Domnilor creştini de pretutindeni, pana cand aşteptați Mirele cu inima in doua luntrii? “Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este.” (1 Cor.7/26) Eşti una cu amanta lume, deslipeşte-te de ea şi întoarcete la dragostea, iubirea, slujirea, bunătatea, blândeţea dintâi, (Ap 3/14-22; Voi care daţi Roadele Duhovniceşti (Gal, 5/22) pe plăcerile de o clipă ale senzualităţii, ieşiţi din voi înşiva, căci pentru ÎNTÂMPINAREA LUI ISSUS, trebuie- nu doar pentru “trei zile-să nu vă apropiaţi de vreo femeie.” (Ex. 19/15) Aşa cum vi s-a îngăduit să vă lăsaţi stăpâniţi de lipirea bărbatului de femeie, (Gen.2/24) cu atât mai mult, acum, lipiţi-vă tare de Domnul, pentru a deveni Una cu El (Ef. 5/32 şi 1 Cor. 6/15-20); Învăţaţi-vă să iubiţi pe Creatorul lumii, nu pe “domnul” lumii, (1Ioan 2/15-18) căci „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape-Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” – Marcu 1 v. 15 -Cateva stiri despre GLOBALIZAREA, care este mai mortala decit colectivizarea demonica- Grupul Bilderberg –si… lupta domnului dr.ing. Constantin Hogea, primar al Municipiului Tulcea, care doreste intoarcerea “acasa” a portului ;Informatii despre Fermierii care, singuri, isi sapa groapa falimentului, pentru ca, printre altele,… Iata si Mafia Masonilor care controlează Mass media/ Un chimist dezvaluie ca toate medicamentele sunt fabricate pentru a ne omori/ Planul diabolic al așa- zișilor «Iluminaţi»

  REVOLTAT, Actorul Victor Rebengiuc da foc Poporului (care mocneste a lenevie): „Vreau să știu și eu cum și-a făcut Dragnea moșia aia pe care o are în Alexandria, cum are el păduri cu vânat, lacuri cu pești, hoteluri. De unde le-a făcut? Și nu numai el”
g

 

 

Domnilor creştini de pretutindeni, pana cand va lasaţi legănaţi in doua luntrii? “Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este.” (1 Cor.7/26) Eşti una cu amanta lume, deslipeşte-te de ea şi întoarcete la dragostea, iubirea, slujirea, bunătatea, blândeţea dintâi, (Ap 3/14-22; Voi care daţi  Roadele Duhovniceşti (Gal, 5/22) pe plăcerile de o clipă ale senzualităţii, ieşiţi din voi înşiva, căci pentru ÎNTÂMPINAREA LUI ISSUS, trebuie- nu doar pentru “trei zile-să nu vă apropiaţi de vreo femeie.” (Ex. 19/15) Aşa cum vi s-a îngăduit să vă lăsaţi stăpâniţi de lipirea bărbatului de femeie, (Gen.2/24) cu atât mai mult, acum,  lipiţi-vă tare de Domnul, pentru a deveni Una cu El (Ef. 5/32 şi 1 Cor. 6/15-20); Învăţaţi-vă să iubiţi pe Creatorul lumii, nu pe “domnul ” lumii,(1Ioan 2/15-18) căci „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape-Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” – Marcu 1 v. 15

 

Acum, când aţi umplut, nu numai pământul ci şi luna cu păcătuirile voastre, nu vă înşelaţi singuri, crezând că noaptea trăiţi intimitatea lumească şi ziua pe cea Domnească. Credinţa Cristică, (dăruită oricărui om golit de sine, ieşit din babilonia iubirii efemere, spălat şi umplut cu Plinătatea Dumnezeirii) nu este o cârpeală.” Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi şi se păstrează amândouă.” (Matei 9/16-17) De aceea Noul Testament nu poate fi pus peste poftele fardate,care va umplu venele…Nici un creştin adevărat nu poate iubi şi pe Doamna Mamona dar şi pe Domnul Isus. Cine spune că iubeşte neprihănirea-minte, dacă iubeşte şi senzualitatea. Cine iubeşte crucea mai puţin decât patul odihnitor al “dragostei”, nu spune Adevărul, şi Duhul Sfânt nu este în el. Cine se uită cu un ochi la Cer şi cu unul la plăcerile de o clipă ale păcatului, nu are nimic Dumnezeiesc în el.

 

” Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6/24). Credinţa pe care mărturisim că o avem, nu este o cârpă de făcut şmotru, folosindu-ne de ea în funcţie de gusturile, plăcerile şi ispitele demonice…

Cine se dedică poftelor efemere, îşi va pierde viaţa Veşnică; dar cine se va dedica în TOTALITATE Domnului Isus, va câştiga Veşnicia şi Învierea “(Matei 10/39). Pentru că   iubirea voastră “creştinească” a depăşit înălţimea Turnului Babel, acum prăbuşiţi-vă şi faceţi-vă preş la Picioarele Celui care nu s-a unit cu lumea… Lepădaţi tot ce aveţi mai “bun” în voi, pentru că nimic bun nu locuieşte în omul nebotezat în moartea sfântă, Cristică. Nu mai iubiţi lumea, ci iubiţi mila, dragostea, slujirea, suferinţa, iertarea, smerirea, împăcarea şi celelalte Roade şi Trăsături de Caracter Dumnezeiesc. Nu mai spuneţi cu gura că iubiţi pe Domnul, dacă slujiţi (prea) curvia, hoţia, cartirtea, beţia, viclenia, duplicitatea şi celelalte drojdii satanice scrise în Gal. 5/20

“Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu se Întrupează în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2/15-17) Nu poate creştinul să fie şi Robul Domnului, şi al… omului (Gal 1/10)

 

Aşa cum am ştiut să devenim una cu lumea, să învăţăm să devenim una cu El. Cu El în noi, ca Domn, care împărăteşte   şi cu omul nou  în El, spălaţi de orice instinct, poftă, ispită, inclusiv sexuală… “Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12/1-2)  Pe cine ascultam,ca Acela devenim. Dacă-L iubim, înseamnă că il ascultam, respectam, rămânem în El şi  il păstram în noi CONTINUU, ca Domn, nu ca preş  …

 

” Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.” (Iac.4/4-5)

A sosit ceasul să punem la inimă, nu la spate şi învăţătura Domnului dată prin Pavel pentru fiecare om”… cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. “1 Cor.7/31) Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slava deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut că un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi i-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru că, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Fil.2/1-11)

 

Aşa cum evreii dăruiesc lui Isus 144.000 de verguri, se merită ca şi tinerii neamurilor să devină famenii LUI,  să se lipească de Domnul, pentru a deveni una cu El, căci oricine se lipeşte de o curvă devine una cu el… În preajma urgiilor Apocaliptice pregătite de CEL RĂU – pentru că va fi “Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da tată în zilele acelea! “Matei 24/19) “Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este…

… Eşti legat de o nevastă? Nu cauta să fii dezlegat. Nu eşti legat de o nevastă? Nu cauta nevasta. Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ. Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru că cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea; cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucura, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioara este o deosebire:

 

cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă, şi cu trupul, şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei.Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un lat, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici

 

Dacă crede cineva că este ruşinos pentru fata lui să treacă de floarea vârstei, şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte; să se mărite. Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze pe fiica sa fecioară, face bine. Astfel, cine îşi mărită fata, bine face, şi cine n-o mărită, mai bine face. O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul. Dar, după părerea mea, va fi mai fericită dacă rămâne aşa cum este. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu..” (1 Cor 7/26-40)

Dumnezeu nu are nevoie de vorbe, ci de Fapte Duhovniceşti, rostuite prin lipirea Omului Înnoit de Domnul, prin întruparea Cuvântului în ai Săi şi de Practicarea Evangheliei Vii, nu muribunde… 

 

“Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, că în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci… îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” (Romani 13/11-13). Nu eu, ci Duhul lui Dumnezeu ne-a scris şi ne vorbeşte astfel:” Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12/1-2)

 

 

Ajunge răsfăţul… Se apropie vremea Famenilor; Deci  aduceţi-vă trupurile nespurcate intru Veşnicia de dincolo, unde nu este nici fabrică de lumânări, avorturi, sicrie, protex, căci aşa vorbeşte Domnul: “Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; 

 

… le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge. Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” (Isaia 56/4-7)…” Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii,… care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor.

 

Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântărea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El

 

 

Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vina înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.” (Apocalipsa lui Ioan 14/1-6)

 

Mai puneţi-vă pofta’n cui (cu plăcere) şi urcaţi-vă sculele poftelor în pod, căci şi “idila” se raţionalizează acum,cand s-a ales praful din” înmulţirea” capitalistă, făcută fără Dumnezeu, dar şi pulberea, prin globalismul CARE lucrează împotriva lui Dumnezeu… Aşadar, lăsaţi Cuvântul să se întrupeze în voi, nu senzualitatea celui rău 

 

Pe vreme de criză se raţionalizează nu numai pâinea, ci şi…” senzualităţile”. Mai ales că suntem pârâţi de tatăl nostru, tatăl minciunii (noi avem ca tata pe diavol-Ioan8/44)-pe care îl slujim -sa ne cearnă ca griul prin ciur şi sită, din cauza păcătuirii ajunsă până la Cer. Dacă Tata le-a spus în vechime să se sfinţească timp de trei zile, să nu se atingă de femeie, cu atât mai mult pentru cei care vor să ajungă în Cananul Ceresc, stă scris: fi-ţi sfinţi, că şi eu sunt sfânt pentru veşnicie. Aşa putem trece Marea Lumească pe valuri, fără să ne scufundăm ca Petru, doar dacă urcăm în “Corabia” Isus, înnoiţi, descălţaţi de papucii păcătuirii, prăfuiţi, şi dezbracaţi de hainele zdrenţuite şi cârpite ale senzualităţii .

 

Fie-vă greaţă de păcat şi groază de păcătuire. Deslipiti-vă cu bucurie şi cu plăcere de tot ce este lumesc, senzual, trecător… Lipiţi-vă TARE de Bine. Căci aşa cum a îngăduit Tata ca ei să se facă “un singur trup,… Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică) pentru mădularele, pietrele vii, înzidite în Templul lui Isus “(Efeseni 5/31-32) şi (Gen.2/24), cu atât mai mult ne doreşte cu gelozie pentru sine şi ne iubeşte cu o iubire veşnică, pentru a deveni UNA cu El

 

 

Căci este scris:” Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El… Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Cor 6/16-20). Pentru asta am fost creaţi şi astfel putem întâmpina Venirea Domnului şi Biruirea Urgiilor Apocaliptice, prin Rănile şi duderile îmblânzite, domesticite de El! Pentru că “Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.” (1 Petru 4/7), în vederea ajutorării semenilor, în vederea ÎNTIMPINĂRII LUI Isuss, a mărturisirii Cuvântului şi jertfirii sinelui infectat.

 

Pentru că este plin pământul de fraţi şi surori, Isuss  cheamă azi la sine şi pe FECIORII şi FECIOARELE chibzuite ale LUMII care ard de dragoste pentru Cer, nu pentru plăcerile de o clipă ale păcatului

  

…” căci pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este că oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6/37-40). Să punem la inimă Invitaţia Cerească şi să ne încredem în Credinţa Dumnezeiască,Întrupată în Isus, dăruită gratis şi nouă:” Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru3/9)…

 

Isus le-a răspuns: “Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa

 

Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricina de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.” Ucenicii Lui I-au zis: “Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.” El le-a răspuns: “Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sunt FAMENI, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.” (Matei 19/8-12)

Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, considera ca a sosit vremea ca  unul dintre principalele  obiective al actualei conduceri – consta in  preluarea portului de sub  administrarea APDM Galați.

pp
g

Lupta domnului dr.ing. Constantin Hogea, primar al Municipiului Tulcea, care doreste intoarcerea “acasa” a portului ;Informatii despre Fermierii care, singuri, isi sapa groapa falimentului, pentru ca, printre altele,… Iata si Mafia Masonilor care controlează Mass media/ Un chimist dezvaluie ca toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația/ … Planul secret, diabolic al așa- zișilor «Iluminaţi» 

 

Zeci de ambarcațiuni si localnici din Municipiul Tulcea  au patrulat si au manifestat pe uscat,respective  pe Dunăre, în Portul Tulcea,chiar la deschiderea celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional al Bărcilor cu Vâsle Rowmania, susținând preluarea în administrare a infrastructurii portuare de către autoritățile județului de la Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) din Galați.

Hotelurile plutitoare au afișat mesajul Portul aparține tulcenilor, iar tineri aflați în bărci cu vâsle s-au întrecut cu ambarcațiunile ușoare. O navă a Autorității Navale Române a patrulat, de asemenea, pe Dunăre pentru a nu se înregistra incidente.

În același timp, pe faleza orașului, numerosi  voluntari au întins fâșii din plastic realizând tricolorul. „Portul Tulcea deschide Delta și trebuie să devină imaginea cea mai frumoasă a Rezervației”, a declarat Ivan Patzaichin, președintele Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 și inițiatorul protestului care a deschis, astfel, cea de-a VI-a ediție a RowmaniaFest.

Patzaichin si primarul Constantin Hogea cu  autoritățile tulcene le-au mulțumit participanților pentru susținerea evenimentului. „Suntem puternici, dacă suntem împreună și dacă suntem cât mai mulți”, a susținut președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu.

Pe faleză, publicul a fost întâmpinat de reprezentanții Teatrului Masca București, cu momente artistice. SuperChill, Roman Iagupov&Radu Captari și Zdob&Zdub au deschis începând cu ora 20.00 concertele Rock’n Row.

În zilele următoare, spectatorii sunt așteptați la competiții nautice pe Dunăre și pe lacul Ciuperca, concursuri de triatlon, expoziții și spectacole ale comunităților din Deltă, proiecții de filme la Casa Avramide și în centrul orașul Tulcea.

Sâmbătă după-amiază, în Portul Tulcea sunt așteptați cei 70 de participanți la Turneul Internațional al Dunării, care călătoresc pe Dunăre în ambarcațiuni fără motor din Germania până la vărsarea fluviului în Marea Neagră.

Câștigătorii concursului de vâslit în canotci se vor întrece duminică, Descoperă Rowmania urmând să-și desemneze câștigătorii în aceeași zi. Tot duminică va avea loc și cea de-a II-a ediție a Cupei Europene de Triathlon Rowmania pentru juniori, la competiția inclusă în calendarul internațional anunțându-și participarea reprezentanți din 11 state.

REVOLTAT, Actorul Victor Rebengiuc da foc Poporului (care mocneste a lenevie): „Vreau să știu și eu cum și-a făcut Dragnea moșia aia pe care o are în Alexandria, cum are el păduri cu vânat, lacuri cu pești, hoteluri. De unde le-a făcut? Și nu numai el”

Actorul Victor Rebengiuc, într-un interviu la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, s-a arătat revoltat de opulența și bogăția lui Liviu Dragnea, făcute toate din salariu de bugetar

Vreau să știu și eu cum și-a făcut Dragnea moșia aia pe care o are în Alexandria, cum are el păduri cu vânat, lacuri cu pești, hoteluri. De unde le-a făcut? Și nu numai el, dar pentru că el pare acum personalitatea cea mai importantă a țării și care veghează asupra ei.

Trebuie să existe o posibilitate, poate nu foarte legală, dar există”, a spus Victor Rebengiuc la Digi24, în emisiune „În fața ta”

În opinia sa, România este una dintre puținele țări din lume care are mari bogătași proveniți nu din economie, industrie, ci din politică. „Politica se plătește bine în România”, a conchis actorul.

Întrebat dacă ar fi bine să existe un moment “T 0” de la care toate păcatele trecutului postcomunist să fie iertate, actorul a spus că nu crede că ar fi bun acest lucru și a adăugat că oricine trebuie să poată explica cum și-a dobândit averea. Actorul vede în mărirea salariilor bugetarilor un fel de abatere a atenției, în timp ce parlamentarii lucrează pentru „demolarea” justiției.

GLOBALIZAREA  este mai mortala decit colectivizarea-Grupul Bilderberg – organizatia care conduce lumea catre Guvernul Mondial si Noua (DEZ)Ordine Mondiala

Ce este Clubul Bilderberg? Fondat în 1954 de oameni precum Joseph H. Retinger, prințul Bernhard al Olandei sau multimilionarul David Rockefeller, Clubul Bilderberg este o societate exclusivista ce urmărește instaurarea unui guvern planetar, care să emită o monedă unică și aceleași legi pentru toate țările și culturile de pe glob. […]

Ce este Clubul Bilderberg?

Fondat în 1954 de oameni precum Joseph H. Retinger, prințul Bernhard al Olandei sau multimilionarul David Rockefeller, Clubul Bilderberg este o societate exclusivista ce urmărește instaurarea unui guvern planetar, care să emită o monedă unică și aceleași legi pentru toate țările și culturile de pe glob.

Ambiția membrilor acestui club este de a deține controlul asupra tuturor, organizând lumea în acord cu o viziune globală gândită de ei. Bilderbergii sunt într-un proces continuu de construcție a unei planete fără identitatea națiunilor și a frontierelor dintre ele pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale.

Perioada de formare a grupului a inceput pe la jumatatea celui de-al Doilea Razboi Mondial, dupa ce sovieticii au infrant armatele germane la Stalingrad si Kursk, in 1942 si, respectiv, 1943. Strategii europeni si americani si-au dat seama ca se apropia apusul lui Hitler, astfel incat elita bancara, legislatorii internationali si monarhia europeana au decis sa se intruneasca, intr-o incercare de a defini tacticile necesare prin intermediul carora sa nu permita comunismului sa se extinda in restul lumii, si sa-si impuna astfel propriul statu-quo.

New_World_Order_diagram_bilderberg

Americanii aratau ca natura regimului sovietic era expansionista, iar influenta lui trebuia oprita in zonele de importanta strategica pentru Statele Unite. Printul Bernhard al Olandei a argumentat atunci: „Trebuie sa raspandim comertul liber, nu sa ridicam bariere in calea tarilor din Lumea a treia; aceasta va fi cea mai buna garantie pentru oprirea expansiunii comuniste”.

Liberalizarea frontierelor in fata comertului si aderarea, fie chiar si cu forta, a unui numar cat mai mare de tari la doctrina capitalista era un obiectiv vital. In acea epoca, Consiliul Relatiilor Externe (CFR), nucleul american al incipientului Club Bilderberger, si-a proiectat idealurile postbelice in „Zona Mare”, cum au numit americanii zona alcatuita din Europa Occidentala, vechiul Imperiu Britanic, Orientul Mijlociu, cu resursele lui incomparabile, si Lumea a treia, care trebuia sa se subordoneze nevoilor economice ale SUA.

Incepea implantarea Noii Ordini Mondiale, in care fiecarei zone a planetei urma sa i se atribuie un rol specific. Lumea a treia trebuia sa-si indeplineasca functia esentiala, de sursa de materii prime si piata de desfacere a societatilor industriale capitaliste; ea trebuia exploatata in vederea reconstruirii Europei si Japoniei, dupa Kennan, care a adaugat ca exploatarea Africii avea sa presupuna si un excelent stimulent psihologic pentru descurajata Europa Postbelica.

Grupul Bilderberg este considerat de majoritatea expertilor in politici oculte, drept cel mai inalt for de conducere al „Marilor Preoti ai Capitalismului”. In acest club exclusivist pana la absolut, nu ar avea acces oricine, chiar daca persoana in cauza este foarte influenta sau potenta in plan financiar sau politic.

In fiecare an, un misterios „Comitet de Conducere” emite cate o lista de invitati pe care figureaza maximum 130 de nume. Invitatii? Numele lor este tinut in mare secret. Din putinele informatii care au „scapat” presei de-a lungul timpului, reiese ca pe lista celor 130 de persoane se regasesc bancheri internationali, baroni ai trusturilor de presa, ministrii guvernamentali din diverse tari, prim-ministrii, capete regale si lideri politici.

Clubul Bilderberg nu este singura institutie secreta din subordinea Illuminatilor, dar prin raza de actiune si dimensiunile obiectivelor sale, este cea mai ambitioasa si extinsa alianta secreta din intreaga lume. A reusit de minune sa-si tina in umbra adevaratele planuri timp de multi ani, printr-un ansamblu de principii stimulat de mass-media tributara, utilizand eficient dezinformarea, secretizarea maxima si propaganda.

Astfel, omenirea a perceput confuz ceea ce i se intampla cu adevarat, complacandu-se astfel in pasivitate sociala. Opinia publica mondiala a fost ametita magistral datorita aplicarii perceptelor haosului ideatic si a dezordinii regizate cu scop precis.

Elita politica a lumii se intalneste anual, aproape ca intr-un ritual al carui sens scapa celor multi, in cele mai luxoase hoteluri si resedinte private din Europa, iar o data la 4 ani, undeva in Statele Unite sau Canada. De la aceste intalniri anuale si-a tras numele probabil cea mai puternica organizatie „vizibila” implicata in conducerea intregului mapamond plitic. Prima conferinta a grupului s-a desfasurat in noaptea de 29 spre 30 mai 1954, in cadrul Hotelului Bilderberg din Oosterbeek, undeva in apropierea localitatii olandeze Arhnem. Conferinta a fost initiata de cateva figure politice importante, printre care si Joseph Retinger, ideologul si strategul proaspetei organizatii, care era ingrijorat la acea data de recrudescenta sentimentelor anti-americane in Europa. Conform celor mai multi istorici si autori, Printul Bernhard de Olanda ar fi cel care a fondat oficial Grupul de la Bilderberg.

Originea Printului Bernhard era cel putin interesanta daca este sa dam crezare propriilor afirmatii in care acesta pretindea ca avea o ascendenta directa nu doar in randul imparatior Romei, ci si in stirpea biblicului rege David.

Scriitorul canadian Daniel Estulin afirma in lucrarea sa despre Clubul Bilderberg, ca organizarea acestui for elitist ar fi fost sprijinita direct de catre C.I.A., de unele societati secrete cu tenta mondialista si de Consiliul Afacerilor Externe (C.F.R.).

Organizatia este condusa de un for superior alcatuit din 39 de membri (24 americani si 25 europeni) impartiti in trei comisii speciale, a cate 13 membri fiecare. Comitetul de conducere are sediul in Elvetia si stabileste persoanele care vor participa la intrunirile anuale ale clubului.

Motivele pentru care autori si politicieni precum Cristina Martin, Jan van Helsing sau Daniel Estulin definesc Grupul Bildreberd drept „Guvernul Mondial Nevazut” sunt strans legate de cele trei mari teluri formulate de Printul Bernhard in anul 1954.

Primul are in vedere crearea unui Guvern Mondial la inceputul mileniului trei. Al doilea tel vizeaza globalizarea economica mondiala. Iar ultimul are in vedere crearea unei forte armate globale care sa reduca rapid la tacere orice forma de opozitie identificata oriunde pe planeta.

Acelasi comitet special de conducere stabileste de asemenea ce fel de politici si planuri vor fi discutate in cadrul intrunirilor. La aceste consfatuiri secrete nu participa decat membrii care au dovedit loialitate totala si neconditionata intereselor oculte ale Caselor Rockefeller-Rotschild. Istoria recenta „neoficiala” a demonstrat ca orice plan al Grupului Bilderberg adoptat in decursul intalnirilor anuale a fost pus in practica in maximum doi ani.

In ultimii ani, printre invitatii la intalnirea anuala s-au numarat conducatorii unor trusturi si companii multinationale precum IBM, Xerox, Royal Dutch Shell, Nokia si Daimler, dupa cum afirma agentia de presa PR Newswire for Journalists. In afara fondatorilor oficiali, reprezentati de Printul Bernhard si Joseph Retinger, adevaratii stapani care au finantat Clubul Bilderberg au fost multi-miliardarii David Rockefeller alaturi de membrii familiei Rotschild.

Eminentele cenusii care au tinut si inca tin fraiele politicii Grupului, sunt nimeni altii decat Henry Kissinger si Zbigniew Brzezinski, considerati de majoritatea analistilor politici internationali drept adevaratii stapani ai Americii in ultimii 50 de ani. Autori precum Jan van Helsing considera, spre exemplu, ca Zbigniew Brzezeinski este „nasul” tuturor presedintilor americani, niciunul dintre acestia nefiind instalat la Casa Alba, daca nu prezenta girul lui Brzezinski. Alaturi de acestia, o functie deosebit de importanta in structura de conducere a intregii lumi a detinut-o figura temutului Bernard Baruch. Acesta a fost un personaj cu realizari aproape incredibile chiar si pentru lumea in care traim. Pana la data oficiala a mortii sale, 20 iunie 1965, Bernard Baruch a fost „neoficial” recunoscut in cercurile puterii oculte drept cel mai puternic om de pe planeta.

De origine germana, Baruch a fost un finantist, speculant, om de stat, si consilierul secret al presedintilor Woodrow Wilson si Franklin D, Roosevelt. In timpul celor doua Razboaie Mondiale care au macinat omenirea in secolul trecut, Bernard Baruch a fost sfatuitorul presedintilor americani. Datorita sfaturilor sale (unii autori le denumesc ordine…), Statele Unite s-au angrenat in cele doua conflagratii mondiale.
In lumea finantistilor americani a fost poreclit „Lupul Singuratic de pe Wall Street” deoarece era complet independent de piata financiara, si totusi nimeni nu-si putea explica cu exactitate sursa averii sale incomensurabile. El este artizanul „Razboiului Rece” desfasurat intre cele doua superputeri mondiale. De fapt insasi termenul de Razboi Rece-i apartine cu exclusivitate, fiind folosit in premiera de Bernard Baruch in cadrul unei conferinte din data de 16 aprilie 1947.

Dupa multi ani de taraganari si refuzuri, „creierul” oficial al Clubului Bilderberg, multimiliardarul David Rockefeller, si-a publicat in anul 1999 un volum autobiografic in care recunoaste voalat ca face parte din Clubul Bilderberg si din Comisia Trilaterala.

Cea mai puternica arma a Grupului, asa numita Comisie Trilaterala, este o forma superioara de conducere inter-statala pe langa care O.N.U. si N.A.T.O. par niste simple O.N.G.-uri care militeaza pentru protectia frunzelor moarte din parcuri… Comisia Trilaterala, dupa cum sugereaza si denumirea sa, este un for superior de conducere care concentreaza in el intreaga putere politica, militara, economica si administrativa a Europei Occidentale, Statelor Unite ale Americii si Japoniei.

Exista totusi unele caracteristici comune ale asa-zisilor „bilderbergeri”: – Cu totii fac parte din cele mai bogate familii ale lumii, au studiat in aceleasi universitati in scopul formarii unei optici identice referitoare la lumea inconjuratoare, marea lor majoritate sunt membri in organizatia cu caracter ermetic-conspirativ Skull and Bones.

Multi dintre ei sunt proprietarii celor mai complexe si prospere afaceri din intreaga lume, altii isi exercita influenta cu ajutorul functiilor de conducere in cadrul celor mai influente guverne de pe glob.

• Pe mapamondul pe care doreau sa-l traseze dupa depasirea sistemului de infruntari si neincredere dintre marile puteri din epoca Razboiului Rece, Clubul Bilderberg a jucat un rol esential. Kennan si-a expus idealurile fara urma de rea intentie, profund convins ca detinea adevarul. „Asa se fac lucrurile”, a raspuns Dick Cheney, vicepresedintele lui George W. Bush.

• Istoria demonstreaza ca, in majoritatea cazurilor, gandirea e mult mai mortala si mai primejdioasa decat bomba atomica.

• In 1954, cand s-a constituit oficial Clubul Bilderberg, gratie efectelor Planului Marshall, Europa se intrema lent dupa tragedia provocata de al Doilea Razboi Mondial. Americanii incurajasera batalia in stilul lui Rotschild, a carui formula de a pune natiunile sa se infrunte intre ele, in vreme ce fiecareia i se acordau credite, a tinut sub control climatul politic al Europei inca din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, asa cum arata Jim Marrs in Cartea sa intitulata Societatile secrete.

Fondatori

Joseph H. Retinger

– piesa esentiala pentru unitatea europeana-

– evreu de origine poloneza(nascut la Cracovia in 1888)

– membru al masoneriei

– absolvent al Facultatii de Litere, Stiinte Politice, Psihologie

– participant la activitatile Mesei Rotunde si ale CFR

-a sprijinit infiintarea Partidului Revolutionar Institutional

– a purtat tratative diplomatice cu Vaticanul

– la incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Joseph Retinger si-a construit o magnifica retea de contacte si relatii de influenta, care se intindea in intreaga Europa si in America.

– Initiator Bilderberg

– Secretar al Clubului pana la moartea sa, in 1960

David Rockefeller

– om de afaceri american, adept al globalizarii

– Printului Bernhard al Olandei si lui Retinger li se atribuie titlul de parinti ai Clubului Bilderberg fiindca l-au promovat in Europa si SUA. Dar tatal autentic al acestuia a fost, din umbra, multimilionarul David Rockefeller care, printre alte multe calitati, o avea si pe aceea de mason. El a pus in practica acest proiect ambitios cu proprii lui bani, asa cum mai inainte procedase si cu Trilaterala

*Comisia Trilaterala = organism de presiune infiintat in 1973, in scopul apararii intereselor comune ale SUA, Europei si Japoniei. Reuneste oameni de afaceri, politici si intelectuali. Comisia a dictat termenii in care s-au desfasurat relatiile comerciale cu tarile slab dezvoltate si comuniste

Familia Rotschild

– dinastie europeană de origine iudaico-germana

– ascensiunea familiei a inceput in anul 1744

– banii familiei Rotschild(sub forma de imprumuturi), au ajutat la lansarea familiei Rockefeller

– membra a francmasoneriei

– responsabila de modelarea lumii asa cum o stim in prezent

Henry Kissinger

– s-a nascut in 1923 intr-o familie de evrei din Germania

– a emigrat in SUA din cauza regimului nazist

– a lucrat cu presedintii John F. Kennedy, Richard Nixon, Henry Ford, Jimmy Carter si George W. Bush, prin intermediul lui David Rockefeller, caruia ii aducea servicii

– in 1973 a primit Premiul Nobel pentru Pace, alaturi de partenerul sau de negocieri, vietnamezul Lee Duc Tho, pentru acordurile semnate in vederea incetarii razboiului.

– a participat la loviturile de stat din Chile si Uruguay

Structura Clubului Bilderberg

3 CERCURI CONCENTRICE

1. CERCUL INTERMEDIAR(COMITETUL DIRECTOR) – SE OCUPA CU ADMINISTRAREA CLUBULUI SI ESTE ALCATUIT DIN PRESEDINTE, SECRETARIATE SI TREZORERII DE PE AMBELE TARMURI ALE ATLANTICULUI

– 15 MEMBRII PERMANENTI AMERICANI
– 24 DE MEMBRII EUROPENI
– INSARCINATI CU ELABORAREA LISTEI EXCLUSIVISTE A PARTICIPANTILOR (FIECARE MEMBRU INVITA 2 PERSONALITATI-UN OM POLITIC DE RANG INALT SI UN BANCHER/INTELECTUAL)

2. CERCUL INTERN (Comitetul inteleptilor)

– este inaccesibil
– nu se cunosc membrii sai, cu exceptia lui David Rockefeller
– cel mai ermetic dintre toate, toti sunt descendenti din arbori genealogici regali din Sumer, avand legatura cu reptilienii Anunnaki.

3. Cercul extern

-este alcatuit din invitati ocazionali (inocenti) si afiliati permanenti
– Societati Secrete

• Pentru ca mecanismul clubului sa functioneze, este necesar contactul neintrerupt intre bilderbergeri si membrii altor institutii cu putere si influenta internationale.

Skull & bones

• Societate masonica, secreta si independenta(nu a aderat la nicio Mare Loja)

• Se considera ca are aproximatix 900 de membrii( printre care si George W. Bush-1968)

• Este o fratie din cadrul Universitatii Yale, fondata in 1832

MASA ROTUNDA A LUI CECIL RHODES

. Membrii cei mai importanti sunt masonul Lord Rotschild, istoricul Arnold Toynbee, Lordul Esher ori Lordul Milner,

. Printre alte ajutoare, crearea Royal Institute of International Affairs s-a bazat si pe finantarea lui Sir

Abe Bailey si a familiei Astor, proprietara ziarului The Times, pe atunci cea mai influenta publicatie din lume. Atat RIIA cat si CFR au fost infiintate, printre altii, de colonelul House, consilierul presedintelui Woodrow Wilson, bancherii Warburg si Baruch.

CONSILIUL AFACERILOR EXTERNE. ADEVARATUL GUVERN AL SUA

. CFR fost creat in 1921, de colonelul Edward Mandell House, consilierul omniprezent si omnipotent al presedintelui Woodrow Wilson, ca o predare de stafeta a Mesei Rotunde. Banca Morgan s-a ocupat de finantarea sa.

Oficial, Consiliul Relatiilor Externe se defineste ca un centru de cercetari cu privire la relatiile internationale.

1. Cresterea intelegerii in problemele mondiale si gasirea de idei noi pentru politica externa americana.

2. Transformarea Consiliului intr-o organizatie nationala, pentru a beneficia de abilitatea si experienta liderilor la nivel national.

3. Descoperirea si stimularea generatiei urmatoare de filosofi si lideri pentru politica externa.

Bohemian Grove

• Originea acestei organizatii secrete ajunge pana in 1879 si, asa cum indica si numele ei, membrii sai se distreaza revelandu-si, in cadrul intrunirilor, latura cea mai boema a personalitatii, in fata unui auditoriu distins; ei isi dezvaluie talentele artistice cele mai ascunse in domenii ca muzica, teatrul si comedia. Timp de doua saptamani si jumatate, doua mii de membri se intalnesc in comitatul Sonoma din California, aproape de localitatea Monterrey, pentru a-si tine, pe un ton foarte ludic, intrunirea cea mai importanta a anului.

• Structura membrilor organizatiei Bohemian Grove dezvaluie liniile caracterului sau globalizant si dorinta de a forma un guvern mondial condus de o elita omogena.

• La Bohemian Grove se intalnesc milionarii americani si persoanele cele mai puternice si mai influente din douasprezece tari. Cincizeci de membri ai sai sunt conducatorii uneia dintre cele o mie de companii care figureaza pe lista revistei Fortune. Altii sunt functionari ai guvernului, ori consilieri ai multor persoane importante: Bush, tatal si fiul, Henry Kissinger, „dansatorul” Colin Powell, Ronald Reagan, Gerald Ford, William Randolph Hearst Jr., Caspar Weinberg si George Schultz.

• Accesul femeilor si al presei este interzis!

Comisia Trilaterala

David Rockefeller a fost parintele atit al Clubului Bilderberg, cit si al Comisiei Trilaterale. A fondat-o in 1973 fiindca, asa cum a argumentat in Wall Street Journal, se simtea „ingrijorat” in fata deteriorarii relatiilor dintre America de Nord, Europa si Japonia. Numele Comisiei vine din simbologia masonica: un triunghi in varfurile caruia stau cele trei tari care o alcatuiesc.

MASA ROTUNDA A INDUSTRIASILOR

Acesta este un grup de presiune care scapa cunoasterii publice a majoritatii, creat in 1983, cu scopul de a-i „reprezenta pe industriasii europeni”.

Dupa mai bine de douazeci de ani de la punerea sa in functiune, ii reprezinta nu numai pe oamenii de afaceri, ci si pe toti cetatenii europeni, deoarece propunerile si indicatiile sale devin automat legi comunitare, pe care le aproba guvernele europene fara sa le schimbe macar vreo vorba.

