După ce am publicat metode de altoire a tomatelor, ardeilor, vinetelor, tipărim aici şi în numărul următor altoirea pepenilor. Sintetizăm câteva idei pe tema culturilor de legume altoite, inclusiv ca alternativă biologică la utilizarea bromurii de metil. Nu doar pentru că metoda câştigă tot mai mult interes în ceea ce priveşte dezinfecţia solurilor din solarii infestate cu nematozi şi infectate cu diverşi agenţi patogeni de sol.

Deşi există patru soluţii pentru dezinfectarea solului fără a folosi bromura de metil: două metode chimice, una biologică (cultura legumelor altoite), şi una care foloseşte cultura fără sol, altoirea este o soluţie a soluţiilor. Aceasta oferă şi alte avantaje precum: plantele devin mai rezistente la boli şi la dăunători, dar şi mai viguroase şi mai productive. Deci după răsaduri altoite de vinete, tomate, ardei, castraveţi, a venit rândul pepenilor verzi şi galbeni. Tema reprezintă o reuşită a specialiştilor de la Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, judeţul Dolj
Redactia

CULTURA  PEPENILOR VERZI CU PLANTE ALTOITE PE SOLURILE NISIPOASE (1)

Autor: Toma Vasile Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni
Nisipurile şi solurile nisipoase din România ocupă suprafaţa de 439 mii ha. Până în anul 1990 a fost amenajată şi ameliorată prin lucrări agropedoameliorative de nivelare, desecare, combaterea deflaţiei eoliene o suprafaţă de 230 mii ha, pe care, în funcţie de fertilitatea naturală se poate cultiva o gamă relativ ridicată de plante. Dintre acestea, pepenii verzi prezintă importanţă deosebită, suprafaţa cultivată pe solurile nisipoase fiind de 25000-28000 ha din cele 38000-42000 ha cultivate în ţara noastră. Pepenii verzi reprezintă una din puţinele culturi care valorifică profitabil condiţiile ecologice mai puţin favorabile din zonele cu soluri nisipoase. Ca urmare cultivatorii sunt interesaţi în mod evident în a obţine randamente de producţie cât mai mari, producţii cât mai timpurii şi cu profitabilitate maximă. Culturile extratimpurii realizate pe solurile nisipoase ocupă suprafeţe din ce în ce mai mari , fiind estimată în anul 2012 la 15000 ha . Sunt practicate culturile prin răsad, culturile mulcite cu folie de polietilenă şi culturile protejate în adăposturi joase tip tunel.
Având în vedere faptul că suprafeţele care pot fi cultivate în condiţii optime cu pepeni verzi sunt limitate de existenţa şi funcţionalitatea sistemelor de irigaţii, de starea de fertilitate a solurilor nisipoase, acces la căile de transport, etc, respectarea rotaţiei culturilor nu se poate realiza conform cerinţelor de cultivare a plantelor. Ca urmare numeroşi cultivatori semnalează tendinţa de scădere a randamentelor de producţie, creşterea virulenţei atacurilor a unor agenţi patogeni (cu referire specială la atacul de Fusarium oxysporum). Fertilitatea naturală scăzută a solurilor nisipoase impune folosirea unor cantităţi relativ ridicate de îngrăşăminte organice şi minerale care să permită obţinerea de producţii mari şi totodată să asigure ameliorarea însuşirilor fizice şi chimice ale solurilor nisipoase, ceea ce implică cheltuieli mai mari decât ale cultivatorilor de pe alte tipuri de sol.
Soiurile recunoscute prin timpurietate şi calitate a producţiei, cum ar fi Sugar Baby care au o slabă rezistenţă la atacul agenţilor patogeni (Fusarium sp.) au fost înlocuite cu hibrizi toleranţi la unele rase ale ciupercii, dar la care preţul seminţelor este de 20-30 ori mai mare , ceea ce grevează negativ eficienţa economică a culturii de pepeni verzi. Totodată s-a semnalat necesitatea evitării riscurilor de îmbolnăvire în special la culturile protejate, la care investiţiile foarte mari necesare pentru realizarea unui hectar de cultură impun stabilirea unor măsuri tehnologice care să conducă la eliminarea oricărui risc .
