Una dintre cele mai performante agriculturi din Comunitatea Economică Europeană este cea olandeză.Cu numai 1,7% din populaţia activă din agricultură, Olanda realizează 8% din producţia agricolă a Uniunii Europene, iar la nivel mondial este, ca şi Franţa, a doua ţară exportatoare de produse agricole, după Statele Unite ale Americii. Reuşita se datorează unei politici agricole care a încurajat toate regiunile, inclusiv pe cele defavorizate. Acest proces s-a realizat printr-o repartizare echilibrată a resurselor financiare, între cercetare, modernizare, amenajarea spaţiului rural şi susţinerea agro industriei. Agricultura olandeză are ca temelie a performanţei: FERMA de tip familial, cu exploataţii agricole mici (în medie, 2-5 hectare). Statul îşi asumă direcţiile generale de dezvoltare economică, puse în practică prin organisme “orizontale” – holdinguri – formate din reprezentanţi ai exploataţiilor agricole, care au şi menirea de a apăra interesele lor regionale şi de a propune soluţii de optimizare a întregului proces.

Agricultorii olandezi exportă flori

La o suprafaţă totală de 41 528 kilometri pătraţi şi o populaţie de 16 milioane de locuitori, terenul agricol reprezintă, în Olanda, 56%, cel arabil, 20%, pădurile, 11%. O pătrime din teritoriul Olandei este situată sub nivelul mării, iar nivelul apelor subterane este reglat artificial. Ponderea, în agricultura olandeză, o au horticultura (flori şi leguminoase) şi creşterea animalelor. În legumicultură, este, în Europa, cea mai mare exportatoare de castraveţi, ocupă locul al doilea la ardei, al treilea, la tomate şi ciuperci, dar şi alte legume sunt produse în cantităţi INDUSTRIALE. În privinţa floriculturii, Olanda este cea mai mare piaţă de flori din lume, centrul mondial al producţiei de flori şi arbuşti ornamentali, cu o cotă de aproximativ 68%. Tot în Olanda, se realizează 88% din producţia mondială de lalele, urmată de trandafiri (800 milioane euro anual) şi crizanteme (270 milioane euro). Sistemele de sere, cu tehnologie de ultimă oră, împânzesc ţara (10 000 de hectare de sere, în toată ţara).

Ei sunt unicaţi în lactate

Sectorul produselor lactate este orientat, în mare măsură, spre export şi se bazează pe o producţie în jur de 11 milioane tone de lapte anual. Sortimentele de brânză şi unt sunt cunoscute în întreaga lume şi au o excelentă calitate.Pe primul loc în lume este şi sectorul creşterii păsărilor, Olanda fiind fruntaşă şi la exportul de ouă.
Agricultura olandeză este principalul furnizor de peşte şi crustacee al Europei (fie că este vorba de peştele pescuit în Oceanul Atlantic sau de cel din fermele piscicole), posedă cea mai importantă industrie de prelucrare a peştelui. Producţia de bere (25 de milioane de hectolitri pe an) şi, în ultima vreme şi de vinuri, în proporţie de 60% este destinată exportului.

Sunt performanţi în orice sector agricol

Practic, nu există sector agricol neperformant. Cum se explică acest succes al agriculturii olandeze? Prin câteva aspecte respectate şi îmbunătăţite constant:
– Hărnicia, creativitatea oamenilor, dorinţa lor de a-şi îmbunătăţi mereu nivelul de trai, respectul faţă de proprietatea asupra pământului;
– Organizarea producătorilor agricoli, a colectorilor de produse agricole, a transportatorilor din domeniu, în holdinguri, care să apere interesele agricultorilor, să ofere consultanţă tehnică, să medieze cu statul;
– Stabilirea preţului produselor prin licitaţii zilnice, la burse specializate, la care participă colectorii, care predau marfa angrosiştilor, aceştia desfăcând-o pe piaţa internă sau la export; în felul acesta, preţurile se menţin în nişte limite rezonabile;
– Dezvoltarea unui sistem integrat, funcţional, care cuprinde producţia – prelucrarea – distribuţia;
– Interesul din ce în ce mai mare pentru agricultura ecologică şi specializarea pe anumite sectoare;

Fermierii plătesc impozite modice şi dobânzi mici, susţin învăţământul şi cercetarea şi pun la temelie ferma familială

– O politică responsabilă a statului olandez, care susţine cercetarea pentru agricultură, a impus impozite mai mici pentru fermieri şi promovează sisteme de educaţie pentru aceştia, acordă subvenţii şi garanţii financiare pentru obţinerea unor împrumuturi AVANTAJOASE; sunt încurajate, de asemenea, fermele familiale, COOPERATIVELE şi asociaţiile agricole:
– Accesarea, cu responsabilitate, a fondurilor europene;
În mod firesc, ne-am putea întreba de ce România, cu o suprafaţă agricolă de 14 milioane de hectare, adică de şapte ori mai mare decât a Olandei (care are, 2, 5 milioane hectare) nu numai că nu se află în topul european al producţiei agricole, dar nici nu asigură consumul intern, iar preţurile produselor agricole sunt exorbitante. Olanda este pe locul întâi în lume la producţia şi exportul de flori, pe al doilea la brânzeturi, pe al treilea, la produse agricole (luate laolaltă) şi, în general, nu există sector al agriculturii olandeze care să nu obţină performanţă, în condiţiile în care suprafeţele trebuie ţinute mereu sub control, printr-un vast sistem de îndiguire şi nimeni nu îşi îngăduie să risipească sau să neglijeze ceea ce s-a obţinut cu atâta efort. Dacă am face un exerciţiu de imaginaţie, oare cum ar arăta agricultura României, unde natura a fost şi încă mai este atât de generoasă cu pământul, relieful şi clima, dacă oamenii ar avea hărnicia, educaţia şi creativitatea olandezilor, iar statul român ar avea responsabilitatea celui din “ţara lalelelor”, a serelor, a digurilor, în care un sfert din teritoriu este sub nivelul mării?