Pelerinii Libertatii

Principalul propulsor al acestui grup a fost Friederich von Hayek, urmat de Karl Popper si Milton Friedman, printre altii. Si-a formulat astfel teoria fundamentala: „Libertatea este esentiala, daca vrem sa marim randamentul pe baza satisfactiei individuale, indepartarea de asemenea libertati individuale duce la producerea nu numai a mai putinor bunuri si servicii, ci si a unor tipuri de bunuri si servicii gresite. Nu putem sa ne imbogatim consimtind pur si simplu sa fim sclavi”.

Legatura cu masoneria

Ceea ce leaga Clubul Bilderberg de masonerie este chiar faptul ca acest Club este opera masonilor. Atat Printul Bernhard al Olandei cat si Joseph Retinger, acesta din urma de grad inalt, au fost masoni,iar faptul ca David Rockefeller era sufletul grupului dezvaluie in mod indiscutabil orientarea lor masonica.

– In plus, multi dintre membrii actuali ai Clubului, ca si mare parte din Comitetul Director, fac parte din masonerie.

MANIPULAREA SOCIETATII

Cand guvernantii au inteles ca puteau manipula psihologic masele, prin procedee subtile de control social, in lumea cunoscuta a inceput o metamorfoza iremediabila ce tine pana in prezent, dar care isi va atinge punctul culminant undeva, in viitor. Metodele moderne de omogenizare civica au fost elaborate dupa succesul deja experimentat de propaganda de razboi si ulterior progreselor stiintifice ale scolii lui Sigmund Freud. Un rol important au avut, de atunci, publicitatea, cinematograful, presa scrisa si radioul, dar mai ales televiziunea si lumea telerealitatii pe care aceasta a creat-o.

INSTITUTUL TAVISTOCK

Orice actiune de manipulare globala este gestionata din interiorul unei institutii: Institutul Tavistock de Relatii Umane, al carui sediu se afla la Londra, pe Tabernack Street, numarul 30. De acolo, acesta conduce nenumarate filiale raspandite pe intreaga planeta, cum sunt Rand Corporation, MIT, Centrul de Cercetare Stanford, Institutul Hudson, Fundatia Heritage si Centrul de Studii Internationale si Strategice din Georgetown, unde se formeaza si personalul Departamentului de Stat. Tavistock studiaza comportamentul individual si colectiv, urmarind sa controleze si sa conduca actiunile si gandirea prin tehnici de persuasiune, sugestie, manipulare si spalarea creierului.

CULTURA NARCO Sl MUZICA – INSTRUMENTE DE CONTROL AL TINERETULUI

Introducerea drogurilor in microcosmosul adolescentilor este unul dintre mecanismele care au functionat cel mai bine in vederea controlului si manipularii indivizilor. Cercetatorii de la Tavistock au intuit puterea de actiune nelimitata a tinerilor si, de aceea, s-au grabit sa gaseasca metode pentru franarea acestui potential urias.

Drogurile fac parte dintre metodele cele mai eficiente de a le induce inertie folosirea lor continua genereaza psihoze, depresii, temeri nefondate, apatie, pierderea increderii si respectului de sine, paranoia si alte boli mentale, unele ireversibile. Strategia interzicerii a fost foarte eficienta, caci a stimulat consumarea lor de catre acest segment de varsta, in cursul caruia razvratirea este drapelul sub care ei se identifica si isi realizeaza coeziunea de grup.

„Teoria Conspiratiei”

• „Teoria Conspiratiei” continua cu evidentierea relatiei pe care Bilderberg o are cu presa mondiala, presa care, in conceptia sustinatorilor teoriilor conspirationiste, este cumparata si detinuta de catre membrii Clubului. Aceste presupuneri au fost alimentate de faptul ca la conferintele Grupului Bilderberg din ultimii ani au participat ca invitati detinatorii unor trusturi media de mare calibru precum: The Economist, The Financial Times, Newsweek, La Republica, Corriere della Sera, New York Times etc.

Grupul Bilderberg, organizat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg, este prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. Grupul Bilderberg împreună cu Consiliul pentru Relații Externe, a condus la crearea Comisiei Trilaterale.

Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întânirii, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl fostei Regine Beatrix a Olandei.

Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni[1]. Reuniunile au loc anual, începând din 1954[1]. Fondatorii grupului au fost magnațiiDavid Rockefeller și familia de bancheri Rothschild[2].

Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii[2]. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită[3]. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial[1]. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată[1].

Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări[4].

Grupul a fost suspectat că pe agenda întâlnirii din anul 2010 s-ar fi aflat un potențial atac asupra Iranului și viitorul colaps al monedei euro[2]. După colapsul monedei euro, soluția salvatoare pentru ieșirea din criză ar fi impulsionarea apariției unei monede mondiale, emisă de o bancă centrală globală[2]. Aceasta s-ar traduce prin încercarea de a face din FMI un fel de Trezorerie mondială, sub egida ONU[1].

Jurnalistul rus Daniel Estulin este unul dintre „vânătorii” grupului Bilderberg[1]. Cărțile lui Estulin, „Adevărata poveste a Grupului Bilderberg” și „Stăpânii din umbră”, s-au vândut în milioane de exemplare fiind traduse în peste 50 de limbi[1].

Din această organizaţie fac parte cam 180 de personalităţi politice, culturale, economice, universitare, mass-media s.a.m.d Bilderberg se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa şi America,in aproape 50 de ţări. Istoria Clubului Bilderberg se confunda cu aceea a planetei noastre dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Prima reuniune oficiala a avut loc intre 29 si 31 mai 1954, in localitatea olandeza Oosterbeek.

Atunci a si imprumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul intalnirii, al carui proprietar era Printul Bernhard, tatal actualei Regine Beatrix a Olandei. De-a lungul existentei sale, desi isi neaga cu vehementa responsabilitatea pentru desfasurarea istoriei, Clubul a avut cuvantul decisiv in evenimente ca razboiul din Vietnam, crearea organizatiilor CECA, Euratom si CEE, precursoare ale Uniunii Europene, razboiul de Yom Kippur, loviturile de stat din Brazilia, Indonezia, Chile, Argentina, Honduras, Guatemala, debarcarea trupelor americane in Panama, bombardarea Ceceniei, razboiul din Golf, inventarea si sustinerea euro, conflictele nesfarsite dintre Israel si Palestina. Unii critici nu ezita sa-i considere pe bilderbergeri direct raspunzatori de atentatele din 11 septembrie.

Clubul Bilderberg este pretutindeni. Marii preoti ai capitalismului: Numai simpla enumerare a identitatii catorva dintre personajele care au avut fie calitatea de fondatori, fie pe cea de membri ai Comitetului Inteleptilor ori ai celui Director, fie pe cea de simpli membri activi ori participanti periodici ar putea sa confere dimensiunea influentei de neinchipuit pe care Clubul o exercita si a uriasei sale puteri decizionale.

Citam la intamplare: David Rockefeller, familia Rotschild, Henry Kissinger, Romano Prodi, prim-ministru al Italiei, regele Juan Carlos si regina Sofia ai Spaniei, printul Charles al Angliei, Javier Solana, Bush-tatal si fiul, Donald Rumsfeld, Bill si Hillary Clinton, Bill Gates, Jose M. Durao Barroso, presedintele CE, George Soros, Margaret Thatcher.

La care mai pot fi adaugati, de pilda, reprezentanti ai banci-lor si marilor concerne multinatio-nale, baronii marilor trusturi de presa ai lumii, academicieni sau laureati ai Premiului Nobel Fratiile: Dar pentru ca mecanismul sa functioneze fara sincope, bilderbergerii se afla in contacte neintrerupte cu „activistii” altor institutii secrete care au monopolizat puterea si influenta pe mapamond.

Iata o parte din acestea. „Skull & Bones” este o societate masonica autonoma, adica neafiliata la nicio Mare Loja obisnuita, care conteaza azi pe 900 de membri. Printre ei se afla si George W. Bush, care a aderat in 1968, fara a se feri sa-si recunoasca public apartenenta. „Mesele Rotunde”, initiate de Cecil Rhodes, discipolul masonului englez John Ruskin, propovaduitorul teoriei impunerii unui control strict al statului prin intermediul unui dictator sau al unei clase conducatoare speciale, constituie astazi un labirint de companii, institutii, banci si sisteme educative „care ar avea nevoie de o munca de un an pentru a i se stabili structura” (dr. Coleman, fost agent de spionaj britanic).

Consiliul Afacerilor Externe (CFR), de fapt guvernul real al SUA, este o solida grupare paramasonica, cu peste 3.500 de membri, care incearca sa sustraga bancile oricarei puteri, pentru ca acestea sa ajunga sub controlul Guvernului Mondial. Nucleul dur al CFR este condus de fratii Rockefeller.

Acelasi clan care „trage atele” Comisiei Trilaterale, „…o grupare de persoane din SUA, Europa Occidentala si Japonia, legate de marile finante, lumea afacerilor si politica, ce ofera elitei provenite din masonerie posibilitatea de a se intalni, in scopul unei colaborari secrete”. I-a furnizat Americii doi presedinti: Jimmy Carter si Bill Clinton.

Masa Rotunda a industriasilor europeni (ERT), un grup de presiune ale carui propuneri si indicatii devin automat legi comunitare, pe care guvernele continentului le aproba fara cracnire. Daca se confirma coexistenta a doua masonerii – una vizibila si alta ascunsa (Masoneria celei de-a Patra Coloane), atunci Clubul Bilderberg se pare ca actioneaza chiar din interiorul acesteia din urma

Membrii Bilderberg

Comitetul director Preşedinte Etienne Davignon Vice Preşedinte, Suez-Tractebel DEU Ackermann, Josef – Preşedinte al consiliului de administraţie şi Comitetul executiv Grupul, Deutsche Bank AG USA Altman, Roger C.- Preşedinte, Evercore Partners Inc PRT Balsemao, Francisco Pinto – Preşedinte şi CEO, IMPRESA, SGPS; Fostul primministru ITA Bernabe, Franco CEO, Telecom Italia SpA FRA Castries, Henri de Preşedinte şi CEO, AXA ESP Cebrián, Juan Luis CEO, PRISA CAN Clark, Edmund Preşedinte şi CEO, Grupul Băncii TD financiar GBR Clarke, Kenneth Membru al Parlamentului GRC David, George A. Preşedinte, Coca-Cola HBCSA DNK Eldrup, Anders CEO, DONG Energy A / S DEU Enders, Thomas CEO, Airbus SAS NLD Halberstadt, Victor Profesor de economie Publice, Universitatea din Leiden USA Johnson, James A. Vice Preşedinte, Perseu, LLC GBR Kerr, John Vicepreşedintele, Shell olandez Royal plc, membru,House of Lords USA Kleinfeld, Klaus Preşedinte şi CEO, Alcoa TUR Koç, Mustafa V. Preşedinte, Koç Holding AS USA Kravis, Marie-Josée Senior Fellow, Institutul Hudson USA Mathews, Jessica T. Preşedintele, Carnegie Endowment for International Peace FRA Montbrial, Thierry de Preşedintele, Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI) ITA Monti, Mario Preşedintele, Universita Commerciale Luigi Bocconi NOR Myklebust, Egil Fost preşedinte al consiliului de administraţie SAS, Norsk Hydro ASA DEU Nass, Matthias Editor adjunct, Die Zeit FIN Ollila, Jorma Preşedinte, Royal Shell plc olandeză USA Perle, Richard N. Fellow Rezident, American Enterprise Institute de Cercetare Politici Publice CAN Reisman, Heather Preşedinte şi CEO, Cărţi Indigo & Music Inc AUT Scholten, Rudolf Membru al Consiliului Directorilor Executivi, Oesterreichische Kontrollbank AG IRL Sutherland, Peter D. Preşedinte, Goldman Sachs International GBR Taylor, J. Martin Preşedinte, Syngenta AG International SUA Thiel, Peter A. Preşedintele, Capital Management Clarium, LLC CHE Vasella, Daniel L. Preşedinte, Novartis AG SWE Wallenberg, Jacob Preşedinte, AB Investitor Membru al Grupului consultativ USA David Rockefeller Foştii membri ai comitetului director NLD Bernhard of the Netherlands GBR Alec Home of the Hirsel DEU Walter Scheel GBR Eric Roll of Ipsden GBR Peter Carrington Secretari Generali USA John S. Coleman BEL Paul van Zeeland GBR Joseph H. Retinger USA Joseph E. Johnson NLD Arnold Th. Lamping (Deputy) NLD Ernst H. van der Beugel USA William P. Bundy USA Paul B. Finney USA Theodore L. Eliot, Jr. USA Casimir A. Yost NLD Victor Halberstadt GBR J. Martin Taylor Membrii ITA Agnelli, Giovanni NLD Korteweg, Pieter ITA Agnelli, Umberto AUT Kothbauer, Max GBR Airey, Terence CHE Krauer, Alex USA Allaire, Paul A. FRA Ladreit de Lacharrière, Marc DNK Andersen, Tage BEL Lambert, Léon J.G. AUT Androsch, Hannes FRA Lévy-Lang, André GRC Arliotis, Charles C. USA Lord, Winston USA Ball, George W. SWE Lundvall, Björn SWE Barnevik, Percy CHE Lütolf, Franz J. FRA Baumgartner, Wilfrid S. CAN Macdonald, Donald S. USA Bennett, Jack F. USA MacLaury, Bruce K. GBR Bennett, Sir Frederic M. USA Mathias, Charles McC. INT/DEU Bertram, Christoph GBR Maudling, Reginald TUR Beyazit, Selahattin NLD Meynen, Johannes TUR Birgi, Nuri USA Mitchell, George J. CAN Black, Conrad M. USA Moyers, Bill D. CHE Boveri, Walter E. USA Murphy, Robert D. USA Brady, Nicholas F. DNK Nørlund, Nils GRC Carras, Costa NLD Oort, Conrad J. ESP Carvajal Urquijo, Jaime ITA Padoa-Schioppa, Tomasso USA Cary, Frank T. USA Perkins, James A. GBR Cavendish-Bentinck, Victor F.W. GRC Pesmazoglu, John S. DNK Christiansen, Hakon ITA Prodi, Romano ITA Cittadini Cesi, Gian G. CHE Pury, David de USA Collado, Emilio USA Ridgway, Rozanne L. FRA Collomb, Bertrand USA Rockefeller, David USA Corzine, Jon S. USA Rockefeller, Sharon Percy USA Dam, Kenneth W. ESP Rodriguez Inciarte, Matias USA Dean, Arthur H. GBR Roll of Ipsden, Eric DNK Deleuran, Aage FRA Rothschild, Edmond de NLD Duisenberg, Willem F. ITA Ruggiero, Renato USA Donilon, Thomas E. NLD Rijkens, Paul CAN Duncan, James S. GBR Sainsbury, John USA Finley, Murray H. ITA Saraceno, Pasquale GBR Frame, Alistair DEU Schrempp, Jürgen E. GBR Franks, Oliver INT Schwab, Klaus CAN Frum, David DNK Seidenfaden, Tøger GBR Gaitskell, Hugh T.N. FRA Seillière, Ernest-Antoine USA Gerstner, Louis V. USA Sheinkman, Jack USA Getchell, Charles ITA Silvestri, Stefano CAN Griffin, Anthony G.S. GBR Smith, John GBR Gubbins, Colin BEL Snoy et d’Oppuers, Jean C. SWE Gustafsson, Sten DEU Sommer, Theo ICE Hallgrimsson, Geir USA Stone, Shepard USA Hauge, Gabriel USA Summers, Lawrence H. NOR Hauge, Jens GBR Taverne, Dick GBR Healey, Denis W. USA Taylor, Arthur R. USA Heinz, Henry J. DNK Terkelsen, Terkel M. DEU Herrhausen, Alfred NOR Tidemand, Otto Grieg NOR Höegh, Leif CHE Umbricht, Victor H. NOR Höegh, Westye ITA Valetta, Vittorio USA Holbrooke, Richard C. AUT Vranitzky, Franz USA Hubbard, Allan B. SWE Wallenberg, Marcus AUT Igler, Hans NOR Werring, Niels FIN Iloniemi, Jaakko USA Whitehead, John C. AUT Jankowitsch, Peter USA Whitman, Marina von Neumann BEL Janssen, Daniel E. USA Williams, Joseph H. USA Jordan, Jr., Vernon E. USA Williams, Lynn R. NLD Karsten, C. Frits DEU Wischnewski, Hans-Jürgen TUR Kiraç, Suna USA Wolfensohn, James D. USA Kissinger, Henry A. DEU Wolff von Amerongen, Otto GBR Knight, Andrew INT/USA Wolfowitz, Paul INT Kohnstamm, Max ITA Zannoni, Paolo DEU Kopper, Hilmar

Organizare

Grupul Bilderberg este structurat pe trei niveluri :

  • Cercul exterior care este foarte extins; peste 80% din participanții la reuniuni fac parte din cercul exterior și nu cunosc decât o parte din strategiile și scopurile reale ale organizației
  • Comitetul director, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni și americani. Aceștia cunosc în proporție de 90% obiectivele și strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea și membri în CRE – Consiliul pentru Relații Externe
  • Comitetul Consultativ Bilderberg, nucleul grupării. Este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile și scopurile reale ale organizației

Noua Ordine Mondiala si Guvernul Mondial

James P. Warburg, francmason, bancher american, „parinte” si director al Bancii Federale de Rezerve si Consilier Financiar al Presedintelui Franklin D. Roosevelt a facut urmatoarea declaratie în fata Senatului SUA la data de 7 februarie 1950:

“Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.”[1]

Scriitorul Juri Lina, ne prezinta niste informatii extraordinare in cartea sa „Arhitectii Inselaciunii”[2], despre cum sa combatem Noua Ordine Mondiala. La intalnirea anuala a grupului Bilderberg din Baden-Baden, Germania, din 6-9 iunie 1991, unde a avut loc debutul lui Bil Clinton, David Rockefeller Jr. a declarat:

„Suntem recunoscatori fata de Washington Post, The New York Times, Time Magazine si alte mari publicatii ai caror directori au luat parte la intrunirile noastre si si-au respectat promisiunea de a fi discreti timp de aproape 40 de ani…

Ar fi fost imposibil sa dezvoltam planul nostru mondial daca ar fi fost dat publicitatii pe parcursul acestor ani. Dar lumea este acum mai sofisticata si mai pregatita sa se indrepte spre un guvern mondial. Suveranitatea supernationala a unei elite intelectuale si a bancherilor internationali este bineinteles de preferat autodeterminismului national practicat in ultimele secole.”[3]

La acea vreme, Clinton, nu era cunoscut in afara statului sau de origine, Arkansas. La numai doua luni mai tarziu, el a fost nominalizat sa candideze la presedintie din partea „democratilor”, iar 16 luni mai tarziu, William Jefferson Clinton, a fost ales presedinte al Statelor Unite, ajutand la implementarea Noii Ordini Mondiale.

Cel care i-a adunat pentru prima data pe francmasonii de rang inalt la o intrunire in orasul Oosterbeck din Olanda, la Hotelul Bilderberg pe 29-31 mai 1954, a fost polonezul mason Hieronim Retinger. Bilderberg-ii au devenit o institutie a Ordinului Iluminati.

„A inceput o noua realitate”, spunea consilierul pe probleme de securitate al presedintelui Eisenhower dupa intalnire. Retinger, francmason de gradul 33, a avut, de asemenea, initiativa infiintarii Comunitatii Europene si a Consiliului Europei. El era in favoarea unei Europe unite si avea acces nelimitat la presedintele SUA.

In 1955, Grupul Bilderberg, a luat in discutie necesitatea crearii Comunitatii Europene. Cand Comunitatea Europeana a devenit deja ceva concret, 18 luni mai tarziu a fost semnat Tratatul de la Roma. Comitetul de comanda al celor din grupul Bilderberg, care este format din trei ori 13 membri (39), hotaraste, de asemenea, ce lideri politici care au devenit nefolositori trebuie sa fie inlocuiti.

Pe 12-14 mai 1989, grupul Bilderberg s-a intalnit in La Toja, Spania, unde s-a hotarat ca Margaret Thatcher trebuie inlocuita din functia de prim-ministru al Marii Britanii, datorita „refuzului ei de a renunta la suveranitatea britanica in favoarea superstatului european care urma sa apara in 1992.”

Thatcher era deci privita ca un dusman al Noii Ordini Mondiale. Informatia s-a aflat si a fost publicata in ziarul american de opozitie Spotlight. Informatia s-a dovedit a fi corecta. In timpul mandatului sau, ea a fost indepartata chiar de membrii propriului sau partid, Partidul Conservator din Anglia. Aceasta lovitura a fost inscenata de francmasoni pentru a pava drumul catre Statele Unite ale Europei.

 

In anii ’80 francmasonul Romano Prodi, a fost membru al comitetului de comanda al grupului Bilderberg. In 1999 a fost numit presedinte al Comisiei Europene. S-a incercat acuzarea lui de frauda in Italia.

In vara anului 1998, Prodi, a recomandat ca francmasonilor de prim rang sa li se acorde pozitii importante, dupa cum scrie si in The Guardian[4], la 7 iulie 1998. Wim Duisenberg a fost trezorier al grupului Bilderberg incepand cu 1982. Din 2004, el este seful Bancii Centrale Europene (BCE).

A murit in imprejurari dubioase, ca orice alt membru al francmason care tradeaza, in iulie 2005. Chiar si Jean-Claude Trichet, seful nou, apartine grupului Bilderberg. Printre alti membri de baza ai BCE, care fac, de asemenea, parte din grupul Bilderberg, se numara Tommaso, Pado-Schioppa, Ottmar Issing si Sirkka Hamalainen.

In timp ce se afla in turneu prin tarile est-europene cadidate la UE, Romano Prodi, a declarat ca o Comunitate Europeana extinsa se va confrunta in multe cazuri similare, cu cel al Austriei, pe care au izolat-o pentru ca a ales un guvern „gresit”.

Cu cat UE creste, cu atat asemenea actiuni sunt de asteptat. In capitala Letoniei, Riga, Prodi a afirmat in Zeit-Fragen, Zurich, la 21 fabruarie 2000:

„Nu putem lasa tarile membre sa aleaga singure ce partide vor forma guvernele lor. Ele vor trebui sa nutreasca aceleasi valori ca si noi. De aceea se vor aplica reguli stricte, ca acelea aplicate in cazul Austriei si in alte tari ale UE. Aceste lucruri sunt in acord cu noua realitate.”[5]

Prodi ar fi trebui sa spuna ca este vorba de Noua Ordine Mondiala, dar si daca n-ar fi spus, tot am fi facut-o noi, mai devreme sau mai tarziu. Cu alte cuvinte, orice rezultat al alegerilor este determinat de amenintarea cu sanctiuni din partea liderilor autoritari ai UE. Asta s-a tot intamplat in Romania, care a fost supusa multor constrangeri din partea acestor ticalosi, obligand-o sa implementeze tot felul de politici, „economice” si fiscale, care au saracit si mai mult poporul roman.

La 18 noiembrie 2002 (sub semnul Scorpionului), Comisia UE, a anuntat ca cele zece noi state membre vor fi admise pe 1 mai (ziua sfanta a Iluminatilor de la fondarea lor oficiala in 1776) 2004. Una dintre trei hotarari ale UE sunt in realitate invalide. Regulile specifica ca trebuie sa fie prezenti o treime dintre cei 732 de membri (mai demult 626) ai Parlamentului European. In toamna anului 1999, prezenta era mai mica de 20%.

Totusi legile se adopta si asa. UE isi incalca propriile reguli. Cata incredere se poate avea in acest tip de putere ? O lege data in Curtea Europeana in primavara anului 2000, stipula ca libertatea de vorbire trebuie sa fie limitata, daca este indreptata impotriva intereselor UE. Limitarile includ, de asemenea, dreptul de proprietate si dreptul de a face parte din sau de a vota orice partid la alegere.

Bernard Connolly, director economic al Comisiei Europene din 1978 pana in 1996, privea scopul acestei legi ca subminand libertatile si drepturile care exista acum in Marea Britanie, dupa cum scria si The Times[6], la data de 6 iulie 2000.

La 10 aprilie 1999, revista Newsweek a publicat o declaratie a premierului britanic, Tony Blair, in legatura cu atacul NATO asupra Serbiei:

„Noi nu luptam pentru a ne apara pe noi sau interesele noastre nationale, ci pentru noul internationalism!”[7]

„Noul internationalism” face aluzie la mondializare sau cuvantul mai des intalnit, „globalizare”, al carei scop este Noua Ordine Mondiala si un Guvern Mondial.

Cancelarul german, Willy Brandt, a prezis in 1974 ca democratia din Europa occidentala va avea nevoie de numai 25-30 de ani pentru a primi sprijinul public. Dupa aceea, dictatura va fi iminenta. Cu alte cuvinte, dictatura va fi introdusa in jurul anului 2004, daca guvernele noastre nu accepta noua nebunie UE.

Jacques Delores, presedintele socialist (mason), al Comisiei Europene, spunea in 1998 ca:

„Va fi un soc pentru membrii Parlamentelor nationale cand vor realiza ca in urmatorii 10 ani, 80% din toata legislatia economica, sociala si a impozitelor va veni de la UE si nu de la corpurile legislative ale tarilor membre.”[8]

Ziarul german Die Zeit arata fatis pe 17 iunie 2004 ca Iluminatii controleaza dezvoltarea UE. Jose Manuel Durao Barroso, alt francmason de grad inalt, a devenit noul presedinte al Comisiei Europene in primavara anului 2004. Cu cat parerile francmasonilor sunt mai corecte din punct de vedere politic, cu atat mai mult servesc scopurilor societatii lor secrete.

Si invers: cu cat parerile indivizilor sunt mai incorecte din punct de vedere politic, cu atat sunt mai daunatoare pentru francmasonerie.

Nationalistii sunt cei mai puternici opozanti ai Noii Ordini Mondiale a Iluminatilor !

Conducatorii francmasoni au inteles ca cea mai mare rezistenta fata de Noua Ordine Mondiala o opun nationalistii. Ordinele francmasonice din Franta nu permit fratilor lor sa apartina Frontului National sau alte miscari nationaliste ori ultranationaliste, pentru ca acestea, cum se afirma despre ele, raspandesc idei opuse „valorilor” francmasonilor.

Loja Marele Orient, specializata in lovituri de stat, a fost prima care si-a anuntat excomunicarea, iar celelalte Ordine l-au imitat imediat, asa cum scrie si Le Point[9] la data de 18 ianuarie 2007. Jean-Marie Le Pen, se considera a fi o victima a conspiratiei francmasonilor, tocmai din cauza faptului ca promoveaza nationalismul.

Intr-un discurs la World Affair Council din Boston, pe 6 ianuarie 2000, Patrick Buchanan, candidatul la presedintie al Partidului american al Reformei, a luat atitudine impotriva acestor planuri de mondializare sau globalizare. El a declarat ca este pregatit sa conduca o revolta in masa impotriva elitei care manipuleaza tara si mass-media, datorita sprijinului pe care aceasta elite il acorda constat Noii Ordini Mondiale.

„De partea cu sunteti?”, i-a intrebat Buchanan pe jurnalistii si plutocratii prezenti. In discursul sau, el a acuzat sistemul cu doua partide, guvernul si elita pentru promovarea unui guvern mondial. El a subliniat:

„Loialitatea fata de Noua Ordine Mondiala inseamna tradare fata de republica.”[10]

In opinia lui Buchanan, francmasonii sunt principalii promotori ai globalizarii. El le-a spus jurnalistilor ca lupta, de asemenea, impotriva Francmasoneriei. Buchanan a citat din romanul „The New World Order (n.tr. „Noua Ordine Mondiala, 1939) pe francmasonul si socialistul H.G. Wells:

„Foarte multi oameni… vor uri Noua Ordine Mondiala… si vor muri protestand impotriva ei…”[11]

Buchanan a replicat:

„Ei, bine, domnule Wells, noi suntem nemultumitii despre care scriai. Dar nu vom muri protestand impotriva Noii Ordini Mondiale, ci vom trai luptand impotriva ei. Aceasta este lupta milenara care urmeaza dupa Razboiul Rece: este lupta patriotilor din fiecare tara impotriva unui guvern mondial in care toate tarile renunta la suveranitatea lor si se sting. Este lupta nationalismului impotriva globalizarii, si ea va fi dusa nu numai intre tari, ci si in interiorul tarilor.”[11]

Buchanan visa la o republica care si-a castigat libertatea si suveranitatea, o tara care nu merge la razboi decat daca este atacata sau sunt amenintate interesele ei vitale sau onoarea ei este lezata. Discursul lui Patrick Buchanan nu a fost reluat de niciun ziar sau televiziune importanta din SUA. Nici macar The Boston Globe nu amintea nimic despre discursul sau, dupa cum a relatat ziarul de opozitie Spotlight, care mai tarziu a fost inchis de autoritatile „democratice”.

Cand presedintele, George H.W. Bush, a inceput razboiul ilegal din Irak, provocand ocuparea Kuweitului, el a anuntat cu mandrie ca scopul Statelor Unite era Noua Ordine Mondiala. Bush spunea pe 16 august 1990:

„Aceasta invazie nu va dura, deoarece ea ameninta Noua Ordine Mondiala”[12]

Pe 11 septembrie 1990, cu zece ani inainte de „atentatele de la WTC”, el a afirmat urmatoarele in fata Congresului:

„In aceste timpuri tulburi se poate concretiza cel de-al cincilea obiectiv al nostru – o Noua Ordine Mondiala… Atunci cand efortul nostru va fi incununat de succes, si asa va fi, vom avea intr-adevar sansa la aceasta Noua Ordine Mondiala.”[13]

Intr-un discurs in fata Congresului, tinut pe 6 martie 1991, presedintele Bush a spus:

„Acum putem vedea ivindu-se la orizont o noua lume. O lume in care exista intr-adevar perspectiva unei Noi Ordini Mondiale”[14]

Pe 18 martie 2003 (la festivalul Purim si in ziua in care Jacques de Molay a fost ars pe rug de luna plina) fiul sau, presedintele George W. Bush a reusit sa convinga Congresul sa fie de partea lui pentru declansarea razboiului impotriva Irakului. Presedintele a mintit cu privire la faptul ca Irak-ul avea arme de distrugere in masa, cu care Saddam Hussein ar fi inzestrat „teroristii” invizibili. Dar Congresul nu a declarat niciodata razboi.

Atacul a inceput la 20 martie, iar operatiunea a fost denumita „Soc si Groaza” de catre mass-media si a durat pana pe 21 martie, dar potrivit religiei oculte a Iluminatilor, aceasta data e cunoscuta drept „Ajunul lui Ostara”, cunoscut mai bine ca echinoctiul de primavara. In aceasta zi, ocultistii o venereaza pe Zeita Pamantului, Gaia. Druizii considerau aceasta zi drept Ziua Celebrarii Fertilitatii Primverii.

Razboiul s-a sfarsit brusc pe 1 mai 2003, aceasta data fiind cunoscuta in calendarul Druid ca „Noaptea Mondiala a Mestecenilor”. Aceasta zi, a fost numit asa dupa „sfanta” Walburga, care era Zeita Pagana a Fertilitatii. Din 20 martie pana pe 1 mai, ritualul satanist cere sa oferi sange „pamantului”, pentru a reinnoii viata Zeitei reptiliene a  Fertilitatii.

Ce alta perioada de timp e mai potrivita pentru a incepe un razboi sangeros decat exact in zilele sacrificiului ritualic, care se practica si astazi, doar ca are o alta forma, ce-l face neobservabil de majoritatea oamenilor. La fel s-a intamplat si cu atacul asupra Libiei, care a inceput tot pe 20 martie 2011 si s-a sfarsit brusc pe 1 mai 2011.

In Irak, nu s-a gasit nici urma de armele de distrugere in masa, despre care criminalul de razboi, George W. Bush, vorbea. Bush a avut grija ca Hamid Majid Mousa, membru al comitetului central al partidului comunist din Irak sa intre in „consiliul de conducere” la 13 iulie 2003.

In SUA s-au compus cantece care dezvaluie adevaratele scopuri ale Noii Ordini Mondiale si actiunile malefice comise de francmasoni in numele planuitului sistem. CD-ul cantaretului protestatar Carl Klang, „Extremist”, contine cantecul „Blinded by the Lies” (n.tr. „Orbiti de minciuni”), care incepe cu declaratia fostului presedinte Bush despre viziunea sa in legatura cu aparitia la orizont al Noii Ordini Mondiale.

Interpretul se plange:

„Cum as putea sa va conving, daca urechile voastre refuza sa auda ? Ochii vostri evita sa-i intalneasca pe ai mei, ei privesc cu teama in alta parte.”[15]

Cum poate fi explicata situatia cuiva ale carui simturi sunt manipulate si de aceea sunt incapabile sa inteleaga ceva ?

Klang intreaba cum este posibil ca oamenii sa suporte atata durere:

„Ochii vostri au fost orbiti de minciuni ? Da, ochii vostri sunt orbiti de minciuni!”[15]

El este uimit:

„Cum pot sa opresc aceasta otravire a sufletelor ?”[15]

Alte cantece se numesc: „Vrem inapoi aceasta tara!, „Eu sunt cel care lupta!”, „Zguduiti-i in turnurile lor de fildes!”, „Nu se va sfarsi pana nu vom invinge!, „Eu sunt soldatul necunoscut!”. El canta, de asemenea, despre rautatea diabolica a „banksterilor” (bancher si gangster) si despre „faptele eroice” ale „corpurilor de mentinere a pacii”.

David Rockefeller Jr. a declarat in fata Consiliului de Afaceri al ONU in 1994:

„Ne afla in pragul unei transformari globale. Tot ce ne trebuie este o criza majora la momentul oportun si natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala.”[16]

David Rockefeller recunoaste in cartea sa „Memoriile”(Memoirs, pag. 405, New York: Random House, 2002) sale ca a contribuit la Noua Ordine Mondiala si se declara vinovat:

„Unii chiar cred ca suntem parte a unei societati secrete ce lucreaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite ale Americii, ma caracterizeaza pe mine si pe familia mea ca ‘Internationalisti’ ce s-au raliat cu alte persoane din toata lumea pentru a edifica o structura mai integrata global si politic (n.ed. Noua Ordine Mondiala) – o lume – daca vreti sa o numiti asa. Daca aceasta este acuzatia, atunci ma declar vinovat – si sunt mandru de acest lucru!”[17]

Francmasonii nu si-au invatat lectia: cel care face rau celor buni isi submineaza propria lui pozitie.

Istoria Noii Ordini Mondiale !

Suntem martorii pregatirii ultimei mai revolutii, cea care vrea sa zguduie lumea pe care o stim din temelii, sa rastoarne integral si iremedial valorile pe care le recunoastem, sa mature din calea ei structurile si organizatiile existente. Mai corect spus, s-a declansat faza finala a unei revolutii continue ce a inceput acum peste 200 de ani si al carui efect se doreste a fi instaurarea NOII ORDINI MONDIALE a unui GUVEN MONDIAL. Iar acest ultim capitol se doreste a fi cel mai cumplit si sangeros din intreaga istorie a omenirii…

H.G. Wells, The New World Order (1939):

“Foarte multi oameni vor uri NOUA ORDINE MONDIALA si vor muri protestand impotriva ei.”

Personajul nu a fost doar futurolog si autor SF de succes, ci si unul din cei mai vocali promotori ai eugeniei. Ca si iubita lui, evreica Margaret Sanger, care incepand cu 1923 primeste fonduri masive din partea familiei Rockefeller in acelasi scop.

Cu alte cuvinte, era un om al SISTEMULUI. Voi incerca in cele ce urmeaza sa explic ce a vrut sa spuna in acea fraza.

