“Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioșia ta, şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să n-ai nicio frică de Mine, zice Domnul Dumnezeul oştirilor” (Ieremia 2/19). Domnilor Proţi de ce ne amăgiţi şi ne distrageţi atenţia de la Făcătorul tuturora celor văzute şi nevăzute, la false făcături iconate, limitate, deformate? Iată de ce lumea este pe ducă, îndepărtată de la Adevăr, spre surogate false şi formalisme de falsificat şi de rătăcit SUFLETE NEVINOVATE.Iată de ce suferim. Popor Român, ajungă-ţi dezmăţul! Opreşte-te din potopul păcătuirii, căci la Dumnezeu nu se intra PE FEREASTRĂ, ci prin unica Uşa Isus.
Şi prin această uşă nu se intra cu aur, cu valizele pline de păcate ascunse, cu răutăţi de tot felul, cu fărădelegi neiertate.De ce nu vrem să înţelegem că “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru3/9) Din Biblie trebuie să învăţăm că urgiile vor veni, pentru falsa credinţa şi pocăinţa. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.” (Ap.9/20-21)



Publicat la:
August 24, 2014









