Am fost născuţi să murim între cei care ne ascultau şi cei ce ne vor privi

imagesCamere video minuscule, ascunse, vor înregistra activităţile noastre, afară şi în casă – fie zi, fie noapte –, invadându-ne în chip neruşinat intimitatea şi transmiţând instantaneu miliardele de imagini lă biroul central prin intermediul miraculoaselor fibre optice. Televizoarele interactive ne vor urmări în acelaşi timp în care le urmărim şi vor transmite informaţiile la computerul Fiarei de la cartierul general. Convorbirile telefonice vor fi interceptate automat şi transcrise de Agenţia Naţională de Securitate (NSA), iar apoi transmise digital prin autostrada informaţională, fiecare convorbire fiind stocată şi audiată (accesata) prin reţeaua L.U.C.I.D. Mai precis, totul va fi înregistrat, stocat şi accesat după bunul lor plac de agenţii tehnocraţi care administrează acest sistem monstruos, L.U.C.I.D. În timp ce poliţiştii supertehnologizaţi şi senzorii lor vor monitoriza de la distanţă vieţile noastre, cei care stăpânesc şi mânuiesc instrumentele magice ale ciberspaţiului vor supune toate bunurile controlului prin programul ISO 9000.
Colonel r. Chelemen Csorba, Tg. Mures

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*