Desigur cu totii ati observat o “explozie” de articole si documentare ce trateaza chestiunea GUVERNULUI MONDIAL, a NOII ORDINI MONDIALE precum si tot soiul de teme anti sistem. Cei care le-ati studiat un pic mai amanuntit, ati putut constata ca doar par a fi la fel insa in fapt sunt grupate in doua mari categorii apartinatoare unor tabere ce sunt diametral opuse. Ele par la fel pentru cititorii neavizati deoarece temele comune sunt cu mult mai multe decat cele divergente. Asta face si ca pe frontul de lupta anti sistem sa para a fi aliate.

SISTEMUL a creat mereu “alternative”: teorii si grupuri de actiune ce pareau foarte luptatoare impotriva SISTEMULUI, pentru ca cea mai mare parte a celor nemultumiti sa se buluceasca sub stindardul lor. Actualmente insa s-a pus in miscare cea mai mare cacealma din istoria manipularii maselor, ce va depasi prin grozavie tot ce s-a petrecut pe glob in perioada aparitiei, stralucirii si infrangerii national-socialismului (NOTA 1): s-a creat imaginea falsei noi ordini mondiale (pe care o voi denumi in continuare fNOM) si se incurajeaza pe fata sau subtil actiunile de lupta impotriva ei, intr-un razboi ce se va duce sub toate formele, atat cu pixul si discursul, cat si pe baricade sau cu arme.

Aceasta manevra este necesara din doua motive:

1) sa se distraga atentia multimii de la adevaratii dusmani si sa se canalizeze furia acesteia spre demolarea vechii societati si odata cu ea chiar si a instrumentelor folosite pana acum de catre ELITE pentru acumularea de capital sau pentru coordonarea etapelor pre-instaurare guvern mondial.

2) ELITELE fiind toate practicante ale cultului paladin (fie ca inteleg sau nu motivul real al actiunilor lor) fac tot ce le sta in putinta spre a elimina din mentalul cat mai multor oameni nadejdea in Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel li se prezinta strict “alternative” lumesti: revolutii si sperante de schimbare a fNOM. Mai mult, aceste “alternative” postuleaza ca sigur faptul ca vremurile pe care le traim nu pot fi sub nici un chip inceputul adeveririi profetiilor din Sfanta Scripura sau ale Sfintilor Parinti. Astfel, SISTEMUL doreste sa se asigure de faptul ca un numar cat mai mic de oameni se pregatesc pentru singura lupta mantuitoare: marturisirea si mucenicia. Astfel, un numar destul de mare de crestini sunt strict adeptii actiunior umane impotriva SISTEMULUI, ba mai mult, ii acuza pe adevaratii crestini de lasitate …

Asa se face, de exempul, ca inainte de declararea oficiala a crizei, a fost promovat agresiv documentarul Zeitgeist care ataca Federal Reserve, dar si crestinismul, promovand insa NOUA ORDINE MONDIALA (reala), asa cum a fost ea teoretizata de varfurile masoneriei si de catre stalpii care au pus acum 100 de ani temelia new age. Apoi, dupa declararea oficiala a crizei, auzeam politicieni de marca aratand cu degetul spre bancile cele rele si promovand o schimbare de sistem si o … NOUA ORDINE MONDIALA. Trebuie inteles ca Federal Reserve le-a fost un instrument necesar si atat. Vor pune tunurile pe ea si vor renunta la ea pentru a construi ceva cu mult mai maret.

Desigur, se va evita atingerea adevaratelor ELITE ce au creat-o si care au beneficiat de pe urma ei.

Pentru a intelege si mai bine, sa definim separat NOUA ORDINE MONDIALA (reala) si fNOM si de asemenea sa vedem cum vor proceda.

NOUA ORDINE MONDIALA – definitie

La 1 mai 1776, sub conducerea evreului Mayer Amschel Rothschild (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati: Wessely, Moses, Mendelsson si a unor bancheri: Itzig, Friedlander, evreul Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.

Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx sau “Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.

1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

2) Abolirea proprietatii private;

3) Abolirea mostenitorilor;

4) Abolirea patriotismului;

5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

6) Abolirea religiilor teiste

Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten: “Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica“.

Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului, 1 mai celebrata de intreaga stanga, etc.

Cititi va rog mai multe in articolul:

PAPUSARII – inceputuri

In fapt, NOUA ORDINE MONDIALA reprezinta faza finala a unei revolutii continue ce a inceput atunci si care a cuprins incet-incet toata omenirea. Iar aceasta doctrina va sta la baza GUVERNULUI MONDIAL. O mare revolutie punctata in cursul istoriei de multe revolutii mai mici: industriala, 1848, bolsevica, sexuala, etc. necesare pentru schimbarea din temelii a vechilor structuri statale, politice, sociale, a traditiilor si a conceptiilor despre lume si viata. Incepand cu sfarsitul secolului 18, ELITELE ce au initiat aceasta actiune au mers pe doua fronturi a) economic: banci, finante, industrializare, acumulare de aur si pietre pretioase, controlul zacamintelor de cupru sau petrol si b) activitatea masoneriei: crearea unei noi clase politice, revolutii, cultura, ideologii, crearea de „alternative”.

a) economic

Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812), a fost insa si fondatorul imperiului bancar Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent, au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor fosili, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat si stapanit sistemul bursier, bancar, financiar, au influentat direct politicul, au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi, au pus la punct un sistem continental de informatii rapide, etc. La sfarsitul secolului 19 controlau peste jumatate din intreaga bogatie a planetei. Desigur, ei au fost varful unui ice-berg, partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice. In SUA i-au finantat pe colosii Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (otel), Harriman (cai ferate), J. P. Morgan si pe bancherii ce au pus bazele Federal Reserve.

Sa vedem cine au fost fii sai :

Salomon Mayer (1774-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria, care a determinat dezvoltarea economica a Austriei.

Nathan Mayer (1777-1836) – fondatorul Rothschild banking family of England. Ca o paranteza, s-a casatorit cu o ruda a lui Karl Marx. In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns sa-l stapaneasca in insula, a colaborat direct cu guvernul in politica externa si de securitate a statului. De asemenea au dezvoltat un serviciu de informatii privat. Au finantat tabara anti Napoleon.

Folosindu-se de sistemul propiu de informatii, de influenta si de credibilitate, dupa batalia de la Waterloo, pierduta de francezi, au adus in Anglia stirea falsa ca ar fi fost de fapt invers, panicand populatia. Bursa a cazut si ei au cumparat pe nimic tot ceea ce i-a interesat. La scurt timp stirea adevarata a venit. Astfel averea lor a crescut fabulos. La scurt timp, influenta lor in Bank of England era deja determinanta. A mai lucrat cu guvernul prusac si cel spaniol.

Fiul lui Nathan Mayer, Lionel de Rothschild (1808-1879), a finantat si influentat guvernul britanic in chestiunea Canalului Suez. A investit masiv in Franta. Fiul sau, Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England si a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892.

Au mai dezvoltat afaceri in Africa de Sud.

Calmann (Carl) Mayer (1788-1855) – fondatorul Rothschild banking family of Naples (Napoli).

James Mayer de Rothschild (1792-1868) – fondatorul Rothschild banking family of France. A determinat transformarea Frantei intr-o putere industriala. La vremea sa a fost cel mai bogat om al planetei.

A fost sustinatorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

SPECIFICATIE:

Cand cititi mai sus ca au facut afaceri, ganditi-le ca pe ceva mega, la nivel national sau continental.

In tarile unde erau prezenti direct, reprezentau o forta bancara mult superioara intregii „concurente„ luate la un loc.

Familia avea obicieiul sa se casatoreasca intre membrii sai. In cazul in care pe o line a arborelui genealogic aceasta practica o faceau consecutiv 2-3 generatii, rezultau sinucigasi sau nebuni.

Cei mai sus numiti au fost prieteni cu conducatorii politici din tarile respective.

Dupa dramaticul al doilea razboi mondial familia a intrat intr-un OBLIGATORIU si NECESAR con de umbra, lasand unui grup prieten o buna parte a domeniului de activitate. Asta nu inseamna ca au devenit minusculi.

Actualmente, banca Rothschild este una din cele mai mari banci de investitii din lume.

Pe scurt, ELITELE au creat Federal Reserve, Council on Foreign Relations, Bilderberg Group, Comisia Trilaterala, au generat razboaiele mondiale pentru a veni apoi cu solutiile salvatoare: Liga Natiunilor si ONU, ca etape ale viitorului GUVERN MONDIAL, au creat instrumentele financiare necesare in aceste etape: BANCA MONDIALA, FMI, au creat crizele economice, au format UE. Asta pe de o parte.

In 1940 a prevazut victoria aliatilor (intr-o perioada in care multe state inca nu intrasera in razboi iar tabara acestora inca nu se formase oficial) si stabilirea de catre acestia dupa marea conflagratie a unei NOI ORDINI MONDIALE ce va duce umanitatea la un foarte ridicat nivel de civilizatie … Sa ne amintim ca la 14 august 1941, intr-un moment in care SUA inca nu intrase in razboi, a fost schitata ATLANTIC CHARTER, adevarata fundatie pentru majoritatea tratatelor si organizatiilor internationale (inclusiv Natiunile Unite si cele financiare) de dupa cel de al doilea razboi mondial, cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat presedintele SUA Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) insotiti de consilierii lor apropriati. Interesant este ca in cadrul sau se specifica necesitatea unei “noi ordini mondiale”.

Este intemeietoarea Lucifer Publishing Company redenumita mai apoi Lucis Trust
Lucis Trust este Non-Governmental Organization in cadrul Natiunilor Unite !!! La indicatia ei, in cladirea ONU se afla o camera de rugaciune cu insemnele acesteia, unde greii se aduna inaintea fiecarei sedinte generale.

Findhorn Foundation a fost fondata in 1972. In 1997 devine membru Conference of Non-Governmental Organizations in Consultative Relationship with the United Nations (CONGO) si membru fondator al mai multor grupuri active in UN Headquarters, intre care amintim The Spiritual Caucus in al carei site oficial gasiti fotografia United Nations Meditation Room, camera de rugaciune de care aminteam mai sus si careia ii face propaganda.
Cuvinte de lauda adresate camerei, precum unui templu, i-a adus si misticul Dag Hammarskjöld (1905–1961), al doilea Secretar General al Natiunilor Unite. Individul avea planuri marete cu ONU dar a murit intr-un accident neelucidat nici pana in zilele noastre.

Alt greu al Natiunilor Unite, mare iubitor de draci este Robert Muller (1923-). Asistent al Secretarului General de peste 40 de ani. Poreclit “filosoful“ UN pentru liniile directoare pe care le traseaza. E plin de idei despre guvernarea mondiala . Recunoaste ca este influentat de Alice Bailey pe care o admira caci a fost contactata de “maestri ai intelepciunii“ …

In lucrarea sa “The Externalization of the Hierarchy”, Alice Bailey scria:

„NOUA ORDINE MONDIALA va recunoaste ca productia lumii, resursele naturale ale planetei si bogatiile sale nu apartin nici unei natiuni, ci vor fi impartasite tuturor. Nu vor mai exista natiuni la categoria „a avea” iar altele la polul opus. Printr-un proces echitabil si corect se va organiza distributia graului, al petrolului si a mineralelor, in functie de nevoile fiecarei natiuni si popor.Toate acestea vor fi stabilite in raport cu intregul planetar.”

„NOUA ORDINE MONDIALA se va baza pe recunoasterea faptului ca toti oamenii sunt egali la origine, doar ca se afla la diferite stadii ale dezvoltarii evolutive. Integritatea personala, inteligenta, viziunea si experienta, la care se va aduaga si bunavointa, vor indica viitorii conducatori.”

„NOUA ORDINE MONDIALA va fi fondata pe un sentiment de responsabilitate. Regula va fi „toti pentru unul si unul pentru toti”
„In perioada de pregatire a NOII ORDINI MONDIALE se va reglementa dezarmarea. Aceasta nu va fi optionala. Nici unei natiuni nu-i va fi permis sa produca echipamente in scopuri distructive sau sa violeze integritatea altei natiuni. „
„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”

Edward Alexander Crowley (1875–1947) a fost maestru mason si bisexual.
Ca si ceilalti, Crowley si-a numit clar stapanul: lucifer. A influentat organizatiile oculte Golden Dawn si Ordo Templi Orientis. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este The Book of the Law, al carei text central este noua filosofie a vietii denumita Thelema, a carei lozinca “Do what thou wilt” (faceti ce doriti, in engleza veche) a influentat decisiv mentalul colectiv al generatiei tinere incepand cu anii 60.

Aceasta filosofie a primit-o in Egipt in timpul unei experiente mistice din 1904, ocazie cu care zeul (dracul) horus l-a informat ca a inceput o noua epoca magica, al carei profet va fi Crowley. Tot atunci horus (autonumit zeul vazduhului, stapanul noii ere si bestia printul-preot) i-a dictat si textul cartii
A practicat ritualuri magice sexuale cu femei si barbati.
Stranse legaturi cu iluminatii.

Pentru foarte mult timp a mai fost si agent al serviciilor secrete britanice, avand la un moment dat misiunea de a compromite idealurile germane sau irlandeze, prin propaganda aberanta. A fost unul din cei ce s-a ocupat cu intoxicarea serviciilor secrete germane cu “informatia” ca luxosul si gigantul transoceanic RMS Lusitania ar transporta cantitati urisase de materiale de razboi si ca incearca sa pacaleasca blocada submarinelor nemtesti. Acest fapt a dus la dramatica scufundare a vasului civil (al doilea dezastru ca marime dupa Titanic) si a reprezentat motivul intrarii SUA in razboi. In acelasi timp, isi promova articole in ziarele nemtesti The Fatherland si The International.
A folosit un spectru larg de stupefiante in cadrul experientelor sale magice.

Vedetele rock, inclusiv miscarea hippie il considera un soi de zeu-patron al lor.
Pentru cititorii atei, chiar daca nu cred in existenta diavolului, trebuie inteles ca personajele de mai sus, precum si varfurile masoneriei sau ale camatariei planetare sunt de alta parere, mai mult, sunt practicanti ai cultului paladin (inchinarea la lucifer).
Acest aspect este foarte important in intreaga ecuatie, deoarece tot ei incurajeaza ateismul cu un singur scop: pentru a avea la dispozitie o masa de manevra cat mai mare…

In toata aceasta lucrare generala, dominarea componentei a) economic (banci, finante, industrializare, acumulare de aur si pietre pretioase, controlul zacamintelor de cupru sau petrol) nu este un scop in sine, ci o unealta. ELITELE conducatoare din varful piramidei nu acumuleaza strict dintr-o lacomiei fara sfarsit, ci pentru a controla. De fapt deja au ajuns sa aiba atat de mult, incat au hotarat declasarea ultimei etape, un cumul de crize (recesiune, foamete, mari miscari stradale, razboi cumplit) pentru ca mai apoi sa prezinte solutia: instaurarea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE de STANGA. De aceea s-a pus in miscare in intreaga lume, in mare forta, monstrul rosu, cel ce se considera a fi primit o rana de moarte dupa caderea blocului comunist. De aceea tuturor politicienilor de stanga li s-a ordonat sa urle pentru necesitatea schimbarii. Pe diferite tonalitati, de la Obama si pana la anarhisti.

Noua Ordine Mondiala – definitie

Actualmente este reprezentata de intreaga categorie de unelte ce le-au fost necesare de-a lungul timpului pentru acumularea de capital si realizarea etapelor intermediare edificarii GUVERNULUI MONDIAL:
institutii financiar bancare
organizatii internationale considerate a fi in slujba grupurilor de interese avide de bani si putere
organisme de tip Bilderberg
masoneria
etc.
Toate acestea sunt prezentate a fi conduse de indivizi ce urmaresc strict o acumulare masiva de capital si care au o avida dorinta de a conduce intreaga planeta.

CUM VOR PROCEDA?

Alice Bailey:

„NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa fie destinata pentru o lume care a trecut printr-o criza distrugatoare. NOUA ORDINE MONDIALA trebuie sa puna bazele pentru o viitoare lume, posibila doar dupa o perioada de timp de recuperare si reconstructie.”

Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991:

“Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial.“

David Rockefeller la 5 iunie 1991, spunea cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg Group:

“Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala …“

David Rockefeller:

„Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala „

Guvernatorul Nelson Aldrich Rockefeller (New York), într-un articol intitulat “O chemare la construirea uneinoi ordini mondiale” – New York Times, Feb. 1962:

“Natiunile Unite, nu au fost si nu sunt capabile sa aduca o noua ordine mondiala, ceruta de evenimentele actuale. Este necesar ca SUA sa preia conducerea tuturor popoarelor si sa puna în practica conceptele si aspiratiile de suveranitate nationala printr-o viziune federala.“

George Soros, la Forumul Economic de la Davos, Elvetia, 27 Ian. 1995:

“Lumea are nevoie de o noua ordine mondiala si va avertizez ca urmeaza o perioada de puternica dezordine în întreaga lume.“

George Soros, despre actuala criza:

“Aş putea declara în mod oficial că aceasta este o criză care se diferenţiază în mod categoric de celelalte, este cea mai mare criză cu care ne-am confruntat până acum şi cu siguranţă va avea repercusiuni de lungă durată. Este finalul unei ere şi se vor întâmpla multe transformări. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă“.

James Paul Warburg, declaratie în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950:
“Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept“

Deci au nevoie de o mega criza … iar aceasta deja a inceput odata cu cea financiara. Dar dupa cum am mai spus, este de fapt vorba despre un cumul de crize ce va mai include: foamete, pandemii, schimbari climatice, ample miscari de strada, razboi. Pentru ca asa poti controla masele, pentru ca doar astfel le poti prezenta apoi “solutia”: GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Asa au procedat in cazul tuturor etapelor majore de pana acum: revolutia franceza, cea bolsevica, razboaiele mondiale. Aceste crize erau atat de mari, incat lumea terifiata accepta “solutiile” prezentate, in fapt pasi in edificarea GUVERNULUI MONDIAL.

Presedintele Woodrow Wilson, chiar daca ascultator, a spus totusi ceva remarcabil (cand s-a trezit si a regretat rolul de marioneta in mana unor ELITE prea ticaloase):

“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“

PAPUSARII au creat crize si razboaie si au finantat mereu ambele tabere. Se spune ca iluminatii doreau trei razboaie mondiale pentru asezarea lucrurilor pe fagasul dorit de ei. Albert Pike a si confirmat-o.
Primul razboi a fost declansat pentru destramarea marilor imperii suspecte ca fiind neloiale noii forte, pentru capitalizarea PAPUSARILOR, pentru pregatirea celui de al doilea si pentru primul pas spre GUVERNUL MONDIAL, anume Liga natiunilor (1919).

Al doilea razboi a pornit in jurul chestiunii evreiesti, ELITELE folosind, dupa terminarea lui, etnia precum un zid protector, un formidabil sistem datorita caruia nu poti zice ceva de ei caci se declanseaza automat reactii de combatere a “anti semitismului“. Sa ne amintim si de dr. Nahum Goldman, (1894-1982), presedinte al World Zionist Organization, ce avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva:
„Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constiutui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre„
Apoi pentru formarea ONU (1945) si toate organismele financiare mondiale din ce in ce mai centralizate: BANCA MONDIALA (1945), FMI (1944) si Uniunea Europeana.

Uneori crizele erau mai mititele, functie si de ceea ce se urmarea, insa pentru ca efectul sa fie maxim, aveau grija sa “avertizeze”:
In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie.
Dupa criza artificiala din 1907, “rezolvata“ de J. P. Morgan, in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor…

Acesta, dupa o vizita la greii din finante banci europeni (Rothschild si prietenii), in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club, se intalneste cu Paul Warburg (Kuhn, Loeb & Co.), Frank A. Vanderlip (din partea National City Bank of New York), Henry P. Davison (din partea companiilor J. P. Morgan), Charles D. Norton (din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong (reprezentant J. P. Morgan),in cel mai mare secret posibil, si pun bazele Federal Reserve, in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich , Warburg, JP Morgan,Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “banca nationala“ creata de banci private. De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson, influentat fiind de Bernard Baruch.

Odata cu anarhismul si revolutiile bolsevica si national-socialista, apar principalele „alternative” la SISTEM. Ele pareau a lupta impotriva capitalismului, al sistemului financiar-bancar, insa toate au fost finantate de catre ELITE … Toate acestea au avut ca element comun anti-crestinismul, promovand ateismul sau paganismul. Toate promovau o lume noua, populata de oameni noi si egali intre ei. N-au fost insa decat sinistre laboratoare si etape in edificarea viitorului GUVERN MONDIAL.

Momentul de a se pune ultimele caramizi a sosit insa. Cumulul de crize va scoate lumea in strada iar furia ei va fi directionata, ca si in trecut, impotriva pietei libere, a sistemului politic cunoscut ca democrat, a sistemului financiar bancar, a corporatiilor, a oricui este bogat. Trebuie mentionat aici ca ELITELE nu figureaza in ochii maselor a fi printre bogati, ci doar unii din locotenentii lor. Dupa al doilea razboi mondial, ELITELE nu sunt in topurile 300 si nu auzi de ele in presa la rubrica „ce au mai cheltuit VIP-urile”. Ele si-au creat la varful piramidei o cooperativa a lor, unde au ingramadit intreaga avere acumulata si lucreaza in liniste. Pentru a da de ele este necesar un studiu indelungat al istoricului bancilor si corporatiilor, insa masele n-au timp de asa ceva.

Insa cele de mai sus nu vor fi suficiente, caci nu vor genera o schimbare totala. Si aceasta deoarece exista destul de multi oameni care nu se vor lasa pacaliti atat de usor, care au mai auzit cate ceva despre Federal Reserve, Bilderberg sau masonerie, de exemplu, si care vor reprezenta astfel un pericol pentru revolutia ce a inceput, caci vor avertiza pe cat mai multi spunandu-le: “Ce schimbare este asta? Organismele ce au condus lumea veche raman intacte?” Iar in acest moment se va vedea importanta fNOM, caci se vor buluci impotriva ei si multi se vor lasa astfel pacaliti.

Insa nici chiar cele de mai sus nu sunt suficiente. Pentru ca miscarea maselor sa fie cat mai ampla, tambalaul cat mai mare si rezultatul cat mai “glorios”, trebuie sa existe cineva care sa apere ceea ce revolutia ataca. Doar din aceasta lupta ce va parea castigata de popor, va putea rezulta adevarata NOUA ORDINE MONDIALA. Si ce poate declansa o tulburare mai mare decat ca pe fondul nemultumirilor sa se instaureze:

LEGEA MARTIALA

Si astfel intelegem toate semnalele care arata ca SUA se pregateste intens pentru legea martiala si ce-i cu agitatia foarte mare de la DHS, FEMA, Pentagon, Garda Nationala, serviciile secrete. Nu intru in prea mari detalii aici, caci internetul este plin de asemenea avertismente: texte si materiale filmate.
Pentru declansarea ei se va folosi un cumul de probleme: sociale, pandemie, terorismul, schimbarea climei, etc.

Întâlnirile anuale ale grupului

  • 1954 (Mai 29-31): Hotel Bilderberg, Oosterbeek, Olanda
  • 1955 (Martie 18-20): Hotel Du Bas-Breau, Barbizon, Franța
  • 1955 (Septembrie 23-25): Grand Hotel Sonnenbichl, Garmisch-Partenkirchen, Germania
  • 1956 (Mai 11-13): Hotel Store Kro, Fredensborg, Danemarca
  • 1957 (Februarie 15-17): King and Prince Hotel, St. Simons Island, Georgia, S.U.A.
  • 1957 (Octombrie 4-6): Grand Hotel Palazzo della Fonte, Fiuggi, Italia
  • 1958 (Septembrie 13-15): Palace Hotel, Buxton, Marea Britanie
  • 1959 (Septembrie 18-20): Çinar Hotel, Yeșilköy, Istanbul, Turcia
  • 1960 (Mai 28-29): Palace Hotel, Bürgenstock, Nidwalden, Elveția
  • 1961 (Aprilie 21-23): Manoir St. Castin, Lac-Beauport, Quebec, Canada
  • 1962 (Mai 18-20): Grand Hotel Saltsjöbaden, Saltsjöbaden, Suedia
  • 1963 (Mai 29-31), Cannes, Franța
  • 1964 (Martie 20-22): Williamsburg, Virginia, S.U.A.
  • 1965 (Aprilie 2-4): Villa d’Este, Cernobbio, Italia
  • 1966 (Martie 25-27): Nassauer Hof Hotel, Wiesbaden, Germania
  • 1967 (Martie 31-Aprilie 2): Cambridge, Marea Britanie
  • 1968 (Aprilie 26-28): Mont Tremblant, Quebec, Canada
  • 1969 (Mai 9-11): Hotel Marienlyst, Helsingør, Danemarca
  • 1970 (Aprilie 17-19): Grand Hotel Quellenhof, Bad Ragaz, Elveția
  • 1971 (Aprilie 23-25): Woodstock Inn, Woodstock, Vermont, S.U.A.
  • 1972 (Aprilie 21-23): La Reserve di Knokke-Heist, Knokke, Belgia
  • 1973 (Mai 11-13): Grand Hotel, Saltsjöbaden, Suedia
  • 1974 (Aprilie 19-21): Hotel Mont d’Arbois, Megeve, Franța
  • 1975 (Aprilie 22-24): Golden Dolphin Hotel, Çeșme, İzmir, Turcia
  • Întrunirea din anul 1976 a fost stabilită în luna Aprilie la The Homestead, în Hot Springs, Virginia, S.U.A., dar nu a avut loc.
  • 1977 (Aprilie 22-24): Paramount Imperial Hotel, Torquay, Marea Britanie
  • 1978 (Aprilie 21-23): Chauncey Conference Center, Princeton, New Jersey, S.U.A.
  • 1979 (Aprilie 27-29): Grand Hotel Sauerhof, Baden be Wien, Austria
  • 1980 (Aprilie 18-20): Dorint Sofitel Quellenhof, Aachen, Germania
  • 1981 (Mai 15-17): Palace Hotel, Bürgenstock, Nidwalden, Elveția
  • 1982 (Mai 14-16): Rica Park Hotel, Sandefjord, Norvegia
  • 1983 (Mai 13-15): Château Montebello, Montebello, Quebec, Canada
  • 1984 (Mai 11-13): Grand Hotel, Saltsjöbaden, Suedia
  • 1985 (Mai 10-12): Doral Arrowwood Hotel, Rye Brook, New York, S.U.A.
  • 1986 (Aprilie 25-27): Gleneagles Hotel, Gleneagles, Auchterarder, Marea Britanie
  • 1987 (Aprilie 24-26): Villa d’Este, Cernobbio, Italia
  • 1988 (Iunie 3-5): Interalpen-Hotel Tyrol, Telfs-Buchen, Austria
  • 1989 (Mai 12-14): Gran Hotel de La Toja, Isla de La Toja, Spania
  • 1990 (Mai 11-13): Harrison Conference Center, Glen Cove, New York, S.U.A.
  • 1991 (Iunie 6-9): Steigenberger Badischer Hof Hotel, Baden-Baden, Germania
  • 1992 (Mai 21-24): Royal Club Evian Hotel, Évian-les-Bains, Franța
  • 1993 (Aprilie 22-25): Nafsika Astir Palace Hotel, Vouliagmeni, Grecia
  • 1994 (Iunie 2-5): Kalastajatorppa Hotel, Helsinki, Finlanda
  • 1995 (Iunie 8-11): Palace Hotel, Bürgenstock, Nidwalden, Elveția
  • 1996 (Mai 30-Iunie 2): CIBC Leadership Centre, King City, Ontario, Canada
  • 1997 (Iunie 12-15): Pine Isle resort, Lake Lanier, Georgia, S.U.A.
  • 1998 (Mai 14-17): Turnberry Hotel, Turnberry, Marea Britanie
  • 1999 (Iunie 3-6): Caesar Park Hotel Penha Longa, Sintra, Portugalia
  • 2000 (Iunie 1-4): Chateau Du Lac Hotel, Bruxelles, Belgia
  • 2001 (Mai 24-27): Hotel Stenungsbaden, Stenungsund, Suedia
  • 2002 (Mai 30-June 2): Westfields Marriott, Chantilly, Virginia, S.U.A.
  • 2003 (Mai 15-18): Trianon Palace Hotel, Versailles, Franța
  • 2004 (Iunie 3-6): Grand Hotel des Iles Borromees, Stresa, Italia
  • 2005 (Mai 5-8): Dorint Sofitel Seehotel Überfahrt, Rottach-Egern, Germania
  • 2006 (Iunie 8-11): Brookstreet Hotel, Kanata, Ottawa, Ontario, Canada
  • 2007 (Mai 31 – June 3): Ritz-Carlton Hotel, Șișli, Istanbul, Turcia
  • 2008 (Iunie 5-8): Westfields Marriott, Chantilly, Virginia, S.U.A.
  • 2009 (Mai 14-16): Astir Palace, Atena, Grecia
  • 2010 (Mai 6-10): Dublin, Ireanda, (Iunie 3-6) Sitges, Spania
  • 2010 (Iunie 3-6): Sitges, Spania
  • 2011 (Iunie 9-12): St Moritz, Elveția
  • 2012 (3 iunie): Chantilly, Virginia, SUA (A 60-a reuniune a Grupului Bilderberg)
  • 2013 (Iunie 6-9): Watford, Marea Britanie
  • 2014 (Mai 29-Iunie 1): Hotelul Marriot, Copenhaga, Danemarca
  • 2015 (Iunie 11-14): Interalpen-Hotel Tyrol, Austria

SURSE

  1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grupul_Bilderberg
  2. http://www.bilderberg.ro/
  3. http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4232650-grupul-bilderberg-adevaratii-conducatori-ai-americii
  4. Daniel Estulin – „Clubul Bilderberg”.
  5. Cristina Martin – „Clubul Bilderberg – Stapanii Lumii”.

 

9 semne care arată că Elita Mondială iși pierde din ce în ce mai mult puterea

Roata implacabilă a KARMA-ei se întoarce, iată, spre a pedepsi aşa cum se cuvine sinistra elită mondială satanică ce a făcut până acum felurite jocuri criminale pe această planetă. Pe măsură ce aşa-zişii „iluminaţi” se îndreaptă către o înfrângere devastatoare în ceea ce priveşte planurile lor mârşave referitoare la războiul […]
0
Share

Roata implacabilă a KARMA-ei se întoarce, iată, spre a pedepsi aşa cum se cuvine sinistra elită mondială satanică ce a făcut până acum felurite jocuri criminale pe această planetă. Pe măsură ce aşa-zişii „iluminaţi” se îndreaptă către o înfrângere devastatoare în ceea ce priveşte planurile lor mârşave referitoare la războiul din Siria, tot mai multe semne apar şi indică faptul că stăpânirea celor răi şi puternici descreşte într-un ritm rapid.

În ultima decadă, elita satanică a aşa-zişilor „iluminaţi” s-a aflat într-o cursă dementă de a-și consolida puterea asupra lumii. Acesta a fost de altfel tot timpul planul lor diabolic, viclean şi ticălos. Prin evenimentele pe care le-au declanşat la data de 11 septembrie 2001, aceşti criminali ce acţionează din umbră au urmărit să dea o violentă lovitură umanităţii, continuându-şi apoi maşinaţiunile lor monstruoase prin intermediul crizei financiare ce a survenit în anul 2008.

Cu toate acestea, jalnicul lor plan diabolic este destinat eşecului, căci fiinţele umane sunt menite să îşi ghideze cel mai adesea acţiunile în conformitate cu liberul lor arbitru, şi este evident că ele nu au fost create de DUMNEZEU pentru a fi în permanenţă manipulate şi controlate întocmai ca nişte sclavi. Cu cât această penibilă „elită” încearcă cu disperare să controleze din ce în ce mai mult umanitatea, cu atât mai mult starea de entropie, de criză se adânceşte. Pentru cei care nu cunosc ce înseamnă entropia, precizăm că aceasta reprezintă lipsa ordinii sau a predictibilităţii, şi ea face să apară o afundare gradată în dezordine şi în haos.

Deși clica malefică a aşa-zişilor „iluminaţi” se bucură încă de feluritele avantaje financiare imense pe care le are în faţa maselor, mulţi dintre membrii acestei clici au ajuns actualmente să se resemneze cu ipostaza de tirani aproape declaraţi pentru a-şi menţine controlul sălbatic asupra oamenilor. Acţionând în felul acesta, ei îşi dezvăluie însă adevărata faţă întunecată şi monstruoasă pe care mult timp au ascuns-o cu viclenie sub o mască înşelătoare. Datorită transformărilor majore ce apar pe planeta Pământ, actualmente această manevră mârșavă nu mai este cu putinţă.

Pe zi ce trece, tot mai multe fiinţe umane se trezesc şi devin din ce în ce mai conştiente. Aceasta se petrece cel puțin în acelaşi ritm în care elita diabolică îşi poate construi închisoarea generalizată pe care au plănuit-o pentru întreaga omenire, asemănătoare sinistrei Matrix. Chiar dacă ei fac eforturi disperate spre a manipula şi spre a subjuga masele, aceasta nu prea le mai merge, căci spre a-l parafraza pe genialul poet Victor Hugo: „Nicio armată nu poate opri şi nu va reuşi să oprească o idee creatoare, nouă al cărei timp a sosit.”

Vă oferim în continuare 9 semne ce evidenţiază faptul că elita aşa-zişilor „iluminaţi” îşi pierde din ce în ce mai mult controlul pe care anterior îl exercita asupra populaţiei:

1. Este din ce în ce mai evident pentru noi toţi că minciunile oficiale nu prea mai prind la oameni
Pur şi simplu, minciunile gogonate pe care ei le spun şi apoi le repetă până la saturaţie nu mai funcţionează. Anterior, a fost o vreme în care minciunile oficiale, mai ales cele privitoare la război şi la pace, erau crezute. Aceasta se petrecea mai ales datorită faptului că oamenii simpli şi naivi îşi spuneau: „Cum ar fi posibil să fi minţit chiar în halul acesta cu privire la astfel de aspecte care sunt atât de importante şi de grave?” La modul general vorbind, fiinţele umane credule şi naive sunt dispuse să creadă, datorită ignoranţei ce le caracterizează, şi chiar au tendinţa să îşi imagineze că li se spune adevărul atunci când este în joc chiar viaţa lor. Cu toate acestea, până la urmă aproape nimeni nu mai poate să creadă în promisiunile înşelătoare şi toate minciunile ce au fost repetate la nesfârşit, până la sațietate, fără a fi măcar o singură dată urmate de fapte. Această stare de fapt face ca chiar și dacă cei care se află acum la putere ar începe de acum înainte să spună adevărul şi numai adevărul, foarte puţini ar mai fi cei care ar fi dispuşi să-i creadă.

2. Actualmente, încrederea în politică şi în politicieni a ajuns să fie aproape inexistentă
La ora actuală, în special oamenii politici americani nu se mai bucură decât de o infimă simpatie din partea maselor. Încrederea în guvern este mai scăzută decât oricând aproape peste tot în lume. Sondajele de opinie corecte şi cinstite indică faptul că în multe locuri de pe această planetă doar 10 % dintre oameni mai au încredere în guvernanţi. Cu alte cuvinte, 90 % din populaţie nu mai are deloc încredere că actualii guvernanţi corupţi, cameleonici şi vicleni sunt suficient de competenţi pentru a se mai afla în continuare la putere.
Un fapt petrecut în America – de curând un bărbat curajos l-a ameninţat faţă în faţă pe senatorul american John McCain că va veni vremea când va fi arestat pentru trădare – este pentru noi un aspect semnificativ ce nu ar fi fost cu putinţă în urmă cu doar un an sau doi.