Altoirea pepenilor verzi reprezintă o soluţie pentru rezolvarea aspectelor menţionate. Altoirea poate determina creşterea rezistenţei pepenilor verzi la factorii de stres termic şi hidric precum şi la atacul unor agenţi patogeni. La culturile altoite randamentul de utilizare a îngrăşămintelor organice şi chimice, cât şi a apei este mai ridicat decât la culturile nealtoite. Altoirea imprimă rezistenţă la atacul agenţilor patogeni şi chiar al unor dăunători. Ca urmare se elimină tratamentele deosebit de costisitoare şi uneori greu de aplicat. Fructele la plantele altoite au greutatea medie mai mare fără a fi diminuată calitatea acestora. Altoirea determină creşterea nivelului producţiei şi a profitabilităţii în special la culturile înfiinţate prin răsad, mulcite cu folie de polietilenă sau cultura în adăposturi joase tip tunel. Altoirea poate fi considerată ca o verigă importantă în obţinerea de pepeni verzi biologici.
Pe plan mondial altoirea a apărut ca o necesitate în primul rând în lupta contra fuzariozei şi verticiliozei la castraveţi, la pepeni galbeni şi la pepenii verzi. În ultimii ani altoirea a devenit o alternativă la tratarea solului cu bromură de metil,produs chimic scos din practica agricolă pe plan mondial.
Altoirea plantelor la speciile de cucurbitacee este cunoscută în Japonia şi Corea din secolul XVII, iar în Japonia primele cercetări privind altoirea s-au făcut în anul 1920. Din 1960, în cele două ţări, altoirea cucurbitaceelor a intrat în practica comercială, în prezent culturile de castraveţi, pepeni galbeni şi pepeni verzi fiind realizate în cea mai mare parte cu plante altoite(Cercetări privind altoire pepenilor verzi s-au făcut în multe ţări cultivatoare de pepeni verzi şi au vizat stabilirea metodelor de altoire, comportarea unor cultivare de pepeni verzi altoite pe diferiţi portaltoi, eficacitatea altoirii asupra agenţilor de dăunare, conţinutul chimic al fructelor plantelor altoite, obţinute în diferite variante tehnologice Marile firme producătoare de seminţe derulează programe de creare de noi cultivare de pepeni verzi rezistente la cele trei rase de Fusarim oxisporum ssp. Niveum(rasa 0, 1 şi 2), dar şi de portaltoi.
Cultura pepenilor verzi cu plante altoite a fost introdusă în toate ţările cultivatoare, ponderea acestora fiind de 82% în Turcia, 60% în Grecia, 40 % în Italia. Altoirea se practică în China, SUA, Spania, Franţa, Macedonia, Ungaria. În multe din aceste ţări altoirea pepenilor verzi a căpătat caracter industrial , producătorii dispunând de spaţii specializate de altoire, tunele de calusare, spaţii de creştere a răsadurilor, roboţi de altoire.
Începând cu anul 2000, la Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni în cadrul programelor naţionale de cercetare AGRAL şi PARTENERIATE ÎN DOMENIILE PRIORITARE s-u efctuat cercetări privind altoirea pepenilor verzi, cercetări finalizate printr-o tehnologie specifică de cultivare pentru solurile nisipoase. Metoda a fost preluată de de către cultivatorii de la Dăbuleni, suprafeţele cultivate cu plante altoite fiind în continuă creştere(200 ha în 2011, 550 ha în 2012),
Portaltoi pentru plantele de pepeni verzi
Portaltoii folosiţi pentru altoirea pepenilor verţi aparţin speciilor Lagenaria siceraria, Cucurbita pepo, Cucurbita maxima, Cucurbita moshata, hibrizi interspecifici Cucurbita maxima x Cucurbita moschata, Citrulus lanatus lanatus, Luffa cilindrica. Alegerea portaltoiuluii trebuie făcută în urma unui studiu riguros privind afinitatea altoi-portaltoi, interacţiunea altoi- portaltoi fiind urmărită din punt de vedere al eficacităţii asupra atacului agenţilor de dăunare, calităţii producţiei şi randamentul acesteia, în funcţie de particularităţile ecologice ale zonelor de cultură. S-au evidenţiat portaltoii din specia Lagenaria siceraria(Macis F1, Enphasis F1), hibrizi interspecifici Cucurbita maxima x Cucurbita moschata (Shintosa Camel F1, Strongtosa F1)
Metode de altoire
Literatura de specialitate prezintă numeroase referiri la metodele de altoire a pepenilor verziAlegerea metodei de altoire se face ţinând seamă de afinitatea altoi- portaltoi, procentul de prindere, de disponibilitatea şi costul forţei de muncă, de dotarea tehnică a producătorilor de plante altoite
Metoda ,,cu limbă prin apropierea plantelor este cea mai veche metodă de altoire a pepenilor verzi utilizată în Japonia , Coreea, dar şi alte ţări. Seminţele altoiului şi portaltoiului se seamănă separat în alveole(ghivece, cuburi nutritive). Cînd plantele altoi şi portaltoi au 1-2 frunze adevărate se secţionează hipocotilul la un unghi de 45 o sub formă de limbă, în sens opus, pe jumătate din grosimea acestuia. Se apropie cele două plante prin întrepătrunderea celor două limbi, iar locul de unire se strânge cu o bandă îngustă de folie din aluminiu. Cele două plante astfel pregătite se replantează în alveole cu diametru corespunzător şi se depun în spaţiul de creştere. După 7-8 zile, când locul de inserţie s-a calusat, cu lama se taie rădăcina altoiului şi partea de sus a portaltoiului. Metoda poate fi aplicată şi de cultivatori începători şi care nu dispun de spaţii speciale de calusare. Dezavantajul metodei este că implică cheltieli mai mari cu forţa de muncă şi este nevoie de un spaţiu de producere a plantelor altoi mai mare.
