Pentru că socialismul, fesenismul globalist (tot de sorginte satanist), este inamicul cosmic al omului şi universului; Pentru că învăţătura lui ne minte, învrăjbeşte, ne fură şi rodeşte în noi numai răutăţi şi urâţenii descrise în Gal.5/19-21); Dar, mai ales, pentru că pustiitorul nimicitor este coşul cu reziduuri al cosmosului, pe care le basculeaza inăuntrul oricarui om nenascut din nou ;Astfel,deci,de ce nu acceptăm spălarea acestor mizerii satanice- prin botezul în moartea Lui (Rom. cap.6-8)? Numai prin transfuzia cu Sângele, cu Gândul Cristic, cu Invătătura Lui, ne putem înnoi (Ioan cap.3), ca să făptuim Dumnezeieşte totul în Isus, nu în communism, fesenism, globalism ori în capitalism

009Căpeteniile României, mai rău decât după război, împing naţiunea pe cale de dispariţie; Se pleacă din România ca în timp de război; Trinitatea diabolica-Iliescu, Gorbaciov, Isărescu au hotărât să alunge tinerimea, din lipsă de bani- pentru salarii decente… De aceea «Părăsim țara, să le adunăm căpșunile, să le spălăm picioarele, să ne umilim»; Martirii uciși de comuniști rămân în gropile comune.Protestul fratilor din diaspora pentru salvarea padurilor… Iliescu a ordonat B) Prezentăm Cartea Domnului “ucenic” al Seniorului COPOSU -Lt. Col (r) Dumitru Prichici care se lupta cu morile de vânt Naţionale D) Semneaza aceasta Petitie: 

777
D.C. Dulcan: (În MIEZUL) si in spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu…“Copiii” tradatorului Iliescu
see
 
Nu vom scăpa de „vârcolacii” de la 15 noiembrie 1987, 22 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990 dacă…Angajatorii romani platesc 5 euro/ora pentru salariatii lor, de cinci ori sub media europeana…

 

Dosariada care ucide – de Magda Ursache. In Memoriam Cezar Ivănescu (6 august 1941 – 24 aprilie 2008) și Petru Ursache (15 mai 1931 – 7 august 2013)

Nu vom scăpa de „vârcolacii” de la 15 noiembrie 1987, 22 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990 dacă poporul român nu se eliberează prin Adevăr – Gavrilă Filichi, fost deținut politic și luptător anticomunist intervievat de Victor Roncea pentru „Romania liberă”

Lovitura de stat din 1989 vazuta de la varful Securitatii

Mărturisitorul Nicolae Purcărea: „Experimentul Piteşti a fost mai dur decât Holocaustul şi Gulagul

009

Pentru că socialismul, fesenismul globalist (tot de sorginte satanist), este inamicul cosmic al omului şi universului; Pentru că învăţătura lui ne minte, învrăjbeşte, ne fură şi rodeşte în noi numai răutăţi şi urâţenii descrise în Gal.5/19-21); Dar, mai ales, pentru că pustiitorul nimicitor este coşul cu reziduuri al cosmosului, pe care le basculeaza inăuntrul oricarui om nenascut din nou ;Astfel,deci,de ce nu acceptăm spălarea acestor mizerii satanice- prin botezul în moartea Lui (Rom. cap.6-8)? Numai prin transfuzia cu Sângele, cu Gândul Cristic, cu Invătătura Lui, ne putem înnoi (Ioan cap.3), ca să făptuim Dumnezeieşte totul în Isus, nu în communism, fesenism, globalism ori în capitalism

“Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înălţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare; la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei: “Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii ştiinţa? Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele… Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele, de aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza, când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea. Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi. Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele. De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor şi se vor satura cu sfaturile lor. Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde; dar cel ce m-asculta va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.” (Prov.1/20-33)

 

bbb

 

 

Din cuprins:De la căpuşă la cătuşă. Cauze – Efecte – Forţe coercitive. Pentru prosperitate cu demnitate~Cuvânt înainte~RENAŞTEREA ROMÂNIEI PRIN PROSPERITATE~CU DEMNITATE~Mărul discordiei: Constituţia ! DIALOGUL surzilor cuprinde “raspunsurile”oficialitatilor  la intrebarile arzatoare ale  autorului Dumitru Prichici ,oferite la aceasta adresa http://www.zenithtrading.ro/docs/index.html Tot aici puteti lectura :
:///Paul Goma nu mai trebuie lasat singur împotriva tuturor. Scriitorul împlineşte  80 de ani de lupta continua,pentru NOI! ///Ingropati scrisoarea MORTALA ;PETITIE…  

2- Nimeni, nici o scoala – sau facultate – nu poate educa Dumnezeieste pe om, decit numai Biblia (prin Profesorul Duh Sfint) ! Iata o lectie …Compatrioti,nu dormiti la umbra Protestului  pentru care se chinuie numai semenii din DIASPORA :

C) Pentru ca Romania este TARA cu numarul cel mai mare de MARTIRI AI NEAMULUI, semneaza aceasta Petitie: “CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! – Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi”

 

ht
Editie 2015
132 pagini

Editura: Zenith Trading Consult

informatii privind difuzarea cartii se afla la acest link:
http://www.zenithtrading.ro/

Cuvânt înainte

 

Această pravilă – sau carte de se va numi – cuprinde istoricul nelegiu­irilor săvârşite împo­triva românilor şi României, între anii 1989–2015 şi propunerea privind o nouă Lege a Siguranţei Naţionale şi a Serviciilor de Informaţii, legi naturale, fireşti, ca unice soluţii paşnice de schimbare a imaginii României în lume, în bine, pentru „prosperitate cu demni­tate”.

Mă adresez românilor de pretutindeni pe această cale, unică prin comunicarea necen­zurată a unei lucrări, fară pretenţii de a fi ştiinţifică, unică prin gravitatea temei abordate, privind faptele politicienilor VEROŞI, dornici de putere şi îmbogăţire fără muncă, unică prin metodele, mijloacele, scopurile şi pagubele produse şi dovedite fără putinţă de tăgadă, din domeniul economic, financiar-⁠⁠bancar în speci­al, jefuind România ca pe un sat fără câini.

Dovezile prezentate sunt doar câteva din motivele ce stau la baza unicului „proiect de lege” publicat în 1999 în ziarul Evenimentul Zilei (anexat) şi depus în Parlamentul României în anul 2002 (anexat) şi la prezenta lucrare, cerut în mod imperios, repetat, de cele mai importante Foruri Europene, fără ecou din partea Guvernelor şi Parla­mentelor ce s-⁠⁠au perindat la conducerea României, dovedite de „Comunicatul CSAT din 24.07 2006” (anexat), fără răspuns până în anul 2015.

Proiectul transmis Parlamentului, CSAT-⁠⁠ului, Guvernului şi SRI-⁠⁠ului, a fost acceptat în anul 2010 de cele mai importante instituţii ale sta­tului român, ca o reală sursă în procesul de actualizare a pachetului legislativ, în timp ce politicienii amintiţi îl tratau ca un real pericol în activităţile lor, afirmând că este „bun”, dar nu se mai poate „fura” şi au continuat să fure sub privirile ignoranţilor.

În prezent, mulţi dintre aceşti politicieni şi tăinuitori sunt în închisori sau în anchete, fapt ce obligă instituţii abilitate, precum şi cetăţeni români, ignoranţi, să trateze cu maximă răspundere definiţia clară academică a termenului „POLITI­CIENI”, care a adus naţiunea română în ultimii 25 de ani într-⁠⁠o stare morală şi materială de sărăcie îngrijorătoare.

Poporul român este suveran, după cum precizează Art. 2(1) din Constituţia României, are dreptul la cuvânt pe strămoşescul pământ, are dreptul să trăiască în linişte, uniţi, în pace şi prosperitate pe aceste meleaguri, are dreptul să fie condus de buni romani, creştini cu frică de Dumnezeu, fără revoluţii inter-⁠⁠etnice, fără scenarii cu terorişti, fără politicieni şi guver­nanţi arivişti, având de partea lui argumente grăitoare a unor savanţi, cărturari şi istorici renumiţi, precum şi propunerile anexate pentru ieşire din această criză.

Starea de spirit morală şi materială degra­dată înainte şi după decem­brie 1989, a pus stăpânire pe întreaga naţiune română şi nu poate fi schimbată fără unirea românilor în cuget şi simţiri, în gândirea şi dragostea faţă de neam şi ţară, înarmaţi cu o temeinică cunoaştere a prevederilor celor 5 instituţii, ca stâlpi de susţinere a societăţii româneşti civili­zate, ce se regăsesc în paginile acestei expuneri considerate vitale pentru România.

Personal, ca membru al Grupului de sprijin al PNŢCD, am primit în vara anului 1995 din partea celui care a fost Corneliu Coposu, urmaşul credincios al lui Iuliu Maniu, misiunea de onoare de a realiza pentru români şi Româ­nia, un proiect legislativ pe măsura perioadei istorice pe care o trăim, privind siguranţa cetă­ţenilor români şi a României, printr-⁠⁠o nouă Lege a Siguranţei Naţionale şi a Serviciilor de Informaţii ale României.

Din păcate, urmaşii la conducerea PNŢ şi ai Convenţiei Democrate, cei mai mulţi dintre ei infiltraţi de Ion Iliescu încă din 1990, au profitat de dispariţia subită şi suspectă la 11 noiembrie 1995, în pragul anului electoral 1996, a celui ce a fost Corneliu Coposu, fiind preocupaţi doar de întocmirea listelor electo­rale şi ocuparea funcţiilor în viitorul parlament, guvern, şi ministerele cu cele mai bogate bugete anuale, pentru viitoarea finanţare a lor, a rudelor, prietenilor şi baronilor lor locali.

Am spus dispariţia suspectă a lui Corneliu Coposu, pentru că, urmare a discu­ţiilor mele cu medi­cul său curant, doctorul Baican, am aflat că pacientul dânsului se refăcea cu tratamentul aplicat în Germania, fapt ce îi permitea să revină în ţară refăcut şi foarte activ.KK

A fost plăcut surprins doctorul Baican când a văzut că mă ocup de protecţia sănătăţii Preşedintelui C. Coposu, construindu-⁠⁠i printre altele şi un mic dozimetru cu avertizare acusti­că şi optică în cazul unui atentat la viaţa lui prin iradiere radioactivă în mediul ambiental sau prin alimentaţie, fiind cunoscut încă din 1945 ca un dârz opozant al comuniştilor, al celor capabili să săvârşească orice faptă ticăloasă pentru eliminarea celor ce se opun comunis­mului şi l-au eliminat în noiembrie 1995, în pragul alegerilor.

Am admirat grija ce o purta doctorul Baican pentru sănătatea unui om de valoare istorică ante şi post decembristă, ca luptător antico­munist, cum a fost Corneliu Coposu, greu de găsit în rândul actualilor politicieni, având o viziune clară în domeniul legilor de bază necesare dezvoltării societăţii româneşti, în perioada de criză politică.

Acest fapt poate fi confirmat şi de Virgil Măgureanu, fost director al SRI, care a declarat în 09.01.2011 în Jurnalul Naţional că sediul central al PNTCD al „prietenului” lui, Corneliu Coposu, nu a fost interceptat după 1989, contrazis de mine în acelaşi Jurnal Naţional, că am înlocuit toată aparatura telefonică cu aparatura nouă adusă de doctorul Baican din Germania, iar după 20 de ani pot să afirm că PNŢCD-ul plătea o linie telefonică „defectă”, pe care cineva asculta toate încăperile din sediul central PNŢCD.

Astfel, noua Lege a Siguranţei Naţionale a României cerută de Preşe­dintele Corneliu Co­posu era considerată vitală pentru refacerea morală şi materială a românilor, de o bună parte dintre reprezentanţii Convenţiei Demo­crate, pentru înlocuirea ticăloaselor legi 51/1991 şi 14/1992, în cei patru ani de guvernare 1996–2000, dar nu era pe placul celor care râvneau la funcţii de decizie în domeniul financiar-⁠⁠bancar, temându-⁠⁠se că nu se mai poate fura dacă legile cerute vor fi votate în Parlament de Convenţia Democrată majoritară.

În anii care au urmat decesului Preşedin­telui Corneliu Coposu, s-⁠⁠a dovedit că legile nu au fost dorite nici de Preşedintele Emil Constantinescu, ieşind de la guvernare ca un preşedinte învins de propriile Servicii de Informaţii, de fapt de prevederile legilor în vigoare şi în prezent, zugrăvit fiind pe fată în culori cam albastre, de unul dintre manifes­tanţii unui miting din anul 2000, nemulţumit de pasivitatea inexplicabilă a Preşedintelui Con­stantinescu faţă de autorii crimelor de la mineriade sau de numele consilierilor săi precum Zoe Petre, care, deşi istoric, nu cunoştea rolul SRI în instaurarea democraţiei în România, lucru dovedit atunci când a fost întrebată într-⁠⁠o şedinţă publică de subsemnatul.

Într-⁠⁠un cuvânt, a sucombat, uitând legile cerute de C. Coposu în sertarele Deputatului Nica Mihail, cel care, în ziarul Evenimentul Zilei din 4 februarie 1999 (anexat), prezintă ca lucrarea a sa ciorna proiectului meu realizată în vara anului 1995, pe care am discutat ca principii de bază a legii cu Preşedintele C. Coposu, nicide­cum schema şi textul legii întocmite pentru dezbatere în Parlament, cunoscute de preşedin­tele E. Constantinescu şi consilierii lui, din presa şi de la Deputatul PNŢCD Nica Mihail şi Ionescu Galbeni din Comisia SRI, fiind depusă în Parlament de Nică Mihail.

La 01.02.2002, schema şi textul legii Sigu­ranţei Naţionale propuse a fost oferită PSD-⁠⁠ului prin ziarului România Liberă (anexată), cu slabe speranţe de a fi dorită de PSD, pentru a nu pune în pericol linistea activului PCR infiltrat la ordinul lui Ion Iliescu în toate structurile noului stat şi în partidele politice istorice, în vederea blocării orientării României spre NATO.

kh

Pentru aceste motive, Ion Iliescu şi princi­palii lui discipoli pot fi acuzaţi de atentat la Siguranţa Naţională a României, în formă agravantă, prin dovezile prezentate privind declanşarea unui război fratricid decis de Silviu Brucan, Ion Iliescu, Gen. N. Militaru şi delegaţia ofiţerilor ruşi, care în 23 decembrie 1989 au intrat în prezenţa mea în cabinetul Gen. N. Militaru din MApN, probabil pentru stabilirea distrugerii totale a DSS-ului – invadării şi dezmembrării României, chemând şi decapitând în aceeaşi noapte Şeful de Stat Major al USLA Col. Gheorghe Trosca şi echipajele lui antiteroriste, deşi puterea de foc a sediului MApN era suficientă.

Dovada răzbunării celor trei stalinişti mai sus amintiţi este masacrarea a opt militari români chemaţi la ordin fără drept, de Gen. N. Militaru, fără a fi ministru, decretul de numire fiind emis pe 26 decembrie 1989, iar ca răsplată pentru a se deconspira, Ion Iliescu a mai emis şi decretul nr. 15 din 28 decembrie 1989 pentru ridicarea la gradul de general cu patru stele al aceluiaşi criminal N. Militaru, care a ordonat foc fără avertizare asupra acelor opt militari ai USLA chemaţi în ajutor.

Faptele lor dovedesc adevărata origine barbară, fiind adepţi ai prin­cipiului „cine nu este cu noi, este împotriva noastră şi trebuie să fie eliminat”, cum este cazul excluderii din PSD a tânărului fruntaş Cătălin Ivan, cu toţi membrii organizaţiei sectorului 1 Bucureşti, viitori contracandidaţi la conducerea PSD. El a scăpat cu viaţă, fiind discipolul lui Ion Iliescu, după cum V. Ponta – „cârlanul” – a scăpat fiind discipolul lui Adrian Năstase.

Personal, ca veteran al serviciilor de informaţii române, rog pe actualul Preşedinte, Klaus Iohannis, să săvârşească în numele lui Dumnezeu, al adevărului şi dreptăţii, reparaţia morală şi materială a greşelii privind retragerea titlurilor de eroi ai Revoluţiei, a USLA-şilor ucişi de generalul Nicolae Militaru în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, precum şi acordarea numelor lor străzilor din zona Ministerului Apărării Naţionale din Bucureşti, a celor care pentru patrie s-au jertfit la datorie.

Vinovaţi de starea în care au adus întreaga naţiune română au început să se ascundă în spatele uşilor închise, în sediile partidelor, firmelor lor CĂPUŞE, prin care au falimentat întreaga economie naţională, cu aceleaşi metode aplicate şi în cazul OLTCHIM Râmnicu Vâlcea sau uciderea preşedintelui de sindicat Virgil Săhleanu – TEPRO Iaşi, cel care a încercat să salveze ce se mai putea din ruinele întreprinderilor date la fier vechi, din economia naţională scoasă la mezat. Aceste metode au fost prezentate ca exemple la Seminarul Internaţional România şi NATO din iunie 2004 la Bucureşti, ca studiu de caz – anexat la prezenta lucrare.

Şi totuşi, a sosit ziua spovedaniei, a recu­noaşterii lăcomiei şi a complicilor lor, pentru a împărţi atât prada, cât şi pedeapsa primită, pentru că au minţit şi au furat de la cei mulţi şi slab instruiţi sau informaţi, care nu-⁠⁠i vor ierta niciodată, cum nu i-⁠⁠au iertat nici în ziua de 16 noiembrie 2014.

În cazul acceptării propunerii legislative cerute de Preşedintele Corneliu Coposu, creş­tin, ardelean iubitor de oameni, de neam şi ţară, autorul moral al acestei legi, asigur toţi cetăţenii români de bună credinţă, indife­rent de etnie, de refacerea morală şi materială a întregii naţiuni, refacerea imaginii romanilor şi României în lume.

Harul acestei propuneri legislative fiind salvarea oricărui român „de la vlădică la opincă”, în cazul tentativei săvârşirii cu sau fără preme­ditare a unei fapte necugetate, antisociale, antinaţionale, poate fi salvat prin prevenire, prin atenţionarea celui în cauză, aplicând spre exemplu, măsuri operative prevăzute la Art. 11 din Legea Siguranţei Naţionale anexată.

Această Lege nu utilizează INFORMATORI, plătiţi sau neplătiţi, ofiţeri acoperiţi, persoane şantajabile, alcoolici sau drogaţi, iar presa scrisă şi audio-⁠⁠vizuală este invitată la colabo­rare pe baza prevederilor Art. 12 din legea anexată, ca furnizor de informaţii veridice, românii nu vor fi lăsaţi să greşească.

Legea nu iartă pe cel ce minte, fură sau trădează interesele oamenilor de bună credinţă a concetăţenilor lui, oricine şi oriunde ar fi el.

 

Autorulk n

 

RENAŞTEREA ROMÂNIEI PRIN PROSPERITATE

CU DEMNITATE

 

RENAŞTEREA ROMÂNIEI prin „prosperi­tate cu demni­tate” este posibilă prin înlocuirea în regim de urgenţă a legilor 51/1991 şi 14/1992, cu noua propunere legislativă caracterizată prin: veridicitatea informaţiilor accesibile ONLINE în banca de date operative, cu nivelul de secretizare a informaţiilor legisla­ţiei în vigoare ORNIS, principale prevederi caracteristice pachetului legislativ privind Siguranţa Naţională a României (LSNR) şi a Direcţiei Generale a Serviciilor de Informaţii (DGSI), cu detalii anexate la prezenta expunere de motive.

În această lucrare, pe lângă prezentarea motivelor ce au condus la realizarea unui proiect de lege de importanţă strategică pentru România, prezint şi câteva editoriale pe care în ultimii ani le-⁠⁠am scris în ziarul Online „Explosive news” privind cauzele prăbuşirii stării morale şi materiale a românilor şi a României.

Conform principiilor de bază aplicate în actul de decizie privind perspectivele unei naţiuni pe termen lung, mediu sau scurt, este necesară ca primă măsură o amplă documen­tare în profunzime, în detalii, fie ele evenimente produse, în derulare sau posibil a se produce, cu efecte dorite sau nedorite, în prezent şi viitor, documentare ce poate fi oferită doar de un Serviciu de Informaţii puternic prin unificarea tuturor specialiştilor în analiza şi sinteza evenimentelor în „Direcţia Generală a Serviciilor de Informaţii” propusă.

Pentru a depăşi în acest an 2015, apogeul crizei generalizate pe toate planurile, cu forţe proprii, este imperios necesar efortul întregii naţiuni, implicarea totală şi necondiţionată din punct de vedere al intereselor mărunte, minore, în comparaţie cu idealul nostru comun, „prosperitate cu demnitate”, stabilitate econo­mică, socială şi a politicilor de dezvoltare, pe termen scurt, mediu şi lung.

Cu toate dovezile privind originea numelui de român, limbii române, teritoriului României şi dreptul naţiunii române de a trăi pe aceste meleaguri, traversăm de un sfert de veac o perioadă comparabilă cu a năvălirilor barbare, cotropitori ai vetrelor DACICE sau politicile Lăpuşnenilor, duse prin campanii destabiliza­toare.

În istoria românilor, asemenea barbarisme a săvârşit doar Alexandru Lăpuşneanu, stolnicul impostor, pe la 1553, pentru a-⁠⁠şi recupera scaunul domnesc, a dat 700 de călăreţi moldoveni pentru război şi a jurat fidelitate regelui polonez, ca şi cei peste 200.000 de galbeni daţi turcilor, pe lângă măcelărirea propriei boierimi şi de incendierea tuturor cetăţilor Moldovei, pentru a nu se putea apăra.

După 1989, năvălirile au fost şi sunt mult mai periculoase, cu urmările pe care le simţim şi le vedem zi de zi, mijlocite de urmaşii lui Lăpuşneanu, politicienii demagogi, fără scrupu­le, străini şi autohtoni, hoţi şi mincinoşi, infiltraţi în instituţii strategice, sub masca creştinismului şi democraţiei sociale, posesori ai unor conturi în bănci de aiurea, pentru investiţii personale, mituiri electorale, mită pentru ocuparea unor înalte funcţii în statul român, pentru a-⁠⁠l cotropi şi distruge din temelii, cu acordul „LĂPUŞNENILOR”.

Cât timp partidele politice actuale, furni­zoare a generaţiilor actuale şi viitoare de politicieni abili, demagogi, vor fi majoritari în Parlamentul României, pericolul producerii unor tentative de blocare chiar şi a canalelor navigabile de la gurile Dunării va exista, Vladimir Putin nu se va teme atât timp cât unii guvernanţi români ne VÂND ţara la mezat.

 

 Detalii memorabile puteti citi in carte- 

                                                                      

Fragmente din pravila       mmm               

                                          -De la căpusă la cătusă – www. ZenithTrading.ro

ROMÂNIA este o Naţiunea, o ţară, un teritoriu locuit dintotdeauna de etnici majoritari  români şi etnici minoritari, ca popor SUVERAN, administrat de aleşii romanilor  prin vot secret, ca funcţionari organizaţi iniţial în mod arbitrar sub denumirea de STAT, compusă din: Parlament, Guvern şi Justiţie, a căror membri pot fi politicieni sau   tehnocraţi independenti, pentru conducerea administrării valorilor spirituale, morale şi materiale, pentru apărarea acestor valori împotriva jefuitorilor interni şi externi, a celor avizi de putere şi îmbogăţire.

-Suveranitatea românilor, în 1947 a fost arogată de organizaţia numită STAT, invadată  de aleşii partidului unic (PMR-PCR) impuşi de Stalin cu acordul lui Churchill şi Roosevelt.

-În prezent, deşi Art.2(1) din Constituţie spune clar ,,Suveranitatea Naţională aparţine poporului,, fiind doar exercitată prin organizaţia numită STAT, cum se explică prevederea din Art.1(2) din Constituţie, de acordare a formei de guvernământ ca Republică numai organizaţiei STAT compusă din Parlament, Guvern şi Justiţie ?, poporul român al cui este ???.

  1. Organizaţia STAT, la fiecare patru ani, cere votul POPORULUI pe care la TRĂDAT.

2.Românismul, este un sentiment NAŢIONAL de mândrie şi nu poate fi asociat cu sentimentul  oferit de organizaţia numită STAT, care a lăsat România pradă hoţilor 25 de ani.

3.România este membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite, NU a Organizaţiei STATELOR Unite.

4.Ministerul Apărării Naţionale, nu poate fi Ministerul Apărării doar a organizaţiei STAT.

5.Art.136(1)spune ,,proprietatea este publică sau privată”, dar culmea, anulată de acelaşi Art.136 alin.(2), care spune ,,proprietatea publica este garantată şi ocrotită prin lege şi ,,APARŢINE  STATULUI,, sau unităţilor administrativ teritoriale, cum s-ar spune tot STATULUI.

6.Art.138(1) din Constituţie spune: Bugetul Public este Naţional, este format din  banii adunaţi din taxe şi  impozite pe  veniturile fiscalizate de stat, bani care se împart bugetelor: de STAT, al asigurărilor sociale de STAT, şi bugetele locale, tot de stat.

-Statul, ca administrator al bugetului primit de la Bugetul Public, înainte  şi după1989, nu a asigurat românilor condiţii demne de viaţă spirituală, morală şi materială, fapt ce a condus la schimbarea prin forţă a conducătorilor politici de la conducerea Naţiunii române, deşi înşelată si săracă, Naţiunea romană, a rămas  integră, independentă si indivizibilă, în timp ce reprezentanţii necinstiţi, au fost totdeauna ÎNCĂTUŞAŢI.

-Din 1990, noul STAT, sub conducerea aceluiaşi partid majoritar, susţinut de aceeaşi clasă muncitoare trecută în şomaj de aceeaşi activişti politici, activişti care  în 2012 au sărit în barca partidului majoritar în Parlament şi Guvern, indiferent de culoarea lor politică, din care partid fugeau pentru a se salva din braţele lungi ale justiţiei.

-Termenul STAT, se regăseşte şi în Legea 51/91 a Siguranţei Naţionale a României, promulgată de Ion Iliescu în baza Constituţiei R.S.R din anul 1965 revăzută în 1986, cât şi a Constituţiilor din 1991 şi 2003 în Art.1(1) cu misiuni SUVERSIVE, promulgate de acelaşi Preşedinte, cu efect devastator pentru romani şi România, prin monopolul organizaţiei STAT asupra Suveranităţii Naţionale, deşi  Art.2(1) spune clar, Suveranitatea  aparţine poporului,  nicicum Instituţiilor de Stat în scop subversiv, motiv pentru  care propun cele şase  organe reprezentative pentru noua constitutie, astfel:

-I. Curtea Constituţională, organ public independent, SCUT al Constituţiei.

-II. Justiţia, organ public independent de jurisdicţie, cu drept legislativ.

-III. Preşedintele României, independent, cu drept legislativ, Preşedinte CSAT.

-IV. Parlament, organ de Stat cu drept de legiferare, unicameral, 300 membri.

-V .Guvernul, organ de Stat administrativ, putere executivă şi drept legislativ

 

-VI.Biserica ortodoxă română, Bisericile creştine de orice RIT, reprezentate în Parlamentul României de conducătorii lor,  responsabil  pentru consilierea morală şi spirituală a actualilor şi viitorilor demnitari  Publici şi de Stat, în baza Art.29 (5) din actuala Constituţie, practicată în armată, penitenciare, azile, nerecunoscută de Preasfântul Patriarh în răspunsul anexat.il

 Detalii memorabile puteti citi in carte- 

Propuneri protejate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, O.R.D.A.

Autor, Prichici Dumitru,  WWW. Zenith Trading.ro,  Tel. 0745.870840.

zz

 Paul Goma nu mai trebuie lasat singur împotriva tuturor. Scriitorul împlineşte astăzi 80 de ani de lupta continua,pentru NOI!

Lui Paul Goma nu-i lipsea nimic să devină unul dintre cei mai celebri şi mai admiraţi scriitori români contemporani, foşti contestatari ai regimului comunist. În România de azi, însă, mult mai cunoscut e numele său anagramat. Modelele unei generaţii se schimbă. Paul Goma împlineşte astăzi 80 de ani. Locuieşte în Paris şi e mai însingurat ca niciodată. În primăvara anului 1977, Paul Goma ieşea din sediul anchetelor Securităţii de pe Calea Rahovei. Fusese bătut şi umilit de către însuşi şeful Securităţii, generalul Nicolae Pleşiţă, şi de către colonelul Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei Anchete Penale. Era vlăguit şi aproape ruinat, dar era mai puternic decât oricând. Fusese eliberat şi în urma protestelor din Occident alimentate de Dumitru Ţepeneag, Mihnea Berindei, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, postul de radio „Europa liberă“, gazetari români şi străini. Fusese salvat de la moarte, dar încă nu ştia – otrăvirea lui treptată cu aconitină, adică asasinarea „curată“ fusese oprită de teama opiniei publice internaţionale. Paul Goma reuşise să învingă Leviathanul, iar lucru ăsta e, cu adevărat, legendar. Un om împotriva unui întreg sistem. Un om împotriva tuturor. Paul Goma demonstrase încă o dată că viaţa lui înseamnă libertatea lui. Domnule Ceauşescu, mă adresez Domniei Voastre, în disperare de cauză. Sunteţi ultima speranţă a mea. […] În România, doi inşi nu se tem de Securitate: Domnia Voastră şi cu mine.

Paul Goma, în 1977, către Nicolae Ceauşescu

În 1977, Paul Goma era deja de şapte ani interzis de la publicare. Fusese primul scriitor român care se solidarizase public cu Charta 77 a cehoslovacilor, printr-o scrisoare adresată lui Pavel Kohout, unul dintre arhitecţii documentului istoric. Pentru libertatea lor şi pentru libertatea proprie. Îi scrisese chiar şi lui Nicolae Ceauşescu – la rigoare, scriitor şi el – să-l îndemne să se solidarizeze cu bieţii cehi şi slovaci. Teribilă ironie la nivel înalt: „Domnule Ceauşescu, mă adresez Domniei Voastre, în disperare de cauză. Sunteţi ultima speranţă a mea. […] În România, doi inşi nu se tem de Securitate : Domnia Voastră şi cu mine“. Apoi, redactase „Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad“. Statele comuniste erau numite „totalitare“. După difuzarea scrisorii la „Europa liberă“, apăruseră şi primele adeziuni. „Mişcarea Goma“ N-a durat însă mult şi dispozitivul Securităţii intră în acţiune. Ceauşescu a ţinut o cuvântare în care l-a înfierat pe Goma fără să-l numească. Goma începuse să fie ameninţat şi insultat. Preventiv. Convorbirile telefonice îi erau întrerupte. Începuse o imundă campanie de defăimare. Presiunea era din ce în ce mai mare. În jurul blocului său din cartierul bucureştean Drumul Taberei se formase un adevărat baraj din miliţieni şi securişti, cu scopul de a împiedica accesul potenţialilor semnatari ai „Scrisorii“. Efectul fusese însă contrar.

În România, un singur om reuşise să coalizeze câţiva români împotriva regimului.jh

Numărul semnatarilor trecuse de 200. În mare parte, oameni simpli, expuşi, deci şantajabili. Se năştea „Mişcarea Goma“. Se vorbea despre libertate, dreptate şi adevăr. Paul Goma reuşise să aducă un strop de decenţă într-un noian de mocirlă politicianistă. Reuşise să fie demn, să strige ceea ce alţii ascundeau cu graţie. Goma era, de fapt, un Goliat. Era uriaş! Restul? Nişte pitici, umbriţi de dimensiunea incredibilă a protestului său individual. Mulţi – ruşinaţi de resemnarea lor şi de propriile justificări. Mai mulţi – docili, pregătiţi să muşte, să înfiereze. Oameni care-şi ignoră adevărata condiţie atunci când se ridică în picioare. Paul Goma a oferit tuturor românilor poate cel mai curajos exemplu de excepţionalitate morală. „Scăpăm de tine, scapi şi tu de noi“ Într-o Românie comunistă, în comunism, în general, curajul nu înseamnă însă decât o autocondamnare la dispariţie socială. Paul Goma a plecat din România la 20 noiembrie 1977, cu sănătatea ruinată şi fără vreo perspectivă pentru sine şi pentru familie. În România pentru care Paul Goma trecuse la milimetri distanţă de moarte, Ceauşescu îi decorase şi îi înaintase în grad pe torţionarii lui, generalul Pleşiţă şi pe colonelul Vasile Gheorghe. Tot Ceauşescu declarase, la Congresul Uniunii Scriitorilor – instituţie din care Goma fusese exclus –, că „în patria noastră socialistă, nu există cenzură – drept care am hotărât s-o desfiinţăm“. Asta în timp ce Paul Goma era convocat aleatoriu la Securitate pentru a i se sugera să plece. În cele din urmă, Paul Goma acceptă invitaţia PEN Clubului International de a călători în Occident.

Aveau dreptate securişii care-i tot spuneau „Scăpăm noi de tine, scapi şi tu de noi“.

La 20 decembrie 1977, Paul Goma, soţia şi fiul cer azil politic în Franţa. Pentru mulţi dintre români, numele lui Paul Goma e sinonim cu o introspecţie revelatorie, cu momentul în care şi-au văzut graniţele personale şi în care au înţeles că trăiesc într-o închisoare naţională, că libertatea e un cuvânt golit de conţinut şi că, în România, nimeni nu e propriul stăpăn. Paul Goma era modelul absolut al disidenţei autentice. În exil, Goma a continuat să scrie şi să construiască, volum peste volum, una dintre cele mai complexe opere memorialistice semnate de un român. Nu era exilul idilic, dacă există aşa ceva. Lupta lui nu era privită cu admiraţie univocă, iar tendinţa occidentalilor de a ajunge la compromisuri cu dictatura ceauşistă sau jocurile duble ale vesticilor adâncesc mizeria exilatului. În plus, România nu-l uitase: în 1981, fusese ţinta unui atac eşuat cu un colet-capcană şi a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucureşti. Dar Paul Goma a rezistat. Aşa cum rezistase până atunci: demn, vertical, intransigent, incoruptibil, ca şi când n-ar fi putut oamenii să facă atâtea nedreptăţi câte poate el îndura. Exilul Practic, lui Paul Goma nu-i lipsea nimic să devină unul dintre cei mai celebri şi mai admiraţi scriitori români contemporani. După 1989 însă, de la înălţimea autorităţii etice pe care i-a dat-o atitudinea sa, Paul Goma s-a manifestat ca un critic extrem de sever al contemporanilor săi. Mai nimeni n-a scăpat de acuzaţiile sale. Paul Goma a împărţit, de mai multe ori, România în două tabere.

Deşi era în exil, Paul Goma s-a mai exilat o dată.

Intransigenţa lui faţă de tot ce se întâmpla în România, dublată poate de o oarecare vanitate, i-a creat o mulţime de adversităţi. Paul Goma a devenit, încă o dată, incomod. Textele lui au început să fie insuficient de conciliante nu doar cu foştii securişti metamorfozaţi în democraţi de a doua zi, ci şi cu scriitorii, foşti prieteni sau foşti adversari. N-au scapat nici măcar prietenii apropiaţi, cei care l-au susţinut când avea mai mult nevoie. Singurătatea Paul Goma avea faima mondială de cel mai cunoscut disident comunist. „Soljeniţîn român“, îi spusese Eugen Ionescu, iar acest atribut-emblemă, singur, ar fi putut însemna enorm. Numai că virulenţa sa, prea puţin nuanţată, la adresa multora dintre români a făcut ca soclul pe care se urcase prin forţe proprii să se clatine mai ceva ca în urma cutremurului din ’77. Paul Goma a rămas un adversar al regimului, chiar dacă nu totalitar, dar în care oamenii încă au interese personale pe care le satisfac uzând de puterea lor. De cele mai multe ori, Paul Goma a subliniat aceste devieri punându-le în contextul moştenirii comuniste. Se poate să fi avut dreptate, se poate ca oamenii să aibă, însă, alt scop decât cel politic. Oricum, derapajele personale ale tuturor adversarilor de conjunctură ai lui Paul Goma au fost puse în legătură cu biografiile acestora şi apoi în comparaţie cu propria biografie, spre a copleşi cu uşurinţă. Atitudinea sa de astăzi nu poate fi înţeleasă însă pe deplin în lipsa asimilării întregii sale biografii, în special a momentelor sale de eroism anticomunist, exact aşa cum amplitudinea eroismului său nu poate fi explicată adecvat fără o privire înspre vehemenţa sa discursivă de astăzi. Într-un fel, multe dintre acţiunile lui Paul Goma au fost sau încă sunt produsul unui spleen incurabil, pe care-l el afişază ostentativ, cu mândrie. Paul Goma a făcut istorie în România. Astăzi, însă, biografia sa are puţine reverberaţii. Paul Goma a rămas istorie. A ajuns, din nou, singur. Luptele cu regimul comunist Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935, în familia învăţătorilor Eftimie şi Maria Goma, în satul Mana, judeţul Orhei. După ocuparea Basarabiei de Armata Sovietică, tatăl său a fost deportat în Siberia. Abia după doi ani, în 1943, întâmplarea a făcut ca familia să îl reîntâlnească, în Slobozia, pe pământ românesc. Fusese adus ca prizonier de război. Începând cu martie 1944, familia Goma s-a refugiat în satele din zona Sibiului şi a Târnavei Mari. A scăpat de comisiile de repatriere în Uniunea Sovietică folosindu-se de acte false de nerepatriabili şi astfel a reuşit să se stabilească în satul Buia, Târnava Mare. Aceasta este imaginea copilăriei lui Paul Goma, în tuşe foarte groase.

În ianuarie 1949, părinţii săi au fost arestaţi – ridicaţi de Securitate şi închişi la Mediaş.ie

La numai 13 ani, Paul Goma era nevoit să îşi caute părinţii într-un oraş străin şi să doarmă prin gări sau la poarta Securităţii. În acelaşi an, părinţii au fost eliberaţi, iar Paul Goma a reuşit să intre în clasa a VIII-a, elev bursier al Liceului „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu. Dar în 1952, a cunoscut chiar el faţa hâdă a Securităţii: a fost ţinut închis timp de opt zile, pentru că „a vorbit despre partizani şi a ţinut un jurnal intim codificat“. În anul următor, când trecea clasa a XI-a, a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară. Reuşeşte cu greu să se înscrie la Liceul „Negru Vodă“ din Făgăraş. În 1956, după doi ani de studiu în cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, Paul Goma ajunge să fie mustrat la Rectorat pentru câteva observaţii nepotrivite cu privire la situaţia comunismului în ţară şi în afară, la Răsărit. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, ziua în amiaza mare, Paul Goma este arestat de la Universitate şi e anchetat la Ministerul de Interne, pentru „fiţuici duşmănoase“. Cu alte cuvinte, instigare la manifestaţii ostile în urma evenimentelor din Ungaria. După două înfăţişări la proces, în martie 1957, este condamnat. Sentinţa: doi ani de închisoare corecţională. Un an a stat la Jilava, pe următorul l-a petrecut la Gherla, de unde a fost trimis în domiciliu forţat în Bărăgan, la Lăteşti. Din 1963, când se ridică pedeapsa de domiciliu oblogatoriu, până în 1965, când revine la facultate, are diverse slujbe minore, de subzistenţă.

„Paul Goma, destinul unui disident“ este primul volum despre disidentul român, apărut în 2005 şi semnat de Mariana Sipoş.

A doua ediţie a apărut în 2014. Începând cu 1966, începe să aibă o activitate de scriitor prolifică. În august 1968, după invadarea Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varşovia, la Uniunea Scriitorilor din România, avea loc şedinţa de primire în partid a unor tineri scriitori, printre care şi Paul Goma. Aventura aceasta avea să se termine curând, în 1971, când Paul Goma a fost propus pentru excluderea din PCR, din cauza publicării în limba germană a romanului „Ostinato“ în RFG. La târgul de carte din Frankfurt, cartea lui Paul Goma apărea la stand cu eticheta „Carte interzisă în România“. Conflictul cu autorităţile comuniste de la Bucureşti au culminat în 1977 cu scrisoarea adresată de Paul Goma iniţiatorilor Chartei 77 din Cehoslovacia, citită la Radio Europa Liberă. A fost arestat şi închis la Rahova, în clădirea Securităţii. Nu a putut fi condamnat fără a scandaliza comunitatea internaţională, aşa că la 20 noiembrie 1977, Paul Goma, împreună cu soţia şi copilul său, a plecat în exil la Paris. Paul Goma, refugiat politic. De aici, scriitorul a continuat lupta anticomunistă, cu numeroase cărţi şi articole de revistă. Cât de departe e Paul Goma de România? În jurul numelui lui Paul Goma s-au ţesut cele mai pasionale dezbateri şi conflicte. De cele mai multe ori, despre Paul Goma s-a vorbit numai în exces, iar excesul l-a transformat într-un fel de mit, în faţa căruia unii fac plecăciuni, în vreme ce alţii îl repudiază fără răspundere. Excepţionalitatea lui etică şi valoarea literară ne obosesc admiraţia şi ne paralizează entuziasmul, spun unii.

 

Goma e binar, la fel ca morala creştină, pentru că nu permite niciun fel de reconciliere, spun alţii.

Radicalitatea lui morală, probată cu propria-i existenţă, ne inconfortează veşnicele acomodări şi preaomeneştile delăsări, se poate răspunde. Iar alţii spun că Paul Goma e regizorul unui spectacol dezolant al unei gândiri stereotipe, care recurge permanent la generalizări, la etichete colective, la anateme aruncate definitiv asupra unor categorii, nu asupra unor persoane. Într-un asemenea spectacol, e uşor de închipuit cum, în faţa scenei, spectatorii tac jenaţi. Oricine ar avea dreptate, un lucru e clar: între Paul Goma şi România există o distanţă mai mare decât între Paris şi România. Am încercat să-l întrebăm de ce există această prăpastie dificil de conciliat şi am insistat asupra faptului că absenţa domniei sale dintre români este o lamă cu două tăişuri. Răspunsurile lui Paul Goma mai degrabă i-au confirmat pe cei care-i contestă intransigenţa publică. Nu vom reproduce replica domniei sale. Totuşi, o dare de seamă, fugitivă şi concisă, asupra celor mai vizibile controverse în care Paul Goma a fost implicat e necesară – de asemenea, nu vom reproduce calificativele pe care acesta le-a acordat, poate gratuit, poate cuvenit, colegilor lui, scriitori. La începutul anilor ’90, Paul Goma l-a acuzat pe Gabriel Liiceanu că a retras din librării şi a trimis la topit volumul „Le tremblemment des hommes“, apărut mai întâi în franţuzeşte şi publicat ulterior la editura Humanitas. Apoi, în 1995, Paul Goma a anunţat că vrea să candideze la preşedinţie, dar n-a mai candidat. Tot în anii ’90, Goma a încercat un soi de proces al comunismului, căci voia să-şi vadă pedepsiţi torţionarii. Judecătorul se întreba, la momentul respectiv, dacă nu e cazul s-o lase baltă, că petentul oricum nu mai trăieşte. Scandalos. Scandalul care i-a afectat cel mai tare imaginea publică a fost însă iscat în urma publicării eseului „Săptămâna roşie 28 iunie 3 iulie sau Basarabia şi Evreii“, în care stabileşte o legătură cauzală şi cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 de regimul antonescian împotriva evreilor şi ceea ce numeşte „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent“. Un fragment a fost publicat şi în revista „Viaţa Românească“.

 

Cum o acuzaţie de antisemitism are efectul unei lapidări din spaţiul public, scandalul a început. S-a trecut la sancţionarea responsabilului de număr, Liviu Ioan Stoiciu şi la producerea unor comunicate de tot hazul din partea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor.

Deşi Paul Goma este căsătorit cu o evreică, deci fiul lor este evreu, acuzaţia de antisemit a rămas – chiar dacă Paul Goma a deschis şi un proces împotriva celor care au emis această acuzaţie, proces pierdut în instanţă. În 2011, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Direcţia Generală de Paşapoarte informau că Paul Goma figurează în evidenţele instituţei cu statut de cetăţean român, conform art. 34 din Legea 21/1991 a cetăţenei române. Cu alte cuvinte, cetăţenia sa nu a fost retrasă niciodată, aşa cum se vehicula. Totuşi, astăzi, încă se mai cere redobândirea cetăţeniei lui Paul Goma. Lucru care s-a întâmplat în 2013 – însă în Republica Moldova. Paul Goma a călătorit atunci fără escală în România. Pe de altă parte, la doar un an distanţă, o înţelegere între scriitorii moldoveni pro şi anti-Goma a făcut ca acestuia să i se retragă candidatura la Premiul Naţional al Republicii Moldova. Anul trecut, instanţele din România erau pe cale să respecte cererea lui Paul Goma din anii ’90: asupra torţionarului Constantin Istrate, în vârstă de 88 de ani, era solicitată urmărirea penală, la iniţiativa IICCMER. Torţionarul a murit în acelaşi an, în comuna Peciu Nou, unde-şi dusese ultimele zile. Procesul încă nu începuse. Constantin Istrate a murit în patul său. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a organizat, săptămâna trecută, un simpozion internaţional cu titlul „Paul Goma – 80 de ani“. Lucrările s-au concentrat pe rolul jucat de Paul Goma în formarea unei disidenţe româneşti anticomuniste, după modelul Chartei 77 şi cunoscută drept „Mişcarea Goma“. În centrul dezbaterilor s-a aflat şi importanţa lui Goma pentru revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în plină perioadă totalitară. I-am rugat pe câţiva dintre vorbitorii invitaţi la simpozion să ne redacteze discursul pe care l-au susţinut cu acest prilej. Redacţia „Weekend Adevărul“ nu a intervenit în textele pe care urmează să le citiţi. Amestecul exploziv de politică şi literatură de Ion Simuţ, critic şi istoric literar, profesor universitar şi redactor la revista „Familia” din Oradea: Nu am putea spune că biografia şi opera lui Paul Goma sunt îndeajuns de cunoscute pentru a nu mai stârni controverse. Scriitorul e, din păcate, mai mult comentat din auzite decât citit. E un caz notoriu, pe care toată lumea pretinde că-l cunoaşte, fără a mai fi nevoie să se documenteze suplimentar. Suspiciunile ajung şi ţin loc de adevăruri. E riscul celebrităţii. Ca şi înainte de 1989, şi după 1990 au rămas neclarificate o mulţime de aspecte, lucru profitabil pentru o discuţie deschisă ipotezelor de interpretare, ceea ce nu e rău în principiu, dar e dăunător pentru atmosfera morală din jurul scriitorului, viciată de bănuieli. Străduinţa neostenită a scriitorului de a aduce clarificări s-a soldat, în mod paradoxal, cu apariţia altor incertitudini, difuzate public în acuze grele: ba e agent străin (CIA, Mossad, KGB), ba e agent acoperit al Securităţii trimis cu misiune în Franţa; ba e „jidovit“, ba e antisemit; ba e naţionalist, ba e antiromân; ba că nu a fost anticomunist, ci doar anticeauşist; ba că nu ar conta pentru politica mare, ci doar pentru lupta sindicală; ba că nu e nici măcar scriitor, ci doar un agitator, iniţiatorul unei mişcări de paşaportare; ba că nu e un opozant pe cont propriu, ci un disident teleghidat din umbră, făcut sau inventat de alţii (Radio Europa Liberă, de pildă).

Minimalizările şi încercările de compromitere au fost numeroase.

Toate aceste ipoteze animă piaţa publică şi împart opinenţii în grupuri contradictorii, capabile să dezvolte o adversitate de neîmpăcat. Spune-mi ce crezi despre Goma, ca să-ţi spun cine eşti! Să recunoaştem că despre niciun alt scriitor român nu s-au iscat atâtea suspiciuni şi controverse. Cazul Paul Goma ar putea fi discutat printr-o comparaţie potrivită numai în raport cu Panait Istrati, deşi situaţiile sunt mult diferite, dar amestecul exploziv de politică şi literatură din biografia şi opera celor doi e cam acelaşi. Opera politică: drama libertăţii Caracterul confesiv al operei sale izvorăşte din nevoia de a depune mărturie despre o viaţă de opozant la regimul comunist din România. Omul nu poate fi detaşat de scriitor. Paul Goma a revenit de repetate ori asupra unui adevăr despre sine însuşi pe care l-ar vrea formulat în favoarea scriitorului şi nu a disidentului. Scriitorul este mai important decât disidentul, iar disidentul nici nu este disident în sensul propriu al acestui cuvânt (persoană care se separă de o comunitate politică din care a făcut parte), ci un opozant. Experienţa lui cuprinde o serie de episoade de confruntare cu Securitatea, de detenţie şi de efecte dramatice distorsionante ale propriei vieţi. Opera sa este, în mod firesc, o reflectare a acestei experienţe. Faptele sunt îndeobşte cunoscute. Opoziţia lui Paul Goma faţă de regimul Ceauşescu s-a soldat în 1977 cu expulzarea lui în Franţa. Cazul militantului pentru respectarea drepturilor omului în România fusese internaţionalizat şi va deveni ulterior şi mai mediatizat.

Niciun alt scriitor român din perioada comunistă nu a avut notorietatea lui Paul Goma.

Un asemenea merit e greu de iertat. Oricare ar fi atitudinea noastră faţă de scriitor, nu putem să nu recunoaştem, de oricare parte a baricadei am fi, că Paul Goma reprezintă un capitol important din istoria politică a României postbelice şi un capitol şi mai important din istoria literaturii române postbelice. Cum a trăit Paul Goma experienţa libertăţii refuzate într-un regim dictatorial şi cum şi-a asumat această idee a libertăţii reprezintă interesul maxim al operei politice a lui Paul Goma. Banalizarea anticomunismului Anticomunismul a devenit astăzi, în România, politică oficială de stat, având drept consecinţă, pentru cine îl adoptă, un conformism rezultat dintr-un fel de corectitudine politică unanim acceptată. Consecinţa, tristă şi surprinzătoare, este că anticomunismul însuşi, altă dată atât de rar, clandestin şi eroic în condiţiile dictaturii lui Gheorghiu-Dej sau Ceauşescu, se devalorizează. Paul Goma, cel mai important scriitor disident al nostru (sau opozant), pierde din aură prin oficializarea unui gest ce fusese singular în anii ’70. O atitudine de opoziţie la regimul comunist ca societate închisă (controlată de partidul unic şi de Securitate), atitudine ce avusese impresionante ecouri în presa internaţională, se banalizează, simultan cu literatura care a însoţit-o.

Paul Goma, un Soljeniţîn român, cum a fost numit acum trei-patru decenii, s-a multiplicat la scară naţională: toţi suntem anticomunişti, mai mult sau mai puţin oneşti.hi

O singură împrejurare (esenţială) s-a schimbat: nu mai înfruntăm interdicţia de a fi anticomunişti. Nu mai e atât de interesantă în sine disidenţa lui Paul Goma, pentru că tuturora ne e uşor să ne imaginăm retrospectiv anticomunişti, ignorând faptul că nu avem un adversar care să ne pună viaţa în pericol. Dar nu şi-a pierdut interesul modul în care s-a construit şi s-a dezvoltat această atitudine. Cum se naşte şi cum se formează un disident? – iată o curiozitate ce poate rămâne intactă, iată un subiect ce poate particulariza literatura unui scriitor, aşa cum îi particularizează şi biografia. Anticomunismul e astăzi una din soluţiile (morale, politice, intelectuale) cele mai la îndemână. Obligă la un conformism inevitabil: decent şi onest, nu poţi fi decât anticomunist. Cazul Paul Goma (notoriu altădată) şi literatura lui sunt victimele acestui fenomen de uzură (adică de uzualitate şi banalitate) a anticomunismului. S-a dus gloria de a fi fost anticomunist, pentru că anticomunismul s-a oficializat! Romanul autobiografic „Din calidor: o copilărie basarabeană“ ne face să înţelegem cum a putut deveni cineva anticomunist încă de la instaurarea comunismului în România. Aceasta e partea pozitivă, o cazuistică de istorie trăită în împrejurările cele mai dramatice, când nu doar identitatea îţi este pusă în pericol, ci viaţa pur şi simplu. Anticomunismul nostru de azi nu comportă niciun risc, e banal. Anticomunismul lui Paul Goma comporta toate riscurile, era excepţional. De aceea nu trebuie să-l privim ca pe un simplu caz documentar, istoricizat, ci ca pe unul de exemplaritate morală ce merită permanentizat ca memento şi ca termen de comparaţie pentru noi înşine. Cetăţenia lui Goma de Flori Bălănescu, cercetătorştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România În ce priveşte statutul actual al scriitorului, în raport cu statul român de drept, acesta continuă să fie indecis.

 

Din 2013, datorită luptei sisifice a lui Andrei Ţurcanu cu guvernanţii de la Chişinău, Paul Goma nu mai este „apatrid“, a primit cetăţenia moldoveană şi paşaport moldovenesc.

Guvernanţii de la Bucureşti nu au luat timp de 25 de ani acele hotărâri care să ducă la stingerea efectelor statutului de azilant (refugiat) politic pe care Paul Goma îl are din noiembrie 1977. O repunere formală în drepturile integrale de cetăţean român ar însemna emiterea unor acte de identitate: certificat de naştere, carte de identitate, paşaport, pe care familia Goma le-a predat OFPRA – Oficiul Francez pentru Refugiaţi şi Apatrizi – când a cerut azil politic. De atunci, Ana-Maria, Filip-Ieronim şi Paul Goma au devenit azilanţi pe criteriu politic şi „apatrizi“, deoarece au refuzat cetăţenia franceză, oferită în 1980 scriitorului român şi lui Milan Kundera. Goma a refuzat-o din motive pe care mulţi suntem incapabili să le înţelegem: a vrut să rămână solidar cu românii chinuiţi de acasă, de unde nu a plecat pentru o viaţă lipsită de griji, transmiţându-le că nu i-a abandonat. Şi pentru că mă aştept la obiecţii legate de folosirea termenului „apatrid“, voi spune că dicţionarul explicativ al limbii române nu este de ajuns pentru a analiza şi înţelege realitatea comunistă. Ideologicul a alterat şi a dislocat conţinutul propriu, legitim al cuvintelor şi conceptelor. Dicţionarele clasice nu sunt de ajuns nici în postrealitatea comunistă, moştenitoare, fără probleme de conştiinţă, a tuturor ilegalităţilor şi crimelor totalitare. Toţi refugiaţii politici români care nu au dobândit (nici până în prezent) cetăţenia altui stat sunt apatrizi, deoarece au fost împiedicaţi să îşi exercite drepturile constituţionale. Atâta timp cât comunismul, ca practică ideologică, nu face obiectul unei damnatio memoriae, atâta vreme cât statul de drept actual nu ia măsuri pentru anularea tuturor efectelor anticonstituţionale şi nedemocratice ale statului totalitar, pentru a restaura fie şi simbolic dreptatea, nu se poate considera că simpla înscriere a victimelor în listele de la Evidenţa populaţiei presupune că acestea sunt cetăţeni români cu drepturi depline şi nici că beneficiază de respectul cuvenit. Memoria lui Paul Goma înseamnă istorie. Este motivul pentru care exemple similare de refugiaţi pe criterii mai mult sau mai puţin politice nu se pot constitui în argumente în favoarea respectării legislaţiei în domeniu, de („re“)dobândire a cetăţeniei etc.

Statul român (ca noi toţi!) are obligaţia morală, istorică, legală de a-l repune pe Paul Goma în drepturile cetăţeneşti, fără a-l trimite pe la diverse ghişee.1

Să explice MAE de ce statul francez a continuat după 1990 să prelungească familiei Goma statutul de refugiaţi politici şi cum de e posibilă o astfel de struţocămilă în interiorul UE. Ithaka interzisă de Andrei Ţurcanu, filolog, profesor universitar, poet, publicist, critic şi istoric literar din Republica Moldova Atâta vreme cât la putere în Republica Moldova s-au perindat cadrele nomenclaturii de partid sovietice nu m-am gândit vreodată că Paul Goma ar vrea să revină şi ar putea reveni în Basarabia. La 28 ianuarie 1997 scriitorul îi trimite lui Dinu Mihail două texte promise cu o notă explicativă: „Dacă doriţi să le mai publicaţi, atunci puneţi la fiecare, următoarea precizare: Paul Goma atrage atenţia cititorilor: cum nu a fost partizanul lui Snegur, nu este nici al lui Lucinschi. El este cu adevărul, cu dreptatea, cu limba română, cu neatârnarea faţă de Ruşi – pe care îi consideră nenorocirea Românilor (a Polonezilor, a Balţilor) şi tragedia permanentă a Basarabenilor şi a Bucovinenilor“. […] O cursă cu obstacole a fost pentru mine orice iniţiativă ce ţinea de Paul Goma. O forţă ocultă neîndurătoare, secondată de o frică meschină autohtonă, de laşităţi egoiste sau de un mercenariat cinic s-a pus mereu de-a curmezişul oricărei încercări de a-l aduce pe exilatul nostru în Ithaca sa natală. Lucrurile au ieşit la iveală în toată hidoşenia lor după ce Uniunea Scriitorilor i-a propus candidatura pentru Premiul Naţional. Ceea ce a urmat nu poate fi calificat altfel decât o interminabilă şi ruşinoasă „înNEGURAre“ a lui Paul Goma: intervenţii ale ambasadelor străine, denunţuri publice în stilul cel mai bolşevic, eschivări laşe, inclusiv de la votul final, schimbarea regulamentului comisiei de premiere şi presiuni asupra membrilor ei făcute numai pentru ca scriitorul nostru să nu ia premiul. La toate acestea aş adăuga încă o pagină dezonorantă – dezinteresul cinic al  Primarului Chişinăului, care nici nu a catadicsit să răspundă demersurilor unor personalităţi marcante pentru a se acorda Centrului de studiere a comunismului în Basarabia şi Bucovina „Paul Goma“ un local ce ar fi trebuit să fie şi o casă pentru familia Goma. Nenumăratelor scrisori trimise la Primărie de Centrul „Paul Goma“, de Uniunea Scriitorilor, de Mircea Snegur, Vladimir Beşleagă etc. li s-a răspuns printr-o ofertă umilitoare – un demisol execrabil la marginea oraşului. Intervenţiile pe lângă alte instituţii ale Republica Moldova, inclusiv una foarte recentă pe lângă una dintre primele persoane ale politicii moldoveneşti, s-au ciocnit de fiecare dată de o eschivare ambiguă, dincolo de care am sesizat un sentiment de înţelegere/compasiune/aprobare dublat de unul, mai puternic, de prudenţă/frică/oportunism dictat de comandamentele „corectitudinii politice“.