3. Mass-media ce este aservită puterii nu mai beneficiază aproape deloc de credibilitate
Cele mai recente sondaje de opinie arată că peste 70 % din populaţie nu mai are încredere în ştirile ce sunt difuzate de mass-media oficială. Având în vedere acest aspect, nu trebuie să ne mai mire faptul că de curând mass-media oficială a eşuat în a promova minciunile sfruntate referitoare la pretinsul incident chimic din Siria. Cu toate că deţin monopolul asupra mijloacelor mass-media, aceşti dezaxaţi cruzi şi plini de viclenie care au condus până acum lumea nu mai pot susține că albul este pur şi simplu negru doar pentru că aşa spun ei.

4. Din ce în ce mai des, corupta elită financiară bancară începe să fie respinsă
De curând, Ungaria a devenit prima ţară ce a urmat cu mult curaj exemplul Islandei, respingând putreda elită bancară internaţională (FMI). Mai mult decât atât, Ungaria  se gândeşte să îi dea în judecată pe foştii prim-miniştri ce au înşelat şi au înrobit populaţia prin intermediul dobânzilor.
Devine astfel cu putinţă să ne aşteptăm ca astfel de tendinţe să continue, fiind chiar posibil ca naţiunile să se decidă să rupă  neîntârziat lanţurile acestei sclavii, fără a mai considera vreodată că este necesar sau firesc să plătească nişte aşa-zise datorii imense şi inacceptabile către bănci.

5. Manevra abruptă de reabilitare a Vaticanului devine din ce în ce mai evidentă
Sub domnia Papei Benedict, la Vatican au izbucnit o mulţime de scandaluri fără precedent, cum ar fi scandalul referitor la acoperirea preoţilor pedofili, sau scandalul manevrelor de spălare de bani şi fraudă. Printr-un gest fără precedent, Papa Benedict s-a retras din instituţia papalităţii într-un mod abrupt pentru a face loc unui papă ce este doar în aparenţă mai acceptabil: dubiosul Papă Francisc. Prin toate măsurile pe care le-a luat de curând, Papa Francisc acționează într-un mod viclean şi furibund pentru a recupera reputaţia paşnică şi în aparenţă umilă a Bisericii. Fie că această acţiune – care în realitate este doar de fațadă – ce vizează reabilitarea instituției bisericii este realizată chiar de papă, fie că este promovată de mass-media, ce repetă la nesfârşit aceleași ipocrizii, mesajul evident care transpare este cât se poate de clar: de curând, Biserica a fost forţată să realizeze această întoarcere la 180 de grade pentru a se salva (dacă aceasta va mai fi vreodată cu putinţă) de la o pierdere aproape completă a credibilităţii.

6. Din ce în ce mai frecvent, soldaţii refuză să se mai supună orbeşte ordinelor oficiale care contravin bunului simţ şi conştiinţei lor
Asistăm actualmente la o situaţie fără precedent. Soldaţii, cărora le este interzis prin lege să facă orice gen de afirmaţie de natură politică, au început totuşi să se pronunţe din ce în ce mai des împotriva acţiunilor nedrepte, criminale ale armatei Statelor Unite. Asistăm în felul acesta la o mulţime de situaţii care sunt surprinzător de asemănătoare cu ceea ce a afirmat cândva genialul om de ştiinţă Einstein: „Pionierii unei lumi lipsite de războaie sunt şi vor fi tinerii bărbaţi şi tinerele femei care decid să refuze serviciul militar.”

7. Statul poliţienesc dur, inuman şi din ce în ce mai militarizat apare deja în multe locuri pe această planetă
Unul dintre semnele evidente şi cele mai sumbre ce indică faptul că penibila şi criminala elită mondială nu mai poate menţine strânsoarea lanţului puterii, aşa cum o făcea anterior, îl reprezintă structurarea cvasievidentă a statului poliţienesc militarizat ce este antrenat într-un mod specific pentru a combate prompt şi cu brutalitate protestele civile interne. Poliţiştii locali ce au ajuns să fie chiar dotaţi cu tancuri şi alte echipamente sofisticate de luptă activează deja împreună cu agenţii federali în cadrul unor comandamente de aşa-zisă securitate.
Prezența pentru prima oară în istorie, a unor unităţi armate active pe pământul american, faptul că reţeaua de spioni a Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) este folosită din plin de către Garda Financiară (IRS) şi de către DEA (Drug Enforcement Administration – Agenţia Federală Americană pentru Combaterea Drogurilor), faptul că prin intermediul Legii NDAA (National Defense Autorization Act – Actul de Autorizare pentru Apărare Naţională) cetăţenii americani au fost privaţi de dreptul lor constituţional la un proces echitabil, reprezintă doar o parte dintre manevrele viclene, tiranice care sunt realizate pentru a-i proteja de furia maselor pe aceşti criminali ce se află în spatele puterii mondiale; iar prin astfel de măsuri se urmăreşte să fie evitate prin teroare posibile revolte civile. Dincolo de aparenţe, pentru noi este cert că aceşti criminali ce se ascund şi acţionează adeseori din umbră sunt foarte speriaţi că vor primi până la urmă exact ceea ce merită pentru tot răul pe care l-au făcut atât poporului american, cât şi întregii lumi, dedându-se la o mulţime de acţiuni criminale care, multe dintre ele, sfidează Constituţia.

8. Mişcări ample de secesiune izbucnesc şi au loc pretutindeni în lume
Un anumit stat care se separă de o entitate politică mai mare reprezenta până nu de mult ceva cât se poate de neobişnuit. În America, mişcările de secesiune au ajuns să fie din ce în ce mai răspândite în mai multe regiuni, cum ar fi Colorado şi California. În Europa, mişcări ample de secesiune au loc în Spania şi în Scoţia, iar totodată mai multe naţiuni UE flirtează deja cu ideea de a renunţa la moneda euro. Dincolo de aparenţe, această descentralizare este un semn sigur al entropiei.

9. OMG-urile (organismele modificate genetic) sunt respinse cu vehemenţă aproape pretutindeni în lume
Planul dement, viclean şi criminal al acestei clici a aşa-zişilor „iluminaţi” a fost şi este următorul: „Controlează hrana, şi în felul acesta vei controla populaţia.” Chiar dacă este adevărată în teorie, această afirmaţie machiavelică devine din ce în ce mai greu de pus în practică în vremurile pe care le trăim. Aşa-zişii lideri OMG, precum Monsanto, au fost deja demascaţi în ceea ce priveşte planurile lor viclene şi criminale. Întreaga lor forţă, atât economică, dar şi politică nu mai este capabilă să înfrângă răspândirea informaţiilor cutremurătoare şi a cunoaşterii elementare referitoare la pericolele pe care le reprezintă hrana modificată genetic și otrăvită din ce în ce mai mult în ultima vreme cu E-uri şi pesticide. Atât în America, dar şi în alte ţări din restul lumii, câmpuri întregi de culturi ce au fost însămânţate cu seminţe de plante modificate prin inginerie genetică (OMG) sunt arse în semn de protest. Masele de oameni ce au fost între timp informate de pericolele grave pe care le reprezintă toate acestea continuă actualmente să respingă astfel de produse, iar legile referitoare la informaţiile ce sunt prezentate pe etichetele produselor alimentare devin pe zi ce trece tot mai severe.

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7842

 

http://www.dzr.org.ro/istoria-secreta-a-masoneriei-si-noua-ordine-mondiala/

 

Controlul climei și războiul geoclimatic

Oamenii şi-au dorit întotdeauna să poată controla vremea, să nu mai depindă de capriciile unor „zei” neîndurători. De la săgeţile trimise în nori până la rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima. În 1950, cercetătorul Wilhelm Reich (1897-1957) a dezvoltat un sistem de aparate ce permitea influenţarea […]
Oamenii şi-au dorit întotdeauna să poată controla vremea, să nu mai depindă de capriciile unor „zei” neîndurători. De la săgeţile trimise în nori până la rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima.

În 1950, cercetătorul Wilhelm Reich (1897-1957) a dezvoltat un sistem de aparate ce permitea influenţarea vremii, producerea sau alungarea norilor de ploaie şi furtună. Cercetările sale se bazau pe o formă de energie denumită de el „orgon” care poate fi asimilată cu „chi-ul” chinezesc şi „PRANA” din terminologia sanscrită. Aparatele sale aveau rolul de a capta şi dirija fluxuri de energie orgonică pentru a produce efecte în diverse experimente, legate de însănătoşirea unor bolnavi, amplificarea energiei emisă de o substanţă radioactivă, controlul vremii etc.

Dispozitivul pentru controlul vremii consta din diverse tuburi cu diametre diferite dispuse concentric, ce aveau la un capăt cabluri ce făceau legătura cu un acumulator orgonic. Construcţia semăna cu o „baterie” de artilerie ce era îndreptată în sus, către cer. În funcţie de setările aparatului, acesta permitea formarea de nori aducători de ploaie sau împrăştierea lor. Există la ora actuală firme care folosesc acest tip de aparate, montate pe aripile unor avioane, pentru a produce sau îndepărta ploile.

Din proiectul de control al climei initiat de Wilhelm Reich au derivat apoi altele, cum ar fi experimentul Philadelphia, Montauk şi proiectul HAARP.

haarp2_dees

Proiectul HAARP

Un proiect important dezvoltat de guvernul SUA pentru controlul climei este HAARP (High Frequency Active Auroral Research Project) – Proiect de Cercetare a Rezonanţei Aurorale în Câmp de Înaltă Frecvenţă. Proiectul de cercetare aurorală se referă la studierea efectului pe care îl are o rază de energie din banda RF (radio frecvenţă) focalizată în straturile inferioare ale ionosferei, cu ajutorul unui sistem complex de antene.

Dr. Rosalie Bertell confirmă că „cercetătorii armatei americane lucrează la un aşa-numit «sistem climatic» conceput ca o armă potenţială. Metodele includ producerea de furtuni şi modificarea traseului vaporilor în atmosferă pentru a produce inundaţii sau secete cu ţintă exactă.”

Încă din anii ’70, fostul consilier al securităţii naţionale americane Zbigniew Brzezinski a prevăzut în cartea sa „Între două epoci” că „tehnologia va pune la dispoziţia conducătorilor celor mai multe dintre naţiuni tehnici de războaie secrete, dintre care numai un mic număr va putea fi cunoscut de opinia publică. Tehnicile de modificare a climei vor putea fi folosite pentru a produce perioade prelungite de secetă sau furtună.”

De altfel, cercetările realizate până în prezent au creat un arsenal de tehnici pentru un adevărat război geofizic (E. Străinu, 2000, 2003), tehnici care pot produce:
– dispersarea ceţii, a norilor şi modificarea regimului de precipitaţii;
– formarea ceţii şi a norilor;
– producerea grindinei;
– obţinerea unor materiale necesare modificării proprietăţilor electrice ale atmosferei;
– introducerea în atmosferă a câmpurilor electromagnetice;
– provocarea şi dirijarea furtunilor, tornadelor şi a uraganelor;
– producerea artificială a ploii şi zăpezii;
– controlul fulgerelor şi al maselor plasmatice atmosferice;
– modificări ale climei prin topirea calotei polare;
– deteriorarea stratului de ozon şi a ionosferei;
– modificări ale parametrilor fizici, chimici şi electrici ai mărilor şi oceanelor, controlul fenomenului „El Nino”;
– producerea valurilor mareice mari – tsunami;
– provocarea cutremurelor de pământ etc.

Marc Filterman, fost ofiţer francez, a descris câteva tipuri de arme neconvenţionale ce folosesc frecvenţele radio. El se referea la „războiul climatic”, indicând faptul că „SUA şi fosta URSS deţineau cunoştinţele tehnice necesare pentru a declanşa schimbări climatice bruşte (uragane, secete etc.) chiar de la începutul anilor ’80. Aceste tehnologii fac posibilă declanşarea de perturbări atmosferice folosind unde radar de frecvenţă foarte joasă (Extremely Low Frequency – ELF).”

Programul HAARP, desfăşurat în Gokoma, Alaska şi administrat de forţele aeriene şi maritime ale SUA, reprezintă o nouă generaţie de arme sofisticate, dezvoltate în cadrul „Iniţiativei Strategice de Apărare” a SUA. Proiectul a fost lansat de „Direcţia de Vehicule Spaţiale” aparţinând „Laboratorului de Cercetare a Forţelor Aeriene.” El constă în principal dintr-un sistem de antene puternice, capabile să controleze modificări locale ale ionosferei.

Cercetătorul Nicholas Beigich, implicat în campania anti-HAARP, descria acest proiect ca fiind „o tehnologie de fascicule de unde foarte puternice, care ridică zone ale ionosferei prin concentrarea unui fascicul şi încălzirea acelor zone. Undele electromagnetice sunt reflectate apoi pe pământ şi penetrează absolut orice, cu viaţă sau fără viaţă”.

Dr. Rosalie Bertell afirmă că „HAARP este un încălzitor gigantic care poate cauza distrugeri în ionosferă, creând nu numai găuri dar şi incizii lungi în stratul protector care împiedică radiaţiile mortale să bombardeze planeta”.

Dezinformarea opiniei publice

HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare ştiinţifică şi academică. Documentele militare americane sugerau că principalul obiectiv al HAARP era să exploateze ionosfera în scopuri de apărare. Fără să facă referiri clare la programul HAARP, un studiu al forţelor aeriene americane a subliniat utilizarea „modificărilor induse ale ionosferei ca o metodă de schimbare a modelelor climatice şi de distrugere a comunicaţiilor şi radarelor inamice.”

Prima companie care a furnizat armatei echipamentul HAARP a fost ARCO Power Technologies, subsidiară a ARCO Oil Company. ARCO dorea să găsească o utilizare pentru cele 30 000 de miliarde m3 de gaze naturale din nordul Alaska. Deoarece livrarea acestora către consumatorii civili s-a constatat că este nerentabilă, s-a hotărât utilizarea gazelor pentru alimentarea transmiţătoarelor. Sponsorul proiectului a fost Departamentul de Apărare al Forţelor Aeriene şi Maritime ale USA.

Scopul proiectului (nedeclarat public) a fost realizarea unui scut energetic planetar folosind ionosfera ca deflector de rază, pentru a transmite cantităţi mari de energie radiantă pe teritoriul ţărilor inamice, perturbându-le comunicaţiile, armamentul şi industria electronică. De asemenea, HAARP avea drept scop studierea posibilităţii de a realiza comunicaţii nedetectabile între submarine, explorări geofizice, controlul proprietăţilor undelor radio cât şi generarea de semnale fantomă pentru radarele inamice aflate oriunde pe glob.

Alte efecte ale proiectului HAARP:

– Declanşarea de haos meteorologic local la utilizarea puterilor mari, de 1,7 GW.
– Scăderea concentraţiei de ioni de calciu din ţesutul cerebral al oamenilor care au fost expuşi la iradieri mai mari de 0,8 mW/cm2 şi o frecvenţă de 147 MHz, la o modulare cu semnal variabil cuprins între 6 şi 20 Hz. S-a observat o stimulare a neuronilor pe frecvenţa modulatoare de 16 Hz.
– Posibilitatea de a alimenta prin inducţie electromagnetică un avion aflat la 30 km înălţime, timp de 10000 de ore, avion ce are doar o bobină de recepţie a puterii emise ce o transferă apoi blocului motor.
– Posibilitatea de a perturba grav sănătatea şi psihicul subiecţilor care sunt ţinta unui experiment. Amintim oboseală cronică, iritare, pierderea memoriei, cataractă, leucemie, defecte la naştere şi cancer, dar şi modificarea compoziţiei sanguine, a colesterolului, presiunii arteriale, pulsului şi chimiei cerebrale.
– Posibilitatea de a scurtcircuita întreaga încărcătură ionosferică (ionosfera fiind vazută aici ca armatura exterioară a unui condensator sferic planetar) cu suprafaţa terestră (care e vazută aici ca fiind armatura de polaritate opusă a aceluiaşi condensator sferic planetar).
– Posibilitatea de a perturba stratul de ozon. Dacă acesta e lovit pe o frecvenţă egală cu frecvenţa la care O3 se descompune în O2, atunci radiaţiile UV pot atinge suprafaţa Terrei distrugând toate formele de viaţă.

Conform dr. Rosalie Bertell, HAARP „este o parte a unui sistem integrat de arme care au consecinţe devastatoare asupra mediului. Este probabil ca proiectul să fie prezentat publicului ca un scut spaţial împotriva armelor din spaţiul extraterestru sau chiar ca un instrument pentru refacerea stratului de ozon !!!” HAARP poate contribui la schimbările climatice prin bombardarea intensivă a atmosferei cu raze de frecvenţă ridicată. Undele de frecvenţă joasă reflectate pot afecta creierul omului şi pot avea efecte asupra mişcărilor tectonice. HAARP are capacitatea de a modifica câmpul electromagnetic al Pământului.

Se pare că „zeii primejdioşi” au coborât pe Pământ şi ei se joacă cu lucruri pe care nu le pot controla. În inconştienţa lor, oamenii se joacă de-a Dumnezeu. Numai că Dumnezeu este doar iubire, Creatorul armoniei și frumuseții.

SURSE

  1. http://greenly.ro/aer/controlul-climei-si-razboiul-geoclimatic

Ecumenismul sau globalizarea în plan religios: pasul decisiv către religia masonică planetară

Unul din întemeietorii ecumenismului a fost mason şi prieten cu Rockefeller „Iluminaţii” (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine […]

Unul din întemeietorii ecumenismului a fost mason şi prieten cu Rockefeller

„Iluminaţii” (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Acest stat unic va avea o monedă virtuală unică, un unic guvern mondial şi o religie unică.

Ecumenismul este pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv. Prin ecumenism, maeştrii francmasoni speră să obţină „monopolul” asupra religiei, denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică. Ecumenismul va face să se realizeze un fel de amestecătură ciudată între religiile cunoscute la ora actuală pe pământ, iar prin denaturarea acestora se va ajunge de fapt la un satanism deghizat.

Ecumenismul, un alt nume dat globalizării

Termenul de ecumenism este un echivalent al celui de globalizare; din punct de vedere etimologic, el provine din grecescul oikumene, care înseamnă „întregul pământ locuit”. În plan spiritual, ecumenismul este echivalentul globalizării din plan politic şi economic. Ceea ce înseamnă globalizarea pentru geopolitică, însemnă ecumenismul pentru diferitele religii şi culte religioase. Globalizarea urmăreşte dispariţia naţiunilor, unificarea tuturor naţiunilor într-un unic stat, astfel încât popoarele să nu mai aibă niciun fel de putere şi să poată fi controlată întreaga planetă cu multă uşurinţă de către un unic guvern mondial. Ecumenismul urmăreşte unificarea aberantă a diferitelor religii într-un amestec eterogen. Această unificare presupune o serie de compromisuri care vor duce la compromiterea şi devierea religiilor. „Iluminaţii” vor submina astfel căutările şi reperele spirituale ale oamenilor de pe întreg pământul şi vor substitui false valori, valorilor spirituale tradiţionale.

Conciliile Ecumenice şi schisma bisericilor creştine

Originea noţiunii de ecumenism trebuie căutată în secolele de început ale creştinismului, când reprezentanţii diferitelor biserici căutau să aducă la o uniformitate organizarea şi dogma Bisericii creştine. În tradiţia ortodoxă se vorbeşte despre Cele Şapte Sinoade (Concilii) Ecumenice, care au avut loc între anii 325 şi 757 d. Hr. În cadrul lor au fost întocmite canoanele şi dogmele care guvernează administrarea Bisericii. Spre exemplu, în cadrul primului Conciliu ecumenic, care a fost convocat la Niceea în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare, a fost stabilit textul uneia din cele mai cunoscute rugăciuni creştine, Crezul. Forma Crezului a fost subiectul unor numeroase controverse în cadrul Conciliilor ulterioare şi a reprezentat unul dintre pretextele Marii Schisme din anul 1054, care a dus la separarea dintre Biserica ortodoxă şi cea catolică.

„Dezbină şi stăpâneşte”

În realitate acest moment cheie în istoria creştinismului a fost o consecinţă a aplicării principiului „dezbină şi stăpâneşte”. O privire de ansamblu asupra istoriei creştinismului relevă interferenţa aproape continuă a factorului politic, începând cu primul Conciliu Ecumenic, convocat de un împărat. Chiar şi mai deranjant este reversul, adică implicarea Bisericii în intrigi politice, în războaie, în finanţe. După schisma din 1054, ocupate să se lupte între ele, Bisericile nu mai puteau fi atente la duşmanul lor comun. De-a lungul timpului au mai apărut nenumărate confesiuni: protestanţii, luteranii, evangheliştii, baptiştii sunt doar câteva exemple.

Fanatismul religios şi divergenţele teologice au fost mereu încurajate de francmasonerie. După secole de războaie având la bază conflicte religioase (istoria omenirii este plină de astfel de exemple), maeştrii francmasoni vin acum cu o soluţie care îi avantajează doar pe ei: unificarea tuturor religiilor într-una singură, aflată sub controlul lor. Organizaţiile ecumenice pregătesc terenul în acest sens: militează pentru standardizarea confesională, stabilesc protocoale de comunicare şi conlucrare între Biserici, exact aşa cum în mediul economic companiile stabilesc relaţii de afaceri conform unor protocoale de colaborare. În numele unei aşa-zise toleranţe, hotărăsc forma în care învăţăturile religioase să fie comunicate şi practicate, golindu-le de încărcătura lor spirituală.

Primele organizaţii ecumenice

Pentru a atinge acest obiectiv de pe agenda instaurării Noii Ordini Mondiale, francmasoneria s-a folosit de agenţi din cadrul comunităţii protestante. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, în Marea Britanie şi SUA luaseră naştere în cadrul acestui curent religios mult mai pragmatic decât catolicismul, o multitudine de asociaţii, organizaţii, fundaţii şi comitete. Acestea aveau rolul de a dezbate şi de a se implica în probleme sociale, morale, politice şi de afaceri; reprezentau deci un fel de think-tankuri religioase.

În anul 1937, Comitetul celor 35 (Committee of Thirty-five), una din grupările coordonatoare ale acestei reţele, s-a întâlnit la Westfield College, în Londra, pentru a dezbate problema unirii tuturor organismelor de acest gen sub o conducere unică. În cadrul acestei adunări s-a decis crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (World Council of Churches).

Consiliul Mondial al Bisericilor, preambulul pentru Biserica unică planetară

Acesta urma să fie constituit prin unirea celor mai importante grupări din sânul comunităţii anglicane: Life & Work din Oxford, care se concentra asupra activităţilor practice din cadrul Bisericii şi Faith & Order din Edinburgh, care se concentra asupra aspectelor religioase. Întrucât planul viza includerea sub tutela acestui consiliu unic şi a Bisericilor Catolică şi Ortodoxă, gruparea din Edinburgh avea sarcina suplimentară de a găsi soluţii pentru anularea diferenţelor confesionale.

În anul următor, 1938, a avut loc o conferinţă la Utrecht, în Olanda, pentru a fi pregătită constituţia noii grupări. Tot aici a fost aleasă şi o conducere provizorie formată din: Arhiepiscopul Temple din York ca preşedinte, Arhiepiscopul Germanos din Thyateria, Dr. John Mott şi Dr. Marc Boegner ca vicepreşedinţi şi dr. W.A. Viss’t Hooft ca secretar general. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a făcut ca momentul lansării şi înregistrării oficiale a noii organizaţii să fie amânat până în 1948. În acest interval însă ea şi-a continuat activitatea. În 1946 a avut loc o întâlnire în cadrul căreia a fost aleasă o nouă conducere, alcătuită din cinci preşedinţi: Arhiepiscopul Fisher de Canterbury, Arhiepiscopul Germanos de Thyateria, Arhiepiscopul Eidem de Uppsala, Pastorul Marc Boegner şi acelaşi Dr. John Mott (foto). Tot acum au fost stabilite trei cartiere generale: unul la Geneva, al doilea la Londra şi al treilea la New York. S-au constituit mai multe subcomisii care aveau ca sarcină dezbaterea unor probleme cu puternice implicaţii sociale şi politice. Spre exemplu, în 1947 existau comisii care se ocupau de teme precum: „Biserica universală în planul lui Dumnezeu” sau „Biserica şi dezordinea socială”.

„Frăţiile” ecumenice

Practic, constituirea Consiliului Mondial al Bisericilor a reprezentat momentul în care ecumenismul masonic a căpătat o formă instituţională. Definit de la început ca fiind o „frăţie a bisericilor” (fellowship, în limba engleză), aşa cum putem citi şi astăzi pe site-ul său oficial, Consiliul Mondial al Bisericilor este o organizaţie masonică de prim ordin. Chiar utilizarea cuvântului „fellowship”, acelaşi cu care este desemnată masoneria, este prima dovadă în acest sens. Nu e de mirare faptul că principalul militant în implementarea şi propagarea noului concept, John Mott, a fost mason.

Printre obiectivele nou constituitului Consiliu Mondial al Bisericilor se afla şi „promovarea creşterii conştiinţei ecumenice în rândul membrilor tuturor Bisericilor”. Primii vizaţi au fost tinerii. S-au folosit metode deja experimentate de masonerie: oferirea de burse, schimburile de studenţi între ţări, organizarea de „frăţii” în marile universităţi. Doar momeala era diferită: unora masoneria le facilita accesul la bani, putere şi relaţii în societate printr-o apartenenţă făţişă la o lojă, altora le oferea posibilitatea de a participa la misiuni de evanghelizare a planetei, prin înscrierea într-o organizaţie religioasă paravan. Astfel masoneria îşi atrăgea de partea sa o categorie de tineri care în mod firesc ar fi fost de partea cealaltă a baricadei.

John Mott, masonul ecumenist

Pentru a pune în aplicare acest plan a fost desemnat pastorul John Mott, care era şi mason. El avea o largă experienţă în ceea ce priveşte mobilizarea studenţilor. Încă din tinereţe activase în organizaţia Young Men’s Christian Association (Asociaţia Tinerilor Creştini), cunoscută drept The Y (numele şi sigla amintesc mai degrabă de frăţiile din campusurile universitare, decât de religie). John Mott a fost întemeietorul şi preşedintele unei aripi a acestei organizaţii, care încuraja tinerii să se implice în misiuni de evanghelizare, numită Student Volunteer Movement for Foreign Missions (Mişcarea Studenţilor Voluntari pentru Misiuni Externe). Din 1895 până în 1928, Mott a fost secretar general şi apoi preşedinte al World Student Christian Federation (Federaţia Mondială a Studenţilor Creştini). Tot el a condus din 1921 şi International Missionary Council (Consiliul Internaţional Misionar), care în 1961 s-a unit cu Consiliul Mondial al Bisericilor. Mott a prezidat la Edinburgh, Scoţia, în 1910, World Missionary Conference (Conferinţa Mondială Misionară) în cadrul căruia a lansat conceptul de ecumenism în sensul lui masonic modern. A făcut apoi parte din toate organismele de conducere ale Consiliului Mondial al Bisericilor, fiind numit pe rând vicepreşedinte, preşedinte şi în final preşedinte onorific pe viaţă.

Clanul Rockefeller a finanţat ecumenismul

Mai mult decât atât, John Mott a fost principalul promotor al obiectivului de evanghelizare a întregii planete în timpul generaţiei sale, pe motiv că doar aşa Iisus se va putea întoarce pe Pământ. Principala sa lucrare „The Evangelization of the World in this Generation” (Evanghelizarea lumii în timpul acestei generaţii) prezintă pe larg modalităţile practice de punere în aplicare a acestei idei, care a devenit sloganul misionarismului în secolul XX.

Puţini ştiu că John Mott avea strânse relaţii cu clanul Rockefeller. Datorită acestei legături, Rockefeller a finanţat constituirea în 1946 în Elveţia a Institutului Ecumenic, una din principalele aripi ale Consiliului Mondial al Bisericilor.

Organizaţii ecumenice finanţează conflicte armate

Ca şi masoneria, prezentată pentru cei naivi şi proşti drept o „organizaţie discretă implicată în acţiuni de caritate”, grupările ecumenice organizează strângeri de fonduri. Aceşti bani ajung însă de multe ori să finanţeze acţiuni armate în ţări din lumea a treia.

În urma conferinţelor ecumenice care au avut loc la Geneva în 1966 şi la Uppsala în 1968, Comitetul Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor a votat în unanimitate subvenţionarea a 19 mişcări armate din Africa. În 1977, acelaşi Consiliu Mondial al Bisericilor a acordat un alt ajutor financiar consistent unor mişcări de acelaşi gen din Africa Centrală. Aceşti bani au fost utilizaţi pentru cumpărarea de arme şi muniţii şi au întreţinut conflictele sângeroase din aceste ţări africane.

Globalizarea şi problemele economice, pe agenda ecumenismului

Organizaţia „Conferinţa Bisericilor Europene” înfiinţată la Nyborn (Danemarca) în anul 1959 este una din principalele militante ale ecumenismului. Din obiectivele prezente în statul său lipsesc însă tocmai cele ce ţin de spiritualitate. Organizaţia este mult mai preocupată de „problemele pe care le pune azi fenomenul globalizării şi al mondializării din punct de vedere economic şi nevoia unei strategii de dreptate şi asistenţă socială.” În 1972, în cadrul celei de-a 25-a sesiuni a Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene care a avut loc la Utrecht, teologul german Jurgen Moltmann a susţin teza masonică a unui guvern mondial unic, prezentat drept soluţia indispensabilă pentru a putea face faţă actualelor nevoi ale societăţii. Tot el a accentuat necesitatea ca Biserica să se degajeze de particularităţile ei confesionale şi structurale.

Aceste organizaţii ecumenice se comportă ca şi cum scopul lor este să vegheze la transformarea bisericilor în nişte instituţii de binefacere, de caritate, care să militeze pentru toleranţă, combaterea sărăciei şi drepturile omului sau să organizeze acţiuni ecologice. Nu este nimic rău în a realiza astfel de acţiuni, însă există o multitudine de organisme create special în aceste scopuri. Cât despre preocupările legate de globalizare, acestea sunt bătătoare la ochi în contextul religios.

Din nou, afirmaţiile din Protocoale se adeveresc!

Biserica are o cu totul altă funcţie spirituală, pe care, sub tutela noilor consilii ecumenice masonice, riscă să nu şi-o mai îndeplinească. Iar oamenii ajung încetul cu încetul să vadă în ea doar o instituţie a statului la care apelează atunci când se căsătoresc, când li se naşte un copil sau le moare cineva. Biserica devine tot mai străină de viaţa şi nevoile spirituale ale oamenilor.

Se confirmă astfel ceea ce era prevăzut în al XIV-lea Protocol al maeştrilor francmasoni: „Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nicio altă religie afară de aceea a noastră, care este unică. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va servi drept pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele.”

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=5075&lang=RO

Ce nu ştiaţi despre Uniunea Europeană

„Constituţia europeană instituţionalizează un sistem care face din om un subiect economic, un sistem care generează şi mai multă sărăcie, şomaj, poluarea apei şi a aerului. Acest tratat instituie o altă dictatură pe care noi nu o vrem.” – Danielle Mitterrand, soţia fostului preşedinte al Franţei, mai 2005. Astăzi, “Proiectul […]

„Constituţia europeană instituţionalizează un sistem care face din om un subiect economic, un sistem care generează şi mai multă sărăcie, şomaj, poluarea apei şi a aerului. Acest tratat instituie o altă dictatură pe care noi nu o vrem.” – Danielle Mitterrand, soţia fostului preşedinte al Franţei, mai 2005.

