
Rezultatele exit-poll-urilor. IRES – Klaus Iohannis: 51,6%, Victor Ponta: 48,4%. CURS – IOHANNIS: 51,5%, PONTA: 48,5%. UPDATE: Victor Ponta: „L-am sunat pe Klaus Iohannis şi l-am felicitat pentru victorie”
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Rezultatele de tip exit-poll – IRES, comandat de Digi 24: Klaus Iohannis – 51,6%, Victor Ponta – 48,4%. CURS – AVANGARDE, comandat de TVR: Klaus Iohannis – 51,5%, Victor Ponta – 48,5%, ARP, comandat de Realitatea TV: Klaus Iohannis – 50%, Victor Ponta – 50%, SOCIOPOL, comandat de Antena 3: Klaus Iohannis – 49,10%, Victor Ponta – 50,90%, CSCI, comandat de RTV: Klaus Iohannis – 49,28%, Victor Ponta – 50,72%. Până la ora 21:00, a existat o prezenţă-record – media naţională a fost, până la acea oră, de 62,04%, în vreme ce în afara ţării votaseră peste 476.000 de români, conform centralizării BEC până la ora 22:30.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE EXIT-POLL: Aşadar, Două din cele cinci sondaje de tip exit-poll comandate de televiziuni, CURS şi IRES, îl dau pe Klaus Iohannis câştigător al alegerilor prezidenţiale din România. Diferenţa este foarte mică, însă, astfel că rezultatul final poate fi altul. Sondajul ARP, comandat de Realitatea TV, vine cu o paritate perfectă, în vreme ce Sociopol, sondaj comandat de Antena 3 şi CSCI, comandat de România TV, îl dau pe Victor Ponta câştigător, cu 50,9% şi 50,72%.
Gândul vă ţine la curent, în timp real, cu evenimentele din ziua votului final pentru Cotroceni:
UPDATE 23:05 VICTOR PONTA: „L-am sunat pe Klaus Iohannis şi l-am felicitat pentru victorie”. Klaus Iohannis a publicat pe Facebook o imagine cu mesajul: „Am câştigat”.

„Cei care protestează nu au de ce să protesteze”, a mai spus premierul.
Întrebat de jurnalişti dacă îşi va da demisia, premierul nu a răspuns.
UPDATE 23:00 Imagini de la protestul din Bucureşti. Oamenii au ieşit în stradă şi în Braşov, Timişoara, Cluj şi Iaşi:

FOTO: Andrei Luca Popesc/Gândul
UPDATE 22:40 Noi date de la BEC privind prezenta până la închiderea urnelor: 62,04%, prezenţa la nivel naţional, considerabil mai mare faţă de primul tur – 52,31% şi faţă de turul al doilea din 2009 – 56,99%. Prezenţa în Bucureşti până la ora 21:00: 65,53%, faţă de 54,9% în primul tur din acest an. Trebuie spus că peste 476.000 de români au votat în străinătate, conform centralizării BEC făcute până la ora 22:30.
UPDATE 22:30 Pavel Croitoru, din Torino, a povestit pentru gândul: „S-a intervenit în forţă, în jurul orei 20:40, când secţia de votare nu era încă închisă. Au început să dea cu lacrimogene, lumea a căzut pe jos. Unii oameni s-au retras. Forţele de ordine au apărut în jurul prânzului, chemate de cei din Consulat. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu două săptămâni. În momentul intervenţiei, mai erau 5-600 de persoane care nu votaseră. Oamenii au fugit. Au mai rămas 100”.
UPDATE 22:21 Gaze lacrimogene şi împotriva românilor din Paris, informează Mediafax.
UPDATE 22:20 Pe Kiseleff, jandarmii sunt pregătiţi să intervină cu un tun cu apă, relatează reporterul gândul Andrei Luca Popescu, aflat la faţa locului. Manifestanţii nu sunt lăsaţi să ajungă la sediul PSD.
UPDATE 22:07 Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, la Torino se folosesc gaze lacrimogene împotriva românilor care protestează în faţa secţiei de votare.
UPDATE 22:05 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, despre închiderea secţiei din Brent – Londra, cu o oră şi jumătate mai devreme: „Nu am ce să vă comentez. Există o oră de închidere. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, o să mă interesez”. Contactat a doua oară prin telefon, Meleşcanu a mai spus: „Dacă veneau mai devreme, puteau să voteze”.
UPDATE 22:00 Mai mulţi români din Londra ne-au informat că porţile secţiei de la Brent Civic s-au închis cu o oră şi jumătate mai devreme, cei din comisie considerând că nu mai este timp decât pentru cei aflaţi în interior să voteze. Oamenii rămaşi afară strigă să fie redeschise porţile. Forţele de ordine britanice sunt acolo. gândul încearcă, de 20 de minute, să primească informaţii din partea Biroului Electoral pentru Străinătate, însă nu răspunde nimeni la telefonul instituţiei.
UPDATE 21:57 IRES a actualizat exit-poll-urile: Iohannis: 51,6%, Ponta – 48,4, raportare până la 21:00
UPDATE 21:40 Date neofociale privind prezenţa la nivel naţional până la ora 21:00: aproximativ 62%.
UPDATE 21:25 Aproximativ 1.500 de oameni manifestează acum la Guvern: „Ponta, nici nu ştii cât de mic începi să fii!”.
UPDATE 21:07 Dragnea, şeful campaniei lui Victor Ponta: „Scorul este strâns. Din evaluările noastre, Victor Ponta este câştigător la o diferenţă mică.
Solicit tuturor colegilor noştri din secţiile de vot să fie atenţi până la numărătoarea ultimului buletin de vot şi până la încheierea procesului verbal”.
UPDATE 21:05 IOHANNIS: „A decurs fenomenal, o prezenţă enormă la vot. Vă mulţumesc tuturor că aţi ieşi să votaţi preşedintele României. La 25 de ani de la revoluţie, oamenii au ieşit din casă pentru a lupta pentru dreptul la vot. Miza de astăzi a fost dreptul la vot. Este incredibil. Solicit guvernului, acum, în ceasul al doisprezecelea, să prelungească votarea în diaspora. Nu vă bateţi joc de votul românilor la numărare. Vrem ca rezultatele să reprezinte scriptic voinţa românilor”. Mai am emoţii, voi avea emoţii până când CCR dă verdictul final. I-am rugat pe cei din secţii să aibă mare atenţie la numărare, la raportare.
UPDATE 21:04 REZULTATE EXIT-POLL CSCI: KLAUS IOHANNIS – 49,28%, VICTOR PONTA – 50,72%.
UPDATE 21:03 REZULTATE EXIT-POLL ARP, REALITATEA TV: KLAUS IOHANNIS – 50%, PONTA – 50%
UPDATE 21:00 REZULTATE EXIT-POLL CURS-AVANGARDE, la cererea Digi 24: KLAUS IOHANNIS – 50,9% VICTOR PONTA – 49,1%. Exit-poll-ul este prezentat pe baza informaţiilor de la ora 19:00.
UPDATE 21:00 REZULTATE EXIT POLL IRES, comandate de TVR: KLAUS IOHANNIS – 51,5%, VICTOR PONTA – 48,5%
UPDATE 21:00 REZULTATE EXIT-POLL SICIOPOL, LA COMANDA ANTENEI 3: VICTOR PONTA – 50,90, KLAUS IOHANNIS – 49,10%



Publicat la:
Noiembrie 16, 2014