Nu numai Goma este un indezirabil.

Tot ce are vreo atingere cu el într-un fel sau altul cade sau riscă să cadă sub incidenţa indezirabilului. Insul cu înNEGURArea m-a învinuit de antioccidentalism. Dincolo de orice comentariu este refuzul Preşedintelui Băsescu de a da curs cererii mele, în care îl rugam să intervină în problema unui paşaport românesc pentru doamna Goma ca să poată veni la Chişinău. Deşi demersul respectiv i-a fost înmânat personal şi, cu toate că mai apoi am avut pe marginea subiectului dat discuţii cu doi dintre consilierii săi, rezultatul a fost … tăcerea. Ithaca îi este interzisă lui Paul Goma. Uitându-mă în urmă şi recapitulând eforturile depuse pe parcursul celor cinci ani pentru readucerea acasă a copilului/bătrânului de la Mana, constat un sentiment amestecat de insatisfacţie şi de tristeţe adâncă, părerea de rău a unui scop neîmplinit şi amărăciunea faţă de nimicnicia morală şi laşitatea atâtor persoane fără coloană vertebrală de la care, pentru revenirea lui Paul Goma acasă, s-ar fi cerut doar un pic de curaj. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc apariţia şi afirmarea la baştina scriitorului a unui curent popular pro-Goma tot mai puternic. În ciuda reticenţelor şi a opreliştilor, numele îndărătnic al lui Paul Goma şi opera sa plină de tumulturile unor disecţii necruţătoare, împletindu-se cu simfoniile unei poezii discrete, calde,  îşi fac tot mai energic cale printre bolovanii plânşi şi tăcuţi ai Basarabiei, bolovani, care priviţi mai de aproape, nu sunt altceva decât „bieţii basarabeni demult-puşi-pe-burtă“ de o istorie ingrată. Figură cheie a opoziţiei faţă de regimul comunist de Ana-Maria Cătănuş, cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română „Pentru scriitorii preocupaţi de adevăr, viaţa n-a fost niciodată simplă, nu este şi nici nu va fi!”.

Concluzia lui Aleksandr Soljeniţîn din lucrarea sa Viţelul şi stejarul sintetiza soarta scriitorilor captivi regimurilor totalitare, în care adevărul avea sursă unică – puterea politică – la fel şi dezlegarea dată scriitorilor de a-l rosti.hhh

O soartă pe care Paul Goma avea să o împărtăşescă în România comunistă. Sunt deja câteva decenii de când Paul Goma a devenit subiect de cărţi, al propriilor cărţi sau ale altora. Un lucru este însă incontestabil: admirat sau, dimpotrivă, hulit, Paul Goma rămâne una dintre figurile cheie ale opoziţiei faţă de regimul comunist din România. De numele lui Paul Goma se leagă începutul disidenţei româneşti, în 1977, dar şi singurul demers colectiv, cu audienţă şi susţinere însemnate, pentru respectarea drepturilor omului din România. În primăvara anului 1977, într-o Românie zguduită de un cutremur devastator, „mişcarea Goma” lăsa să se vadă fisurile existente în relaţia dintre regimul comunist şi societatea românească.Iniţial o mână de oameni, apoi câteva sute, potrivit rapoartelor întocmite de Securitate, au semnat direct sau şi-au manifestat susţinerea faţă de Scrisoarea deschisă adresată Conferinţei de la Belgrad. Redactată în principal de pictorul Sergiu Manoliu, Scrisoarea deschisă a fost semnată în primă fază de Sergiu şi Carmen Manoliu, Emilia şi Erwin Gesswin, Adalbert Feher şi Şerban Ştefănescu. Lor li s-au alăturat Paul Goma şi soţia lui, Ana-Maria Năvodaru Goma. Scrisoarea devenea cunoscută românilor după ce în primele zile ale lunii februarie 1977 a fost transmisă la Radio Europa Liberă. Ţinând locul unui document programatic, Scrisoarea deschisă urmărea să atrăgă atenţia statelor participante reunite la Belgrad la Conferinţa CSCE asupra încălcării drepturilor omului în România. Erau vizate drepturi precum libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor sau libertatea conştiinţei. De asemenea, era invocată nerespectarea dreptului la libera circulaţie a ideilor, a informaţiilor, dar şi a persoanelor. Libertatea de mişcare – în speţă, emigrarea – a reprezentat motivaţia, dar nu singura!, unei părţi însemnate dintre semnatarii Scrisorii deschise de a se alătura proiectului.

Din această cauză mişcarea Goma a fost catalogată pe nedrept şi nu fără intenţia de a-i diminua importanţa drept o „mişcare a paşaportarilor”. Doar că nu toţi cei care au semnat scrisoarea şi mai ales Paul Goma, devenit figura centrală a mişcării pentru respectarea drepturilor omului, doreau să emigreze

Dovadă în acest sens stau scrisorile primite de Paul Goma, în care semnatarii declarau deschis că nu intenţionează să emigreze, ci voiau să trăiască într-o ţară în care drepturile cetăţeneşti să le fie respectate. Tuturor acestora regimul comunist, prin vocea lui Nicolae Ceauşescu, le-a răspuns la doar câteva zile distanţă, catalogându-i drept „elemente declasate, trădătoare, puse în slujba intereselor cercurilor străine”. Iar la şedinţa CPEx din 30 martie 1977, centrată pe situaţia creată de „măgarul de Goma”, după spusele aceluiaşi Nicolae Ceauşescu, au fost trasate măsurile care trebuiau luate împotriva scriitorului român, dar şi a celorlalţi semnatari. Goma trebuia arestat, iar ceilalţi, în funcţie de situaţia fiecăruia, urmau să fie puşi în discuţia colectivelor de muncă, un eufemism pentru demascarea publică, şi pedepsiţi. Printr-un astfel de „proces” a trecut şi medicul Ion Vianu, unul dintre cei care s-au solidarizat cu „mişcarea Goma”. Acesta a fost demascat la începutul lunii aprilie 1977 în cadrul unei adunări ţinute în aula Facultăţii de Farmacie a IMF Bucureşti, în prezenţa a 300 de cadre didactice. Participanţii au votat în unanimitate excluderea sa din rândul cadrelor didactice şi „trimiterea sa în faţa organelor de stat pentru calomnii şi încălcarea legilor ţării”. Paul Goma a fost arestat la 1 aprilie 1977, acuzat iniţial de „trădare prin transmitere de secrete”. Va petrece mai bine de o lună de zile în arestul închisorii Rahova. Eliberat la 6 mai 1977, Goma a părăsit România câteva luni mai târziu. Dorinţa sa declarată atunci, de a reveni în România, locul unde voia să-şi scrie şi să-şi publice cărţile, nu s-a împlinit nici azi. Femeia ca spectacol estetic în romanele lui Paul Goma de Aliona Grati, cercetător principal la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a  Moldovei, critic şi istoric literar Avem în Paul Goma un scriitor înzestrat, un inconfundabil romancier.

În pofida tuturor denigrărilor şi minimalizărilor, Paul Goma se numără printre cei mai importanţi prozatori români postbelici.

Comunicarea mea din cadrul simpozionului pune în evidenţă calitatea sa de creator de personaje feminine. Ceea ce e de remarcat în romanele lui Paul Goma este, pe lângă numărul mare de femei, variabilitatea formelor şi vastul registru al culorilor pe care acestea le capătă într-o estetică carnavalescă adaptată la un stil personal şi care îl consacră pe creatorul lor ca pe un artist modern deschis spre experimentul avangardist. Limbajul cu care descrie femeia, asocierile şi expresiile ce numesc indicii de exterior şi interior, din lumea fizică şi psihică, semnalele sufletului, fantasmele, tonusul, ritmul şi mobilitatea ei vor da naştere unor stranii configuraţii. Alaiul romanesc de femei-iluzii cu modulaţii înşelătoare, rotunde, abundente, corpolente, longiline, filiforme, dezasamblate, ascuţite, cilindrice, grele, păstoase, fărâmicioase, făinoase, lichide, lascive etc. constituie adevărate provocări estetice. Memorabile datorită ciudatelor portrete fizice şi lingvistice, căpătând distorsiuni fizionomice direct proporţionale cu deteriorarea istoriei, femeile lui Paul Goma compun o galerie de personaje de excepţie. Personajul de marcă al lui Paul Goma – basarabeanul răzvrătit în confruntare cu istoria, diferit de personajele resemnate, contemplative, senine, păşuniste care aglomerează literatura română, în special, din stânga Prutului, se întoarce în braţele Femeii Octrotitoare ori de câte ori simte acut strânsorile vieţii şi umilinţele istoriei. El îşi creează, pornind de la principiul feminităţii, propria lume. Tema femeii este una predominantă şi conducătoare în toate cărţile scriitorului, o temă care ascunde şi fructifică o bogăţie imensă de semnificaţii. În calidorul memoriei afective, a „ţinerii-de-minte-cu-simţăminte“, personajele femei consemnează etape din biografia sa. Femeile care într-o măsură mai mare sau mai mică i-au marcat viaţa sunt evocate, (re)trăite, recreate. Unele s-au constituit în unităţi aparte ca surse de inspiraţie pentru o carte, precum Justa, Sabina, Bonifacia, Castelana, Ela. Tragedia intervine atunci când femeia „cade în istorie“, devine complice cu Puterea. Roman intim şi Bonifacia consemnează începutul abisului care desparte femeile „adevărate“ de cele corupte de regimul comunist. Aşa se întâmplă că nicio femeie din Roman intim, spre exemplu, cu excepţia mamei, nu scapă de compromitere, purtând în carnaţia lor lăudată sâmburele decăderii şi morţii. Figurile lor se înfăţişează paradoxale prin incongruenţă, surprinzând într-o viziune sinoptică atributele de Magna Mater şi de curvă, hetairă generoasă şi fiinţă înfiorătoare cu caracteristici mecanizate sau aparţinând regnului animal. Nu practica în sine a prostituţiei îl oripilează pe autor, senzualitatea genuină a „picatelor“ are la el ecouri din misterele antice de iniţiere, ci compromiterea unora din ele, infirmitatea lor sufletească ca rezultat al îndoctrinării ideologice.

 

 

Antichrist, adversarul lui Iisus, are ca ţel instaurarea Noii Ordini Mondiale, cu o religie mondială

mq1

Astazi, in ratacirea duhovniceasca care pe toti ne patrunde, a cauta si a pazi adevarul in cele despre mantuire este din ce in ce mai anevoios. Adevarul este persoana Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Pe acest Adevar Intrupat, omul modern, ”omul nou” nu il mai primeste, il reinterpreteaza dupa norme umanist-rationaliste, cautandu-L in puhoiul de filozofii, doctrine, studii, stiinte, experimentari etc., croindu-L dupa chipul si asemanarea lui decazuta. ”Ispita neamului celui de pe urma a si sosit mai grozav acum” – graieste Sfantul Ioan Iacob Hozevitul (+1960) – ”cu apropierea venirii lui Antihrist, incat ameninta sa-i piarda si pe cei alesi. Si nu-i atat de primejdioasa ispita care vine de la vrajmasii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pamantesti sau de la cei destrabalati care nu pot usor sa vatame pe Crestini. Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sunt dusmani ascunsi, cu atat mai primejdiosi, cu cat cred ca sunt frati curati. Predica si ei Ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si a stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana care a inceput sa se strice si, in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o mananca. Ei aduc tulburare in randurile Crestinilor Ortodocsi. Acestia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profetit Domnul ca vor fi in veacul cel de apoi: ”Multi vor veni intru numele Meu si pe multi vor insela” (Matei 24:5). Vorbesc si fratii mincinosi de sfanta si prea-dulcea Ortodoxie, de dragoste, de curatie, pentru fapta buna, de smerenie, de unire si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cat e de greu pentru Ortodocsii cei curati si simpli sa inteleaga pe cine au inaintea lor! Cat e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele filosofice si sa ii creada. Daca rascoleste cineva adanc in sufletele acestor oameni, va gasi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci inchinarea la un idol care se numeste OM”.

In anul 1906 in mediile protestante, ia fiinta asa numitul Consiliu Ecumenic Mondial cu scopul de a uni toate religiile lumii pe baza dialogului si principiilor democratice de libertate, egalitate si fratietate. Sa nu ne lasam amagiti. Exista si un ”dialog al minciunii”, atunci cand cei care dialogheaza se inseala, cu stiinta sau fara stiinta, unii pe altii. Un astfel de dialog este insuflat de diavolul, caci mincinos este si parintele minciunii (Ioan 8:44). Urmatori raului sunt toti impreuna-lucratorii, cei de buna voie sau fara de voie, cand ei voiesc sa faptuiasca binele lor cu ajutorul raului, sa ajunga la ”adevarul” lor cu ajutorul hulitoarelor minciuni. Nu exista ”dialog al dragostei” fara dialogul adevarului. Altminteri, un altfel de dialog e nefiresc si mincinos. De aceea si porunca purtatorului de Hristos Apostol cere: Dragostea sa fie nefatarnica (Romani 12:9). Dar toti care vorbesc de unire nu au inteles de ce Hristos a venit in lume. Ei cred ca Dumnezeu a venit ca sa predice un mesaj etic si artificial ca al lor, ca El a venit ca sa ne invete cum sa traim in lume ca buni cetateni. Ei vor ca aici sa le fie pamantul fagaduintei castigat prin respectarea regulamentara a Legii lui Dumnezeu. Acei falsi ”crestini” ce vorbesc de ”regate crestine”, ”natiunea lui Dumnezeu”, ”crestinism mondial”, ”crestinism democratic”, ”unirea bisericilor”, nu-si dau seama cat de mult asteptarile lor se aseamana nationalismului mesianic al evreilor sionisti care l-au vrut pe Hristos ca imparat al lumii. Acestia toti – numiti dezbinatori -, nu-l vor pe Hristos asa cum este, nu-l vor pe acel Hristos care a refuzat prefacerea pietrelor in paini. Ei nu vor un Hristos umil si ascuns, departe de puterea lumii, un Hristos care sa ceara celor ce-I urmeaza doar smerenie si rastignirea in taina a suferintei pe pamant.Ei vor un hristos care sa li se supuna, un hristos care sa-si doreasca imparatia lumii. Iertati-ma domnilor ecumenisti, dar ati confundat conceptele. Sfantul Nicolae Velimirovici va va spune ca una este pacea sociala si politica, alta e impacarea credintelor. Si una este egalitatea in drepturile si indatoririle cetatenesti, si alta este egalizarea credintelor. Crestinilor Ortodocsi li s-a poruncit cu strictete sa fie milostivi fata de toti oamenii, fara deosebire de credinta, dar, in acelasi timp, si tinerea cu strictete a credintei lui Hristos. In calitate de Crestin Ortodox, va puteti jertfi pentru cei de alta credinta atat averea, cat si viata, dar nicidecum si adevarul lui Hristos – fiindca averea si viata sunt proprietatea fiecaruia, iar adevarul lui Hristos, nu. Aici e piatra de poticnire – in aceasta lipsa de discernamant. Din aceasta lipsa de discernamant a venit si confuzia din sufletul ”ortodocsilor” ecumenisti. Putem spune ca secularizarea este cea mai mare primejdie pentru Biserica. Ea este aceea care ii falsifica adevaratul duh, adevarata atmosfera. Desigur, trebuie sa spunem din nou ca ea nu afecteaza Biserica, ci madularele Bisericii, caci Biserica este adevaratul si Sfantul Trup al lui Hristos.

De aceea ar fi mai bine sa vorbim de secularizarea madularelor Bisericii. Uimitor, majoritatea ecumenistilor ortodocsi doresc din toate puterile sa dialogheze cu eterodocsii, nu insa si cu Ortodocsii. Pe Ortodocsii care dezaproba deschiderile lor ecumeniste ii caracterizeaza fanatici sau fundamentalisti, pentru a-i scoate din lupta. Uita insa ca fanatici nu sunt doar anti-ecumenistii radicali ce folosesc anti-ecumenismul ca sa formeze grupari schismatice, ci si ecumenistii radicali, cata vreme incearca sa impuna perspectiva lor individuala in Biserica Ortodoxa, fara sa se intereseze daca aceasta exprima invatatura Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei si constiinta Bisericii Ortodoxe. Extremele se intalnesc si formeaza doua fete ale aceleiasi monede. Foarte rar, sau chiar niciodata, un teolog ortodox care dezaproba felul in care se duc azi dialogurile ecumenice este chemat sa ia parte la acestea, si daca, din greseala, ia parte, ecumenistii se vor ingriji de inlocuirea lui. Dar nu trebuie sa dezbatem prea mult pentru a ajunge la concluzia ca demolarea din interior a Ortodoxiei, adica a Bisericii lui Hristos, ar insemna de fapt distrugerea a insusi Crestinismului. Fiindca Biserica Apostolica Ortodoxa este adevarata Biserica a lui Hristos. O combinare a celorlalte grupari si culte religioase eretice ce nu respecta Canoanele Apostolice si Sfintele Sinoade Ecumenice nu va duce la alcatuirea unei Biserici unice, sau nu in modul si in rostul in care a intemeiat-o Hristos. Si daca toate aceste biserici ”crestine” nu exista decat in masura in care se pot raporta una la cealalta, atunci nici o insumare a lor nu va putea rezulta intr-o Biserica absoluta, caci o atare insumare va trebui si ea sa se raporteze la alte organizatii ”religioase”. Si iata cum ecumenismul ”crestin” nu va putea sa sfarseasca decat in sincretismul unei religii mondiale. Caci, intr-adevar, acesta este scopul nemarturisit al ideologiei de tip masonic, care inspira si anima ”miscarea ecumenica”, ideologie care, la ora actuala, a patruns atat de adanc in constiinta celor care participa la asa-zisul dialog ecumenic, incat pentru crestinismul denaturat de astazi urmatorul pas logic care se prefigureaza este intrarea in comuniune cu religiile necrestine.

Vine timpul, si nu e departe – prooroceste Sfantul Lavrentie al Cernigovului – cand foarte multe biserici si manastiri se vor deschide in slujba Domnului, se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. Vor auri si acoperisurile bisericilor cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face misiune. Cand se vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele ca va veni vremea imparatiei lui Antihrist si el va fi pus imparat.

Toti credinciosii trebuie sa inteleaga ca in viitor Biserica nu va mai fi ceea ce a fost in vremurile de odinioara si nici ceea ce ni se pare ca este ea astazi. Liturghiile vor continua sa fie tinute si bisericile vor fi pline de oameni, dar adevarata Biserica Ortodoxa nu va mai avea nici o legatura cu acele biserici ce astazi apartin ortodoxiei oficiale, legiferata si promovata de organele de stat, si nici cu acei clerici ce si-au vandut credinta. Biserica va ramane acolo unde este adevarul si va deveni din ce in ce mai greu de descoperit in anarhia duhovniceasca ce ni se pregateste. Ceea ce astazi gandim, cunoastem si credem despre biserica, preot si Sfanta Liturghie, in viitor vor fi asa de schimbate incat vor deveni simpla figuratie, ecumenista parodie. Si proorocia de mai sus continua:

Luati aminte la toate cele ce va spun caci totul se pregateste cu mare viclenie. Toate bisericile si toate manastirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii ca niciodata, dar sa nu mergeti in ele. Antihrist va fi intronat ca imparat in marea biserica din Ierusalim cu participarea clerului si a patriarhului. Bisericile vor fi deschise, dar Crestinul Ortodox traitor nu va putea intra in ele ca sa se roage, caci in ele nu se va mai aduce jertfa fara de sange a lui Iisus Hristos. In ele va fi toata adunarea satanica.

Pentru a nu cadea in aceste prapastii ale duhului, Sfantul Dorotei ne invata: ”Nici o rautate si nici unul dintre eresuri, nici insusi diavolul nu poate sa insele pe cineva, decat numai daca se preface in chipul faptei bune” . Dupa cum si Sfantul Apostol zice: ”Ca insusi diavolul se preface in inger de lumina”.

Ce vor trebui sa faca Ortodocsii traitori ai Cuvantului lui Dumnezeu atunci cand isi vor vedea episcopii in comuniune cu ereticii?

Asadar, credinciosii trebuie sa aiba curajul de a nu urma gloatele, rudele, vecinii sau instinctul. Dintre Ortodocsi, numai Cei Dreptcredinciosi vor continua lucrarea Sfantului Duh, vor purta nerupta Traditia Ortodoxiei. Adevaratii Preoti vor fi cei ce vor trai, gandi si invata asa cum Sfintii Parinti ai Ortodoxiei ar fi facut-o. Totdeauna Mantuitorul nostru Iisus va randui prin putinii alesi ai Sai ducerea mai departe a Crucii. Atunci vom vedea cum Biserica universala nu va sta in cei multi, ci dimpotriva, ”turma cea mica” va alcatui desavarsit deplinatatea Tainelor, Trupul Bisericii. Credinciosii nu vor mai avea nevoie de administratie ori de alte ingradiri, pentru ca acea unitate ce va exista intre ei va fi cel mai dumnezeiesc mod de a fi: impreuna-patimire pentru dreapta credinta si cuminecarea din acelasi Trup si Sange al lui Hristos, comuniunea in Duhul cel Sfant. Atunci lamurit vom vedea cum Sfanta Traditie Ortodoxa leaga pentru vecie Biserica luptatoare cu Biserica primelor veacuri, cu Biserica biruitoare din ceruri. Asa se va pastra adevarata Biserica nevatamata, sub pogorarea vesnica a Duhului Sfant acolo unde este Ortodoxie. Iar unde este adevarata Ortodoxie acolo este si adevarata mantuire.

Vorbind despre ”dumnezeul” lumii moderne, Cuviosul Parinte Serafim Rose spune ca ”omul modern [a creat] un nou dumnezeu, un dumnezeu modelat cat mai fidel dupa tiparul noilor vremuri, preocupat de stiinta si afaceri; de fapt una dintre intentiile primordiale ale gandirii moderne a fost aceea de a confectiona un asemenea dumnezeu”. Asadar oamenii si-au schimbat nu doar gandirea despre Dumnezeu, ei au schimbat insusi ”dumnezeirea” de care se vor condusi, nascand un ”nou dumnezeu ”care se deosebeste vadit de Dumnezeul Vechiului si Noului Testament cunoscut si iubit de Crestinii Ortodocsi. Acest ”dumnezeu” nu reproseaza fapturii incalcarea Scripturilor, nu mustra pacatul, nu pedepseste reaua credinta, nu cearta faradelegea. Dimpotriva, iubeste impotriva adevarului, uneste impotriva dreptatii, inlatura muceniceasca jertfelnicie in Hristos prin promovarea impacarii cu ratacirile necredinciosilor, indragind global si nivelator intreaga suflare. Nu indispune, nu supara, nu deranjeaza. Nu cere si nu impune un singur Domn si Dumnezeu, un singur crez, un singur botez, o singura invatatura de credinta, o singura Biserica, un singur adevar – viata si moartea pentru Hristos. Acest ”dumnezeu liberal” care ingaduie si pune totul mai presus de vietuirea in dreapta credinta ortodoxa si de mantuire, executand constiincios ceea ce cere democratia si societatea, nu este Dumnezeul Apostolilor si al Mucenicilor – Hristos Cel Rastignit si Inviat – Adevarul vesnic. Este vicleana marioneta care, supunandu-se orgoliului indreptatirii si revendicarilor, reformelor, inovatiilor si tuturor capriciilor si razvratirilor ”drepturilor omului” – supune si manipuleaza el insusi prin aceasta pe cei ce au lepadat povara Crucii, straduindu-se sa ofere omenirii chipul vesniciei si al desavarsirii in tinutul blestemat al neodihnei acestei lumi pamantesti. Iata cum locul lui Hristos Cel hulit si batjocorit, lepadat si alungat dintre oameni pentru prea-marea Sa iubire intru dreptate este luat astazi in constiinta societatii de stapanul veacului si al intunericului, de cel ce neizbutind odata sa fie ”dumnezeu” se strecoara astazi bland, duios si compatimitor in sufletele ateilor ”religiosi”, apostatilor ”crestini” si nihilistilor ”ortodocsi” ecumenisti care cred in mincinoasele fagaduinte numite: pace, dragoste, libertate, toleranta, reconciliere, liniste, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultura, arta etc. Daca Europa ar fi ramas crestina, s-ar fi laudat cu Hristos, nu cu a sa cultura. Acest ”dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfideaza Predania si invataturile Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei, inlatura din vietuirea Crestinilor Ortodocsi dogmele, canoanele, randuielile Bisericii lui Hristos. Unui astfel de anti-dumnezeu i se inchina astazi omenirea, in numele lui se organizeaza intrunirile ecumeniste, de la el cersesc mantuirea crestinii si doresc pacea paganii. El va darui unitatea tuturor ”religiilor” si confesiunilor, in duhul lui graiesc ecumenistii Bisericii, pe acesta il asteapta in Ierusalim, dinainte de Hristos, evreii si toate popoarele. Aceasta ”entitate” lipsita de identitate teologica si neintemeiere dogmatica, ce imprumuta cameleonic numele tuturor dumnezeilor popoarelor pagane dar si al adevaratului Dumnezeu Iisus Hristos, este din ce in ce mai prezenta in intreaga lume, facandu-se simtita pana si in gandirea majoritatii ierarhilor, preotilor si teologilor Bisericii, atinsi de duhul lumesc al acestor vremuri. Aceasta umbra ascunsa indaratul numelui Iisus Hristos insa in duhul antihristului-zeu, organizeaza astazi pentru participantii crestini ortodocsi conferinte, seminarii inter-religioase unde se semneaza tratate si aliante si se impartasesc laolalta, se savarsesc rugaciuni si slujbe ”comune” cu toti cei ce ”cred” si au o ”religie”: evrei, budisti, hindusi, musulmani, iar dintre crestinii eretici: protestanti si neoprotestanti, romano-catolici, greco-catolici, monofiziti si monoteliti – fapte fara precedent in istoria Bisericii Ortodoxe a lui Hristos!

Aceasta imbratisare ecumenista insufla ideea ca Biserica Ortodoxa doreste alaturarea de partile ”crestine” aflate in dezbinare si ratacire, si da dreptcredinciosilor un duh de apartenenta la o Biserica fragmentara, nedesavarsita inca. Dar oare, noi Ortodocsii, suntem in aceeasi corabie cu protestantii, catolicii, musulmanii, evreii? Credem ca ORTODOXIA ESTE INSASI CORABIA si ca nu trebuie sa ni se dea sau sa ne cerem de la altii, in mod democratic, locul ce-l avem de 2000 de ani, dat de Insusi Hristos prin Duhul Sfant la Cincizecime! Orice impreuna-rugaciune este interzisa de catre Sfintele Canoane din motive ecleziologice serioase. Impreuna-rugaciune savarsesc ierarhii ”ortodocsi” cu romano-catolicii si cu alti crestini neortodocsi la intrunirile ecumeniste. Dar nici rugaciunea reprezentantilor diferitelor religii in acelasi loc, cu randul si pentru acelasi scop nu poate fi acceptata de catre constiinta crestina ortodoxa din mai multe motive: Deoarece dumnezeii catre care se roaga reprezentantii celorlalte religii sunt mincinosi. Profetul David spune ca ”toti dumnezeii neamurilor sunt draci” (Psalm 95, 5) si ca ”urechi au si nu vor auzi” (Psalm 113, 14). Hindusii, de exemplu, cred intr-o sumedenie de zeitati. Sintoistii cred in sufletele inaintasilor si cinstesc zidirea in locul Ziditorului (soarele, luna, etc). Budistii au un dumnezeu impersonal. Iudeii si musulmanii cred intr-un dumnezeu monopersonal, considerand ca blasfemie credinta in Dumnezeul Treime si in dumnezeirea lui Hristos. Cum putem noi, crestinii ortodocsi, sa luam parte la rugaciuni acolo unde nu se da nici o importanta dumnezeului catre care se indreapta rugaciunea, considerandu-se suficient faptul ca te rogi la un oarecare zeu? Astfel de situatii unesc participantii si privitorii in mentalitatea ”New Age” ce tine de duhul masonic sincretist. Iar aceasta situatie nu este numai impotriva Sfintelor Canoane, ci si a Vechiului Testament.

Ar fi acceptat vreodata profetul Ilie sau altul dintre profeti sa ia parte la asa ceva? Este cunoscut faptul ca profetii au propovaduit lupta neincetata impotriva oricarui fel de sincretism religios si cei mai multi dintre acestia au fost alungati si ucisi din acest motiv. Ar fi primit vreodata Sfintii Apostoli si nenumaratii Sfinti Martiri si Marturisitori ai credintei noastre o astfel de impreuna-rugaciune si comuniune cu ereticii si paganii de dragul pacii si iubirii? Cum indraznim noi astazi sa faptuim impotriva lor, a Profetilor, a Apostolilor, a Martirilor si a Sfintilor nostri Parinti Ortodocsi ? Toata mascarada ecumenista are radacinile in negura trecutului si urmeaza un plan deja facut. Chiar acum, in vremurile noastre, fiinteaza o mare grupare religioasa ce cuprinde toate religiile pamantului, numita masonerie, ce a fost deja imbratisata de cei mai progresisti lideri ai lumii. Cu amestecul sau ideologic poate impaca in mintile celor inselati, toate deosebirile religioase ale omenirii, putand depasi cu mult obstacolele si dificultatile unirii pe care diferite religii le intalnesc. Ce ratiuni se vantura acolo, de sunt asa de convingatoare pentru a impaca contrariile dogmatice ale diferitelor culte, ca pana la urma sa inlature ”dezbinarea” dintre religii si sa avanseze exponential catre unirea tuturor?

Intai de toate, masoneria este o religie oculta cu mistere bine pazite, ce initiaza treptat in inchinarea la un dumnezeu necunoscut dar proclamat universal, un fel de ”suflu divin” ce, zic ei, peste veacuri a stat la baza tuturor crezurilor religioase. Aceste conditii nu le poate implini decat diavolul, fiinta cu mii de chipuri ce-l uraste de moarte pe Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu.Consiliul Ecumenic functioneaza ca o imensa loja masonica. Precum in lojile masonice nu se discuta subiecte religioase, pentru a se evita certurile dintre membri, tot asa in Adunarea Ecumenica nu se discuta despre adevarurile de credinta ce deosebesc diferitele confesiuni.Francmasoneria cere membrilor sa fie credinciosi fiecare dumnezeului lui dar toti sa-l cinsteasca pe ”Marele Arhitect”, asemenea Consiliul Ecumenic cere membrilor ca fiecare participant sa respecte si sa fie tolerant fata de dumnezeul celorlalti. Atat timp cat aceste comunitati se folosesc de numele dumnezeu si vorbesc despre dumnezeu ca despre putere sau forta care nu are principii reale, un adevar real, atunci acest dumnezeu poate deveni o umbrela, o justificare practic pentru orice. Razvratirea este pricina caderii dracilor din ceruri, dar cea mai groaznica razvratire aici pe pamant este sa folosesti numele lui Dumnezeu pentru a intemeia o noua religie crestina universal-ecumenica ce sa stranga ca intr-o mare biserica toate religiile lumii. Acest lucru alaturi de unirea religiei cu politica pregateste calea lui Antihrist. Cum nu conteaza diferenta dintre dumnezeii membrilor francmasoni, tot asa nu conteaza felul cum este inteles Hristos de diferitii ecumenisti. Se discuta in lojile masonice despre toleranta, unitate, dreptate, libertate, fraternitate, acelasi lucru face si Consiliul Ecumenic, unde se vorbeste despre reconciliere, unitate, dreptate sociala si libertatea individului. Fac masonii politica si lupta pentru un guvernul mondial si uniune europeana, aceleasi lucruri le doresc si le sustin si ecumenistii. De ce aceste asemanari? Pentru ca Adunarea Ecumenista este condusa de francmasonerie, iar francmasoneria este condusa de evreii sionisti. Sa nu va fie de mirare. Toata mincinoasa teologie ecumenista nu cauta altceva decat inrobirea omenirii intr-o noua ordine sociala care intr-un nou spirit va cauta formarea unei super-rase dintr-o elita spirituala care va sprijini miscarea New-Age. Noua religie pentru crestini se va imbraca cu hainele crestinismului pentru a se face primita de evrei, musulmani, budisti, iar in acest fals crestinism toate religiile se vor uni pentru a-i aduce inchinare Antihristului ca dumnezeu al tuturor.

Unirea ecumenista a religiilor sub umbra masoneriei va fi posibila deoarece toate religiile lumii asteapta in momentul de fata venirea unui Mantuitor. Crestinii asteapta reintoarcerea lui Hristos, musulmanii il asteapta pe Iminam Mahdi, budistii asteapta venirea lui Budha, hindusii asteapta reintoarcerea lui Krishna, iar iudeii asteapta venirea lui Mesia. Ideea prin care toate religiile trebuie sa se uneasca pentru a aducea pacea pe pamant este falsa. Aici vedem viclenia lui Satan care se va opune lui Hristos pretinzand ca este Hristos. Arhitectii Noii Ordini stiu ca globalizarea va fi irealizabila daca, mai intai, religiile nu se vor imbratisa si nu vor inceta sa separe oamenii planetei prin marturisirile de credinta. Arhitectii Noii Ordini stiu ca nu sunt suficiente elementele politice si economice. Arhitectii Noii Ordini stiu de asemenea, ca dialogurile inter-crestine si inter-religioase, ce acum se desfasoara, vor conduce la o unitate exterioara: ”vazuta”, fabricata, si pentru aceasta organizeaza un program de colaborare ca sa uneasca la inceput confesiunile crestine, iar apoi restul religiilor, astfel incat recunoasterea diferentelor sa deschida calea unitatii religioase si a tuturor libertatilor. Asa va arata New Age – noua religie ce va robi sufletele in noua ordine mondiala, adica imparatia lui Antihrist. Satan va fi tatal falsului mesia, inselatorul antihrist ce va pretinde ca aduce pacea, prosperitatea si progresul, dar prin compromis si unitate va deschide o noua era a constiintei globale ce in final va insemna distrugerea.

Cand politica, finantele si socialul vor fi unite sub un singur conducator, atunci neo-religia (new age) nu va mai ingadui ”dezordinea”, nu vor fi credinte ”autonome” sau certuri din cauza ”dumnezeilor”.Diavolul cu trup de om va sta in templul lui Dumnezeu ca dumnezeu si toti oamenii de pe pamant ale caror nume nu sunt scrise in Cartea Vietii, ii vor aduce inchinare in cadrul unui cult religios, deoarece Fiarei ”i s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruiasca, si i s-a dat ei putere peste toata semintia, poporul si limba si neamul. Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat” (Apocalipsa 13.7-8). Pentru acei oameni, doar o religie va exista, religia lui Antihrist. Daca masoneria europeana viseaza realizarea Statelor Unite ale Europei, in schimb masoneria universala, care este subordonata sionismului international, viseaza realizarea unei noi ordini mondiale, stabilirea unui conducator mondial intr-un guvern mondial. Adevaratul scop al ecumenistilor este acelasi cu al masonilor si al evreilor: acela de a stapani lumea, iar pentru aceasta au nevoie de a distruge toate religiile, de a rasturna toate guvernele pentru a pregati lumea de stapanirea lui Antihrist. Si cand neamurile i se vor inchina pentru a trai in indestulare si pace, atunci vor avea parte de cel mai mare razboi. Erezia ereziilor adica ecumenismul, nu poate insela pe Crestinii Ortodocsi decat prin paganizarea Ortodoxiei, prin crearea unei noi biserici apostate, care va fi la plinirea vremii mireasa lui Antihrist, asa cum ne arata proorocirea din Apocalipsa, in care desfranata care este biserica apostata, sta calare adica este purtata de fiara, care este insusi Antihristul.

de Ieromonah Vasilisc HRISTEA

Apologeticum.ro

Deschide-ti ochii : Conspiratia masonica nu e o gluma. Masonii slujesc antihristului

komiteDoamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Exista foarte multa retinere si susceptibilitate cand vine vorba de masonerie, planuri conspirative si tot ce au legatura cu ele. Acest lucru se intampla in primul rand datorita neinformarii, iar in al doilea rand, culmea, dezinformarii. In aceasta privinta exista o enciclopedie intreaga de date si informatii, care asteapta doar sa ne trezim din aceasta ignoranta fatidica. Societatea actuala e impanzita in totalitate de aceastra structura canceroasa, incepand cu conducerea statelor, a concernelor industriale, ajungand pana si cadrul bisericilor.

iao-logo

Rolul acestui articol este de a va semnala ca nu trebuie sa mai ignorati aceasta problema. APELUL PRINCIPAL il facem catre preoti, care pana acum foarte putini au dat o importanta acestei realitati monstruoase. De ce lor ? Pentru ca masoneria, prin doctrina pe care o are, prin mijloacele pe care le foloseste in activitatea ei este IN TOTALA CONTRADICTIE cu invataturile Bisericii si este in slujba antihristului. Prin urmare este un pericol pentru credinta si mantuirea credinciosilor pe care ii pastoreste. Nu numai atat, ci este si in afara legilor statului. Este ANTI-CONSTITUTIONALA. Credinciosii trebuie informati in cadrul bisericii si sa fie constienti ca cei care ne conduc slujesc antihristului si tot ce vine de la Bruxelles este impotriva credintei ortodoxe si a neamului romanesc.

Materiale de mai jos sunt spre sustinerea acestor afirmatii. Este bine sa reflectati si credem ca ar fi bine sa fie realizat un REFERENDUM national pentru scoaterea masoneriei din tara.

Pentru inceput, iata sustinerea d-lui Antonie Iorgovan (1948 – 2007) asupra faptului ca masoneria este ILEGALA !

 

Iar capii masoneriei mondiale, ELITELE ce conduc aceasta lume sunt constituiti intr-un grup numit BILDEBERG, infiintat de familia Rockefeller. Ei sunt cei care se ocupa de realizarea UNEI NOI ORDINI MONDIALE, cu UN SINGUR GUVERN MONDIAL. In fruntea acestui guvern il vor instala pe antihrist ! Iata de ce nu e de ignorat masoneria.

Va invitam sa urmariti un interviu istoric cu Aaron Russo, fost apropiat al lui Nick Rockefeller care a avut curajul de a dezvalui planurile acestor dusmani ai umanitatii si ai lui Dumnezeu.

 

Aici aveti tot interviul: Interviul complet cu Aaron Russo

Acum ca ati vazut cine doreste implantarea cipurilor la oameni, aducem in atentia celor increzatori in securitatea  microcipului, o mica demonstratie a unui hacker american, in care reuseste sa citeasca informatiile din pasapoarte DE LA DISTANTA, el aflandu-se in mers cu masina. Apoi ne explica procedeul prin care ajunge sa faca o copie a microcipului. AVIZ specialistilor MAI, care habar nu au de aceste realitati sau din rea credinta nu dezvaluie lumii adevarul.

 

Precum va spuneam si la inceputul acestui articol, informatiile din acest domeniu sunt foarte vaste si trebuie sa fim atenti de unde ne informam. Speram ca a fost de-ajuns aceasta scurta prezentare, incat sa fiti convinsi ca masoneria si microcipul sunt impotriva poporului roman, respectiv mijloace de inrobire a populatiei si ca trebuie ELIMINATE DIN ROMANIA !!!

Pentru cei care vor sa aprofundeze problema, sa afle si sa vada mult mai multe va recomandam aceste analize facute profesionist si detaliat, plus niste inregistrari video de ultima ora :

1. BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei

2. „ IARNA DEMOGRAFICA „ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

3. Problema microcipurilor discutata la intalnirea Bildeberg din anul 2008

 

4. NOUA ORDINE MONDIALA bate la usa

 

IN FINAL, sanu uitam de RUGACIUNE, caci este nevoie de MAI MULTA in aceste vremuri. Va recomandam sa cititi :

CUV. PAISIE: “E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE”

Izbăveşte-mă, Doamne, de ademenirea mîrşavului şi vicleanului antihrist, timpul căruia se apropie, şi mă adăposteşte de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Dă-mi tărie şi bărbăţie neclintită să mărturisesc numele Tău cel sfînt, să nu dau îndărăt de frica diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mîntuitorul şi Răscumpărătorul meu, de Sfînta Ta Biserică! Doamne, dă-mi, rogu-Te, ziua şi noaptea,
plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi fii milostiv în ceasul Straşnicei Tale Judecăţi! Amin.

(alcătuire a ieroschimonahului Anatolie de la Optina)

Apologeticum.ro

Identificarea biometrica este un program masonic!

0  Poate ca mai exista oameni care afirma ca nu vad o legatura directa intre planurile de dominatie globala ale masoneriei si controlul populatiei prin metode precum identificarea biometrica si introducerea cipurilor in actele de identitate ori sub piele. Acesti oameni sunt in general fie plini de naivitate, fie sunt chiar ei insisi interesati in acoperirea adevaratelor intentii ale masoneriei.

masonii-amprenteaza-copii1
Celor care poate cred ca acest caz este unul singular le putem indica sa caute pe internet cuvintele: masonic child identification program. Vor descoperi cu stupoare ca exista cateva zeci de mii de rezultate din care reiese ca masoneria americana finanteaza si promoveaza gratuit programe de identificare biometrica a copiilor denumite cum altfel decat CHIP (CHild Identification Programs) sau MYCHIP (Masonic Youth CHild Identification Programs). Programul care pretinde ca va ajuta la identificarea mai usoara a copiilor in cazul disparitiei lor a fost deja aplicat pe cateva sute de mii de copii americani si a fost extins si in cadrul lojilor masonice din Canada. El presupune prelevarea amprentelor degetelor, prelevarea mulajului dentar, o proba a ADN-ului, o fotografie si un film cu copilul in miscare. Momeala pentru cei mici: o inghetata oferita gratuit de catre sponsori.Scopul secret al acestui program initiat si finantat de Marea Loja a SUA si sustinut de voluntari din lojile masonice locale, este familiarizarea copiilor cu ideea identificarii biometrice si a implementarii CIP-urilor (prin folosirea acronimului CHIP).Speram ca acum este clar cine a promovat aceste masuri si in Romania desi ele sunt total nejustificate.

CITITI SI :

Lista cu loje masonice implicate in Child Identification Program

Alte detalii la:

http://en.wikipedia.org/wiki/Masonic_Child_Identification_Programs_(CHIP)

http://www.masonichip.org/

http://www.mychip.org/

 

Apologeticum.ro

In lumea de astazi aproape totul este impotriva persoanei

ovidiu-hurduzeu

INTERVIU CU D-L OVIDIU HURDUZEU

Alex Ştefănescu: În ce măsură te-ai integrat în societatea americană. Dacă ai vrea să te reistalezi în România, te-ai mai putea adapta la ceea ce este aici?

Ovidiu Hurduzeu: Înainte de a-ţi răspunde la întrebare, aş dori să mă opresc asupra termenului “integrare”, atât de folosit în zilele noastre. Societatea americană ca toate democraţiile industriale avansate s-a transformat într-o societate de integrare în care persoana reală, cu natura ei misterioasă şi incomensurabilă, este fasonată după chipul lui homo oeconomicus. Acest model ideal este construit dintr-un număr de scheme utilitare aranjate pentru a servi interesele unei civilizaţii tehnologice, utopic egalitaristă, în care alfa şi omega rămân producţia şi consumul de masă. Nu poţi avea însă producţie şi consum de masă, cu alte cuvinte o economie de piaţă integrată, fără unificarea şi standardizarea ideilor, valorilor şi stilului de viaţă ale indivizilor. Primatul economiei şi al tehnologiei (cele două nu mai pot fi separate) se traduce prin primatul mijloacelor. Scopul, de fapt singurul scop, al unei societăţi tehnologice avansate este cum să utilizeze în mod eficient imensele mijloace de care dispune. Sau la nivelul persoanei, cum sa alegi mijlocul cel mai bun pentru a câştiga (profita) imediat într-o situaţie dată. Standardizarea individului nu se face din raţiuni politice, ci de eficienţă economică. Transformat dintr-un scop în sine, într-un simplu instrument, fiecare individ trebuie să se comporte ca un angrenaj perfect integrat, întrucât intră în competiţie cu maşinile. În SUA trebuie mereu să demonstrezi că eşti la nivelul maşinii, ba chiar mai eficient decât ea (sau a înlocuitorilor ei umani, sclavii din ţări precum China sau India). Integrarea – cheia eficienţei – trebuie înţeleasă ca proces atotcuprinzător. Un motor nu poate funcţiona cu şuruburi pe jumătate strânse. Iată de ce trebuie să te conformezi întru totul felului de a fi al societăţii tehnologice, să-i adopţi necondiţionat stilul de viaţă, credinţele, idiosincraziile. Orice dubiu, nelinişte, angoasă, frison existenţial ar produce tensiuni şi contradicţii perturbatoare atât în interiorul individului cât şi la nivelul angrenajului social.

În calitatea mea de cetăţean american, am jurat credinţă Constituţiei redactate de Părinţii fondatori ai SUA. Constituţia nu-mi cere nicăieri să mă transform într-o unitate tehno-economică, integrată şi integrabilă, îmi dă însă dreptul şi mă obligă moral să mă comport ca un cetăţean liber şi responsabil.Este ceea ce fac, sper eu, chiar acum, răspunzând la aceste întrebări.

România de astăzi este o societate de adaptare. Chiar şi întrebarea: “Cum te-ai integrat în Franţa, Germania…?” sună firesc, în vreme ce “te-ai integrat în România?” pare un nonsens. În România te adaptezi mediului social aşa cum te-ai adapta dacă ai fi lăsat singur într-un cadru natural. Dacă în Occident, cel mai important lucru este să te conformezi unor mecanisme implacabile, a căror funcţionare trebuie s-o interiorizezi, în România trebuie în primul rând să te adaptezi la lipsa de sistem, să navighezi într-un ocean de incertitudine, neprevăzut şi improvizaţie. Dacă m-aş întoarce, în jungla românească, aş încerca să mă comport ca un angrenaj perfect calibrat, probabil s-ar trezi în mine americanul pragmatic şi eficient pe care l-am renegat în SUA. Nu pot accepta nici ordinea cercului perfect, trasat cu compasul, ordinea “realizatului”, cum o numesc eu, nici pe cea a cercului improvizat de o mână stângace. Idealul meu e să mă situez în echilibru precar, de tranziţie, de “irealizare”.

A.Ş.: În afară de acest răspuns teoretic, impresionant prin detaşare şi prin capacitatea de sinteză, vreau şi unul… epic. Te rog aşadar să-mi descrii situaţii sau să-mi povesteşti întâmplări care să îmi dea posibilitatea să retrăiesc, în imaginaţie, ceea ce ai trăit tu în încercarea de a adopta un nou stil de viaţă.

O.H. Integrarea individului într-o societate tehnologică începe prin “spargerea” unităţii sale organice.irobot-775093 “Persoana” cu toate conotaţiile pe care le implică este tranşată în secţiuni utilitare, iar fiecare secţiune este angrenată într-un anumit tip de reţea economică… Acum câtiva ani, am petrecut trei zile într-un orăşel situat în imediata vecinătate a vijeliosului râu Kern din munţii Sierra Nevada. Datorită torentelor sale, râul Kern este vestit pentru practicarea unor sporturi de “apă repede”, caiac, canoe etc. Eu nu eram însă dispus să mă aventurez în apele învolburate. Odată cazat la un motel, am coborât pe malul râului şi m-am întins pe o stâncă, ca şopârla la soare. Deasupra, cerul californian, de un albastru care nu se poate descrie în cuvinte. La picioarele mele, râul salbatic, în jur pâlcuri de brazi, cocoţaţi pe înalţimi prăpăstioase. Mă întorsesem cu gândul la copilărie. Retrăiam atmosfera romanelor “cu Winetou” ale lui Karl May, pe care le “devorasem”, într-o vară, pe pridvorul casei bunicilor din Tîrgu Neamţ. Deodată, din amonte, apar zeci de canoe multicolore din cauciuc gonflabil – copiii, femei, bărbaţi, vâslesc frenetic contra valurilor ce stau să-i înghită. Căşti pe cap, costume “termale”, veste de salvare, înfăşurându-le trupurile. Par nişte extratereştrii, ai zice că nava le-a căzut în râu şi acum, fug bezmetic să se salveze. Ţipă, chiuie, într-un cocktail de sunete ce trădează teamă amestecată cu plăcere. Nu-mi rămâne decât să mă întorc în cameră. În holul motelului, recepţionera începe să-mi ofere “serviciile”: motelul poate să-mi închirieze un caiac, o canoe, chiar şi un instructor care să mă înveţe cum să “îmblânzesc” furia apelor. Îi spun ca n-am venit pentru sport, ci… să visez. S-a uitat la mine speriată şi s-a refugiat repede în spatele computerului. Dupa amiază, am ieşit cu Andreea, soţia mea, în orăşel. În toate maşinile, câte-un caiac, o canoe. Puţinii trecători “pe picioare” cărau în spate “echipamentul de navigaţie”. Am intrat într-un sport-bar să mâncăm un hamburger. La mese, se vorbea despre tehnicile de vâslire, cele mai bune mărci de caiace. Chelnerul ne-a abordat cu un zâmbet larg: “Cum aţi petrecut ziua pe râu?”

Ca să mă integrez în Kernville, ar fi trebuit să-mi schimb numele, din Ovidiu Hurduzeu, în “vâslaşul” expert să urce sau să coboare râul. Altfel, aş fi rămas eu un extraterestru!

Kernville vroia să desprindă din mine felia care-i trebuia, eliminând restul. La slujbă, se mai taie încă o felie din tine – felia cea mai groasă – care este branşată la un alt mecanism economic. Aşa după cum am arătat în “Sclavii fericiţi”, pe măsură ce te branşezi la tot mai multe reţele, pierzi capacitatea “să te aduni”, să-ţi angajezi întreaga fiinţă, să-ţi recâştigi integritatea. Totalitatea acestor reţele formează, ceea ce eu numesc, Angrenajul. Odată integraţi în Angrenaj, urmăm logica industrială care guvernează uneltele: putem fi detaşaţi, separaţi unii de alţii, chiar de noi înşine, combinaţi sau recombinaţi în funcţie de necesităţile economice. Celor mai mulţi branşarea la reţea le aduce avantaje. întrucât îi ajută să-şi atingă în mod eficient scopurile imediate (bani, “poziţie socială”, satisfacerea plăcerilor).

După aceeaşi logică funcţionează şi grupul “multiculturalist”. De pildă, o femeie este “dezangrenată” din fiinţa sa concretă şi “integrată” într-un gender group în care contează doar “esenţa” ei feminină, un fel de “specializare” care-i distruge personalitatea sa organică. În România, acest tip de integrare este foarte greu de înţeles. Este practicat doar în statele economic avansate unde ÎNTREAGA societate, şi nu numai sistemul economic, este de natură tehnologică. Oricâte mall-uri şi parcuri industriale ar avea, România rămâne o societate tradiţional organică (n.n. e deja in schimbare) în care tehnologia se supune năravurilor persoanei, şi nu vicerversa.

A.Ş: Înţeleg situaţia pe care o descrii (cu atât de mult talent literar) şi mărturisesc că eu prefer societăţile în care persoanele (mitologizate) contează mai mult decât instituţiile. Totuşi, societăţile de acest tip nu funcţionează şi, până la urmă, blocajul lor aduce mari prejudicii persoanelor. La ce ajută aureola pe care o are la noi fiinţa umană dacă această fiinţă moare din cauza unei seringi prost dezinfectate sau în urma exploziei unei butelii de oxigen lichid precar etanşeizate?

O.H.: Eu cred că societatea românească nu funcţionează fiindcă s-a îndepărtat de natura sa personalist-evenimenţială, singura care i s-ar fi potrivit. Românii trăiesc încă printre ruinele unui sistem industrial primitiv, moştenit de la comunişti; pe niste temelii dărâmate au ridicat în pripă o scenă unde încearcă în prezent să încropească un spectacol social şi economic “second hand”. Metafora asociată este supermarketul construit pe fundamentele fostului “circ al foamei”. Producţia (distribuţia) industrială, planificată autoritar şi centralizat este înlocuită de producţia globalizată, instrumentalizată în manieră spectaculară. “Circul foamei” ascundea falimentul sistemului industrial primitiv (al comunismului), supermarketul maschează condiţia cvasi colonială a României în cadrul economiei globale. Ce altceva este supermarketul decât un distributor descentralizat al supraproducţiei economiei mondiale? Alimentele, dichisit ambulate, aduse de aiurea, ascund nitraţii otrăvitori ai adevărului: România nu este în stare nici măcar să-şi hrănească cetăţenii, în plus şi-a asumat obligaţia – conform negocierilor de aderare duse de clasa politică – să transforme 30 la sută din suprafaţa agricolă în pârloagă!

Cei pe care românii îi iau drept “personalităţi” sunt de fapt clienţi ai diferitelor mafiiol

S-a ajuns aici întrucât persoana-eveniment a fost înlocuită de mafiotul şarmant, clănţăul atotcunoscător, “expertul” iluzionist şi politicianul mânjit. Galeria de pseudopersoane nu este produsă de o cultură personalistă în cădere liberă, ci de o economie în care capitalul financiar şi distribuţia de imagini sunt concentrate în mâna unui număr limitat de indivizi. În loc să moşească cât mai multe persoane-eveniment – aceasta ar fi menirea unei democraţii adevărate – “democraţia” românească produce un număr nelimitat de clienţi (în sensul antic al cuvântului, plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician şi protejat de acesta). Legăturile de dependenţă şi protecţie sunt în mod fals personale; de fapt, sunt legături economice de tip clandestin. Mulţi dintre cei pe care românii îi iau drept “personalităţi” sunt de fapt clienţi ai diferitelor mafii (mafia politică, a petrolului, mass mediei, a “tunurilor” din marile contracte etc.) În România clientul a devenit personalitatea umană de invidiat.

Dacă ai statut de client, poţi fi sigur că nu vei muri de o seringă prost dezinfectată. Nici nu vei muri de explozia unei butelii cu oxigen lichid precar etanşeizate.

Una dintre alternativele viabile la status quo-ul din România, ar fi dezvoltarea unui adevărat sistem personalist-evenimenţial.

A.Ş.: Afirmi că, în timpul comunismului, societatea românească s-a îndepărtat de un stil de viaţă care i s-ar fi potrivit (şi cum să nu i se potrivească, în condiţiile în care şi l-a constituit în mod firesc, de a lungul a sute de ani, prin încercări şi reglări succesive?). Dar… din ce sursă cunoşti acel stil de viaţă dinaintea naşterii tale? Din cărţi? Din ceea ce-şi amintesc părinţii tăi? Din examinarea vestigiilor de civilizaţie românească pre-comunistă care s-au mai păstrat prin unele sate sau oraşe de provincie? Pe de altă parte, care este esenţa acelui mod de a trăi la care te gândeşti cu nostalgie? Cine şi cum ar putea să-l reconstituie? Ce şanse ar avea să şi funcţioneze într-o lume în care fiecare ţară este conectată la civilizaţia întregii planete?