Astăzi, “Proiectul european” conduce mai mult de două treimi din statele Europei sub o formă nouă de guvernământ – o putere supranaţională. Nu trebuie însă să uităm că el a pornit ca o idee utopică şi atât de îndrăzneaţă, încât părea imposibil de acceptat de naţiunile cărora le-a răpit total independenţa.
Pentru a facilita implementarea acestei idei, direcţia în care se îndreptau lucrurile a fost cu grijă ocultată, atât la începuturi, cât şi pe parcursul derulării Proiectului. Fondatorii săi ştiau că doar lucrând din umbră, într-un mod discret puteau reuşi să îşi atingă scopul – acela de a face ca Europa să fie condusă de o unică autoritate politică, economică şi militară, un organism supranaţional. Chiar şi acum, sistemul de guvernare al UE este de o complexitate atât de labirintică, încât din cele câteva sute de milioane de cetăţeni ai Uniunii doar puţini cunosc cât de cât scopul, felul cum a evoluat şi modul real de funcţionare al acestui angrenaj care le conduce vieţile.
În ultimii ani Proiectul a avansat atât de mult, încât scopul său nu a mai putut fi ascuns. Nici nu mai era necesar. S-a putut vedea astfel ceea ce s-a făcut şi se face în continuare în numele popoarelor europene, fără a fi întotdeauna şi în interesul lor. Pentru a înţelege adevărata lui natură este necesar să îi cunoaştem istoria, să ştim cine sunt cei care au lucrat din umbră pentru ca el să se insinueze treptat în viaţa europenilor.
Adevărata faţă a „părinţilor” Europei
„Faptul că ideea care a stat la baza proiectului Europei Unite a apărut după 1945, deci după război este unul din marile mituri europene. Susţinătorii acestuia prezintă UE ca pe o nouă creaţie, o idee strălucită a lumii moderne postbelice. În realitate este vorba despre un vis ratat care datează din 1920” scriu Christopher Booker şi Richard North în cartea lor: “The Great Deception – A Secret History of the European Union”.
Proiectul a încolţit iniţial în anii douăzeci în mintea a doi oameni. Primul dintre ei, Jean Monnet, este numit astăzi părintele Europei. Numele celui de-al doilea, Arthur Salter, este acum aproape uitat. Însă amândoi au jucat un rol important în punerea în practică a ceea ce părea iniţial doar o mare utopie.
Ideea unităţii şi a cooperării între state exista în mintea multor teoreticieni ai vremii. Monnet şi Salter mergeau însă mult mai departe. Ei visau la un guvern supranaţional care să conducă Statele Unite ale Europei. Salter a scris în anii ’20 mai multe eseuri în care propovăduia ideea subordonării totale a ţărilor europene faţă de o unică autoritate politică, economică şi militară. Guvernele şi parlamentele ar fi devenit astfel doar nişte simpli administratori locali total obedienţi faţă de un Secretariat de tehnocraţi internaţionali, loiali noii organizaţii şi nu statelor membre.
În anii ’20 o astfel de idee era extrem de greu de implementat. Care naţiuni ar fi acceptat aşa ceva fără a-şi vedea puse în pericol integritatea, libertatea şi independenţa? Europenii trebuiau deci să devină convinşi că proiectul european era o necesitate, iar tot ceea a urmat, inclusiv al doilea război mondial, a făcut parte din această muncă de convingere. Monnet a fost pionul principal în acest proces şi a acţionat permanent din umbră, conştient fiind că doar aşa îşi va putea îndeplini cu succes misiunea. A pregătit terenul, a manevrat toate pârghiile necesare şi nu a ratat nici o ocazie.
Monnet privea calea inter-guvernării, adică a coperării voluntare între naţiuni care îşi păstrează independenţa, ca fiind un pericol mai mare pentru proiectul european chiar decât naţionalismul. S-a folosit însă de deschiderea care exista către o astfel de cooperare şi şi-a prezentat mereu planurile deghizate în această haină pentru a le face mai uşor de acceptat. Ţelul său a ieşit la iveală de-abia când noua maşinărie de guvernământ era instituită în proporţie suficient de mare pentru ca scopul ei să poată fi exprimat pe faţă.
Dar să vedem cine era acest Jean Monnet. Francez de origine şi comerciant de coniac el s-a făcut remarcat în timpul primului război mondial utilizându-şi experienţa de navigaţie în favoarea Aliaţilor. A ajuns la scurtă vreme să se ocupe de organizarea proviziilor acestora, şi nimeni nu mai ţinea cont că îşi dobândise experienţa făcând comerţ cu alcool în timpul prohibiţiei. A ajuns ca la un moment dat în SUA să fie anchetat pentru evaziune fiscală, iar FBI-ul să îl suspecteze de spălare de bani pentru nazişti. Avea însă un mare talent de a-şi face prieteni printre oamenii cei mai influenţi şi a ieşi mereu curăţat de toate păcatele.
În anii patruzeci, Monnet atinsese deja o poziţie suficient de influentă pentru a pune pe  roate proiectul. Primul pas era să realizeze o uniune franco-britanică, lucru aproape imposibil ţinând cont de rivalitatea istorică dintre cele două ţări. Pentru aceasta şi-a făcut prieteni la cel mai înalt nivel în cercurile franceze şi în cele britanice printre care Charles de Gaulle, viitorul preşedinte al Franţei şi Robert Vansittart, şeful ministerului de externe britanic.
Cooperarea economică – etapă a planului de globalizare
În 1940, cucerirea Franţei de către armatele lui Hitler părea iminentă după bătălia de la Dunkerque. Consilierii lui Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, au venit cu soluţia salvatoare – realizarea unei uniuni franco-britanice. Nu era însă vorba de o colaborare interstatală, ci de formarea unei noi naţiuni, care urma să aibe un guvern unic, o armată unică, cetăţenie comună şi o monedă comună. Această idee a fost primită cu un entuziasm care l-a uimit şi pe Churchill şi a fost suprizător de repede pusă în aplicare, ca şi cum era de multă vreme aşteptată. Cabinetul britanic nu a avut nici o obiecţie, în ziua următoare proiectul a fost semnat de toată lumea, fiind respinse doar prevederile privind moneda unică, iar generalul de Gaulle a obţinut imediat acordul părţii franceze, întâlnind aceeaşi neaşteptată deschidere. Singurul care a ripostat a fost omul politic Michel Petain care se temea ca Franţa să nu fie transformată într-un dominionat britanic. Au avut loc importante mişcări de stradă în timpul cărora francezii strigau “preferăm să fim cuceriţi de Hitler, decât să fim sclavii Angliei,” şi astfel proiectul a căzut.
Toate aceste maşinaţiuni au fost – doar pentru ochii lumii – un răspuns ad-hoc la o criză de război. Ele erau doar vârful icebergului construit din umbră de acelaşi Monnet. Uimitorul entuziasm faţă de această idee se datora faptului că acesta avusese lungi discuţii cu toate persoanele implicate atât din tabăra franceză, cât şi din cea britanică. Pentru Monnet acest eşec a fost doar o bătălie pierdută dintr-un mare război. Şi nu era vorba de al doilea război mondial, a cărui încheiere s-a decis să o aştepte sperând că, după marile tragedii şi distrugeri, europenii vor fi mai dornici să accepte soluţia Uniunii. Aşa a şi fost.
În 1950, planul Shuman, care plasa industriile producătoare de oţel a şase ţări europene sub controlul unei singure autorităţi, a fost tot opera lui Monnet. El a fost cel care l-a convins pe ministrul francez de externe, Robert Shuman, să prezinte această idee ca pe o soluţie pentru menţinerea păcii într-o perioadă fragilă, ştiut fiind faptul că oţelul era una din industriile de care depindea producerea de armament.
Acesta a fost doar un prim pas care făcea ca proiectul să înainteze considerabil pe linia sa economică. Această strategie era ideea lui Paul-Henri Spaak, primul ministru al Belgiei şi bun prieten cu Monnet. El era convins că în prima etapă, modul cel mai eficient de a ascunde scopul politic al proiectului era acela de a-l deghiza sub masca cooperării economice – o piaţă comună. El a redactat aşa numitul “Raport Spaak” care a dus la semnarea în 1957 a tratatului de la Roma, care punea bazele Comunităţii Economice Europene.
Chiar dacă nu păreau a lucra pentru acelaşi scop, de multe ori fiind prezentaţi a fi oponenţi, Monnet a beneficiat de ajutorul unui comunist italian, Altiero Spinelli. Convingerile şi metodele similare arată că în realitate toţi aceştia lucrau pentru îndeplinirea aceleeaşi misiuni. Lâncezind într-o închisoare fascistă, Spinelli visa la aceleaşi State Unite ale Europei. Şi el era convins că pentru a-şi duce viziunea la îndeplinire era necesar să le ascundă popoarelor Europei ceea ce se făcea în numele lor, până când procesul avansa atât de mult încât devenea ireversibil. Spinelli avea să rămână relativ anonim ani de zile până când, în ultima perioadă a vieţii, a ieşit din umbră şi a jucat un rol crucial în dirijarea proiectului spre finalizare. El este fondatorul „Crocodile Club”, care în anii 80 a susţinut intens realizarea „The Single European Act” – pactul care a armonizat legislaţia ţărilor membre şi apoi a tratatului de la Maastricht care a pecetluit crearea UE.
Finalizarea proiectului sau de-abia începutul?
Iată cum după mai multe decenii proiectul a fost în sfârşit gata să-şi declare adevăratele intenţii. În ziua de 26 februarie 2002, delegaţi din douăzeci şi cinci de ţări s-au adunat în cel mai mare complex de clădiri administrative din Europa, sediul Parlamentului European de la Bruxelles, pentru deschiderea unei convenţii destinate redactării constituţiei unei „Europe Unite”. Mulţi dintre ei aveau clar în minte paralelismul dintre acţiunea lor şi convenţia întrunită la Philadelphia în vara anului 1787 pentru a întocmi constituţia Statelor Unite ale Americii. Erau conştienţi de faptul că asemenea predecesorilor lor americani participau la încununarea procesului de creare a unui nou stat supranaţional.
Când cei o sută cinci delegaţi ai statelor membre şi-au ocupat locurile în camera Parlamentului, uriaşa clădire de oţel şi sticlă în care se adunaseră a primit numele de Paul-Henri Spaak. Alături se vedea  un alt edificiu administrativ şi mai vast, botezat după Altiero Spinelli, omul care sugerase cel dintâi că redactarea unei constituţii pentru „Statele Unite ale Europei” ar fi actul simbolic final în procesul de integrare politică. Singurul nume necomemorat în clădirile colosale unde se desfăşurau aceste evenimente era acela al omului care, mai mult decât oricare altul, pusese în mişcare acest proces cu câteva decenii în urmă. Deşi fusese de multă vreme onorat cu numele de „părintele Europei”, Jean Monnet rămăsese şi acum, ca pe tot parcursul procesului, departe de luminile rampei. Ceea ce realizase el echivala cu o lovitură de stat desfăşurată cu încetinitorul.
Probabil doar o mână de delegaţi înţelegeau adevăratul rol jucat de aceşti oameni în întortocheatul proces care, timp de peste cincizeci de ani, îi adusese în locul în care se aflau acum. Ca să nu mai vorbim despre fracţiunea infimă din cei cinci sute de milioane de locuitori ai Europei care ştiau despre ce era vorba şi în interesul cărora, chipurile, se petrecea acest eveniment.
Un puzzle în care piesele nu se potrivesc
Şi totuşi, chiar în timp ce acest proces părea să se apropie de finalizare, asemenea ultimelor piese al unui vast şi complex joc de puzzle, se iveau întrebări fundamentale. După mai bine de cincizeci de ani de asamblare lentă şi dureroasă a jocului de puzzle, era oare posibil ca, la urma urmei, piesele să nu se  potrivească?
Era vorba de un continent în care statele naţionale au fost convinse să-şi cedeze puterea de autoguvernare unui nou tip de guvern supranaţional. Însă nimeni nu se preocupase să afle ce doreau în ultimă instanţă liderii şi locuitorii acestor ţări?
Era vorba de o Europă în care naţiunile mai bogate din vest erau unite cu ţările sărăcite din est, ţări care suferiseră decenii de-a rândul jugul comunist. Dar, în practică se putea realiza efectiv acest lucru într-un mod care să lase tuturor părţilor senzaţia că fuseseră tratate echitabil?
Se visase la o guvernare unică a cinci sute de milioane de locuitori de naţionalităţi diferite, vorbind limbi diferite, provenind din tradiţii istorice şi culturale totalmente diferite. Dar în practică, putea o asemenea guvernare să rămână democratică într-un mod credibil? Mai mult, conta acest lucru?
Se visase la o Europă care să împărtăşească un sistem politic şi economic unic. Dar pe baza datelor la zi, care erau perspectivele ca acest sistem să se achite cu adevărat de promisiunile făcute în numele lui? Cifrele arătau că perspectivele fericite efectiv nu există.
Prăpastia dintre voinţa locuitorilor Europei şi planurile tehnocraţilor
Când guvernele Europei s-au întrunit să discute constituţia destinată să le unească irevocabil naţiunile a fost necesar să fie întrebaţi, cel puţin de ochii lumii, locuitorii statelor respective.
Primele concluzii nu au corespuns deloc cu ceea ce ar fi vrut să obţină tehnocraţii supranaţionali. În 2005 locuitorii Franţei şi Olandei au respins în masă Constituţia europeană. În Marea Britanie trebuia sa să se organizeze un astfel de referendum în primăvara lui 2006, dar s-a renunţat la acest plan de teama unui rezultat similar. Constituţia a fost ratificată doar de Parlament. La fel s-a procedat şi în celelate state pentru ca proiectul să meargă totuşi înainte. Opoziţia locuitorilor Europei nu a contat, deşi tehnocraţii susţin tot timpul că tot ceea ce fac ei este voinţa popoarelor Europei. Din contră, s-au intensificat campaniile de manipulare a opiniei publice.
Se repetă astfel povestea arhitectului franco-elveţian Le Corbusier, care avusese ambiţia de a impune oamenilor să trăiască în oraşul viitorului. Le Corbusier considera că multe dintre necazurile care asediau omenirea îşi aveau originea în traiul din oraşe neplanificate. Se impune ca aceste oraşe, începând cu Parisul, să fie rase de pe suprafaţa pământului şi înlocuite cu „oraşele viitorului”, planificate până în cele mai mici detalii. După ce timp de două secole visul său a fost privit doar ca o simplă curiozitate, ocazia de a-şi pune proiectul în practică a fost creată după al doilea război mondial, când arhitecţi şi urbaniştii au trebui să reconstruiască oraşele distruse de bombardamente. Celebrele blocuri comuniste nu au fost nici ele departe de această idee, ci au reprezentat alternativa estică a oraşului viitorului.
Astfel că începând cu anii şaizeci s-au putut vedea apărând în multe oraşe din Marea Britanie mai întâi terenuri vaste cu turnuri de beton şi lespezi de ciment, înconjurate de spaţii publice largi şi parcurse de artere urbane noi. Construcţii similare au început sa apară şi pe continent, chiar şi astăzi moda clădirilor impersonale, standardizate de sticlă şi beton, este dogmă în construcţii.
Oamenii însă şi-au dat rapid seama că departe de a crea oraşele lucitoare şi eficiente promise, proiectele arhitecţilor dădeau naştere unor construcţii inumane, lipsite de suflet, apăsătoare, murdare şi urâte, care au ajuns la scurtă vreme să se transforme în adevărate capcane. Betoane desfigurate de graffiti, alei bântuite de toxicomani şi tâlhari, spaţiile înconjurătoare moarte, presărate cu iarbă uscată şi tocită. Viziunea unei lumi perfect planificate părea atrăgătoare în teorie, însă practica a dovedit clar că ea nu avea nici o legătură cu realitatea omenească. Curând s-a dovedit clar că visul lucitor nu dusese decât la un coşmar.
Echivalentul dorinţei lui Le Corbusier de a demola oraşele vechi a fost aversiunea lui Monnet faţă de statul-naţiune. Misiunea sa de a crea guvernul supranaţional al viitorului, condus de tehnocraţi, înălţându-se mai presus de toate complicaţiile naţionalismului şi ale democraţiei a fost aparent dusă la final. S-a blocat însă la testul practic, chiar dacă asemeni planurilor lui Le Corbusier părea într-o vreme să deschidă toate drumurile şi să soluţioneze toate problemele.
Pe listele nesfârşite de legi ce au hotărât Politica Agricolă Comună, Politica Pescuitului Comun, Politica Concurenţei şi toate celelalte, se găsesc marile blocuri-turn ale „proiectului european”. În cazul lui  Le Corbusier tot ceea ce nu era bun la blocurile lui a devenit evident când în ele au trebuit să locuiacă oameni, oameni vii care au descoperit că aceste clădiri sfidau realităţile şi nevoile omeneşti. La fel au început să stea lucrurile şi cu „blocurile-turn” create de tehnocraţii Uniunii Europene. În faţa lipsei de suflet a oraşelor lui Le Corbusier oamenii au început să jinduiască după căldura, vitalitatea şi realitatea omenească a vechilor oraşe. Locuitorii UE au descoperit deja că şi-au pierdut treptat libertatea şi puterea propriilor ţări de a se guverna singure şi au început să aprecieze într-un fel nou valoarea vechiului mod de a trăi, ce le-a fost luat fără ştirea lor.
Va veni o vreme când fantezia marelui „proiect european” se va destrăma, biruită de realitate, distrusă de toate acele contradicţii pe care, în ambiţiile ei, n-a fost în stare să le prevadă şi pe care n-ar fi putut niciodată să le rezolve. Numai că este posibil să lase în urma ei un pustiu din care popoarele Europei vor avea nevoie de mulţi ani ca să se trezească iar la viaţă.

Conspiratia TTIP, BIT, CETA si NAFTA: Corporatiile din SUA-UE vor fi deasupra intereselor oamenilor ! Un adevarat paienjenis al Iluminatilor, prin care doresc sa instaureze Noua Ordine Mondiala si Guvernul Mondial !

Atunci cand oamenii, inca mai sustin ca, „SUA-UE sunt benefice pentru evoluatia oamenilor”, ar face bine, dupa ce studiaza dovezile din acest articol, sa se mai gandeasca inainte de a mai emite astfel de aprecieri, caci „Visul Europeano-American” se va transforma curand in cel mai crancen cosmar, asta daca nu […]

Atunci cand oamenii, inca mai sustin ca, „SUA-UE sunt benefice pentru evoluatia oamenilor”, ar face bine, dupa ce studiaza dovezile din acest articol, sa se mai gandeasca inainte de a mai emite astfel de aprecieri, caci „Visul Europeano-American” se va transforma curand in cel mai crancen cosmar, asta daca nu luam atitudine.

stop-ttip-400x251

Ce este Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investitii (TTIP) ?

„Conform definiţiilor oficiale, publicate pe siteurile Comisiei Europene, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții („TTIP”) este un acord comercial în curs de negociere între Uniunea Europeană și Statele Unite.

Prevederile acestui acord au ca scop ‘’înlăturarea barierelor din calea comerțului (tarife vamale, reglementări inutile, restricții privind investițiile etc.) într-o gamă largă de sectoare economice, pentru a facilita cumpărarea și vânzarea de mărfuri și servicii între UE și SUA.”

Aşadar, scopul principal al TTIP, după cum recunosc chiar autorii negocierilor, este de a elimina anumite „bariere” de reglementare care limitează profiturile corporațiilor transnaționale de pe ambele părţi ale Atlanticului. Aceste „reglementări inutile”, sunt de fapt standardele sociale și reglementările de mediu care reușesc (incă) să protejeze cetățenii europeni de abuzuri ale corporațiilor sau de substanțe nocive in alimentație sau mediu înconjrător.

Bariere pot fi drepturile din domeniul muncii, normele de siguranță alimentară (inclusiv restricțiile ce privesc OMG-urile), condiţiile de utilizarea substanțelor chimice toxice și legile privind protecția datelor personale

Deși se negociază în secret, au apărut pe diverse canale frânturi din acest acord și analize ale specialiştilor care confirmă temerea că TTIP va aduce mai multe dezavantaje, printre care:

– O legislaţie paralelă, doar pentru corporaţii !

Prin mecanismul cunoscut sub numele de „soluționarea litigiilor între investitori și stat” (ISDS), inclus în acest tratat, companiile au dreptul de a acţiona în instanțe comerciale guvernele care iau decizii ce reduc profiturile companiilor.

– Alimente injectate sau organisme modificate genetic !

Prin conceptul de “corență de reglementare” standardele de calitate ale produselor alimentare, ale produselor cosmetice şi produselor medicale pot fi coborâte la același nivel cu cel al standardelor americane, care de cele mai multe ori sunt foarte joase și care nu respectă principiul precauției.

– Cianură şi gaze de şist !

TTIP deschide calea către importarea de procedee industriale dăunătoare pentru mediu cum sunt fracturarea hidraulică şi mineritul cu cianură.

– Drepturi de muncă, restrânse !

TTIP ar putea duce la coborârea oricăror standarde de muncă identificate ca „bariere” în calea comerțului, cum ar fi contractele colective de muncă, care ar putea fi invocate ca reprezentând restricții cu privire la modelul de afaceri al companiilor.

– Privatizarea serviciilor publice şi a bunurilor culturale !

TTIP îşi propune să creeze noi piețe prin deschiderea serviciilor publice și a contractelor de achiziții publice către corporații transnaționale, fapt ce amenință să introducă un nou val de privatizări în sectoare-cheie, cum ar fi sănătatea și educația.

În concluzie TTIP și fratele lui geamăn CETA (Acordul economic si comercial UE-Canada) sunt concepute pentru a crește puterea multinaționalelor în detrimentul democrației și binelui general.”[1]

Cum ne afecteaza ?

„Pe site-ul Comisiei Europene găsim următoarea afirmație: „Un acord comercial între UE și SUA va avea repercusiuni asupra economiei mondiale. De exemplu, creșterea schimburilor comerciale între cei doi giganți economici va duce la creșterea cererii de materii prime (…) Cu cât va fi mai extins acordul încheiat între UE și SUA, cu atât mai mari vor fi beneficiile pentru restul lumii.” din care putem extrage concluzia că deși resursele naturale se epuizează se dorește încurajarea consumului, dar în beneficiul cui / cu ce preț?

”Armonizarea standardelor tehnice europene și americane ar putea foarte bine să servească drept bază pentru stabilirea de standarde mondiale: dimensiunea pieței transatlantice este atât de mare încât, în cazul în care aceasta ar avea un ansamblu unic de standarde, celelalte țări ar avea tot interesul să le adopte la rândul lor.” – din această declarație putem înțelege că acest parteneriat transatlantic va deveni un reper mondial și că celelalte țări vor fi nevoite să adopte prevederile acestui acord pentru a putea exista în continuare pe piață, deoarece ”majoritatea decide”. Există posibilitatea creării unui monopol asupra reglementărilor în ceea ce privește comerțul internațional care va influența mai multe domenii:

– Standardele de munca !

Există multe declarații cu privire la locurile de muncă ce vor fi create și la posibila creșterea economică ce va fi determinată de TTIP, iar cele mai optimiste scenarii susțin ideea creșterii PIB-ului Europei cu până la 119,212 milioane de euro, iar în SUA se preconizează o creștere a PIB cu 94,904 milioane de euro.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a confirmat că TTIP este de natură să provoace un proces „prelungit și substanțial” de relocare (reorganizare) a slujbelor europenilor, deoarece companiile vor fi încurajate să procure bunuri și servicii din SUA unde standardele de muncă sunt mai mici și drepturile sindicale sunt inexistente. Barierele identificate în calea comerțului vizează în mod explicit să includă normele de protecție a ocupării forței de muncă, sănătatea și securitatea muncii, iar prin acest parteneriat nu se poate garanta, calitatea sau numărul locurilor de muncă rezultate.

În condițiile în care rata șomajului din Europa a ajuns deja la niveluri record, cu șomajul în rândul tinerilor la peste 50% în unele state membre ale UE, Comisia Europeană recunoaște că există „îngrijorări legitime” asupra faptului că lucrătorii care își pierd locul de muncă ca urmare a ratificării TTIP nu vor fi în stare să își găsească alte locuri de muncă.

Există, de asemenea, îngrijorări asupra faptului că TTIP ar putea duce la coborârea oricăror standarde de muncă identificate ca „bariere” în calea comerțului, cum ar fi contracte colective de muncă, care ar putea fi invocat ca reprezentând restricții cu privire la modelul de afaceri al concurenților

SUA a refuzat ratificarea convențiilor Organizația Internațională a Muncii privind standardele fundamentale de muncă, cum ar fi negocierea colectivă, libertatea de asociere și dreptul de a se organiza. Jumătate din statele SUA au adoptat deja o legislație împotriva sindicatelor sub umbrela convenției cadru ”dreptul la muncă” prin care se subminează finanțările sindicatelor și prin care se permite sectorului de afaceri să taie din drepturile salariale sau din alte beneficii (asigurare medicală, contribuții la fondul de pensii)

Sectorul Business vede TTIP ca o oportunitate de a-și muta producția către locurile în care salariile și drepturile lucrătorilor sunt cele mai mici, în scopul de a reduce costurile forței de muncă și de a crește profiturile corporative. Comisia Europeană este deja cunoscută pentru susținerea cererilor formulate de grupurile de afaceri europene pentru ca salariile și drepturile de muncă să fie restrânse în întreaga UE.

Dispozițiile propuse de TTIP privind protecția investitorilor având în vedere îmbunătățirea în viitor a termenilor și condițiilor de angajare ar putea duce la pretențiile de despăgubire solicitate de către corporații din UE și SUA.

De exemplu o corporație care a investit în România și a creat un număr de locuri de muncă în momentul în care salariul minim pe economie era de 900 lei va putea da statul în judecată, dacă acesta va ridica salariul minim la suma de 1000 de lei, deoarece această reglementare îi afectează profitul. Există deja un astfel de exemplu Compania franceză Veolia a adus o astfel de plângere împotriva Egiptului în raport cu contractul său pe 15 ani pentru eliminarea deșeurilor din Alexandria – un contract abandonat de către societatea Veolia în octombrie 2011.

Veolia solicită despăgubiri din partea statului egiptean, pe motiv că, printre altele, marjele sale de profit au fost afectate negativ de eforturile Consiliul Național pentru reglementarea Veniturilor (National Wage Council ) de a menține salariile din sectorul public și privat, în conformitate cu inflația. Teama de a se confrunta cazuri similare în TTIP ar putea avea ca efect descurajarea țărilor de a introduce majorări ale beneficiilor ocupării forței de muncă în viitor.

– Suveranitatea Statului !

Poate cea mai periculoasă prevedere din cadrul Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) este cea cu privire la rezolvarea litigiilor între investitori și stat (ISDS).

Mecanismul de soluționare a litigiilor între investitori și stat (ISDS) este un instrument de drept internațional public, care acordă unui investitor străin dreptul de a iniția o procedură de soluționare a diferendelor împotriva unui guvern străin („statul-gazdă”) sau așa cum îl definește Comisia Europeană în fișa de date publicată în Noiembrie 2013 – un sistem care ”permite unui investitor să inițieze o acțiune împotriva autorităților țării gazdă în fața unui tribunal internațional” în cazul în care investitorului nu i-a fost respectată una din garanțiile oferite de statul gazdă.

Întrucât tribunalele naționale „ar putea să nu fie imparțiale ori independente” (conform unui alt document al Comisiei), litigiile dintre investitori și state se vor judeca în fața unor comisii internaționale compuse din trei arbitri, astfel investitorii au dreptul de a ocoli instanțele interne și de a înainta cererile lor direct tribunalelor de arbitraj internaționale, prin încălcarea obligației tradiționale care prevede că trebuie apelat la instanțele naționale înainte de a recurge la forurile internaționale.

În unele cazuri, companiile autohtone s-au reinventat ca investitorii „străini”, pur și simplu, în scopul de a profita de privilegii ISDS și de a da în judecată propriul guvern. Avem un astfel de exemplu și în România, unde frații Ion și Viorel MICULA, principalii acționari ai grupului alimentar European Drinks, au deschis un proces împotriva statului român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (International Centre for Settlement of Investment Dispute) pe motiv că statul român nu și-a respectat angajamentele cu privire la protecția investițiilor din acordul bilateral dintre Suedia și România.

În urma acestui proces statul român datorează fraților Micula 376 milioane lei + penalități. Întrebarea este cine garantează independența și imparțialitatea acestor tribunale arbitrare a căror decizii nici măcar nu pot fi contestate în condițiile în care cazurile sunt decise nu de judecători, ci de către un mic grup de avocați plătiți cu ora, care au un interes legitim în a încuraja companiile să deschidă mai multe cazuri pentru a-și spori propriile venituri.

Accentul principal nu este în jurul reducerii tarifelor deja mici care există între SUA și UE, ci se urmărește crearea unui mediu economic care va favoriza companiile multinaționale și va împiedica statele să adopte noi reglementări.

Sub TTIP, corporațiile din SUA și UE vor avea puterea de a contesta deciziile democratice depuse de statele suverane, și de a solicita despăgubiri în cazul în care aceste decizii au un impact negativ asupra profiturilor lor. Exemple de acest gen sunt multe la nivel mondial, dar toate au aceeași cauză – mecanismul de protecție ISDS, care nu este un mecanism de protecție al investițiilor, ci un mecanism de atac la suveranitate și democrație.

O altă problemă ridicată de TTIP este aceea de armonizare a standardelor (proces numit ”coerență de reglementare”, care de exemplu, reglementează aspecte care variază de la energie, minerit, agricultură, industria farmaceutică, până la protecția datelor cu caracter personal prin adoptarea automată a standardelor cele mai puțin restrictive.

Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci este puțin probabil ca în viitor Uniunea Europeană să mai poată restricționa folosirea substanțelor dăunătoare oamenilor, animalelor sau mediului ca: neonicotinoide, ractopamina, clorul (Clorinarea cărnii de pui destinată consumului alimentar) sau organisme modificate genetic.

– Protectia Datelor Personale (Protectia Intelectuala) !

În timp ce în Uniunea Europeană protecția datelor cu caracter personal este văzută ca un drept fundamental al cetățenilor în SUA aceasta este privită ca o barieră în calea comerțului și multe companii influente ca: Google, Microsoft, Facebook etc. vor face presiuni ca protecția datelor cu caracter personal să facă parte din Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții deoarece au tot interesul să obțină accesul la aceste date, atâta timp cât reglementările cu privire la protecția datelor din UE se pot traduce și prin profituri mai mici.

Capitolul drepturilor de proprietate intelectuală din TTIP este setat să conțină dispoziții referitoare la drepturile de autor, brevete, patente și mărci comerciale, cu scopul de a consolida controlul corporativ asupra cunoștințelor, în detrimentul accesului public.

În ceea ce privește brevetele, cel mai mare impact este probabil să fie în domeniul producției medicamentelor: companiile farmaceutice sunt foarte dornice de a opri utilizarea alternativelor foarte ieftine și larg răspândite prin înlocuirea acestora cu medicamente foarte scumpe pentru care dețin patentele.

Industria farmaceutică încearcă să își extindă monopolurile pe medicamente în toată lumea pentru a preveni intrarea pe piață a versiunilor mai ieftine. Pe de altă parte industria farmaceutică urmărește să folosească TTIP pentru a restricționa accesul public la datele din studiile clinice, acest lucru va submina transparența și va conduce la creșterea costurilor pentru sistemele naționale de sănătate în viitor.

Compania americană Eli Lilly a lansat un atac bazat pe prevederile NAFTA (Acordul Nord-American de Comerț Liber – Acord similar TTIP) după ce instanțele canadiene au invalidat drepturile companiei Eli Lilly pentru monopolul de brevet privind medicamentul numit Strattera folosit în tratarea sindromul hiperkinetic (ADHD). Instanțele din Canada au făcut acest lucru după ce au stabilit că Eli Lilly nu a prezentat dovezi suficiente (un singur studiu bazat pe 22 de pacienți), atunci când a depus cererea de brevet pentru a demonstra că Strattera ar aduce beneficiile pe termen lung promise de companie. Eli Lilly, a cincea corporație americană farmaceutică, ca mărime, face presiuni pentru schimbarea standardelor de brevetare și cere 100 milioane dolari de la contribuabilii canadieni drept compensație pentru punerea în aplicare a standardelor de brevet existente înaintea semnării NAFTA.

Comisarul UE pentru Justiție, Drepturi Fundamentale și Cetățenie, Viviane Reding, a declarat în 2013, în contextul interceptărilor SUA asupra oficialilor europeni (cazul Angela Merkel) că acestea au deteriorat încrederea transatlantică. Oficialul UE a cerut părții americane să instituie un cadru legal mai strict în ceea ce privește respectarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal pentru a se reconstrui încrederea reciprocă, în caz contrar negocierile bilaterale privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții vor avea de suferit, dar această reacție a fost în situația în care acest parteneriat se negocia, dacă ar fi fost semnat deja, SUA ar fi avut tot dreptul să intercepteze aceste convorbiri, chiar dacă în conformitate cu legislația europeană această activitate este clasificată drept spionaj.

Din datele de mai sus putem ajunge ușor la concluzia că indiferent de unghiul din care privim lucrurile o liberalizare a pieței care să includă și protecția datelor cu caracter personal va avea un impact simțitor asupra drepturilor cetățenilor europeni.

– Siguranta Alimentara !

Actualmente în Uniunea Europeană guvernează „principiul precauției” – în conformitate cu acest principiu, este posibil să se retragă un produs de pe piață în cazul în care există un risc care ar putea reprezenta un pericol pentru sănătatea umană, chiar dacă nu există date științifice suficiente pe care să se bazeze o evaluare completă a riscului, pe când în SUA nu poți invoca acest principiu pentru interzicerea unor substanțe, ci trebuie să demonstrezi că acestea sunt dăunătoare ca să le poți exclude.

Reglementările europene privind siguranța alimentară – inclusiv restricțiile asupra organismelor modificate genetic (OMG-uri), pesticide, carne de vită tratată cu hormoni de creștere – sunt vizate de grupurile de afaceri în vederea eliminării prin intermediul TTIP.

Producătorii de produse alimentare din SUA nu trebuie să îndeplinească aceleași standarde de bunăstare a animalelor sau de protecție a mediului ca și omologii lor europeni, și au căutat mult timp o soluție pentru a elimina controalele UE, care le limitează vânzarea produselor pe piețele europene. Aceștia au identificat sistemul UE de control cu privire la utilizarea pesticidelor ca unul din primele seturi de standarde care urmează să fie declasate în urma semnării TTIP.

Aproximativ 80% din toate alimentele procesate vândute în supermarket-uri din SUA în prezent conțin ingrediente modificate genetic. În schimb, ca urmare a rezistenței puternice a populației, practic produsele alimentare modificate genetic nu se vând în supermarket-urile europene, și orice aliment care include ingrediente modificate genetic trebuie să fie etichetat în mod clar ca atare.

Mecanismele de controlul ale UE asupra substanțelor perturbatoare ale sistemului endocrin (produse chimice cunoscute pentru interferența cu sistemul hormonal uman) stabilesc nivelul maxim admis de contaminare la un nivel care ar bloca 40% din totalul exporturilor de produse alimentare din SUA către Europa.

Peste 90% din carnea de vită din SUA este produsă cu utilizarea de hormoni de creștere pentru bovine care au legătură cu cancerul la om, și restricțiile UE privind importul de astfel de carne de vită sunt în vigoare încă din 1988. Guvernul SUA a solicitat deja ridicarea acestor restricții la Organizația Mondială a Comerțului, și grupuri de afaceri solicită eliminarea acestor restricții prin acordul TTIP calificându-le drept bariere „inutile” în calea comerțului.

Producătorii americani de carne de pui și curcan prelucrează carcasele de pasăre, de regulă cu clor, înainte de a le vinde consumatorilor – un proces care a fost interzis în UE încă din 1997.

Comisia a ridicat deja interdicția de la nivel european asupra importurilor de porci vii și de carne de vită pulverizate cu acid lactic din SUA, în ciuda aversiunii unui număr de state membre ale UE și prin ratificarea TTIP toate cele expuse mai sus ar putea fi permise și în UE.

– Servicii Publice !

Comisia a făcut demersuri pentru a liberaliza „utilitățile publice”, pe motiv că dorește ca serviciile publice să fie incluse în acordurile comerciale ale UE, cu excepția doar a serviciile legate de securitate, cum ar fi controlul judiciar, al traficului aerian sau al poliției de frontieră.

TTIP are scopul nu numai de a slăbi reglementările privind mediul și siguranța alimentară, dar, de asemenea, de a asigura liberalizarea piețelor de servicii, inclusiv de servicii publice, cum ar fi sănătatea, educația și apa. Companiile americane sunt deosebit de dornice de a avea acces la sistemele de sănătate publică din Europa, pe care le văd ca pe niște piețe mari care încă așteaptă să fie exploatate.

În plus față de perspectiva de predare a serviciilor publice către companiile lucrative, unul dintre efectele cele mai perfide ale acordurilor de liber schimb este că devine efectiv imposibil pentru țări să restabilească serviciile publice, dacă acestea au fost deja privatizate.

Investitorii străini vor putea să dea în judecată țările-gazdă pentru pierderi de profit cauzate de schimbarea reglementărilor în domeniul privatizării serviciilor publice în cazul în care măsurile de protecție a investitorilor sunt incluse în TTIP

Vorbind în fața Forumului European de Sănătate, în octombrie 2013, Merkel a avertizat oamenii să nu creadă că TTIP ar putea oferi o oportunitate de a ridica standardele în domeniul sănătății sau al accesului la medicamente: „Trebuie să ne amintim că America funcționează bine pentru cei cu bani, dar nu atât de bine pentru cei fără”

Comisia Europeană și guvernul Statelor Unite intenționează să folosească TTIP pentru a direcționarea contractelor de achiziții publice către sectorul privat. Acest lucru înseamnă că mai multe politici de achiziții publice locale în susținerea obiectivelor sociale și de mediu importante, nu vor mai putea fi permise

Guvernul SUA și-a manifestat intenția de a viza scheme UE privind achizițiile publice, cum ar fi programele de alimentare locale promovate în școli și alte instituții publice. Încă o dată, singurele care vor avea de câștigat din asta vor fi corporațiile transnaționale care forțează eliminarea furnizorii locali și preluarea contractele acestora.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă declarația președintelui companiei Nestle (cea mai mare companie de îmbuteliere a apei din lume), Peter Brabeck-Letmathe, conform căruia corporațiile ar trebui să dețină orice strop de apă de pe planetă – iar populația să nu poată primi apă fără să plătească, susținând că cea mai bună soluție pentru accesul la apă este privatizarea acesteia, apa fiind un aliment ca oricare altul ar trebui să aibă o valoare de piață.

– Standardele de Mediu !

Comisia Europeană recunoaște incompatibilitatea fundamentală între modurile de abordarea ale UE și SUA, dar este încă în căutarea unei posibile „convergențe de reglementare și de recunoaștere în sectorul produselor chimice” în beneficiul partenerilor din industrie. Companii europene sunt încântate să-și unească forțele în utilizarea TTIP pentru a elimina reglementările de mediu pe care le numesc „un dezavantaj nedrept în raport cu concurenții lor la nivel mondial”.

TTIP va crește producția, consumul și transferul internațional de mărfuri, iar emisiile de gaze cu efect de seră vor crește direct proporțional cu acestea, așa cum precizează chiar Comisia: efectul dorit al TTIP va adăuga un plus de 11 de milioane de tone de CO2 în atmosferă, provocând nerespectarea angajamentelor asumate de UE de reducere a emisiilor în temeiul Protocolului de la Kyoto.. În studiul de impact al Comisiei se constată că această creștere a producției va crea „pericole atât pentru resursele naturale cât și pentru conservarea biodiversității”

Organul european de reglementare a substanțelor chimice – REACH (Înregistrarea, Evaluarea, Autorizarea și Interzicerea Substanțelor Chimice – EU Regulation No 1907/2006 concerning the Registration, Evaluation, Authorisation and Restriction of Chemicals (REACH), 18 December 2006.) se bazează pe principiul precauției și solicită industrie să facă dovada că un produs chimic este sigur înainte de a fi certificat pentru uz comercial.

