Alex Jurconi, preşedinte PRO AGRO -solicita Primului Ministru începerea de îndată a unui dialog pentru găsirea unei soluții: ”Scumpirea gigacaloriei începând cu 1 ianuarie a pus legumicultura la pământ. Prețul la roșii și la alte legume românești va crește cu 50%”

tomateMajorarea gigacaloriei cu 40% începând de la 1 ianuarie, ca urmare a unei decizii luate de către Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, a pus legumicultura la pământ. Fermierii care folosesc energia termică produsă de societatea RADET încep să își restrângă activitatea și se pregătesc primele concedieri din cauza costurilor prea mari de producție. Cel mai grav afectată de scumpire este cea mai mare seră de legume din Europa, LEOSER SA, membră a federaţiei PRO AGRO si a organizatiei de producatori HORTIFRUCT, singura organizatie de producatori agricoli din Romania recunoscuta de UE.

”La finele anului trecut, Federația PRO AGRO, alături de Leoser SA, a solicitat ca producătorii de legume de seră din România să beneficieze de același sprijin pe care îl au cei din alte state UE, unde se aplică un preț diferentiat al gigacaloriei pentru fermieri. Dialogul avut cu Primăria Capitalei și cu domnul primar Sorin Oprescu a rămas fără rezultat, iar majorarea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie. În fața costurilor foarte mari, conducerea Leoser ne-a anunțat că, in lipsa unei solutii, a decis să suspende activitatea de productie si trimiterea personalului din sere in somaj. Este o lovitură fără precedent dată acestei ramuri agricole de tradiție și unui producător român de bază, care menține un nivel rezonabil al prețului. Din primele noastre calcule, apreciem că roșiile și celelalte legume românești se vor scumpi cu 50%. Mă refer la întreaga piață din România, pentru care prețurile din București sunt de referință. Leoser SA urmează să puna in practica decizia de suspendare a activitatilor din sere în zilele ce urmează.

Vorbim de importanța agriculturii ca domeniu strategic, dar băgăm în faliment si cea mai mare seră din Europa

„Este inadmisibil ce se întâmplă. Vorbim de importanța agriculturii ca domeniu strategic, dar băgăm în faliment cea mai mare seră din Europa. Mărirea pretului gigacaloriei ne pune in situatia sa nu putem continua activitatea. Intr-o tara membra a UE, institutiile nationale de reglementare ar fi trebuit cu mult timp inainte sa se consulte cu mediul de afaceri anterior luarii unei decizii cu un impact economic atat de important. Noi ne-am indeplinit la zi obligatiile fata de statul roman, in schimb ne-a fost anulat dreptul de a fi consultati. In consecinta, am luat decizia să închidem complet unitatea. 2000 de salariati vor ramane fara locuri de munca în mijlocul iernii. În acest moment, nu mai putem

 

concura cu legumele subvenţionate din celelalte ţări producătoare, precum Turcia. Solicitam Primului Ministru începerea de îndată a unui dialog pentru găsirea unei soluții. Solicitam o întalnire de urgența cu ministrul Energiei, Constantin Niță, cu Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie, cu Ministerul Agriculturii, Finantelor si cu producatorul si distribuitorul de energie termica”,  a declarat directorul general Victor Nitu, in numele Consiliului de Administratie  al SC Leoser SA.

SC LEOSER SA furnizează peste 30.000 de tone de legume pe piața internă și externa si își desfășoară activitatea pe o suprafață de 90 de hectare, fiind apreciată ca fiind cea mai mare seră legumicolă din Europa. Printre cele mai apreciate produse de legume de pe piata interna sunt produsele românești furnizate de compania Leoser. Dispariția acestui producător de pe piață va face loc ”apreciatelor” legume importate, în special celor turcești.

 

Despre Federația PRO AGRO

 

Federaţia Naţională PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în 2012 cu, şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene şi naţionale publice şi/sau private.

Începând din 1 septembrie 2013, PRO AGRO este membru cu drepturi depline al COPA – COGECA şi GEOPA. COPA (Comitetul Organizaţiilor Profesionale Agricole din Uniunea Europeană) şi COGECA (Confederaţia Generală a Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană) reprezintă interesele producătorilor agricoli şi sectorului de aprovizionare şi comercializare din industria agroalimentară în proporţie de 70%, iar GEOPA este sindicatul investitorilor din agricultură (organizaţia reprezentativă la nivel European a patronatului din agricultură).

PRO AGRO numără 14 organizații din agricultura si industria alimentara romaneasca, iar recent, Federația a semnat un protocol de colaborare cu Alianţa RO PAC.

Pentru mai multe detalii

și pentru a vă facilita realizarea materialelor foto-video la serele Leoser SA,

vă rugăm să luați legătura cu

dl. Alex Jurconi, președinte Federația Națională PRO AGRO – 0722.622.788

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*