O.H.: “Persoana-eveniment” este un model ideal de identitate umană, aşa cum tot ideal este şi “individul liber” dezvoltat în Occident după Revoluţia franceză de la 1789. Occidentul însă a avut grijă să cultive atât modelul teoretic cât şi miile lui de întruchipări concrete. În jurul “individului liber” s-a creat o întreagă mitologie, s-a dezvoltat un întreg aparat juridic şi economic. Chiar şi astăzi, când este permanent atacat de “victima” ideologiilor corectitudinii politice, “individul liber” stă încă înfipt solid în soclu. Statuia Libertăţii continuă să fie farul călăuzitor al Occidentului. În loc de individualism, românii au “personalismul”. A trasa dezvoltarea istorică a personalismului românesc este o chestiune de arheologie culturală, care necesită ample cercetări interdisciplinare desfăşurate pe o lungă perioadă de timp. În opinia mea trinitarismul ortodox, un cult popular al eroilor, probabil de origine dacică, la care se adaugă fără îndoială influenţa individualismului modern din Occident, s-au împletit în mod fericit pentru a creea un cadru personalist al existenţei. În România viaţa se organizează SPONTAN în jurul unor persoane, nicidecum în jurul unor instituţii. Aceste persoane se bucură de autoritatea pe care o au “duhovnicii” în spaţiul credinţei ortodoxe. O autoritate “ontologică” bazată pe “prezenţă”. Să luăm un exemplu care ne este cunoscut amândurora. “Istoria literaturii române” de Alex Ştefănescu. Mulţi, probabil majoritatea cititorilor au făcut un sacrificiu financiar să cumpere această lucrare monumentală întrucât au încredere în opiniile autorului. N-au căutat în paginiile lucrării un “adevăr obiectiv”, separat de persoana lui Alex Ştefănescu. Coerenţa logică, informaţiile, în general tot aparatul ştiinţific al cărţii n-au făcut decât să le confirme, încă odată, încrederea pe care o aveau în Alex Ştefănescu. Nu “Istoria literaturii” l-a “făcut” celebru pe Alex Ştefănescu, ci Alex Ştefănescu va “eterniza” lucrarea sa; peste timp ea va funcţiona drept o mărturie vie a literaturii sub comunism. Cel care înţelege cu adevărat România, când se uită la harta ei, nu vede, oraşe, sate, “fabrici şi uzine”. Nici măcar “monumente istorice”. Vede un Eminescu, Ştefan cel Mare, un Blaga, un Coandă, un Iorga, un Dumitru Stăniloae. În jurul acestor persoane s-au coagulat în timp “comunităţile” (istorice, literare, religioase, stiinţifice etc.) aşa cum în Occident, în jurul oraşelor comerciale, s-a dezvoltat civilizaţia modernă a capitalismului. Persoanele-eveniment nu sunt nişte imami severi, nici experţi, nici “autorităţi spirituale” universale, nici staruri mediatice.Sunt indivizi ce iradiază o energie intensă, oferă o deschidere spre un ALTCEVA SUPERIOR. Cu alte cuvinte, personalizează în mod evenimenţial o situaţie concretă. Când personalizezi o situaţie introduci ceva nou şi neaşteptat, acolo unde situaţia este complet închistată (“realizată” cum o numesc eu), sau, dimpotrivă, oferi coerenţă unde există un “nou” ce tinde să devină haotic. Nu poţi personaliza o situaţie dată dacă nu-ţi angajezi întreaga fiinţă… O adevărată democraţie nu are rolul de a uniformiza indivizii sau de a creea “elite” reducând” contrariile la scheme prestabilite. Acesta este marele reproş pe care-l aduc eu lumii moderne. O democraţie personalist-evenimenţială trebuie să menţină vii antinomiile – fără ele nu putem vorbi de o “diferea-treia-forta-736175nţă” reală – oferind şansa de a deveni persoane-eveniment unui număr cât mai mare de indivizi. Desigur, fiecare persoană-eveniment va poseda un “excedent metafizic” diferit, ceea ce va creea ierarhii valorice. Se înţelege că “persoana-eveniment” trebuie să rămână vie mereu, să menţină, sau chiar să sporească, tensiunea evenimenţială. Iată de ce personalismul evenimenţial este un “anti-tradiţionalism” dacă întelegem prin tradiţie obiceiuri şi persoane ce ţin de un trecut încheiat definitiv. Românii nu sunt tradiţionalişti nostalgici – (eu cu atât mai puţin!) – a se vedea nepăsarea cu care tratează istoria moartă (monumentele, ruinele). Istoria îi interesează doar ca “pildă vie” ce se poate reîntrupa în prezent şi viitor. Depinde doar de noi dacă vrem să creem o democraţie personalist evenimenţială pe sufletul nostru, sau importăm un produs preambalat de la Bruxelles, Washington, Moscova sau cine-o mai şti de unde.Trebuie să fim conştienţi că în lumea de astăzi aproape totul este împotriva persoanei, ar vrea-o redusa la condiţia de instrument. Dar oare democraţia ateniană nu a fost nevoită să înfrunte pericolele ei? Au existat însă nişte persoane-eveniment, un Socrate, un Platon, un Aristotel care au demarat procesul istoriei. Energia lor evenimenţială a fost transmisă din generaţie în generaţie, fiecare nouă persoană deschizind alte şi alte perspective. Este mesajul care ni-l transmite si creştinismul prin apostolul Pavel: “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre

un articol de Ovidiu Hurduzeu

Apologeticum

Pr. Sofian Boghiu – despre apocalipsa, masonerie, antihrist, noua ordine mondialaii

– Ce atitudine ar trebui să avem fată de masonerie?

– Să ne facem datoria crestină până la capăt! Masoneria este o miscare universală care are mijloace de a te obliga să taci. Si întrucât nu se mai pot lua măsuri împotriva ei, nu avem altceva de făcut decât să ne păstrăm credinta si să-L mărturisim pe Dumnezeu până în ultima clipă a vietii noastre.

Căci va veni Antihrist si desigur că el va avea libertatea aceasta de a face fel de fel de minuni, de scamatorii ca să-i însele pe oameni. Multă lume va fi de acord cu el, încât majoritatea celor care vor lua măsuri împotriva acestei miscări vor fi suprimati. Vor rămâne mai departe doar cei care trăiesc pentru viata aceasta. Căci nu toti vor fi împotriva masoneriei, când va intra ea în actiune.

Asa încât eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de crestin. Că toată lumea stie cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna acest lucru pentru că asta obligă la niste sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vietii. Dacă masoneria îti va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătoresti unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: “Gata, dragă, multumesc!”

Atunci lumea va fi împărtită: fiecare îsi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, asa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credintă pe pământ…

– Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credintă pe pământ?

– Da, da… Toate aceste probleme vor fi, dar mântuirea, credinta si atasamentul fată de Mântuitorul vor rămâne la alegerea fiecăruia.

– După 1990 au apărut în limba română două cărti scrise de monahi atoniti: ‘‘La apusul libertătii” si ‘‘Apocalipsa 13“. În esentă în ele se sustine că toate aceste procese de creare a Noii Ordini Mondiale sunt de fapt semnele evidente ale instalării treptate a unei dictaturi globale; iar această dictatură va culmina în cele din urmă cu întronarea Antihristului. Cei doi monahi atoniti ne atentionează pe baza unor argumente în general pertinente că lucrurile evoluează spre un control deplin al întregii populatii prin tehnicile moderne si sofisticate retele de supraveghere. Adică ne îndreptăm spre cea mai cumplită si subtilă înrobire a oamenilor care a existat până acum în istorie. Vi se par exagerate asemenea afirmatii?

– Nu! Nu mi se par exagerate!

Omenirea, prin felul cum gândeste si se comportă astăzi, merge către un sfârsit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinta, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca si la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total si pe care Guvernul le aprobă.

Facem ceea ce nu-I place, sunt sigur că nu-I place lui Dumnezeu. De pildă, să-i spun pe nume unui păcat care acum este foarte întins (si protejat de legi) în mai multe tări: homosexualitatea. Am amintit înainte de cele două cetăti din Vechiul Testament unde acest groaznic păcat era la mare cinste; au fost arse, nu a mai rămas nimic din ele. De aceea, gândindu-mă si la un asemenea fapt istoric, cred că lumea se îndreaptă către acest sfârsit, poate inevitabil. S-ar mai putea amâna sfârsitul dacă ar începe o mare pocăintă si îndreptare, ceea ce însă este mai greu, nu se vede asa ceva.

Eu nu cunosc prea bine toate dedesubturile politice, dar fără îndoială că în lumea de acum, care merge pe calea cea largă a plăcerilor si a patimilor, trebuie să existe cineva, un fel de conducător, care îi antrenează pe oameni la această grabă spre autodistrugere. Există institutii care nu spun pe fată că politica lor este distrugerea umanitătii, fiindcă atunci nu ar mai asculta nimeni de ele. Aceste institutii conduc popoarele către dezastru, dar spun că le conduc spre libertate (o libertate asa cum o înteleg unii oameni, nu asa cum este ea în realitate).

Încă o dată spun: lumea s-ar putea reînviora dacă am face un efort să ne pară rău cu adevărat pentru păcatele noastre; dacă ne-am pocăi cu totii, de la rege până la ultima slugă, asa cum s-a întâmplat cu cetatea Ninive din Vechiul Testament.

– Sunt si alte semne care să arate că vremurile de astăzi ar putea fi cele de pe urmă?

– Nu mai este nevoie de alte semne din moment ce există în zilele noastre acest mars către rău. De aceea cred că au dreptate cei care au scris cărtile despre care ati întrebat.

– Cu alte ocazii, la aceleasi întrebări ati dat niste răspunsuri mai rezervate…

– Între timp s-au schimbat mai multe lucruri.

Eu cred că, cu cât vom înainta spre sfârsitul lumii, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne putini cu El. La început or să fie multi habotnici si multi tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte putini de partea Domnului Hristos. Cei care vor rămâne crestini până la capăt vor fi putini, dar vor fi mai hotărâti si mai statornici în credintă. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesigurantă si lepădare de Dumnezeu. Multi vor da toate pentru una, adică vor renunta la averi, la masini pentru a-si păstra credinta. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supravietuiască, ca să nu moară de foame; iar altii vor trăi în huzur. Crestinii vor fi scormoniti, iscoditi, ca să se stie totul despre ei. O să fie multă intimidare si multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârsit va fi si optimism si mult curaj“.

Noua Ordine Mondiala NWO, Cipul 666 Semnul Fiarei

Visul de aur al Ocultei Mondiale – moneda unică mondială – e aproape de a deveni realitate! Vor exista doar “bani electronici”!

Image  Visul de aur al Ocultei Mondiale, acela de a introduce moneda unică la nivel mondial, pare din ce în ce mai aproape de realizare. Astfel, ar putea manipula din ce în ce mai uşor naţiunile lumii. Şi asta dacă urmăreşti ultimele ştiri economico-financiare şi politice din întreaga lume:

1) Fox News a transmis un reportaj intitulat “Naţiunile Unite cheamă din ce în ce mai mult pentru o monedă unică mondială” (vedeţi reportajul pe YouTube). Interesant, nu-i aşa? Pentru că Naţiunile Unite nu cuprinde doar ţările occidentale (SUA, Canada, Marea Britanie etc. – aflate clar sub influenţa Ocultei Mondiale), dar şi ţări care păreau că Oculta Mondială nu le controlează (ca India, China şi Rusia). Cum de aceste ţări îşi doresc astfel să împlinească visul de aur francmasonic?

2) Pe 24 octombrie 2013, agenţia de ştiri Reuters scrie: “Liderii Uniunii Europene vor să realizeze un orar cât mai apropiat în definitivarea uniunii bancare”.

3) Pe 4 decembrie 2013, Yahoo News scrie că Uniunea Europeană amendează cu 2,3 miliarde de dolari mai multe bănci internaţionale pentru “manipularea pieţei”. Printre băncile amendate putem afla giganţii JP Morgan, Citigroup şi Deutsche Bank.

4) Pe 23 noiembrie 2013, God’s Kingdom Minitries ne anunţă că 23 de ţări vor să renunţa la dolarul american. Citez din articol:

“Pentru mai mulţi ani, analiştii financiari au avertizat asupra faptului că va veni ziua neagră în care dolarul va cădea, putând astfel capăt hegemoniei americane ca “păstrător” al rezervelor mondiale valutare. Pe 18 noiembrie 2013, un fost şef al unei instituţii bancare a anunţat că 23 de ţări, ce deţin 60% din PIB-ul mondial se pregătesc pentru a renunţa la dolarul american şi la Banca Reglementelor Internaţionale, pentru a stabili un nou sistem global valutar care să “ucidă” dolarul american. Lista celor 23 de ţări cuprinde China, Rusia, India, şi, în mod surprinzător, şi Germania, Franţa şi Marea Britanie. Aceasta înseamnă că în curând se pregăteşte tranziţia către un nou sistem bancar central”.

Aşadar, îi vedem pe aceeaşi listă, ţări care le credeam în afara Ocultei Mondiale (China, Rusia), dar şi ţări ce ştim că sunt controlate de Oculta Mondială (Germania, Franţa, Marea Britanie). Se mai îndoieşte acum cineva de faptul că elitele globale controlează majoritatea ţărilor lumii?

5) “Marile bănci sunt lovite cu atacuri cibernetice în fiecare minut şi în fiecare zi”, scrie site-ultheeconomiccollapseblog.com. Credeţi că e doar un accident, că sunt doar atacuri izolate!?

V-am dat doar câteva exemple pentru a vă arăta că foarte curând (probabil că în 2014) se va trece efectiv la noua monedă globală. Ziua aceea se apropie cu paşi repezi. Şi, probabil, că nu vor mai exista bănci de hârtie ci doar bani electronici. Astfel, controlul omenirii va fi total. Şi definitiv.

Ei joacă teatru pentru a ne înşela! E posibil ca Rusia şi SUA să fie în aceeaşi barcă a Ocultei Mondiale şi noi credem că ei se războiesc cu adevărat!

 ppoo

Uniunea Europeană – opera francmasoneriei

  Idealul realizării Uniunii Europene este un vechi deziderat masonic. El este de fapt primul pas în vederea realizării unei uniuni mondiale conduse de francmasonerie . Primul pion al masoneriei prin care se dorea realizarea acestei uniuni a fost Napoleon, care declară: “Avem nevoie de un cod european, de o curte de casaţie europeană, de o monedă unică, de aceleaşi măsuri şi greutăţi, de aceleaşi legi. Trebuie să fac din toate popoarele Europei un singur popor”.
În 1929, Aristide Briand, ministrul de externe francez, reia ideea şi propune în numele guvernului său crearea unei structuri federale europene. Planul său nu este însă bine primit de statele europene.
Să ne amintim de o veche poveste istorică. Se spune că un rege dac, pentru a le demonstra supuşilor săi necesitatea unirii în faţa unui duşman, recurge la demonstraţie. El pune într-o arenă doi câini să se bată. Când lupta era în toi se dă drumul unui lup, iar câinii care până atunci nu se prea iubeau îşi unesc eforturile şi atacă fiară. Această strategie o adoptă şi francmasoneria pentru realizarea uniunii europene şi a unităţii mondiale a statelor, unitate economică, militară şi, în ultimă instanţă, politică. Rolul lupului este jucat mai întâi de Hitler, apoi de Rusia şi sateliţii săi comunişti. De aceea nu trebuie să ne mire rolul jucat de francmasonerie la apariţia nazismului şi a comunismului.
Pasivitatea Franţei, Marii Britanii şi a Statelor Unite, la început, în faţa lui Hitler şi apoi în faţa lui Stalin nu au fost doar acte de naivitate politică. Ar însemna să credem că guvernele celor trei mari puteri au fost formate din prosti. Pasivitatea celor trei mari puteri în fata dictatorilor a fost gândită pentru a încuraja conflictul şi a realiza apoi idealul masonic.
Negocierile privind înfiinţarea pactului unitar NATO se poartă cu rapiditate pe timpul blocadei sovietice asupra Berlinului (iunie 1948 – mai 1949), iar pe data de 4 aprilie 1949 se semnează la Washington pactul. Planul Marshall era gândit tot de francmasoni (Marshall era francmason) şi se baza pe ideea masonică a integrării europene.
Bomba atomică le va fi furnizată ruşilor prin trădarea unor masoni. Cercurile sioniste vor fi implicate puternic în această tranzacţie. Visul masoneriei europene se realizează în 1958 prin crearea Comunităţii Economice Europene. În 1991, întâlnirea de la Maastricht propune un nou tratat asupra Uniunii Europene.
Se urmăreşte: integrarea economică şi socială a statelor membre, monedă unică, transferul către uniune al suveranităţii monetare naţionale şi aplicarea unor sancţiuni pentru ţările membre care se îndepărtează de criteriile stabilite ale convergenţei. http://www.lovendal.ro/wp52/uniunea-europeana-opera-francmasoneriei/

Ingropati scrisoarea MORTALA 

 

 Un grup de profesori, artiști, scriitori, cercetători dar și preoți, a redactat o scrisoare deschisă adresată Președintelui României, Guvernului, Parlamentului dar și Avocatului Poporului.

Prin acest demers, semnatarii au dorit să atragă atenția asupra “riscurilor pe care le generează promulgarea Legii 217/2015, o lege de inspirație stalinistă, o lege neconstituțională, discriminatorie și abuzivă”.
Scrisoare deschisă: Zeci de profesori, cercetători, artiști și preoți cer abrogarea Legii "antilegionare". Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici. Nu suntem un popor de "bandiți"  FOTO: Mircea Vulcănescu și Valeriu Gafencu  
Semnatarii scrisorii afirmă că această lege are potențialul de a crea noi deținuți politici.” Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici, ca în anii ’50 ai secolului trecut, vor fi arestați din nou oameni nevinovați, la fel ca în timpul totalitarismului comunist”.
Aceștia susțin că rolul unei legi nu este de a rescrie istoria, de a interzice memoria sau libertatea de expresie.
“Rolul unei legi nu este să rescrie istoria. Cu atât mai mult, o lege nu poate să interzică memoria, să îngrădească libertatea de exprimare și de evaluare în domeniul culturii naționale. Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune și cenzură, la fel ca în timpul regimului comunist”, se afirmă în scrisoare.

Iată textul integral

Noi, profesori universitari, artiști plastici, scriitori, cercetători, doctoranzi în domeniul literelor, artei și științelor umane, membri și colaboratori ai Fundației „Credință și Creație”, reuniți la Mănăstirea Putna cu ocazia colocviului „Etica memoriei” (20-23 august 2015), atragem atenția asupra riscurilor pe care le generează promulgarea Legii 217/2015, o lege de inspirație stalinistă, o lege neconstituțională, discriminatorie și abuzivă.
Ea nu răspunde unei nevoi sociale, în schimb instituie delictul de opinie. Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici, ca în anii ’50 ai secolului trecut, vor fi arestați din nou oameni nevinovați, la fel ca în timpul totalitarismului comunist. Cine își arogă dreptul de a stabili că o părere critică sau o judecată de valoare exprimate cu referire la o persoană, la un popor sau la o altă cultură reprezintă „ură rasială”? Cu ce drept atașamentul față de valorile naționale, față de tradiția și identitatea proprie ar putea fi echivalate de cineva cu promovarea „superiorității unei rase” sau „incitarea la xenofobie”?
Rolul unei legi nu este să rescrie istoria. Cu atât mai mult, o lege nu poate să interzică memoria, să îngrădească libertatea de exprimare și de evaluare în domeniul culturii naționale. Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune și cenzură, la fel ca în timpul regimului comunist. Prin litera ei, sunt incriminate personalități pentru apartenența lor ideologică. Trebuie știut însă că, în Constituția României, niciun cetățean nu este discriminat pe motiv de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.
În orice democrație autentică, oricare cetățean are dreptul să-și exprime ideile și oricine le poate combate, uzând tot de dreptul la libera exprimare.
 
Noi pledăm, prin urmare, pentru libertatea memoriei, pentru posibilitatea de a cerceta din punct de vedere științific trecutul, fără autocenzură, fără teama că „promovăm” persoane sau personalități care au trăit înaintea noastră.
Nu suntem un popor de „bandiți”, „fasciști”, „legionari” sau „xenofobi”, cum ne-a calificat totalitarismul comunist, regim vinovat de atâtea crime. Astfel de false etichete le-au fost aplicate, în timpul comunismului (regim calificat în mod oficial drept „ilegitim și criminal”), unora dintre marii intelectuali interbelici, care constituiseră adevărate modele culturale pentru generații întregi și care, din punct de vedere spiritual, au influențat benefic societatea noastră, în întreaga ei evoluție.
În cadrul Fundației „Credință și Creație” – și în jurul ei – suntem oameni iubitori ai literelor, artei și culturii românești și universale, adepți ai unui umanism autentic și respingem orice extremism și orice violență – de oriunde ar veni ele –, ca și răsturnarea ordinii constituționale.
Solicităm, în consecință, abrogarea Legii 217/2015, ca fiind antidemocratică și generatoare de nedreptăți, punând în pericol armonia socială.
Alături de noi, inițiatorii acestei scrisori, au aderat – și pot să adere în continuare la această solicitare – asociații, semeni de-ai noștri, oameni cu demnitate, onorabilitate și respect pentru libertatea de opinie.
 
1. Teodora Stanciu – Președinte Fundația „Credință și Creație”hf
2. Silvia Radu Oprea – sculptor
3. Vasile Spiridon – profesor universitar
4. Gheorghiță Geană – profesor universitar
5. Doina Emilia Mândru – istoric de artă
6. Horea Paștina – pictor
7. Sorin Lavric – conferențiar universitar
8. Ioan Totu – regizor de film
9. Lucia Cifor – profesor universitar
10. Cristina Cojocaru – cercetător drd. în Istoria Artei
11. Delia Voicu – cercetător Institutul Diplomatic Român
12. Cristina Irimia – redactor de carte
13. Adrian Alui Gheorghe – scriitor
14. Ioana Diaconescu – scriitor, cercetător
15. Ioana Beldiman – conferențiar universitar
16. Raluca Naclad – profesor
17. Adrian G. Romila – profesor doctor
18. Cornel Ungureanu – profesor universitar
19. Oana Georgiana Enăchescu – jurnalist
20. Andrei Ionescu – profesor universitar
21. Costion Nicolescu – scriitor
22. Eugenia Bojoga – conferențiar universitar
23. Dan Iacob – scriitor
24. Doina Modola – critic de teatru
25. Dumitru Pintea – preot
26. Marian Dragomir – inginer constructor
27. Mihaela Dragomir – biolog
28. Dr. Alexandru Bogdan Voiculescu – conferențiar universitar
29. Dr. Elvira Voiculescu – conferențiar universitar
30. Lucia Toader – jurnalist
31. Simona Ivanciu – profesor
32. Dr. Viorel Voiculescu – medic
33. Dr. Vlad Voiculescu – medic
34. Haralambie Șerb – profesor doctor
35. Doina Șerb – profesor
36. Victoria Uleia – economist
37. Amalia Tilici – profesor
38. Anca Iordănescu – istoric
39. Dr. Dan Băltărețu – medic
40. Despina Băltărețu – economist
41. Ana Palabă – profesor
42. Steliana Palabă – profesor
43. Trandafira Cojocaru – sculptor
44. Dumitru Cojocaru – sculptor
45. Nicoleta Zagura – lector universitar
46. Elena Dulgheru – critic de film
47. Liviu Răileanu – inginer
48. Elena Răileanu – jurist
49. Ioana Popescu – antropolog
50. Mariana Munteanu – economistă
51. Costea Munteanu – economist
52. Anca Sârbulescu – editor
53. Mihai Horea – student
54. Maria Nicolescu – om de afaceri
55. Mihai Sârbulescu – pictor
56. Teodora Coltofean – pictor
57. Luminița Teodorescu – medic
58. Nicoleta Sturzu – fizician
59. Dinu Mihalcea – preot
60. Ileana Mihalcea – profesor
61. Daniel Suceavă – cercetător
62. Eduard Mircea Uzunov – galerist
63. Ioan Bejan – preot
64. Eduard Vlad – teolog
65. Elena Petcu – avocat
66. Mihai Iulian Petcu – avocat
67. Mihai Melehat – pictor
68. Nicolae Ovidiu Pica – om de afaceri
69. Viorel Catană – conferențiar universitar
70. Maria Catană – profesor
71. Adriana Boghiu – avocat
72. Emil Ene – galerist
73. Ioan Cătălin Stancu – preot
74. Adriana Florina Stancu – învățătoareisu

   2- Nimeni, nici o scoala – sau facultate – nu poate educa Dumnezeieste pe om, decit numai Biblia (prin Profesorul Duh Sfint) ! Iata o lectie predata GRATIS in Psalmul numarul unu; Pentru a fi tiparita pe coala alba a inimii, avem nevoie de smerire, pocaire, innoire (Ioan, cap 3)

  1. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori!Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!
  2. El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit.
  3. Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul.
  4. De aceea cei rai nu pot tine capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti.
  5. Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la pieire.

C) Pentru ca Romania este TARA cu numarul cel mai mare de MARTIRI AI NEAMULUI, semneaza aceasta Petitie: “CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! – Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi”

 y

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI.

Suntem cetateni ai Romaniei si vrem sa dispunem ca si popor de toate resursele naturale pe care le-am avut si acum nu le mai avem.

Resursele naturale ale Romaniei: aur, argint, cupru, carbune, petrol, gaze, gaze din platform continentala a Marii Negre, etc…au fost instrainate in ultimii 25 de ani fara ca proprietarii lor de drept Cetatenii Romaniei sa fie intrebati daca sunt de acord!

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI !

CEREM REINTRODUCEREA IN CONSTITUTIA ROMANIEI A URMATORULUI ARTICOL
Noul Articolul din Constitutia Romaniei – despre Proprietate va fi:

(1) CONSTITUTIA  ocroteste proprietatea,NU STATUL CARE A JEFUIT-O (VEZI  MAI SUS ARTICOLUL  CONSTITUTIA -MARUL DISCORDIEI)

(2) Proprietatea este publica sau privata.

(3) Proprietatea publica, in intregul ei, apartine NATIUNII. Ea nu poate fi impartita si trecuta in proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale.

(4) Bogatiile de orice natura ale subsolului, padurile, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

(5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile.

(6) Bunurile proprietate publica pot fi concesionate ori inchiriate unor privati sau date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice, in conditiile legii, numai in urma unui referendum national prin care cetatenii Romaniei sa aprobe acest lucru.

(7) Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila.

(8) Proprietatea publica a Romaniei va fi gestionata de Fondul National al Romaniei, fond suveran AL NATIUNII ROMANE. Conducerea Fondului National al Romaniei va fi aleasa, in conditiile legii, prin votul direct al cetatenilor.


CEREM CA CEI CARE AU INSTRAINAT RESURSELE ROMANIEI IN ULTIMII 25 DE ANI FARA A INTREBA IN NICI UN FEL CETATENII ROMANIEI DACA SUNT DE ACORD CU ACEST LUCRU SA FIE TRASI LA RASPUNDERE SI JUDECATI PENTRU FAPTELE LOR.

Daca si TU te-ai saturat ca altii sa profite de resursele naturale ale tarii noastre, in timp ce parintii si copiii nostri se zbat in saracie, alatura-te acestui demers si distribuie acest mesaj !

AVEM NEVOIE DE 500.000 DE SEMNATURI PENTRU A DEMARA O INITIATIAVA LEGISLATIVA IN ACEST SENS!

SEMNEAZA AICI ACEASTA PETITIE
Citeste si da mai departe !

Va Rugam sa indicati adrese de email corecte ca sa puteti fi contactati in momentul in care vom depune listele nominale cu persoanele si cu cele 500.000 de semnaturi ale lor, la Curtea Constitutionala, pentru a valida aceasta initiativa legislativa.

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! – Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi – Semneaza si tu !



Desi numarul de semnaturi e urias, avem speranta ca vom reusi.

Va multumim,

Compatrioti,nu dormiti la umbra Protestului  pentru care se chinuie numai semenii din DIASPORA :

Protestul activistilor din diaspora pentru salvarea padurilornb

 

 Organizatorii activi ai diasporei s-au alaturat nenumaratelor proteste organizate in toate colturile lumii impotriva defrisarilor ilegale din Romania cu acest video prin care isi exprima nemultumirile cu un comunicat de presa.

 

 

Comunicat de presa yuu

 

gy

 

yy

„Oligarhia transnaţională, cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei, a păcii, libertăţii, demnităţii şi bunăstării popoarelor”

Constantin Cojocaru„Grupurile oligarhice transnaționale, prin guvernele şi serviciile secrete aservite, au pus la cale loviturile de stat din fostele ţări comuniste, iar prin guvernele marionetă instalate au pus apoi stăpânire pe resursele naturale, pe capitalurile şi pe economiile acestor popoare” – economistul Constantin Cojocaru

„Poporul român a fost, este şi va rămâne, în veci, un popor european. Nu numai pentru că ţara lui a fost aşezată de Dumnezeu în spaţiul geografic ce leagă Oceanul Atlantic de Munţii Ural, ci şi, mai ales, pentru faptul că valorile fundamentale ale civilizaţiei româneşti sunt aceleaşi cu cele ale tuturor celorlalte popoare ale Europei. Avem valori comune. Avem şi interese comune. Toţi cetăţenii şi toate popoarele Europei doresc să trăiască în democraţie, în pace, în libertate, în demnitate şi bunăstare.

Oligarhia globală, pericolul la adresa bunăstării 

Din păcate, toate aceste valori şi interese sunt tot mai mult încălcate de către grupările oligarhice transnaţionale care au ca scop îmbogăţirea lor nelimitată prin deposedarea popoarelor lumii de resursele lor naturale, de capitaluri şi de avuţia creată de munca acestor popoare.

Oligarhia transnaţională reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei, a păcii, libertăţii, demnităţii şi bunăstării popoarelor.

Asistăm la un proces periculos de oligarhizare a economiilor lumii. Un număr din ce în ce mai mic de oameni acaparează o parte tot mai mare din avuţia lumii, în timp ce un număr tot mai mare de oameni devin tot mai săraci. La Forumul economic de la Davos, din 2016, am aflat că 62 de persoane au ajuns să deţină în proprietate tot atâta avuţie câtă este deţinută de cei mai săraci 3,5 miliarde de cetăţeni ai planetei. Acest proces de oligarhizare se accelerează, de la un an la altul.

Lăcomia nemăsurată a grupurilor oligarhice transnaționale se află la originea tuturor crizelor cu care se confruntă popoarele Europei şi ale lumii contemporane. Ea este cauza reală şi profundă a exploatării iresponsabile a resurselor naturale ale popoarelor, a poluării mediului înconjurător, a îndatorării insuportabile a cetățenilor şi a guvernelor lumii. Ea este cauza reală a războaielor care au distrus statele multor popoare arabe şi africane, care au împins aceste popoare în sărăcie şi haos, în războaie civile sângeroase, care au generat actuala criză a imigranților, dar şi a terorismului, cu care se confruntă Europa.

Grupurile oligarhice transnaționale, prin guvernele şi serviciile secrete aservite, sunt cele care au pus la cale loviturile de stat din fostele ţări comuniste, instalarea la conducerea celor mai multe din aceste state a unor guverne marionetă, cu ajutorul cărora au pus, apoi, stăpânire pe resursele naturale, pe capitalurile şi pe economiile acestor popoare.

România, în proprietatea oligarhiei transnaționale

România este una dintre victimele agresiunii grupurilor oligarhice transnaționale. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de poporul român până în anul 1989 a fost trecută în proprietatea corporațiilor transnaționale, prin uriașa escrocherie financiară numită privatizare. Capitalul românesc a fost, mai întâi, trecut din proprietatea publică, a poporului român, în proprietatea privată a statului. A fost, apoi, împins în faliment, prin inflația galopantă, de peste 200% pe an, generată şi întreținută de Banca Națională a României.

Mii de fabrici şi uzine, de bănci, intrate, astfel, în faliment, au fost, apoi, oferite la vânzare, la prețuri simbolice, corporațiilor transnaționale şi firmelor căpușe ale guvernanților.

Cele mai multe din aceste fabrici şi uzine au fost, apoi, demolate şi vândute, ca fier vechi, banii încasați fiind transferați în afara țării, în cea mai mare parte. Au fost distruse, astfel, peste 4 milioane de locuri de muncă, aproape jumătate din cele existente în anul 1989.

În prezent, aproape 90% din capitalul utilizat pe teritoriul României se află în proprietatea străinilor, a corporațiilor transnaționale, în ciuda faptului că investițiile din capitalul străin reprezintă mai puțin de 1 % din totalul investițiilor făcute în România, în ultimii 26 de ani.

Aproape jumătate din terenurile agricole ale României au fost trecute în proprietatea străinilor. În România, noii proprietari ai capitalului îşi însuşesc două treimi din Produsul Intern Brut, PIB, sub formă de profituri, proprietarii forţei de muncă rămânând cu restul, deci cu o treime, în timp ce în ţările dezvoltate ale Europei proprietarii capitalului se mulţumesc cu o treime din PIB, celelalte două treimi revenind celor care creează avuția.

România, cea mai săracă țară din UEgu

Mai mult de o treime din avuţia creată de români părăseşte ţara, fără a fi declarată şi impozitată. Nouă, românilor, ne rămân salarii şi pensii de 5-6 ori mai mici decât cele ale majorităţii europenilor, atât de mici încât nu putem economisi şi investi aproape nimic, neavând nici o şansă să creăm noi capacităţi de producţie şi noi locuri de muncă.

Aşa se face că România a ajuns ţara cu cea mai ridicată rată a sărăciei din Uniunea Europeană, în ciuda faptului că dispune de cele mai valoroase resurse naturale, raportate la numărul locuitorilor săi. România a ajuns în această stare şi datorită faptului că a fost împinsă în genunchi în Uniunea Europeană, datorită faptului că a fost obligată de guvernele sale marionetă să accepte reglementările europene prin care a fost deposedată de importante atribute ale suveranităţii naţionale. România nu ar fi ajuns aici dacă nu ar fi renunţat la dreptul de a-şi proteja capitalul naţional, la dreptul de a-şi proteja teritoriul naţional, la dreptul de a-şi proteja interesele naţionale.

Unite, popoarele pot ieși de sub ocupația oligarhiei transnaționale

Suntem convinși că popoarele Europei își vor putea apăra mai bine interesele în fața agresiunilor venite din partea grupurilor oligarhice transnaționale dacă vor fi unite. Statele europene nu se pot apăra singure în fața acestor agresiuni.

Acesta este motivul pentru care susținem existența Uniunii Europene, dar respingem transformarea ei într-o nouă Uniune Sovietică, formată din state cu „suveranitate limitată”, conform doctrinei Brejnev.

Suntem pentru o uniune vamală a statelor Europei, cu condiția că legea vămilor să fie adoptată prin votul unanim al statelor membre.

Suntem pentru o uniune monetară a statelor Europei, cu condiția ca legea Băncii Centrale Europene să fie adoptată prin votul unanim al statelor membre, iar numirea Guvernatorului acesteia să se facă tot prin votul unanim al statelor membre.

Suntem pentru libera circulație a mărfurilor, a persoanelor şi capitalurilor, în granițele Uniunii, cu condiția ca statele membre să-şi păstreze dreptul de a-şi proteja capitalurile şi teritoriul național.

Suntem pentru formarea unei alianțe militare a Uniunii Europene, ca alianţă defensivă, prin care să se asigure fiecărui stat dreptul a-şi dezvolta armata națională şi să se bucure de sprijinul tuturor celorlalte state membre, în caz de agresiune externă.

Suntem împotriva deposedării popoarelor de suveranitatea lor națională, de dreptul lor de a adopta şi aplica legile, normele de conviețuire socială, pentru cetățenii lor.

Suntem pentru o Uniune Europeană formată din state naționale, suverane şi independente.

La întrunirea din data de 18 decembrie 2015, care a avut loc în București la Palatul Parlamentului, am propus membrilor Grupului Politic «Europa Națiunilor şi Libertăților», din cadrul Parlamentului European, lansarea unui proiect de revizuire a Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene, care să împiedice transformarea Uniunii Europene într-o nouă Uniune Sovietică.

Reînnoiesc această propunere și declar disponibilitatea noastră de a participa la realizarea acestui proiect.

Vă mulţumesc”.

Constantin Cojocaru, alocuțiune rostită la Conferința Internațională «Europa noastră, Europa națiunilor», organizată de Grupul Politic «Europa Națiunilor și Libertăților» al Parlamentului European, pe 16 aprilie 2016, la Sala de Teatru a Cazinoului din Sinaia.

Toţi suntem îndatoraţi!

Stat guvern cetatean taxe datoriiToţi suntem îndatoraţi! Și noi, şi voi, şi toţi ca noi! Numai că românii care s-au împrumutat nu mai reuşesc să plătească ratele şi dobânzile, cu exploziile repetate ale euroului, dolarului şi francului elveţian. Unora datoriile şi grijile le scurtează zilele. Dar pot să stea liniştiţi, pentru că oricum se vor regăsi pe listele electorale, pentru a-şi decide viitorul…

Despre alţii, însă, vrem să tratăm noi pe scurt economiceşte aici. Sunt unii care spun cu puțin justificată, dar mult prea superficială mândrie că ei nu au datorii, au închipuirea fantezistă că nu sunt datori, pentru că au fost atât de inteligenţi şi precauţi încât s-au ţinut departe de ofertele “uluitoare” şi “super-avantajoase” ale băncilor şi societăţilor de credit înainte de criză. Ei, pentru aceşti oameni o să scriem aici simplu şi cu aparentă răutate vinovată: ba, s-o credeţi voi! Credeţi că dacă nu v-aţi împrumutat voi gata, asta e, ați scăpat de sistemul bancar, a cărui rapacitate de abia acum, mai nou, ați început să o înțelegeți mai bine? Și asta fără să vă expliciteze nimic nici Pârvulescu, nici Alina Pippidi, printre argumentele devastatoare „pro-democrația”…

E o naivitate vinovată să crezi că ai rămas în afara tentacolelor sistemului bancar pentru că tu, pe persoană fizică sau juridică, nu te-ai împrumutat? Ba s-au împrumutat alţii pentru voi şi ghici cine plăteşte? Şi voi!

Mai toate administraţiile locale din țară sunt împrumutate azi până la limita permisă de lege, 30% din venituri. Guvernul Ponta a anunţat că a terminat lanţul de iubire deloc necondiţionată cu FMI, nu mai avem datorii. Dar ţara mai rămâne cu miliarde şi miliarde de euro de rambursat către Banca Mondială şi Comisia Europeană… Şi ghici cine le plăteşte? Tu le vei plăti!

Se va întâmpla atunci când administrația din orașul în care locuiești îți va majora impozitele și un funcționăraș oarecare va motiva, printre altele, că este nevoie de bani la buget pentru rambursarea dobânzilor și a scadențelor la credite. Când Guvernul va inventa o taxă sau va majora o alta pe un domeniu oarecare, sănătate, să spunem, o va face pentru că nu îl va mai putea susține financiar la nivelul precar din trecut din aceeași cauză: are de rambursat dobânzi și scadențe către bănci. Iar tu vei plăti!

Nu întotdeauna plătești aceste datorii așa cum te-ai duce la bancă, cu banii pe care îi ai în buzunar, pentru că aceste mari credite făcute în numele tău se mai plătesc și cu banii pe care nu îi ai și nu ai să-i ai niciodată. Că țara ta e plină de datorii este unul dintre motivele pentru care ție nu îți crește salariu. Sunt legate, nu direct, dar există o cauzalitate evidentă. Ar putea-o spune orice mare economist, dar numai dacă l-ar interesa vreodată acest ”aspect”.

Concluzia degrabă şi lesne de tras este că trebuie să fii de o nesocotită naivitate să crezi că nu eşti dator la bănci doar pentru că tu nu te-ai împrumutat, pentru că ai rezistat ”eroic”. Te-au împrumutat alţii, statul sau administraţia locală, în calitatea ta de cetățean şi locuitor, şi nu ţi-au cerut niciodată semnătura, nu ţi-au cerut acordul. Dar rambursarea şi plata dobânzilor o faci tu!

Dar e chiar și mai rău, pentru că cei care s-au împrumutat direct de la bănci pot spune măcar în momentul în care îşi achită infima parte: „…Ei, dar măcar am înţeles ceva din banii aceea!” Tu nu poţi spune că ai înţeles ceva din banii împrumutaţi de Guvern în numele tău. De fapt nu ai să înțelegi, de cele mai multe ori, nici măcar un singur lucru. Dacă crezi că nu e așa, întreabă Guvernul ce a făcut cu banii împrumutați în numele tău de cetățean de la marile bănci, prin intermediul FMI. Să vezi dacă ai să înțelegi ceva…

Ce s-a întâmplat cu „împrumutul lui Băsescu”? Cel mai mare din istoria României, de 2 miliarde de euro, contractat în 2009 de la FMI, adică de la un conglomerat de mari bănci private. Două treimi a mers către bănci, adică în limbaj oficial „pentru stabilizarea cursului și pentru deblocarea creditării”.

Statul a împrumutat în numele tău de la niște bănci și a dus banii la alte bănci, iar tu ai rămas cu datorii și dobânzi de achitat. E o performanță! Bineînțeles, guvernul îți va spune că totul este mult mai complicat. Dar există un singur motiv pentru ca totul să fie foarte complicat: pentru ca totul să se întâmple atât de simplu. Adică, ca să înțelegem bine: băncile au împrumutat de la tine și te-au făcut și dator, în același timp… și ți-au pus și dobândă, bineînțeles. Asta pentru că „sistemul bancar trebuia ajutat”, cum s-a spus, la noi, ca și în America. Tu nu ai nevoie de ajutor, tu te descurci bine! De vreme ce împrumuți băncile…

Statul este astăzi un agent al băncilor și corporațiilor, un oficiu de relații cu publicul care reușește să-i impună acestuia niște condiții pe care oamenii nu l-ar acepta niciodată din partea unor entități economice private. Iar politicienii sunt aleși tot de ei după un singur criteriu: cât de mult se pot dedica sistemului și cât de puțin se pot gândi la public. Poate că ai început să observi și tu, deși parcă nu ai putea să pui degetul pe rană. Dar e motivul pentru care ți se pare tot mai mult că nu ai ce să alegi…

Nu e minunat capitalismul? Trăiești în el? Ești împrumutat! Însă de abia cu ocazia unei crize, globale, naționale sau chiar personale, ai ocazia să contemplezi gradul tău de îndatorare. Atunci când îți scade salariu, când crește TVA-ul, când se devalorizează moneda și munca ta de ieri nu mai face două parale azi, cum se spune. De abia atunci datoriile pe care le ai, ca cetățean și locuitor, te apasă cel mai greu și realizezi… cât de minunat e capitalismul!

„România este un stat mafiot!”

Chestorul Pitulescu a luptat cu interlopii. Fost şef al Poliţiei Române, Ion Pitulescu a rămas în memoria naţiei ca poliţistul care a încercat să destructureze clanurile mafiote. S-a dat la interlopi, a arestat câţiva dintre ei, dar a rămas cu gustul amar al înfrângerii. Ca să-şi mai verse din năduf, a scris o carte «Crima organizată. Al treilea război mondial», volum în care dă detalii despre lumea bandiţilor şi legăturile acestora cu autorităţile.
Dezvăluie că Fane Spoitoru, interlopul numărul unu al României din anii `90, a devenit puternic şi de temut după ce a beneficiat de „prietenia unor politişti cu funcţii înalte, de bunăvoinţa unor procurori şi de clemenţa înduioşătoare a unor complete de judecată”. Acum, fostul ofiţer Pitulescu susţine că interlopii sunt mult mai puternici, mai dedicaţi, iar legăturile lor cu diverşi poliţişti sau magistraţi sunt şi mai multe, şi mai strânse.

„Chiar dacă eu aveam un grup de ofiţeri credincioşi, îţi trebuie şi sprijin din sfera guvernului, politicului. Or, din partea asta nu am putut avea decât bruiaj. Practic, când mi-am dat demisia, mi-am dat seama că era imposibil să continui ceea ce începusem. Am crezut că, poate, trăgând un semnal de alarmă, voi contribui mai mult la o schimbare decât dacă aş fi rămas în aceleaşi condiţii mai departe”.

– Credeți că s-a mai schimbat ceva pe cele două fronturi? Mai sunt poliţişti curajoşi care să lupte cu ”lupii tineri” ai crimei organizate?

– Nu trebuie prea mare tehnică să-i pui la respect. Trebuie doar oameni corecți şi cu voinţa de a face ceva. Nu este un mare secret în a combate organizaţiile astea mafiote. Trebuie doar să se vrea. Fraţii Cămataru au fost arestaţi pe dosarul acela făcut pe vremea mea. De ce le-a trebuit atâta ca să facă acest lucru? Nu s-a vrut, pentru ca ăştia au nişte relaţii fantastice, de nici nu vă gândiţi. Luaţi-i pe ceilalţi, celebrii Duduianu. Toţi au avut dosar, toţi au fost prinşi în flagrant, reţinuţi, arestaţi o perioadă, ajunşi în faţa instanţelor. Instanţe care, cu nonşalanţă, i-au pus în libertate.

Cămătarii au căzut, se spunea, şi pentru că Fane Spoitorul s-a coalizat cu Nicu Gheară. Că ar fi avut şi sprijinul lui şi al lui Miron Cozma, colegul lui Spoitoru de celulă. Acolo, la Rahova, s-ar fi decis eliminarea lui Nuţu şi Sile Cămătaru.

– Credeţi că există pericolul unui război interclanuri, un război total, fără precedent?

– Războaiele dintre grupurile mafiote sunt peste tot şi sunt clare. Eu cred că atât timp cât Fane Spoitoru a fost plecat afară, în Canada, unde a fost fugit, şi până a revenit, ăştia, clanul fraţilor Cămătaru, s-au extins şi i-au tăiat din macaroană lui Fane Spoitoru. Şi atunci, este normal ca între ei să intervină conflicte. Conflicte pentru stăpânirea teritoriilor din Capitală. Luptele pot izbucni oricând.

– Există conflicte între generaţii?

– Gigi Boeru şi Fane Spoitoru au stăpânit puternic în prima parte, atunci, până prin ′96-′97. După aceea, au venit ăştia, Corsicanii, Gemenii, Cămătarii, Duduienii. Acum sunt “Sportivii”, “Luptătorii”, “lupii tineri” care vor să se extindă şi nu prea au loc de ceilalţi.

– Există mafie în România?
– În 1996 am avertizat public că România este în pericol să devină un stat mafiot, iar pericolul acesta s-a transformat în realitate. Deci există mafie, bineînţeles că există. Şi, după mine, mafia gulerelor albe este mai puternică decât mafia ţigănească.

– Care este profilul interlopului român?
– Agresivitatea înnăscută, labilitatea afectivă, dublă moralitate. Mafiotul ţigan este un maestru al adaptării la situaţie. Faţă de cei de care ştie că are nevoie, ştie să fie umil şi respectuos. În schimb, faţă de ceilalţi îşi manifestă puterea, forţa.

– Cum reuşesc interlopii să-i corupă pe cei din poliţie, pe magistraţi, pe politicieni, ca ulterior să ajungă să-i controleze?

– În primul rând, cu bani. Apoi alte avantaje materiale. Categoric, la ei, forţa banului a făcut totul. După aceea, au ştiut pe unii să-i santajeze: fie că le-au băgat pe gât o prostituată, fie că le-au rezolvat o problemă, o maşină mai ieftină, un serviciu mai ieftin. Păi, de fapt, să ştiţi că fiecare clan mafiot are avocaţii lui, pe care îi plăteşte chiar dacă nu au proces sau vreo cauză pe rol.

„Decât să plăteşti un avocat, e mai avantajos să cumperi un judecător”gt

Fostul şef al Poliţiei Române povesteşte cum era obligat să se ferească de subalterni ca să-i poată captura pe interlopi.

Profil

Născut – 6 aprilie 1942

Educaţie – Şcoală Militară, Doctorat în Drept

Experienţă – Din 1965 cadru în Ministerul de Interne, 1993-1996, adjunct, pe urmă şef al Poliţiei Române Familie

O discuţie cu generalul în rezervă Ion Pitulescu este întotdeauna o incursiune în catacombele lumii interlope, ale corupţiei ”de partid şi de stat” şi ale ingratei munci a poliţistului. Generalul este una dintre figurile rămase în memoria colectivă ca un justiţiar solitar, dur, nimerit în mijlocul viesparului marilor tunuri ale tranziţiei româneşti.

O familie ameninţată

Sunt memorabile acţiunile sale împotriva lui Zaher Iskandarani. Aceste acţiuni au culminat cu arestarea ”Prinţului Banatului”, în 1996, sub acuzaţiile de implicare în omor şi contrabandă cu ţigări şi alcool. „Iskandarani a încercat toate mijloacele să mă oprească. Mi-a transmis prin interpuşi că, dacă mă cuminţesc, îmi dă dreptul, un milion de dolari. M-a ameninţat pe mine şi pe familia mea. Am pierdut-o pe prima mea soţie din această cauză. A cumpărat informatori în structurile poliţiei care îl avertizau permanent asupra acţiunilor mele. Ca să derutez sifonarii din poliţie, scriam pe delegaţii Constanţa sau Iaşi când mergeam în fieful contrabandistului la Timişoara”, şi-a amintit Pitulescu.

Start-up cu banii lui Ceauşescu

„Domnule, ştiu cum au făcut avere toţi magnaţii de azi. La Bancorex am constatat un gol de un miliard de dolari. O parte din banii lui Ceauşescu. România anilor ’80 îşi derula comerţul exterior prin agenţi comerciali şi ofiţeri de Securitate care aveau mandat să plătească totul cash. Revoluţia i-a prins pe aceşti oameni cu sume în dolari imense la dispoziţie. I-au luat, după care şi-au lansat propriile afaceri sub branduri ca Păunescu, Voiculescu, Cataramă” – Ion Pitulescu.

A urmat îmbogăţirea generalilor şi ofiţerilor din armată şi serviciile secrete în serialul de contrabandă intitulat „Ţigareta”. Cooperativa corupţiei a reunit permanent şi lumea politică.

Părtaşi la caşcaval

„Cel mai notoriu caz rămâne violarea embargoului cu Iugoslavia, unde părtaşi la ”caşcaval” au fost de la primul-ministru de atunci Văcăroiu, la şeful de gară din Jimbolia. Ca să-mi demonstreze că e vorba de interes naţional, aşa cum pretindea, i-am cerut lui Măgureanu, şeful SRI la acea vreme, să-mi arate măcar 10.000 de mărci germane intrate în conturi publice din vânzarea de combustibil la sârbi. Nu a putut, pentru că banii au intrat în buzunare private”, a povestit fostul şef al Poliţiei Române.

Multe din marile dosare de corupţie instrumentate de Ion Pitulescu au fost trecute, după demisia sa din 2006, pe linie moartă.

„Tot ce construiam eu cu munca de poliţist, Justiţia dărâma imediat. Am renunţat când mi-am dat seama că în România, decât să plăteşti un avocat, e mai avantajos să cumperi un judecător”, a explicat Pitulescu.

Întrebări şi răspunsurigt (1)

– Cum vedeţi viitorul României din punct de vedere al corupţiei?

– Domnule, nepotul meu învaţă la şcoală ce băieţi buni sunt haiducii care jefuiesc bogaţii. Proslăvirea tâlharului încă de pe băncile şcolii mă face să fiu sceptic că ceva se va schimba în bine.

– Aveţi reputaţia unui poliţist dur. Este un model desuet acesta în prezent?

– Omeneşte vorbind, cât de uman poţi fi cu doi criminali care, pentru 25 de lei, au luat viaţa a doi bătrâni, crestându-i cu cuţitul şi turnându-le celofan topit pe anus? Infractorii nu mai ştiu de frică şi asta e o problemă şi pentru societate, şi pentru poliţist.

– Aveţi vreun model de om politic român?

– Am unul. Este tot Ion ca şi mine, numai că pe acela îl chema Antonescu.

…Iliescu a ordonat: TAB-uri și arme chimice în Piața Universității…

Ion Iliescu portret mineri

Implicarea lui Ion Iliescu în evenimentele din 13-15 iunie 1990, dovedită de un document ignorat de anchetatori.

«Evenimentul Zilei» prezintă un document care demonstrează că, în iunie 1990, Ion Iliescu și oamenii săi au adoptat un plan de represiune a celor care manifestau contra neocomunismului în Piața Universității. Dovezile demonstrează că drumul României spre democrație a fost întrerupt brusc de planul în care Ion Iliescu nu s-a sfiit să folosească Armata împotriva propriului popor, așa cum o făcuse înainte Nicolae Ceaușescu.
Documentul cel mai important, care arată adevărul în ceea ce privește represiunea din 13-15 iunie, este „Jurnalul activităților desfășurate de unitățile Armatei, în Garnizoana București, în perioada 13-15.06.1990”.

Documentul arată cum Iliescu dădea ordine militarilor și forțelor de represiune: „Ora 15.45: Președintele României a cerut telefonic la MStM (prescurtarea de la Marele Stat Major al Armatei), gl. mr. Șchiopu Nicolae, care înlocuia pe șeful MStM, să se intervină cu două detașamente de militari din unitățile MApN în sprijinul trupelor MI existente în Piața Universității”.

Spre surprinderea lui Iliescu, se arată în același jurnal, generalul Șchiopul a refuzat și „a propus ca MApN să nu intervină în Piața Universității, ci să întărească paza la Guvern și Televiziune. Propunerea a fost aprobată”. Jurnalul menționează că la ora 16.00, chiar ministrul de Interne, generalul Chițac, a solicitat, telefonic, intervenția Armatei, dar generalul Șchiopu i-a comunicat decizia Președintelui României. Astfel, s-a căzut de acord cu trimiterea a 13 TAB-uri și a 150 de militari pentru paza sediului Guvernului.
În Jurnal se mai arată că, la ora 19:20, comandantul trupelor chimice a primit ordin „să conducă personal întrebuințarea substanțelor lacrimogene la sediul MI și la sediul Poliției Capitalei. În acest sens, are aprobarea Președintelui Iliescu”. La ora 19.25, „Președintele Iliescu informează pe prim-adjunctul ministrului Apărării Naționale că pe sediul Poliției Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mișcarea (din Piața Universității) este o rebeliune legionară”.

În jurnalul de luptă se precizează că, pe data de 13 iunie 1990, prim-adjunctul ministrului Apărării Naționale a ordonat să se alarmeze comandamentele și unitățile militare din București – „Mihai Bravu”; regimentele mecanizate din Slobozia și Ploiești și regimentele de parașutiști din Caracal, Boteni și Buzău. La ora 16.50 se ordonă punerea în mișcare a detașamentelor pregătite pentru sediul MI (150 de militari și 10 TAB) care să acționezxe pe două direcții: Piața Unirii – sediul MI și Teatrul Bulandra – sediul MI. Un alt amănunt interesant: „La ora 17.15 s-a ordonat ca Brigada 30 Gardă să trimită 150 de militari pentru apărarea sediului Serviciului Român de Informații (SRI)”.

Apoi, la ora 19.50, prim-adjunctul ministrului Apărării și șef al MStM ordonă ca în toate unitățile militare alarmate să se pregătească muniția pentru a fi distribuită la ordin. La ora 2.45 președintele Ion Iliescu cere primului-adjunct situația forțelor care au acționat în locația MI. I se spune că pentru depresurarea și cucerirea localului MI au acționat 360 de militari (200 de parașutiști, 80 de polițiști militari și alți 80 de militari din Regimentul de Gardă). Potrivit jurnalului de luptă asupra acestor subunități, grupurile de turbulenți au folosit arme de foc.
În ciuda informațiilor extrem de relevante pe care le oferă acest document, el a fost ignorat, ani la rând, de către cei care au anchetat „Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990”.
În cadrul emisiunii «Lumini și Umbre» de pe B1 TV, președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș a susținut că înregistrarea cu discursul susținut de Ion Iliescu pe 14 iunie 1990 dovedește că ar fi chemat minerii la București. Mărieș a susținut că mineriada din iunie 1990 a fost o operaţiune militară.

Înregistrarea cu discursul susținut de Ion Iliescu pe 14 iunie 1990 dovedește că a chemat minerii la București

Înregistrări cu fostul preşedinte Ion Iliescu dovedesc că ar fi chemat minerii la București în iunie 1990, spune liderul Asociaţiei «21 Decembrie 1989», Teodor Mărieş. El susţine că Mineriada din 13-15 iunie 1990 a reprezentat o operaţiune militară. Ion Iliescu a ţinut discursul pe 14 iunie 1990, din balconul Palatului Victoria, în faţa a mii de mineri.
„Mă adresez dumneavoastră de astă dată, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă dată l-ați dat la chemarea noastră! Mulțumesc, de asemenea, tuturor celorlalte delegații din județe care au venit, s-au adăugat acestor forțe solidare ale muncitorimii române. Îi rugăm pe ceilalți să rămână aci în piață. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră”, a spus Ion Iliescu în discurs, după cum se poate auzi în înregistrarea audio.
„Este discursul care clarifică cine a adus cu adevărat minerii în București. Era a treia oară când minerii erau chemați: 29 ianuarie, 19 februarie, iar în 14 iunie au venit pentru a treia oară la chemarea lor. M-a surprins în înregistrare că dânsul a zis ‘mergeți si reocupați Piața’. Care? Că pe 14 dimineața era goală”, a declarat Teodor Mărieș, președintele Asociației «21 decembrie 1989», în cadrul emisiunii de pe B1 TV, «Lumini și Umbre».
Ion Iliescu declarase anterior că nu îşi asumă venirea minerilor în Bucureşti, în iunie 1990, care, susţine el, ar fi fost o acţiune spontană. Însă, în discursul său, fostul şef de stat pare că îi îndeamnă pe ortaci să meargă în Piaţa Universităţii, marcată de demonstraţiile de stradă, pentru a face ordine.
„Grupuri organizate de elemente incitate, multe din ele drogate, înarmate cu diverse elemente contondente, cu bare, cu lanțuri, cu pietre, cu cărămizi, cu țigle, au atacat cordoanele de polițiști, înarmați cu sticle incendiare, au dat foc la autobuze, la mașini și, apoi, grupuri, s-au îndreptat spre clădirea poliției pe care au incendiat-o, spre clădirea Ministerului de interne. Vă rugăm să faceți totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina actele sângeroase, și dumneavoastră să asigurați paza necesară împotriva tuturor elementelor extremiste care și-ar mai face apariția în această zonă”, se mai poate auzi în înregistrare.
„Este o operațiune militară. Avem planul de evacuare a Pieței Universității, comandat pe data de 11. (…) S-au întrunit capii Frontului Salvării Naționale – Iliescu, Roman, Chițac – și s-au retras la Scroviștea la ora 18, unde hotărăsc să dea dispoziție ca a doua zi, pe 12 iunie, să evacueze Piața Universității. Nu pe 13, pe 12. Mihai Chițac le cere un răgaz de o zi să facă planul și execută apoi planul de evacuare a Pieței Universității cu toate structurile de forță”, a mai susținut Teodor Mărieș, în cadrul emisiunii.
Teodor Mărieş acuză totodată că fostul preşedinte Ion Iliescu ar fi dat ordine Armatei, fără să aibă acest drept: „Să observați jurnalul de luptă al armatei, în care personal Iliescu dă dispoziție armatei, care refuză – Ionel Vasile, Șeful de Stat Major al Armatei, refuză să scoată armata în stradă – , iar Iliescu, fără niciun fel de calitate, era doar președinte ales, adică la vremea aia un simplu cetățean, își permite să dea ordine armatei”.

lo

 

LOVITURA DE STAT A MOSCOVEI DE LA BUCUREȘTI din decembrie 1989 a dus la PESTE 1000 de morți după 22 decembrie generați DE DIVERSIUNEA CU TERORIȘTII …Plus o Revoluție Populară CONFISCATĂ de oamenii Moscovei implantați la putere: Iliescu, Brucan, Militaru, Kostyal, etc..

Iată ce scrie ziarul rusesc Argumenti.ru:

“Ca un profesionist adevărat, agentul rus care a dezvăluit implicarea sovietică în evenimentele din România din Decembrie 1989, nu a deconspirat niciun nume, locurile conspirative sau parolele colaboratorilor săi români. Cu toate acestea, el a dezvăluit unele detalii ale operaţiunii de înlăturare a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Şi acest lucru a fost determinat și comandat de însuşi Gorbaciov.

