Ei sunt obligaţi să igienizeze şi să repare şcolile, dar deciziile referitoare la primenirea dascălilor, la încadrare, aparţin inspectoratelor şcolare. Ei îşi organizează propriile concursuri pentru angajarea profesorilor şi pentru alte aranjamente. Dar nu numai învăţământul, ci şi alte domenii contribuie ca toate problemele să se spargă în capul edililor.
Sunt comune în care funcţionari APIA nu mai solicită agricultorilor ca la dosarul pentru cererea sprijinului financiar să fie „certificatul fiscal privind achitarea de către solicitaţi, persoane fizice sau juridice, a obligaţilor acestora privind impozitele şi taxele locale” aşa cum este foarte clar stipulat la Art.6, lit g) din Ordinul nr.687 din 9 august 2007. Privind modificarea anexei F la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activităţile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului, precum şi condiţiile de eligibilitate.