Prin contrast, Toxic Substances Control Act al SUA din 1976 (TSCA) impune autorității de reglementare publică să demonstreze că o substanță chimică este nesigură înainte ca utilizarea acesteia să poată fi limitată. Sub TSCA (Toxic Substances Control Act 1976), Agenția de Protecție a Mediului din SUA a reușit să introducă controale la doar șase din cele 84.000 de produse chimice care sunt în uz comercial în Statele Unite ale Americii.

Un astfel de regim inexact are consecințe imediate asupra expunerii publicului la riscuri de sănătate: Ex: în timp ce în UE în industria cosmeticelor sunt interzise în utilizarea 1.200 de substanțe, în SUA sunt interzise doar o duzină (12)

Cerințele de durabilitate prevăzute în Directiva UE privind energia regenerabilă au fost vizate de către producătorii de biocombustibil americani dornici de a „armoniza” reglementările UE cu standardele scăzute ale SUA. Guvernului SUA folosește, de asemenea, TTIP pentru a submina Directiva UE privind calitatea carburanților, astfel încât să faciliteze rafinăriilor din SUA exportul de petrol în Europa, care a fost extras din nisipurile bituminoase canadiene, cu consecințe devastatoare asupra mediului. În plus, TTIP ar deschide ușa pentru exportul în masă a gazului de șist din SUA în Europa, ceea ce duce la o expansiune de fracturare hidraulică (fracking) în Statele Unite ale Americii, precum și dreptul companiilor americane de a contesta interdicții pe fracking în Europa.

O altă cerință majoră din SUA este ca UE să renunțe la Directivei privind calitatea combustibilului, ce prevede în prezent că petrolul din nisipurile bituminoase din Canada nu poate fi importat în Europa. Nisipurile bituminoase reprezintă unul dintre proiectele cele mai distructive de mediu de pe planetă, care dacă tot petrolul ar fi extras ar putea produce o amprenta de carbon egală cu emisiile globale de carbon pe șapte ani.

SUA vor avea acces la o piață uriașă nouă de export, în timp ce UE speră să beneficieze de gaz mai ieftin de la boom-ul gazelor de șist din SUA.”[2][3][4][5][6][7]

Cum va puteti implica ?

– Adunati semnaturi !

Intrati aici -> http://stopttip.ro/aduna-semnaturi.

– Lista cu ONG-uri care militeaza impotriva TTIP !

Lista o puteti vizualiza aici ->  http://stopttip.ro/lista-ong-uri-partenere.

Unele ONG-uri cum ar fi „Active Watch” sunt suspecte ca si ONG-uri ce supravegheaza si se comporta abuziv cu privire la Libertatea de Exprimare, sub pretextul „combaterii rasismului, xenofobiei etc.”.

– Semnati Petitia Cetateneasca !

Dreptul la Petitie este unul fundamental, garantat si trebuie utilizat in scop civil pentru a se lua atitudine impotriva abuzurilor diverse ale Capitalismului. Pentru a semna Petitia intrati aici -> http://stopttip.ro/formular-de-semnat-online.

Documente Resursa !

Pentru a vedea si studia diverse documente oficiale, neoficiale, dezbateri, dar si articole pe aceasta tema, la nivel international, intrati aici -> http://stopttip.ro/category/documente-resursa.

SURSE

1. http://stopttip.ro/ce-este-ttip/

2. http://stopttip.ro/standardele-de-munca/

3. http://stopttip.ro/suveranitatea-statului/

4. http://stopttip.ro/proprietatea-intelectuala/

5. http://stopttip.ro/hrana-cresterea-animalelor-agricultura-2/

6. http://stopttip.ro/servicii-publice-2/

 

 

 

Greenpeace: „România trebuie să ceară oprirea negocierilor TTIP în cadrul Consiliului UE!”

Greenpeace România solicită D-lui Costin Borc, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri să susțină oprirea negocierilor actuale pentru TTIP. Greenpeace România solicită D-lui Costin Borc, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri să susțină oprirea negocierilor actuale pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții dintre […]
Greenpeace România solicită D-lui Costin Borc, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri să susțină oprirea negocierilor actuale pentru TTIP.

Greenpeace România solicită D-lui Costin Borc, Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri să susțină oprirea negocierilor actuale pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, publicarea întregii documentații aferente și stabilirea unui proces transparent de consultare publică la nivelul fiecărui stat membru.

În data de 13 mai 2016, Consiliul UE pentru Afaceri Externe se reunește  pentru a discuta, printre altele, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții UE – SUA (TTIP), precum și acordul economic comercial cuprinzător UE – Canada (CETA). Greenpeace trage puternice semnale de alarmă în privința celor două acorduri comerciale discutate și solicită ministrului să ceară oprirea negocierilor în aceste procese.

La începutul săptămânii în curs, Greenpeace Olanda a oferit publicului larg posibilitatea consultării a 13 capitole ([1]) din textul negocierilor pentru TTIP ([2]). Până atunci aceste informații au fost ținute secrete. Acestea confirmă motivele de îngrijorare ale societății civile, expunând poziții de negociere ale ambelor părți, până acum complet ascunse publicului.

Conform documentelor, deși negocierile se desfășoară cu ușile închise pentru parlamentele naționale și cel european, cât și pentru societatea civilă, de fapt au avut loc mai multe consultări cu lobby-ul companiilor interesate de semnarea TTIP, amprenta acestora regăsindu-se în capitolele publicate. Acest aspect pune sub semnul întrebării corectitudinea întregului proces de negociere. În multe cazuri documentele arată cum implicarea industriei a avut un rol determinant în decizii importante, punctând existența unor discuții repetate despre necesitatea consultării industriei și instanțe în care au fost preluate îndrumările din partea acesteia ([3]).

Din punct de vedere al protecției mediului, textele dezvăluie mai multe motive de îngrijorare: de exemplu, în toate cele 248 de pagini nu există nicio referire la prevenirea sau diminuarea impactului comerțului asupra climei, regula Excepțiilor Generale din acordul GATT[4] lipsește de asemenea, iar principiul precauției instaurat prin Tratatul UE nu este menționat în nicio instanță[5].

Documentele publicate săptămâna aceasta vin să întărească îngrijorările existente față de TTIP precum mecanismul de rezolvare a disputelor între state și investitori străini, care ar instituționaliza practica curților de arbitraj în afara controlului judiciar național, care privilegiază investitorul în detrimentul normelor democratice. România resimte deja extrem de puternic astfel de arbitraje (exemplul  recent al cazului fraților Micula, precum și arbitrajul în derulare cu Gabriel Resources în cazul Roșia Montană), iar TTIP și CETA ar deschide mult mai mult ușa către astfel de practici.

Date fiind importanța și magnitudinea implicațiilor acestui subiect, considerăm că negocierile nu mai pot continua în forma actuală, în secret, ci este necesară transparentizarea întregului proces. Pentru a putea afla în cunoștință de cauză dacă acest acord este benefic economiei și cetățenilor României și ai UE, publicarea în întregime a capitolelor negociate consolidate este absolut necesară, precum și stabilirea unui proces transparent de consultare publică la nivelul fiecărui stat membru.,” declară Ionuț Cepraga, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România.

Referitor la CETA, unde negocierile au fost deja încheiate, impactul acestui acord asupra economiei naționale și asupra dezvoltării durabile rămân necunoscute. O analiză în acest sens trebuie luată în considerare înaintea unui vot asupra acordului. Mai mult, acordul economic comercial cu Canada nu pune România pe picior de egalitate, Canada (ca și Statele Unite, de altfel) refuzând ridicarea vizelorpentru cetățenii români.  Acest lucru a fost subliniat deja de Ministerul Afacerilor Externe din România[6], dar problema nu a fost soluționată. În acest sens, susținem că semnarea acordului CETA de către România nu poate să aibă loc înainte de rezolvarea problemelor legate de regimul vizelor între cele două țări, întrucât comerțul liber nu poate fi mai presus de libera circulație a cetățenilor români, adaugă Ionuț Cepraga, coordonator de campanii în cadrul Greenpeace România

O analiză a capitolelor și documentelor TTIP este disponibilă aici: http://goo.gl/d0eGv3

Scrisoarea către ministru este disponibilă aici: https://goo.gl/oHnaE6

Documentele făcute publice de Greenpeace Olanda sunt disponibile aici: https://www.ttip-leaks.org/

SURSE

  1. http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/schimbari-climatice-energie/activitati/romania-sa-ceara-oprirea-ttip/#.Vy7eLo1k2jg.facebook

Uniunea Europeană este, de fapt, dincolo de aparențe, antipodul democraţiei

„Ziarul L’antidiplomatico, în ediția sa din 29 iunie 2015, revine asupra ultimelor declarații ale lui Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, referitoare la conducătorii europeni şi la politica lor, vizavi de dosarul grecesc. De 5 ani, cu scopul de a redresa economia Greciei, „Troika“ (Comisia Europeană, Banca Centrală […]

„Ziarul L’antidiplomatico, în ediția sa din 29 iunie 2015, revine asupra ultimelor declarații ale lui Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, referitoare la conducătorii europeni şi la politica lor, vizavi de dosarul grecesc. De 5 ani, cu scopul de a redresa economia Greciei, „Troika“ (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) le-a impus grecilor un regim de austeritate care a făcut ca Produsul Intern Brut al ţării să scadă cu 25%! Nicio altă depresiune economică nu a avut consecinţe atât de catastrofale, comentează Stiglitz, care reaminteşte un fapt simplu: azi, rata şomajului în rândul tinerilor este mai mare de 60%.

Ne aflăm deci în faţa unui eşec usturător al politicii Troikăi, care refuză întotdeauna să-şi recunoască greşelile. Sumele de bani incredibil de mari împrumutate Greciei nu au contribuit niciodată la relansarea sau la reformarea economiei. Ele au ajuns pur şi simplu în buzunarele creditorilor sectorului privat – inclusiv băncile germane şi franceze.

De acum înainte, Grecia trebuie să facă faţă unor obligații cu termene precise pentru a-şi putea onora datoriile, şi totul pare a indica faptul că liderii europeni folosesc aceste termene limită pentru a constrânge Grecia să se supună, să accepte inacceptabilul: nu numai măsurile de austeritate, ci şi o serie de politici punitive de regresie.

De ce acţionează Europa astfel? Europa nu este oare sinonimă cu democrația? Pentru Stiglitz verdictul este fără drept de apel: UE reprezintă chiar antiteza democrației, de aceea mulţi lideri europeni îşi doresc pur şi simplu căderea guvernului de stânga condus de Alexis Tsipras. Ce alternativă li se oferă grecilor? Dacă votează „da“, aceasta însemnă o depresiune economică fără de sfârşit. Dacă votează „nu“, însemnă să lase deschisă posibilitatea ca Grecia, cu puternica sa tradiţie democratică, să-şi hotărască singură destinul. Este tocmai ceea ce se petrece, şi aceasta îi îngrozește pe liderii europeni.

democracy

Odată cu Grecia asistăm la trezirea conștiinței unui popor. Care va fi următorul popor care va prelua ștafeta?”[1]

SURSE
  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10017
  2. Foto: Internet

Planul secret, diabolic al așa-zișilor «Iluminaţi» care a fost conceput pentru secolul XXI

 

Într-o carte pe care Henry Kissinger a numit-o „strălucită şi provocatoare… greu de respins“, insiderul Jacques Attali confirmă faptul că bancherii „Iluminați” sunt în curs de impunere a unei hidoase „Brave New World“ asupra omenirii, o lume bizară care n-are nicio conexiune cu frumuseţea, cu bunătatea, cu adevărul sau cu realitatea.
Cartea „O scurtă istorie a viitorului“ descrie ordinea de zi a elitei pentru secolul XXI. Titlul este revelator, deoarece Attali defineşte istoria ca fiind „nimic mai mult decât gândirea celor mai puternici“. Așadar, lucrarea este o poveste predictivă a secolului XXI, în funcţie de planurile elitelor.

Jacques Attali, francez de origine evreiască (recent a afirmat în cadrul Congresului European Evreiesc că populaţia evreiască din lume trebuie să se ridice la 200 de milioane), este un înalt tehnocrat care lucrează pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Attali are un CV deosebit. Timp de zece ani a lucrat în calitate de consilier al fostului preşedinte francez François Mitterand. În 1980, el a început programul european Eureka (un program major privind noile tehnologii care a inventat, printre altele, MP3).

În 1991, a participat în calitate de cofondator la înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. De asemenea, el se află la originea reformei învăţământului superior, cunoscută sub numele de LMD, concepută pentru a permite echivalarea tuturor studiilor superioare din Europa.

A publicat peste 50 de cărţi, vândute în peste şase milioane de exemplare în întreaga lume. Acestea includ şi o biografie a bancherului german Siegmund Warburg, pe care îl admiră foarte mult.

A scris, de asemenea, o prezentare elogioasă la adresa lui Karl Marx, argumentând că Marx a fost un adept al pieţei libere care a favorizat capitalismul ca un pas decisiv spre idealul său comunist, şi a prezis globalizarea aşa cum o ştim astăzi (de exemplu Noua Ordine Mondială).

În „O scurtă istorie a viitorului“, Attali prezice că secolul XXI se va desfăşura în trei faze distincte

1. Super-imperiul. Mai întâi va fi o eră de privatizare în care societățile (corporațiile) impun ordinea de zi. El scrie: „Banii îl vor scăpa în cele din urmă de tot ceea ce-l amenință, inclusiv de statele națiuni, care se vor distruge progresiv. Piața va deveni singura lege recunoscută în lume. Un sistem de putere a cărui structură rămâne evazivă, dar al cărui scop este global“.

2. Hiperconflictul. Super-imperiul va face implozie şi va exista o perioadă de haos la nivel mondial. Începând cu 2030, Attali prevede „războaie devastatoare, națiuni erodate, grupuri religioase, entități teroriste şi pirați ai piețelor libere care se vor lupta unul împotriva celuilalt“.

3. Hiperdemocrația (2060). Extenuată de războaie şi de revolte sociale, populația lumii va accepta cu brațele deschise „crearea unui guven mondial democratic“. Acesta va fi un sistem colectivist, în care toată lumea lucrează pentru „binele comun“ (știm cu toții ce înseamnă acest „bine comun“ încă din vremea comunismului).

Vă prezentăm în continuare câteva teme abordate de Attali în această carte, pentru a vă oferi o idee despre viitorul pe care ni-l pregătesc „elitele”.

Illuminati şi sexualitatea

În viitor, oamenii nu se vor mai lega și nu își vor mai crea familii. „Cuplul nu va mai fi principala bază a vieții și sexualități. (Oamenii) vor prefera să aleagă, în deplină transparență, iubirea poligamă sau poliandră.“

Forța motrice a acestei tendințe este utilizarea unor tehnologii care eliberează tineretul de controlul parental. Primul a fost radio-ul, care a permis tinerilor„Să danseze în afara sălilor de bal și, prin urmare, să fie liberi de orice supraveghere parentală – liberalizând sexualitatea, făcându-i deschiși la toate tipurile de muzică, de la jazz la rock, și anunțând astfel intrarea tinerilor în lumea consumației, a dorinței și a rebeliunii”.

O cultură dominată de mass-media va crea o populație egocentrică, care „va fi loială numai ei înșiși“.

Cu iubăreţii care vor eșua în fața problemelor impuse de viață, „lumea nu va mai fi decat o juxtapunere de singurătăți și dragostea o juxtapunere de masturbări“.

Scopul elitei este de a elimina dragostea din cadrul relațiilor sexuale, astfel încât aceasta să poată controla reproducerea. Attali scrie că, în secolul XX, societatea „a încercat să elimine rolul reproducător al sexualitați, făcând artificială maternitatea, prin utilizarea tot mai intensă de metode din ce în ce mai sofisticate ca: pilule, provocarea de dureri premature ale facerii, fertilizarea în vitro, mame-surogat“.

În viitor, societatea „va merge chiar atât de departe, încât să disocieze reproducerea și sexualitatea. Sexualitatea va fi împărăția plăcerii, reproducerea – o mașinărie“.

Generațiile viitoare „vor fabrica ființa umană ca pe un artefact făcut la comandă, într-un uter artificial, ceea ce va permite creierului să se dezvolte în continuare cu caracteristici alese în avans. Ființa umană va deveni astfel un obiect comercial“.

Supravegherea

Attali a descris o imagine a unui sistem de supraveghere care i-ar face și pe cei de la STASI (Ministerul pentru Securitatea Statului – fosta poliție politică a fostului stat RDG) să tresară.
Chiar și mașinile noastre de spălat vor conspira împotriva noastră, în timp ce „ambalajele produselor alimentare, tapițeriile vehiculelor și bunurile de uz casnic vor deveni «comunicative»“.

Vom trăi cu roboţi în care nu vom putea avea încredere.

„Roboții domestici vor deveni o prezență universală în viața de zi cu zi. Ei vor fi permanent conectați la rețele de mare putere pe care le vor putea accesa oriunde s-ar deplasa. Aceștia vor funcționa ca ajutoare pentru treburile domestice, ca ajutoare pentru persoanele cu handicap sau în vârstă, ca lucrători și ca membri ai forțelor de securitate. În special, aceștia vor deveni «Watchers» (Supraveghetori).“

Toate datele noastre vor fi colectate de firmele de securitate privată și publică. Ca principală formă de supraveghere vor fi folosite dispozitivele portabile de divertisment. Germenele acestui lucru este astăzi iPhone-ul care trimite date către NSA (Agenda Naționala de Securitate).

Orice obiect transportabil va fi permanent urmărit. Toate datele pe care le conține, inclusiv imagini din viața de zi cu zi a fiecăruia, vor fi stocate și vândute întreprinderilor specializate și poliției publice și private.

Până în 2050, aceste mașini vor evolua în ceea ce Attali numește „mașini de autosupraveghere“, care vor permite tuturor să se automonitorizeze în privința respectării de către ei înșiși normelor impuse.

Ne vom monitoriza consumul de apă, energie și materii prime. Vom avea chiar și „posibilitatea de a măsura, permanent sau periodic, parametrii (propriului) corp“.

„Cip-urile electronice, purtate subcutanat, vor înregistra neîncetat bătăile inimii, tensiunea arterială și colesterolul. Microprocesoare conectate la diverse organe vor urmări funcționarea lor în raport cu normele.“

Trăind în condiții nesigure și ducând o viață haotică, vom fi dependenți de societățile de asigurare pentru securitatea noastră. Aceste companii vor impune clienții lor cerințe tot mai mari și se vor asigura că ei „se conformează normelor, pentru a-și reduce la minim riscurile… Ei vor interveni treptat pentru a dicta norme planetare (Ce să mănânci?; Ce trebuie să cunoști?; Cum să șofezi?; Cum să te protejezi?; Cum să consumi?; Cum să produci?)“.

Companiile de asigurare vor fi nemiloase, „Ele îi vor penaliza pe fumători, băutori, obezi, neangajați, neprotejați, agresivi, neatenți, neîndemanatici, prostănaci, risipitori. Ignoranța, expunerea la riscuri, oboseala și vulnerabilitatea vor fi considerate boli“.

Penitenciarele „vor fi înlocuite treptat cu supravegherea de la distanță a unei persoane sub arest la domiciliu“.

Imigrarea

Fluxurile de imigrare se vor extinde și vor scufunda statele-națiune. „Marea Britanie va deveni o țară-gazdă majoră, în special pentru cetățenii din țările Europei Centrale. În cele din urmă, aceștia vor spune la rândul lor bun venit muncitorilor ucraineni, ei înșiși înlocuiți de ruși și de vasta populație chineză.“

Țările durabile (rămase) vor învăța că „un aflux de populație este condiția ca ele să supraviețuiască“. Într-un pasaj sinistru, Attali vorbește despre hoardele lumii a treia înghițind Vestul: „Mai numeroase ca niciodată, masele se vor arunca asupra porților Vestului. Ele deja numără sute de mii în fiecare lună; această cifră va crește la milioane, apoi zeci de milioane“.

Statele Unite vor fi cea mai populară destinație și, „în douăzeci de ani, populațiile hispanică și afro-americană vor constitui aproape o majoritate în Statele Unite“.

Nomadismul va deveni, de asemenea, norma în Occident: „şi tot mai mulți oameni vor lăsa o țară pentru alta; în curând vor fi mai mult de zece milioane dintre ei care vor schimba țările în fiecare an“.

Principalul nostru stimulent vor fi banii, dar mulți vor pleca, deoarece aceștia sunt dezgustați de propria patrie.

„Ei nu mai doresc să depindă de o țară al cărei sistem de impozitare, legislație şi chiar cultură le resping şi, de asemenea, vor să dispară complet, pentru a trăi o altă viața. Lumea va fi astfel din ce în ce mai plină cu oameni care au devenit anonimi din propria lor inițiativă; va fi ca un carnaval în care fiecare – libertatea de final! – își va fi ales o nouă identitate pentru el.“

Viitorul SUA

Dolarul va rămâne moneda dominantă cel puțin până în 2025, când susținătorii străini vor începe să-l abandoneze și „piramida creditului, bazată pe valoarea locuințelor americane, se va prăbuși“.

SUA vor începe apoi să se dezintegreze, violența și haosul fiind urmarea crizei economice. Attali statuează: „Nu va exista pentru Africa de mâine o zi care să semene cu Vestul de azi, dar întregul Occident de mâine ar putea evoca Africa de astăzi.“

SUA vor trebui să-și remodeleze guvernul, pentru a recâștiga controlul. „Statele Unite ar putea deveni atunci un fel de social-democrație scandinavă sau o dictatură – și chiar, probabil, una după alta. Nu ar fi pentru prima dată când o astfel de surpriză s-ar produce: primul lider care a aplicat principiile necesare pentru a ieși din criză (ultima depresiune economică) a fost Mussolini, al doilea a fost Hitler și însuși Roosevelt a fost al treilea.“

Pe masură ce haosul și violența vor înghiți lumea, creștinismul și islamismul se vor consolida. Zona strâns legată de Biblie din sudul Statelor Unite ale Americii se va mobiliza și ar putea domina politica SUA. ,,Statele Unite ar putea ajunge în jurul anului 2040 să cadă pradă unei ispite teocratice, explicite sau implicite, sub forma izolaționismului teocratic în care democrația nu ar mai fi decât o umbră.“

Această mișcare creștină ar putea fi folosită într-un război împotriva unui islam mobilizat, care probabil ar slăbi și discredita ambele religii.

O alianță creștină internațională „ar putea forma alianțe ici și colo cu pirați seculari și traficanți de arme, femei și droguri“. Această alianţă va „sta faţă în faţă împotriva Islamului – şi lupta va fi neobosită. Ea îi va apăra pe creştini în ţările în care aceştia sunt o minoritate, ca în Liban, Siria și Irak“.

Înainte de sfârşitul secolului XXI, SUA vor fi dezintegrate şi se vor afla sub autoritatea unui guvern mondial colectiv.

Viitorul război

În jurul anului 2030, Attali vede începerea „hiperconflictului“, o perioadă de violenţă extraordinară şi de revolte, total diferită de „hiperdemocraţie”; un guvern comunitar unic va apărea în jurul lui 2060.

Hiperconflictul va consta din „războaie devastatoare, naţiuni sărăcite, grupuri religioase, entităţi teroriste şi piraţi ai pieţei libere luptând unul împotriva celuilalt“.

Războaiele viitoare se vor purta cu arme „chimice, biologice, bacteriologice, electronice şi nanotehnologice“. „Armele chimice vor fi capabile să caute şi să ucidă liderii fără a fi detectate; pandemii ar trebui să fie gata de declanşare la dorinţă; arme genetice complexe vor fi îndreptate în viitor în special împotriva anumitor grupuri etnice. Nanoroboţi la fel de mici ca un fir de praf, cunoscuţi sub numele de jeleuri gri, ar putea efectua pe furiş misiuni de supraveghere şi ataca celulele corpului inamicului.“

Chiar şi vacile vor fi utilizate de către pionierii armatei, „animale clonate ar putea îndeplini anumite misiuni – animale bombe-vii, monştri ieşiţi din coşmar“.

Aceste arme vor fi disponibile pe scara largă. „Cele mai multe dintre aceste arme vor fi accesibile naţiunilor mici, non-statelor, corsarilor, piraţilor, mercenarilor, maquisarzilor (gherilelor) mafiei, teroriştilor şi oricărui tip de traficant… Într-un viitor nu atât de îndepărtat, va fi posibilă fabricarea unei e-bombe cu doar 400 dolari, constând dintr-un condensator, o rolă de sârmă de cupru şi un explozibil.“

Razboaiele vor izbucni în toată lumea: unele vor fi purtate pentru a obține puterea asupra resurselor, cum ar fi războaiele pentru apă, alte războaie vor fi pentru a dobândi influenţă sau între grupurile etnice pentru obţinerea autonomiei. Acestea vor conduce la o secesiune a ţărilor şi la apariţia unor noi naţiuni la nivel mondial. Naţiunile potrivite pentru un astfel de conflict includ Nigeria, Turcia, Iran şi Filipine.

„Chiar şi oraşele îşi vor proclama secesiunea; minorităţile etnice sau lingvistice îşi vor cere independenţa. Împărţirea teritoriilor va merge prost.“

Attali crede că multe conflicte vor fi sălbatice. „Genocidurile vor fi comise în acele timpuri cu cele mai crude arme. Cel puţin trei masacre de acest gen – împotriva armenilor, evreilor şi tutsilor (un grup etnic din Africa Centrală care trăieşte azi în Rwanda, Burundi şi nord-estul Republicii Democratice Congo – fostul Zair –, care practică creştinismul combinat cu credinţele tradiţionale) – au fost comise în secolul XX. Iar cei care nu cred ar trebui doar să-şi amintească că, în 1938, nimeni nu se gândea că Shoah-ul (Holocaustul) ar fi posibil.“

Naţiunile occidentale ar putea fi implicate în războaie mari, Coreea de Nord fiind considerată a fi un catalizator potrivit.

„Acum îndreptate către Japonia, rachetele Coreei de Nord vor ţinti într-o zi Statele Unite şi China. Rachetele Pakistanului căzute în mâinile fundamentaliştilor vor pune în pericol prima dată India, apoi Europa. Cele ale Hezbollah-ului, cu alte cuvinte ale Iranului – care acum ţintesc Israelul, într-o zi vor fi îndreptate (de la Beirut sau de la Teheran) către Cairo, Riyadh, Alger, Tunis, Casablanca, Istanbul, apoi către Roma, Madrid, Londra şi Paris.“

Legalizarea drogurilor

Attali prezice o lume viitoare în care masele se îneacă singure în distracții, ca să scape de viața nesigură și lipsită de sens.

Vor pretinde (deja pretind) dreptul de a avea stabilitate. „Le va fi dor de zilele când frontierele erau închise și de ocuparea forței de muncă pe durata vieții ce le era garantată, de obiectele ce erau folosite pe termen lung, de căsătoriile ce erau pecetluite și care rămâneau apoi pecetluite, precum și de legile ce erau incasabile.“

Distracția va fi principala noastră scăpare. „Unii se vor izola singuri în autism, datorită utilizării asidue a obiectelor portabile (iPhone- uri, MP3, MP4 etc.). Ei vor fi narcisiști, obsedați de automonitorizare, ca și japonezii otaku – acei fanatici ai spațiului virtual, ai ascultării muzicii în căști și ai automonitorizării aberante a trupului.“

În complicitate cu divertismentul, drogurile vor fi legalizate pentru a ne amorți în fața nebuniei crescânde din jurul nostru. „Alcool, canabis, opiu, morfină, heroină, cocaină, produse sintetice (amfetamine, methamfetamine, Ecstasy). Droguri chimice, biologice sau electronice, distribuite de «autotămăduitori» vor deveni produse de consum într-o lume fără restricții legale, ale cărei principale victime vor fi infranomazii.“ (infranomazii – săracii lumii).

Feminismul necesar socialismului

Jacques Attali este un pionier al microfinanțării, fondator al PlaNet Finance, a treia organizație de acest gen, ca mărime. Microfinanțarea constă în acordarea de împrumuturi pentru oamenii săraci și grupurile comunitare din întreaga lume, pentru a începe o afacere.

Când a fost întrebat, într-un interviu acordat lui Charlie Rose, de ce 80% din microcredite sunt date femeilor, Attali a descris fenomenul ca pe „ceva ciudat“, dar în carte expune motivul real.Femeile vor avea încredere în colectivismul de stat.

Până în 2060, Attali vede hiperdemocrația (un unic guvern colectivist) devenită o realitate, iar pe pionierii acestui sistem îi numește „transumani“.

„Transumanii” vor găsi plăcere în slujirea altora în comunitățile lor. Ei vor „inaugura o economie a altruismului, a disponibilității de bunăvoie, a dăruirii reciproce, a serviciului public, a interesului general“. „Femeile vor deveni «transumani» mai ușor decât barbații, găsind plăcere în a da, plăcere care este specifică instinctului matern.“

„Creșterea progresivă a ponderii femeilor în fiecare dimensiune a economiei și societății în special, prin intermediul microfinanțării, va spori enorm numarul transumaniștilor.“

Cipul pentru creier

Omul viitorului va merge pe străzi îngrozit de propriile sale gânduri. El va avea implantat unbrainchip (cip pentru creier).

„Protezele bionice conectate direct la creier ne vor ajuta să construim punți între sferele de cunoaștere, să producem imagini mentale, să călătorim, să învățăm, să visăm şi să comunicăm cu alte minți.“

Această tehnologie „deja permite unui tetraplegic să scrie cincisprezece cuvinte pe minut printr-o simplă transmisie a gândurilor, și să le trimită prin e-mail. Telepatia este astfel (deja) realitate.“

Vom culege cu toți „beneficiile“ acestei tehnologii.„Mâine, aceste procese vor permite să avem forme de comunicare directă prin intermediul minții, să ne îmbunătățim procesul de învățare și de creație în rețele de comunicare asistate electronic.”

Consecința acestei evoluții va fi supravegherea sufocantă. Astăzi, statul are acces la profilul nostru de pe Facebook, mâine ne va cunoaște fiecare gând al nostru.

Într-o zi, consideră Attali, conștiința va fi stocată digital și va fi posibil să trăiască în gazde multiple. „Datorită progreselor uluitoare, putem aștepta de la nanoștiințe – şi toată lumea va spera chiar – să facă posibil transferul conștiinței de sine într-un alt organism, pentru ca fiecare să aibă propria sa dublură, copii ale persoanelor iubite, bărbați și femei visate, hibrizi construiți cu trăsături specifice preselectate pentru a atinge obiective precise. Unii vor căuta chiar să preia supremația asupra speciei umane, printr-o formă de viață dotată cu o inteligență diferită şi superioară.“

Unii vor trăi mii de ani și vor intra într-o zonă de crepuscul între viață și moarte. ,,Apoi omul, în cele din urmă fabricat ca un artefact, nu va mai cunoaște moartea. La fel ca toate obiectele industriale, el nu va mai putea să moară, deoarece nu s-a născut niciodată.“

Nebunia Agendei

Cartea este plină de alte descrieri similare ale omului viitorului, ca fiind un obiect industrial, ecou al visului comunist despre „omul sovietic“. Copiii vor fi cultivați în laboratoare ca un „obiect comercial“, spune Attali. El prevede că înainte de sfârșitul secolului XXI, Luna va fi colonizată și este interesant de notat descrierea făcută procesului psihologic cu care se confruntă omul.

Scopul final al NWO

Aproape de sfârșitul cărții, Attali ne spune scopul final al Noii Ordini Mondiale: distrugerea omenirii. El afirmă că hiperdemocrația va fi un Guvern mondial unic, stabilit de către ONU, care va impune forțat fiecărui cetățean obligații față de mediu și față de alte persoane.

Hiperdemocrația va dezvolta un bine comun definit de o inteligență colectivă, care „este o inteligență specifică în sine, care gândește diferit de fiecare membru al grupului“, în același mod în care „un computer gândește diferit de fiecare procesor“.

Apoi, ne vom șterge progresiv pe noi înșine, datorită progreselor tehnologice. „În cele din urmă, în stadiul final al evoluției, vom putea asista la (s-ar putea să fim deja martori) o hiperinteligență a traiului, în care omenirea va fi doar o componentă infinitezimală (adică va tinde spre zero)“.

Omenirea va muri apoi.
„Istoria singulară a lui Homo sapiens sapiens ar atinge punctul final desăvârșirea.“

Lumea noastră sau lumea lor

Attali consideră că întreaga opoziție la viitoarea ordine satanică a lumii va fi inutilă, deoarece așa-zișii „iluminați” nu vor propune un alt sistem.

„Majoritatea acestor noi contestatari nu va putea propune un sistem înlocuitor… Așteptați-vă, spre exemplu, la o mână (de oameni) care va propune o întoarcere la teocrație.“

Încheiem prin a spune că a critica și a expune noua ordine mondială nu este de ajuns. Trebuie să ne străduim să ne creăm propria noastră lume în mod dumnezeiesc integrată, înainte ca un astfel de cult nebun să ne distrugă pentru totdeauna.