Acum, cu ocazia aniversării a 80 de ani, în presa occidentală a pornit o întreagă campanie în favoarea lui Mihail Sergheevici.

Toţi îl slăvesc pe „Gorbi”… Şi chiar însuşi Gorbaciov este interesat de menţinerea unei imagini de bunic blând.

Agentul rus recunoaşte că i-a fost silă să asculte cum, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a condamnat la Bucureşti execuţia soţilor Ceauşescu în decembrie 1989, când el știa ordinele pe care le primise în decembrie 1989 și cum a acționat în România pe baza lor.

La întrevederea cu jurnaliştii, fostul lider sovietic a declarat că ei au fost împuşcaţi „asemenea unor animale”, iar acest lucru nu trebuie făcut, „oricât de complicată ar fi fost situaţia în ţară”.

În cadrul unei vizite private, fostul preşedinte sovietic s-a întâlnit cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Cei doi aveau multe lucruri de care să-şi aducă aminte. Execuţia soţilor Ceauşescu la peretele unui veceu rămâne pe conştiinţa lor, afirmă agentul rus .

Citiți Neapărat:

“Argumenti.ru”:”Pentru prima dată, o operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor maghiare au lucrat impreuna pentru răsturnarea dictatorului român, Nicolae Ceausescu, spune un participant direct la conspirație din serviciile speciale ruse.”

Ofiter rus de informatii : “Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu, a lucrat rezidentul Direcţiei Principale a KGB.”

Presa rusă publică, în premieră, mărturiile unui ofiţer al serviciilor ruse care a participat la operaţiunea comună a CIA, KGB, GRU şi serviciile maghiare de înlăturare a dictatorului român.

Mihail Gorbaciov nu are dreptul să intre în Ucraina timp de cinci ani, au decis autoritățile de la Kiev după ce fostul lider sovietic a dat declarații în care și-a manifestat sprijinul față de anexarea Crimeii de către Rusia, a anunțat joi într-o postare pe Facebook purtătoarea de cuvânt a serviciului ucrainean de securitate, Olena Hitlyanska, transmite agenția DPA.

Interdicția a fost decisă ‘în interesul securității naționale, mai ales pentru sprijinul public al anexării militare a Crimeii’, se mai menționează în mesaj.

Într-un interviu publicat la începutul săptămânii de ziarul britanic The Sunday Times, Gorbaciov a afirmat că, dacă el ar mai fi fost la putere, ‘Uniunea Sovietică încă ar fi existat și Crimeea ar fi făcut parte din ea’. ‘Întotdeauna susțin voința liberă a poporului, iar cei mai mulți din Crimeea au dorit să se reunească cu Rusia’, a mai spus ultimul lider al URSS, făcând referire la așa-zisul referendum prin care președintele rus Vladimir Putin a justificat anexarea Crimeii.

Totuși, astfel de remarci ale lui Gorbaciov sunt rare excepții de la poziția sa critică față de actualul lider de la Kremlin, poziție evidențiată în cartea sa ‘Noua Rusie’, publicată recent.

În urma protestelor antiguvernamentale ce au urmat alegerilor de la sfârșitul anului 2011, scrutin la care se presupune că au existat fraude masive, Gorbaciov a cerut deschis demisia autorităților. În replică, Putin i-a spus atunci, conform agenției EFE, că pe vremea cât a condus URSS ar fi trebuit să lupte ‘pentru integritatea teritorială a statului nostru într-un mod mai insistent, consecvent și curajos, nu să-și ascundă capul în nisip, lăsându-și posteriorul la vedere’. În opinia lui Putin, dezintegrarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolului al XX-lea.

Citiți și:

27 Noiembrie 1989 – Ceausescu ii cere lui Gorbaciov, inainte de intalnirea SUA-URSS de la Malta, sa nu negocieze pe ascuns cu SUA soarta tarilor comuniste din Europa Centrala si de Est

 

 

Fosta soție a lui Condrea face declarații șocante: “Tot anturajul nostru era format din ofițeri SIE, SRI. Condrea era agent SIE. Condrea era filat și de SRI și de CIA. Duminică am fost sunată nu de Condrea, ci de un agent CIA.”

Foto: Doar Două din Pozele arătate de fosta soție a lui Condrea în care indică ROȘU PE ALB cine erau agenții din anturajul lor

Fosta soție a lui Condrea, dezvăluiri șocante: Era ofițer SIE Crişan Andreescu / 26 mai 2016 / 10:29 Salveaza PDF Print Email Comentarii 2761 accesari MEDIAVENUS.BIZ Daca vrei sa apari pe plaja in timpul verii fara grasime trebuie ca dupa-masa sa Grasimea de pe burta se resoarbe in doar 20 de zile. Nu trebuie decat sa … Dieta cu sfecla pentru lenesi! Slabesti garantat 8 kg pe saptamana Desi ai 50 de ani, ridurile iti vor disparea daca seara ungeti … Laura Condrea, fosta soție a lui Dan Condrea, a făcut, joi, dezvăluiri incendiare despre activitatea lui Dan Condrea, că ar avea probe despre filajul CIA, SIE și SRI la care a adăugat și faptul că, la rândul ei, a fost amenințată.

Laura Condrea: Nu eu am vrut divorțul

Laura Georgescu a explicat că cel care a vrut să divorțeze a fost Condrea și că ea a refuzat acest lucru.

“Domnul Condrea așa a decis, eu nu am fost de acord cu divorțul. I-am rugat pe avocații mei să gasim orice chichiță să blocăm divorțul. El a vrut divorțul, eu nu am vrut să divorțez. Așa a vrut, să divorțeze, nu am putut să îl împiedic. Divorțul s-a pronunțat prin acordul părților. În 2011 a fost un proces de reîncredințare a copilului minor”, a explicat femeia.

Laura Condrea: “Duminică NU am fost sunată de Condrea ci “de un agent CIA, cred că este, Brândușa Constantin”

Declarații șocante făcute de Laura Condrea la ieșirea din Tribunalul București. Aceasta a afirmat că a fost sunată și amenințată de un agent CIA care i-a transmis să nu mai dea declarații pentru că va avea de suferit și ea. Fosta soție a patronului Hexi Pharma s-a declarat convinsă şi că acesta a fost agent al Serviciului de Informații Externe.

“Duminică seară fetița era la mine în brațe. Dan Condrea nu m-a mai sunat el pe mine. Am fost sunată de un agent CIA, cred că este, Brândușa Constatin. Deci a pus pe cineva să mă sune și să mă amenințe.La mine a fost o singură solicitare verbală că dacă decedează înaintea mea vrea înmormântare cum a avut tatăl meu și să îi cânte fanfara militară. Cu siguranta a fost agent SIE, a fost filat în permanență de SIE și de CIA.”

Laura Condrea e cea care “a notificat Judecătoria Sectorului 1 prin denunț penal despre neconformitatea formulei declarate prin etichetă și avize în 14 septembrie 2015, Secția Civil, la judecătorul Nan Petruța” după care i-a trimis documentele și lui Tolontan

Laura Condrea a mai declarat că la un moment dat a reușit, când încă era căsătorită cu Condrea și director general la Hexi Pharma, să intre în apartamentul acestuia, unde din calculator a reușit să facă backup-uri pe care le-a atașat la dosarul depus la judecătorie.

Întrebată de ziariști despre diluarea produselor Haxi Pharma, Laura Condrea a declarat că “a notoficat Judecătoria Sectorului 1 prin denunț penal despre neconformitatea formulei declarate prin etichetă și avize în 14 septembrie 2015, Secția Civil, judecătorul Nan Petruța, după care am transmis scan-uri lui Cătălin Tolontan cu documentul efectiv în care se precizează că produsele în intewrior nu sunt cele scrie și pe etichetă, și solicit mosuri de protecție, inclusiv pentru copilul meu”.

“Condrea nu ar fi fost în satre să se sinucidă”

Fosta soție este convinsă că Dan Condrea nu ar fi fost în stare să se sinucidă, pentru că acesta era un om puternic, nefiind un om sensibil la stres. Ipoteza sinuciderii este halucinantă. “Eu nu-l lăsam singur la volan. Mă țineam scai după el pentru că știam că este vitezoman. Îi luam cheia, îi luam permisul. ÎZmi mai trăgea câte o palmă, dar nu-l lăsam singur. Dacă suntem parteneri, ori suntem amândoi morți, ori trăim amândoi, eu așa înțeleg să fim parteneri”, a declarat fosta soție a lui Condrea

Filajul serviciilor la Condrea “era strâns”fw

“Tot timpul, filajul a fost foarte strâns, nimeni nu poate spune nimeni că nu a existat”, a mai spua Laura Condrea, făcând referire la unul dintre prietenii familiei care era ofițer SRI.

Protecția lui Hexi Pharma a venit de la Camera Deputaților, de la Comisia de sănătate. În plus “Condrea plătea pentru protecția DIPI”

În cazul Hexi Pharma, protecția a venit de la Camera Deputaților, de la Comisia de sănătate. Condrea plătea pentru protecția DIPI. (…) Actuala soție este beneficiara decesului lui Dan Condrea. Moștenitoarea nu sunt eu, domnul Condrea nu a murit în brațele mele”, a mai spus aceasta.

Întrebată de unde știe că era agent SIE, Laura Georgescu a declarat: “Tot anturajul nostru era format din ofițeri SRI, SIE, DIPI. L-am întrebat dacă e agent și nu mi-a răspuns nimic, de regulă el îmi răspundea “nu” ferm sau “da” ferm”. Fostul meu soț avea liste cu politicieni PNL și PSD pe care îi plătea.

O parte din tarsncriptul declarațiilor soșiiei lui Condrea

Informaţii de o gravitate extremă făcute de Laura Georgescu, fosta soţie a lui Dan Condrea, decedat în condiţii suspecte după declanşarea scandalului Hexi Pharma. Ea a spus că fostul ei soţ era ofiţer SIE, că ea şi fostul soţ au fost filaţi în permanenţă de serviciile secrete şi că toate plângerile sale către autorităţi nu au fost băgate în seamă.

Ea a dat o serie de nume implicate în operaţiunile împotriva sa şi a familiei sale. Prezentăm aceste nume ca atare, aşa cum apar în declaraţiile Laurei Georgescu, fiind obligaţia organelor de anchetă, care par anesteziate în acest caz, să dea explicaţiile necesare.

LISTA NUMELOR PREZENTATE DE FOSTA SOŢIE A LUI DAN CONDREA CA FIIND IMPLICATE ÎN ACEASTĂ AFACERE

– Colonelul Iancu Damin, de la Ministerul de Interne, Direcţia Doi şi un sfert,

– Irina Buleandră Cristian şi Lupu Claudiu, ofiţeri SRI

– Agent CIA Brânduşa Constantin

– Familia Monea Cristian, Monea Adriana şi mama lui Monea Cristian care erau ofiţeri SPP la Cotroceni

– Velciu Alexandru, DIPI

– Deputatul Georgescu, de la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor

– Codruţa Costea, ofiţer de cont

– Naşul Pharm Expert, domnul Banciu Eugen

– Avocaţi Ene Mihai, Robert Roşu şi Andra Mogoş

– Judecător Nanu Petruţa

Principalele Declarații:frr

– “În poza de la cununia civilă cu Dan Condrea, din 1999, apare colonelul Iancu Damian, de la Ministerul de Interne, Direcţia Doi şi un sfert. Laura Georgescu susţine că acesta era în plină operaţiune de filaj”

– “Irina Buleandră Cristea, Lupu Claudiu, sunt ofiţeri SRI, prietenii mei cam sunt în SRI, acesta e mediul în care mă învârteam.”

– “Erau în anturajul familiei mele de dinainte de Revoluţie, alături de familia Gheorghe Petricu”

– “Domnul George Cristian Maior trebuie să ştie cel mai bine, pentru că dispozitivele dânşilor de monitorizare şi stocare sunt mai bune decât cele ale domnului Coldea. Solicitaţi un punct de vedere în Statele Unite”

– “Părinţii mei, prin prietenii lor, erau în anturajul familiei Ceauşescu. Tatăl meu era ofiţer militar, eram monitorizaţi foarte strict”

– “I-am rugat pe avocaţii mei Ene Mihai şi Robert Roşu să găsească orice chiciţă să blocăm divorţul. Şi ei mi-au spus că nu se poate să facem aşa ceva”

– “El a vrut divorţul, eu nu am vrut. Prima lui acţiune a fost prin doamna avocat Andra Mogoş”

– “Dan Condrea nu m-a mai sunat el de ani de zile. Am fost sunată de un agent CIA, cred că se numeşte Brânduşa Constantin, să îmi sugereze că dacă mai dau declaraţii o să suferim împreună, pentru că tot ce am făcut, am făcut împreună.”

– “Cu siguranţă a fost ofiţer SIE. A fost filat în permanenţă de agenţi SIE şi CIA”

– “Toate proprietăţile erau închiriate, lista i-am dat-o doamnei judecător. Toate chiriile erau colectate de Dan Alexandru Condrea şi Ochinciuc Iuliana”

– “Am reuşit să intru în calculatorul din Traian, folosind o cheie când el era plecat în străinătate. Mi-am făcut back-up la tot ce avea pe calculator şi pe acel calculator era şi documentul pe care i l-am dat doamnei judecător. Încă eram director general Hexi Pharma”

– “Am notificat Judecătoria Sector 1, prin denunţ penal despre neconformitatea formulei declarată prin etichetă şi aviz. Se întâmpla în 14 septembrie 2015, judecătorul era Nanu Petruţa. Am trimis un scan şi domnului Tolontan Cătălin cu documentul efectiv în care se precizează că produsele în interior nu sunt ce scrie pe avize şi pe etichetă”

– “Eu îl sunam şi el îmi spunea că la el în telefon nu suna. Vodafon nu cupla între cele două telefoane, mi-a arătat şi el.”

– “De câte ori copilul era bătut, am făcut plângere la Poliţie împotriva domnului Dan Condrea şi concubinei. Probele sunt, există, le-am trimis la Parchet Sector 1, sunt şi pe suport DVD”

– “Dan Condrea avea în anturajul lui oameni din servicii.

Familia Monea Cristian, Monea Adriana şi mama lui Monea Cristian care erau ofiţeri SPP la Cotroceni…

A fost cred că şi pe mandatul lui Băsescu Traian şi făceau raportul în fiecare zi.

Mama lui Dan Condrea, Constanţa Condrea, la doamna SPP-istă de la Cotroceni şi Dan Alexandru Condrea la Monea Cristian.

Şi prietenul meu cel mai bun până la căsătorie este tot ofiţer SRI. Mereu filajul a fost foarte strâns”

– “Condrea Dan Alexandru dacă nu divorţa, trăia. Eu nu-l lăsam singur la volam, ştiam că e vitezoman. Mai îmi trăgea câte o palmă, dar nu-l lăsam”

– “Dan Condrea le plătea TVA-ul la maşini la DIPI, Velciu Alexandru îi plătea… Avea protecţie când i se suspenda permisul de conducere”

– “În cazul afacerii Hexi Pharma, protecţia a venit de la Camera Deputaţilor, comisia de Sănătate, de la deputatul Georgescu. Vă explică doamna Dinu Flori care a dus personal… ce a primit în schimb. Domnul Georgescu primea… ”

– “În calculatorul lui personal din Goga erau listele, la el şi la Dinu Flori, inclusiv pe partide şi directorii de spital, cu toţi cărora le dădea. Eu deţin back-up până la 2008, decembrie. Pot ajuta organele de anchetă, mi-am oferit ajutorul, dar am fost refuzată”

– “Am simţit, chiar înainte de Colectiv, că e ceva în neregulă. Am decis să fac plângere, încă din septembrie 2015, pe dezinfectanţi”

– “Beneficiara decesului Dan Condrea este actuala soţie”

– “În tot anturajul lui erau ofiţeri SRI, MAI, SIE”

– “I-am dot domnului Tolontan numărul de cont din Elveţia de unde mi-au furat toţi banii de către Codruţa Costea, ofiţer de cont. Era o sumă importantă, 120.000 de euro. Ştiu sigur că mai există şi alte conturi chiar de la Dan Condrea, care mi-a zis că a trimis bani în off-shore cu ajutorul naşilor Pharm Expert, domnul Banciu Eugen.”

– “Dan Condrea era ofiţer SIE şi ofiţerul SIE nu se expune, este ofiţer acoperit” Mărturii șocante ale fostei soții a lui Dan Condrea

 

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania

1982 – Romania este supra-indatorata la FMI cu 11 miliarde de dolari. FMI santajeaza Romania sa-si vanda resursele

La sfârşitul anului 1982, România atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă de Fondul Monetar Internaţional.

Ceausescu a folosit acesti bani ca sa industrializeze intreaga Romanie

Presată de FMI, țara noastră ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi urmând a fi nevoită să-și vândă resursele naturale cum s-a întâmplat 25 de ani mai târziu.

1985 – Ceausescu rupe acordul cu FMI, si hotaraste plata integrala a datoriei externe a Romaniei

Numai că Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemaintrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI și a vânzărilor pe bursele internaționale ale unor active ale Statului Român.

Din cauza FMI-ului, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creând deja cunoscutele cozi la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe cartelă.

1982 – 1989 FMI si Bancile Internationale creaza un blocaj financiar extern la adresa Romaniei

Propaganda și planul Est-Vest (Rusia-Occident) pentru debarcarea lui Ceauşescu se puseseră deja în mișcare.

Aşa se face că, începând din 1987, într-o țară aflată sub un blocaj financiar extern, s-a dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui Ceauşescu prin intermediul presei occidentale. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu, care ar fi fost nimeni altul, decât Ion Iliescu.

Martie 1989 – Ceauşescu rupe incercuirea FMI si reuşeşte să ramburseze integral datoriile cu sacrificii mari din partea populației

În martie 1989, însă, Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile cu sacrificii mari din partea populației. În plus, România mai avea în băncile sale un plus de 3,7 miliarde USD şi creanţe de 7-8 miliarde USD.

Decembrie 1989 – Ceausescu este impuscat de Craciun de oamenii Moscovei

Oamenii Moscovei (Iliescu, Brucan, Kostyal, Militaru, Roman) il indeparteaza pe Ceausescu de la Putere si il executa in chip barbar de Craciun, pe 25 Decembrie 1989.

1990 – 2015 Banii Aurul si Industria Romaniei “se evapora” dupa Revolutiei. Milioane de romani ajung someri. Alte Milioane de romani sunt nevoiti sa emigreze

La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde USD. Arhivele oficiale, coafate în cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat” aceşti bani?

Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot, am fi aflat până acum. Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la flotila prezidenţială de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran.

Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 t. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă.

1987 – 1989 – Ca sa evite dependenta de FMI – Ceausescu a vrut sa faca din Banca Română de Comerț Exterior o a doua Banca Mondiala impreuna cu chinezii, arabii si iranienii, banca care sa concureze FMI-ul si Banca MondialaFF

Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare.

Banca în cauză se numea BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.

FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei de 2.996 tone de aur, de care dispunea.

1990-2010 – Hartile de Resurse Minerale ale Romaniei facute pe vremea lui Ceausescu, ajung in mainile strainilor

Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur, adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valoreze 250 miliarde euro.

Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc. Şi conta mult, astazi metalele rare sunt evaluate la aproximativ 6.000 !!!!! de miliarde de euro. (pentru un calcul amanuntit, atasam in Anexa estimarile facute de ing. Apostol Doru, a carui estimare care nu cuprinde toate metalele rare, ne conduce la 6.300 miliarde de dolari).

La aceste cifre ametitoare trebuie adaugate si celelalte Rezervele minerale ale Romaniei : aurul, argintul, cuprul, carbunele, petrolul, gazele etc… Acestea sunt evaluate si ele la un total de alte cateva mii de miliarde de euro. Pentru cei carora li se pare greu de crezut ca valoarea resurselor minerale ale Romaniei ajunge la aceste cifre fabuloase ii rugam sa consulte Enciclopedia Resurselor Minerale din România, carte apărută recent sub patronajul AGIR şi al Societăţii Inginerilor de Petrol şi Gaze, care prezintă la pagina 28 aceste date uluitoare despre rezervele actuale ale subsolului ţării noastre.

Avem 2.800 de milioane de tone de lignit, care, la preţul de 50 de euro pe tonă, cât era vineri, ar însemna un ”potenţial naţional” de 140 de miliarde de euro.

Avem, de asemenea, 900 de milioane de tone de huilă, care, la preţul actual de 53 de euro pe tonă, ar da 47,7 miliarde de euro. Zăcămintele de cupru sunt estimate şi ele la 900 de milioane de tone, care, la preţul de 355 de euro pe tonă, ar reprezenta 319 miliarde de euro.

În tabelul menţionat urmează capitolele sare, aur şi argint, care ar reprezenta alte sute de miliarde de euro.

Asta fara sa mai adaugam rezervele inca uriase de petrol si gaze sau rezervele nou descoperite de petrol si gaze din platforma continentala a Marii Negre despre care unii spun ca le depasesc de cateva ori pe cele terestre. Întrebarea care se pune: noi de ce nu am ştiut până acum?

Despre cei platiti de catre profitorii locali si internationali sa dezinformeze si sa spuna ca cifrele nu sunt reale, in ciuda calculelor si estimarilor facute de expertii din domeniu, nu are rost sa vorbim aici caci asta e jobul lor sa dezinformeze, si sa castige bani murdari din asta. Cert este ca profitorii locali si internationali au intrat in trepidatie. Speriati ca milioane de romani au aflat care e valoarea reala a bogatiilor din subsolul Romaniei, ei s-au si grabit sa comande articole defaimatoare in legatura cu aceste dezvaluiri in cotidianele centrale din Romania.. Obscuri de peste Ocean s-au si apucat sa scrie la comanda ca totul este o minciuna. Aceste articole mincinoase sunt apoi propagate de cine trebuie ca sa apara in cotidianele cu cel mai mare tiraj din Romania. In realitate jefuitorii care-i comanda vor sa ne faca sa credem ca ne fac un bine luandu-ne pe nimic resursele minerale “pentru ca ele sunt si asa secatuite”. E plina presa centrala si locala de astfel de articole platite si comandate, prin care se-ncearca discreditarea si dupa moarte a lui Nicolae Ceausescu. De fapt, nu a lui Nicolae Ceausesu ci spaima lor e ca nu cumva, vazand si intelegand exemplu lui Ceausescu, romanii sa se trezeasca, sa afle in ce hal au fost jefuiti si sa-i goneasca odata pentru totdeauna pe acesti jefuitori internationali si locali.

fb

1975 – 1989 Ceausescu utiliza aurul si metalele rare in industriile romanesti de inalta tehnologie

În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele la fabricaţia cărora materia primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).

După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobilă precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989.

Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă industrială dedicată electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiție , ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară.

1990 – 2005 “Geologii”, “Hidrologii” si “Economistii” dezastrului Romaniei de dupa 1990, Iliescu, Predoiu, Stolojan si Constantinescu si-au batut joc de avutia tarii – mii de fabrici au dat faliment

Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca inginer geolog la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București –IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st al IMRB?

Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând jumătate din exploatările miniere?

Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie?

Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR? Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările în curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperit în aur.

1989 – Aurul si metalele rare extrase de Ceausescu si valorificate in industria romaneasca produceau 8 miliarde de euro pe an

Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea însăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte concepute de arhitecţii români, cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România.

Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu în America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu Victor Ponta şi Traian Băsescu care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro.

Marturia lui Stefan Andrei – despre Banca Mondiala pe care Ceausescu vroia s-o faca cu Arabii, Iranul, China, Libia si alte tari in curs de dezvoltareer

Avem marturia istorica, facuta dupa anii ’90, de Stefan Andrei – Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceausescu, care a povestit despre aceasta initiativa a lui Nicolae Ceausescu si despre negocierile pe care le-a purtat Romania cu China, Iranul, Egiptul, Libia, Iugoslavia, Tarile Golfului si alte tari in curs de dezvoltare pentru crearea unei Banci Mondiale a Tarilor in Curs de Dezvoltare.

S-a spus, de asemenea, că una dintre cauzele execuţiei Ceauşeştilor ţinea de răzbunarea cercurilor financiare internaţionale. Ceauşescu plănuia fondarea unei bănci mondiale, la Bucureşti, cu credite mici pentru ţările în curs de dezvoltare. O lovitură grea ar fi fost aceasta pentru marii bancheri.

Întrebat cât adevăr se află în aceste ipoteze, Ştefan Andrei a relatat următoarele: „Când am fost în Kuweit, conducătorul Kuweitului i-a spus lui Ceauşescu: «Poate facem împreună o bancă». «Da, ar trebui să facem o bancă, a zis Ceauşescu, dar să fie o bancă mai altfel, să mai fie şi cu alţii, nu doar între România-Kuweit». Iar şeicul Kuweitului a promis că va aduce şi alte ţări arabe, inclusiv Arabia Saudită.

“Ce-a mai discutat Ceauşescu în 1989, nu ştiu (n.red. in 1989 Stefan Andrei nu a mai fost implicat in deciziile lui Ceausescu). Dar în Kuweit, atunci, Ceauşescu a spus: «Da, să facem una cu o dobândă foarte redusă, să fie numai pentru ţări în curs de dez­voltare şi să fie numai pentru dezvoltare, nu pentru consum». Iar şeicul a găsit foarte bună ideea aceasta de a veni în ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare”.

Desigur, admite Ştefan Andrei, proiectul era periculos. „Este un fapt că poziţia lui Ceauşescu faţă de FMI, faţă de BIRD şi, în general, faţă de capitalul financiar a trezit nemulţumirea cercurilor financiare, a explicat interlocutorul. Dacă toa­te ţările n-ar mai lua credite, băncile ar muri. Lecţia României de a renunţa la FMI, la BIRD după ce ei ne-au primit în 1972… Nu întâmplător, când noi am luat poziţie faţă de FMI, faţă de BIRD şi faţă de capitalul financiar, în general, în «Wall Street Journal» a apărut un articol în care se spunea că Nicolae Ceauşescu a topit Bibliile să le facă hârtie igienică. La câteva zile după poziţia noastră” – a mai povestit Stefan Andrei.

In ciuda acestei marturii, a unui martor direct implicat in acele negocieri, detractorii lui Ceausescu, incearca sa minta si sa ne spuna ca aceasta initiativa nu a existat.

Trebuie să recunoaștem că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu.

1990 – 2005 Sistemul bancar romanesc destructurat jefuit si vandut strainilor. Jaful de la Bancorex facut sub privirea ingaduitoare a lui Isarescu

BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989.

2006 – Privatizarea BCR facuta tot pentru straini

Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex.

Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.

1991 – 2015 Isarescu cel care a distrus sistemul bancar romanesc, cel care a oprit productia interna de aur si cel care a instrainat aurul tarii in anii 1999 – 2000
ds

Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială, obținând titlul de doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA.

În perioada ianuarie–septembrie 1990, Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington. În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale.

Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc.

2002 – 2013 Isarescu a mutat rezerva de aur a Romaniei in afara tarii

Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania.

În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.

1999 – Berceanu a dat licenta de exploatare a aurului la straini prin Franck Timis

dt

Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş.

1999 – 2015 – Statul roman de azi nu a mai scos nici un gram de aur, ci a dat tot aurul la straini

De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt 8 firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu.

Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.

(sursa : http://inforor.com/)

Ceausescu se-ntoarce in mormant. El a lasat tara fara datorii iar Datoria Romaniei a crescut in doar 25 de ani de la ZERO la peste 100 de miliarde de euro. Numai intre anii 1998-2012 datoria Romaniei a crescut de peste 9 ori. Graficul de mai jos merge doar pana in 2012. Dar la sfasitul lui 2014, datoria Romaniei depasise demult 100 de miliarde de euro. Si asta fara ca vreo investitie majora sa fie facuta in Romania, in ultimii 25 de ani, de catre guvernantii tradatori de tara

ANEXA: Inginerul Apostol Doru – prezinta calculul celor 6.300 de miliarde de dolari de la Rosia Montana

Mare Atentie ! Speriati de aflarea adevarului, detractorii internationali si locali au si comandat articole de dezinformare in presa de mare tiraj de la noi. Aceste articole sunt comandate si scrise la ordin si va prezinta CIFRE FALSE ca sa va faca sa credeti ca Romania nu poseda aceste bogatii

VA RUGAM COMPARATI CIFRELE Inginerului Apostol Doru de mai jos cu cele mincinoase prezentate de colportorii si dezinformatorii platiti sa faca asta …Cifrele mincinoase ale dezinformatorilor le gasiti aiciVA RUGAM sa le comparati cu cele de mai jos si sa vedeti cum acesti indivizi fara scrupule incearca sa va minta si sa va dezinformeze in fata.

Roşia Montană – o bibliotecă de 6,3 trilioane de dolari

Studiul meu va fi un amalgam de simbolistică, cifre exacte, întrebări şi semnale de alarmă, fiind în acelaşi timp şi un denunţ penal adresat autorităţilor statului.

Roşia Montană este o bibliotecă. Iar o bibliotecă are 3 preţuri:

  1. Preţul hârtiei din care sunt făcute cărţile, atunci când le vindem pentru reciclarea maculaturii. “Puţin, foarte puţin”, aşa se spunea într-o reclamă. Atunci nu contează dacă sunt cărţi de istorie, de economie, de ştiinţă, de filosofie, de bune maniere…
  2. Preţul de achiziţie al cărţilor. Cine a cumpărat vreodată o carte, ştie că acestea nu sunt ieftine.  Iar ca să-ţi faci o bibliotecă, efortul financiar este considerabil.
  3. Cunoştinţele conţinute. Oricine are o bibliotecă acasă, ştie că nu a citit toate cărţile pe care şi le-a cumpărat. Şi aici nu este vorba despre faptul că nu aţi reusit să memoraţi un dicţionar sau vreo enciclopedie. Cartea se citeşte pentru informaţie, dar mai ales pentru spirit. Iar acesta este nepreţuit, este de sorginte divină. Cărţile sunt izvor de cunoaştere, iar suma lor, biblioteca, ne formează ca oameni, şi este izvor pentru alte cărti.

Deci ce facem cu biblioteca Roşia Montană?

  1. O dăm la “fier vechi”, aşa cum am făcut cu toate combinatele, sistemele de irigaţii, resursele naturale (petrol, păduri s.a.) şi vom încasa câteva miliarde de euro?
  2. O preţuim pentru că o avem şi o valorificăm cu puterile noastre, în interesul nostru? Cred că este motivant să te gândeşti la 6,3 trilioane de dolari. Apropo. Ştiti cum se scrie în cifre? Sau cât înseamnă? Să vă ajut: 6.300 miliarde de dolari (şasemiitreisutemiliardedolari). Pun pariu că ştiaţi.
  3. O punem în valoare şi facem PLUS VALOARE, sau VALOARE ADĂUGATĂ, nu doar taxe pe valoare adăugată? Asta înseamnă că din lemn facem mobilă, din tablă facem maşini, din aur facem bijuterii. Şi nu doar aurul contează. Mai sunt câteva elemente chimice a căror valoare despre care vorbim să fie mult mai mare de 6,3 trilioane de dolari.

De ce 6,3 trilioane de dolari?dd

 

Pentru că în multe declaraţii ale unor persoane implicate în diverse perioade de timp în prospecţiuni geologice asupra zăcămintelor de la Roşia Montană se menţionează şi cantităţile de elemente continute de minereu. Acestea sunt susţinute de inginerul geolog şef Aurel Sântimbrean, de deputatul Mugurel Surupăceanu, de Călin Gabriel Tămaş, lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, precum şi de multe ONG-uri. Pe lângă aceste date, mai sunt unele care reies dintr-un buletin de analiză, dar în care nu sunt precizate locurile de recoltare (puţuri, lacuri, ape curgătoare), adâncimea de prelevare şi alte date de identificare.

Astfel, în urma consultării mai multor surse, mi-am permis să fac o centralizare a acestora. Astfel, ele vor fi diferenţiate pe culori, după cum urmează:

– culoare roşie vor fi cele oficiale (Sântimbrean), exprimate în grame per tona de minereu;

– culoare galbenă vor fi cele din buletinul de analiză, despre care nu am date procentuale per tona de minereu;

– culoare albastră vor fi metalele platinice, despre care nu am găsit referiri nicăieri, dar despre care se ştie că însoţesc minereurile de aur şi argint.

Folosesc noţiunea de elemente deoarece este ştiut faptul că acestea se împart în metale, nemetale, metale tranziţionale, metale alcaline, metale alcalino-pământoase, metaloizi, halogeni, gaze nobile, lantanide şi actinide.

Pentru cresterea  profitului  companiilor farmaceutice ne-am pricopsit si cu Ebola, un virus creat de sovietici şi americani 

SUA ar avea laboratoare de cercetare a efectelor armelor biologice în Sierra Leone
SUA ar avea laboratoare de cercetare a efectelor armelor biologice în Sierra Leone

La prima vedere, lumea pare să fie lovită de pandemia ebola, dar un Profesor Doctor de Patologia Plantelor din Liberia susţine că nu e chiar aşa. Dr. Cyril Broderick a publicat un articol în ţara sa natală, pe siteul de ştiri The Daily Observer, citat de Deschide.md, în care susţine de fapt că mari companii farmaceutice testează arme biologice pe populaţiile africane.

Pe scurt, acesta susţine că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de alte organizaţii ale Naţiunilor Unite sunt implicate de zeci de ani în selectarea ţărilor africane cele mai potrivite pentru testarea de noi viruşi şi pentru a promova noi vaccine.

Autorul citează un raport publicat în August 2014 care afirmă că Departamentul Apărăriii din SUA a finanţat şi finanţează testele cu Ebola pe oameni, teste ce au început cu doar câteva săptămâni înainte de anunţarea epidemiei în Guinea şi Sierra Leone. Mai mult, conform sursei citate, Departamentul Apărării din SUA a oferit un contract de 140 de milioane de dolari concernului canadian Tekmira pentru a conduce “cercetările”. Evident, acestea constau în injectarea subiecţilor cu Ebola. Ca dovadă în sprijinul raportului, Dr. Broderick afirmă că Tekmira a început un Trial Clinic, intitulat “First in Human” în luna ianuarie, în care Departamentul Apărării din SUA este listat ca şi colaborator.

Cea mai şocantă parte este aceea în care doctorul liberian afirmă că Ebola nu este un virus apărut natural, ci un organism modificat genetic, creat în laboratoare, care a ajuns în Africa din 1976, prin intermediul CIA şi KGB. Doctorul Broderick afirmă că Statele Unite operează laboratoare de cercetare a efectelor armelor biologice în unul din punctele fierbinţi ale zonei unde se afirmă că a explodat virusul: Kenema, Sierra Leone.

O altă mărturie vine din Ghana, acolo unde scrisoarea lui Nana Kwarme a devenit virală în întreaga lume. Acesta spune că nu toată isteria Ebola este o minciună şi că virusul a fost adus acolo de Crucea Roşie, aducând în sprijinul său câteva motive.
Principalul motiv, după Kwarme, este acela că “epidemia” a servit ca pretext pentru trimiterea de soldaţi occidentali în Nigeria, Liberia şi Sierra Leone. În Nigeria s-ar fi descoperit un mare zăcământ de petrol, iar această epidemie ar fi exact ceea ce ar fi nevoie pentru a pune mâna pe zăcăminte.

Al doilea motiv este…diamantul. Sierra Leone este principalul furnizor de diamante din lume, dar de patru luni, majoritatea muncitorilor din mine au fost în grevă din cauza condiţiilor groaznice şi salariilor minime. Nana Kwarme afirmă că trimiterea de trupe străine în această ţară va “linişti” greva, muncitorii care vor refuza munca fiind împuşcaţi pe motiv de…Ebola.

Nana Kwarme se întreabă de ce este nevoie de trupe americane(Obama a anunţat că va trimite soldaţi pentru a lupta contra Ebola -n.r.) în Africa pentru a combate Ebola, dacă Crucea Roşie este deja acolo. Acesta spune că e nevoie de soldaţi pentru a convinge africanii care au aflat adevărul să se vaccineze.

Ebola, virusul care poate produce consecințe dezastruoase la nivel globalcrr

Epidemia de Ebola se extinde la nivel global și produce din ce în ce mai multe victime. Confuzia și dezinformarea din jurul acestui virus atinge cote demne de teoria conspirației.

Autoritățile sanitare compară epidemia de Ebola cu cea a virusului A / H1N1 (gripă porcină), care în 2009 a provocat moartea a mii de persoane din întreaga lume. Din acest motiv, s-a emis o stare de alertă de nivel 1, cel mai ridicat grad posibil.
Febra hemoragică Ebola este cauzată de un virus aparținând familiei Filoviridae. Oamenii de știință au identificat 4 tipuri de virusuri Ebola. Trei dintre ei provoacă boli la oameni: virusul Ebola Zair, virusul Ebola – Sudan și virusul Coasta de Fildeș Ebola.

Boala poate fi transmisă la om de la animalele infectate și din materiile de origine animală. Ebola poate fi de asemenea răspândită la oameni prin contactul cu fluide corporale infectate sau prin ace infectate din spitale.

În perioada de incubație, care poate dura aproximativ o săptămână, simptomele includ: artrită, dureri de spate, frisoane, diaree, oboseală, febră, dureri de cap, stare generala de rău, greață, durere în gât, vărsături. Simptomele târzii includ: sângerare din ochi urechi și nas, sângerare din gură și rect, depresie, inflamația ochilor, umflarea genitală, creșterea senzației de durere în piept, erupții cutanate pe tot corpul, convulsii, comă și delir. 90% dintre pacienți mor din cauza acestei boli. Pacienții de obicei mor din cauza șocului mai degrabă decât din cauza pierderii de sânge.

De-a lungul ultimelor săptămâni, de când Ebola a intrat în atenția opiniei publice, numeroase semne de întrebare s-au născut cu privire la acest virus. În primul rând, se speculează că la bordul zborului MH17, care a fost doborât de o rachetă deasupra teritoriului Ucrainei, se aflau șase specialiști în Ebola, care mergeau la o conferință de specialitate, după care urmau să facă publice o serie de date secrete despre virus.
Se mai susține și ideea că de fapt virusul a fost creat în laborator cu mulți ani în urmă și a fost testat pe oamenii din Africa. În acest fel, Ebola a fost „scăpat” pentru ca periodic să producă numeroase victime. Cu toate acestea, specialiştii sunt de părere că vaccinul există, dar încă nu există un interes major pentru comercializarea sa.

Varianta oficială este că vaccinul se află în stadiu experimental, adică ele trebuie testate pe maimuțe pentru ca apoi să se găsească mai mulți cobai umani care să accepte tratamentul. Chiar și așa, mai mulți oameni de știință sunt de părere că vaccinul în cauză ar genera o mutație a virusului, nicidecum să-l ucidă. În consecință, eficiența vaccinului este zero și dacă Ebola se va extinde la nivel global, va pune capăt unui număr impresionant de vieți.

ebola1 Ebola, virusul care poate produce consecințe dezastruoase la nivel global

Deocamdată în România nu s-a înregistrat niciun caz al infestării cu Ebola, dar cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Africa de vest cu privire la epidemia de febră virală hemoragică (Ebola) înregistrată în trei state din această regiune – Guineea-Conakry, Liberia și Sierra Leone

Globalistii Apocaliptici lupta pentru  MANIPULAREA GENOMULUI UMAN;Ei au izbutit  modificarea liniei germinative

Scientists looking at DNA model

Oamenii de știință încearcă introducerea unui moratoriu privind o metodă de editare a genomului uman

New York Times, de Nicholas WADE 

Un grup de biologi de vârf a cerut această săptămână un moratoriu la nivel mondial cu privire la utilizarea unei noi tehnici de editare a genomului, care ar modifica ADN-ul uman într-un mod care poate fi moștenit.

Biologii se tem că noua tehnică este atât de eficientă și ușor de folosit, încât unii medici ar putea să treacă la folosirea ei înainte ca siguranța sa să fie evaluată. De asemenea, biologii doresc ca publicul să înțeleagă problemele etice legate de această tehnică, ce ar putea fi folosită pentru a vindeca boli genetice, dar și pentru a spori anumite calități, cum ar fi frumusețea sau inteligența. Aceasta din urmă este o cale despre care mulți specialiști în etică cred că nu ar trebui urmată niciodată.

„S-ar putea exercita un control asupra eredității umane prin folosirea acestei tehnici și de aceea ridicăm această problemă”, a declarat David Baltimore, un fost președinte al Institutului de Tehnologie din California și un membru al grupului al cărui manifest pe tema editării genomului a fost publicat în revista Science.

Specialiștii în etică sunt preocupați de zeci de ani de pericolele modificării liniei germinative umane – adică efectuarea de modificări la sperma, ovulele sau embrionii umani care vor influența pe viață individul și vor fi transmise generațiilor viitoare. Până acum, aceste preocupări au fost unele teoretice. Dar o tehnică inventată în 2012 face posibilă modificarea precisă și cu mult mai mare ușurință a genomului. Tehnica a fost deja folosită pentru a edita gene de șoareci, șobolani și maimuțe, și puțini se îndoiesc că ar funcționa la fel și la oameni.

Tehnica are puterea de a repara sau îmbunătăți orice genă umană.Ridică cele mai fundamentale probleme cu privire la modul în care ne vom raporta la umanitatea noastră în viitor și dacă vom face dramaticul pas de a modifica propria noastră liniei germinativă și a prelua, într-un anumit sens, controlul asupra destinului nostru genetic, creând astfel un pericol enorm pentru umanitate”, a declarat George Q. Daley, un expert în celule stem de la Spitalul de copii din Boston și membru al grupului.

Biologii ce semnează articolul din revista Science sprijină continuarea cercetării de laborator în privința acestei tehnici si extrem de puțini oameni de știință cred că tehnica este gata pentru utilizare clinică. Orice astfel de utilizare este strict reglementată în Statele Unite și în Europa. Oamenii de știință americani, de exemplu, ar trebui să prezinte către FDA (Food and Drug Administration) un plan de a trata boli genetice în linia germinativă umană.

Autorii lucrării sunt, cu toate acestea, preocupați de țări care au mai puțin reglementat domeniul științific. Ei cer ca „oamenii de știință să evite chiar și să încerce, în jurisdicții laxe, modificarea liniei germinative a genomului pentru aplicații clinice la om”, până când toate implicațiile „sunt discutate în rândul organizațiilor științifice și guvernamentale.”

Deși un astfel de moratoriu nu ar fi constrângător din punct de vedere legal și ar putea părea puțin probabil să exercite o influență la nivel mondial, există un precedent. În 1975, oamenilor de știință din întreaga lume li s-a cerut să se abțină de la folosirea unei metode de  manipulare a genelor – tehnica ADN-ului recombinant – până au fost stabilite norme de aplicare.

„Am cerut la acel moment ca nimeni să nu facă anumite experimente, și, după știința mea,  solicitarea a fost respectată”, a spus dr. Baltimore, care a fost membru al grupului care a avut inițiativa în 1975. „Deci există o autoritate morală ce poate fi invocată din SUA, și aceasta este ceea ce sperăm să facem.”cp

ADN-ul recombinant a fost primul dintr-o serie de pași mereu mai mari în manipularea materialului genetic. Problema principală a fost întotdeauna una de acuratețe, de editare a ADN-ului exact în locul dorit, deoarece orice schimbare alături de țintă ar putea fi fatală. Două metode recente, cunoscute sub numele de „degete de zinc”, respectiv „efectori TAL”, au reușit să se apropie de țelul modificării exacte a genomului, dar ambele sunt greu de folosit. Noua abordare în editarea  genomului a fost inventată de către Jennifer A. Doudna de la Universitatea din California, Berkeley, și de către Emmanuelle Charpentier de la Universitatea Umea din Suedia.

Metoda lor, cunoscută sub acronimul Crispr-Cas9, co-optează sistemul imunitar natural, cu ajutorul căruia bacteriile își amintesc ADN-ul virușilor care le atacă, astfel încât acestea sunt gata data viitoare când apar aceiași invadatori. Cercetătorii pot atunci doar să încarce sistemul de apărare cu o secvență-ghid aleasă de ei și sistemul de apărare va distruge atunci secvența ADN similară în orice genomul cu care intră în contact. Dr. Doudna este autorul principal al articolului din revista Science ce cheamă la controlarea tehnicii de editare a genomului și cea care a organizat întâlnirea în cursul căreia declarația a fost elaborată.

Deși este extrem de eficientă, utilizarea tehnicii duce din când în când la secționarea genomului în locuri nedorite. Problema până unde ar putea fi acceptată această eroare este una pe care grupul condus de Dr. Doudna vrea să o vadă explorată în amănunt înaintea oricărei modificări operate direct asupra genomului uman.

Oamenii de știință spun, de asemenea, că înlocuirea unei gene defecte cu una obișnuită poate părea cu totul inofensivă, dar probabil că nu ar fi așa.

Noi ne facem griji că oamenii vor face modificări fără a ști ce înseamnă acele schimbări la nivelul întregului genomul”, a declarat dr. Baltimore. „Eu personal cred că pur și simplu nu avem capacitatea rațională – și nu o vom avea mult timp de acum încolo – de a ne simți confortabil cu privire la consecințele modificării eredității, fie și doar în cazul unui singur individ.”

Mulți specialiști în etică au acceptat ideea de terapie genică, schimbări care mor cu pacientul, dar trag o linie clară când e vorba de modificarea liniei germinative, deoarece aceste schimbări se vor extinde la generațiile viitoare. În luna februarie (2015), Parlamentul britanic a aprobat transferul de mitocondrii, organite mici care conțin ADN, la ovule umane ale căror mitocondrii sunt defecte. Dar această tehnică are implicații de mai mică de anvergură, deoarece genele nu sunt modificate.

Există două școli generale de gândire cu privire la modificarea liniei germinative umane, a declarat R. Alta Charo, bioetician la Universitatea din Wisconsin și membru al grupului Doudna. Una este pragmatică și încearcă să echilibreze beneficiile și riscurile. Cealaltă „stabilește limite intrinseci cu privire la cât de mult ar trebui omenirea să modifice natura”, a spus ea. Unele doctrine creștine se opun ideii de a te juca de-a Dumnezeu, în timp ce în iudaism și islamism există concepția că„omenirea ar trebui să îmbunătățească lumea.” Ea s-a descris pe sine mai degrabă ca o fire pragmatică, spunând: „Aș încerca să reglementez astfel de lucruri, mai degrabă decât să opresc o nouă tehnologie când ne aflăm încă la începutul dezvoltării sale. “

Alți oameni de știință sunt de acord cu mesajul grupului Doudna. „Este foarte clar că oamenii vor încerca să modifice genele umane”, a declarat Rudolf Jaenisch, un biolog specializat în celule stem la Institutul Whitehead din Cambridge, Mass., care nu a fost membru al grupului Doudna. „Această lucrare solicită un moratoriu cu privire la orice aplicație clinică, ceea ce cred că este un lucru bun.”

Scriind în Nature săptămâna trecută, Edward Lanphier și alți oameni de știință implicați în dezvoltarea tehnicii concurente de editarea  genomului  – „deget de zinc” –  a solicitat, de asemenea, un moratoriu cu privire la modificarea liniei germinative umane, spunând că utilizarea tehnologiilor actuale ar fi „periculoasă și inacceptabilă din punct de vedere etic.”

Societatea internațională pentru cercetarea în domeniul celulelor stem  a declarat joi că susține moratoriul propus.

Grupul Doudna cheamă la dezbateri publice, dar lucrează, de asemenea, la dezvoltarea unui proces mai formal, cum ar fi o reuniune internațională convocată de Academia Națională de Științe, pentru a stabili reguli de conduită pentru folosirea asupra oamenilor a tehnicii de modificare a genomului.

„Avem nevoie de un acord de principiu că dorim să îmbunătățim oamenii în acest fel sau că nu dorim s-o facem”, a spus dr. Jaenisch. „Trebuie să existe această discuție pentru că oamenii se pregătesc deja să facă acest lucru.”

Sursa foto: fusion.net

DARPA crede că are o soluție pentru Ebola (și pentru toate celelalte boli infecțioase)

Fusion.net, de Alexis C. Madrigal

Salvarea lumii de Ebola sună brusc atât de simplu, pe măsură ce soluția se scurge de pe buzele colonelului Dan Wattendorf, pe scena din sala de banchet fără ferestre din acest hotel Marriott aflat la sud de San Francisco.

„Vom lua codul genetic și-l vom pune într-un format, apoi te duci la farmacie sau la medic și-ți faci o injecție în braț”, a declarat Wattendorf în fața unei camere pline de cercetători medicali si tehnologi. „Este o variantă low-cost, fără lanț de distribuție în care să te asiguri că este menținută temperatura constantă, iar noi am produce anticorpul dorit direct în [orice] individ.”

Wattendorf, un triatlonist corect îmbrăcat, este manager de program pentru Defense Advance Research Projects Agency (DARPA – Agenția de proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării), aripa de cercetare de vârf a armatei. În acea zi, el a vorbit la o conferință sponsorizată de DARPA numită Biologia este tehnologie. Și el spune celor adunați ceea ce va relua într-un interviu unu-la-unu cu mine mai târziu: că agenția este pe punctul de a realiza o modalitate revoluționară de a preveni epidemiile cu largă răspândire, cum ar fi Ebola. Dacă sistemul va funcționa, mai multe scenarii pandemice ar putea fi tăiate de pe lista “cum poate avea loc Apocalipsa“. Romanele distopice și producțiile SF vor trebui să găsească alte scenarii.

Pe scurt, după cum explică Wattendorf, sistemul DARPA ar funcționa așa: anticorpi puternici ar fi prelevați de la supraviețuitori ai unei boli transmisibile, iar planurile de realizare a acelor anticorpi ar fi codificate în ARN sau ADN, pentru a fi apoi pompate în oameni care ar putea intra în contact cu boala. Celulele din corpurile acestor oameni ar suge în ele materialul genetic si ar începe să producă acei anticorpi performanți. Orice inovație imunologică realizată într-un singur om ar putea fi extinsă la tot restul omenirii, protejându-ne pe toți. Procesul ar fi mai rapid și mai ieftin decât metodele anterioare de a produce vaccinuri și ar fi aplicabil pe scară largă tuturor tipurilor de zone fierbinți de boli emergente.

Șeful lui Wattendorf, Geoffrey Ling, conducătorul Oficiului de Tehnologii Biologice de la DARPA, se potrivește profilului medicului militar aventuros. Discursul său bombastic și plin de pasiune este presărat cu povești despre război și moarte. Dar Wattendorf este calm, studios și abordabil. Privindu-l cum se desfășoară pe scenă, sau cum strânge mâinile deasupra unei mese rotunde îmbrăcate în alb mă simt ca și cum aș fi în prezența unui pediatru ordonat și energic, nu a omului cu planul de a combate următoarea epidemie cumplită care apare din negură.bw

Wattendorf și-a luat licența de doctor de la Universitatea George Washington, a continuat cu un rezidențiat în medicina de familie și genetică, apoi a devenit director al Centrului de Genetică Medicală al Forțelor Aeriene. Acum câțiva ani, a aterizat la DARPA. Poziția i-a dat libertatea și finanțarea necesare pentru a-i coopta pe unii din cercetătorii de vârf ai lumii pentru a dezvolta un nou tip de vaccin. În timp ce ei se află încă în mijlocul programului de cercetare și doar puține rezultate au fost publicate, Wattendorf se simte în mod evident optimist în legătură cu șansele sale.„Am demonstrat deja la doi ani de la demararea acestui program și la patru ani de la debutul programului de dezvoltare a vaccinului că putem atinge nivelurile din punct de vedere al medicamentelor și al duratei de care are nevoie un produs nou pentru a fi recunoscut”, a spus mulțimii.

Fiecare jurnalist bun este chemat să arate o doză sănătoasă de scepticism, mai ales atunci când vine vorba de metode experimentale de prevenire a bolilor. Din vremea în care acopeream ca jurnalist debutul biotehnologiei, am știut că multe dintre domeniile cu care se aseamănă noua abordare a lui Wattendorf – anticorpi monoclonali, vaccinuri ADN, terapie genetică – nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor inițiale. (…)

***
Acum, că epidemia de Ebola este sub control, este ușor de uitat cât de terifiante au fost lunile octombrie și noiembrie ale anului trecut. „Este prima epidemie de  Ebola din lume și scapă de sub control”, a declarat în luna septembrie Tom Frieden, directorul Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC). Cercetătorii CDC au urmărit tiparul de extindere a bolii și au ajuns la concluzia că Ebola ar putea infecta mai mult de un milion de oameni, ceea ce ar fi putut însemna 500.000 de decese. Un editorial dinNew England Journal of Medicine a avertizat că s-ar putea „dovedi imposibil să aducem această epidemie sub control.”

În ciuda deceniilor de muncă asupra Ebola si a celor aproximativ șase luni de timp de așteptare până când ultima epidemie a prins încet putere, lumea medicală nu a avut răspunsuri bune despre ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care boala ar trece de izolările epidemiologice care au fost puse în aplicare în SUA și în alte părți.

Epidemia de Ebola a semănat foarte mult cu scenariul apocaliptic de care s-au temut planificatorii militari de la DARPA. Ei erau îngrijorați atât în legătură cu folosirea bolilor ca arme, cât și în legătură cu crizele naționale de securitate care pot apărea în cazul în care o boală cu adevărat periculoasă se abate asupra zonelor instabile din lume (fără să mai vorbim de Statele Unite ale Americii). Pentru a se pregăti pentru o astfel de posibilitate, au dat acum patru ani colonelului Wattendorf finanțarea necesară pentru a dezvolta noi tipuri de vaccinuri care ar putea fi implementate mult mai rapid decât tehnologia actuală cea mai bună. Cerințele militare au însemnat adoptarea unei abordări radical diferite de protecție în fața infecțiilor.bn

Un vaccin tradițional seamănă foarte mult cu o alergare de antrenament. Medicii injectează un agent infecțios atenuat – numit adjuvant – care permite corpului să se familiarizeze cu un virus sau cu o bacterie. Ca răspuns, organismul răscolește prin genom, care are tipare pentru o mulțime de anticorpi, și începe să scoată apărătorii care se pot lega de agentul infecțios și pot neutraliza boala. Procesul este atât de simplu încât oamenii și-au dat seama cum să inoculeze (sau să varioleze, așa cum se mai spunea) mult înainte de a înțelege ce este un virus (ceea ce nici nu s-a întâmplat până în secolul 20).

În ultimele două decenii, câteva echipe au experimentat cu ceea ce au fost numite vaccinuri ADN. Dar aceste experimente au codificat instrucțiuni pentru atașarea unui adjuvant – o substanță care intensifică efectul unui anumit vaccin – pe o catenă de ADN, care a fost împins în celulele unui organism prin procese foarte tehnice. Odată ajunse in organism, celulele modificate scot proteinele pe care ADN-ul le codifică, iar organismul vede semnele că există intruși și generează un răspuns imun.

Programul DARPA preia vaccinul genetic obișnuit și sare câțiva pași. În loc să injecteze ADN cu codul pentru un adjuvant și să spere că organismul va produce anticorpii potriviți pe cont propriu, Wattendorf vrea să injecteze codul pentru anticorpul în sine, ceea ce ar permite organismului să facă mai puține presupuneri imunologice înainte de a începe lupta împotriva infecției . În esență, în loc de a pune sistemul imunitar în fața unui antrenament pentru un test real cu o infecție, această metodă ar oferi răspunsul corect de la început.

Ca multe din noile proiecte ce răsar din Silicon Valley, noua metodă de vaccinare DARPA nu este doar un produs: este o platformă scalabilă. Dacă funcționează, metoda ar putea fi aplicată la orice boală infecțioasă, chiar și la cele mai grave. Și ei au avut, în cazul epidemiei Ebola, ceea ce Wattendorf a descris ca fiind o „testare pe viu” a capacităților lor în curs de dezvoltare.

Tot ceea ce a fost necesar pentru testarea teoriei lor a fost sângele supraviețuitorilor Ebola. (…)

* * *

Într-o aripă retrasă și secretă a Emory University Hospital, există două camere destinate numai celor mai bolnavi și mai periculoși pacienți. Unitatea de Boli Grave Transmisibile este una dintre cele patru centre din SUA care au fost create pentru a face față celor mai grave boli care pot fi transmise de la om la om. Aerul de acolo nu circulă în restul spitalului. Specimenele biologice de la bolnavi nu ies nici ele: testele de laborator sunt efectuate acolo. Medicii si asistentele medicale poartă echipamente speciale de fiecare dată când se duc acolo. Aici au fost tratați patru dintre pacienții cu Ebola din America.

Este, de asemenea,și locul în care programul colonelului Wattendorf a putut obține anticorpii de care avea nevoie pentru a testa platforma lor. El a intrat în contact cu medicii care au grijă de pacienții cu Ebola – Rafi Ahmed, director al Emory Vaccine Center, și Aneesh Mehta, MD, profesor asistent de medicină la Universitatea Emory, Școala de Medicină – și le-a cerut să participe la cercetare. De atunci, DARPA i-a finanțat pe ei și un grup de cercetători de top cu mai mult de 10 milioane de dolari pentru a descrie răspunsul imun al organismului la Ebola. (…)

DARPA este un spațiu de cercetare cu grad ridicat de risc, dar și cu recompense pe măsură. Și, așa cum oricine din Silicon Valley vă va spune, importanța sa pentru industria tehnologiei moderne nu poate fi subestimată. DARPA a catalizat cercetarea privind mașinile  care se conduc singure, roboții, implanturile cerebrale, armele cu laser, și, desigur, chiar internetul. (…)

Wattendorf recunoaște că provocările tehnice sunt formidabile, dar prezentarea sa a încercat să preîntâmpine criticile. (…) Wattendorf nu încearcă să protejeze oamenii de boli pentru totdeauna, așa cum s-ar putea face cu HIV, ci mai degrabă pentru câteva luni. Și acesta este unul din motivele pentru care e interesat de utilizarea ARN-ului – ce poate fi proiectat să se degradeze în câteva luni – în loc de ADN.

