Avem un gardian vesnic, incoruptibil,sa-l intretinem

(a_id=5722)img1Propriu gardian incoruptibil – sistemul imunitar din organismul fiecaruia  trebuie  si el protejat. Sistemul nostru imunitar se va lupta pentru a îndepărta substanţele dăunătoare, dar va avea nevoie de ajutor pentru a suplimenta substanţele care lipsesc.
Din fericire, plantele medicinale conţin încă în stare foarte pură multe elemente necesare. Există de altfel şi alimente care au ca efect amplificarea imunităţii, mai ales dacă provin din zone cât mai puţin poluate. Echinacea stimulează producerea globulelor albe şi a interferonului, una dintre cele mai puternice substanţe anti-infecţioase naturale. Ea stimulează fagocitoza, adică digestia microorganismelor străine organismului uman, şi are propietăţi antiinflamatorii şi antifungice. A fost adusă din America de Nord, dar s-a adaptat la condiţiile climatice din Europa şi creşte chiar şi la noi.
Cătina este supranumită şi „ginseng românesc” şi se prepară tradiţional cu miere. Conţine vitaminele C, A, tot complexul B, D, E, F, PP, betacaroten şi alte elemente printre care calciu, fosfor, magneziu, potasiu, pectine, aminoacizi şi acizi graşi esenţiali, cei care nu pot fi sintetizaţi de organism.
Măceşele sunt foarte bogate în vitamina C şi conţin substanţe ce pot elimina chiar şi viermii intestinali. Vindecă virozele respiratorii, calmează tusea şi revigorează organismul în caz de febră.
Spirulina conţine proteine hidrosolubile care se asimilează imediat, spre deosebire de cele provenite din produse animale, care cer energie din partea corpului pentru a fi introduse în sistem şi apoi folosite. Înlătură oboseala cronică şi creşte rezistenţa organismului faţă de orice fel de germeni.
Ceapa şi usturoiul conţin potasiu, calciu, fier, sulf, precum şi vitaminele A şi E şi bioflavonoide. Dacă le consumi moderat, poţi fi sigur că vei ţine la distanţă chiar şi boli grave, precum cancerul sau afecţiunile inimii. Cantitatea şi-o potriveşte fiecare, astfel încât să nu-i irite stomacul. Este foarte important ca o ceapă sau un usturoi odată început să se consume imediat.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*