Conspiraţia sinistră şi mereu actuală a Noii Ordini Mondiale, pe înţelesul tuturor

Motto:
Dăruieşte-ţi imediat zâmbetul celor care merită aceasta,
dragostea celor care o apreciază aşa cum se cuvine,
dăruieşte-ţi lacrimile celor care îţi sunt mereu alături,
şi viaţa celor care te iubesc cu adevărat.
Credeți în conspirații ? Dacă da, în ce măsură ? Bineînțeles că asta depinde de cât de mult doriţi să vă deschideți ochii și mintea ca să vedeți realitatea. Cei mai mulți oameni cred că lumea este astăzi așa cum o cunoaştem pentru că aceasta este direcția pe care a ales-o umanitatea pentru a se dezvolta. De fapt, acest drum ne-a fost pavat şi vândut cu mult timp înainte, pentru profit. Mulți vorbesc de conspirații – Watergate, Iran-Contra, criza financiară, asasinarea lui Kennedy etc., și de cei implucați în ele – Francmasoneria, Consiliul pentru Relații Externe, Comisia Trilaterală, Rezerva Federală a SUA, extratereștrii cenușii șamd., dar puțini cunosc adevărul și sunt capabili să și explice cum stau lucrurile. În general, oamenii preiau informații de la alții și nu le cercetează ei înșiși. Pe măsură ce informațiile se scurg pe diferite canale, ele devin din ce în ce mai distorsionate, prin subiectivismul celor care le dau mai departe. De aceea, este bine să ne formăm convingerile pe baza faptelor incontestabile și a raționamentului propriu și nu pe baza speculaţiilor.Acum 10.000 de ani, omenirea avea mai multe cunoștințe științifice și spirituale decât avem noi astăzi, cu tot progresul cu care ne mândrim. Biblioteca din Alexandria, acum mai bine de 2000 de ani, deţinea culegeri de scrieri ce conţineau cele mai importante cunoştinţe ale lumii și a fost arsă din temelii. Esenienii erau o grupare gnostică (păstrătorii cunoașterii) care a existat acum 2.000 de ani. Acest grup, ca și altele în timpurile străvechi, practica o religie naturală, în care Soarele era considerat simbolul Vieții. Anticii credeau că atunci când Soarele își oferea energia, dădea viață pentru oameni, iar fiul său, „lumina lumii”, era salvatorul lor etern, pentru că se ridica la cer. În concepția lor, în lume exista o luptă permanentă între lumină și întuneric. Când Soarele apunea și totul se scufunda în beznă, fenomenul era numit Set/Satan, pentru că, prin natura lui, omul se teme de întuneric. Iar când Soarele apărea la orizont (horizon) era numit Horus (tradus mai târziu prin Iisus), adică salvatorul. Acestea au constituit bazele pentru creștinismul timpuriu.Esenienii, ca și alte societăți secrete ale timpului, au alcătuit preoțimea primei Biserici, un centru al cunoașterii ale cărui idei erau încifrate în texte religioase. Cu timpul, simbolurile lor și-au pierdut înțelesul, ele rămânând cunoscute doar inițiaților. În esență, acești preoți dețineau cunoașterea energiilor arhetipale, care leagă spiritul de materie. Aceste energii au fost exprimate în geometria asiro-babiloniană, preluată mai târziu de greci și de evrei sub numele de „geometrie sacră”. Termenul „ocult” înseamnă „ascuns”. Acei preoți au confiscat cunoașterea, au ascuns-o și au făcut-o să apară ca ceva rău, funest, astfel încât să poată controla oamenii mai ușor. Așa a luat ființă prima breaslă a zidarilor în piatră (masonii) care au făcut posibilă construirea marilor piramide și a altor monumente și a căror tehnică rămâne inexplicabilă până astăzi.Acum, să ne gândim: dacă toată lumea ar fi știut cum se înalță o piramidă, aceasta n-ar fi fost mai uimitoare decât casa unui simplu țăran, iar masonii care construiau castele și catedrale pe tot cuprinsul Europei ar fi ieșit în mare pierdere. Prin urmare, așa s-au pus bazele capitalismului timpuriu.Plante care erau considerate sacre în acele vremuri, precum canabisul, sau anumite ciuperci psihotrope, au fost folosite ritualic de către liderii spirituali ai multor societăți timpurii, pentru a induce o anumită stare de conștiință modificată viitorilor lideri, războinicilor sau celor care trebuiau să îndeplinească anumite sarcini. Aceasta era o formă de control mental natural, în sensul învățării de a-ți controla propria minte. Dar în afară de această utilizare mai exista una, cea a cultelor ucigașe, în care membrii erau pregătiți pentru a ucide la comandă, prin ingerarea anumitor substanțe, precum hașișul. Aceștia se numeau „hashishini” sau „asasini” șierau victimele unui control mental manipulativ, în sensul că, sub influența halucinogenelor, subiecții erau instruiți să ucidă în numele lui Dumnezeu sau al lui Alah.„Ordinul asasinilor”, precum și o societate numită „Ordinul Doamnei din Sion”, au apărut cam în același timp – în jurul anului 1090 d.Ch. Apoi, „Ordinul Doamnei din Sion” s-a transformat în „Doamna noastră din Sion” (Notre Dame de Sion) și din acest Ordin au făcut parte 5 din cei 9 fondatori ai „Ordinului Cavalerilor Templieri”. Templierii și „Asasinii” aveau filozofii asemănătoare și interese comune. Desfășurau cam aceleași afaceri și purtau lupte permanente. Templierii făcuseră jurământ de sărăcie, dar în același timp adunau averi uriașe – pentru Biserică, spuneau ei, dar în realitate pentru ei înșiși. Ei sunt cei care au finanțat cruciadele și alte războaie religioase sângeroase. Și tot ei au fost primii care au înființat bănci în Ierusalim. Acestea erau băncile templelor, care uneori erau atacate și le era furat aurul. Această stare de lucruri i-a determinat pe templieri să-și plaseze aurul în mai multe locuri, ca să nu le fie furat tot dintr-o singură lovitură. De aici a răsărit ideea unei bănci centrale cu filiale locale, ceea ce a devenit mai târziu un model bancar în Europa și America.Cavalerii Templieri au devenit mai cunoscuți lumii abia în secolul al XIV-lea, când au fost demascați și exilați în 1307 de către Regele Filip al IV-lea al Franței, îndatorat până peste cap templierilor. Liderul lor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug ca eretic, iar o bună parte din averea ordinului a încăput pe mâna regelui, cu care acesta a finanțat Ordinul Cavalerilor Ospitalieri, devenit ulterior Ordinul Cavalerilor de Malta. Există dovezi care atestă faptul că în următoarele două secole, templierii și-au continuat activitatea sub numele de Rozacrucieni, dar aceasta are mai puțină importanță. Relevant este faptul că aceste ordine și societăți secrete au derivat unul dintr-altul și, prin natura informațiilor pe care le posedă, toate sunt masonice. Aceleași societăți secrete și aceleași familii europene înrudite genetic controlează lumea și astăzi. Ca să înțelegem mai bine ce fac, trebuie să aruncăm o privire asupra ideilor și filozofiei lor. Unul dintre motto-urile lor este „ordo ab chao” – „ordine prin haos”. Ce înseamnă aceasta? Mai întâi, ei creează haosul și apoi propun soluția, ordinea – totul însă în secret, din spatele scenei, pentru a controla situația creată. Francmasoneria este împărțită în mai multe secțiuni, care împreună alcătuiesc ierarhia puterii. Ocazional, grupurile masonice se opun unele altora în dezbaterile publice, prin agențiile pe care le controlează, dar în spatele scenei sunt unite.Primele loji masonice au apărut sub acest nume în Anglia, în anii 1600, și până la sfârșitul secolului s-au răspândit în aproape toată Europa, inclusiv în Germania, Franța și coloniile continentului american. Unul dintre scopurile avute în vedere a fost crearea unui forum al elitelor, care să se întâlnească și să discute aspectele politice și sociale fără teama persecuțiilor religioase. La Roma, masonii și-au dat seama că nu pot conduce lumea de unii singuri și că au nevoie de consensul mai multor națiuni, adică de un „regat unit al națiunilor”. Simbolul fascismului este un mănunchi de bețe legate împreună cu un topor sau o bardă. El reprezintă un consens al puterii, sau „Puterile Axei” („axe” = „topor” în limba engleză). Acest simbol apare astăzi pe steagul Senatului american și a existat pe reversul monedei de 10 cenți, aflată în circulație între anii 1916 și 1945.Deși anterior au existat mai multe societăți ai căror membri își spuneau „iluminați”, abia pe 1 mai 1776 profesorul Adam Weishaupt a alcătuit o societate secretă numită „Illuminati”, care avea ca unic scop controlul în secret asupra lumii. În privința uneltirii și manipulării, Weishaupt a fost un adevărat „maestru”. Era un profesor respectat la Universitatea din Ingolstadt, landul Bavaria, și avea multe relații în învățământ. Era mason, dar în același timp era și preot iezuit. S-a informat intens și s-a hotărât să-și înființeze propria societate secretă. El a pus în practică un proces de inițiere și diseminare a puterii similar structurii unei piramide, în care un singur individ sau un mic grup aflat la vârf știa ce se petrece, iar cei aflați pe treptele inferioare știau din ce în ce mai puțin, nemaivorbind de faptul că habar n-aveau cine-i controla. Ocupanții celor mai de sus trepte au propus controlul lumii printr-un guvern unic, mondial, spunând că-l pot institui prin convertirea masonilor existenți la conceptul de iluminism. Weishaupt le-a vorbit de UTOPIA – societatea perfectă – care ar putea fi instituită pe Pământ dacă toți ar conlucra pentru realizarea acestui plan. Fiind liber-cugetători, ei au propus abolirea religiilor, a guvernelor, a claselor sociale, a dreptului de a deține proprietăți și chiar de a-și crește propriii copii. Deviza lor era „scopul scuză mijloacele”, aceasta însemnând că orice ar presupune atingerea acestui țel ar trebui făcut fără ezitare.Ei bine, în doi ani de la înființare, Ordinul Iluminaților avea peste 3.000 de membri, care activau în mai multe loji. După alți câțiva ani, au fost descoperiți și exilați din Bavaria. Documentele lor au fost confiscate şi au fost expuse la British Museum, unde se află și astăzi. Dar Illuminati au continuat să existe și continuă să existe și în prezent, membrii lor având controlul multor instituții, printre care și al celor de presă. Prin acestea din urmă, ei răspândesc informații false, blamează religii, guverne și monarhii, promovează anarhia și instigă la revoltă. Se folosesc de mase ca de o pârghie, pentru a aduce puterea în mâinile lor şi a înlocui conducători de state cu marionete pe care le pot controla din spatele scenei.A existat un grup de francmasoni numiți columbieni, organizați în aşa-numita „Facțiune Columbiană” a Illuminati, care a ajuns în America de foarte timpuriu. Există numeroase semne ale influenţei acestei facţiuni masonice şi a francmasoneriei în general în societatea americană. Pe documentele confiscate în Bavaria se poate vedea că simbolul societății Illuminati era o piramidă cu un ochi în vârf, așa cum apare și astăzi pe spatele bancnotei de un dolar. Simbolul pentru CBS („Columbia Broadcasting System”) este ochiul atotvăzător. Capitala Statelor Unite se află în Districtul Columbia. Există, de asemenea, Universitatea Columbia, Compania americană de producţie de filme şi televiziune Columbia Pictures și Naveta Spațială Columbia.Cele două Americi au căpătat numele de Lumea Nouă odată cu Columb, deși el nu a fost primul care a ajuns acolo. Exista deja o colonie înființată cu 20 de ani înainte de sosirea lui. În estul Americii de Nord există un teritoriu care se numește New England (Noua Anglie) și acolo s-au stabilit primele colonii. Părinții fondatori au fost masoni și mulți președinți americani sunt rude de sânge cu membri ai caselor regale europene. Când Masonii de Rit York au venit în America, ei s-au stabilit tot pe coasta de est, numind localitatea în formare „New York” („Noul York”). Apoi au construit aşa-numitul „The Empire State” („Statul Imperiu”). În New York există „Statuia Libertății”, cadou din partea Franței, care ține în mâna dreaptă torța masonică a „iluminării”.Cele mai înalte grade în francmasonerie sunt 32 și 33. Pe spatele bancnotei de un dolar, pe Marele Sigiliu al Statelor Unite sunt 32 de pene pe aripa dreaptă a vulturului și 33 pe cea stângă. Sub piramidă se poate citi expresia în latină „Novus Ordo Seclorum”, însemnând „Noua Ordine Mondială”. Aceasta a apărut prima oară pe bancnota de un dolar în 1933 și există acolo și astăzi. (n.n.: Expresia corectă în latină este „Novus Ordo Seculorum”, din care Illuminati francmasoni au eliminat o literă, pentru a obține exact 17 litere, în sistemul lor de numerologie 17 fiind numărul nemuririi.)

Karl Marx și Frederick Engels au fost demni urmași ai lui Weishaupt. Cele 10 puncte aleManifestului lor, care au definit comunismul, sunt aproape identice cu țelurile Illuminati:
1. Abolirea proprietății private asupra pământului.
2. Taxe ridicate și progresive asupra venitului.
3. Desființarea dreptului de moștenire.
4. Confiscarea proprietății tuturor emigranților și a celor ce sunt împotriva regimului.
5. Monopolul statului asupra creditului, printr-o bancă centrală de stat.
6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mâinile statului.
7. Sporirea numărului fabricilor de stat și a uneltelor de producție.
8. Obligativitatea muncii pentru toți.
9. Îmbinarea agriculturii cu industria, având ca scop înlăturarea treptată a diferențelor dintre sat și oraș și relocarea populației.
10. Învățământ public obligatoriu și gratuit pentru toți copiii. Îmbinarea teoriei cu practica.
Manifestul Comunist a apărut în 1848, iar comunismul ca formă de orânduire socială a luat ființă în Rusia, la începutul secolului XX, ca urmare a revoluției bolșevice.

În secolul al XVIII-lea, două familii americane – Russell și Piertpont – au fondat mai multe instituții de învățământ, între care Universitățile Yale (1701) și Princeton (1756). În anul 1832, generalul William Huntington Russell și Alfonso Taft, bunicul lui William Howard Taft, fost președinte al Statelor Unite, au creat la Yale o societate secretă, numită „Skull and Bones” („Craniu și Oase”) sau „Frăția Morții”. În același timp, Samuel Russell, care era cumnatul generalului Huntington, a fondat Russell & Co., cel mai mare sindicat de contrabandă cu opiu din lume, la acea vreme. Asta le-a adus o avere de milioane. Cei mai importanți absolvenți și membri Skull & Bones au studiat filozofia și alte materii în Germania, unde predau mulți profesori Illuminati. Ulterior, această societate secretă a devenit de neconcurat în ceea ce priveşte influenţa asupra politicii americane.

Din acest cerc al puterii, familia cea mai influentă de-a lungul ultimului secol pare să fi fost familia Harriman, puternici investitori în diferite companii de căi ferate și bănci. Prescott Bush, tatăl lui George Bush senior, a fost inițiat și a absolvit la Yale în 1917. Atât el, cât și alți membri Skull & Bones, au fost directori de bănci. Aceste bănci, alături de Guaranty Trust și Union Banking Corp., erau controlate de Skull & Bones și au fost cele mai importante entități care au ajutat la construirea Uniunii Sovietice, prin contracte miniere și de infrastructură.  Mai mult, aceleași bănci au fost direct responsabile de finanțarea lui Hitler, prin filialele lor din Germania.

Scopul pentru care au fost generate cele două războaie mondiale a fost „crearea nevoii de pace”, astfel încât aceasta să ducă la crearea Ligii Națiunilor și ulterior a Organizației Națiunilor Unite, ca soluție de stabilire a păcii între națiuni: un organism mondial, cu un tribunal mondial și o poliție mondială, care să tempereze națiunile și să concentreze puterea în mâinile câtorva oameni. Dacă privim lucrurile din perspectivă istorică, până în prezent, ONU a implementat sau este pe cale să implementeze toate punctele din manifestul lui Adam Weishaupt. Când George Bush a pornit Războiul din Golful Persic, a declarat semeț că n-are nevoie de aprobarea Congresului, pentru că are mandat ONU. Apoi, nu cu mult timp în urmă, ONU a emis „Declarația drepturilor copilului”, care stipulează că este dreptul copilului să fie vaccinat (când, de fapt, vaccinarea face mai mult rău decât bine), iar părintele nu are dreptul să se opună. Părinții care încalcă drepturile copilului sunt acuzați de abuz, și statul le poate lua copilul. Asta nu înseamnă altceva decât un transfer de putere, statul fiind, chipurile, mult mai în măsură să ne crească copiii.

Între timp, Organizația Națiunilor Unite a adus pe lume și propriii copii. Aceștia se numesc Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional (FMI). În Elveţia există o clădire enormă (foto), divizată în trei părți. Aici este cartierul general al Națiunilor Unite și al Băncii Mondiale, a treia parte constituind sediul central al Francmasoneriei (foarte convenabil amplasat, se pot plimba dintr-o parte în alta în pauzele de cafea).

Una dintre cele mai puternice influențe ale masoneriei britanice în America s-a manifestat în domeniul bancar. Magnatul și politicianul Cecil Rhodes și-a făcut averea exploatând minele de diamante din Africa de Sud. La moartea sa, în 1902, a lăsat prin testament mai multe milioane de dolari, cu dorința expresă de a fi folosiţi la crearea de societăţi secrete, pentru a asigura conducerea anglo-saxonă în Noua Ordine Mondială şi recaptarea Statelor Unite de către Anglia, prin crearea unei bănci centrale în America. De asemenea, Cecil Rhodes a creat „Bursa Rhodes” la Oxford, Bill Clinton numărându-se printre beneficiarii acesteia.

La vremea respectivă, în Europa, Familia Rothschild era clanul cel mai puternic din domeniul bancar. Paul Warburg, un agent al lor, împreună cu câțiva membri Skull & Bones, au fost instrumentele lor în crearea în 1913 a Sistemului Rezervei Federale (FED) în SUA, despre care cei mai mulți americani mai cred și astăzi că este banca centrală a statului.

Cum funcţionează această FED? În primul rând, tipăreşte „Federal Reserve Bancnote”, adică dolarii. Guvernul american nu are acest drept! Apoi, FED îi dă guvernului, în schimbul unor obligaţiuni (poliţe de împrumut), pe care FED le folosește ca garanţie. Obligaţiunile sunt ţinute de cele 12 filiale ale băncii FED, care încasează anual dobânda, iar muntele datoriilor creşte constant.

În 1982, Ministerul de finanţe american făcea publică suma de 1.070.241.000.000 de dolari, pentru care FED a încasat de la contribuabilul american 115.800.000.000 de dolari dobândă. Această enormă sumă s-a scurs în buzunarele bancherilor particulari ai Federal Reserve. În anul 1992, ei deţineau obligaţiuni în valoare de 5.000.000.000.000 (5 trilioane) de dolari. Iar pe aceşti bancheri nu-i costă decât vopseaua, hârtia şi tipăritul dolarilor!

Deţinătorii acţiunilor Băncii FED sunt:
1. Băncile „Rothschild” din Paris şi Londra;
2. Banca „Lazard Brothers” din Paris;
3. „Israel Moses Seif Bank” din Italia;
4. Băncile „Warburg” din Amsterdam şi Hamburg;
5. Banca „Lehmann” din New York;
6. Banca „Kuhn & Loeb” din New York;
7. Banca „Chase Manhattan” din New York;
8. Banca „Goldman Sachs” din New York.
De reținut că toate aceste bănci sunt evreieşti.

Practic, prin FED, aceste bănci împrumută bani guvernului american, iar dobânda o suportă contribuabilul, plătind impozite. Aceasta este cea mai mare tâlhărie din istoria Statelor Unite şi trece în continuare aproape neobservată de cetățeanul american. Prin obligaţiunile pe care le posedă, FED are drept de zălog pe întreaga avere a Americii de Nord. Toate încercările de a anula legea care a făcut posibilă existenţa acestei bănci, au dat greş. S-a încercat prin instanţe judecătorești, dar s-a decis că cetăţeanul american nu poate cere aceşti bani înapoi, deoarece FED nu este o instituţie de stat, ci o structură particulară. Până acum, nouă state americane au intentat, fără succes, acţiune judecătorească pentru anularea concesiunii acestei bănci, pe motiv că este anticonstituţională.

Charles August Lindbergh, membru al Congresului american între anii 1907 și 1917 și tatăl celebrului aviator Charles Lindbergh Jr., a fost primul care a numit Federal Reserve Bank „guvernul invizibil”.

Președintele Andrew Jackson a afirmat că bancherii FED sunt un cuib de vipere și chiar a intenționat să-i expulzeze din America. El a mai spus: „Dacă poporul ar înțelege nivelul nedreptății sistemului nostru bancar, mâine dimineață ar începe o revoluție”.

Președintele Thomas Jefferson a declarat: „Dacă poporul american va permite vreodată băncilor private să controleze emiterea monedei lor, mai întâi prin inflație și apoi prin deflație, băncile și corporațiile care cresc în jurul lor vor deposeda oamenii de toate proprietățile lor, până când copiii lor vor fi aruncați în stradă, pe continentul pe care părinții lor l-au cucerit.”

Președintele Abraham Lincoln, care s-a împotrivit înființării unei bănci centrale de către un grup de bancheri privați, a fost asasinat din acest motiv, iar președintele Garfield a fost la rândul său împușcat, la scurt timp după ce a declarat că „cine va controla emiterea de monedă, va controla activitățile tuturor oamenilor”.

În 1963, președintele John Kennedy a emis un ordin executiv pentru tipărirea a 450 de miliarde de dolari americani nepurtători de dobândă. La scurt timp după aceasta a fost asasinat, și de îndată ce succesorul lui, Lyndon Johnson, a fost confirmat în funcție, primul lucru pe care l-a făcut acesta a fost să suspende ordinul lui Kennedy.

Baronul Nathan Mayer de Rothschild este cel care a rostit fraza rămasă celebră: „Daţi-mi controlul banilor unei naţiuni şi nu-mi pasă cine-i face legile”.

Dar cel mai important de reținut din această înșiruire de informații, deşi poate să uimească, este faptul că toate aceste atât de puternice şi influente familii – Rockefeller, Rothschild, J.P. Morgan etc. – n-au fost și nu sunt nici astăzi principala putere financiară a lumii. Ei sunt doar niște agenți foarte bine plătiți, oamenii de fațadă, care apar în public.

Adevărații arhitecți ai lumii în care suntem nevoiți să trăim rămân în continuare în umbră, implementându-și programul de control total, cu răbdare și tenacitate.
Dacă vor reuși sau nu, depinde numai de noi și de câtă putere suntem dispuși să le mai dăm.

Sursa: frumoasaverde.blogspot.ro, după un articol apărut pe theforbiddenknowledge.com

Citiţi şi:
ORDINUL «SKULL & BONES» («Cap de mort»)
Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni
Noua Ordine Mondială – Lumea încotro?
Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste în întreaga lume

ORDINUL «SKULL & BONES» («Cap de mort»)

Ordinul “Skull & Bones” a fost înfiinţat la Colegiul Yale din New Haven, Connecticut, în anul 1832. El este cel mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele şapte societăţi secrete de la Yale. Printre celelalte sunt: “Scroll & Key” (“Sulul şi cheia”), “Book & Snake” (“Cartea şi şarpele”), “Wolf’s Head” (“Capul de lup”), “Eliahu” şi “Berzelius”. Aceste grupuri servesc ca bază de recrutare a tinerilor destinaţi unor cariere în guvern, justiţie, finanţe şi în alte sectoare influente ale vieţii americane. “Skull & Bones” este elita elitelor din aceste societăţi secrete. Doar “Scroll & Key” mai poate revendica o influenţă, aproape egală, asupra societăţii americane din ultimii 160 de ani.

Spre deosebire de fraternităţile greceşti din multe alte campusuri universitare, “Skull & Bones” şi societăţile secrete similare acestuia există exclusiv la Yale. El nu este o parte a oricărei alte asociaţii publice pe plan naţional. Celelalte colegii de elită din Liga Ivy – Harvard şi Princeton – au societăţi secrete exclusive, similare. În plus, chiar şi printre aceste puţine universităţi, societăţile secrete de la Yale – în frunte cu “Skull & Bones” sunt de neconcurat cu privire la influenţa lor asupra afacerilor politice americane.

Societatea secretă “Skull & Bones” de la Yale are o asociere conspirativă cu alte două societăţi care au fost înfiinţate în alte două locuri. Numărul “322”, care apare sub craniul şi oasele încrucişate de pe emblema ordinului, se crede că  indică anul înfiinţării acestuia –1832 – şi faptul că el este a doua lojă în cadrul unui sistem internaţional. După unele explicaţii, loja  purtând nr. 1 se află în Germania, iar loja cu nr. 3 este situată la un alt colegiu american.

De la înfiinţarea sa, “Skull & Bones” a iniţiat doar circa 1.200 de membri. În orice moment, sunt în viaţă 600 de membri ai Ordinului. Acest număr mic subliniază teribila concentrare de putere în mâinile membrilor săi. Dacă membrii “Skull & Bones” ar trebui să aleagă un Salon al celebrităţilor malefice dintre propriile sale rânduri, unele dintre ele a căror nume ar trebui să fie în vârful listei, ar fi:

• Alphonso Taft, membru fondator al Ordinului, Secretar de Război în timpul preşedintelui  Rutherford B. Hayes (1876-1880).
• William  Howard Taft, singura persoană care a fost şi Preşedinte şi  Judecător-şef la Curtea Supremă a Statelor Unite.
• Henry Lewis Stimson, partener la firma de avocaţi “Root and Stimson” de pe Wall Street, Secretar de Război în timpul preşedintelui Taft (1908-1912), Guvernator General al Filipinelor (1926-1929), Secretar de Stat  în timpul preşedintelui Herbert Hoover (1929-1933) şi Secretar de Război în timpul preşedinţilor Franklin Delano Roosevelt şi Harry S. Trumann (1940-1946).
• Averell Harriman, bancher de investiţii la Brown Brothers Harriman, director al Programului de împrumut-închiriere în Departamentul de Stat al SUA (1941-1942), Ambasador SUA în Uniunea Sovietică (1943-1946), Guvernator al  New York-ului, subsecretar de Stat pentru Asia (1961-1963) şi trimis secret prezidenţial la conducătorii sovietici: Stalin, Hruşciov, Brejnev şi Andropov.
• Robert Lovett, partener la firma Brown Brothers Harriman, Secretar adjunct de Război al aerului (1941-1945), Secretar locţiitor al Apărării, Secretar al Apărării (1950), membru de frunte al Consiliului pentru Relaţii Externe din New York.
• Harold Stanley, bancher de investiţii, fondator al firmei Morgan Stanley.
• Robert A. Taft, Senator al SUA (1938-1950).
• Prescott Bush, bancher de investiţii şi partener la firma Brown Brothers Harriman, Senator al SUA de Connecticut, tatăl lui George Herbert Walker Bush.
• George Herbert Walker Bush, Congresman al SUA (1964-1970), Preşedinte al Comitetului Naţional Republican, Ambasador al Statelor Unite la Naţiunile Unite, prima legătură diplomatică americană în Republica Populară Chineză, Director al CIA (1975-1977), Vice-preşedinte al Statelor Unite (1980-1988), Preşedinte al Statelor Unite (1988-1992).
• John Thomas Daniels, agro-industrialist, fondatorul lui Archer Daniels Midland.
• Hugh Wilson, funcţionar al serviciului extern, Consilier în Japonia (1911-1921), Ministru al SUA în Elveţia (1924-1927), Secretar de Stat adjunct special (1939-1941), Oficiul Serviciilor Strategice (1941-1945).

Membrii Ordinului “Skull & Bones”, fideli convingerii lor ferme de “confuzie constructivă” au acceptat să apară o serie de relatări contradictorii, în mod intenţionat, referitoare la originile şi istoria fraternităţii lor secrete. Potrivit uneia dintre versiuni, Ordinul a provenit dintr-o grupare francmasonică engleză sau scoţiană înfiinţată prima dată la All Souls College al Universităţii Oxford în cursul secolului XVII. O altă versiune a istoriei “Skull & Bones” este aceea că s-a desprins din societăţile secrete “naţionaliste” germane de la începutul secolului XIX. Cea de-a treia explicaţie ar fi că “Skull & Bones” este singura instituţie americană care a adoptat câteva dintre ritualurile francmasoneriei europene, adaptând însă aceste ritualuri şi credinţe într-o formă nouă.

Lăsând la o parte aceste versiuni contradictorii, se poate afirma cu certitudine că Ordinul a fost înfiinţat pentru prima dată în campusul de la Yale, în anul 1832. Oficial, el a fost înregistrat abia în 1856, sub denumirea de “Russel Trust Association”. Conform tuturor datelor biografice – care sunt disponibile – ale membrilor săi, banii necesari pentru susţinerea afacerilor secrete ale campusului şi a rolului său mai larg pentru plasarea membrilor săi în poziţii cheie de influenţă, după titrarea lor la Yale, erau proveniţi din comerţul cu opiu din Estul îndepărtat. Acest comerţ a fost început de către Compania Britanică a Indiilor de Est şi a ajuns înfloritor în perioada în care Tratatul de la Paris – semnat la 1783 – punea capăt Războiului american de Independenţă. În această perioadă, Compania Britanică a Indiilor de Est era controlată de “Baring Brothers Bank” (ulterior, în ultimele decade ale secolului XVII, “British House of Rotschild” va înlocui pe “Baring Brothers” în controlarea intereselor financiare ale comerţului cu opiu din China).

Prin sponsorizarea realizată de familiile Baring şi Rotschild, numeroase familii de frunte din Noua Anglie – unele dintre acestea situându-se de partea Marii Britanii în timpul Revoluţiei americane – au fost introduse în comerţul cu opiu, ca asociaţi secundari. Aceste familii de comercianţi posedau flote de corăbii cu pânze şi au devenit, în multe cazuri, fabulos de bogate  ca rezultat al asocierii lor cu Compania Britanică a Indiilor de Est. Printre aceste familii cheie din Noua Anglie se numărau nume precum: Cabot, Coolidge, Forbes, Higginson, Lodge, Lowell, Perkins şi Russell.

Aceste familii de comercianţi din Noua Anglie au înfiinţat “United Fruit Company” şi “Bank of Boston”. Familiile fondatoare ale Ordinului “Skull & Bones” includeau şi familiile Russell şi Perkins. Oricum, de-a lungul mai multor generaţii, toate aceste familii s-au înrudit prin căsătorii şi au devenit, ca rezultat, o grupare cu o putere tot mai extinsă.

William Huntington Russell a incorporat “Skull & Bones” sub denumirea de “Russell Trust Association”. În secolul XX, “Russell Trust Association” înscria ca adresă a sa sediul central din New York al firmei “Brown Brothers Harriman”.

Russell a fost şeful de promoţie de la Yale în 1833. El şi camarazii săi din “Skull & Bones” se considerau pe ei însuşi ca o elită specială faţă de elitele comercial-bancare şi de “pelerinii puritani” din Yale. Ei au preluat convingerile coloniştilor Noii Anglii timpurii, cum că au fost “aleşi de Dumnezeu” şi predestinaţi a cârmui America.

Înfiinţarea Colegiului de la Yale în 1701 a precedat Revoluţia americană cu câteva generaţii. Mulţi dintre fondatorii acestui colegiu erau oamenii cei mai buni ai moştenirii puritane, care credeau cu devoţiune în Dumnezeu şi ţară. Câteva dintre aceste suflete patriotice au format mai târziu miezul coaliţiei politice a lui Benjamin Franklin, care s-a rupt definitiv de ţara mamă – Marea Britanie. Mulţi absolvenţi de la Yale au fost activi în Revoluţia americană şi în fondarea Statelor Unite.

Doi critici ai Ordinului, istoricul Anthony Sutton şi ziaristul de investigaţie Ron Rosenbaum (el însuşi un absolvent de la Yale) au tras concluzia că “Skull & Bones” a degenerat după înfiinţarea sa şi s-a înclinat mai mult spre pompa ocultă şi ritualistă a majorităţii societăţilor secrete francmasonice şi de “iluminaţi” europene. Sutton acuză că Ordinul este cunoscut, în secret, ca “Frăţia morţii” şi că a devenit un instrument nefast în mâinile elitei puterii secrete americane. Rosenbaum afirmă că originile germanice ale societăţii o fac vicioasă şi pro-nazistă.

Într-un lung articol din 1977, publicat în revista “Esquire”, Rosenbaum afirmă că sediul “Skull & Bones” din campusul Yale găzduieşte vestigii din colecţia privată de argintărie a lui Hitler. În pofida posibilelor prejudecăţi personale în aceste două evaluări ale istoriei Ordinul “Skull & Bones”, trebuie să fie recunoscut faptul că membrii societăţii au urmărit – de-a lungul generaţiilor – unificarea unui mic grup de familii din Noua Anglie prin căsătorii şi apoi şi-au sponsorizat băieţii şi nepoţii să intre în Ordin. Acest mod de creştere tinde întotdeauna să producă vederi înguste şi prejudicii faţă de cei din afară, ceea ce poate fi o serioasă insuficienţă cu deosebire la indivizii răspunzători pentru trasarea mersului unei naţiuni aşa de puternice, cum sunt Statele Unite.

Se poate documenta, prin compararea arborilor genealogici ai familiilor membrilor timpurii ai Ordinului, că azi avem un grup de bază format din 20-30 de familii care formează nucleul Ordinului. Majoritatea sunt familii puritane de spiţă veche, care au sosit în America de Nord chiar la începutul colonizărilor din secolul XVII. Printre aceste familii proeminente se află: Whitney, Lord, Phelps, Wadsworth, Allen, Bundy, Adams, Stimson, Taft, Gilman şi Perkins. Un al doilea grup de familii din miezul “Skull & Bones” a câştigat averi fabuloase în secolele XVIII şi XIX, câştigându-şi astfel ceremonia de trecere în elita Noii Anglii, chiar dacă ne gândim că ei nu s-au aflat printre primii colonişti. Familiile “Skull & Bones” conducătoare din această a doua categorie sunt: Harriman, Rockefeller, Payne, Davison, Pillsbury şi Weyerhauser.

Unor familii de bancheri evrei care au venit din Germania în Statele Unite în cursul secolelor XVII şi XIX li s-a acordat, până la urmă, un acces limitat în sanctuarele interioare ale WASP (White Anglo Saxon Protestant). Câteva dintre ele, ca de exemplu, familiile Schiff, Warburg, Guggenheim şi Meyer,  au fost desemnate neoficial ca intermediari între WASP-ii din Noua Anglie şi verii lor din Londra. Aceasta s-a realizat cu deosebire după ce influenta familie Rotschild a înlocuit grupul anglican Baring, operaţiune considerată drept cea mai importantă intrigă financiară din City-ul Londrei. Câteva dintre aceste familii de evrei germani au fost absorbite aşa de puternic în WASP sau în societatea anglicană, încât au fost şi convertite de la iudaism la protestantism şi, treptat, ele au fost ostracizate din aristocraţia evreiască.

Oricum, familiile WASP nu au considerat drept egale familiile evreieşti de bancheri investitori ale Americii. Evreii erau consideraţi de către WASP ca fiind diferiţi din punct de vedere politic şi cultural şi nu au fost niciodată acceptaţi în ultimul cerc, interior, al acestora. Majoritatea acestor bancheri comercianţi evrei erau văzuţi cu suspiciune şi neîncredere de către membrii Ordinului. Mai mult, societăţile evreieşti cum ar fi, de exemplu “B’nai  B’rith”, s-au format din francmasoneria britanică de rit scoţian. Sponsorii lor din America, ca familia Rotschild şi “Cecil Rhodes Trust” (cunoscut de asemenea ca “British Round Table Group”) au legături cu Ministerul britanic de Externe şi cu aparatul său secret de spionaj.

INIŢIEREA ŞI RITUALUL

Pentru a fi iniţiat în Ordinul “Skull & Bones” se realizează un ritual de selecţie, denumit “tapping” (străpungere). El este adus la îndeplinire de către 15 studenţi din cursul superior al Universităţii Yale, care formează grupul curent de membri ai societăţii secrete. Ei selectează 15 studenţi din cursul inferior, pentru a deveni Bonesmen-i în anul următor. Sub aspect istoric, “Skull & Bones” ţine în afara rândurilor sale negrii, evreii şi alţii ne-WASP. În cursul ultimilor 30 de ani, au fost totuşi selectaţi ocazional pentru asociere şi membri din aceste grupuri. Astfel, în cele mai recente liste de iniţiaţi ai Ordinului, există un student la Yale cu un prenume evreiesc  şi chiar unul cu un nume chinezesc. Rosenbaum afirmă că, în anii recenţi, Ordinul a înscris în rândurile sale chiar şi membri ai grupurilor pentru drepturile homosexualilor din campus.

Printre criteriile de selecţie – separat de legăturile familiei cu Ordinul, care au fost întotdeauna un factor important – se numără cele pe care istoricii şi membrii le numesc cele “trei încercări – ordalii” (“Three Ordeals”). Aceste ordalii – pietre de încercare – au scopul de a măsura abilitatea viitorului Bonesman de a “ajunge” în lumea din afara campusului universitar.

Prima ordalie este şcoala-internat. Majoritatea copleşitoare a Bonesmen-ilor, date fiind bogatele lor pedigree familiale, urmează una din prestigioasele şcoli preparatorii din Noua Anglie, adică licee particulare. Având în vedere că un mare număr dintre cei mai de elită studenţi ai Universităţii Harvard urmează Groton-ul, o şcoală strâns legată de biserica episcopală anglicană, unde ei primesc o perfectă educaţie anglofilă, şcolile preparatorii preferate pentru viitorii Bonesmen-i sunt cele două Academii Philips sponsorizate de puritanii calvinişti.