„Noi nu vrem o terapie a genelor permanentă, care să producă un anticorp împotriva Ebola“, mi-a spus Wattendorf. „Aceasta nu ar fi o soluție posibilă sigură. Ne dorim un sistem efemer, trecător. “bis

bill-gates-address-whos-annual-assembly-in-geneva

Bill Gates: Ebola se întoarce, iar alte pandemii vor reapărea

Dcclothesline.com, Postat pe 19 martie 2015 de Dave Hodges

Dacă cineva vrea să știe ce se va întâmpla cu privire la o boală și / sau un vaccin, ar fi cel mai bine să acorde o atenție specială la ceea ce Bill Gates are de spus. După ce am ascultat și am citit ceea ce Bill Gates are de spus despre acest subiect, împreună cu unele dintre investițiile mai notabile ale lui Gates, este dificil să nu concluzionăm că omenirea așteaptă zile foarte întunecate atunci când vine vorba de întoarcerea Ebola și reapariția mai multor virusuri mortale.

Bill Gates la emisiunea lui Charlie Rose

Pe 28 februarie 2013, Bill Gates a apărut la emisiunea lui Charlie Rose și a fost cât a putut de sincer pentru un globalist. În emisiune, Gates a indicat că el a contribuit cu sume mari de bani în sprijinul a numeroase cauze, cum ar fi Inițiativa de eradicare globală a poliomielitei, lansată inițial în 1988 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Centrul de control al bolilor (CDC) și UNICEF.

Gates a vorbit despre povestea lui de dragoste cu vaccinurile și intenția sa clară de a reduce populația lumii, când a declarat următoarele:

„Lumea de azi are 6.8 miliarde de oameni … și se îndreaptă spre 9 miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte bună cu noile vaccinuri, cu îngrijirea sănătății, cu serviciile pentru sănătatea reproducerii, am putea probabil reduce acea cifră cu 10 sau 15 la sută.”

Destul de clar, Gates este un abonat devotat al eugeniei și depopulării. La show-ul lui de televiziune, Charlie Rose a pus lui Gates următoarea întrebare:

„Ați menționat planul pe cinci sau șase ani în care noua inițiativă a învățat din lecțiile trecutului și, pornind de la acestea, să vină cu noi abordări. Care sunt noile abordări? “

La această întrebare, Bill Gates a răspuns:

„Ei bine, suntem capabili de a utiliza noi tehnologii cum ar fi fotografii din satelit pentru a vedea dacă există oameni în mișcare, căile nomazilor. Știi, vedem dacă atunci când mergem pe teren reușim să ajungem la toți copiii, dacă există unele așezări pe care le-am ratat, de fapt. Am pus, de asemenea, o … un telefon în caseta de vaccin pe care o poartă, care arată locul în care acestea sunt situate la fiecare trei minute și are, deci, datele GPS. La sfârșitul zilei te conectezi și compari cu zonele în care te-ai deplasat să vezi dacă ai acoperit, într-adevăr, toți copiii. “

Gates pledează clar pentru o societate orwelliană extremă care va fi monitorizată și ținta unor vaccinări care fac mai mult rău decât bine. Scopul final este de depopularea, nu salvarea de vieți. Din păcate pentru soarta omenirii, Gates pare să știe că ceva de rău augur se îndreaptă spre noi atunci când ne gândim la ce Gates a scris recent în New York Times.bh

Pe 18 martie 2015, regele vaccinărilor a scris un editorial în New York Times în care a declarat că „epidemia de Ebola din Africa de Vest a ucis mai mult de 10.000 de oameni. În cazul în care ceva bun poate veni de la această tragedie încă în desfășurare, este că Ebola poate trezi lumea la o realitate sumbră: pur și simplu nu suntem pregătiți pentru a face față unei epidemii la nivel global”.

Gates a declarat:

“Oricât de amenințătoare a fost Ebola anul trecut, alte pandemii reprezintă o amenințare și mai mare pentru rasa umană. Epidemia de Ebola din Africa de Vest a ucis mai mult de 10.000 de oameni. În cazul în care ceva bun poate veni de la această tragedie încă în desfășurare, este că Ebola poate trezi lumea la o realitate sumbră: pur și simplu nu suntem pregătiți pentru a face față unei epidemii la nivel global. Dintre toate lucrurile care ar putea ucide mai mult de 10 de milioane de oameni din întreaga lume … sunt multe lucruri mai rele decât Ebola.”

Gates a vorbit despre mortala gripă spaniolă și de alte epidemii care ar putea (și probabil o vor și face) servi pentru a amenința omenirea. Înfricoșător și profetic, Gates cheamă Națiunile Unite la „finanțarea unei instituții la nivel global” pentru a coordona eforturile de a efectua vaccinări în masă. Vreți să pariem că următoarea rundă de vaccinare va fi obligatorie? Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății vor fi responsabile de aceasta, în conformitate cu Gates. La urma urmei, după cum spune Gates, Ebola a fost teribilă, dar data viitoare „ar putea fi mult mai rău”.

Gates a pariat deja pe ce susține el

Ne putem oare imagina profiturile enorme care pot fi realizate prin vaccinarea fiecărui copil din lumea a treia? Dacă ne ghidăm după înclinația lui Gates de a investi în cauze care produc o sănătoasă „întoarcere a investiției” (ROI), s-ar putea suspecta în mod rezonabil că Gates se poziționează astfel încât sa scoată profit de pe urma celor 50 de milioane dolari investite în cauza Ebola, care include în mod convenabil CDC, titularul brevetului de Ebola.

În final, un public neavizat va fi în cele din urmă informat despre existența unui vaccin contra Ebola, iar Fondul Global va fi responsabil de distribuția sa. În mod interesant, Bill Gates a donat un total de 560 de milioane de dolari Fondului Global. Fondul Global s-a poziționat, de asemenea, astfel încât să fie cel ce se ocupă și de distribuirea„recent dezvoltatelor” – dar încă neanunțate – vaccinuri împotriva TBC și a HIV. Având în vedere că obiectivul este vaccinarea fiecărui bărbat, femeie și copil de pe planetă cu vaccinuri multiple, contribuția de 560 de milioane de dolari a lui Gates la Fondul Global este mărunțiș în comparație cu „întoarcerea investiției ” preconizată. Cu toate acestea, la ordinea zilei este încă revenirea virusului Ebola.

https://www.youtube.com/watch?v=tD0zR1XVDlI

Mai multe Vaccinuri pentru reconstituit virușii?bb

Pofta de vaccinuri a lui Bill Gates nu cunoaște limite. La încurajarea sa și altor „filantropi” (adică psihopați), cercetătorii au început la nivel mondial să reconstituie viruși vechi, probabil cu scopul de a dezvolta vaccinuri pentru pandemiile mortale din trecut.

În viitorul apropiat, probabil ne vom dori să fi urmat vechea zicală „când doarme câinele, lasă-l în pace”, pentru că, într-un act de nebunie extremă, gripa spaniolă a fost reconstituită de către cercetătorii de la Centrul de control al bolilor (CDC). Virusul reconstituit a fost obținută din probe de țesut congelat de la o femeie care a fost ucisă de virusul care a provocat epidemia din 1918. Din păcate, gripa spaniolă nu este singura pandemie care este reconstituită, iar aceasta înseamnă mai multe vaccinuri pentru Bill Gates. Cât de mulți vor muri pentru ca Gates și partenerii săi să realizeze profituri sănătoase în urma investiției?

Concluzie

Juriul nu deliberează încă în cazul lui Bill Gates. El este un om care spune ce crede. În editorialul său din New York Times, Gates ne avertizează cu privire la întoarcerea Ebola, precum și cu privire la re-apariția altor virusuri mortale. Ar fi o greșeală gravă să nu-l luăm în serios pe Bill Gates. Ce știe Bill Gates și noi nu știm?

 

 aaMoartea din farfurie ne costa nu doar bani,ci si viata,sanatatea !PERICOLUL DIN MANCARE. Salamurile cancerigene si rosiile “de plastic”, stimulate artificial: “Şi chiar dacă plătim ceea ce consumăm, adevarata notă de plată nu vine imediat, vine încet şi în timp… Cum să creadă cineva că dacă mănâncă salam, mănâncă carne?”

 La ce boli suntem expuși dacă consumăm salamuri ambalate în vid

Cele mai multe dintre salamurile pe care le mâncăm conțin nitrit de sodiu, substanță despre care există studii care spun că ar favoriza apariția cancerului de colon și stomac.

Experții unei asociații de protecția consumatorilor au adunat și studiat etichetele a peste 50 de mărci iar concluziile sunt alarmante.

Specialiștii avertizează că salamurile ambalate în vid conțin cantități mari de nitriți care, în combinație cu sarea, pot provoca boli grave, chiar și cancer.

Cu toate acestea, producătorii se apără și spun că toate substanțele folosite sunt în parametri normali.

Tu ştii ce conţine sandvişul copilului tău?

51% dintre salamurile feliate conţin în 100 grame produs peste 76% din cantitatea de sare recomandată zilnic unui adult de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Studiul privind calitatea salamului feliat face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie, Asociaţia Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr, grăsimi și  aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat din marile structuri comerciale an(hipermarketuri/supermarketuri) 51 tipuri de salam feliat, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestor produse și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor. Au fost analizate sortimente de salam fabricate/distribuite de către: Angst, Meda, Agricola, Reinert, DiaVist, Pick Ungaria, Ifantis, CrisTim, Zimbo Ungaria, Auchan, Cora, Lidl, Penny, Kaufland, Fox, Carrefour, Caroli, Goodies Meat Production, Billa, Prodprosper, Profi, Intercarn, Pikok, Espina/Spania, Kemper Germania, Kamarko/Germania si Espana Bonita/Spania.

Salamul, pe lângă folosirea ca mezel foarte potrivit pentru o gustare frugală rece, sau chiar ca masă intermediară, este aproape nelipsit din prepararea pizzei și a altor preparate calde sau reci. Deși altădată foarte răspândită moda consumului unei cantități de circa 100-200 de grame la pauza de masă de către milioane de oameni care lucrau în industrii sau pe șantiere, treptat practica servirii salamului la locul de muncă s-a redus ca urmare a faptului că cele mai multe sortimente de mezeluri conțin usturoi, neagreat în colectivități.

Peste tot, salamul este considerat un produs din carne tocată/fragmentată, sărată, condimentată, fermentată și uscată în membrane la aer. Carnea este, în general de vită, de porc, sau amestec; se face, de asemenea, și salam de vânat etc. Multe sorturi sunt afumate și/sau fierte înainte de uscare. În compoziția salamului de fabrică se introduc și bacterii de maturare (așanumitele culturi starter) care asigură desfășurarea proceselor de maturare în condițiile așteptate.

[…]

  1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestor produse pentru prezentarea unor puncte de vedere

La fabricarea sortimentelor de salamuri feliate analizate s-au folosit următoarele ingrediente: pulpă de porc, carne de porc, guşă de porc fără şorici, carne de vită, şorici, slănină, apă, sare, amidon din cartofi, hidrolizat proteic vegetal din soia, proteină vegetală din soia, amestec de condimente, extracte din amestec de condimente, glucoză, fructoză, zahăr, cultură starter, boia de ardei, lactoză, dextrina, proteine din lapte, fibre vegetale din morcov, proteină animală din porc, transglutaminază, gelatină, boia de ardei iute, ardei gras, ceapă, usturoi, acid acetic, extract de drojdie, grăsime de pui, maltodextrină, culturi de maturare, aromă vită, emulsie de şorici, fum lichid şi sfeclă roşie.

La 75% dintre salamurile feliate producătorii nu declară cantitatea de carne din 100 grame produs.

Top 10 mezeluri feliate după conţinutul de carne

  1. Salam de Sibiu (Kaufland Classic) – 100 grame produs finit (salam) se obţin din 123 grame carne de porc şi 37 grame slănină;
  2. Salam Parmesali (Reinert) – 100 grame de produs finit se obţin din 121 grame carne de porc;
  3. Salam ardelenesc Pikok (Reinert) – 100 grame de produs finit se obţin din 120 grame carne de porc;
  4. Salam clasic Linessa (Kemper Germania) – 100 grame de produs finit se obţin din 118 grame carne de porc;
  5. Salam de porc (Intercarn) – 100 grame de produs finit se obţin din 113 grame carne de porc;
  6. Salam de porc Espana Bonita (Spania) – 100 grame de produs finit se obţin din 108 grame carne de porc;
  7. Salam de curcan Victoria (Zimbo) – 91 % carne de curcan;
  8. Salam de porc Victoria (Kaufland Classic) – 45% pulpă de porc şi 38% carne de porc;
  9. Salam de porc Victoria (Caroli) – 51% pulpă de porc şi 29% carne de porc;
  10. Salam de porc Victoria (Baroni Goodies) – 47% pulpă de porc şi 33% carne de porc;
  1. Analiza conținutului de sare din acest tip de produs și impactul acesteia asupra bolilor cardiovasculare.

Conținutul de sare per 100 grame salam feliat variază între 1,7 grame și 6 grame.

Top 10 cele mai sărate salamuri feliate

  1. Salam de Sibiu (Cora) – 6 grame sare/100 grame produs;
  2. Salam bănăţean (Carrefour), salam de Sibiu (Billa), salam bănăţean (Reinert), salam de Sibiu (Reinert), salam de Sibiu (Kaufland), salam de Sibiu (Auchan) – 5,5 grame sare/100 grame produs;
  3. Salam de iarna (Angst) – 5,1 grame sare/100 grame produs;
  4. Salam trapez (Reinert) – 5 grame sare/100 grame produs;
  5. Salam nobil (Carrefour) – 4,6 grame sare/100 grame produs;
  6. Salam Salsihan (Espana Bonita) – 4,5 grame sare/100 grame produs;
  7. Salam chorizo (Espina) – 4,3 grame/100 grame produs;
  8. Salam Sinaia (Profi) – 4,2 grame sare/100 grame produs;
  9. Salam chorizo (Agricola), salam Sinaia (Agicola), Sporul casei (Reinert), salam ardelenesc (Reinert), salam Parmesali (Reinert), salam chorizo (Billa), salam cu înveliş de ceapă şi usturoi (Lidl), salam student (Pick), salam nemţean (Prodprosper), salam clasic Linessa – 4 grame sare/100 grame produs;
  10. Salam Sinaia (Cris Tim) – 3,8 grame sare/100 grame de produs.

51% dintre salamurile feliate conţin în 100 grame produs peste 76% din cantitatea de sare recomandată zilnic de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Persoanele care consumă o cantitate de sare mai mare decât media au o presiune sanguină mai mare și un risc crescut de hipertensiune arterială. Consumul excesiv de sare a mai fost pus în legătură și cu alte afecțiuni agravate de retenția de apă provocată de sare: insuficiență cardiacă, hipertrofia ventriculară stângă, afecțiuni ale rinichilor și litiază renală, edemul, accidentul vascular cerebral, osteoporoză etc. Un adult are nevoie de 1,6 grame de sodiu zilnic, pe care și-l procură dintr-o linguriță rasă de sare.

Sarea mai are și marea calitate de a menține echilibrul fluidelor extracelulare. În mod normal, când consumăm prea multă sare, organismul eliberează hormonul numit aldosteron care ne aduce o puternică senzație de sete, cu ajutorul căreia ne hidratăm și eliminăm sarea din organism.

Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare “iodată” decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care este de 5 grame de sare zilnic. Acest consum ridicat de sare explică rata ridicată a hipertensivilor – circa 40% din populația adultă a țării noastre – precum și numărul mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale. Cea mai bună soluție pentru a reduce consumul de sodiu este să înlocuim sarea cu arome și condimente. Sarea este combinația dintre sodiu și clor, iar sodiul consumat în exces este foarte dăunător organismului.Sodiul dublează riscul unui accident vascular cerebral, crește tensiunea arterială și este un factor favorizant în apariția tulburărilor grave de metabolism, afectând rinichii și ficatul.

  1.  Analiza informațiilor nutriționale în cazul sortimentelor de salam analizate.

Salamul feliat este un produs cu un conţinut ridicat de grăsimi, acesta variază de la 7,9 grame până la 50 grame din 100 grame produs.

Top 10 salamuri feliate după cantitatea de grăsimi declarată de producătoraa

  1. Salam bănăţean (Carrefour), salam bănăţean (Reinert) – 50 grame;
  2. Salam chorizo (Agricola) – 45 grame;
  3. Salam tapas (Caroli) – 44 grame;
  4. Salam ardelenesc (Reinert), salam de Sibiu (Reinert), salam Palaciego (Caroli), salam de Sibiu (Kaufland), salam student (Pick), salam de Sibiu (Cora)– 43 grame;
  5. Salam cu boia dulce (Pikok), salam cu înveliş de ceapă şi usturoi (Lidl) – 42 grame;
  6. Salam Sinaia (Agricola) – 41 grame;
  7. Salam de iarnă (Angst) – 39,9 grame;
  8. Salam Sinaia (Profi) – 38 grame;
  9. Salam de Sibiu (Auchan), salam de Sibiu (Reinert) – 36 grame;
  10. Salam pontic ( Cris Tim) – 35,55 grame.

51% dintre salamurile feliate conţin în 100 grame produs între 30 şi 50 grame de grăsimi.

Numeroase studii realizate de instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru cancerele de colon și sân.

40% dintre salamurile feliate conţin în 100 grame produs între 13,1 grame şi 20 grame de acizi graşi saturaţi.

Top 10 salamuri feliate după conţinutul de acizi graşi saturaţi

  1. Salam bănăţean (Carrefour), salam nobil (Carrefour), salam bănăţean (Reinert) – 20 grame acizi graşi saturaţi;
  2. Salam de Sibiu (Cora), salam student (Pick), salam de Sibiu (Kaufland), salam de Sibiu (Reinert) – 18 grame acizi graşi saturaţi;
  3. Salam tapas (Caroli) -16,7 grame de acizi graşi saturaţi;
  4. Salam Palaciego (Caroli) – 16,3 grame de acizi graşi saturaţi;
  5. Salam ardelenesc (Reinert), salam cu înveliş de ceapă şi usturoi (Lidl) – 16 grame de acizi graşi saturaţi;
  6. Salam chorizo (Agricola) – 15,7 grame de acizi graşi saturaţi;
  7. Salam Sinaia (Profi) – 15,2 grame de acizi graşi saturaţi
  8. Salam trapez (Reinert), salam Sinaia (Agricola) – 15 grame de acizi graşi saturaţi;
  9. Salam de iarnă (Angst) – 14,7 grame de acizi graşi saturaţi;
  10. Salam de Sibiu (Billa), Salam de Sibiu (Auchan), Salam cu boia dulce (Pikok) – 14 grame de acizi graşi saturaţi.
  1. Identificarea substanțelor chimice și a aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.

În cele 51 de produse analizate s-au identificat 26 aditivi alimentari și alte substanțe, după cum urmează: eritorbat de sodiu, acid citric, glucono-delta-lactona, dioxid de siliciu, gumă konjac, gumă xantan, gumă guar, esteri glicerici, aromatizant, trifosfat pentasodic, citrat trisodic, ribonucleotide disodice, cargenan, carmin, arome, monoglutamat de sodiu, nitrit de sodiu, nitrat de potasiu, acetat de sodiu, tartrat de sodiu, lactat de calciu, acid folic, difosfaţi de sodiu, trifosfaţi de sodiu, polifosfaţi de sodiu, acid ascorbic, ascorbat de sodiu, aromă de fum, acid izoascorbic.

În ceea ce priveşte aditivii alimentari asupra cărora există studii care arată că aceştia pot provoca probleme grave de sănătate, situaţia se prezintă astfel:

63% dintre salamurile feliate sunt colorate cu carmin/coşenilă. Carminul nu este recomandat în alimentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate şi deficienţe de concentrare. Acidul carminic poate provoaca rinite, astm, eruptii cutanate si distruge vitamina B12.

La 22% dintre salamurile feliate s-a folosit caragenanul ca agent de îngroşare.Caragenanul (E407) este un gelifiant. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar. În UE este interzis a fi utilizat în formulele pentru bebeluși din motive de precauție.

La 96% dintre salamurile feliate s-a folosit nitritul de sodiu ca şi conservant. La nivelul Uniunii Europene este permis a fi utilizat numai în amestec cu sarea într-o proporție de 0.0625%. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar.

La 35% dintre salamurile feliate s-a folosit monoglutamatul de sodiu ca intensificator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului.

Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București. 9

***

Oriunde am merge, sistemele electronice moderne ne conduc viaţa. Fie că vorbim de un telefon inteligent, iphone, ipad sau GPS-ul de la maşină, nu ne mai putem închipui viaţa fără ele. Stăm cu ochii în telefon, iar tipul lui ne defineşte chiar statutul social. Nu contează că suntem elevi, studenţi sau angajaţi, avem telefon şi doar asta contează. Iar dacă nu avem profil pe una sau mai multe reţele de socializare, nu existăm. Da. Pentru lumea virtuală nu existăm. Şi unde e mai bine decât într-un loc în care nimeni nu ne spune ce să facem, ce şi cum trebuie să ne purtăm, ce şi cum trebuie să mâncăm şi putem să fim cine vrem. În realitate, cine crede mintea noastră că suntem. Iar atunci când postăm ceva, orice, si primim un “like”, ne umflăm în pene. E clar, suntem pe drumul cel bun! Nu realizăm că atragem doar personaje cu aceleaşi apucături şi obişnuinţe. Se numeşte “sindromul like”, o nouă patologie a lumii moderne! Aşa e şi cu mâncarea, nu mai avem răbdare să căutăm hrana adevarată, nutrienţi utili pentru sănătatea noastră. Mâncăm cu bucurie în mall-uri şi oriunde, mâncare “like” şi umplem maţul. Şi chiar dacă plătim ceea ce consumăm, adevarata notă de plată nu vine imediat, vine încet şi în timp. Mai intâi creştem în greutate, apoi apare obezitatea, diabetul şi bolile de inimă. Cum să creadă cineva că dacă mănâncă salam, mănâncă carne? Mezelurile produse prin prelucrarea cărnii, cum sunt salamurile, crenvurştii, parizerul şi altele, sunt făcute nu pentru a ne fi nouă uşor să facem sandviş copilului la şcoală, ci pentru a nu arunca resturile provenite din prelucrarea cărnii. Cum să creadă cineva că un produs sănătos poate rezista în galantarele supermarket-ului săptămâni întregi? Nu, nu poţi crede aşa ceva! De multe ori aud replica: “dar noi nu avem bani pentru mâncare sănătoasă!”. Nimic mai greşit, putem să consumăm mai puţin, dar sănătos. Putem să creştem în ogradă un pui sau un curcan şi să-l consumăm, putem să ne aprovizionăm din gospodăriile ţărăneşti, dar pentru toate aceste lucruri, trebuie să ne pese şi să ne informăm. Unde mai pui că noi suntem moderni, e ruşine să ne întoarcem la origini. Nu aşteptaţi să facă cineva, ceva pentru sănătatea voastră! Sănătatea individuală este doar responsabilitatea fiecăruia dintre noi.”

Dr. Florin Ioan Bălănică, Consultant Personal de Nutriţie şi Sănătate, Fondator „Şcoala Pentru Sănătate şi Longevitate”


3

.,K

Imperiul politic global american, declinul Europei si cel mai mare pericol pentru Romania de azi si de maine, in viziunea lui Paul Gottfried

 

INTERVIU / Imperiul politic global american, declinul Europei si cel mai mare pericol pentru Romania de azi si de maine, in viziunea lui Paul Gottfried
In SUA, “neoconservatorii”, veniti dinspre stanga esichierului politic, au reusit sa confiste Partidul Republican in anii ’80, suprimand vocea conservatorilor traditionali, a asa-numitilor “paleoconservatori”, printre ai caror lideri se numara si Paul Gottfried. Succesul neoconservator s-a bazat pe o combinatie intre apologia consumismului & capitalismului financiar si o politica externa agresiva. Dar, pe fondul crizei economice, politicile neoconservatoare, mai ales cele legate de capitalismul financiar, de politica externa agresiva si de disparitia industriei americane, au inceput sa fie chestionate de tot mai multi americani, care vor o reintoarcere la disciplina fiscala si la protectionismul economic, ca si retragerea militara din Orientul Mijlociu. In aceste conditii, America profunda, “grass roots”, cunoaste un reviriment politic. In Romania, asa cum a demonstrat-o reactia la aparitia cartii “A treia forta: Romania profunda”, elitele politice si intelectuale se afla inca sub mirajul globalismului, al consumismului si dezinteresului fata de “Romania profunda”. Dar actualele miscari de pe esichierul politic american ne arata ca aceasta atitudine e sortita esecului. Pentru a lamuri cateva din aceste chestiuni, am realizat interviul de mai jos cu Paul Gottfried.

Profesorul Gottfried este cea mai importanta personalitate academica a conservatorismului traditional si cel mai cunoscut critic american al neoconservatorismului, multiculturalismului si elitelor manageriale ale statului.

 
- Stimate domnule profesor Paul Gottfried, in recenta dumneavoastra carte de memorii (Encounters: My Life with Nixon, Marcuse, and Other Friends and Teachers, ISI Press, 2009) mentionati la un moment dat ca, in ultimii ani, ati fost mai publicat, citit, intervievat si recenzat in estul Europei, in Polonia, Croatia, Rusia sau, acum, iata, in Romania, decat in SUA. De ce? Ce anume va face atat de popular in estul Europei?
- Desi nu se poate spune ca as fi cel mai citit ganditor american in estul Europei, e uimitor cat de bine sunt primite cartile mele recente de catre est-europeni, prin comparatie cu americanii si cu vest-europenii. Lucrul se datoreaza, cred eu, faptului ca est-europenii, traind in orbita sovietica, au fost mai putin expusi la modernitatea tarzie reprezentata de presa vestica si de creatorii de discurs politic occidentali. De aceea, est-europenii nu gasesc nimic “discutabil” in scrierile mele critice, ba chiar sunt de acord cu rezervele mele privitoare la un anumit numar de idei fixe occidentale. Printre lucrurile pe care le critic se numara teoria conform careia America are misiunea de a converti intreaga rasa umana la ultima versiune de democratie, folosirea conceptelor de “diversitate”, “antirasism” si “antifascism” pentru a inabusi vocile critice sau razboiul purtat de stat impotriva conceptiilor traditionale asupra rolului barbatului si femeii si impotriva familiei “burgheze” traditionale. Spre deosebire de “progresistii” din Romania si din alte tari ale estului Europei, nu cred ca Europa Occidentala trebuie sa serveasca drept model “democratic” pentru fostele tari-satelite ale Uniunii Sovietice. Dupa parerea mea, Europa Occidentala e o regiune in plin picaj, caracterizata prin declin demografic, prin inlocuirea a ceea ce erau altadata natiunile crestine cu imigranti musulmani din Lumea a Treia si printr-un asalt continuu al statului si al birocratiei UE impotriva identitatii nationale. Nu inteleg de ce Romania ar trebui sa ia Olanda, Franta, Belgia, Spania ori (Doamne fereste!) Germania ca model social pentru societatea romaneasca. Si banuiesc ca est-europenii se intreaba acelasi lucru.
- In ce masura e influentata aceasta legatura dintre dumneavoastra si est-europeni de faptul ca proveniti dintr-o familie de evrei austrieci si ca ati crescut, in SUA, in anii ’50, intr-o numeroasa comunitate evreiasca/ungureasca central-europeana?
- Da, am crescut in ceea ce s-ar putea considera o mica Europa Centrala din America. Am avut putine contacte cu alte comunitati, pana tarziu, in adolescenta. Apoi, in New York, am intalnit genul de evrei care au devenit neoconservatori. Erau cultural diferiti de evreii din lumea mea. Din experienta mea ulterioara, pot spune ca neoconservatorii sunt mult mai tipici pentru lumea evreiasca americana decat acei evrei veterani ai armatei austro-ungare care alcatuiau cercul de prieteni ai tatalui meu. Oamenii pe care i-am cunoscut in copilarie aveau ca filosofie de viata „traieste si lasa sa traiasca”, spre deosebire de evreii de stanga si neoconservatori cu care am avut de a face mai tarziu, ca adult. Acestia din urma sunt atat de inspaimantati de antisemitism, incat nu pot lasa nici o societate neevreiasca sa ramana asa cum e ea, de frica sa nu apara cumva un alt Hitler.
 yt
- In legatura cu aceasta ultima observatie, neoconservatorii par sa prefere nationalismului “patriotismul civic”. E “patriotismul civic” o alternativa valida a nationalismului? E “patriotismul civic” conservator?
- Patriotismul civic nu are nimic in comun nici cu conservatorismul, nici cu identitatea nationala. E o identitate construita birocratic, a carei functie e sa unifice o populatie eterogena pe baza de drepturi abstracte sau sa tina in lesa o natiune, precum Germania, pe care alte tari doresc sa o dezbare de sentimente nationaliste. Nu cred ca nationalismul e neaparat o ideologie conservatoare. In trecut, nationalismul a fost combinat cu imperialismul iacobin sau cu revolutiile marxiste din Lumea a Treia. Printre efectele negative ale nationalismului se numara agitatia ambelor tabere care a dus la izbucnirea Primului Razboi Mondial si la distrugerea acelui imperiu prenational, fundamental conservator, care a fost Imperiul Habsburgic. Cu siguranta ca miscarile nationaliste au avut un impact negativ asupra politicii europene a secolului al douazecilea, dar e greu de crezut ca ar avea acelasi efect asupra politicii europene de astazi. In acest moment, rivalitatile reziduale nationaliste sunt mult mai putin importante decat amenintarea la adresa supravietuirii nationale si a identitatii nationale pe care o reprezinta unii post- si antinationalisti precum neoconservatorii si marxistii culturali de astazi. In actuala Europa Centrala si de Est, nationalismul poate neutraliza doua dintre problemele de care fostele natiuni captive ale Blocului Sovietic au mai mare temei sa se teama decat de recrudescenta dreptei nationaliste. E vorba de influenta crescanda a stangii postmarxiste si a marxistilor culturali si de constituirea unor retele neoconservatoare in societatile voastre. Dintre cele doua pericole, al doilea e cel mai perfid, deoarece isi ascunde adevaratele intentii in spatele limbajului pseudoconservator al “revolutiei democratice globale” si al “drepturilor omului”. Chiar daca nationalismul nu mi se pare o forta universal benevolenta, poate fi comparat cu un medicament cu efecte secundare. In ciuda acestor posibile efecte, medicamentul ofera protectie impotriva bolii mortale a dezintegrarii culturale si sociale si impotriva tiraniei elitelor manageriale, a ingineriei sociale care deja ravaseste Occidentul.
- Sunteti foarte critic la adresa elitelor neoconservatoare si pareti sa regretati disparitia acelei miscari conservatoare mai vechi pe care Sam Francis sau Pat Buchanan au incercat sa o reinvie in anii ’90 sub flamura “Americii profunde”. Sunteti cumva un antielitist?
- Nu am crezut niciodata ca o societate de egali e posibila, cu siguranta nu in lumea moderna. Ce avem in SUA insa e domnia unor grupuri de interese, iar neoconservatorii par sa fie cel mai puternic grup din sectorul mediatic al elitei noastre conducatoare. Razboiul dintre neoconservatori si asociatii lor stangisti, predominant evrei, consta mai ales in efecte de sunet. In esenta, cele doua factiuni nu difera prin nimic, iar neoconservatorii le fac stangistilor un enorm serviciu impiedicand adevarata dreapta sa faca vreun progres. Uitati-va cum neoconservatorii David Brook sau David Frum au putut flirta cu Obama fara sa fi trebuit sa renunte la afilierea lor neoconservatoare. Asemenea figuri reprezinta o opozitie de opereta. Sam Francis avea dreptate sa se refere la neoconservatori ca la “opozitia cu manusi” a Stangii. Se pare ca nu mai sunt nici macar asta. Dar neoconservatorii au propria lor identitate revolutionara; si, spre deosebire de politicienii republicani pe care-i alimenteaza cu sloganuri, sunt foarte seriosi in cel putin o privinta. Urmaresc contruirea unui imperiu politic american global, controlat de “consilieri” neoconservatori.
 
- Suna sinistru ce spuneti. Nu sunteti prea pesimist? Nu credeti ca moderatia e o virtute conservatoare? Va intreb asta pentru ca neoconservatorii sustin ca moderatia e cea care ii face gata sa sustina un presedinte “centrist”. “Deschiderea” liberala face casa buna cu “moderatia” conservatoare, s-ar parea, si reprezinta cheia succesului pe scena politica si intelectuala de astazi.
- Moderatia, or ceea ce filosofii clasici numeau “sophrosyne”, e o virtute, dar o virtute care nu consta in a te situa la mijloc in orice situatie. Ar fi fost virtuos din partea cuiva sa accepte tirania unui Hitler sau a unui Stalin dar sa incerce sa-i convinga pe cei doi tirani sa-si ucida mai lent “dusmanii”? Este moderata pozitia conservatoare americana cand sustine casatoriile cuplurilor de acelasi sex dar respinge casatoriile de grup care tocmai au fost legalizate in Olanda? Poate ca pozitia moderata ar fi sa permitem si casatoriile de grup in cativa ani, dar sa tragem linia la casatoriile cu animale. Sunt sigur ca neoconservatorilor nici nu le-ar pasa de toate aceste lucruri, atat timp cat toata transformarea ar pastra o aparenta de legalitate si nu ar incomoda interventia militara in Orientul Mijlociu. Si nu sunt sigur ca termenul “moderatie” mai are vreo semnificatie, avand in vedere cat de mult au alunecat spre stanga, din punct de vedere cultural si social, Statele Unite si cea mai mare parte a Occidentului. Care e presedintele centrist pe care il au in vedere neoconservatorii? Unul care e fericit sa inunde SUA cu imigranti needucati din Lumea a Treia, unul care sustine adoptarea de legi impotriva “incitarii la ura” (“hate speech”), pentru a pune pumnul in gura celor care se opun casatoriei intre cuplurile de acelasi sex si avorturilor in ultimul trimestru? Pentru neoconservatori, toti politicienii sunt “moderati” si “centristi” atata vreme cat ii lasa pe neoconservatori sa conduca politica externa a Americii
NOTA BIOBIBLIOGRAFICA

Profesorul Paul Gottfried (n. 1941) e Raffensperger Professor of Humanities la Elizabethtown College, Pennsylvania si Adjunct Scholar la Ludwig Von Mises Institute. Descendent al unei familii evreiesti de cultura germana din Budapesta, educat la Yale si la Yeshiva University, Paul Gottfried e un reputat istoric al miscarii conservatoare, bucurandu-se de-a lungul vietii de prietenia unor personalitati precum Thomas Molnar, Will Herberg, Paul Piccone, Erik M. von Kuehnelt-Leddihn, John Lukacs, Robert Nisbet, Russell Kirk, Sam Francis, Murray Rothbard, Christopher Lasch, Peter Stanlis si Mel Bradford. Beneficiar al unei burse Guggenheim, profesorul Gottfried a publicat zece carti si sute de articole, in reviste de specialitate si in presa din SUA si din Europa. Printre cartile sale se numara: Conservative Millenarians: The Romantic Experience in Bavaria, Fordham University Press, 1979; The Search for Historical Meaning: Hegel and the Postwar American Right, Northern Illinois Univ Press, 1986; The Conservative Movement, Twayne Pub, 1992; Carl Schmitt: Politics and Theory, Greenwood Press 1990; After Liberalism: Mass Democracy in the Managerial State, Princeton University Press, 2001; Multiculturalism and the Politics of Guilt: Towards a Secular Theocracy, University of Missouri Press, 2002; The Strange Death of Marxism: The European Left in the New Millennium, University of Missouri Press, 2005; Conservatism in America: Making Sense of the American Right, Palgrave-Macmillan, 2007. Editia germana a cartii despre Multiculturalism a fost considerata de Frankfurter Allgemeine Zeitung una dintre cele mai importante aparitii ale anului 2005.

 

Experimente care nu ar trebui sa aiba loc

Top 10 – Experimente care nu ar trebui sa aiba loc     replicanti, experminte, large hadron collider, LHC, nanotehnologie, clona, inginerie genetica, masina zburatoare, controlul climeiTop 10 - Experimente care nu ar trebui sa aiba loc

O scurta privire aruncata in universul S.F. al cartilor si filmelor copilariei ne poate trimite in mrejele visului si fanteziei. Minunatii pecum calatoria la viteze mai mari decat cea a luminii, campurile de forta, implanturile bionice, tehnologia nano si altele asemenea lor sunt pur si simplu seducatoare si par a ne face existenta mai usoara si interesanta in acelasi timp. Dar oare nu aduc ele mai multe necazuri si probleme decat uimire si incantare?

10. Masinile zburatoare

Imaginea traficului modern este o problema serioasa pentru fiecare sofer, fie ca se afla in Bucuresti sau New York. Ei bine, imaginati-va un megalopolis ultramodern in care soferii stresati de blocajul din trafic, apasa pur si simplu un buton si automobilul personal se ridica in aer si zboara eficient spre destinatia dorita. Pare ideal dar nu este deloc asa. Masinile zburatoare vor rezolva cu siguranta multe astfel de probleme…doar pentru a crea altele, probabil mai mari! Astfel, deplasarea prin aer va intampina noi obstacole in cablurile electrice, a stalpilor si reclamelor care impanzesc orasele din zilele noastre. In plus, conform unor studii in domeniu , ar fi imposibila crearea unui regulament de trafic sau reglementarea unor rute de circulatie pentru o asemenea situatie.

9. Conservarea vietii prin criogenie

Criogenia exista de fapt si in zilele noastre. In fiecare an sunt inregistrate zeci de cereri ale unor persoane, in esenta bogate si excentrice, care aleg sa fie inghetate dupa ce isi dau obstescul sfarsit. Totul in dorinta si speranta ca medicina va progresa intr-atat in viitor, incat vor ajunge sa fie inviate si vindecate de toate bolile de care au suferit.
Situatia acesta aduce cel putin doua probleme. Prima este adusa de inghetarea apei din celule si tesuturile corpului. La dezghetare, peretele celular este iremediabil distrus. De aici incolo consecintele sunt usor de imaginat… A doua problema vine din partea suprapopularii. Presupunand ca nimeni nu vrea sa moara si toti vom alege dezghetul si probabila inviere din congelatoare, vom fi prea multi, chiar prea multi pentru o planeta unde nu mai moare nimeni cu adevarat, iar resursele se imputineaza pe zi ce trece…

8.Inteligenta artificiala

Filmele si literatura moderna abunda in roboti. Robotii au devenit cel mai comun cliseu al SF-ului. In ciuda acestui fapt, robotii sunt foarte reali si activi in zilele noastre. Pentru multi oameni, perspectiva de a avea in preajma pe cineva care sa le execute toate dorintele fara nici un fel de comentariu, sau care face toate muncile grele si nu imbatraneste niciodata, ramane extrem de seducatoare. La o privire mai atenta nu este deloc asa. La trendul actual de updatare al tuturor device-urilor si robotilor, vom fi obligati sa cumparam la fiecare doi ani procesoare de ultima generatie, cu viteza dubla, de dimensiuni mai mici si mai ieftine decat cele de acum doi ani. In acest ritm in circa 20 de ani ne vom trezi in fata unor computere de dimensiunea unui timbru postal, mult mai inteligente decat creierul uman si al caror cost va fi unul infim. Si atunci vom fi obligati sa ne intrebam pe buna dreptate : Cine este acum specia superioara care conduce planeta?

 

7.Prezicerea viitorului

Nu ar fi minunat ca orice crima sau infractiune sa fie oprita inainte de a fi infaptuita ? Sau ca orice razboi sa se sfarseasca inainte de a lua nastere? Nu mai pomenim de puterea de a cunoaste numerele norocoase de la extragerea loto de peste o saptamana…Si tot asa, omul isi imagineaza ca va scapa de boli, accidente si tot felul de necazuri neprevazute. Fara razboaie, epidemii, foamete ne indreptam spre societatea utilitariana perfecta. Gresit!
Presupunand ca fiecare persoana va avea un device care ar permite scanarea sau chiar calatoriile in viitor, o astfel de situatie ar fi duce in mod sigur la o stare de anarhie care ar dechide Cutia Pandorei. Sau sa presupunem ca doar guvernele au o asemenea masinarie. Si cumva Statele Unite o folosesc si afla ca Rusia sau China intentioneaza sa atace Los Angeles-ul intr-o saptamana. Guvernul american intra in panica si ordona lansarea preventiva a unui atac asupra Shanghai-ului. China riposteaza la randu-i si razboiul a venit deja in ciuda masinariei care citeste viitorul…

6.Dispozitivele de teleportare

Imaginati-va o lume unde poti calatori la Paris vinerea, sambata poposesti la New York, iar duminica ti-o petreci in Dubai, inainte ca luni sa te intorci la serviciu. Prin teleportare toate acestea devin posibile. Nu se mai foloseste bezina sau alti combustibili, iar automobilele, si avioanele se mai gasesc doar in muzee. Actele teroriste din avioane si aeroporturi par ecouri indepartate ale unei lumi apuse. Pana in momentul in care un terorist reuseste sa teleporteze o bomba atomica in Biroul Oval al Casei Albe din Washington…

 

 

 

 

5.Nanorobotii

Cancerul a fost eradicat, la fel si temuta S.I.D.A. Viata omului obisnuit nu se mai limiteaza la 70-80 de ani , ci poate atinge varste matusalemice de 200-300 de ani. Toate afectiunile degenerative sunt vindecate imediat ce sunt detectate, ranile grave se vindeca in cateva secunde, durerile fizice au disparut cu desavarsire. Pare descrierea unei lumi utopice, dar specialistii in nanorobotica sustin ca toate acestea vor deveni posibile in scurt timp datorita nanorobotilor. Nanorobotii vor vindeca lumea! Acesti roboti autoreplicanti de dimensiuni microscopice sunt injectati in corpul fiecarui copil care se va naste, luand locul sistemului imunitar si constituind o retea care va avea grija de sanatatea viitorului adult. Problema adusa de acestia este, insa, una grava : este nevoie de injectarea a doar 3 nanoroboti. Acestia se vor multiplica pana cand vor ajunge la ordinul miliardelor. Nano robotii pot fi modificati din exterior de catre oricine doreste sa manipuleze fiinta umana care a muscat momeala nanorobotilor, crezand ca astfel va trai sanatoasa timp de sute de ani. Sau mai grav acestia pot actiona pe cont propriu. Pe scurt :-Noi suntem adevaratul Borg. Lasati garda jos! Similaritatile si particularitatile tale biologice si tehnologice vor fi adaugate celor detinute de noi. Orice rezistenta este inutila!

4. Controlul si manipularea climei

Toti savantii futurologi sunt de parere ca in viitor foametea va fi eradicata. Intreaga omenire traieste intr-o liniste si armonie utopica, fara uragane, tornade, canicula sau inundatii. Oamenii isi pot vedea linistiti de activitatile zilnice. In aparenta…Problemele aduse de manipularea si tentativa de control a climei pot fi multe si grave. Una dintre ele apare atunci cand oamenii declanseaza fenomene meteo la comanda si distrug astfel intregi ecosisteme, foarte sensibile de altfel la orice modificare a conditiilor naturale. Existenta si folosirea armei climaterice nu mai este un secret de foarte multi ani. Astfel de experimente incununate de succes au fost inregistrate imediat dupa cel de al doilea Razboi Mondial. In perioada Razboiului Rece, marile puteri au influentat deseori clima statelor vasale din jur in scop experimental sau drept pedeapsa…
De atunci situatia s-a schimbat doar in sensul in care puternicii lumii detin tehnologii de control al climei mult mai puternice si mai eficiente decat cele din anii ’80-’90. In prezent, controlul climei este o arma neconventionala extrem de puternica. Specialistii militari care au studiat aceste aspecte, afirma ca se pot declansa furtuni si inundatii precum si temperaturi caniculare impotriva teritoriului oricarei tari de pe oricare meridian geografic…

3. Ingineria genetica

Iata omul perfect ! Creat inca dinainte de a se naste pentru a fi perfect ! Cel mai bun dintre cei mai buni! Orice tanara familie naiva si exuberanta va depune cererea ca viitorul copil fie perfect din punctul lor de vedere. Vor alege astfel dimensiunile corporale, constitutia fizica, culoarea ochilor, sexul, trasaturile faciale, aptitudinile sportive si intelectuale, chiar si inclinatia viitorului copil pentru anumite mancaruri sau bauturi. Orice neg, alunita, fir de par va fi vanat cu asiduitate de viitorii parinti care vor dori sa sa aiba un copil cu infatisarea actorilor sau cantaretilor care le-a influentat lor adolescenta. Problema este deja grava ! Si nu doar din punct de vedere bioetic sau spiritual. Toti copiii din lume se nasc invariabil cu particularitati genetice, la urma urmei acestea sunt cele care ne diferentiaza. Manipularea si actionarea asupra lantului genetic uman duce in mod sigur la degenerari si boli incurabile in viitorul unor astfel de copii nelasati sa cresca dupa tiparul propriului bagaj genetic. In plus cine ar vrea sa traiasca intr-o lume populata cu milioane de Brad Pitt, Angelina Jolie, Beckham, Tom Cruise, Maddona, Jennifer Lopez doar pentru ca asta si-au dorit parintii nefericitilor copii?

2. Holodeck-urile

Dupa o zi grea la serviciu, sau pur si simplu dupa o zi proasta, omul viitorului va ajunge acasa animat de un singur gand. Acela de a se refugia mai repede in propriul holodeck. Acolo orice muritor va avea ocazia sa faca orice doreste. Trebuie doar sa-si puna casca realitatii virtuale si sa-si inteseze corpul de senzori si electrozi pentru a intra in lumea iluziei perfecte. Orice mediu poate fi recreat, orice fantezie poate fi posibila. Poti fi rege si imparat, pilot de formula 1 sau star al muzicii, samurai sau fotbalist in Champions League, poti conduce nave intergalactice sau te poti plimba cu femeia visurilor tale. Ramane doar sa faci o cerere pentru instalarea unui holodeck in propria locuinta.Este si va fi drogul perfect. Drogul viitorului apropiat ! Cine s-ar mai intoarce la serviciu, sau va mai dori sa-si petreaca timpul cu sotia si copii? Cine mai vrea realitate? Poti fi Spartacus, imparatul Darius sau Ghingis Han, James Dean sau Elvis Presley. Starletele de la Hollywood sau vecina maritata din blocul alaturat pot fi partenerele tale. Orice doresti va fi posibil in holodeck! Iluzia nu a fost niciodata mai aproape de perfectiune! Oamenii de stiinta care au studiat subiectii umani supusi experimentelor holodeckurilor au fost ingroziti de rezultate. Toti subiectii au uitat de foame si sete, majoritatea au suferit depresii psihice grave cand au fost nevoiti sa renunte la realitatea imaginara. Toti subiectii au avut nevoie de tratament psihic…Savantii au declarat ca daca in viitor se vor comercializa holodeck-urile, acesta va fi ultima inventie a omenirii!

1.Replicantii

Replicantii s-au vrut de la inceput solutia perfecta fata de orice problema a lumii. Imaginati-va o lume unde a disparut foametea, nu mai exista criza energiei sau conflictele religioase sau interetnice. Nu va mai exista criza medicamentelor si nici macar maruntele certuri din cuplu sau de la serviciu. Cum este posibil? Raspunsul este dat de replicanti. Acestia sunt clone ale fiecarui om care sunt modificate genetic pentru a fi sclavi perfecti. Replicantii vor arata ca orice om. De fapt, la nastere, fiecare om va primi un replicant proaspat clonat si modificat care sa-i semene fizic. Mai tarziu replicantul va invata si va munci in locul lui, nu va avea nevoie sa fie platit, daca se va rani sau va muri, va fi replicat a doua zi. Orice om-clona-replicant va fi replicat la nesfarsit de cate ori doreste posesorul sau de drept. Replicantilor le va fi extirpat centrul vointei, imediat ce vor fi livrati copilului din ale carui gene a fost creat. In cazul bolilor incurabile, replicantii ne vor livra propriile organe sanatoase pentru a le inlocui pe ale noastre. Conflictele conjugale vor dispare caci oricine va fi liber sa traiasca cu replicantul partenerului, in caz de certuri sau neintelegeri. Situatia este deja grava si incontrolabila. Pe langa aceasta, vor aparea problemele produse de aparitia aparatelor de replicat. Cu aceste device-uri fiecare om va fi capabil sa-si creeze de la inghetate cu alune la jeep-uri Hummer. Si de la iacht-uri la aruncatoare de rachete. Ultima zi va veni atunci cand fiecare isi va putea produce orice…

 

Bonus

Large Hadron Collider – Poate cel mai controversat proiect al tuturor timpurilor, Large Hadron Collider (LHC) si-a incalzit astazi motoarele pentru ceea ce se vrea un experiment care sa propulseze stiinta intr-un loc la care oamenii de stiinta nici nu visau in urma cu numai cateva decenii. In ciuda tuturor dezmintirilor date de cercetatorii implicati in proiectul LHC, conform carora sansele ca acesta sa produca o catastrofa globala ar fi de 1 la 50 de milioane, echivalenta cu cea a castigarii unui bilet la loterie, exista inca multi contestatari ai proiectului.Una dintre teoriile criticilor prevede aparitia in timpul experimentului a ipoteticelor particule numite strangeleti, fapt ce ar putea duce la o conversie nucleara a atomilor, si la transformarea Pamantului intr-un corp lipsit total de viata. Un alt risc semnalat de cercetatorii contestatari este cel legat de crearea unor microscopice gauri negre, gauri negre ce vor traversa planeta dintr-o parte in alta, absorbind materia din jurul lor, pana in momentul in care vor fi suficient de puternice pentru a inghiti intregul Pamant.

Au fost “eliminate”ARME DE DISTRUGERE IN MASA ,dar unele au fost…”ratacite”boi

Inventie diabolica a mintii umane, armele de distrugere in masa sunt dispozitive de lupta destinate distrugerii unei forte mult superioare a inamicului cu munitie cat mai putina din partea agresorului.

Fara exceptie aceste arme de distrugere in masa afecteaza, uneori ireversibil, mediul inconjurator ducand la grave dezechilibre ecologice.

Putem spune ca dorinta omului de a infrange un dusman mult superior, cu cat mai putin efort, se pierde in negura timpului. Este suficient sa ne amintim vasele cu apa clocotita sau cu untdelemn incins aruncate din turnurile cetatilor de catre aparatorii acestora sau cu ajutorul catapultelor, ca sa avem o imagine cat de cat a acestei dorinte.

Mai mult, niste versete din Vechiul Testament (Biblia) care se refera la distrugerea unor cetati de pe malul Marii Moarte, Sodoma si Gomora, descriu interventia divina printr-un tablou ce seamana izbitor cu folosirea unor arme de distrugere in masa, inexistente la acea vreme.(„…Iar Domnul a slobozit apoi peste cele doua cetati ploaie de pucioasa si foc…”).

Armamentul de distrugere in masa a fost dezvoltat in principal in trei directii:

  • Arme nucleare (A) , engl (N)
  • Arme biologice (B)
  • Arme chimice (C)

Armele biologice

Constau in microorganisme (bacterii si virusi) a caror virulenta si contagiozitate au fost mult sporite prin procedee de laborator, astfel facandu-i rezistenti la tratamentul obisnuit.

Aceste culturi microbiologice sunt apoi folosite ca atare, pentru contaminarea surselor de apa, depozitelor de hrana sau a terenului (prin pulverizarea de aerosoli) care urmeaza sa fie traversat de trupele inamice, sau sunt inoculate pe diverse organisme – vector (purtatori) – insecte parazite (purici, paduchi, plosnite), rozatoare (sobolani, soareci). Inocularea pe organisme – vector face si mai dificila munca de decontaminare, deoarece sunt alese animale care se reproduc foarte repede, urmasii fiind si ei contaminati, la randul lor. Animalele – vector sunt apoi lansate in containere in spatele liniilor inamice si lasate in libertate.

Decontaminarea in acest caz consta in dezinsectia si deratizarea zonelor contaminate, iar in cazul contaminarii depozitelor de hrana sau a surselor de apa, incinerarea alimentelor si evitarea folosirii surselor de apa contaminate.

Trupa contaminata trebuie atent izolata iar masurile de dezinfectare trebuie sporite la maximum. Tratamentul se supravegheaza atent de catre medic.


Armele chimice

Consta din substante obtinute de cele mai multe ori in laborator, care, functie de structura lor actioneaza diferit asupra organismului uman.

Folosirea armelor chimice se practica din cele mai vechi timpuri (ne amintim din lectiile de istorie ca , in retragerea lor catre munti din calea hoardelor migratoare, romanii, la indemnul domnitorilor lor, otraveau fantanile), totusi nasterea atacurilor folosind munitie chimica s-a produs in secolul trecut, pe timpul primului razboi mondial (1914 – 1918), cand trupele germane au folosit impotriva combatantilor francezi clorul, gaz de culoare galben – verzuie, mai greu ca aerul, cu efect iritant si sufocant asupra omului. Mai tarziu, in cadrul aceluiasi razboi, germanii au folosit, in batalia de langa localitatea Ypres, si o alta substanta, cu efect vezicant asupra pielii, care a fost initial denumitagaz mustar, apoi fiind cunoscuta sub denumirea de iperita.

Dupa efectul pe care-l produc asupra omului, substantele chimice de lupta se impart in:

  • Substante chimice neuroparalitice: ex. sarinul.
  • Substante chimice vezicante: ex. iperita
  • Substante psihochimice: ex. LSD
  • Substante chimice sufocante: ex. clorul
  • Substante chimice iritante: ex. acetofenona

Substante chimice neuroparalitice blocheaza transmiterea influxurilor nervoase de la creier la organele efectorii, producand paralizia muschilor care asigura deplasarea, dar si a celor respiratorii precum si a muschiului cardiac. Moartea survine ca urmare a sufocarii in scurt timp de la contaminare. De notat ca aceste substante se absorb in sange pe toate caile posibile: digestiv, respirator si prin piele (cutanat). Sarinul, citat ca exemplu, a fost folosit intr-un atentat terorist in metroul din Tokyo la o ora de varf, de catre o secta cu pretentii mondialiste AUM.

Substante chimice vezicante actioneaza in general asupra tegumentelor (pielii) producand ulceratii care se vindeca greu. Moartea poate surveni fie cand o suprafata mare a pielii este afectata, fie datorita inhalarii aerosolilor.

Substante psihochimice in general nu sunt mortale, dar scot din lupta trupele inamice prin provocarea de psihoze individuale sau de grup. In general se folosesc ca aerosoli sau prin contaminarea hranei sau a surselor de apa. Exemplul citat, LSD-ul este de altfel folosit si ca drog.

Substante chimice sufocante produc in general moartea sau intoxicatii grave prin inhalare, datorita impiedicarii contactului dintre oxigenul din aer si hemoglobina din sange

Substante chimice iritante nu sunt de regula folosite in lupta, ci fie pentru indepartarea unor potentiali agresori, fie in actiuni teroriste de creare a panicii. Au efecte trecatoare asupra organismului uman (lacrimogene, paralizante, somnifere, etc.). In general se folosesc sub forma de aerosoli (spray).

Un caz special de munitie chimica o reprezinta munitia incendiara. Este destinata incendierii unor obiective inamice. Prima descriere a unei combinatii incendiare o face Herodot, cand descriefocul grecesc.

Poate fi de tip solid (combinatie a doua sau mai multe substante care prin ardere degaja temperaturi ridicate), sau lichida – napalm – amestec de sapunuri in solventi organici, pentru a face produsul aderent la suprafata care trebuie incendiata. Combinatiile incendiare lichide pot fi transportate la tinta fie cu ajutorul munitiei obisnuite (bombe de aviatie, grenade, mine), fie cu mijloace individuale sau mecanizate (aruncatoare de flacari).

Urmare a conventiilor internationale, si a condamnarii repetate de catre intreaga lume civilizata a acestor tipuri de armament, el a fost interzis, fiind interzise atat producerea cat si cercetarile pentru dezvoltarea acestora.

Problema insa nu s-a oprit aici. In timpul procesului de lichidare a stocurilor de arme chimice si biologice, s-au operat sustrageri de cantitati importante de astfel de arme, care au incaput pe mana unor indivizi sau grupuri de indivizi, fanatizati, de cele mai multe ori pe criterii religioase. Omenirea a intrat astfel intr-o noua era, era terorismului biologic si chimic, iar cercetarile au continuat, ajungandu-se la combinatii extrem de periculoase chiar pentru intreaga umanitate. Regretabila este insa fapta unor oameni de stiinta, care prin formatia lor ar fi trebuit sa se puna in slujba vietii omenesti, dar care insa pentru bani, efectueaza munca de cercetare in slujba unor astfel de grupari.

Cu speranta trimfului ratiunii asupra violentei, deoarece „somnul ratiunii naste monstri” sa incercam sa nu ne lasam antrenati in actiuni care ar compromite insasi ideea de viata pe aceasta planeta, facand singura politica viabila, politica vietii.

Moscova aduce acuzatii halucinante: SUA concep arme biologice in coasta Rusiei

Biological-Warfare-Pic

Ministerul american al Apararii a creat in Georgia un laborator in care se concep arme biologice, conform unui comunicat al ministerului rus al Afacerilor Externe.

Conform oficialilor rusi, laboratorul se gaseste in satul Alexeevka, in apropiere de capitala Tbilisi. „Infrastructura biologica de razboi a SUA se dezvolta iar activitatea microbiologica a Pentagonului pune pe ganduri comunitatea internationala”, comenteaza ministerul rus de Externe, citat de agentia de presa BGNES.

In acel laborator din Georgia se acorda o mare atentie dezvoltarii continue a infrastructurii biologice de razboi, apartinand ministerului Apararii din SUA. „Astfel de obiective au aparut in multe state in ultimii ani, ele fiind dispuse tot mai aproape de granitele rusesti”, se mai arata in comunicat.