Metoda prin ,,alipire cu un cotiledon”(fig.1 )este cea mai folosită metodă de altoire , fiind făcută atât manual cât şi de către roboţii de altoire. Seminţele altoiului se seamănă pe straturi nutritive, cu 4-5 zile înaintea portaltoiului. Seminţele de portaltoi se seamănă în alveole(ghivece, cuburi nutritive).Când plantele portaltoiului au 1-3 frunze adevărate, cu o lamă bine ascuţită se taie epicotilul şi printr-o tăietură oblică la 45 o se îndepărtează unul dintre cotiledoane. Altoiul se taie oblic la 45 o la 1-2 cm sub cotiledoane, se alipeşte portaltoiului pe lungimea tăiată şi se prinde cu clipsul de altoire. Ca o variantă a cestei metode este altoirea ,, cu pană între cotiledoane. În acest caz, la planta portaltoi se face o tăietură sub formă de pană între cotiledoane pe lungimea de 1-1,5 cm. Planta altoi se taie la 1-2 cm sub cotiledoane sub formă de pană , se introduce între cotiledoanele portaltoiului şi se prinde cu clipsul de altoire. După altoire plantele se introduc în tunelul de calusare, care are posibilitatea de umbrire, de asigurare constantă a temperturii de 25-26oC şi a umidităţii relative cât mai apropiată de 100%. După 3-4 zile lumina, temperatura şi umiditatea se aduc treptat la condiţii normale.Dezavantajul metodei este acela al necesităţii tunelului de calusare şi a apariţiei unor lăstari din ţesutul meristematic neîndepărtat al portaltoiului.
Fig. 1 Altoirea prin ,,alipire cu un cotiledon”(după Hassell R.)

Metoda de ,,altoire laterală. Pe hipocotilul portaltoiului cu lama se deschide o mică fantă. Planta altoi se taie la 1-1,5 cm sub cotiledoane în formă de pană la 45 o şi se introduce în fanta deschisă în hipocotlul portaltoiului, se prinde cu clipsul de altoire care şi el se fixează cu un beţişor în amestecul de pământ. Plantele altoite se introduc în tunelul de calusare si se procedează ca în cazul descris anterior.
Metoda de altoire ,, cu orificiu de inserţie”(fig.4).Seminţele altoiului se seamănă cu 5-6 zile inaintea portaltoiului, pe strat nutritiv sau alveole. La altoire portaltoiul trebuie să aibă cel puţin o frunză adevărată. Planta altoi se taiate deasupra cotiledoanelor şi se deschide un orificiu mic cu ajutorul unui beţişor de bambus (scobitori), sau unui burghiu special, îndepărtându-se astfel ţesutul meristematic. Altoiul se taie oblic , se introduce în orificiul dintre cotiledoane, după care se fixează cu clipsul de altoire şi se introduc în tunelul de calusare.
Metoda de altoire ,, în hipocotil” este mai nou introdusă, este cel mai uşor de aplicat, dar care presupune o dotare tehnică corespunzătoare. Plantele altoi şi portaltoi se produc la fel ca în cazul celorlalte metode, dar la altoire ele trebuie să aibă cel puţin 2-3 frunze adevărate. Portaltoiul se taie sub cotiledoane oblic sub un unghi de 35-45 o. La fel se taie şi planta altoi, cele două părţi se prind cu clema de altoire prevăzută şi ea cu un beţişor de fixare, după care plantele altoite se introduc în tunelul de calusare. cont in nr urmator