„Ni se spune ca acolo lucreaza medici microbiologi americani cu grad militar, in cadrul unor programe de preventie a infectiilor destul de grave ce pot aparea in randul soldatilor, insa asupra activitatii reale nu ne putem da decat cu parerea pentru ca totul este ultrasecret”, se incheie comunicatul.

Scrisoare catre ministrul de Interne: Jandarmeria romana e toba de abuzuri

Vlad Toma

Mai multe ONG-uri din Romania ii cer ministrului de Interne, Petre Toba, sa explice comportamentul jandarmilor, legitimarile si amenzile date in ultimele zile unor cetateni. Protestele spontane nu sunt interzise de lege si in plus, in cazurile criticate de ONG-uri, nu erau foarte multe persoane adunate.

 

Cititi scrisoarea dechisă către Ministrul Afacerilor Interne, Dl. Petre Tobă:

 

Domnule Ministru,

 

În urmă cu câteva zile organizatoarea unei acțiuni publice care a avut loc pe 6 mai, pentru comemorarea victimelor accidentului din clubul Colectiv, a primit acasă o amendă deși în momentul întrunirii jandarmii au anunțat că se află la fața locului doar pentru a-i proteja pe participanți.   

 

Tot în urmă cu câteva zile jandarmii au legitimat șapte persoane care stăteau de vorbă în zona fântânilor de la Universitate. Întrebat care este motivul legitimării, jandarmul respectiv a afirmat că “a ascultat ce vorbim și nu pare chiar o întâlnire între prieteni”.

 

Din punctul nostru de vedere modul de lucru al jandarmilor, din ultima perioadă, este abuziv, cu conotații penale și menit să descurajeze libera exprimare.

 

Și pentru că susținem dreptul fundamental la liberă exprimare și dreptul la liberă întrunire vă rugăm, domnule ministru, în subordinea căruia funcționează Jandarmeria, să ne răspundeți la următoarele întrebări:

 

La ce să se aștepte participanții la protestul anunțat pentru sâmbătă și duminică în Piața Universității? Să fie legitimați și amendați?

 

Si ce veți face dacă, diseară, naționala de fotbal a României câștigă și ies mii sau zeci de mii de oameni în stradă să își manifeste bucuria? Trimiteți Jandarmeria să îi amendeze pe toți?

 

În așteptarea răspunsului dvs,

 

Semnatari:

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki

Asociația AMPER

Centrul pentru Jurnalism Independent

CeRe

GRADO

Centru de Resurse Juridice

Centrul pentru Inovare Publică

Grupul pentru Democratie Participativa Plenum

ActiveWatch

FDSC

Despre pensiile speciale
Ștefan Soare

În ultima perioadă, au apărut o mulțime de legi care prevăd pensii speciale pentru mai multe categorii de persoane. Astfel, în afară de magistrați, în prezent beneficiază de pensii speciale parlamentarii, cadrele militare (din armată, poliție, jandarmerie), personalul diplomatic, membrii Curții de Conturi, personalul navigant din aviație, grefierii, iar numărul categoriilor de privilegiați ar putea crește în viitor.

Menționez că toate legile care acordă pensii speciale unor anumite categorii de cetățeni sunt în contradicție cuConstituția României, care precizează la art. 16 (1) că „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminare“.

Dacă există munci cu o importanță mai mare față de altele, atunci persoanele care le prestează trebuie remunerate corespunzător și, în consecință, și pensiile acestora vor fi în acord cu importanța muncii depuse.

Stabilirea remunerației în mediul privat se face prin legea cererii și a ofertei, iar în cazul funcționarilor publici este de datoria organelor legislative să stabilească o grilă de salarizare echitabilă.

La promulgarea Legii pensiilor speciale pentru militari, d-l ministru Gabriel Oprea declara: „Pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale, nu sunt niște privilegii, ci reprezintă recunoașterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară și depun un jurământ militar“.

Oare această recunoaștere trebuie să o avem și pentru ofițerii care au ordonat împușcarea manifestanților din decembrie 1989 sau a celor care se fac vinovați de sutele de morți care au urmat fugii lui Ceaușescu?

Oare aceeași recunoștință trebuie să o avem față de milițienii care i-au molestat pe manifestanții arestați în decembrie 1989 sau față de polițiștii și jandarmii care, la mineriada din iunie 1990, în loc să îi apere pe cetățenii Capitalei de furia minerilor, s-au alăturat acestora din urmă în comiterea de atrocități și abuzuri?

În concluzie, consider că legile privind pensiile speciale încalcă grav Constituția României și reprezintă o sfidare la adresa pensionarilor obișnuiți.

 

Ștefan Soare

Voluntari, Ilfov

Protest impotriva condamnării la moarte a poetului Ashraf Fayadh

  aq

Domnule Ambasador,

 

Vestea condamnării la moarte a poetului Ashraf Fayadh, sentință pronunţată de către un tribunal din Arabia Saudită, a avut un impact violent asupra conştiinţei noastre morale, ne-a transmis un profund sentiment de indignare. În consecință, dorim să ne exprimăm pe această cale, față de Excelența Voastră și de guvernul pe care îl reprezentați, solidaritatea deplină și sprijinul față de poziția adoptată de centrul PEN din Germania în raport cu aceste circumstanțe şocante.

 

Așa cum ați fost, cu siguranță, înștiințat, colegii noștri din PEN Germania l-au cooptat pe domnul Fayadh ca membru de onoare al organizației lor. Cu acest prilej, domnul Sascha Feuchert, vice-președinte al centrului PEN Germania și coordonator al comitetului german „Scriitori în închisoare”, a făcut următoarea declarație: „Aceasta pedeapsă capitală nu afectează doar un coleg dintr-o ţară aparent îndepărtată, ci, de aici înainte, sentința este îndreptată împotriva unui membru al clubului PEN Germania.”

 

Dorim să vă informăm că, date fiind valorile în care credem și structura organizației noastre, odată ce domnul Fayadh a devenit membru al clubului PEN Germania, el a devenit deopotrivă membru al PEN International. Așadar, din punctul nostru de vedere, această sentință nu afectează numai un scriitor, asemenea nouă, ci un coleg membru PEN.

 

Vrem să vă aducem la cunoștință faptul că PEN România aprobă întrutotul mesajul scrisorii semnate de filialele PEN INTERNATIONAL și de numeroase ONG-uri de pretutindeni din lume, adresate Excelenței Sale, Domnul Mohammed bin Abdulkaeem Al-Issa, Ministrul Justiției din Regatul Arabiei Saudite. Fără a-i reproduce argumentele edificatoare, vizând obligaţiile de a proteja drepturile omului asumate de țara Excelenței Voastre în context internațional, și de felul în care acestea au fost încălcate prin decizia revoltătoare de a pronunţa sus-evocata pedeapsă capitală, dorim să reiterăm, împreună cu susţinerea noastră necondiționată în calitate de fiinţe umane și de scriitori, concluzia scrisorii menționate: „Solicităm de la autoritățile din Arabia Saudită eliberarea imediată și fără rezerve a lui Ashraf Fayadh și a altor deținuți cărora li s-a încălcat dreptul la libera exprimare.”

 

După cum știți, domnule Ambasador, Arabia Saudită este percepută în România ca o țară civilizată și educată, acordându-i-se respectul cuvenit din acest punct de vedere. Cu toate acestea, publicul român cu siguranță va fi înclinat să-şi revizuiască această bună opinie de îndată ce i se va aduce la cunoștință pura posibilitate ca asemenea pedepse care contravin libertății de exprimare a convingerilor cuiva să existe, fără a mai evoca şi sumbra posibilitate ca ele să fie puse în aplicare.

 

Vă asigurăm că activitatea intensă a centrului PEN România și a tuturor centrelor PEN de pretutindeni de popularizare a acestor abuzuri care contravin Articolului 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și care au loc în Arabia Saudită nu va înceta până la eliberarea imediată și necondiționată a domnului Fayadh, act care ar dovedi revenirea la cursul unei politici bazate pe înțelepciune și umanitate.

 

PEN România
Magda Cârneci, președinte
Caius Dobrescu, vice-președinte

 

dd

Joburi pentru romani in Europa. Tarile in care se fac cele mai multe angajari si ce specializari cauta

Muncitor

Romanii au la dispozitie, prin intermediul retelei EURES Romania, 483 de locuri de munca vacante in Spatiul Economic European, cele mai multe fiind consemnate in Germania si Marea Britanie, informeaza miercuri Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Conform ANOFM, in Germania exista 127 de locuri de munca, dintre care 15 pentru factori postali si tot 15 pentru electricieni in constructii, cate 12 locuri pentru soferi de camion si mecanici instalatii sanitare de incalzire/ aer conditionat, zece locuri pentru educatoare, cate cinci locuri pentru insotitori de bord, asistenti medicali si brutari.
Angajatorii nemti mai ofera cate patru locuri pentru lacatusi mecanici si dezvoltatori aplicatii IT, cate trei locuri pentru asistenti medicali geriatrie, muncitori necalificati in industria prelucrarii metalelor, instalatori instalatii incalzire, instalatori instalatii apa si gaz, cate doua locuri pentru coordonatori Departamentul Planificare Financiara, Visual designeri, si cate un loc pentru sudor MAG, asistent medical in pediatrie si Go Backend Developer etc.
De asemenea, romanii care vor sa lucreze in Marea Britanie au la dispozitie 70 de locuri de munca, astfel: 55 pentru ingrijitori persoane si 15 pentru ingrijitori persoane la domiciliu.
In Italia sunt disponibile 60 locuri de munca, 30 pentru asistenti medicali si 30 pentru ingrijitori persoane, iar in Republica Ceha – 50 locuri de munca: 20 operatori masini unelte, 15 slefuitori/ pilitori, zece soferi profesionisti camion si cinci tractoristi.
Conform ANOFM, Suedia ofera 45 locuri de munca, din care 20 pentru femei de serviciu, 15 pentru vopsitori auto si 10 tinichigii auto, in timp ce Slovacia pune la dispozitia romanilor 42 de locuri de munca: 30 soferi autocamion transport international, 7 ingrijitori persoane/infirmieri si 5 sticlari.
De asemenea, in Austria sunt disponibile 30 de locuri de munca: 7 tamplari, 5 zidari, 5 operatori masini cu laser, 5 electricieni, 4 magazioneri, 3 geamgii/dulgheri, 1 ofiter proiecte europene; in Bulgaria – 20 locuri de munca, respectiv cate 10 pentru operatori retea de telefonie mobila si operatori in industria de prelucrare a lemnului; in Finlanda – 19 locuri de munca: 10 macelari, 4 operatori CNC, 2 sudori, 2 dezvoltatori software, 1 lucrator in metal – sudor; inNorvegia sunt disponibile 6 locuri de munca pentru doi doctoranzi cercetatori in comportament uman complex si doi doctoranzi cercetatori in inteligenta artificiala, iar cate un loc de doctorand in Departamentul de Informatica si unul de doctorand cercetator in domeniul eticii organizationale.
Olanda are nevoie de sase muncitori in agricultura, Belgia de cate doi lucratori in productie, operatori productie si tehnicieni electricitate, Spania ofera un loc pentru un maseur, iar Franta un loc de munca pentru lucrator in hotel.
Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesand portalul EURES national, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta, unde consilierul EURES ii poate indruma”

 

CONSPIRATIA MONDIALA
Există la ora actuală o conspiraţie mondială, condusă de o grupare foarte puternică şi influentă, de indivizi înrudiţi, din care fac parte cei mai bogaţi oameni ai lumii – lideri politici, „elite” corporatiste şi membri ai unor societăţi secrete – şi care acţionează fără limite naţionaliste. Intenţia ei este de a prelua total şi complet controlul asupra tuturor fiinţelor umane de pe planetă şi de a reduce dramatic populaţia mondială, la doar 1 miliard de oameni.

Sub numele de Noua Ordine Mondială (New World Order) se ascund organizaţii, instituţii şi indivizi, grupaţi într-o reţea intercorelată. Această grupare ocultă planetară nu cunoaşte limite statale, se află deasupra legilor tuturor ţărilor şi controlează politica, sistemul bancar internaţional, industria, comerţul, sistemul de asigurări, traficul de droguri şi de arme, lumea medicală etc. Ea nu dă nimănui socoteală pentru deciziile pe care le ia, şi este cea care trage sforile tuturor evenimentelor majore din lume. Ea se ascunde în spatele marilor corporaţii şi al marilor agenţii guvernamentale, pe care le dezvoltă şi le controlează, cu scopul bine definit de a domina lumea.
De-a lungul timpului, tot mai mulţi oameni au aflat de existenţa acestei conspiraţii mondiale. Însă marea majoritate a lor, din păcate, reacţionează cu scepticism şi neîncredere la acest subiect, inconştienţi de condiţionarea mentală care le este implementată permanent de instituţiile de stat. Amploarea şi complexitatea reţelei de înşelătorie a acestei conspiraţii este greu de imaginat. Metodele pe care le utilizează în acest război cu omenirea sunt în special de natură biochimică, fiind promovate prin sistemul farmaceutic, medical, alimentar şi prin manipularea maselor cu ajutorul mass-mediei, cu scopul sinistru de exterminare a populaţiei.

Ceea ce majoritatea cetăţenilor cred că este „opinia publică”, reprezintă de fapt o propagandă abil regizată, cu scopul secret de a se declanşa un anumit răspuns comportamental dorit din partea populaţiei. Părerile „opiniei publice” sunt monitorizate permanent, cu intenţia de a se verifica acceptarea de către populaţie a programelor planificate de „ei”.. Conspiratorii Noii Ordini Mondiale îşi realizează agenda de lucru, orchestrând cu măiestrie emoţiile umane şi cultivând în special frica.

Pătrunzând în labirintul încurcat al manevrelor politice şi corporatiste, descoperim stupefiaţi o lume a criminalităţii şi a abuzurilor de neimaginat
împotriva umanităţii. Transpare din ce în ce mai clar ideea că trădătorii umanităţii – care, după modul lor de acţiune, nu pot fi numiţi „oameni” – au ales să folosească acum alte metode (mascate) de exterminare a populaţiei: prin alimentaţie (introducând aditivii extrem de nocivi, precum aspartamul, glutamatul de sodiu etc.), prin produsele cosmetice, prin apa fluorurată, prin deşeurile toxice, prin hrana iradiată, prin vaccinurile cu mercur şi prin alte arme biologice, de fapt, o altă variantă modernă pentru bombele folosite pe vremuri, cu scopul (acelaşi) de a distruge mase întregi de oameni.
Sub pretextul „cercetării” armelor biologice, a vaccinurilor şi a medicamentelor periculoase, „ei” îşi dezvoltă de fapt această industrie în propriul lor interes şi folosesc fiinţele umane drept cobai. Au ajuns până acolo încât să creeze noi agenţi biologici şi virusuri, pentru care apoi au fost necesare alte remedii, create, desigur, tot de ei – vaccinurile. Experimentele pline de cruzime, pe material uman, sunt realizate între zidurile reci, sterile şi antifonate ale laboratoarelor şi unităţilor militare ultrasecrete de… bio-terorişti în halate albe. Finanţate prin diferite programe guvernamentale, aceste studii pseudoştiinţifice sunt prezentate
ca fiind proiecte de „cercetare şi dezvoltare” de cea mai bună credinţă.

Pe primul loc în agenda de lucru a „elitei” criminale a acestui secol este reducerea drastică a populaţiei. Miliarde de oameni nevinovaţi au murit în urma „războaielor”, a dominaţiilor tiranice, a masacrelor rasiste, a homicidului, a epidemiilor, a SIDA-ei, a fumatului, a avorturilor, a erorilor medicale, a efectelor nocive ale medicamentelor, a dezastrelor „naturale” şi a genocidelor, care, toate, oricât de bizar ar părea, au fost provocate şi iniţiate de „ei”…

Această trădare cutremurătoare faţă de umanitate, bazată pe abuz de putere, crime de război, conspiraţie, conflict de interese şi minciună este o încălcare flagrantă a drepturilor omului, însă ea se desfăşoară sub masca pompoasă a democraţiei, a carităţii şi a libertăţii individuale.

Noul imperialism – atacul cu substanţe chimice otrăvitoare, prezentate în ambalaje viu colorate

La ora actuală, în întreaga lume are loc o adevărată invazie a substanţelor foarte toxice, infiltrate prin alimentaţie, prin medicamente, prin vaccinuri, prin produsele de îngrijire personală, prin apa fluorurată etc. Lumea este realmente bombardată, în mod legal, cu fiecare înghiţitură. Prin proliferarea restaurantelor de genul fast-food, a companiilor farmaceutice, a produselor alimentare contaminate cu substanţe otrăvitoare (sub forma aditivilor) – acest atac mascat produce mai multe victime şi suferinţă decât orice război armat care a existat vreodată.

Pe măsură ce oamenii se îmbolnăvesc datorită otrăvurilor ingerate în necunoştinţă de cauză, sistemul medical alopat „sare în ajutorul” lor, otrăvindu-i în continuare cu medicamente de sinteză, cu vaccinuri care afectează grav organismul uman, cu radiaţii nocive care ucid omul înainte de a „ucide” cancerul, cu plombe pe bază de mercur, care intoxică fiinţa clipă de clipă – deşi se pretinde că, prin fluorurarea apei, dinţii nu ar trebui să se mai carieze –, cu metode convenţionale de tratament, care nu fac decât să accelereze paşii muribunzilor către Moarte, pe de o parte, şi să aducă un profit financiar enorm celor care concertează din umbră acest mecanism sinistru, pe de altă parte.

Ceea ce oamenii nu ştiu este că moartea lor a început odată cu prima înghiţitură de apă fluorurată, cu prima bucată de pâine „îmbunătăţită” cu aditivi, cu primul vaccin „împotriva epidemiilor”, cu primul chips cu gust de şuncă, cu prima băutură carbogazoasă „care îţi răcoreşte setea de viaţă”… Restul este doar obişnuinţă, perpetuată de ignoranţă, dezinformare şi o publicitate deşănţată. Oriunde au pătruns aceste produse, s-a răspândit boala şi a urmat apoi moartea.

Există zone izolate în lume, în munţi sau în anumite insule, unde „tehnologiile moderne” nu au pătruns niciodată… Acolo nimeni nu este bolnav de diabet, cancer, ischemie, depresie, SIDA, pentru că hrana locuitorilor din aceste regiuni constă din alimente naturale, proaspete, neprocesate. Există zone în care „civilizaţia” a ajuns cu două generaţii în urmă şi deja populaţia suferă de diabet, astm, boli cardiovasculare şi cancer. „Cultura” americană , cu invazia ei de băuturi carbogazoase, cu lanţurile ei de restaurante fast-food, cu ţigările şi alimentele ei procesate şi pline de aditivi toxici, a produs mai multă suferinţă şi boală în lume decât oricare altă agresiune.

Totul se face „legal”…. Este mai mult decât legal, este obligatoriu! Orice naţiune care refuză să se alinieze standardelor comerciale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (World Trade Organization – WTO) este imediat sancţionată şi primeşte un embargo comercial, până când, neputând face faţă presiunilor, cedează. Chiar şi tentativa unei ţări de a interzice pe teritoriul ei folosirea unor aditivi toxici, cum ar fi: aspartamul, uleiurile hidrogenate sau nitratul de sodiu, poate fi considerată o gravă încălcare a înţelegerilor internaţionale, care primează în faţa legilor naţionale! Aceasta este „opera” comisiei care supervizează Codex Alimentarius şi care face legea! Produsele alimentare actuale – calul troian al industriei chimizate

Este uşor să vinzi ţigări, Coca-Cola, produse alimentare ieftine şi pline de aditivi periculoşi – în ţările sărace şi în curs de dezvoltare, unde nivelul de educaţie şi de informare este foarte scăzut; acolo oamenii sunt uşor de păcălit, fiind în stare să creadă că produsele americane şi occidentale îi vor face mai fericiţi.

În prezent, în ţările civilizate, doar oamenii ignoranţi şi naivi mai consumă băuturi carbogazoase. Tot aceeaşi categorie de oameni fumează, consumă produse cu aditivi, prânzuri decongelate şi încălzite la cuptorul cu microunde şi privesc pasivi ore în şir la televizor. Oamenii inteligenţi cunosc deja adevărul despre aceste lucruri. De aceea, vânzările de băuturi carbogazoase scad anual, iar marile corporaţii sunt obligate să „spargă” piaţa în alte ţări, unde nu s-a aflat încă de toxicitatea aspartamului şi a aditivilor alimentari, de pericolul produselor modificate genetic şi de faptul că toate acestea aduc cu ele boala..

Nimic nu este mai simplu decât manipularea populaţiei prin publicitate, ştiri fabricate şi studii contrafăcute! Toată gama de produse alimentare, farmaceutice şi de întreţinere casnică este promovată printr-un sistem agresiv de publicitate, prin care publicul este înşelat şi convins să cumpere. Tehnologia avansată este ţinută sub control şi folosită în scop malefic de către unele guverne, prin intermediul misterioaselor contracte, fuziuni şi afaceri corporatiste – militaro-industrial o-farmaceutice –, făcute cu uşile închise. Afacerile corporatiste – crimă organizată la nivel înalt

Cuvintele nu pot descrie îndeajuns caracterul diabolic al acestor acţiuni corporatiste. Oricât de mult am citi şi afla despre acest subiect, va exista întotdeauna ceva nou de descoperit. Pentru „ei”, oamenii nu sunt decât un material pentru folosire, abuzare şi distrugere.

În spatele „câmpului de bătălie”, în timp ce oamenii se luptă cu boala şi suferinţa, fără să ştie şi să înţeleagă de unde vin toate acestea, corporaţiile strâng prada – un profit enorm, obţinut pe baza stării de dezinformare, naivităţii şi ignoranţei maselor. Singurele naţiuni care au un viitor promiţător sunt cele care protejează şi menţin sănătatea popoarelor lor şi a mediului lor natural.

Vestea bună este că din ce în ce mai mulţi oameni se trezesc la realitate! Omul inteligent face conexiuni între anumiţi indivizi şi unele companii, organizaţii sau agenţii şi îşi dă seama de caracterul dubios al intrigilor politice şi al anumitor programe, proiecte şi servicii care sunt promovate în diferite zone ale lumii, aparent fără nicio legătură unele cu altele.

Din ce în ce mai mulţi oameni află despre pericolul aditivilor alimentari, al aspartamului, al băuturilor carbogazoase, al fluorului, mercurului şi aluminiului şi au început să adopte o dietă sănătoasă, bazată pe alimente organice şi produse naturale, fără substanţe chimice… Tot mai mulţi sunt cei care cunosc efectele dezastruoase ale medicamentelor de sinteză asupra sănătăţii şi renunţă la tratamentele alopate şi la medicina convenţională, apelând la tratamente naturiste cu plante medicinale, regimuri alimentare de purificare, programe de dezintoxicare a organismului de substanţele chimice.

Tot mai mulţi oameni îşi dau seama că industria agroalimentară, farmaceutică şi petrochimică sunt interesate doar de propriul lor profit, şi nu de sănătatea umanităţii. Şi, în fine, tot mai mulţi sunt cei care înţeleg că marile corporaţii industriale şi guvernele sunt controlate de o „elită ocultă mondială”, care are drept scop distrugerea umanităţii prin îndepărtarea ei de natura esenţială şi de Dumnezeu. Prin urmare, din ce în ce mai mulţi oameni caută modalităţi de a se redescoperi pe ei înşişi, de a-şi reface sănătatea şi integritatea, de a redeveni fiinţe minunate, fericite şi mereu în comuniune cu Dumnezeu.
Ultimele zbateri ale fiarei

Trist, dar adevărat, aceste corporaţii industriale îi oferă omenirii doar boală, suferinţă şi moarte. Întregul sistem de „îngrijire a sănătăţii” a devenit un organism de tip monopolist, care se bazează pe propaganda deşănţată, pe publicitatea mincinoasă şi pe manipularea făţişă.

Avem aici de-a face nu cu metodele înţelepte ale unei guvernări care oferă soluţii şi care se îngrijeşte de sănătatea populaţiei, ci cu tacticile diabolice ale unei afaceri mondiale disperate, într-o ultimă încercare furibundă de a prelua controlul asupra lumii, înainte de a fi luată de valul transformării, care se întrezăreşte la orizont.

Şantajul şi cenzura cercetătorilor ştiinţifici

Iată cum proliferează în domeniul cercetării ştiinţifice lanţul vicios al otrăvirii populaţiei cu aditivi: dacă respingem otrăvurile → nu ies bani →nu se mai finanţează studii de cercetare. De exemplu, producătorii de aspartam donează milioane de dolari unei universităţi. Directorul laboratorului sau preşedintele universităţii pur şi simplu va sugera discret echipei de cercetare că ar vrea să vadă rezultate negative la testele despre aspartam, sau altfel subvenţiile vor fi oprite!

Totuşi, au existat oameni de ştiinţă curajoşi, care au semnalat abuzurile criminale împotriva umanităţii, făcute de marile corporaţii şi sprijinite cu bună ştiinţă de unele state şi guverne. Aceşti adevăraţi eroi ai omenirii au avut apoi de-a face, invariabil, cu atragerea concertată a oprobiului public asupra lor. Iată câteva exemple:

Dr. Andrew Wakefield şi ceilalţi doi colaboratori ai săi au fost acuzaţi şi discreditaţi de companiile farmaceutice, pentru că au dovedit ştiinţific şi au făcut publice efectele toxice ale mercurului din vaccinuri….

Neurologul Russell Blaylock a făcut ample cercetări asupra neurotoxinelor aspartam şi glutamat. „Am studiat acest subiect al neurotoxinelor în toate modurile posibile şi am demonstrat toxicitatea glutamatului…. «Ei» ştiu că eu ştiu asta acum, pentru că am făcut un schimb de scrisori cu cei mai mari apărători ai glutamatului. Cu toţii şi-au dat seama că nu aveau niciun argument care să poată contesta veridicitatea studiilor mele. Aşa încât, pentru un timp, m-au lăsat în pace. Le-a fost teamă că, în cazul în care se face publică disputa dintre mine şi ei, vor pierde. «Ei» nu vor ca această informaţie să ajungă la urechile publicului. Ceea ce fac «ei» este să joace vechiul rol al ignorării adevărului, sperând că nu se va afla. Pur şi simplu, oamenii nu au niciun sistem intern de apărare împotriva glutamatului de sinteză.

Apoi au început atacurile. Ştiu mult prea mult.. După ce am început să public rezultatele mele, editorul m-a avertizat: «Eşti sigur că vrei să scrii asta? Dacă o vei face, te vor hăitui până la moarte.» Am răspuns: «Da, vreau». Le-am publicat, cu un singur gând în minte: că nu au cum să mă combată. «Ei» exercită o imensă presiune asupra ziarelor, revistelor şi jurnalelor, pentru ca acestea să nu publice interviuri sau articole despre persoane ca mine. «Ei» încearcă să-i ţină în umbră pe cei care deţin informaţii despre adevăr, sperând că marea majoritate a oamenilor nu-l vor afla niciodată. Dar odată şi odată adevărul va ieşi la iveală. Din anul 1995, de când am publicat concluziile la care am ajuns, au apărut noi şi noi dovezi, materiale şi studii, care atestă veridicitatea informaţiei expuse de mine, şi anume, că receptorii periferici ai glutamatului şi aspartamului pur şi simplu ucid oamenii.”

Dr. C. Trocho din Spania a condus în anul 1998 cercetările asupra modului în care aspartamul influenţează ADN-ul. Experimentul său a fost denumit Studiul Barcelona sau Raportul Barcelona, deoarece a fost susţinut de conducerea Departamentului de Biologie al Universităţii din Barcelona . Apoi, cariera sa a fost atacată de producătorii de aspartam. El a mărturisit ulterior că nu va mai realiza niciodată un alt proiect de cercetare referitor la aspartam. Mai târziu, şi alţi cercetători au fost forţaţi să facă aceleaşi lucruri.

În lumea ştiinţifică, este foarte cunoscut cazul dr. John Yiamouyannis, biochimistul de la Departamentul de Lucrări Chimice al Fundaţiei Naţionale pentru Sănătate (National Health Foundation) din SUA şi membru al Societăţii Americane de Chimie (American Chemical Society), care a fost şi el şantajat, atunci când studia efectele fluorurării, în anul 1989.. A fost concediat pentru că a refuzat să tacă şi totodată i s-a interzis să îşi publice lucrările şi cercetările despre toxicitatea fluorurării. Şeful său a declarat: „Am fost nevoiţi să facem aceasta, pentru că am fost ameninţaţi că, dacă nu tăcem, ne vom pierde finanţarea….” Dr. John Yiamouyannis ar fi vrut să dezvăluie adevărul, dar a fost concediat. Apoi, Departamentul a primit un premiu uriaş în bani de la compania Colgate-Palmolive.
După ce a făcut cunoscute rezultatele studiului său asupra hranei preparate la microunde, dr. elveţian Hans U. Hertel a fost acuzat de Asociaţia Dealerilor pentru Aparate Electrocasnice şi Industriale că periclitează afacerile companiilor din acest domeniu. În urma acţionărilor repetate în justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg i-a dat medicului câştig de cauză, în procesul Hertel versus Elveţia, iar statul elveţian i-a plătit acestuia o compensaţie de 40 000 de franci elveţieni pentru că i-a încălcat dreptul la libera exprimare.

Dr. Russell Blaylock, neurochirurg: „«Ei» chiar urmăresc aceasta: în America au votat o lege simultan în mai multe state, conform căreia nimeni în afară de medicii nutriţionişti nu are voie să vorbească despre alimentaţia şi despre nutriţia corectă. Mai multe state au votat această lege. Aceasta înseamnă că biochimiştii şi ceilalţi medici nu au voie să vorbească despre sănătate?! Este ridicol!”

Cunoaşterea înseamnă putere

Transformarea începe cu fiecare dintre noi. Fiecare om are dreptul la libertate, sănătate şi cunoaştere, pentru evoluţia sa individuală şi a planetei. Medicina, agricultura, industria alimentară şi, practic, toate domeniile existenţei moderne sunt controlate de câţiva oameni din vârful „Sistemului”
– giganţii petrochimiei, ai complexului militaro-industrial şi ai băncilor lumii – care câştigă enorm de pe urma planurilor lor ticăloase, în detrimentul umanităţii.

Atâta timp cât totul pe pământ se va măsura în latitudinea profitului financiar şi longitudinea creşterii economice, nu vom fi niciodată liberi! Cât timp vom continua să lăsăm puterea, banii, gândirea, sănătatea şi libertatea noastră în mâinile „Sistemului”, nu vom fi niciodată mai mult decât nişte sclavi controlaţi şi manipulaţi mental, sclavi care au iluzia că sunt liberi. Însă pe măsură ce devenim conştienţi de adevărul ascuns în spatele aparenţelor, înţelegem că putem să acţionăm împotriva limitărilor impuse de „Sistem” şi să ne eliberăm de această iluzie ţesută de „ei”, care a devenit treptat lumea noastră.

A venit timpul să ne trezim la realitate şi să ne cerem plini de curaj dreptul de a fi liberi, de a cunoaşte adevărul şi de a ne alege singuri modul de a trăi, de a mânca, de a ne vindeca. Am ajuns să trăim în această iluzie creată, tocmai pentru că am permis să fim manipulaţi de către cei care vor să controleze aproape totul. A venit timpul, mai mult ca oricând, să punem capăt acestei dominaţii distrugătoare de pe planetă. În momentul în care vom înţelege că noi, majoritatea oamenilor, suntem cei care îi ajutăm în mod inconştient, prin ignoranţa şi lipsa noastră de reacţie, pe aceşti câţiva, puternici şi perfizi, să se menţină pe poziţie, „ei” nu vor mai avea nici o putere asupra noastră.

Dacă înţelegem că NOI suntem singurii responsabili pentru tot ceea ce ni se petrece, şi nu aceşti „ei” ascunşi, ei nu vor mai putea să hotărască în locul nostru şi să îşi continue acţiunile diabolice. Căutarea adevărului, plină de curiozitate, cu mintea deschisă şi cu dorinţa sinceră de a-l descoperi este un atribut al inteligenţei. Căutaţi cât mai multe informaţii despre ceea ce mâncaţi, despre remediile cu care vă trataţi sănătatea, despre „ingredientele” care vă compun viaţa.

Românilor inteligenţi şi cu bun simţ le va fi, sperăm, de un real folos destăinuirea acestor adevăruri cutremurătoare, care cel mai adesea le sunt ascunse cu bună ştiinţă.

  Martirii uciși de comuniști rămân în gropile comune. Marius Oprea, istoric: Am oprit cercetările de la Aiud și Târgu Ocna datorită unor reacții din partea Institutului Holocaustului

Marius Oprea, istoric cunoscut pentru cercetările spre descoperirea și înmormântarea rămășițelor victimelor comunismului, a făcut o declarație interesantă. Acesta a spus că a oprit săpăturile de la groapa comună din localitatea Târgu Ocna, din cauza protestelor reprezentanților comunității evreiești.

“Când am făcut săpăturile la Târgu Ocna au fost proteste serioase din partea organizațiilor și fundațiilor care apără comunitatea evreiască. Socotindu-se că a săpa în locul în care s-ar afla înmormântat Valeriu Gafencu creează tulburare”, a spus el într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

Mai mult, acesta a zis că în ultimii doi ani nu s-a mai săpat nici la Aiud. Aiud și Târgu Ocna sunt două din lagărele gulagului comunist din România, unde numeroase personalități au fost îngropate în gropi comune. Între acestea, Valeriu Gafencu, “Sfântul închisorilor” și filosoful Mircea Vulcănescu.

“În ultimii doi ani nu am mai făcut cercetări nici la Aiud, nici la Târgu Ocna datorită unor reacții venite din partea Institutului Holocaustului și n-am mai vrut să punem paie de foc. Mai nou am făcut săpături la Periprava, unde am găsit rămășițe îngropate la 60 de centimetri sub nisip”, a spus el.
Afirmațiile lui Marius Oprea, cunoscut drept “vânătorul de securiști”, vin ca urmare a dezbaterilor pe tema recent adoptatei legi antilegionare. Institutul Holocaustului “Elie Wiesel” a fost înființat în 2005 și se află în subordinea Guvernului și a prim-ministrului

Capeteniile României,mai rau decat dupa  razboi,imping  naţiunea pe cale de dispariţie: în 2050, țara va avea 14,5 milioane de locuitori

Populaţia României a scăzut, în 2016, cu 66.718 de locuitori din cauza declinului demografic, reducerea populaţiei din cauze demografice accelerând faţă de anul precedent, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, datele rarată că, în 2015, sporul natural negativ a fost de 60.674 persoane, iar în 2016, sporul natural negativ a crescut cu 10%.
În 2015 s-au născut circa 201.023 de copii în România, iar numărul de decese a fost de 261.697, arată datele revizuite ale INS.

În decembrie 2016, diferenţa dintre numărul de decese şi numărul de naşteri a fost în de 9.782, reprezentând spor natural negativ.

populatie

Spre comparaţie, în decembrie 2015, sporul natural negativ a fost de doar 6.776 persoane.

În luna decembrie 2016 s-au născut 15.284 copii, cu 542 (3,4%) mai puţini comparativ cu decembrie 2015, şi au decedat 25.066 persoane, în creştere cu 2.464 (10,9%) faţă de ultima lună a anului 2015.

În total, în 2016, în România s-au născut 189.783 copii, cu 11.240 mai puţini faţă de anul anterior, în timp ce numărul deceselor a scăzut cu 5.196 (2%), la 256.501.

Cu 13% mai puţini decât în 1990

În ultimele decenii, România s-a confruntat cu o intensificare fără precedent a fenomenului migraţiei internaţionale, care a condus la o diminuare semnificativă a populaţiei. Populaţia rezidentă a ţării la 1 ianuarie 2016 (date provizorii) s-a situat în jurul valorii de 19,76 milioane locuitori. De la recensământul populaţiei din 1992 şi până în prezent, populaţia rezidentă a României s-a redus cu peste 13%.

Scăderea populaţiei României din perioada 1992 – 2016 are la bază trei cauze importante şi anume: migraţia internaţională, care a condus la o scădere constantă a populaţiei României (a avut un vârf al emigraţiei în anul 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, de 544.000 persoane), planning-ul familial, prin diversele lui forme, a determinat reducerea constantă a numărului anual de naşteri pe parcursul perioadei de tranziţie (numărul de naşteri din anul 2015 a fost cu 28% mai mic decât cel din anul 1992) şi mortalitatea ridicată în întreaga perioadă de după 1992 (cu procentaje cuprinse între 11,4% în anul 1992 şi 11,7% în anul 2015).

14-15 milioane de locitori în 30-40 de ani

Populaţia României va ajunge, potrivit unor scenarii pesimiste, la 14-15 milioane în următorii 30-40 de ani, a declarat preşedintele INS, Tudorel Andrei.

“Fenomenul cel mai puţin plăcut pentru România este declinul demografic. (…) În opinia mea, problema mare a României nu este că am ajuns de la 23.200.000 în 1990 la 19.800.000 pe populaţia rezidentă. Problema majoră este că s-a schimbat radical structura populaţiei pe vârste. Aceasta este problema pe care o vom duce probabil în următorii 20-30 de ani şi, dacă vom merge pe scenariile pesimiste (…), probabil că vom ajunge la 14-15.000.000 într-o perioadă de 30-40 de ani”, a afirmat Andrei.

Se pleacă din România ca în timp de război

În ultimii 15 ani, România a fost statul cu a doua cea mai rapidă creştere a numărului de emigranţi, după Siria. O spune un studiu publicat recent de Organizaţia Naţiunilor Unite. Dar în Siria este război de 5 ani, soldat cu sute de mii de morți, pe când România este țara cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, dacă e să ne luăm după guvernanți.

Potrivit aceluiaşi studiu, suntem pe locul 17 în topul 20 mondial al naţiunilor cu cei mai mulţi emigranţi, cu 3,4 milioane de oameni plecaţi. Statisticile ONU sunt cu mult mai mici decât în realitate, având în vedere că numai în Italia și Spania sunt în fiecare peste un milion de români. În realitate sunt plecați poate dublu.

Pe plan european, înaintea României la numărul de cetăţeni plecaţi se situează Marea Britanie, Polonia şi Germania, dar numerele în sine se pot dovedi înşelătoare, comentează Mediafax, pentru că dacă ne raportăm la populaţie, ponderile schimbă datele. Concret, 4,4 milioane de polonezi au plecat din ţară, dar asta înseamnă 11%, pe când în cazul românilor vorbim de 17% din total. Adică un român din cinci.

Un comentariu al agenției Mediafax face o comparație foarte plastică: În ultimii 25 de ani, România a pierdut 16 oameni pe oră, adică 3 avioane pline sau mai bine de 7 autocare în fiecare zi.

Efectul cel mai grav nu este cel demografic, ci acela al dispariției competențelor.

«Unul din zece români care au plecat legal în Marea Britanie a pornit o afacere proprie, aşadar plăteşte taxe şi creează locuri de muncă şi valoare adăugată. Trăim într-o lume în război, nu din acela cu arme şi soldaţi şi tunuri şi avioane, ci din acelea pentru resurse, pentru banii investitorilor şi, nu în ultimul rând, pentru competenţe. România nu excelează la niciun astfel de capitol, nici la gestionarea resurselor, nici la atragerea investitorilor şi cu atât mai puţin la atragerea sau păstrarea sau crearea de competenţe. Iar despre sprijinirea antreprenorilor, să spunem că există intenţii, dar stăm prost la finalizare.», mai scrie Mediafax. Spre deosebire de România, la Londra o companie se înființează în zece minute, raportează la fisc o dată pe an, şi doar TVA se raportează trimestrial.

 

Trinitatea diabolica-Iliescu,Gorbaciov,Isarescu au hotarit sa alunge tinerimea,din lipsa de bani- pentru salarii decente …De aceea «Părăsim țara , să le adunăm căpșunile, să le spălăm picioarele, să ne umilim»

«Părăsim țara cu atâta ușurință, ne ducem să le adunăm căpșunile, să le spălăm picioarele, să ne umilim» Un oficial din Guvernul României, fost deținut politic, pune degetul pe rană.

„În urmă cu 30 de ani nu-mi era rușine să spun că sunt român, dar acum îmi e”, a declarat subsecretarul de stat Octav Bjoza, 79 de ani, fost luptător anticomunist și președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), la finalul unui eveniment dedicat luptei anticomuniste în România.
Declarația i-a nemulțumit pe unii participanți la eveniment.

octav-bjoza
Bjoza a explicat pentru Bugetul.ro că „N-au înțeles unii nuanța. Altora trebuie să le fie rușine cu noi, pentru că nu ne merită. Dar apropo de treaba asta, dumneavoastră, tânăr fiind, vă mândriți cu faptul că în România cei mai mulți trăiesc sub limita sărăciei?
Țara aceasta a fost dusă de râpă. În România a câștigat tot partidul unic, adică partidul hoților – care e răspândit prin toate celelalte.
Este trist, este foarte trist. Nu numai Munții Patriei au fost cheliți. Țara este golită de tinerețe și inteligență. Chiar nu realizăm că am rămas o țară de bătrâni și bolnavi? Iar noi ne mâncăm între noi.”, a declarat Octav Bjoza.
„ (…) nu facem destul. Părăsim țara cu atâta ușurință. Ne ducem să le adunăm căpșunile, să le spălăm picioarele, să le tăiem lemnele, prin Occidentul Europei, să ne umilim. În urmă cu 60-70 de ani erau patru, cinci noțiuni: cea de neam, de patrie, de tricolor și de credință strămoșească. Noi n-am reușit să împiedicăm instaurarea comunismului atunci și am demonstrat cu certitudine lumii întregi că în această țară nu toți am fost niște lași și niște lingăi ai Partidului Comunist și când a fost vorba de salvarea acestui neam nici chiar jertfa supremă nu ni s-a părut prea mult. Asta trebuie să rețină tinerii de azi, nu să-și părăsească țara cu atâta ușurință.»

sursa foto:  evz.ro

La Sala Dalles ,in Capitală, a avut loc un eveniment dedicat luptei anticomuniste în România. Mai exact, a fost jucată o piesă de teatru – Mislea, Camera 4. Femei în închisorile comuniste – care a vrut să ilustreze o fărâmă din cât au pătimit reprezentantele sexului frumos în sistemul penitenciar din România comunistă.La finalul evenimentului, subsecretarul de stat Octav Bjoza, fost luptător anticomunist și președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), a făcut o declarație controversată: „În urmă cu 30 de ani nu-mi era rușine să spun că sunt român, dar acum îmi e”.Un preot din mulțime i-a atras atenția la plecare fostului luptător anticomunist. Contactat de Bugetul.ro, subsecretarul de stat a explicat că „unii nu au înțeles nuanța la care s-a referit”„N-au înțeles unii nuanța. Altora trebuie să le fie rușine cu noi, pentru că nu ne merită. Dar apropo de treaba asta, dumneavoastră, tânăr fiind, vă mândriți cu faptul că în România cei mai mulți trăiesc sub limita sărăciei?Această declarație trebuie nuanțată. Eu nu m-am schimbat pe parcursul vieții nicicum și nici nu am de gând. Nu am culoare politică. Nu am mamă, nu am tată, am fost făcut de o mătușă, așa că să le fie clar tuturor: Țara aceasta a fost dusă de râpă. În România a câștigat tot partidul unic, adică partidul hoților – care e răspândit prin toate celelalte.Este trist, este foarte trist. Nu numai Munții Patriei au fost cheliți. Țara este golită de tinerețe și inteligență. Chiar nu realizăm că am rămas o țară de bătrâni și bolnavi? Iar noi ne mâncăm între noi. Ultimele energii ni le irosim și nu sesizăm că România e înconjurată de o haită de lupi flămânzi care ar vrea să nu se împlinească centenarul. Nu vă dă de gândit treaba asta?”, ne-a declarat Octav Bjoza.

„Ne ducem prin Occident să ne umilim”

Preotul prezent la eveniment i-a transmis domnului Bjoza că ar trebui să se mândrească de faptul că s-a născut român, fiindcă e un dar Dumnezeiesc. Când i-am amintit aceasta președintelui AFDPR dânsul a spus:

„Nu, domnule! Mă mândresc cu ce am făcut atunci și se vede treaba că nu am făcut destul, că n-am putut, pentru că erau trupele Armatei Roșii în țară, când noi am luat atitudine în urmă cu 60-70 de ani, când pădurile patriei erau divizii de tancuri și de infanterie ale Armatei Roșii eliberatoare. Care după ce ne-au eliberat, 14 ani au uitat să plece acasă. La plecare, însă, n-au uitat să ia o halcă din trupul Patriei. Nicidecum nu pot accepta varianta preotului, că a fi român este un privilegiu. Nu, pentru că nu facem destul. Părăsim țara cu atâta ușurință. Ne ducem să le adunăm căpșunile, să le spălăm picioarele, să le tăiem lemnele, prin Occidentul Europei, să ne umilim. În urmă cu 60-70 de ani erau patru, cinci noțiuni: cea de neam, de patrie, de tricolor și de credință strămoșească. Noi n-am reușit să împiedicăm instaurarea comunismului atunci și am demonstrat cu certitudine lumii întregi că în această țară nu toți am fost niște lași și niște lingăi ai Partidului Comunist și când a fost vorba de salvarea acestui neam nici chiar jertfa supremă nu ni s-a părut prea mult. Asta trebuie să rețină tinerii de azi, nu să-și părăsească țara cu atâta ușurință.

Ce a făcut Biserica Ortodoxă pentru acest popor? Îl întreb eu pe preotul de aseară, că n-au făcut mai nimic și au lăsat de au proliferat, în ultimii 27 de ani, tot felul de secte și de alte culte ce n-au avut nicio treabă cu neamul nostru, al românilor. Nu s-au implicat cât ar fi trebuit”, ne-a mai declarat subsecratarul de stat.

„Cine nu mă cunoaște nu sesizează finețea abruptă a aluziilor!”, a completat Octav Bjoza.

De asemenea, domnul Octav Bjoza ne-a dezvăluit că spectacolul de la Sala Dalles a fost organizat din fonduri proprii și că a plătit 1.250 de lei pentru închirierea sălii, pe o perioadă de trei ore: „Sala am plătit-o eu din salariul de subsecretar de stat”.

Cine este Octav Bjoza?

Potrivit site-ului Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Octav Bjoza s-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist.
Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. GheorgheEnoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958  pentru delictul  crimă  de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.

Pedepsele fiind exagerat de mari, în comparaţie cu faptele comise, la 09 februarie 1962, prin decizia nr. 34 a Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR) – Colegiul Militar, admite recursul declarat de Procurorul General al RPR, casează sentinţa de mai sus şi îl condamnă la 4 ani temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962

7 idei esentiale de la Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Putem sa ne eliberam de gandurile negative!

Prof. Dumitru Constantin Dulcan este un om de stiinta roman, care a facut o munca de pionierat, demonstrand inca din anul 1981, cand a fost lansata cartea „Inteligenta materiei”, ca ceea ce gandim creeaza universul in care existam! Eliberati de gandurile negative, oamenii pot atinge esenta divina, este de parere profesorul Dulcan.Prof. Dumitru Constantin Dulcan este un om de stiinta roman, care a facut o munca de pionierat, demonstrand inca din anul 1981, cand a fost lansata cartea „Inteligenta materiei”, ca ceea ce gandim creeaza universul in care existam! Eliberati de gandurile negative, oamenii pot atinge esenta divina, este de parere profesorul Dulcan.

Internetul romanesc abunda de multe articole si interviuri cu Prof. Dumitru Constantin Dulcan din care extragem cateva idei esentiale care ne vor ajuta sa intelegem mai bine cercetarile si ideile care la inceput au bulversat lumea stiintifica, pentru ca astazi, astfel de cercetari cu privire la lumea vie, sa constituie teme principale de studiu.

1. Exista o inteligenta la toate nivelurile de manifestare a materiei, incepand de la particulele subatomice din vidul cuantic pana la fiziologia creierului uman. Ceea ce numim instincte la lumea fara limbaj articulat nu sunt decat tezaurizari de inteligenta, sau programe inteligente. Sunt garantii pe care specia si le ia pentru a-si indeplini propria sa finalitate – autoconservarea si reproducerea. Prof. Dumitru Constantin Dulcan – medicaacademica.roProf. Dumitru Constantin Dulcan, Inteligenta materiei

UNIVERSUL SE SPRIJINA PE LEGI MORALE

2. Astazi, bazandu-ma pe o cunoastere stiintifica, pot afirma cu certitudine ca lucrurile nu au pornit dintr-o intamplare si viata nu e accidentala pe pamant, asa cum spun manualele de biologie. Ba mai mult, afirm ca universul se sprijina pe legi morale. Am ajuns la concluzia ca si creierul respecta un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum stim asta? Iata un experiment.

La inceputul anilor 2000, la Universitatea Wisconsin, s-au facut cercetari pe calugari tibetani. S-a constatat ca la emotiile pozitive – empatie, respect, admiratie etc – se activa o arie din lobul frontal stang, in timp ce trairea sentimentelor negative activa o arie din lobul frontal drept. In consecinta, creierul face o distinctie intre bine si rau. Dar creierul e o masa de carne si nu are cum sa faca selectia intre bine si rau doar prin sine. E clar ca exista o constiinta care face aceasta triere, iar ea se supune la randul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o?

Legea lui Dumnezeu este Legea Binelui

3. Deci, legea lui Dumnezeu este legea Binelui. Dar poate argumentul acesta nu e suficient ca sa intelegeti de ce universul e construit pe tiparul Binelui. Va dau alt exemplu, la nivel de chimie: gandurile negative la nivel de chimie a sangelui determina in corp un viraj spre aciditate (care inseamna imbatranire, boala, degenerescenta). Faptele pozitive si senine duc corpul catre un ph alcalin, care se traduce prin longevitate si vitalitate. Pana si ADN-ul nostru face diferenta intre bine si rau. S-a luat o proba de ADN de la un individ, a fost dusa la distanta si monitorizata prin mijloace de laborator

Asupra individului s-au exercitat diverse influente, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Pana si in ADN-ul nostru sunt inscrise premisele sanatatii si bolii. - Prof. Dumitru Constantin Dulcan 

BOLILE AU CAUZE SPIRITUALE

4. Sunt si boli care ne sunt date ca lectii. Dar in cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: invidia, rautatea, competitia acerba, egoismul si dorinta de razbunare, la care se adauga frica si stresul generat de o societate ultratehnologizata. Stresul inseamna moartea celulei. Inca de la anul 1000, Avicenna a facut un experiment si a pus un miel intr-o cusca langa cusca unui lup. Mielul a murit, pur si simplu, de frica. Cand ne e frica, nu se mai secreta chimia necesara si celula moare. Pe termen lung, asta inseamna scleroze, boli degenerative, Parkinson si dementa. Ce sa mai vorbim despre faptul ca epoca noastra e una din epo¬cile cu cele mai multe cazuri de depresii si suicid. Sti¬ati ca depresia este unul din factorii care favorizeaza aparitia bolii Alzheimer? Depresia este o otrava pentru organism. – Prof. Dumitru 

 

 

 

Constantin Dulcan despre puterea gândurilor noastre

 

 

 

Nimeni n-ar crede că un copil dintr-un sat de provincie se întreabă, la o vârstă fragedă, doar observând rutina din jurul lui, ce sens are existenţa umană. Şi totuşi, Dumitru Constantin Dulcan, ajuns acum profesor universitar şi medic neurolog, a făcut acest lucru. Prin tot ceea ce a făcut, el a căutat însemnătatea vieţii. A găsit răspunsuri la întrebări esenţiale, a înţeles cum funcţionează Universul şi spune că tot ceea ce a aflat prin studiu intens şi din experienţele sale vrea să împărtăşească şi altora. Am vorbit cu profesorul Constantin Dulcan despre triada fericire – gânduri – sănătate şi consecinţele acesteia asupra funcţionalităţii Universului. Profesorul consideră că gândurile şi vorbele noastre pot influenţa universul

Profesorul Constantin Dulcan şi-a propus să desluşească misterul care-l măcina, mânat de sfaturile tatălui său, care n-a putut să meargă la şcoală din cauza situaţiei familiale, dar care şi-a dorit ca măcar copiii lui să-şi construiască un viitor prin învăţătură.

„Vedeam, ca orice copil la ţară, că te trezeai de dimineaţă, plecai la munca câmpului, cu vitele, veneai acasă, mâncai, te culcai. A doua zi, la fel. Zi de zi să faci asta, asta-i viaţă?! Dar de ce, de ce trebuie să se nască omul? Şi prima întrebare a fost: Ce sens are viaţa?”, povesteşte Constantin Dulcan.

Profesorul Constantin Dulcan a studiat pe cont propriu filosofia. „Când am ajuns la India, am rămas uimit că filosofia lor este o filosofie a omului de pe stradă, nu ca la noi, rezervată elitelor universitare. Pentru indian, filosofia devenise o modalitate practică de existenţă, în timp ce pentru mine era o chestie care mă ajuta să strălucesc într-un salon, dar în afară nu mă ajuta cu nimic. Nu puteam să înţeleg natura la nivel intim, biologic. Şi mi-am spus: acum fac asta, când termin, fac medicina”, povesteşte Constantin Dulcan.

Aşa a şi făcut. A ales un domeniu al medicinei care să-l ajute să obţină răspunsul la întrebarea esenţială pe care şi-a pus-o încă din copilărie – Ce sens are viaţa?.  „Alegerea medicinei a pornit de la un comandament de ordin informaţional. Am voit să ştiu, a fost fundamental să cunosc. Să cunosc lumea la nivel biologic, intim, ca motivaţie fundamentală şi dincolo, cultura ca motivaţie spirituală. Ai două laturi, spiritul şi corpul, organismul. Asta m-a ajutat foarte mult. Pe urmă, când am luat secondariatul, puteam să iau boli interne la Piteşti. Ar fi fost fericiţi părinţii. Mai erau neurologia şi psihiatria la Craiova. Am luat neurologia pentru că am zis că aici pot avea un drum mai personal. Şi aşa a fost. N-aş fi înţeles atât de multe dacă nu eram neurolog”, îşi aminteşte Constantin Dulcan.

„Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine”

„Cu toţii avem nevoie să fim, să gândim, să căutăm o cale de a exista într-o lume în care există şi multă bucurie, dar şi enorm de multă tristeţe. Întregul ţel al vieţii mele a fost acela de a găsi un sens al lucrurilor”, completează acesta.

A găsit sensuri diverse. A înţeles că viaţa noastră este formată din ceea ce gândim şi ceea ce simţim, că unul dintre sesurile vieţii, finalitatea spre care tind toate acţiunile noastre este fericirea: „Fericirea este un sens al nostru şi are sensuri multiple. Pentru mine fericirea este momentul în care totul freamătă în noi, se mişcă şi ne învolburează, momentul în care simţi că întreaga lume este cu tine. Fiecare dintre noi poate avea o formulare a ideii de fericire. Trebuie să facem o diferenţă între bucurie şi fericire. Fericirea este, după opinia mea, un obiectiv, o ţintă, o finalitate a tot ceea ce este fiinţă pe lumea asta, cu diferenţa că o fiinţă umană, dispunând de o raţiune, trăieşte fericirea, sentimentul acesta al satisfactiei depline atât în planul raţional, cât şi în planul afectiv. Bucuria este plăcerea minţii, în timp ce fericirea merge mai adânc, la bază, la fundamentele sufletului, unde putem vorbi de o fericire a spiritului, care înseamnă mult mai mult decât nivelul imediat al gândirii”.

Profesorul consideră că dragostea este o circumstanţă sigură a fericirii şi dă exemplu iubirea adolescentină, ca pe una dintre cele mai marcante experienţe ale vieţii.

„Fericirea este o stare de spirit, o stare în care, vrei, nu vrei, trebuie să intre şi inima şi afectivitatea, profunzimile tale afective, acolo unde este esenţa ta. Dragostea este una dintre circumstanţele fericirii indubitabile. În mintea mea este tot timpul faptul că iubirea adolescenţei este una dintre cele mai marcante experienţe. De ce? Pentru că este momentul în care insul afectiv se trezeşte la viaţă. Mai cred că cea mai mare satisfacţie este aceea când pasiunile tale, înclinaţiile tale îşi găsesc un ecou în ceea ce faci. Asta cred că e adevărata fericire a vieţii”, spune Dulcan.

Nivelul superficial, cu furtunile, nivelul profund, cu pacea. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi.

Şi totuşi, cum pot fi fericiţi oamenii într-o lume în care stresul, nemulţumirile legate de viaţa profesională sau de cea personală descriu cel mai bine viaţa lor? Profesorul Dulcan consideră că este o chestiune de percepţie.

„Sunt două niveluri la care un om poate să aibă o reacţie de fericire sau de nefericire. Primul este planul personal, dar voi începe cu modelul social. Modelul social poate să-ţi dea satisfacţii sau să nu-ţi dea satisfacţii. Poate să-ţi ofere condiţii de împlinire pe plan profesional sau nu. În cazul modelului social nu prea poţi face mare lucru. Atunci, rămânem la al doilea nivel, nivelul tău personal. Cum văd fericirea orientalii: ei vorbesc despre fericire la nivel de virtuţi. Ei spun că sunt două niveluri. Este nivelul superficial, unde sun toate furtunile care se abat asupra minţii, asupra gândului şi este nivelul profund. Nivelul profund înseamnă pentru ei să-ţi păstrezi acea pace, linişte interioară, indiferent că întâmpini succesul sau eşecul. Omul trebuie să se educe de o asemenea manieră încât să înţeleagă că frica şi spaima care li se prezintă face parte dintr-un nivel comercial care interesează anumiţi indivizi. Noi trebuie să învăţăm că şi în faţa nenorocirilor, dar şi a lucrurilor plăcute trebuie să îmi păstrez un echilibru. În momentul acela, omul nu mai este în bătaia vântului, nu mai este la mâna societăţii, nu mai devine ceea ce vrea societatea să facă din el: o slugă, un nimic, un zero. El îşi păstrează propria lui nişă, propriul lui regat.

Nefericirea este o chestiune de percepţie. Sunt fericit în funcţie de cum percep eu un eveniment; îl percep cu un ecou negativ sau îl percep cu un ecou pozitiv; entuziasmant sau netentuziasmant; deprimant sau, dimpotrivă, extaziant. Fericirea mai ţine şi de structura noastră. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi. Bucură-te! Uite, ai băut o cafea cu cineva, bucură-te. Tu spui: „Nu pot, e amară”. Păi, fă-o dulce dacă e amară.”

Gândurile noastre sunt responsabile pentru energiile Universului

Gândirea pozitivă nu ne ajută doar pe noi. Profesorul Constantin Dulcan spune că gândurile şi cuvintele noastre sunt încărcate cu energie. Această energie este negativă sau pozitivă, în funcţie de felul în care arată gândurile noastre şi de semnificaţia pe care o au cuvintele noastre.

„Tot ceea ce gândim este sprijinit pe un fundament energetic. În momentul în care gândim frumos, bine, noi emitem un nor de lumini. Noi suntem construiţi din fotoni, din lumină. Numai că nu o vedem, pentru că numărul de fotoni emis este infim. În momentul în care gândim în termeni de iubire, compasiune, iertare, empatie şi recunoştinţă, noi emitem un câmp de energie pozitiv. Acest câmp de energie îmbibă toate celulele noastre. Pe de o parte, modifică chimia noastră. Ele contribuie la sănătate, longevitate, mulţumire, fericire. Invers, sentimentele de ură au un câmp de emisie negru. În momentul în care urâm, suntem violenţi, invidiem, noi îmbrăcăm o haină de doliu. La nivelul creierului nostru corespunde o chimie a substanţelor benefice şi a celor dăunătoare. Dopamina este cea responsabilă pentru sentimentul de fericire. Stresul, în schimb, conduce la îmbolnăvire”, susţine Constantin Dulcan.

Profesorul susţine că un câmp de energie emis de om fie prin cuvinte, fie prin gânduri, poate ajunge în cel mai îndepărtat punct din Univers şi prin influenţa pe care o au pot crea dezechilibre energetice. „În momentul în care eu, prin ceea ce scot pe gură sau gândesc dezechilibrez Universul, el produce catastrofe. El nu este dependent de existenţa mea, dimpotrivă, eu sunt produsul lui, nu el este produsul meu. Ca atare, el se răzbună. Dezechilibrele sunt dure. Toate catastrofele de aici vin”, explică profesorul Dulcan.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim”

Pe lângă Univers, influenţată de gândirea noastră este şi sănătatea. Medic de profesie, profesorul Constantin Dulcan spune că modul în care gândim ne poate ajuta să ne prelungim viaţa. Îşi aminteşte episoade din cariera sa medicală, în care persoane care au venit la el să se trateze au reuşit să grăbească vindecarea printr-o gândire pozitivă.

„Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul în care gândim. Noi suntem suma tuturor gândurilor şi emoţiilor noastre. Noi emitem pe zi circa 60.000 de gânduri. Cu fiecare gând pe care îl emitem, noi pledăm pentru viaţă sau pentru moarte, pentru sănătate sau pentru boală. Eu am creat clinica de neurologie şi la Craiova şi în Bucureşti, aveam bolnavi cu aceeaşi boală, accident vascular. Eram zilnic obligat să fac vizita cu 30 de oameni după mine. Şi întrebam bolnavii cum se simt. Unul îmi spunea că se simte bine, că va fi şi mai bine. Mă duceam după trei zile, mă uitam la faţa lui, vedeam cum înfloreşte. Altul spunea că nu îi e bine, că l-a durut injecţia, că nu i-a trecut cu pastila pe care i-am dat-o. Acel om mergea prost, rău. Se vedea că e nemulţumit şi nu îi mergea bine nici tratamentul. În clipa de faţă vorbim despre ceea ce se cheamă puterea minţii. Putem, pur şi simplu, să ne modificăm starea de sănătate, comportamentul uman în beneficiul nostru. Acestea sunt lecţiile de ultimă oră pe care ni le dau ştiinţele. Deci, nu trebuie să ne lăsăm speranţa că ne ajută doar o reţetă. Ne ajută reţetele, dar cel mai mare ajutor ni-l dăm singuri. Doctorul nu este Dumnezeu, iar medicina nu este matematică”, explică profesorul Constantin Dulcan.

Inima este corespondentul minţii divine

Având în vedere că oamenii gândesc şi simt, deci au o latură raţională şi una emoţională, l-am întrebat pe Constantin Dulcan dacă, în drumul către fericire oamenii ar trebui să-şi asculte mai mult inima sau să fie mai mult raţionali. Acesta spune că adevărul în cazul marilor decizii care ne pot influenţa în mod semnificativ viaţa stă în inimă. Suntem tentaţi să credem că raţiunea depăşeşte sentimentele, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Inima este asimilată de Constantin Dulcan puterii divine, deci, adevărului absolut.

Experienţa mea a fost că de câte ori n-am ascultat inima, n-a ieşit bine. Vorbind în alţi termeni, inima este corespondentul minţii divine. Deci, acolo e adevărul. În creier este doar un calcul al circumstanţelor, pe care tu nu le ştii. Eu gândesc că dacă merg acum pe stradă n-o să mă întâlnesc cu un obstacol peste care să nu pot trece dar, când ies acolo, nu e aşa. Asta este partea raţională. Deci, adevărul stă în inimă. Ascultă-ţi inima. Sentimentul este cel care rămâne, raţiunea se pierde. Memoria e scurtă la nivel raţional. La nivel afectiv memoria e mult mai lungă. De aceea, experienţele care te marchează în viaţă nu le uiţi, indiferent că sunt bune sau rele”, afirmă acesta.

Bineînţeles, în contextul unei vieţi sociale, raţiunea are rolul ei. Constantin Dulcan admite că a-ţi asculta inima nu înseamnă a renunţa la serviciu pentru că inima nu vrea asta: „Încă o dată, nici o parte, nici alta nu trebuie dusă la extrem. Linia de mijloc este linia de aur. Adică, trebuie să şi gândeşti. Sunt lucruri pe care nu le poţi face decât cu raţiunea, fără îndoială”.

Fericirea se naşte în interiorul nostru, în inimă. Fericirea este un sentiment venit de dincolo de raţiunea umană. Aşa cum am spus mai sus, profesorul Constantin Dulcan admite că inima este conrespondentul minţii, raţiunii divine. Astfel, o cale către găsirea fericirii este credinţa şi recunoştinţa faţă de Creator, dar şi faţă de creaţiile sale – ceilalţi oameni, animale, natură.

Pentru fericire este foarte important să fim recunoscători pentru că existăm. Am apucat încă o zi. Atâţia alţii nu mai apucă ziua aia. Fii recunoscător lui Dumnezeu că exişti, fii recunoscător pentru părinţii tăi că te-au crescut, fii recunoscător celor de pe urma cărora tu citeşti o carte bună, înveţi, fii recunoscător celor datorită cărora porţi hainele pe care le porţi, că le-au creat ei. Şi să te întrebi ce poţi să faci tu pentru ei. Uite, eu sunt medic bun, pot să îi vindec. Atunci, toate lucrurile vor fi la un alt nivel. Sigur că suntem diferiţi, că cel care mătură strada are altă fericire decât fericirea mea, dar  asta nu înseamnă că eu am dreptul să îl dispreţuiesc, pentru că eu nu pot trăi fără el”, spune Constantin Dulcan.

Reţeta fericirii prescrisă de medicul Constantin Dulcan

Profesorul Constantin Dulcan consideră că starea de fericire poate fi obţinută de oricine. Sfaturile sale pentru oameni se referă la atitudinea pe care aceştia o adoptă faţă de propria persoană şi faţă de viaţă în general. Toţi oamenii ar trebui să fie împăcaţi cu ei înşişi, să accepte că sunt diferiţi şi că fiecare om are dreptul la deminitate şi respect şi să înţeleagă că sunt veniţi pe lume cu un scop. Depinde de ei să descopere acea chemare. Păstrarea în suflet a unui ideal, gândurile pozitive şi, cel mai important, credinţa – sub orice formă ar fi ea – sunt, de asemenea, elemente din reţeta fericirii dată de medicul Constantin Dulcan pacienţilor săi:

„Concluzia mea este că fericirea este un drept natural, pe care îl am prin faptul că exist şi cel mai bun reper pentru a avea linişte şi pace interioară este să ştii că dincolo de tine există o raţiune care te protejează. Eu lucrul ăsta l-am învăţat singur. Sigur că la ţară, în copilările, mama mă ducea la Biserică. Dar experienţa mea, căutările mele, m-au făcut să simt asta, să experimentez şi să ştiu că există Dumnezeu. Pe mine nu mă pot convinge nici toţi marxiştii lumii, toţi capitaliştii că venim din maimuţe. Pentru că de când e maimuţa maimuţă ea nu s-a transformat în om. Şi dacă din întâmplare maimuţa aia s-a tranformat în om, înseamnă că există o raţiune care vine din alt plan şi iată demonstraţia divinului. Dacă materia evoluează, înseamnă că e raţională. Vin fizicienii şi spun că atomul acela nu are raţiune. Păi dacă el nu are şi eu am, eu de unde am? Înseamnă că sunt eu încă ceva, un spirit. Atunci, de unde vine spiritul? Dacă corpul meu fizic este format numai din atomi neutri, de unde gândirea? De unde sentimentele? Înseamnă că e altceva pus în materie”, susţine Constantin Dulcan, care expune această teorie a unei raţiuni superioare care guvernează tot ce este prezent pe acestă lume în toate cărţile sale.

 

D.C. Dulcan: În MIEZUL si in spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu…

 

E medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei.

 

O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o “minte uni­versală”, care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. “In­teligenţa materiei”, cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.

 

Dimineaţă de vară

 

- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?

 

- De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

 

- Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia?

 

- Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem în bună parte funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie o ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.

 

Există o inteligenţă a materiei

 

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

Premiul de Excelenţă „Excelsior” oferit de cotidianul Argeşul 2009

 

 

- O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia “Inteligenţei materiei”. Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru cititorii revistei noas­­tre?

 

- Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive – empatie, respect, admiraţie etc – se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătăţii şi bolii.

 

Devenim ceea ce gândim

 

- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?

 

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

 

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

 

- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

 

- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?

 

- Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.

 

“Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare”

 

- Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

 

- Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice “eu te-am vindecat”, dar a ales să spună “credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.

 

- Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

 

- Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.

 

- Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?

 

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

„Omenirea se îndreaptă spre o nouă conştiinţă”

 

 

- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

 

“Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză”

 

- V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.

 

- Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, “şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

 

- Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

 

- Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.

 

- Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

 

- Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

 

- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?

 

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

Constantin Dumitru Dulcan – caricatură de B. Petry

 

 

- Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

 

- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?

 

- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?

 

 

“Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici”

 

- Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după apariţia cărţii “Inteligenţa materiei”. Cu toate astea, nu aţi emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, aţi ales izolarea.

 

- Când am scris Inteligenţa materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o ţară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o singură dorinţă atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până în anul 2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris şi demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi din con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.

 

- Aţi practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la congrese şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de familie?

 

- Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristeţe, imediat după căsătorie: “Credeam şi eu că eşti un om normal.” (râde)

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu

La Casa Oamenilor de Ştiinţă, alături de colegi academicieni

 

 

M-a iertat între timp şi m-a şi ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi acum lucrez în acelaşi ritm. Mă aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În Bucureşti n-aş putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă apuc să scriu “Inteligenţa…”, am stat mult şi m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că merită. Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.

 

 

Mărturisitorul Nicolae Purcărea: „Experimentul Piteşti a fost mai dur decât Holocaustul şi Gulagul

În cursul dimineţii de vineri, 25 septembrie 2015, mărturisitorul Nicolae Purcărea, fost deţinut politic timp de 20 de ani în temnițele comuniste, a plecat la Domnul, după o grea, îndelungată şi mântuitoare suferinţă. Publicăm In Memoriam un interviu răscolitor cu mărturisitorul Generaţiei de la ’22 însoţit de o serie de fotografii inedite. Priveghi, Duminica seară, ora 18.00, la Capela Bisericii Sfânta Treime din Scheii Braşovului. Înmormântarea va avea loc luni la ora 13.00. Iată interviul realizat pentru revista Isvod:

Fraţii de Cruce Teofil Mija şi Neculae Purcărea la Sambata

E scheian vechi badea Nae şi e cunoscut foarte de braşovenii adevăraţi. E verde precum bradul ce se-ndoaie, dar nu se frânge, după vorba prietenului său Ion Gavrilă Ogoranu. Am privilegiul de a mă fi născut în oraşul domniei sale de la poalele Tâmpei. Îl ştiam de demult din legendele cu haiduci şi legionari, însă dintr-un soi de sfială şi nevrednicie n-am îndrăznit să-l caut. Camarazii săi de suferinţă, unii încă în viaţă, mi l-au numit: un sfânt şi fratele nostru mai mare. Prieteni, elevi de-ai săi, intelectuali, preoţi, călugări, oameni din străinătate, vrăjmaşii săi chiar şi tot felul de gură cască se vântură într-un nesfârşit pelerinaj să vază şi să auză pe bădia Nae. 

Nicolae Purcarea şi nepoata sa, Zina Burloiu

Ceva mai târziu, s-a-ntâmplat să-l găsesc vorbind la o lansare de carte despre Noica. Era o carte scrisă „corect politic” şi „scurtată” rău în ceea ce priveşte adevărul ăla cu capul spart de pe uliţe. La finalul lansării cu o smerenie, rar întâlnită azi, a cerut cuvântul. Şi a vorbit. Rostirea sa ne-a dus la geneza faptelor, aşa cum ele au fost să fie. Cu blândeţe fermă a despicat văzduhul şi a dumirit pe cei cu urechile la ei. Autorul imberb şi sclifosit – pe numele lui Sorin Lavric – a tăcut mâlc în faţa baciului. Se lăsase o linişte grea. Apoi, şi-a cerut iertare pentru nedorita intervenţie şi a dat să plece. Sala grămadă s-a ridicat şi ea să-l îmbrăţişeze pe bădia lor uitând de carte, autor şi autografe. Strategic, tânărul „învăţător” de  la Bucureşti a explicat că nu a putut publica până la capăt tot ce a aflat despre subiect şi că, pe deasupra, şi-a făcut o sumedenie de duşmani. Bătrânul Purcărea i-a răspuns calm şi cu profundă afecţiune: ştiu, dar îţi mulţumesc şi pentru atât cât ai spus! Am încercat să vorbesc cu autorul şi politicos  m-a expediat spunându-mi că ştiu deja mai multe decât a putut divulga în cartea sa. 
Acela fost-a momentul când l-am abordat pe Badea Nae. Scârbit de cele văzute că vin de la tinerii-cufuriţi-eşalonul 3 m-am îndreptat cu sete să-l salut cu onor pe Bădia. Mă iertaţi, pentru întârziere, dar n-am luat o palmă pentru ceva nobil şi nici pentru Hristos! M-a privit îndelung cu un zâmbet melancolic ca apoi să ne pierdem pe uliţele Scheiului. Când am intrat în căscioara-i ţărănesc decorată am simţit pentru prima dată cum e să te întorci acasă. (Marius Iona)
 Nicolae Purcarea si Teofil Mija
„Noi suntem poporul cu cea mai grea şi cea mai lungă rezistenţă anticomunistă”

La dl Purcarea acasa de Irina Morosanu

Marius Iona: Ce-aţi mai făcut săptămâna asta?
Nicolae Purcărea: E greu să spun ce am făcut. Am citit din cărţile astea, că tot citesc, că… foarte ciudat ştii, trebuie să iau de două-trei ori capitolul să-l pot înţelege, să pot memora esenţialul, că aşa mă leg de idee, îmi notez ideea pe care undeva trebuie să o dezvolt şi eu. Suntem obligaţi să cunoştem Holocaustul poporului evreu.
M.I.: Este un lucru rău să cunoştem Holocaustul?
N.P.: Dom’le, nu este un lucru rău. Dar de ce suntem obligaţi să-l cunoaştem? De ce nu suntem obligaţi să cunoştem Holocaustul poporului nostru? Să ştii poporul tău prin ce suferinţe a trecut. Am citit aici un articol al unui preot maghiar; a fost student şi a fost băgat la Piteşti, dar el maghiar fiind nu a făcut parte din problemele românilor. Nu a cunoscut Mişcarea Legionară. Şi scrie aşa de frumos, dom’le! Am admirat felul cum disecă, îmi face impresia că uneori chiar prea mult, aceasta problemă. Dar aşa a văzut-o el, e frumos…
M.I.: Care problemă?
N.P.: A Piteştiului, că a trecut prin Piteşti. Scrie foarte frumos, are foare mult discernământ, foarte multă logică în tot ceea ce spune. Interesant, foarte interesant, dar e bine ca acest lucru să fie dat şi în şcoli, să citească, să studieze, dar e prea… cum să zic, face parte din romanele astea S. F., că a fost o imaginaţie bolnavă tot ce ni s-a întâmplat acolo.
M.I.: Dar nu credeţi că din vina noastră nu e promovat Piteştiul?
N.P.: Dom’le, e o linie generală, spre deosebire de alte ţări care îşi proclamă, îşi dezvăluie toate suferinţele, aici restrâng. Ce se ştie, de exemplu, despre rezistenţa din munţi? Nu se ştie mai nimic. Şi noi suntem poporul cu cea mai grea şi cea mai lungă rezistenţă anticomunistă. Comunismul noi nu l-am înghiţit pe nerăsuflate. Ne-am opus, am rezistat. Nimenia din ţară de la noi nu vrea să dezvălui această rezistenţă.
M.I.: Dar de unde ştiţi că poporul nostru tace? Care este argumentul că ar fi o atitudine conştientă? Poate că suntem indiferenţi.
N.P.: Pentru că este o direcţie nu ştiu de unde primită. Cine conduce ţara? Din umbră cine o conduce? Ştim noi lucru ăsta? Bănuim că e condusă de… noi zicem că-i condusă de Băsescu şi îl beştelim pe Băsescu toată ziua, dar dincolo, peste Băsescu, cine e, cine conduce? Mafia asta. Cine-i asta? Ştim noi cine-i asta? Bănuim, dar liniile directoare pe care le dă sunt foarte precise. Nu faci aia, nu faci aia. Te duci şi plângi la Holocaustul evreilor, vai ce plângi, ce lăcrimezi la Holocaustul evreilor, atât! Dar plângi tu vreodată citind despre Piteşti? Despre Piteşti ai plâns tu? Ai lăcrimat? Să vezi ce s-a întâmplat acolo? Vrei să dezvălui? Nu vrei. Ţii ascuns, vai, să nu afle, să nu se ştie. Parcă am ţine în braţe comunismul, ştii, aşa, cu mult drag. Îl ţinem pentru că de la Iliescu încoace, ce s-a făcut? S-a făcut ceva? Nu s-a făcut nimic. Şi toate, toate care vin, că-i Iliescu, că-i Băsescu sau cine o fi, toate purced de la acelaşi trunchi: concepţia comunistă. Uite ăsta e efectul concepţiei comuniste, tot ce se întâmpă acum.
M.I.: Sunt unele voci care ar putea să spună că ne ocupăm de fenomenul ăsta, se scriu cărţi despre comunism, despre fenomenul Piteşti…
N.P.: Da, scriu, dar scriu într-un fel semi-oficial. Pentru că, vorba aia, noi le scriem, noi le citim. Dar nu sunt date în şcoli şi nu sunt studiate în facultăţi. Să se studieze fenomenul. S-a studiat într-o facultate acest fenomen? Nu s-a studiat.
M.I.: Sunt, totuşi, studenţi la filosofie care pe fenomenul Piteşti îşi fac masterate, doctorate…
N.P.: Îşi fac… Îşi fac din ce? Din citite? Sunt aşa de puţini cei care vin să se intereseze! Alin Mureşan a scris o carte ca teză de licenţă. Iartă-mă, dar după povestitele altuia, dar după povestitele altuia a scris şi Virgil Ierunca, a scris şi Goma după povestitele altora. Unii scriu mai pe lângă, alţii încearcă să se integreze într-un fel, dar nu se pot integra.
M.I.: Cum este Paul Goma?
N.P: Este fecund, dar îl întreb pe Paul Goma care nu a trecut pe acolo, când zice „Patimile după Piteşti”, zice că autorului i se refugia gândul şi evada din închisoare şi se gândea la iubita lui. Nu este adevărat, că nu mai aveai putere să faci aşa ceva. Nu puteai. Trebuia să stai cu capul plecat şi să gândeşti. Să gândeşti întâi la fiinţa ta şi cum te poţi apăra, să gândeşti după aia uneori ce minciună să mai spui, că unii de atâtea minciuni,    s-au încurcat în minciuni, fabulau şi au avut iar de tras. Ce bătaie au mai mâncat!…Şi alţii săracii, care trebuiau să spună verzi şi uscate, să blameze, să desfigureze fiinţa umană. Asta-i partea proastă. Şi au reuşit să o desfigureze.

„Piteştiul a fost mult mai dur decât Holocaustul”

Parintele Gheorghe Calciu si Nicolae Purcarea

M.I.: Al câtelea lot aţi fost la Piteşti? Pentru că dumneavostră când aţi ajuns, mai erau unii despre care dumneavoastră mi-aţi spus că erau reeducaţi.
N.P.: Erau, că eu am ajuns exact la un an după ce a început. Fenomenul a început la Sfântul Neculaie, adică a început prin octombrie, dar la Sfântul Neculaie a intrat un lot, în ’49. Eu am intrat la Sfântul Neculaie în ’50. La un an diferenţă de primul lot. Şi într-un an de zile nu a fost o cameră, au fost zeci de camere acolo. Pentru că s-a început la parter unde era şi camera 4 spital. Şi s-a început ş-acolo, dar s-a început în multe locuri. S-a început asupra a doi trei inşi sau asupra a unuia chiar.
M.I.: Dumneavoastră credeţi, din ce-aţi studiat despre Holocaust, că Piteştiul a fost mult mai dur decât Holocaustul?
N.P.: Da! Categoric!
M.I.: Şi prin ce a fost? Care-s argumentele?
N.P.: Dom’le, în Holocaust, de exemplu la Auschwitz, dacă te băga în camera de gazare mureai în două-trei secunde. La Piteşti însă a trebuit să înduri luni de zile, stăteai cu mortul lângă tine, stăteai cu chinul lângă tine şi ştiai că îţi vine rândul. Ori presiunea aceasta psihică era îngozitoare. Vedeai sângele ţâşnind din trupul unuia, dar ştiai că îţi vine şi ţie rândul. Şi asta pentru fiinţa omenească era îngrozitoare, era distrugătoare. Că şi asta contribuia la efectul căderii unuia sau a altuia. Şi mă gândesc acum… nu ştiu… cum am rezistat. Am rezistat. Unde am stat eu ascuns un an, asta m-au pisat la cap. Şi am rezistat şi n-am spus. Dacă spuneam, băgam nişte prieteni la puşcărie. Am suportat, i-am ignorat, dar mă întreb, în tot tumultul acela, în toată presiunea aceea, cum Dumnezeu am reuşit să păstrez într-un colţ al sufletului meu acest lucru, şi nu l-am spus. Au fost lucruri pe care nu le-am spus.
M.I.: Dar aţi spus unele lucruri?
N.P.: Sigur că am spus pentru că ştiau prea mulţi. Adică asta a fost tactica. Se vorbeşte despre etapele Piteştiului, demascarea inter-exterioară, demascare interioară şi autodemascare. Dar trebuie să vorbim şi de prima etapă pe care o ignoră toţi şi care a fost determinantă, adică despre faptul că am fost adunaţi toţi într-o cameră şi aşa ne-a lăsat luni de zile, ne-a lăsat să ne desfăşuram cu toate ale noastre pentru cunoaştere şi pentru autodemascarea care a venit după aceea. Asta a fost îngrozitor, acest capitol îl ignoră mulţi. Şi eu zic că nu e bine să-l ignorăm.
M.I.: Cât a durat „starea de calm”?
N.P.: Din august până la Sfântul Neculaie. Câteva luni bune în care ai avut timp să te poţi lega sufleteşte de unul şi altul…
M.I.: Şi apoi cât aţi stat sub teroare?
N.P.: Păi, am stat toată etapa, şase-şapte luni. Şi totuşi am fost printre privilegiaţii sorţii, pentru că după perioada asta de instruire trebuia să dovedeşti că nu mai eşti acela, că te-ai schimbat, că eşti altul şi te trecea în altă cameră. Te trecea fie ca bandit, fie ca eventual, viitor călău. Şi atunci perioada asta a trecut peste mine foarte uşor pentru că am plecat la Canal în loc să trec în altă cameră. Dar eu sunt sigur că iar o luam de la început. Pentru că dacă mă punea să bat, eu nu băteam. Chiar mi s-a întâmplat, plantonul meu pe care l-am avut şi care m-a chinuit aşa în felul lui a căzut şi el. L-a prins cu ceva si a căzut. Şi zice Mărtinuş care era şeful camerei noastre: acum bate-l şi tu! Zic: nu-l bat, că eu nu pot să-l bat. Cum i-a scăpat lui Mărtinuş momentul să-mi aplice o pedeapsă că nu pot să-l bat? Sincer, nu ştiu să-ţi spun… Asta era echivalent că tot bandit am rămas. Nu m-a bătut, am scăpat aşa… eram eu prea epavă şi prea chinuit de m-a lăsat în pace, tind să cred… d-aia mi-a fost foarte uşor, iar apoi am plecat de la Piteşti la Canal. Gata, am uitat tot. A fost o anchetă, am uitat. Ne-am revenit. M-am scuturat şi mi-am revenit. Toate loviturile nu şi-au făcut efectul de a-mi destrăma sufletul, de a mă mutila.

„Un prizonier din Siberia a zis: dacă noi în închisorile din Siberia trăiam ca aici la Piteşti, muream demult”

Dr Teofil Mija, Nicolae Purcărea, sora noastră, regretata jurnalistă Maria Petraşcu şi Florin Palas, sub nucul de la Sâmbăta

M.I.: Totuşi, vi s-ar putea spune aşa: ce vreţi? Sunt două tipuri de lumi în această tortură instrumentată, este lumea orientală, aia de la ruşi venită, unde-s tătarii pe dedesupt şi lumea nemţească care a făcut Holocaustul. Nemţii lucrează cu alte scule, cu alte metode: gazare, chestii… Sunt mai practici, mai occidentali, pe când orientalii ăştia, mai ritualici, mai minuţioşi şi mai barbari în ultimă instanţă.
N.P: Nişte francezi au pus sub semnul întrebării: a existat sau nu a existat camera de gazare? Moartea evreilor şi-a comuniştilor în mare parte s-a datorat bombardamentului american. Americanii au venit după 23 august şi au bombardat lagărul şi au bombardat tocmai latura unde erau comuniştii şi evreii şi acolo au murit majoritatea. Şi de-ai noştri au murit. A rămas încă un mister: cum au murit? Un prizonier din Siberia a zis: dacă noi în închisorile din Siberia trăiam ca aici la Piteşti, muream demult, deci a fost cu mult mai greu, detenţia a fost mult mai sfâşietoare.
M.I.: Şi totuşi, domnule Purcărea, nu vă crede nimeni. Cei care aud cred că dumneavoastră încercaţi să vă victimizaţi şi spuneţi că a fost mai greu decât în Siberia, mai greu decât la Auschwitz, mai greu decât nu ştiu pe unde. Se zice că e o chesite românească, că noi încercăm să ne plângem de milă.
N.P.: Da, fiecare face lucrul ăsta într-un mod sau altul. Dar eu le spun: nu încercaţi să fiţi ca mine că nu puteţi. Eu am crescut, m-am dezvoltat sub ideea asta, iar dumneavoastră dacă vreţi să mă atacaţi, întâi cunoaşteţi-mă şi după aceea veniţi şi mă atacaţi. Ca să discuţi cu antiteza, trebuie să cunoşti mai întâi teza.
M.I.: Păi, ei consideră că o cunosc.
N.P.: Nu o cunosc deloc.
M.I.: Ei zic că suferinţă a fost peste tot. Că sunt nuanţe, asta e altă discuţie, dar suferinţă a fost peste tot.
N.P.: A fost suferinţă peste tot, categoric. Pentru că dacă porneşti de la conceptul de ură de clasă înseamnă că trebuie să distrugi tot. Şi mai întâi Marx şi Engles, apoi Lenin spuneau: cum putem să triumfăm? Printr-o revoluţie. Şi revoluţia cum va fi? Cu violenţă. Asta a fost concepţia lor: prin violenţă. Şi dacă porneşi de la conceptul ăsta sigur că trebuie să distrugi tot. Să formezi o nouă clasă, o nouă concepţie, să razi, să razi tot…
M.I: Şi cum vă explicaţi faptul că aţi rezistat totuşi?
N.P.: Dumnezeu m-a ajutat. Altă explicaţie omenească, n-am. Nu pot să spun că am avut eu forţă fizică. N-am avut, vai de capul meu. Că eram un schelet ambulant. Dar am avut o forţă sufletească care m-a determinat să rezist. Şi această forţă este sâmburele de rezistenţă pe care mi l-a dat Dumnezeu.
M.I.: Când aţi fost luaţi de la Piteşti şi duşi la Canal vi s-au spus „Slăbănogii din Capernaum”.
N.P.: Da, aşa eram de slabi. Toţi care veneam de la Piteşti eram slabi, eram epave. Pentru că era mâncarea proastă si era frig, şi mai ales era teroarea, frica în care trăiam şi care ne consuma enorm. Că dacă ai ceva pe suflet, vezi că nu te lasă să dormi, nici nu poţi înghiţi mâncarea. Şi ce am înghiţit noi, numai mâncare nu era…

„Se zice că femeia e sexul slab. Nu-i sexul slab, ea-i sexul puternic. Au rezistat mai bine decât noi”

Nicolae Purcarea, Dna Aspazia Otel Petrescu si Crina Palas

M.I.: Ştiu că aţi trecut prin toate puşcăriile, lagărele etc. Dacă Piteştiul a fost cel mai greu, care a fost „spaţiul” cel mai suportabil?
N.P.: A fost D. O.-ul. În D. O. (Domiciliu Obligatoriu) am dus-o nemaipomenit. În Bărăgan. Trăiam o comuniune sufletească nemaipomenită. Eram liberi, aveam soare, cu toate că era mizer si acolo, vai de capul nostru. Dar ne simţeam bine, ne simţeam liberi, ne simţeam oameni.
M.I.: Eraţi cu soţia?
N.P.: Păi, acolo m-am căsătorit după aceea. După un an de zile.
M.I.: Şi cât aţi mai stat acolo?
N.P.: Încă un an.
M.I.: Şi după aceea?
N.P.: Ne-au luat în lagăr. Iar am început-o din nou, altă etapă. Am luat-o din nou cu bătăi cu munci. Aveam un kilometru, de nici nu vedeam unde e capătul la prăşit.
M.I.: Dar la Piteşti erau femei?
N.P.: Nu.
M.I.: De ce?
N.P.: Pentru femei era închisoare specială. Măcar atât au făcut şi ei: nu au amestecat.
M.I.: Dar se vorbeşte că unele femei au suferit torturi mari, schinjuiri, violuri abominabile. Cred că pentru femei a fost mai dur.
N.P.: A fost. E regretabil pentru că femeia are sensibilităţile ei. Ei, şi cum se zice, femeia e sexul slab. Nu-i sexul slab, ea-i sexul puternic. Au rezistat mai bine decât noi. Citeşte cartea Aspaziei Oţel Petrescu „Strigat-am către tine, Doamne”. Citeşte si vezi cum au reuşit să se strângă femeile şi cum s-au îngrijit. La noi când îţi era viaţa mai grea, atunci te lovea. Asta au şi speculat, au speculat toate slăbiciunile omeneşti. Mulţi fac teorii: s-a căutat aşa sau aşa… nu s-a căutat decât un lucru: să divulgi tot ce nu ai spus la securitate. A fost anchetă poliţienească si după ea s-au brodat toate celelalte. Că ei nu vroiau să te reeduce, nu aveau nevoie de tine. A te reeduca înseamnă a te modela ca să fii bun societăţii, dar ei nu vroiau lucru ăsta. Ei au făcut asupra noastră o dresură de animal. Nu aveau nevoie de noi deşi spuneau că aveau nevoie, dar după ce treceai prin toată această dresură, deveneai alt om. Atunci sigur aveau nevoie de tine pentru că te imbeciliza, te robotiza, te depersonifica şi ascultai de vorba şefului.
M.I.: Vreau să vă întreb…, agresări sexuale asupra bărbaţilor au fost?
N.P.: Nu. La noi nu.
M.I.: N-aţi auzit. Adică cel puţin, în sensul acesta, o „morală” comunistă, faţă de puşcăria americană, unde se ştie că există o complicitate între gardieni şi deţinuţi, aici nu a fost, nu?
N.P.: Nu!
M.I.: Am înţeles…
N.P.: Măcar lucru ăsta s-a respectat.
M.I.: Vreau să vă întreb, soţia dumneavoastră, dacă nu sunt indiscret, s-a plâns de suferinţe sau tăcea?
N.P.: Tăcea mai mult.
M.I: Dar aţi întrebat-o?
N.P. (vocea îi scade şi lăcrimează discret)Am întrebat-o dom’le, da’ acum îmi pun de multe ori întrebarea de ce nu am întrebat aia, de ce nu mi-a spus aialaltă…

Interviu realizat de Marius Iona pentru revista Isvod via România, Uneşte-te!

Sursa: Ziaristi Online

Foto: Florin Palas, Oana Stănciulescu, Irina Moroşanu, Zina BurloiuNicolae Purcarea de Oana Stanciulescu

Linguri de Zina Burloiu

Lingurita de Nicolae Purcarea de Irina Morosanu

 

 

Nu vom scăpa de „vârcolacii” de la 15 noiembrie 1987, 22 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990 dacă poporul român nu se eliberează prin Adevăr – Gavrilă Filichi, fost deținut politic și luptător anticomunist intervievat de Victor Roncea pentru „Romania liberă”

„Aflarea Adevărului despre ultimele trei evenimente importante care au marcat istoria recentă a României, 15 noiembrie 1987, 22 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990, ar însemna eliberarea spirituală a poporului român și, implicit, aruncarea la lada de gunoi a Istoriei a acestor „vârcolaci“.

(…) Pentru prima oară în viaţa mea m-am gândit serios la un lucru fundamental: există sau nu Dumnezeu? Dacă până atunci am avut unele îndoieli, din acea clipă în mintea mea a străfulgerat Adevărul: indiferent ce se întâmplă cu mine, există Dumnezeu. Mă încerca doar un sentiment de ruşine că omul se gândeşte la Dumnezeu numai în momente foarte grele.

– Ce îndemn aveți pentru generațiile tinere și cele viitoare ale României?

– Pentru generația de astăzi, cât și pentru cea viitoare, generațiile copiilor mei, nepoților mei, am un singur îndemn: Să iubească România și pământul ei, udat cu lacrimi și stropit, din belșug, cu sânge de generațiile trecute care ne-au lăsat o Românie frumoasă și bogată. Să cunoască Istoria și să învețe din greșelile trecutului! Să-și pună conducători care-și iubesc poporul! Să lupte pentru libertatea românului de a fi stăpân în Țara lui!”

Gavrila Filichi, fost detinut politic si militant anticomunist de la 15 noiembrie 1987

Integral la Romania libera

Interviu de Victor Roncea

Semnal: Ziaristi Online

 

 

Lovitura de stat din 1989 vazuta de la varful Securitatii

CUM S-A VAZUT ANUL 1989 DE LA VARFUL SECURITATII

Generalul SRI in rezerva Aurel Rogojan, ofiterul care in 1989 a fost alaturi de generalul Iulian Vlad, comandantul Departamentului Securitatii Statului, ca subordonat direct si colaborator apropiat al acestuia intre anii 1974-1989, a analizat anul trecut, la 20 de ani de la evenimente, momentele pregatitoare lunii decembrie a acelui an si care ar fi putut sa produca in Romania un razboi civil. Generalul in rezerva, autor al lucrarii „1989, dintr-o iarna in alta… Romania in resorturile secrete ale istoriei„, dezvaluie faptul ca deja generali „in adormire”, precum Nicolae Militaru, agenti ai serviciilor secrete sovietice, nici nu se mai fereau sa mascheze complotul si incercau sa amestece si Securitatea in acesta in timp ce serviciile secrete comuniste ungare actionau pentru implinirea dezideratului statului vecin, „Ungaria Mare”. Intr-una din informarile DSS, cu numarul 0610 din 12.12.1989, se afirma: „In mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”. Generalul mai dezvaluie ca  Nicolae Ceausescu era foarte bine informat privind emergenta loviturii de stat si ofera o serie de informari drept exemplu, privind „cartitele” KGB din interiorul Romaniei si fortele din exterior.

Securitatea Ungariei (AVO) antrena forte de gherila urbana pentru Romania

Organizatia „Romania Libera”, creata in septembrie 1987 de Brigada „Romania” a Securitatii Republicii Populare Ungaria, in numele unui comitet condus de economistul Marin Rosca, plecat din Timisoara, a fost de factura mediocra sub toate aspectele, fiind manipulata de „Forumul Democrat Maghiar”. Constienti ca „Ardealul nu poate fi obtinut fara romani”, revizionistii unguri au cautat dintoddeauna sa-si atraga sprijinul cel putin al unei parti a populatiei majoritare, iar organizatia „Romania Libera” de la Budapesta trebuia sa devina expresia acelui sprijin.

Fara a sesiza capcana neorevizionistilor unguri, lideri ai „Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi” – indeosebi Doru Novacovici si Sandu Pobereznic, poate determinati si de cei sub ale caror auspicii a aparut UMRL – au acceptat sa patroneze organizatia „Romania Libera” impreuna cu oficiali de la Budapesta, intre care Imre Pozsgai, unul dintre autorii „revolutiei de palat” care la inceputul anului 1988 l-a dislocat de Janos Kadar si pentru scurta vreme s-a aflat in echipa conducatoare, inlocuita la randul ei de Karoly Grosz.

La 8 iulie are loc la Bucuresti intalnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr-o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyeres Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn – sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania.

Anterior, in decembrie 1988, conducerea duala iugoslava – Loncear si Dizdarevici – l-a iritat pe Ceausescu punand in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, RD Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de François Mitterrand si Helmuth Kohl, avand si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului.Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru „actiuni viitoare de gherila urbana in Romania”. Instructorii erau unguri originari din Romania, dar acestia actionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. Noul conducator al Romaniei Libere si al grupului instruit, de cca. 400 de membri, era tehnicianul petrochimist Manea Gheorghe, iar din partea UMRL asista Sandu Pobereznic.

Subzistenta grupului era asigurata de organizatii revizioniste maghiare, de UMRL si de inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati, care avea deja un birou in Ungaria.

In subsolul cazarmii de la Bicske se tiparea o parte din materialele de propaganda pentru a fi trimise in Romania cu scopul de a se determina aparitia unor nuclee interne ale organizatiei Romania Libera. O alta parte a materialelor de diversiune propagandistica era pregatita in tipografiile Partidului Muncitoresc Socialist Ungar si ale AVO (Securitatea de Stat a Ungariei) si difuzata de aceasta din urma.

Pe cale de consecinta a celor relevate, agenti curieri ai miscarilor „solidarnosc” din Polonia, „forumurilor civice” din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare a sarcinilor ce reveneau „revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate”. Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunilor. Mai putine detalii insa privind elementele operationale – consemne, parole, sisteme secrete de comunicare prin care urma sa se realizeze mobilizarea persoanelor care urmau sa-si asume riscurile provocarii si conducerii (dirijarii ) evenimentelor amorsate.
in toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara… (ordinea este cea alfabetica, dar lista nu este completa).

Se impune o mentiune. Contactele au fost mult mai numeroase decat punctele de sprijin efectiv create, ele avand ca scop si punerea Securitatii pe piste false. Ipotetic, fiecare contact trebuia sa treaca printr-un filtru, pana a se stabili ca este o deruta. Amestecul premeditat al contactelor intamplatoare cu cele de creare a punctelor de sprijin a fost o tactica prin care s-a ingreunat identificarea si controlul acestora din urma.

Fiecare emisar actiona „multiplu de zece”, iar fiecare nou membru cauta alti zece. in Bucuresti s-au vizat recrutari, inclusiv din randurile elevilor de liceu, cu care se realizau intalniri de instruire in parcuri. „Instructorii” erau persoane recent revenite in tara. Unii parinti ingrijorati s-au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne.
in zilele de foc din decembrie 1989 am avut confirmarea deplina a misiunilor acelor emisari. Cele mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizand unitatile de Securitate si Militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s-au transformat ad hoc in „revolutionari profesionisti”.

in seara zilei de 21 decembrie, generalul Vlad, fiind chemat in sediul Comitetului Central, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile „Suntem atacati, ne dau foc, ce facem?”, raspunsul era standard: „Solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!”. seful Securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonelul inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante cum numai in filmele de razboi auzisem. „Cine trage?”, l-am intrebat. „Cei la care ne trimiteti sa ne apere!”, a fost raspunsul.

In sinteza, cand generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara – Resita – Caransebes – Alba Iulia (Cugir) – Sibiu – Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s-a comunicat din fiecare judet. S-a interesat daca sunt probleme la Targu-Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o liniste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator…

Militaru si alti generali „complotisti” au tatonat conducerea Securitatii

Desigur, in ceea ce priveste participantii la evenimente, au existat si exceptii, dar cu titlu de exceptie. Constiintele revolutionare aveau sa apara in cel de-al doilea si al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior sa se retraga…

In fapt insa, s-au confirmat invatamintele evenimentelor istorice similare in care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea sa numeasca „pegra sociala obsedata de catararea in fotoliile puterii” constituie suportul oricarei insurgente, numai ca „pegra avida de o noua dictatura, a strazii, nu trebuie sa se catere in acele fotolii”. Fara comentarii. Acest crez l-a calauzit pe respectivul protagonist atat ante, cat si post factum comploturilor in itele carora a fost ori s-a implicat. Nu sunt putini cei care stiu si partea de adevar pe care cel in cauza nu si-o mai aminteste.

Dar, in definitiv, daca vom compara conditiile existente in Franta la 1789 cu cele din Anglia, vom constata ca ele erau asemanatoare, exceptia constituind-o atitudinea serviciilor secrete si a politiei, care in Anglia s-au situat ferm pe pozitia apararii Coroanei. si conditiile existente, dupa 200 de ani, in tarile Europei Centrale si de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asemanatoare, daca nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atat contextul european din 1789, cat si cel din 1989, au concluzionat insa eronat ca Securitatea si fortele de ordine publica ale Ministerului de Interne din Romania vor proceda precum serviciile si politia Angliei, nepermitand dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceausescu. Pe aceasta eroare, daca a fost o eroare, ea este descalificanta pentru nivelul de cunoastere de catre acele servicii a optiunilor Securitatii, aveau sa se fundamenteze insa planuri grave si extrem de periculoase, care puteau impinge Romania intr-un razboi civil distrugator al statalitatii nationale si integritatii sale teritoriale. Generalii loiali lui Ceausescu au fost de cealalta parte…
Iata ce declara in 1991 Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituite in decembrie 1989, citez „(…) din cauza situatiei politice… in tara asta, armata era singurul factor de stabilitate, cu toate ca armata a tras la Timisoara si la Bucuresti, si prin alte parti. (…) Nu puteam sa spunem ca unii generali i-au fost loiali lui Ceausescu, altii disidenti, ca armata a tras la Timisoara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras si la Bucuresti in 21 decembrie – asta-i adevarul istoric. Ar fi fost iresponsabil sa deschizi o asemenea discutie intr-o perioada cand asta (n.n. – armata ) era singurul lucru pe care ne sprijineam”. Aceasta ultima afirmatie clarifica, fara echivoc, cat anume din evenimentele din decembrie a fost revolutie si cat lovitura de stat. Dar si de ce trebuia sa se produca lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime si a nu se raspunde pentru savarsirea lor!

Am cunoscut si avut sansa sa supravietuiesc, la propriu, confruntarilor cu toate categoriile elementelor operationale „hummint” ale conspiratiei externe finalizate cu lovitura de stat militara „partial reusita” (citat din Virgil Magureanu) din decembrie 1989.

Cu cateva luni inaintea evenimentelor, emisari ai „complotului intern”, chiar generalul Militaru personal, au facut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securitatii Statului, dar, cunoscandu-li-se apartenenta la servicii speciale straine, au fost evitati.

Unui general, fost in conducerea Ministerului de Interne, care a solicitat, in acelasi scop, o audienta „de nivel” la conducerea DSS… i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limba rusa, cu care efectuase in anii ’60 misiuni la Moscova!
Sfarsitul verii anului 1989 avea sa mai aduca noi probleme, generate de returnarile masive ale emigrantilor romani ilegali din Iugoslavia. Coloane ce pareau a nu se mai sfarsi erau conduse, in ordine, de autoritatile iugoslave si predate granicerilor romani. Ceausescu dispune primirea „returnatilor” in cazarmi militare, unde sa fie interogati de organele de cercetare graniceresti (in terminologia consacrata de manualele OTAN: supusi procedurii de debriefing), dupa care li s-a permis sa mearga la domiciliile declarate. Numarul lor mare facea imposibila trimiterea in justitie pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Este greu sa se poata spune cati dintre ei s-au angrenat in actiunile din decembrie 1989 pe baza instruirii ce li se facuse. Timpul si timpurile au fost potrivnice… Aceeasi concluzie si pentru cohortele venite din Ungaria, alcatuite exclusiv din barbati valizi, care, fara indoiala, au avut un rol major in evenimentele de la sfarsitul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, in deplina cunostinta de cauza, Silviu Brucan, pe care, din nou, il citez: „Problema este ca eu cred ca la Timisoara a fost si este mana ungureasca. si nu numai ungureasca. Cred ca si anumite cercuri din Germania (…) si asa mai departe au actionat acolo (…)”.

Concomitent, pe directia Ungariei au avut loc cateva „evadari” de-a dreptul spectaculoase (Nadia Comaneci, un cioban cu o turma de cateva sute de oi, un oradean cu un autoturism care si-a adaptat rotile la sinele de cale ferata, altii se gandeau sa incerce cu parapante ori cu alte aparate de zbor artizanale), toti acestia fiind asteptati dincolo de frontiera romana de numerosi reporteri ai ziarelor, posturilor de radio si televiziune.

Un grup de 11 persoane din Cluj aflate ca turisti in Bulgaria solicita azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destinatia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar si supus atentiei organismelor internationale, chipurile ca un exemplu al persecutiei minoritatilor etnice in Romania. Nu in ultimul rand, ca importanta, trebuie mentionat si faptul ca mai multi ofiteri si subofiteri de graniceri au fost arestati de Procuratura Militara pentru complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei. Pe multi i-a demascat opulenta stilului de viata, urmare a castigurilor realizate din favorizarea persoanelor trecute clandestin granita. Fata de aceasta situatie si a „fortarilor” spectaculoase de frontiera mentionate, Ceausescu a dispus trecerea Trupelor de Graniceri in subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Apararii Nationale primeste greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia perceptiei „Tovarasului” asupra degradarii corpului graniceresc si a necesitatii de a fi reinstaurata disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decat temutul Tudor Postelnicu.

„Elena Ceausescu nu avea acces la informarile operative ale Securitatii”

Presedintele Romaniei era unicul destinatar al Buletinului Informativ al Departamentului Securitatii Statului, un document integrat care cuprindea sintetic cele mai importante informatii necesare cunoasterii situatiei politice internationale, respectiv intentiile altor state si actiunile preconizate in politica lor fata de Romania, impactul unor evenimente asupra securitatii Romaniei, oportunitati de dezvoltare si intarire a relatiilor bilaterale, acte, gesturi, atitudini cu semnificatii de ostilitati ori care exprimau un pericol potential.

Nu exista un sistem al raporturilor personale zilnice ale sefului DSS cu Nicolae Ceausescu. Pentru urgente sau pentru probleme importante stringente se solicita telefonic pe linia „S” primirea la raport. Ceausescu personal fixa ora, iar de fata nu era nimeni altcineva.

Sediul institutiei Buletinului Informativ – probleme de securitate se afla la Centrul de Informatii Externe, fiecare exemplar unic fiind caligrafiat si semnat olograf de seful DSS. Plicul il deschidea personal Nicolae Ceusescu si tot el il inchidea (il capsa) si il adnota cu „R” (retur) de regula in coltul de sus stanga sau dreapta al plicului si semna cu initialele „N C”. Aceste buletine nu au circulat sub nici o forma in structurile securitatii interne. Aspectele interne de securitate care se includeau in aceste buletine, daca nu se integrau, se raportau ca anexe ale Buletinului, iar baza lor se arhiva in dosarul problemei sau spatiului detinut de structura informativ-operativa.

Aceasta „descentralizare”, in fapt o stricta compartimentare si secretizare, era de natura sa limiteze circulatia informatiilor sensibile destinate sefului statului si sa nu fie cunoscute de persoane carora nu le reveneau atributii decizionale implicate de continutul informarilor.

Mai mult, o serie de astfel de informari, „note-speciale” daca aveau ca destinatie personalitati din inalta nomenclatura, nu aveau antetul emitentului. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu sunt la indemana materiale accesibile in cateva duzini de cazuri si operatiuni active in 1989 si inca vii in memoria unora dintre combatantii tuturor partilor implicate, azi veterani ai lumii informatiilor secrete.
Serviciul Central de Analiza Sinteza din structura DSS prelucra si datele pentru Buletinul Informativ al Ministerului de Interne, cu o arie de difuzare generala in interiorul sistemului si la principalii lideri de partid si de stat.

O precizare importanta si necesara: sub ministeriatul generalului Iulian Vlad la Departamentul Securitatii Statului, Elena Ceausescu nu avea acces la informarea operativa de securitate rezervata Presedintelui Republicii si Comandant Suprem al Fortelor Armate. in calitatea sa de presedinte al Consiliului National pentru stiinta si Tehnologie, Elena Ceausescu primea episodic un Buletin de Informatii Tehnico-stiintifice, rezultat in parte si al cercetarii de profil a spionajului. Aceasta numai ca urmare a mandatarii exprese din partea presedintelui.

Elena Ceausescu, ca presedinte al Biroului Comisiei de Cadre de pe langa Comitetul Politic Executiv, putea conditiona, respectiv refuza numirea cadrelor de conducere cu rang de adjuncti ai ministrului, sefilor de comandamente, directiilor centrale si judetene, loctiitorilor politici ai sefilor de unitati. Emil Bobu, Tudor Postelnicu si Constantin Radu, secretar al CC si sef al Sectiei Cadre, faceau parte din comisia respectiva, care, intre altele, a provocat mari prejudicii reprezentarii externe a Romaniei.
Generalul Vlad nu a preluat asupra sa nici activul si nici pasivul relatiilor speciale ale lui Postelnicu, in calitate de sef al DSS, cu Elena Ceausescu.

Generalul Vlad a avut posibilitatea sa devina primul sef al unei proiectate Case Prezidentiale, dar a declinat propunerea atunci cand Ceausescu a adus vorba. I-ar fi fost cu neputinta sa fie subordonat Elenei Ceausescu. si, intr-adevar, ca ministru secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, generalul Vlad nu a lucrat nici cu sotia si nici cu copiii presedintelui. La „Cabinetul 2” se prezenta numai atunci cand primea ordin din partea sefului statului. Proiectul Casei Prezidentiale i-a fost foarte drag lui Pacepa, sperand ca va fi numit „maresalul” acesteia, dar proiectul a cazut. De la Pacepa si pana la Vlad au mai fost cativa candidati, dar nici unul dintre acestia din urma nu a corespuns exigentelor impuse, indeosebi in ceea ce presupunea pregatirea vizitelor externe. Ceausescu avea pretentia ca acest demnitar sa obtina garantii din partea oficialilor tarilor gazda, in sensul ca obiectivele vizitelor se vor realiza integral. Uneori, pentru aceasta se ajungea chiar la seful statului respectiv. Or, o asemenea performanta nu era usor de realizat. Singurul care a performat, indeplinind si rezistand in asemenea misiuni timp de 11 ani, a fost generalul Vlad.
Cand DSS a fost condus de activisti de partid fanatici, cum puteau ei sa promoveze informatiile care nu exprimau unanimitate, adeziune, omagii si recunostinta? Un singur exemplu: un buletin prezenta starea de spirit a populatiei stresate de lipsuri alimentare si de asteptatul la cozi interminabile. Ministrul de Interne, George Homostean, semneaza buletinul si dispune difuzarea lui incepand cu Nicolae Ceausescu. Ministrul secretar de stat si sef al Departamentului Securitatii Statului, Tudor Postelnicu, blocheaza difuzarea buletinului, pe care adnoteaza: „Asta e provocare! Tovarasul si Tovarasa au facut ieri vizite de lucru in pietele din Bucuresti si au vazut ca sunt pline…”. Postelnicu era sigur ca aceeasi reactie ar fi fost si mai sus. Ceausescu, asemenea tuturor dictatorilor, fara exceptii notabile cunoscute, credea numai ceea ce-i convenea. Sistemul de informare al partidului ii prezenta o realitate cosmetizata pana la contrariul ei. Cine se incumeta sa spuna altceva isi asuma riscuri serioase. si, cum mereu „plesnea” cate ceva, se ivea prilejul ca „informarea de securitate” sa prevaleze pana la remedierea cauzelor. Apoi, iarasi prevala informarea de partid. Asta in planul problemelor interne.

Este posibil ca de la o anumita data si pana la inceputul lunii octombrie 1987 (cand generalul Vlad a fost numit sef al DSS) sa se fi practicat informarea oportunista. in fond, o dezinformare prin omisiune. Uneori, omisiunea este echivalenta tradarii. Asa stand lucrurile, o fi fost rau, o fi fost bine… Vedeti, depinde de care parte esti situat cand judeci astfel de lucruri. Oricum, evenimentele nu puteau fi oprite, dar nici Ceausescu determinat sa inteleaga ca trebuie sa se retraga. Desi, in planul informarii, s-au facut eforturi foarte serioase, unele chiar riscante.

Generalul Iulian Vlad s-a calauzit, intre altele, si dupa principiul ca seful securitatii statului este cel care aduce vestile proaste. Cand trebuie sa combati tradarea tarii, sa-i controlezi si sa-i dezactivezi pe spioni, sa demantelezi comploturi, sa anihilezi teroristi, sa-i demasti pe coruptii regimului nu ai cum sa fii aducatorul vestilor care sa bucure.

Telegramele operative DSS din care Ceausescu a aflat ca i se apropie sfarsitul

Indiciile din anii ’80 ca in Europa de Est se dorea schimbarea regiurilor au fost receptate de DSS cat se putea de realist, in conditiile in care, dupa tradarea lui Pacepa, s-a politizat conducerea activitatii si raportarea rezultatelor… Profesio-nistii informatiilor secrete din sistemul Departamentului Securitatii Statului si-au facut insa bine munca. Omologii occidentali aflati la post in ambasadele din Bucuresti faceau ca, de voie ori de nevoie, ochii si urechile contraspionajului sa afle anumite lucruri.

Ceausescu a avut totodata, incepand cel mai tarziu din luna septembrie 1989, informari speciale, chiar in mai multe editii zilnice, asupra actiunilor sistematice coordonate din exterior impotriva sa.

Numai pentru perioada 7 noiembrie-12 decembrie 1989 retin atentia cel putin 11 informari din categoria celor extrem de incomode, dupa cum urmeaza:

1. DSS nr. 00275/07.11.1989 privind intalnirea de la Malta: „Cele doua parti vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenta (…) problema exercitarii de noi presiuni coordonate asupra acelor tari socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale… Statele vest-europene sa aiba un rol sporit in influentarea situatiei din Europa de Est (…) in ceea ce priveste Romania, va fi foarte greu, date fiind particularitatile proprii (…) care exclud posibilitatea producerii unei revolutii de catifea (…)”

2. DSS nr. 00252/793/07.11.1989 privind intalnirea Kohl – Mitterrand: „S-a stabilit sprijinirea unui front comun al fortelor de opozitie din tarile socialiste (…)”.

3. MApN – Directia Informatii a Armatei – Telegrama 015771/09.11.1989: „Ungaria actioneaza in scopul destabilizarii situatiei politice interne din Romania, cu prioritate in Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstratii, (…) Ungaria are intentia sa provoace incidente la granita… care sa degenereze intr-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu stirea URSS si cu sprijinul Austriei…”.

4. DSS nr. 00286/11.11.1989 – „Dupa reuniunea la nivel inalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are in vedere ca in relatiile cu Romania sa promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative si sustinere a actiunilor protestare (…)”.

5. DSS nr. 00444/814/14.11.1989 – „«Trust Organization», recent infiintata de CIA, are intre obiective: incurajarea si sprijinirea miscarilor disidente din tarile socialiste; masuri active de organizare si dirijare a actiunilor emigratiei; organizarea de actiuni de opozitie fatise si folosirea ca ofiteri de legatura si instructori a fostilor membri ai serviciilor de informatii care au tradat (…). «Trust Organization» isi va concentra activitatea cu preponderenta in directiile Romaniei si Cehoslovaciei…”.

6. DSS nr. 00260/16.11.1989 – Initiativa presedintelui Frantei de a convoca reuniunea de urgenta la Paris a sefilor de stat si de guvern ai tarilor membre ale Pietei Comune, cu scopul „sporirii rolului acestora in destabilizarea si schimbarea regimurilor politice din tarile socialiste, incurajarii directe a constituirii nemultumitilor si protestatarilor in mase de manevra (…)”.

7. DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocata din initiativa presedintelui Frantei: „in contextul pozitiilor comune si a actiunilor concertate ale SUA si URSS, cu privire la Romania se preconizeaza (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stari de nemultumire si incitari in mediul minoritatii maghiare (…)”. (n.a. – Era oare scenariul care l-a avut ca protagonist pe preotul reformat Laszlo Tökes?! Anterior, desi au fost dovedite actiunile ilegale impotriva securitatii statului savarsite de Laszlo Tökes, atestate si de interceptarea, la controlul trecerii frontierei, a unei chitante olografe pentru primirea sumei de 20.000 lei, ascunsa in plafoniera autoturismului cu care calatoreau legaturile sale din Ungaria, Nicolae Ceausescu nu a aprobat sesizarea instantei de judecata).

8. DSS nr. 0086/27.11.1989 – Declaratia consilierului prezidential sovietic Oleg Bomogolov privind „caracterul ireversibil si de generalitate al procesului care se desfasoara in unele tari est-europene si optimismul cu care este privita evolutia viitoare a Romaniei”.

9. DSS nr. 00277/02.12.1989 – Declaratie a presedintelui George H. Bush: „As dori sa vad unele actiuni si in aceasta tara. (…) Am trimis in Romania un nou ambasador… L-am trimis in Romania tocmai pentru ca este un om ferm si intransigent…”.

10. DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaratia presedintelui Frantei la incheierea reuniunii la nivel inalt de la Strasbourg: „Problema unor provincii… nu trebuie sa se omita existenta divergentelor intre Ungaria si Romania in chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franta si URSS trebuie sa-si reia rolul de a asigura echilibrul in Europa…”.

11. DSS/0610/12.12.1989 – in mediile emigratiei maghiare din Occident, dar si in cercurile guvernamentale de la Budapesta se vehiculeaza ideea reanalizarii in forurile internationale a statutului actual al Transilvaniei, dupa ce etnicii unguri din Romania vor actiona pentru autonomie si intemeierea unui nou stat independent, suveran si neutru – Ardealul – sau pentru inglobarea Transilvaniei intr-o federatie…”.

Dau un exemplu care este edificator in ceea ce priveste urmarirea evolutiilor internationale in directia accelerarii prabusirii sistemului mondial socialist. Pe evolutiile din Polonia s-a realizat un studiu de caz timp de noua-zece ani. Ca venea schimbarea nu era o noutate. Se stia de la momentul Helsinki (cosul trei, al drepturilor omului, numai ca fiecare parte opusa intelegea sau dorea sa inteleaga cu totul altceva), de la reorientarea tacticii SUA in timpul mandatului presedintelui Jimmy Carter, de la desecretizarea unor documente ale Consiliului Securitatii Nationale al SUA, in 1974, de la pontificarea cardinalului polonez Karol Voityla… Strategia anticomunista globala era cunoscuta si nu existau dubii ca, dupa ce se va instala la Moscova conducatorul „asteptat”, odata pornita caderea libera a sistemului, aceasta nu va mai putea fi oprita.

Daca se intampla ca informatiile din exterior sa dubleze in mare masura ceea ce in Centrala se colecta direct din presa externa, din fluxurile agentiilor de stiri, din documente oficiale, din monitorizarea mediilor diplomatice si din alte surse, de regula sigure si de inalta fidelitate, este posibil ca ofiterilor din aparatul extern sa li se fi cerut sa nu furnizeze informatii redundante, ci sa caute raspunsuri la intrebarile si problemele necunoscute: „Cand? Cum? Unde? Cine? in beneficiul cui?”.

Daca totusi in structuri paralele ani la rand s-a lucrat altfel, omitandu-se din informari adevarurile incomode, faptul este imputabil si unor factori din DSS, deoarece, potrivit obligatiilor de protectie contrainformativa pe care le aveau, nu l-au cunoscut si nu au putut fi luate masurile de indreptare cuvenite.

in nici un caz insa, pe linia Departamentului Securitatii Statului, din partea sefului acestuia nici inainte de 1986 si cu atat mai putin dupa nu stiu sa li se fi cerut ofiterilor de informatii sa nu culeaga ori sa nu transmita informatii privind tendintele politice internationale de reasezare a ordinii mondiale. Ar fi fost absurd, fiindca tocmai acesta era unul dintre obiectivele majore si constante ale informatiilor externe (spionajului). Pesemne ca acei care au spus contrariul ori nu au fost niciodata ofiteri de informatii, ori nu au stiut, ceea ce este grav pentru ei, ca pe spatiul respectiv nu erau de capul lor, ci erau si altii care ii supervizau sau ii monitorizau. Nu mai spun ca nu cred ca ar fi putut indrazni cineva, la vremea aceea, sa dea o asemenea orientare extrem de grava si de periculoasa.

KGB voia inlaturarea de la putere a lui Ceausescu pe orice cale

Bunele relatii dintre Ceausescu si Dubcek au avut consecinte multiple dupa invadarea Pragai in 1968. Serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au perceput Romania ca stat potential inamic

I-am solicitat generalului de brigada Aurel Rogojan, fostul colaborator apropiat al generalului Iulian Vlad, comandantul Securitatii, sa ne descrie care erau relatiile Departamentului Securitatii Statului cu KGB, cu serviciile tarilor din Tratatul de la Varsovia, dar si cu serviciile de informatii ale tarilor NATO.

Se spune in teoria serviciilor de informatii ca in momentul in care doua tari sunt in razboi, serviciile pregatesc pacea. Generalul Aurel Rogojan lasa sa se intrevada ca existau contacte ale DSS in acest sens, in contextul prabusirii comunismului si schimbarilor din Europa de Est.

Daca se desfasurau aceste contacte cu sau fara stiinta lui Nicolae Ceausescu, Aurel Rogojan lasa lamurirea aspectelor respective pe seama istoricilor de peste 100 de ani.

In acelasi timp, ofiterul tine sa puncteze cateva reusite ale DSS pe linie de contraspionaj atat impotriva KGB, dar si CIA, actiuni pe care cele doua mari servicii de informatii nu le-au uitat. Aurel Rogojan a recunoscut dupa 1989, printre vocalii reprezentanti ai „societatii civile”, si indivizi descoperiti anterior de contraspionaj a fi agenti ai serviciilor secrete straine.

In 1985, cand am primit unele atributii in „gestiunea administrativa” relatiilor externe ale Departamentului Securitatii Statului, nu am gasit nici un dosar de relatii active cu serviciile speciale ale URSS, Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei…

Cu serviciile Bulgariei exista un fel de „gentlemen agreement” privind niste rute de tranzit ale retelelor internationale ale terorismului, traficului de arme, droguri si persoane – grefate pe retelele trasportatorilor internationale. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci carausii Europei. Ne-au creat si noua destule probleme, dar ne-au oferit si satisfactia interceptarii si controlarii unor sisteme de legatura impersonala. Serviciile Cehoslovaciei semnalau sporadic intalniri suspecte, cu persoane din Occident, ale unor turisti cu pasapoarte romanesti.

Cel mai adesea, datele transmise nu intruneau minimum de cerinte necesare procesarii. Unii posesori de „pasapoarte romanesti” nu erau, insa, romani, dar in spionaj si contraspionaj asemenea situatii, de folosire a „steagurilor straine” erau uneori regula.

Formal, erau, inca, functionale relatiile de cooperare cu Serviciul Securitatii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. in practica, insa, realitatile incepusera sa capete o alta turnura.

Existau relatii excelente cu Ministerul Securitatii Statului al RP Chineze. Aceste relatii erau consecinta fireasca a raporturilor bilaterale puternice si constante pe care Romania le-a avut cu China, atat in plan politic, cat si economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, intr-un garant al independentei si suveranitatii Romaniei in fata presiunilor si amenintarilor hegemonismului sovietic.

Cu Ministerul Securitatii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea relatii protocolare bune, concretizate, mai ales, in schimburi anuale de delegatii pentru efectuarea concediilor de odihna.

in zona tarilor din asa-zisa lume a treia, in special din randul statelor nealiniate din Africa si Orientul Arab, s-au concretizat cooperari in ceea ce priveste pregatirea generala de informatii si contrainformatii, precum si asistenta tehnica. De asemenea, cu Securitatea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei, al carui sef a fost primit in Romania la cel mai inalt nivel politic si de stat.

Au existat relatii de cooperare si in spatiul serviciilor din familia Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia… ca sa numesc doar cateva, au existat conlucrari in constructia sistemului national antiterorist al Romaniei si de securitate in domeniul aviatiei civile, care si-au dovedit eficienta si competitivitatea in efortul antiterorist international.

Premergator, dar mai cu seama dupa invadarea Cehoslovaciei, Romania a fost in situatia de a constata ca serviciile de informatii din Organizatia Tratatului de la Varsovia au tratat-o ca stat potential inamic, impotriva caruia fusesera pregatite operatiuni speciale de razboi politic si planificata o agresiune militara. Cu astfel de aliati era foarte greu sa pastrezi chiar si aparentele. Evenimente ulterioare aveau sa se concretizeze in grave cazuri de spionaj, subversiune si subminare politica a Romaniei din partea serviciilor speciale ale unor „tari vecine si prietene”. Era si de asteptat. in intreaga noastra istorie, numai vecinii ne-au mutat haturile, ori furat caii buni si fetele frumoase. Ocupantii au venit si au plecat. Vecinii raman…

Dupa ce, in anii anteriori DSS-ul a demantelat alte cateva operatiuni ale KGB-ului, dar nu numai, avandu-i ca protagonisti si pe unii dintre vocalii reprezentanti ai actualei „societati civile”, cade reteaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de preferatul lui Gorbaciov, dupa inlaturarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceausescu.

Am subliniat „pe orice cale”, deoarece anterior a existat si varianta atentatului politic terorist, la care a subscris si o tara vecina, in schimbul unei criminale monstruozitati geopolitice cu denominatia „Republica Socialista Transilvaneana”.

O operatiune ultrasecreta, codificata „Barajul” avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Operatiunea ii viza, preventiv, si pe unii dintre cei mai activi complotisti ai momentului, considerati ca alternativa dupa atentatul impotriva lui Ceausescu. Documentele operatiunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control si dezamorsare revenind Unitatii Speciale 0110, pentru coloana a V-a a KGB-ului, Directiei de Contrainformatii Militare, pentru generalii si marii comandanti care trebuiau sa sustina militar complotistii si Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista, pentru solutia de ultima instanta a neutralizarii si lichidarii atentatorilor, daca ar fi trecut la actiune. Aceasta a facut necesar ca un echipaj de lupta antiterorista sa fie inclus in dispozitivul de protectie fizica apropiata a Presedintelui Romaniei, realizat de catre Directia de Securitate si Garda.

Reteaua lui Volodin avea un nucleu in redactia organului de presa al Frontului Unitatii si Democratiei Socialiste, Romania libera. Acest nucleu a racolat cateva zeci de persoane si a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul numar al unui ziar de front clandestin, in cea mai fidela replica a glasnostului si perestroikai. A fost una dintre conditiile de credibilitate ale miscarii pro glasnost-perestroika din Romania, puse de Volodin, pentru ca: „tovarasul Gorbaciov, cand va avea pe birou ziarul, o sa va acorde neconditionat protectia sa.”

Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre importanti ai retelei (PETRE MIHAI BACANU – Nota mea), acesta avea sa clacheze intr-un lamentabil proces de specula cu autoturisme, iar ceilalti componenti au facut obiectul unor masuri, mai mult sau mai putin dure, de influentare obsteasca, ori administrativa, cu scop de a-i determina sa renunte sa militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov in Romania.

Referitor la partea a doua a intrebarii dvs., mi-as permite sa remarc ca Romania ca stat, formal membru al Tratatului de la Varsovia, nu s-a aflat in „razboi” cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, dupa jocul operativ initiat de generalul de Gaulle cu Hrusciov si Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Franta, avand ca actori, pe de o parte DST-ul si „reteaua Caraman”, iar de cealalta parte serviciile de spionaj ale Romaniei si Rusiei Sovietice, Romania nu a fost implicata in alte afaceri de spionaj politico-militar impotriva statelor din NATO. Ca sa fiu explicit, spionajul roman dupa 1968 nu a mai fost aliatul cuiva impotriva statelor membre ale NATO.

In ceea ce priveste spionajul economic, este unanim acceptat ca nu este etic sa ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele intreaga umanitate…

in contraspionaj exista dintotdeauna un principiu, pe care toti il aplica si respecta. Fiecare stat are un patrimoniu de secrete, pentru a (legi, proceduri, cifruri de stat, chei de caror aparare instituie „bariere” criptare electronica, interdictii de acces etc. etc). Cine forteaza inamic, aliat sau prieten – are parte, si in prezent, de acelasi - ”barierele” tratament.

La celelalte tinte ale intrebarii, care vizeaza chestiuni de maximum interes, dar excluse transparentei, nu pot sa va ajut sa capatati confirmari, dar nici negari.

Trebuie asteptat ca unele subiecte sa se raceasca suficient pentru a putea fi atinse. Sa le lasam in sarcina istoriei ce se va scrie peste o suta de ani . Cand spun „o suta de ani”, am in vedere limita maxima a protectiei pe care legile arhivelor o stabilesc, in multe tari, pentru anumite categorii de documente.

„Agenti ai unor servicii straine lucrau chiar in sediul CC al PCR”
Obiectivele urmarite de serviciile de informatii straine, in perspectiva evenimentelor planificate, vizau: penetrarea si controlul din interior a structurilor politico-administrative centrale, a celor militare de aparare, securitate si informatii; subminarea economica si politica; razboiul politico-diplomatic; operatiunile psihologice si de propaganda activa pentru determinarea revoltei populatiei; distrugerea coeziunii structurilor supreme ale puterii; influentarea moralului populatiei; crearea unei opozitii reprezentative si controlul acesteia; studiul si evaluarea grupurilor informale existente la nivelurile conducerii politice si de stat (centrale si locale); radicalizarea prozelitismului religios opus ortodoxismului si celorlalte culte traditionale, a nationalismului minoritatilor; readucerea in actualitate a revizionismului; atentatele la valorile de identitate nationala; punerea in pozitie activa a agentilor aflati „in conservare”; studiul si „incadrarea” in masuri de control si determinare a personalitatilor avute in vedere ca solutii la alternanta puterii.

Din controlul deplasarilor si comunicarilor diplomatilor straini, acreditati la Bucuresti sau in capitale ale unor state vecine, dar aflati in zonele evenimentelor planificate, a rezultat indubitabil ca serviciile speciale ale principalelor puteri occidentale, inclusiv structuri din categoria asa-numitelor prelungiri executive clandestine ale spionajului aveau in desfasurare si operatiuni de alta natura decat culegerea secreta de informatii.

Erau active toate statele care aveau interese politico-economice si de alta natura in legatura cu Romania si ale caror servicii de spionaj erau traditional bine reprezentate aici. Din motivele istorice stiute, Ungaria si-a asumat partea mai ascutita a varfului de lance… Dar Ungaria a fost sustinuta de marile puteri. Aflandu-ne la frontiera de nord a zonei Balcanilor, fief traditional al catorva servicii, acestea s-au implicat si ele consistent. Gorbaciov, neintelegand schimbarea ca pe o abandonare a doctrinei socialiste si a sferei de influenta a Moscovei, a dat KGB-ului directive in sensul determinarii si preluarii evolutiilor din Romania sub control total. Toate „cartitele” KGB-ului dezactivate anterior ori aflate in conservare s-au afirmat in miezul evenimentelor, cooperand foarte bine cu agenti ai inamicilor URSS din NATO. Decembrie 1989 a demonstrat cu prisosinta acest lucru…

Metodele utilizate erau cele dintotdeauna. Indeletnicirea fiind veche de cand lumea, registrul actiunilor era cel clasic. Noutatea a constat in utilizarea avantajelor oferite de mijloacele de transmitere instantanee a informatiilor despre evenimentele speciale, care nu mai aveau frontiere.

A retinut atentia faptul ca din telegramele primite de la reprezentantele noastre diplomatice rezulta ca au fost depuse foarte multe cereri de acreditare pentru ziaristi, despre care se stia ca erau cu totul altceva. Toti acestia au dorit sa vina sa se documenteze numai in orase din Transilvania si Banat: Sibiu, Brasov, Cluj, Arad, Timisoara. Nici unul nu s-a dus in Moldova ori in sudul tarii. Congresul al XIV-lea al PCR a fost pretextul sub care s-au solicitat cele mai multe acreditari. Era greu sa nu se acorde acreditarile solicitate in acest scop, chiar daca se stia ca solicitantii vor urmari, in principal, alte scopuri. Dupa Congres, unii nu au mai plecat…

A retinut, de asemenea, atentia accentuarea caracterului fatis, lipsit de orice rezerva ori subtilitate a provocarilor la care s-au dedat si membri ai unor ambasade straine. Ministrul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i invedera ignorarea unor preveri esentiale ale Codului Diplomatic (Conventia cu privire la relatiile diplomatice incheiata la Viena, 18 aprilie 1981). Ambasadorul, iritat, a incercat sa protesteze. Calm, ministrul de Externe roman l-a intrebat: „Domnule ambasador, daca ambasadorul roman la Washington ar ridica tonul la secretarul de stat, ce s-ar intampla?”. Raspuns: „Risca sa primeasca un impuls in posterior si sa se rostogoleasca pe scarile Departamentului de Stat” (n.n. – in traducerea aproximativa a limbajului diplomatic).

Trebuie observate practicile, amintite anterior, de a se trimite agenti/ curieri recrutori pentru amorsarea dezordinilor stradale, ca fundal necesar provocarilor si diversiunilor majore. S-au documentat actiuni de creare a suportului logistic, folosit ulterior pentru simularea actelor teroriste. Rezidenta unui serviciu strain, nu cel la care ne-ar duce gandul, inchiriase prin agenti de sprijin autohtoni circa 30 de apartamente ori garsoniere in zone-cheie, de regula in cladiri cu mai multe intrari si cu acces intre scari pe terasele ultimului etaj… Initial, scopul dadea doar de banuit. A posteriori, a rezultat ca din acele incinte s-au tinut sub observatie sedii ale unor institutii, s-au simulat atacuri teroriste ori s-a deschis foc real si letal.

Un alt serviciu de spionaj a cerut si primit din partea agentilor de sprijin autohtoni schitele a vreo 300 de ascunzatori naturale pretabile pentru realizarea legaturilor clandestine (casute postale impersonale). Aproape imposibil de supravegheat si controlat concomitent. Agenti ai unor servicii straine isi aveau locurile de munca chiar in sediul Comitetului Central al PCR ori in cladirile anexa. Ceausescu ii stia si manifesta o toleranta justificata prin aparentele „bunelor relatii” oficiale si prin faptul ca erau, mai mult sau mai putin, supravegheati.

Intreaga tara, ocupata de „turisti speciali”

Departamentul Securitatii Statului nu a fost implicat in nici un fel in organizarea Congresului al XIV-lea al PCR, fiindca pregatirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comitetul Politic Executiv, Secretariatul CC cu sectiile pe domenii si, in mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului.
Totusi, la modul figurat, a facut ceva si DSS. in conferintele unor organizatii locale ale Partidului Comunist Roman din unsprezece judete si municipiul Bucuresti au fost exprimate peste 30 de impotriviri la realegerea lui Nicolae Ceausescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al PCR din 23-25 noiembrie 1989.

Responsabilii politici judeteni respectivi, in acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin sa nu-l informeze pe Nicolae Ceausescu. Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne si sef al Departamentului Securitatii Statului isi asuma decizia spargerii blocadei informationale, determinandu-l pe Emil Bobu si, prin el, pe Elena Ceausescu sa-i prezinte secretarului general si Presedinte al Republicii situatia reala.

In preajma Congresului, presa oficiala a partidelor comuniste si muncitoresti din statele membre ale Tratatului de la Varsovia, dar si cea de la Belgrad, in mod aparte, critica fara menajamente politica dusa de Nicolae Ceausescu.

Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din Romania, care sunt receptionate si induc orientari net potrivnice liniei politice oficiale a Bucurestiului. La Oradea si in celelalte resedinte ale judetelor invecinate cu Ungaria si Iugoslavia se organizeaza, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propagandei pe care Budapesta si Belgradul o realizau vizand obiective politice in Romania. Aproape ca nu mai exista tara din Europa a carei presa sa nu atace sistematic regimul politic de la Bucuresti.

Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, in frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindca Departamentul Securitatii Statului, in pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofesionalizarea, dispunea de un corp al ofiterilor de informatii cu un inalt grad de instruire (absolventi de facultati in cele mai diverse specialitati, absolventi ai unor cursuri de limbi, culturi si civilizatii straine, un procent insemnat de specializari postuniversitare).
De altfel, nivelul pregatirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii si nuantelor abordarii misiunilor.

Intr-un asemenea context, informarea presedintelui Romaniei asupra tendintelor politice internationale si a influentelor acestora in plan intern devenise o intreprindere tot mai laborioasa si stresanta, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta stirile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalansei acestora, care impunea doua si chiar mai multe editii pe zi ale informarii operative. in unele zile, seful DSS rezerva pana la patru ore (in doua reprize, la inceputul si incheierea zilei) pregatirii informatiilor si verificarii lor suplimentare.

In noiembrie 1989, nemultumirile populare atinsesera un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceausescu, in cateva randuri, sa-l primeasca, pentru a-i prezenta personal radiografia componentelor sociale ale securitatii interne: cronicizarea penuriei alimentare, a lipsei medicamentelor, combustibililor pentru incalzire, mai ales a spitalelor si scolilor, paraginirea satelor, esecul sistematizarilor rurale, criza energetica perpetua, receptionarea in masa a posturilor de televiziune din tarile vecine, vehementa presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizatiilor civice de front din tarile vecine, convergenta revendicarilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile si atitudinile Moscovei fata de Romania, convingerea mediilor politico-diplomatice ca ordinea internationala este in pragul unei reasezari fundamentale, care nu va ocoli Romania.

Pregatit, de fiecare data, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul generalului Vlad a fost totdeauna prelungit de Ceausescu, spre agitatia si curiozitatea Elenei Ceausescu, la circa 4o de minute.
Pe timpul audientei, primul ministru a fost, in mai multe randuri, interpelat de Nicolae Ceausescu, primind dispozitii dupa dispozitii si invederandu-i ca: „Voi veghea personal asupra rezolvarii intocmai a problemelor…”.

Mai mentionez ca a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a inaintat lui Ceausescu inaintea intalnirii propriu zise de la Malta, cand la nivelul consilierilor si ministrilor celor doi sefi ai supraputerilor mondiale lucrurile esentiale fusesera convenite, in cel putin 2-3 etape…

Este interesanta o remarca a generalului Vlad, pe care a facut-o in calitate de martor in „Procesul celor 24-1-2” (al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR), citez: „Asta a fost soarta noastra, pana la Malta am lucrat sa deslusim Yalta…” Asta ne-a ajutat, in schimb, foarte mult sa anticipam si sa nu fim chiar surprinsi de Malta.
Intensificarea fluxului turistic inspre Romania a fost sesizata ceva mai devreme de unitatile teritoriale ale DSS din judetele Botosani si Suceava.

Controlul strainilor era, insa, in gestiunea structurilor specializate ale Ministerului de Interne, aflate in subordinea lui Tudor Postelnicu. Statistic, rezulta un „du-te-vino” permanent pe teritoriul Romaniei a unui minim de 30.000 si a unui maxim de 67.530 de persoane (in luna decembrie 1989 si numai din URSS).

In decembrie 1988 intrasera in Romania 30.879 de persoane din URSS

A avut loc o stranie intensificare a turismului fara… obiective turistice! Unitatile teritoriale ale DSS din judetele: Arad, Braila, Brasov, Caras-Severin, Covasna, Cluj, Timis s.a. au raportat afluxuri masive si suspecte de „coloane turistice auto”, preponderent cu persoane din URSS, Ungaria si Iugoslavia.

La jumatatea lunii decembrie, „turistii sovietici” afluiau masiv in Romania din toate celelalte tari limitrofe. Nota comuna si, in acelasi timp, ostentativa a coloanelor de turisti era ca toti se deplasau cu autoturime „Lada” nou-noute, parca atunci scoase din fabrica pentru rodaj…

Serviciul de contraspionaj de la Timisoara a sesizat ca in zilele premergatoare datei de 16 decembrie 1989 dinspre Iugoslavia au intrat numeroase coloane de cate 20-30 de autoturisme… cu rusi si unguri, ajungandu-se la cifre de ordinul sutelor, apoi al miilor. Cei in cauza nu au solicitat cazare hoteliera, preferand sa se raspandeasca in orase si sa stea in masini.
Acesti numerosi „turisti speciali” realizau un fel de „ocupatie” pe trasee si in orase dintre cele amintite anterior. si unde s-au constatat provocari diversioniste.

Practic, nu se mai putea face nimic. Ori se inchideau granitele, ori erau retinuti si se isca un conflict politico-statal. Cu vreo 70.000 de slujnice si guvernante – amante, viticultori, gradinari, morari si comercianti ocupase si Stieber, spionul Kaiserului, Franta, pana la ocupatia militara efectiva din 1871.

In noaptea de 16-17 decembrie, o asemenea coloana s-a deplasat cu scopul de a intra in Timisoara. A fost interceptata si determinata sa ocoleasca orasul, dar o parte din masini a scapat, reusind sa intre…
Aurel Rogojan

(va urma)

 

 

Dosariada care ucide – de Magda Ursache. In Memoriam Cezar Ivănescu (6 august 1941 – 24 aprilie 2008) și Petru Ursache (15 mai 1931 – 7 august 2013)

Dosariada care ucide

Sinceritatea năucitoare a lui Cezar Ivănescu n-a plăcut nici înainte, nici după schimbarea de val din ’89, când reperele fiinţei morale au fost negate într-o malefică Dosariadă. În Eufiul lorDosar de SecuritateDorin Tudoran, Ed. Polirom , 2010, p.355, am găsit o notă a unui colonel: „Gândiţi-vă să amplificăm această dispută” (tema : controversele Breban – Tudoran ) Era în normalul securist să se lanseze un zvon, ca protestatarul , îndărătnicul să fie izolat. S-a toxificat disidenţa, câtă a fost,vorbindu-se despre cea cu spate american ori sovietic. Oricum, cu spate extern.

Politica de compromitere antedecembristă a continuat postdecembrist. Şi pentru că nimeni n-a putut fi rezistent ca Goma, Goma a fost cel mai injuriat. Cinismul unor listaşi CNSAS? Publică o listă cu X figurând ca semnatar de Angajament, dar notele informative nu există; o persoană onorabilă e calomniată astfel, ca istoricul acad. Ioan Aurel Pop. Dezminţită chiar, calomnia are efect : cu mult mai mare decât dezminţirea. Trebuia demonstrat autismul etic al românilor, neimplicarea, laşitatea. Ce-au făcut românii decât să stea la cozi? Au vreun Havel? S-a lucrat mult la neîncrederea în celălalt. A, Mihai Botez? A fost prieten cu Ioan Talpeş (SIE) şi cu Virgil Măgureanu (SRI). În alte cuvinte, a fost şi el un prizonier al istoriei, ca noi toţi. Eram într-un autobuz din Bucureşti când l-am auzit pe şofer strigând la un pasager prea lent : „Cu dumneata nu mai luăm noi Basarabia înapoi. De-ar fi mai mulţi ca Mihai Botez, altfel am trăi.” Da, devenise un mit Botez. Se urla Trăiască Ceauşescu!, dar îl uram. N-a fost poezie mai decupată şi transmisă din mână-n mână decât omagiala din „Scânteia” zilei de 25 ian. 1988, unde, în acrostih, se putea citi „Ceauşescu o lae”. Eram răzbunaţi: cenzura din vremea Atoategânditorului”, a lui „Nicolae Văpae”, corijase acrostihul, dar se obţinuse un nesperat rezultat.

Întorşi în bucătăria noastră înghesuită de la Iaşi, ne întrebam ce-am putea face, cum am putea să-l găsim pe Mihai Botez, să nu-l lăsăm singur ca pe Goma. Nu, nu cred că a jucat la două capete, că disidenţa ilustrului matematician a fost doar un joc abil cu „Securiţica”. Jocul, după definiţia lui Iohan Huizinga (Homoludens), e „acţiune liberă”. Sau o fi …exces de interpretare din parte-mi? Oricum, mie şi lui Petru ferestrele ni s-au părut mai puţin închise.

Predecembrist, s-au aplicat, cum spuneam, metodele de discreditare şi n-a fost mare lucru să fie preluate şi amplificate.Generaţia ’68, cum o numeşte Cezar Ivănescu, generaţia ’70, după Ulici, a primit cu ghiotura lovituri de pedeapsă (Nichita Stănescu, Blandiana, Dimov, Mazilescu, Mălăncioiu , Mircea Ciobanu, Florin Mugur…). Întâi, s-a spus că în ţările avansat civilizate s-a renunţat să se scrie –pfff! – poezie; că numai în literaturi minore poezia e regina beletristicii; că limba română nici n-ar fi capabilă de aşa ceva, poezie, că-i utilizabilă doar pentru blesteme şi sudălmi, fiind şi pe cale de dispariţie.Mă întreb dacă unul dintre cei care au discreditat-o constant, conform trendului profitabil, un lingvist de altfel, vorbeşte deja într-o limbă moartă.

Poetul socialez ? Un beţiv, leneş, dezinteresat de comunitate, mâncând banii populaţiei prin Fondul Uniunii Scriitorilor, de unde se împrumuta fără a da înapoi, cu dobândă sau nu. Doar Nina Cassian, autoarea poemului Cancerul lumii, care era imperialismul, a fost salvată, apreciată, trimisă în turnee generos finanţate de ICR. Viaţa ilegalistei PCR fusese, cum o mărturiseşte în memorii, „bună, dulce, gustoasă, încăpătoare”, în patul reginei Maria, la Peleş, ori în chefuri „pe rupte”; de ce n-ar fi intrat în atenţia ICR, ca şi vechea tovarăşă de drum şi de luptă proletară, Maria Banuş? Cât despre Zigu Ornea şi Ileana Vrancea , au fost declaraţi lovinescieni , iar acad. de roşu, C. Ionescu -Gulian , supranumit Nulian, a devenit exegetul lui… Nietzsche.

În acest tsunami de batjocoriri ( pentru unii,obligatorii ), Cezar Ivănescu, poate mai irascibil ca oricând, a zvâcnit în apărarea lui Marin Preda, incriminat ca sângeros ucigaş de pisici (într-o emisiune a lui Iosif Sava) ; în plus, Preda ar fi pozat în om integru, deşi –grozăvie! – încercase reabilitarea „criminalului” Antonescu. Poetul s-a instituit în „ înger cu armură”, aşa cum semnează prefaţa, un înger împărţind smetii cu toptanul (Pentru Marin Preda, Ed. Timpul ,1996) : de la „gămanul de Fănuş Neagu, ascunzându-şi ochii de copil în osânză”( p. 113), la Titus Popovici , Eugen Barbu, Eugen Jebeleanu „şi atâţia alţii care au dat dovezi de prostie piramidală aliată cu ură viscerală împotriva confraţilor, în faţa dictatorului” (p. 117). Ca Eugen Simion, „sfertodoctul ăsta soios” (p. 125), „criticul literar « palmă-n cur« şi academicianul de azi” (p. 12). „Cine poate ţine pe suflet atâta scârbă şi urâre?” (p. 10). Scârba şi urârea şi le-a vărsat în aceste pamflete nebemolizate, despre care i-a mărturisit lui Petru Ursache că era mai bine să nu le dea tiparului şi că va pregăti altă ediţie, mai domolită, dar nu la editura lui Cassian Maria Spiridon , „dar-ar falimentul în ea”.

Cezar Ivănescu crede în scrisul cathartic, dar şi ca talpă strivitoare : „…ăştia se strivesc cu talpa, domnule, altfel ţi se urcă pe faţă”, cu trimitere la C. Turturică („un vieme care nu-şi părăsise încă propriul cur”, p. 11). Nu scapă nici „handicapatul” Mircea Dinescu („acest Vieme al abjecţiei, care există în noi toţi şi care uneori exercită asupra noastră o nemăsurată fascinaţie, purta în acea clipă pentru mine un nume : Mircea Dinescu), nici Tomozei, „ ca toţi ţiganii care sunt şi securişti şi aspiră la boierie şi onorabilitate” (Tom l-a angajat la „Argeş”, la recomandarea lui Nichita Stănescu, dar Cezar s-a vrut demisionar –după spusa lui – când a înţeles rolul nefast al lui Tomozei în moartea lui Labiş), nici Dorin Tudoran , „individul cu minte piticoidă”, „cel cu «calomnia băloasă« (p. 84). Când „a dat odată să-mi zică şi el „nea Cezare”, l-am pizduit urgent şi azi regret că nu a urmat bătaia, că stă jegul pe sufletul băieţilor de soiul ăsta ca varul pe pereţi şi dacă-i baţi parcă-i mai scuturi” (p. 113). N. Manolescu are „conştiinţă de poliţist”, „escroc literar” etc.; „DeRePe” este „maistrul combinaţiilor căcăcioase”. Bogza nu-i decât „boul ăla bătrân, stalinistul”, Horia Lovinescu ,”căcat sub formă de teatru”. Şi nu vreau să ajung la „căcăţişurile” lui Laurenţiu Ulici („Pentru L.U. l-a înjurat Dorin Tudoran pe Marin Preda, numindu-l « ţap bătrân” într-o şedinţă de Fond Literar”).

Cel mai obtuz e Cezar cu Goma şi cu „ordurile alea pe care le dă drept cărţi”: „Paul Goma Smerdiakov scrie simultan pe aceeaşi pagină delaţiuni, infamii şi onomatopee oligofrenice şi se miră că Gabriel Liiceanu i-a dat la topit inepţiile pe care nu i le cumpăra nimeni” (p. 10).

Ce-i drept, în martie ’90, Cezar Ivănescu a fost dat afară de „tovarăşul Mircea Dinescu”, el fiind „singurul nemembru pcr, singurul anticomunist pe faţă”(p. 118). La vremea aceea, purta cu sine o rangă : „de această rangă a auzit tot Comitetul Culturii şi al Educaţiei Socialiste, CC-ul PCR-ului, Miliţia şi Securitatea şi a auzit şi plutonierul major, Nic. Manolescu, care a şi scris un eseu despre ranga-balanga mea, că el nemaicitind cărţi, despre ce să scrie…” (p. 128).

Cu acest stil de a polemiza mi-i greu să intru în acord. Un titlu e chiar spăimos : Dea împuşcatelea. Cum? Care pe care? Civilizaţia dialogului nu permite, în opinia mea , astfel de vocabule, injurii, acuze neverificate, tăind toate punţile comunicării. Ca „ Ion Buduca (diminutivul de la Bulă)”sau „Mihai Şora, filozoful lui peşte, pe care un imbecil ni-l propunea de model naţional, în locul lui Eminescu : impotentul ăsta bătrân, care plângea când mă auzea cântând la Valea Vinului” (p. 34).

Cred ca şi Steinhardt că mânia legitimă ( nu cea egoistă, încăpăţânată, izvorâtă din ură, dar şi din necugetare, autogolirea creierului) , mânia provocată de strâmbătate, de ocară şi de batjocură nu-i un păcat ( v. Dăruind vei dobândi), însă nu-i a bine când furia neconţinută atinge paroxismul ,demolându-l şi pe demolator.E autodemolantă. Şi-i detest, în polemici, pe cei care nu folosesc pixul, ci pliscul, cum am mai spus. Nu le-aş zice niciodată Morman lui Alex. Ştefănescu, Bulici lui Ulici, nici Spermatozoidul lui Râpeanu ori Negul lui Fănuş Neagu, aşa cum li s-a zis. Numai că, în războiul tuturor contra tuturor, e mult mai folosit pumnalul decât penelul. Iar „cea mai deşteaptă femeie din România”, declarată aşa de Iosif Sava, doamna Mungiu, a inventat ceva de neinventat : necrologul –pamflet la moartea lui George Pruteanu.

Marin Preda a fost negat ca mare scriitor şi ca om moral. L-au etichetat de speţă joasă (ţăran grobian ), arghirofil, spoliindu-i pe cei publicaţi de feuda sa, CR, impunându-le să-i subvenţioneze mese la Caru cu bere. Eu, una, m-aş fi bucurat să serbez cu Preda apariţia unei cărţi, într-un restaurant, din onorariu. Că Ivănescu l-a iubit n-am nici o îndoială, de unde şi catilinarele din Timpul asasinilor (după Vremea asasinilora lui Arthur Rimbaud. iar numele „asasinilor”, vizînd pustiul cranian al adversarilor, sunt date în clar : „(…) un nebun (Nicolae Ceauşescu, nota mea , Magda U.) sprijinit de toţi nemernicii din ţara asta pregătiţi în poziţie de drepţi , de la Titus Popovici la Adrian Păunescu, şi de la Zoe Dumitrescu–Buşulenga la Dumitru Radu Popescu (…)”. Avea lacrimi în ochi când ne povestea cum Virgil Mazilescu l-a dus pe Marin Preda sus, în camera lui, ca pe un sac de cartofi. N-a deschis geamul, n-a chemat Salvarea pentru cel aproape intrat în comă alcoolică. Mazilescu, bătut (cu ranga) de Cezar? Iată ce spune în interviul luat de Petru Ursache : „Daniel Turcea, Petru Aruştei,Virgil Mazilescu sau Mihai Ursachi au scris puţin dar magistral,la ei nu se poate renunţa la nici un poem: în timp se va vedea că sunt poeţi la fel de importanţi ca Nichita Stănescu.”

Om modest şi smerit, Bătrânu meu l-a ascultat pe poet. Şi l-a crezut când Dom Caesar, spre a-i spune ca Luca Piţu, i-a adus argumente ad rem, mai puţin ad personam. Le detesta, aşa cum detesta şi înclinaţia spre style bas. Zâmbea: „ Ce exemplu bun e Cezar, privind coincidentia oppositorum, unirea contrariilor!”

Polemicile dintre cei care ar fi trebuit să fie de aceeaşi parte a baricadei îl mâhneau pe Petru, cum mă mâhnesc şi pe mine. Pe fond, şi Cezar Ivănescu, şi Dorin Tudoran erau încolţiţi, în anii optzeci, din toate părţile. Todoran avea cu el o şurubelniţă, să-şi apere de agenţi fiica, pe care o ducea la şcoală ; Cezar conta pe pumnii de fost boxer. Ultragiaţi amândoi de Răcănel, protestau deopotrivă contra aplauzelor laşe pentru cel mai detestat dintre pământeni. Comentai împotriva impostorilor literari, a lichelelor, ţi se spunea că prejudiciezi obştea, care prefera îndemnul : Ţine gura închisă şi labele poc! Un fel de autoapărare ce se putea scuza astfel : Mă eschivez, deci exist! Deşi neeschivanţi, dimpotrivă, Cezar Ivănescu şi Dorin Tudoran au intrat într-un continuu conflict. Cezar a fost martorul lui Iulian Neacşu, în procesul intentat lui Mircea Dinescu şi Dorin Tudoran, după bătaia din redacţia revistei „Luceafărul”. La Bohème!

Ion Cristoiu susţinea că Dorin Tudoran a încălcat legile, a greşit faţă de ţară, că trebuie dezbătut public faptul , ca „să servească drept exemplu altora care trece (sic!) prin minte să procedeze la fel” (sursa „Costin”, 12.04.83). Ce era greşit? Să trimiţi la Europa Liberă articole respinse, drepturi la replică respinsede presa din ţară? În ’85, Dorin Tudoran era considerat parazit social ( nu mai publicase nimic din ’82, pentru că îi fusese interzis să publice ), ameninţat de procurorul şef că o să suporte regimul unei condamnări de drept comun pentru tulburarea liniştii publice : „Vei fi amanta celulei!” Şi nu Dorin Tudoran murea de frică. Securitatea murea de frică să nu crească disidenţa.

Istoria literară cunoaşte concilieri şi deconcilieri detestabile, care au slăbit breasla.Au fost eliminaţi, din Consiliul Director al USR, Dan Deşliu, Nina Cassian, Dinescu şi Tudoran (nu că primii doi ar fi avut ce căuta acolo), după ce au fost reclamaţi de alţii. Şi-n timp ce Dorin Tudoran începuse greva foamei , în 17 aprilie ’85, nici poziţia lui Cezar Ivănescu nu era mai bună. Cenaclul „Numele poetului” se afla în oglinzile deformante ale Securităţii, iar organele întăreau controlul prin numeroşii informatori.

Cei calomniaţi produceau, la rândul lor, calomnii. Suspiciunea şi vrajba sporeau.Chiar elegantului Radu Petrescu i-a scăpat acuza, în A treia dimensiune ( ed. Cartea Românească, 1984), că „un mărunt epigon călinescian” (Adrian Marino) „învăţa în Bărăgan marxism –leninism”. Ţepeneag n-avea destule invective pentru fostul prieten Vintilă Ivănceanu : escroc,cretin etc. Dan Petrescu era suspicionat de Dorin Tudoran (după o sursă) că ar avea legături cu Secu.

Zice Seneca , în decupaj şi-n traducere de Petru Ursache : „Patet omnibus veritas nondum est ocupata”. Adevărul e deschis tuturor, cât încă n-a fost ocupat de nimeni.

Poimâinele îi aparţine lui Cezar Ivănescu

Pe principiul ce- a fost bun în comunism e rău acum ( ţintele fiind Nichita Stănescu, Preda, Dumitru Radu Popescu, Buzura, dar şi Noica, Anton Dumitriu, G. Călinescu, Edgar Papu ), s-a desfăşurat marea de-construire. Cu precădere, a şaizeciştilor „expiraţi”.Orgoliosul poet Cezar Ivănescu ( „sunt liderul generaţiei mele, incontestat , cred”) nu cruţă şi nu este cruţat, îi descrie furibund pe contestatari, îi face cu ou şi cu oţet, dezvăluie, invectivează dar şi încasează, îi umple de rahat , dar i se şi pune rahat pe clanţă. Vorba lui Teodor Pîcă : „Cine-a pus căcat pe clanţă?” Iată :

„Am dat cu ochii de toţi staliniştii şi realist- socialiştii literaturii române, de la Ovid. S. Crohmălniceanu şi Dan Deşliu la Florin Mugur şi Augustin Buzura, le luceau feţele la revoluţie ( …).”

Şi Cezar Ivănescu povesteşte, în Pentru Marin Preda, Timpul ,’96, p. 118, cum a fost sancţionat de Sânziana Pop şi de Dorin Tudoran pentru că nu făcuse rost de „materiale cu 23 august” şi că a fost scos din secţia publicistică. Iar Marin Preda , precizează tot acolo Cezar , a luat un singur premiu de la Uniunea Scriitorilor, pentru Viaţa ca o pradă. „Jigodiile gen Lucian Raicu, Eugen Simion, care pretind că l-au iubit pe Marin Preda , să se consoleze cu Mircea Dinescu, e pe măsura lor.” (lucr. cit, p.198). Mai zice Ivănescu că E. Simion i-ar fi atras atenţia lui Ceauşescu că, în presă, se exprimă opinii prea multe ; că „nea Nicu” i-ar fi răspuns că aşa se face critica literară şi că timpul le sortează pe cele valabile.Şi mai notează parantetic, la p. 124, mult prea îndârjit, de unde şi caracterizarea îndoielnică : „(eu nu vreau să- l fac celebru pe Petre Stoica, poet mediocru şi suflet mediocru, cel mult pot să- i cârpesc cîteva perechi de palme, lui şi altora ca el care nu lasă nimic în literatura română, dar au omorât cu asiduităţile lor doi mari scriitori români, Nichita Stănescu şi Marin Preda).”

Spuneam că şi Dorin Tudoran , şi Cezar Ivănescu deţin o colecţie de eşecuri, că au fost discreditaţi ambii de „urechi securistice”, făcând contracte afective cu cine nu trebuia. În martie ’90, Cezar Ivănescu a fost dat afară (de „tovarăşul Mircea Dinescu”) de la „Luceafărul” , blamat şi desfiinţat ca revistă ceauşistă. „Cronica”, apărând nesmintit cu portret ceauşesc pe pagină întâie, unde scriau ode peste ode Har. Ţugui şi evanghelistul lui Ceauşescu, Marcu, nu , nu era ceauşistă ! Numai că „Luceafărul” fusese şi predecembrist declarat publicaţie mioriticălegionarăfascistă , antisemită, iar acuzele postdecembriste erau construite pe precedente proletcultiste pe de o parte, securiste pe de alta. Nu-mi plac generalizările, aprecierile generale şi nu văd cum Dorin Tudoran ( în Rapoartele Secu, declarat mereu şi mereu de obârşie legionară) şi Cezar Ivănescu pot fi puşi alături de Artur Silvestru –Topor, iar Edgar Papu şi Mihai Ungheanu alături de Dragoş şi Fruntelată. Dar în lunga luptă contra „generaţiei expirate”, Eugen Simion şi Valeriu Cristea au figurat lângă Ion Iliescu (nu şi Vl. Tismăneanu), Ion Gheorghe lângă… Ţociu şi Palade, iar cap de coloană a fost mereu junele Neagu Djuvara, aflat „ în pasul timpului”, ca să uzez de sintagma lui Perpessicius, alături de nu foarte tinerei adversari ai „răsuflaţilor”bătrâni. S-a dorit o renaştere morală majoră a USR? Cum ? Fiind creditaţi etic unii poeţi ai poeziei de partid şi alţii nu? S-a afirmat că Ţărnea „pute de talent”, iar Nichita Stănescu, nu, n-are. Paginile manualelor şcolare au fost închise pentru Marele Anonim cu „oaia” lui, pentru Labiş cu căprioara lui , pentru Mama lui Coşbuc, pentru Noi de Goga şi pentru noi în general. Aşa cum scrie N. Breban , în Istoria dramatică a prezentuluiAventurierii politicii româneşti, „se vrea sfârşitul conştiinţei de sine a acestui popor” ( Ed. I, Muzeul Literaturii Române, 2010, p. 361.

Neacomodantul Cezar Ivănescu nu s-a eschivat de la a-şi spune opinia contra postmodernismului, textualismului, biografismului, minimalismului, de pe poziţiile unui… proto – anarhist. În acţiunea de-poetizării poeziei, a existat solidarizare, dar între veleitari cu ambiţii, ca impostura să inunde câmpul literar şi să câştige dictatura fun. USR a căpătat atribuţiile unui SRL, cu răspundere limitată, iar „graţie” canalelor de divertisment pline de săvuici şi de răduleşti electrizante, care scriu şi publică ocupând vitrinele librăriilor şi acaparând microfoanele la târgurile de carte, devenim subcetăţeni (Giovanni Sartori). Zappăm de zor să vedem corpuri bine lucrate; minte bine lucrată e mai rar de văzut. Vorba unui „creator” de emisiuni de divertisment: „Care are craci are, care n-are craci n-are.” E vremea scriitoreselor cu lenjerie transparentă, mică, sperând să devină mitică, dar rămân minore,chiar lăudate de vreun critic major.

Deşi Ilie Constantin l-a poreclit „Cezar Ivăsexu”, poetul a fost departe de a se dori model al „sexuanţilor exhibiţionişti”.Le-a fost opozant radical. În interviul citat , luat de Petru Ursache, a declarat fără echivoc : „De deranjat mă deranjează gunoaiele gen Marius Ianuş sau Elena Vlădăreanu, care-şi expun chiloţii murdari prin librării.” Dură a fost replica dată cărţilor imorale estetic, dar şi insanităţilor versificate din dispreţ pentru ţară, pe care Mihail Gălăţanu, după o noapte cu ea, o vede „plină de sifilis şi bună de scuipat”. Zice oblu Ivănescu : „Nu cunosc cu adevărat mari poeţi care să nu fie dublaţi de mari caractere, de oameni care trăiesc până la capăt drama poporului lor.”

Abdicările de conştiinţă i-au fost străine lui Cezar Ivănescu. A luptat sub flamură neagră, până-n moarte, cu armata de ocupaţie a antimodelelor, susţinându-le pe cele de mare clasă. Poeţii săi de inimă? Mihai Ursachi, Dan Laurenţiu, Daniel Turcea, Aura Christi, Virgil Mazilescu, Lucian Vasiliu, Cristian Simionescu, Petru Aruştei, Gabriela Creţan….

Bruiat de critificţionarii încercând să demonstreze că poezia e de gen impur, l-a răsbunat, însemnând a-l face din nou bun, pe Labiş, supus unor noi atacuri cu tehnici proletcultiste: „Asta e cu criticii ăştia debili mintali sau doar debili, care nu mai ştiu să le tragă derbedeilor şuturi în cur şi-n gură…” Şi câte alte adevăruri fruste, iritante n-au fost spuse de publicist în „Baricada” lui Victor Eduard Gugui, provocând duşmănii, umori şi rumori, pe care Petru Ursache n-a prea vrut să le cerceteze îndeaproape. Cezar a ochit cu puşca polemicii în ciori literare şi nu numai: a mai nimerit şi mierle.

În Timpul asasinilor, a narat ( ne-a povestit-o şi nouă , mie şi lui Petru, în felul său şarmant) cum a pus la cale un „scenariu exterminator” contra dogmaticilor redactori de la „Iaşul nou” sau de la „Iaşul literar”, Ignea – Costea – Sauciuc – Andrieş , care uitau prin sertare textele tinerilor rebeli.I- condus pe câţiva prieteni, constituiţi în pluton de execuţie, la zidul Râpei Galbene şi le-a ordonat : „Să ne pişăm pe ei!”

Aşa cum notează Ion Lazu în Scene din viaţa literară ( Ed. Ideea Europeană, 2007, p. 30), Cezar s-a vrut „un fel de spirit pedepsitor în lumea scriitorilor”. Războaiele n-au fost doar verbale. A ajuns şi la riposte fizice. Alt exasperat de „jocurile” de natură deloc intelectuală din Universitatea cuzană, Luca Piţu a zvârlit cu scrumiera după o fiică fără însuşiri a unei mame fără însuşiri, geste horrifique pentru parte din presa iaşiotă. Poate de aceea l-am văzut pe Cezar Ivănescu mai puţin radical, mai manevrabil (şi i-am spus-o , spre marea-i supărare), când a acordat un premiu de excelenţă politrucului Dumitru Ignea, autor de unic roman , Omul cu părul cărunt, dar şi şef la „Ziarul Canalului Dunăre –Marea Neagră”, loc de teroare şi oroare. L-am sfătuit atunci să rămână la fel de riguros- sever, la fel de exigent şi să nu creadă în seviciile – mai ales deservicii – oamenilor politici, să n-aibă de-a face cu vechii hingheri ideologici, fără cel mai mic gând de expiere, să nu se lase condus de ei. Se întâmpla ceva rău în Cezar şi împotriva lui : a strigat la mine că mă dă în judecată. „Lasă-l , mi-a spus Bătrânu , cu blândeţea lui de puer senex, e prea dezlănţuit ca să te poată auzi, ia-o ca pe un exemplu de cezaronevroză .” Aşa am făcut, cum a procedat şi el după ce – culmea ! – Cezar Ivănescu a lansat cartea Bătrânului, Înamoraţi întru moarte , eseul despre Împărăţia Baaadului, fără a-l invita pe autor la lansare. O fi uitat secretara s-o facă? Poate că îi plăcea autoflatarea, dar şi flatările falşilor emuli şi poate că avea dreptate un fost prieten , năpăstuit pe nedrept, spunând că Ivănescu n-ar fi avut prieteni. Poate că se săturase să fie opozant sisific, rănit, ponegrit, denigrat. E dificil rolul de debatteur.

A urmat cea mai brutală lovitură a Răului : discreditarea prin CNSAS. Cezar Ivănescu a intrat în „încercarea labirintului” şi n-a mai ieşit de acolo. L-am văzut pe lista neagră a ziarului „Cotidianul”, lângă omagiatori ai PCR-ului. El, care n-a restituit carnetul roşu din simplu motiv că nu l-a avut. Verdict infamant : colaborator Secu. Şi pentru că, în Târgul Ieşilor, dulcele, nu funcţionează Scriptura : binele naşte bine şi răul naşte rău, mi-a fost dat să citesc o serie de acuze postume. Că s-ar fi înavuţit ca director de editură, deşi se ştie că a fost toată viaţa „om neavut”; că i-ar fi făcut unei secretare salariu de optzeci de milioane lei vechi… Prefer să mi-l aduc aminte demontându-i pe detractorii lui Eminescu , contestatari ai sintagmei „poetul naţional”, impusă de G. Călinescu. „Ce-i uşor să-ţi placă Eminescu?” Făcea aluzie la T.O. Bobe, dezgustat de mirosul de tei al poeziei eminesciene, dar lăsându-se premiat la Ipoteşti, cu bani nemirosind a nimic.

Cezar Ivănescu, în textecezare prea contestatare, prea vindicative, s-a mai depărtat de adde– verum.Găsea că postmodernismul negase tradiţia religioasă a poeziei, funcţia ei de act liturgic, sacru şi nu profan, că ludicul îl împiedică pe poet să întrezărească a lumii taină. Însă ce sus se află ştacheta ridicată de Dom Cezar ! „Scriind hârtia poate lua foc de lumina lui Dumnezeu.” Şi încă, de la Maître cetire : „Nu fac o condiţie sine qua non din asta, dar poezia, în general, textul ei scris trebuie să se îndrepte către religie, către mit, către valorile mari, tradiţionale.” Iată şi rodul poetic, Doina (la margine):

„!rogu-mă , rămâi aici, / Doamne, nu pleca // că stă peste noi Moartea, / Doamne, nu pleca// Moartea -i toată la hota-, / Doamne , nu pleca…// dacă pleci ne-om dare foc, /rogu-mă, mă rog.”

Citeţul, anagnostul e slujitor în biserică alături de psalt, aşadar poezia devine artă totală când e însoţită de muzică. Ivănescu şi-a dorit poezia cântată în public şi ascultată în public, urmând calea sa: convingerea că modele trec, poeţii mari rămân .Şi-i dau din nou dreptate lui Petru Ursache, care a urmărit obstinat şi ostinato tema morţii aşa – zicând laice- , moartea ca iubire, iubioartea: „ Tema morţii ca moarte, orientată religios, în spirit carpato- tantric, duce la întărire morală.”

„Cezar este alt nume pentru poezie”, a conchis autorul eseului Înamoraţi întru moarteEros Poesis la Cezar Ivănescu ( Ed. Timpul, Iaşi, 2004) , dar şi în a doua ediţie, adăugită, ErosThanatos la Cezar Ivănescu, apărută, din motive manageriale, cu un inoportun & pe copertă, la Ed. Contemporanul , Bucureşti, 2010.

Ca orice mare poet, Dom Cezar a avut previziunea sfârşitului tragic : moarte forţată de Malefica Dosariadă. Nu se mai îndoieşte,cred, nimeni că Dosariada a avut o strategie drăcească : Hodor versus Ioan Aurel Pop, chiar înainte de a fi ales Preşedintele Academiei. Cum să ajungă acolo sus un nesupus la corectitudinea politică? În cazul poetului, după câte ştiu, dovada nici n-a mai apărut. Iar spălările pe mâini ( una pe alta) şi de obraze se fac pe alese şi pe aleşi: unii au fost puşi la zidul infamiei, alţii scuzaţi. Hăituiţii, ca poetul Cezar Ivănescu, au rămas hăituiţi.

I-a fost dată o Golgotă pe care a urcat-o singur. A avut de-a face cu trădători, cum scrie Gabriela Creţan, într-un cutremurător Mic tratat despre arta trădării şi cum scrie el însuşi în Sutra a XI-a : „!neam bun şi blând, / de trădători, / cuminte neam, frumoasă cruce, / pe Fiii lui dumnezeieşti/ neamul cu drag / pe cruce-i duce!” Iaşioftica pe geniul său şi-a spus şi ea cuvântul ; nimicarniţele s-au bucurat

Că Dumnezeu i-a atins adânc sufletul e limpede, în Poem ascensional : „dar lângă Tine-i numai bine, /de-aceea-Ţi zic neprefăcut, / fie să treacă de la mine/ tot răul ce mi s-a făcut”.

Hăituirea CNSAS l-a epuizat. S-a zbătut să-şi facă dreptate. N-a suportat să-i fie terfelită demnitatea. Cu ce cost psihic nu mă întrebaţi. A şi spus –o : „nu există păcat mai mare în univers decît să batjocoreşti sufletul unui om.”

Războiul scriitorul român contra scriitorului român a înscris una dintre cele mai ruşinoase file din istoria lui. Filă trecută în „catashihu lui Dumnedzău” la litera D : Dinescu Mircea.

„Când o fi să mor, vreau să mor cântând Eminescu”. O fi apucat, pe patul de spital, să murmure marele vers al Odei (în metru antic) „ Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”? Nu ştiu. Dar ştiu că poimâinele îi aparţinelui Cezar Ivănescu.

Magda Ursache

Sursa: Ziaristi Online

Citiți și Cronica unei morți anunţate prin CNSAS. Magda Ursache despre Cazul Cezar Ivănescu și Malefica Dosariadă: “Celebrele simulatoare de la mitingul ceauşist, devenit anticeauşist, par a se fi mutat la CNSAS, odată cu arhivele Secu”

 

 

 

 

 

 

 

2 Comentarii adauga un comentariu

  1. MonicaPop says:

    Iata ca aflat un mesaj prea captivant prezentat intr-o maniera dificil de aflat in internetul din Romania. Acum, dupa ce am gasit acest articol, doresc sa va spun ca in acest weekend trecem la ora de iarna, o stiati deja. Daca tot se trece ora, macar fixati-va ceasul dupa ora exacta pentru a nu uita sa ajungeti la timp unde aveti de mers. Multumesc!

    • aristotel says:

      va propunem sa nu va mai reglati ceasul dupa ora ceausista/iliasca Pregatiti va sa intimpinati Venirea Lui si fixati va ora dupa Ceasul Cristic,pentru a fi precum fecioarele vrednice din Biblie cap 25 Matei Va multumim pentru dialog

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*