A doua ordalie este natura. Vânătoarea în terenurile din Noua Anglie, călătoria în locuri îndepărtate ca Africa, junglele Americii de Sud sau chiar în deşerturile americane, sunt condiţii pentru admiterea în rândurile de elită spartană ale  Ordinului.

A treia dintre ordalii este războiul. Experienţa de luptă în timp de război este considerată a avea  o semnificaţie specială pentru un Bonesman, care se vede pe sine însuşi ca o elită a castei luptătorilor WASP-ului din Noua Anglie. Mulţi Bonesmen-i din Yale ai generaţiei preşedintelui George Bush, ca urmare a declanşării celui de-al II-lea război mondial, au trecut direct din şcolile preparatorii în serviciul militar, înaintea intrării lor la Yale. Pentru majoritatea Bonesmen-ilor, serviciul militar preferat a fost – din punct de vedere istoric – marina SUA (U.S. Navy). În timpul celui de-al II-lea război mondial, Corpul aerian naval a fost unul din traseele deosebit de importante pentru viitorii iniţiaţi Bones. În timp de pace, participarea la Yale în instruirea militară a ofiţerilor este de dorit, dar nu este esenţială. Angajamentul de a intra, după absolvire, într-o unitate militară este considerat favorabil selectării candidatului.

După selectarea formală a următorului grup de viitori Bonesmen-i, se face o invitaţie urmată de ceremonia de iniţiere formală. La început, cei 15 studenţi din cursul superior, care sunt membri ai Ordinului, selectează grupul de studenţi din cursul inferior care urmează să fie “străpunşi” pentru “Skull & Bones”. Un grup de Bonesmen-i pornesc spre dormitorul candidatului. Ajunşi la uşa acestuia,  o izbesc zgomotos. Când viitorul membru deschide uşa, Bonesman-ul  îl bate pe umăr şi strigă: “Skull & Bones: Do you accept?” (“Skull & Bones: Acceptaţi?”). Dacă  acceptă, candidatului i se înmânează un mesaj înfăşurat cu o panglică neagră, sigilat cu ceară neagră, cu emblema “craniu şi oase” şi cu 322 – numărul mistic al Bones-ilor. Mesajul stabileşte timpul şi locul în care candidatul trebuie să vină pentru iniţiere. Candidaţii sunt instruiţi să nu poarte obiecte metalice asupra lor.

Conform unui document “Skull & Bones” din 1940, ceremonia de iniţiere implică astfel de “ceremonii”: “Om nou aşezat în sicriu – purtat în partea centrală a clădirii. Om nou ridicat în slăvi şi renăscut în societate. Scos din sicriu şi primind robele cu simboluri pe ele. Un os având înscris pe el numele său este azvârlit pe o grămadă de oase la începutul fiecărei adunări.”

Înăuntrul criptei “Skull & Bones”, cunoscută de asemenea sub numele de “the Tomb” (mormântul) şi la care se fac referinţe ca fiind “camera sacră” cu numărul 322, pe peretele curbat, în jurul arcadei de la intrare este înscris în germană: “Cine a fost nebunul, cine a fost înţeleptul, cerşetorul sau regele? Săraci sau bogaţi, cu toţii sunt la fel în faţa morţii!”

Acest citat din ritualul francmasonic german rămâne ca o sursă de controverse cu privire la  originea “Skull & Bones”-ului. El este una din “mărturiile” citate de cei mai ardenţi critici ai Ordinului, în sensul că grupul este “ca şi nazist” sau şi mai simplu, “germanic”. De fapt, ritualurile Ordinului sunt foarte mult asemănătoare cu ritualurile folosite de către lojile francmasonice scoţiene şi engleze.

Unele din misterele şi confuzia ce înconjoară aceste simboluri şi ritualuri oculte sunt intenţionat întreţinute de către Ordin însăşi. Printre principiile care au fost predate membrilor societăţii secrete de la Yale este valoarea ambiguităţii şi a disimulării. Aceste valori nu au fost predate ca o parte a unei qvasi-religii, pur mistice sau oculte. Ele au fost predate ca instrumente valabile a fi aplicate de către Bonesmen-i când ei părăsesc mediul izolat al campusului de la Yale şi devin funcţionari ai guvernului, ai comunităţilor informative, ai sectorului militar sau privat.

Un studiu atent al comportamentului şi declaraţiilor publice, adesea confuze şi auto-contradictorii, ale preşedintelui Bush şi ale consilierilor săi cei mai apropiaţi, pe parcursul crizei din Golful Persic şi a războiului care a urmat, oferă un exemplu valabil asupra modului în care ambiguitatea şi disimularea sunt aplicate de Bonesmen-i.

Pentru iniţiaţii Ordinului, întrebarea: “De ce sunt folosite ambiguitatea şi disimularea în scopul înfăptuirii de <bine> sau de <rău>?” este de o importanţă secundară.  Disimularea şi ambiguitatea sunt instrumente esenţiale pentru mânuirea puterii. Manipularea eficientă a puterii este unul dintre scopurile supreme ale fiecărui Bonesman. Legăturile secrete construite pe durata cursului superior de către Bonesmen-i, ca membri activi ai Ordinului, sunt menţinute pe toată durata vieţii. Ele îl leagă pe fiecare Bonesman de fiecare alt iniţiat şi în mod deosebit de acei iniţiaţi care au devenit membri ai Ordinului în acelaşi an.

În felul acesta, fiecare membru “Skull & Bones” este, în realitate şi în termeni practici, o parte a unui mic grup de elită format din tineri absolvenţi ai Yale, cei mai mulţi din familiile bogate  şi proeminente WASP, care intră în lumea politică, a afacerilor, finanţelor, spionajului sau educaţiei şi unde vor începe să-şi lase amprenta lor nefastă şi satanică în lume.

Casapii lumii,sau Frăţia bancherilor care decid soarta lumii

Cele mai importante decizii privind soarta economiei mondiale se iau într-un cerc restrâns de bancheri care se întâlnesc o dată la două luni, la Basel, pentru a coordona politicile monetare ale celor mai mari bănci centrale ale lumii.În mod remarcabil, cei mai importanţi membri ai acestui conclav, în frunte cu preşedinţii Fed, Ben Bernanke, şi BCE, Mario Draghi, provin de la Massachusetts Institute of Technology. Soluţiile lor, scrie Wall Street Journal (WSJ), sunt un experiment ale cărui rezultate nu le cunosc nici măcar autorii lui.Cel mai important ziar de specialitate, The Wall Street Journal, este numit adesea „Biblia lumii financiare”. Era mai mult decât adecvat, aşadar, ca WSJ să pătrundă în „Sfânta Sfintelor” sistemului financiar mondial, Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), cu sediul la Basel, în Elveţia. Aici, din două în două luni, 18 şefi de bănci centrale se întâlnesc, într-o duminică, la etajul al 18-lea al clădirii BIS, pentru o cină prelungită, într-o sală decorată de firma Herzog&De Meuron, aceeaşi care a proiectat „Cuibul de pasăre”, bazinul olimpic al Jocurilor de la Beijing. Pereţii albi sunt decoraţi cu orhidee albe, iar tavanul este negru. Participanţii au locuri prestabilite la o masă rotundă, dar toţi au vedere panoramică asupra lumii care se întinde la picioarele lor. În total, ţările pe care le reprezintă produc 51.000 miliarde de dolari anual, trei sferturi din producţia economică globală.Printre ei se află preşedintele şi guvernatorul Federal Reserve, Ben Bernanke, şi Jeremy Stein, guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, sau şefii băncilor centrale din Japonia, China ori Brazilia. La cină nu este admis personal auxiliar, nu se fac înregistrări, nu se iau notiţe şi nu se alcătuiesc minute, iar după aceea nu se difuzează comunicate de presă. Ce se decide în intervalul celor trei ore rămâne acolo. A doua zi, grupul celor 18 – cunoscuţi sub numele mai degrabă anost de Comitetul Economic Consultativ – participă la o reuniune extinsă împreună cu şefii altor bănci centrale, care se desfăşoară la un etaj inferior. La aceste reuniuni participă de multe ori Stanley Fischer, fost profesor de economie la Massachusetts Institute of Technology şi guvernator al Băncii Naţionale a Israelului.Wall Street Journal a descoperit că Fischer i-a fost coordonator al dizertaţiei de doctorat lui Ben Bernanke şi că, printr-un accident al istoriei, toate numele amintite mai sus sunt legate de MIT, fie că au studiat, fie că au predat la vestita universitate americană. WSJ îl numeşte grupul „inginerilor”. Termenul nu se referă numai la faptul că membrii grupului sunt legaţi de MIT, ci şi la convingerea comună că intervenţia guvernamentală poate preveni declinul pieţelor şi îndrepta imperfecţiunile acesteia. În virtutea acestei convingeri, de la declanşarea crizei financiare globale, aceşti oameni au fost în măsură să determine instituţiile pe care le conduc să pompeze mii de miliarde de dolari în sistemul financiar mondial – 11.000 de miliarde din 2007 până la finele anului 2012 – investind masiv în titluri de stat, ipoteci şi oferind cu generozitate împrumuturi pentru companiile private. Confruntate cu indecizia guvernelor care nu ştiu, nu pot sau, din motive ideologice, nu vor să adopte politici fiscale de echilibrare a balanţei de venituri şi cheltuieli, bancherii şi-au asumat rolul de a ocoli guvernele şi de a urma propria cale, indiferent de politicieni.

Dar în felul acesta, scrie WSJ, nu numai că bancherii au scurtcircuitat procesele politice, dar s-au angajat într-un experiment de inginerie socială ale cărui rezultate nu le pot prevedea nici ei înşişi. Bancherii se bazează pe modele şi simulări matematice testate în laboratoarele MIT, dar niciodată testate în lumea reală. WSJ citează în acest sens mai mulţi specialişti în finanţe, care atrag atenţia că această inundare a pieţelor cu bani, în loc să ducă la reducerea şomajului, poate, tot atât de bine, să ducă la o spirală inflaţionistă mondială necontrolabilă şi la o nouă criză financiară.

Un alt efect nedorit al acestui experiment este însă politic. Susţinerea pieţelor financiare şi diminuarea costurilor creditelor le oferă guvernelor un alibi pentru a amâna la nesfârşit deciziile politice – uneori dureroase – de a rezolva probleme cu costuri politice mari, cum ar fi reducerea deficitelor. După cum declară chiar şeful departamentului monetar al BIS, Stephen Cecchetti, „băncile centrale nu pot rezolva problemele structurale ale economiei”. Nu pot, dar, în lipsa unor politici guvernamentale responsabile, încearcă şi nimeni nu ştie cu ce rezultat.

Ce nu ştiaţi despre Uniunea Europeană

„Constituţia europeană instituţionalizează un sistem care face din om
un subiect economic, un sistem care generează şi mai multă sărăcie,
şomaj, poluarea apei şi a aerului. Acest tratat instituie o altă dictatură
pe care noi nu o vrem”.
Danielle Mitterrand, soţia fostului preşedinte al Franţei, mai 2005
Astăzi, “Proiectul european” conduce mai mult de două treimi din statele Europei sub o formă nouă de guvernământ – o putere supranaţională. Nu trebuie însă să uităm că el a pornit ca o idee utopică şi atât de îndrăzneaţă, încât părea imposibil de acceptat de naţiunile cărora le-a răpit total independenţa.
Pentru a facilita implementarea acestei idei, direcţia în care se îndreptau lucrurile a fost cu grijă ocultată, atât la începuturi, cât şi pe parcursul derulării Proiectului. Fondatorii săi ştiau că doar lucrând din umbră, într-un mod discret puteau reuşi să îşi atingă scopul – acela de a face ca Europa să fie condusă de o unică autoritate politică, economică şi militară, un organism supranaţional. Chiar şi acum, sistemul de guvernare al UE este de o complexitate atât de labirintică, încât din cele câteva sute de milioane de cetăţeni ai Uniunii doar puţini cunosc cât de cât scopul, felul cum a evoluat şi modul real de funcţionare al acestui angrenaj care le conduce vieţile.
În ultimii ani Proiectul a avansat atât de mult, încât scopul său nu a mai putut fi ascuns. Nici nu mai era necesar. S-a putut vedea astfel ceea ce s-a făcut şi se face în continuare în numele popoarelor europene, fără a fi întotdeauna şi în interesul lor. Pentru a înţelege adevărata lui natură este necesar să îi cunoaştem istoria, să ştim cine sunt cei care au lucrat din umbră pentru ca el să se insinueze treptat în viaţa europenilor.
Adevărata faţă a „părinţilor” Europei
„Faptul că ideea care a stat la baza proiectului Europei Unite a apărut după 1945, deci după război este unul din marile mituri europene. Susţinătorii acestuia prezintă UE ca pe o nouă creaţie, o idee strălucită a lumii moderne postbelice. În realitate este vorba despre un vis ratat care datează din 1920” scriu Christopher Booker şi Richard North în cartea lor: “The Great Deception – A Secret History of the European Union”.
Proiectul a încolţit iniţial în anii douăzeci în mintea a doi oameni. Primul dintre ei, Jean Monnet, este numit astăzi părintele Europei. Numele celui de-al doilea, Arthur Salter, este acum aproape uitat. Însă amândoi au jucat un rol important în punerea în practică a ceea ce părea iniţial doar o mare utopie.
Ideea unităţii şi a cooperării între state exista în mintea multor teoreticieni ai vremii. Monnet şi Salter mergeau însă mult mai departe. Ei visau la un guvern supranaţional care să conducă Statele Unite ale Europei. Salter a scris în anii ’20 mai multe eseuri în care propovăduia ideea subordonării totale a ţărilor europene faţă de o unică autoritate politică, economică şi militară. Guvernele şi parlamentele ar fi devenit astfel doar nişte simpli administratori locali total obedienţi faţă de un Secretariat de tehnocraţi internaţionali, loiali noii organizaţii şi nu statelor membre.
În anii ’20 o astfel de idee era extrem de greu de implementat. Care naţiuni ar fi acceptat aşa ceva fără a-şi vedea puse în pericol integritatea, libertatea şi independenţa? Europenii trebuiau deci să devină convinşi că proiectul european era o necesitate, iar tot ceea a urmat, inclusiv al doilea război mondial, a făcut parte din această muncă de convingere. Monnet a fost pionul principal în acest proces şi a acţionat permanent din umbră, conştient fiind că doar aşa îşi va putea îndeplini cu succes misiunea. A pregătit terenul, a manevrat toate pârghiile necesare şi nu a ratat nici o ocazie.
Monnet privea calea inter-guvernării, adică a coperării voluntare între naţiuni care îşi păstrează independenţa, ca fiind un pericol mai mare pentru proiectul european chiar decât naţionalismul. S-a folosit însă de deschiderea care exista către o astfel de cooperare şi şi-a prezentat mereu planurile deghizate în această haină pentru a le face mai uşor de acceptat. Ţelul său a ieşit la iveală de-abia când noua maşinărie de guvernământ era instituită în proporţie suficient de mare pentru ca scopul ei să poată fi exprimat pe faţă.
Dar să vedem cine era acest Jean Monnet. Francez de origine şi comerciant de coniac el s-a făcut remarcat în timpul primului război mondial utilizându-şi experienţa de navigaţie în favoarea Aliaţilor. A ajuns la scurtă vreme să se ocupe de organizarea proviziilor acestora, şi nimeni nu mai ţinea cont că îşi dobândise experienţa făcând comerţ cu alcool în timpul prohibiţiei. A ajuns ca la un moment dat în SUA să fie anchetat pentru evaziune fiscală, iar FBI-ul să îl suspecteze de spălare de bani pentru nazişti. Avea însă un mare talent de a-şi face prieteni printre oamenii cei mai influenţi şi a ieşi mereu curăţat de toate păcatele.
În anii patruzeci, Monnet atinsese deja o poziţie suficient de influentă pentru a pune pe  roate proiectul. Primul pas era să realizeze o uniune franco-britanică, lucru aproape imposibil ţinând cont de rivalitatea istorică dintre cele două ţări. Pentru aceasta şi-a făcut prieteni la cel mai înalt nivel în cercurile franceze şi în cele britanice printre care Charles de Gaulle, viitorul preşedinte al Franţei şi Robert Vansittart, şeful ministerului de externe britanic.
Cooperarea economică – etapă a planului de globalizare
În 1940, cucerirea Franţei de către armatele lui Hitler părea iminentă după bătălia de la Dunkerque. Consilierii lui Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, au venit cu soluţia salvatoare – realizarea unei uniuni franco-britanice. Nu era însă vorba de o colaborare interstatală, ci de formarea unei noi naţiuni, care urma să aibe un guvern unic, o armată unică, cetăţenie comună şi o monedă comună. Această idee a fost primită cu un entuziasm care l-a uimit şi pe Churchill şi a fost suprizător de repede pusă în aplicare, ca şi cum era de multă vreme aşteptată. Cabinetul britanic nu a avut nici o obiecţie, în ziua următoare proiectul a fost semnat de toată lumea, fiind respinse doar prevederile privind moneda unică, iar generalul de Gaulle a obţinut imediat acordul părţii franceze, întâlnind aceeaşi neaşteptată deschidere. Singurul care a ripostat a fost omul politic Michel Petain care se temea ca Franţa să nu fie transformată într-un dominionat britanic. Au avut loc importante mişcări de stradă în timpul cărora francezii strigau “preferăm să fim cuceriţi de Hitler, decât să fim sclavii Angliei,” şi astfel proiectul a căzut.
Toate aceste maşinaţiuni au fost – doar pentru ochii lumii – un răspuns ad-hoc la o criză de război. Ele erau doar vârful icebergului construit din umbră de acelaşi Monnet. Uimitorul entuziasm faţă de această idee se datora faptului că acesta avusese lungi discuţii cu toate persoanele implicate atât din tabăra franceză, cât şi din cea britanică. Pentru Monnet acest eşec a fost doar o bătălie pierdută dintr-un mare război. Şi nu era vorba de al doilea război mondial, a cărui încheiere s-a decis să o aştepte sperând că, după marile tragedii şi distrugeri, europenii vor fi mai dornici să accepte soluţia Uniunii. Aşa a şi fost.
În 1950, planul Shuman, care plasa industriile producătoare de oţel a şase ţări europene sub controlul unei singure autorităţi, a fost tot opera lui Monnet. El a fost cel care l-a convins pe ministrul francez de externe, Robert Shuman, să prezinte această idee ca pe o soluţie pentru menţinerea păcii într-o perioadă fragilă, ştiut fiind faptul că oţelul era una din industriile de care depindea producerea de armament.
Acesta a fost doar un prim pas care făcea ca proiectul să înainteze considerabil pe linia sa economică. Această strategie era ideea lui Paul-Henri Spaak, primul ministru al Belgiei şi bun prieten cu Monnet. El era convins că în prima etapă, modul cel mai eficient de a ascunde scopul politic al proiectului era acela de a-l deghiza sub masca cooperării economice – o piaţă comună. El a redactat aşa numitul “Raport Spaak” care a dus la semnarea în 1957 a tratatului de la Roma, care punea bazele Comunităţii Economice Europene.
Chiar dacă nu păreau a lucra pentru acelaşi scop, de multe ori fiind prezentaţi a fi oponenţi, Monnet a beneficiat de ajutorul unui comunist italian, Altiero Spinelli. Convingerile şi metodele similare arată că în realitate toţi aceştia lucrau pentru îndeplinirea aceleeaşi misiuni. Lâncezind într-o închisoare fascistă, Spinelli visa la aceleaşi State Unite ale Europei. Şi el era convins că pentru a-şi duce viziunea la îndeplinire era necesar să le ascundă popoarelor Europei ceea ce se făcea în numele lor, până când procesul avansa atât de mult încât devenea ireversibil. Spinelli avea să rămână relativ anonim ani de zile până când, în ultima perioadă a vieţii, a ieşit din umbră şi a jucat un rol crucial în dirijarea proiectului spre finalizare. El este fondatorul „Crocodile Club”, care în anii 80 a susţinut intens realizarea „The Single European Act” – pactul care a armonizat legislaţia ţărilor membre şi apoi a tratatului de la Maastricht care a pecetluit crearea UE.
Finalizarea proiectului sau de-abia începutul?
Iată cum după mai multe decenii proiectul a fost în sfârşit gata să-şi declare adevăratele intenţii. În ziua de 26 februarie 2002, delegaţi din douăzeci şi cinci de ţări s-au adunat în cel mai mare complex de clădiri administrative din Europa, sediul Parlamentului European de la Bruxelles, pentru deschiderea unei convenţii destinate redactării constituţiei unei „Europe Unite”. Mulţi dintre ei aveau clar în minte paralelismul dintre acţiunea lor şi convenţia întrunită la Philadelphia în vara anului 1787 pentru a întocmi constituţia Statelor Unite ale Americii. Erau conştienţi de faptul că asemenea predecesorilor lor americani participau la încununarea procesului de creare a unui nou stat supranaţional.
Când cei o sută cinci delegaţi ai statelor membre şi-au ocupat locurile în camera Parlamentului, uriaşa clădire de oţel şi sticlă în care se adunaseră a primit numele de Paul-Henri Spaak. Alături se vedea  un alt edificiu administrativ şi mai vast, botezat după Altiero Spinelli, omul care sugerase cel dintâi că redactarea unei constituţii pentru „Statele Unite ale Europei” ar fi actul simbolic final în procesul de integrare politică. Singurul nume necomemorat în clădirile colosale unde se desfăşurau aceste evenimente era acela al omului care, mai mult decât oricare altul, pusese în mişcare acest proces cu câteva decenii în urmă. Deşi fusese de multă vreme onorat cu numele de „părintele Europei”, Jean Monnet rămăsese şi acum, ca pe tot parcursul procesului, departe de luminile rampei. Ceea ce realizase el echivala cu o lovitură de stat desfăşurată cu încetinitorul.
Probabil doar o mână de delegaţi înţelegeau adevăratul rol jucat de aceşti oameni în întortocheatul proces care, timp de peste cincizeci de ani, îi adusese în locul în care se aflau acum. Ca să nu mai vorbim despre fracţiunea infimă din cei cinci sute de milioane de locuitori ai Europei care ştiau despre ce era vorba şi în interesul cărora, chipurile, se petrecea acest eveniment.
Un puzzle în care piesele nu se potrivesc
Şi totuşi, chiar în timp ce acest proces părea să se apropie de finalizare, asemenea ultimelor piese al unui vast şi complex joc de puzzle, se iveau întrebări fundamentale. După mai bine de cincizeci de ani de asamblare lentă şi dureroasă a jocului de puzzle, era oare posibil ca, la urma urmei, piesele să nu se  potrivească?
Era vorba de un continent în care statele naţionale au fost convinse să-şi cedeze puterea de autoguvernare unui nou tip de guvern supranaţional. Însă nimeni nu se preocupase să afle ce doreau în ultimă instanţă liderii şi locuitorii acestor ţări?
Era vorba de o Europă în care naţiunile mai bogate din vest erau unite cu ţările sărăcite din est, ţări care suferiseră decenii de-a rândul jugul comunist. Dar, în practică se putea realiza efectiv acest lucru într-un mod care să lase tuturor părţilor senzaţia că fuseseră tratate echitabil?
Se visase la o guvernare unică a cinci sute de milioane de locuitori de naţionalităţi diferite, vorbind limbi diferite, provenind din tradiţii istorice şi culturale totalmente diferite. Dar în practică, putea o asemenea guvernare să rămână democratică într-un mod credibil? Mai mult, conta acest lucru?
Se visase la o Europă care să împărtăşească un sistem politic şi economic unic. Dar pe baza datelor la zi, care erau perspectivele ca acest sistem să se achite cu adevărat de promisiunile făcute în numele lui? Cifrele arătau că perspectivele fericite efectiv nu există.
Prăpastia dintre voinţa locuitorilor Europei şi planurile tehnocraţilor
Când guvernele Europei s-au întrunit să discute constituţia destinată să le unească irevocabil naţiunile a fost necesar să fie întrebaţi, cel puţin de ochii lumii, locuitorii statelor respective.
Primele concluzii nu au corespuns deloc cu ceea ce ar fi vrut să obţină tehnocraţii supranaţionali. În 2005 locuitorii Franţei şi Olandei au respins în masă Constituţia europeană. În Marea Britanie trebuia sa să se organizeze un astfel de referendum în primăvara lui 2006, dar s-a renunţat la acest plan de teama unui rezultat similar. Constituţia a fost ratificată doar de Parlament. La fel s-a procedat şi în celelate state pentru ca proiectul să meargă totuşi înainte. Opoziţia locuitorilor Europei nu a contat, deşi tehnocraţii susţin tot timpul că tot ceea ce fac ei este voinţa popoarelor Europei. Din contră, s-au intensificat campaniile de manipulare a opiniei publice.
Se repetă astfel povestea arhitectului franco-elveţian Le Corbusier, care avusese ambiţia de a impune oamenilor să trăiască în oraşul viitorului. Le Corbusier considera că multe dintre necazurile care asediau omenirea îşi aveau originea în traiul din oraşe neplanificate. Se impune ca aceste oraşe, începând cu Parisul, să fie rase de pe suprafaţa pământului şi înlocuite cu „oraşele viitorului”, planificate până în cele mai mici detalii. După ce timp de două secole visul său a fost privit doar ca o simplă curiozitate, ocazia de a-şi pune proiectul în practică a fost creată după al doilea război mondial, când arhitecţi şi urbaniştii au trebui să reconstruiască oraşele distruse de bombardamente. Celebrele blocuri comuniste nu au fost nici ele departe de această idee, ci au reprezentat alternativa estică a oraşului viitorului.
Astfel că începând cu anii şaizeci s-au putut vedea apărând în multe oraşe din Marea Britanie mai întâi terenuri vaste cu turnuri de beton şi lespezi de ciment, înconjurate de spaţii publice largi şi parcurse de artere urbane noi. Construcţii similare au început sa apară şi pe continent, chiar şi astăzi moda clădirilor impersonale, standardizate de sticlă şi beton, este dogmă în construcţii.
Oamenii însă şi-au dat rapid seama că departe de a crea oraşele lucitoare şi eficiente promise, proiectele arhitecţilor dădeau naştere unor construcţii inumane, lipsite de suflet, apăsătoare, murdare şi urâte, care au ajuns la scurtă vreme să se transforme în adevărate capcane. Betoane desfigurate de graffiti, alei bântuite de toxicomani şi tâlhari, spaţiile înconjurătoare moarte, presărate cu iarbă uscată şi tocită. Viziunea unei lumi perfect planificate părea atrăgătoare în teorie, însă practica a dovedit clar că ea nu avea nici o legătură cu realitatea omenească. Curând s-a dovedit clar că visul lucitor nu dusese decât la un coşmar.
Echivalentul dorinţei lui Le Corbusier de a demola oraşele vechi a fost aversiunea lui Monnet faţă de statul-naţiune. Misiunea sa de a crea guvernul supranaţional al viitorului, condus de tehnocraţi, înălţându-se mai presus de toate complicaţiile naţionalismului şi ale democraţiei a fost aparent dusă la final. S-a blocat însă la testul practic, chiar dacă asemeni planurilor lui Le Corbusier părea într-o vreme să deschidă toate drumurile şi să soluţioneze toate problemele.
Pe listele nesfârşite de legi ce au hotărât Politica Agricolă Comună, Politica Pescuitului Comun, Politica Concurenţei şi toate celelalte, se găsesc marile blocuri-turn ale „proiectului european”. În cazul lui  Le Corbusier tot ceea ce nu era bun la blocurile lui a devenit evident când în ele au trebuit să locuiacă oameni, oameni vii care au descoperit că aceste clădiri sfidau realităţile şi nevoile omeneşti. La fel au început să stea lucrurile şi cu „blocurile-turn” create de tehnocraţii Uniunii Europene. În faţa lipsei de suflet a oraşelor lui Le Corbusier oamenii au început să jinduiască după căldura, vitalitatea şi realitatea omenească a vechilor oraşe. Locuitorii UE au descoperit deja că şi-au pierdut treptat libertatea şi puterea propriilor ţări de a se guverna singure şi au început să aprecieze într-un fel nou valoarea vechiului mod de a trăi, ce le-a fost luat fără ştirea lor.
Va veni o vreme când fantezia marelui „proiect european” se va destrăma, biruită de realitate, distrusă de toate acele contradicţii pe care, în ambiţiile ei, n-a fost în stare să le prevadă şi pe care n-ar fi putut niciodată să le rezolve. Numai că este posibil să lase în urma ei un pustiu din care popoarele Europei vor avea nevoie de mulţi ani ca să se trezească iar la viaţă.

Transformarea Uniunii Europene într-un stat supranaţional, un pas crucial în instaurarea Noii Ordini Mondiale

de Mihaela Gheorghiu
Site-ul www.eurosceptic.ro  îl citează pe profesorul emerit de ştiinţe sociale, Anthony Coughlan, de la Trinity College din Dublin. Acesta prezintă, într-un articol intitulat „Veţi fi călcaţi în picioare” (These boots gonna walk all over you), modul în care se încearcă transformarea Uniunii Europene într-un stat supranaţional, prin impunerea Tratatului de la Lisabona împotriva voinţei europenilor.
Federaţia Europeană
„Toate statele federale clasice, scrie Anthony Coughlan, care s-au format prin transferul puterii de la state constituente mici către o autoritate federală superioară, s-au dezvoltat într-o manieră treptată, aşa cum se întâmplă astăzi şi cu Uniunea Europeană. Germania federală, SUA, URSS, Canada si Australia secolului XIX sunt exemple clasice. Uniunea Europeană a dobândit însă puteri mult mai repede decât oricare dintre aceste state federale.
Principala diferenţă dintre aceste federaţii clasice şi noua Uniune este faptul că în acele state, popoarele vorbeau aceeaşi limbă şi împărtăşeau aceeaşi istorie, cultură şi solidaritate naţională, care le-au oferit o bază democratică şi au conferit legitimitate autorităţilor superioare. Toate statele stabile sunt întemeiate pe comunităţi în care oamenii vorbesc aceeaşi limbă şi se identifică unul cu altul drept un singur popor – „noi”. Pe de altă parte, în Uniunea Europeană nu există niciun popor „european”. Tratatul de la Lisabona reprezintă o încercare de a construi în mod artificial o federaţie europeană foarte centralizată, pornind de sus în jos, pe baza popoarelor Europei, fără informarea şi consimţământul liber exprimat al acestora.
Dacă am fi avut o Federaţie europeană democratică şi acceptabilă, cerinţa constituţională minimă pentru ea ar fi fost ca legile ei să fie iniţiate şi aprobate de către reprezentanţii direct aleşi ai poporului, fie în Parlamentul unional, fie în cele naţionale. Din nefericire, nici Tratatul de la Lisabona şi nici Constituţia unională nu prevăd aşa ceva.
Conferind mai degrabă indirect o constituţie noii Uniuni, Tratatul de la Lisabona reprezintă ceea ce premierul belgian Guy Verhofstadt numea „cheia de boltă a unui stat federal european”. Pentru elitele politice euro-federaliste, care au instrumentat vreme de decenii acest proces, aceasta reprezintă o împlinire a ceea ce Declaraţia Schuman din 1950, care întemeia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, declara a fi “primul pas în Federaţia Europei”.

Cele zece aspecte-cheie semnalate de Anthony Coughlan

1. Pentru a se masca amploarea schimbărilor, se va păstra numele de  Uniunea Europeană, dar Tratatul de la Lisabona modifică fundamental natura Uniunii. Cetăţenilor le este ascunsă astfel importanţa modificărilor. Acestea se vor realiza în trei trepte:
• Acordarea unei personalităţi juridice Uniunii Europene,
• Noua Uniune va înlocui atribuţiile şi instituţiile actualei Comunităţi europene, din domeniile politicii externe, justitiţiei şi afacerilor interne,
• Europenii vor deveni efectiv cetăţeni UE, statut care va prevala asupra cetăţeniei naţionale.
2. Prin acordarea UE a unei personalităţi juridice, se crează un stat supranaţional, o uniune federală, cu cetăţeni unionali, în care statele membre sunt reduse la statutul de provincii sau regiuni.
3. Tratatul de la Lisabona permite noii Uniuni să acţioneze ca un stat în relaţia cu alte state şi cu proprii cetăţeni. Statele membre îsi vor păstra constituţiile naţionale, dar acestea vor fi subordonate noii Constituţii  UE, exact ca în fosta URSS.
4. Tratatul de la Lisabona transformă statutul actual de cetăţean al UE, care este complementar cetăţeniei naţionale, într-un statut suplimentar cetăţeniei naţionale, ceea ce înseamnă că toţi cei 500 de milioane de europeni vor avea automat o nouă cetăţenie, separată de cea naţională, cu drepturi şi obligaţii superioare acesteia.
5. Ca semn al transformării într-o uniune federală, se creează un Parlament unional pentru cetăţenii noii Uniuni. Actualii “reprezentanţi ai popoarelor statelor membre” devin “reprezentanţi ai cetăţenilor Uniunii”.
6. Se creează un cabinet de miniştri pentru noul stat. Conform noului cadru constituţional, aceştia vor trebui „să promoveze valorile Uniunii, să sprijine obiectivele ei şi să servească intereselor ei”.
7. Se creează functia de preşedinte al Uniunii.
8. Se creează un cod de drepturi civile pentru cetăţenii noii Uniuni. Acestea vor fi stabilite la nivelul Curţii unionale de justiţie şi vor fi impuse pe tot teritoriul Uniunii, astfel încât dacă, la un moment dat Uniunea va decide, spre exemplu, legalizarea „căsătoriilor” între homosexuali (există deja o propunere în acest sens) aceasta va deveni automat obligatiorie, pe tot cuprinsul Uniunii.
9. Parlamentele naţionale devin subordonate noii Uniuni. Deja Parlamentele naţionale şi-au pierdut o mare parte din putere, legislaţiile fiind „recomandate” de Uniune, adică cetăţenii care aleg aceste Parlamente şi-au pierdut dreptul de a decide cine le stabileşte legile.
10. Noua Uniune are dreptul să-şi acorde noi puteri.

Profesorul Coughlan concluzionează: „Odată ratificat Tratatul de la Lisabona, nu văd nicio funcţie statală majoră, pe care să nu o aibă şi noua Uniune. Aceasta va putea să oblige statele membre să participe la războaie împotriva voinţei lor. Tratatul nu prevede că Uniunea ar putea merge la război, în timp ce statele membre s-ar putea abţine.
Totuşi, noua Uniune va avea propriul guvern, cu ramuri legislative, executive şi juridice, propriul preşedinte, proprii cetăţeni şi cetăţenie, propriul cod al drepturilor omului, propria monedă, politici economice şi fiscale, posibilitatea de a încheia tratate internaţionale, propriul ministru de externe, corp diplomatic şi reprezentant la ONU, propriul cod penal şi un procuror general. Deja are simbolurile unui stat naţional, cum ar fi drapelul, imnul, motto-ul şi sărbătoarea anuală oficială.”

Noua Ordine Mondială – Lumea încotro?

de Emilia Kareva
Motto: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”
– David Rockefeller, într-un discurs din 23 septembrie 1994
la un dineu al ambasadorilor ONU

Conducătorii lumii încearcă să convingă întreaga umanitate că singura soluţie în stabilirea şi menţinerea „păcii mondiale” este crearea Noii Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor lumii. În realitate, Noua Ordine Mondială înseamnă planuri masive de reducere a populaţiei, sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţiunilor.

Dacă aceste schimbări ar fi anunţate deschis, ar genera aproape sigur proteste masive şi violente la scară mondială. De aceea, planurile conducătorilor din umbră sunt păstrate secrete şi implementate gradat. Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media. Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti poziţionaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune au necesitat mult timp şi planificare. Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului dovedeşte, de asemenea, prezenţa unei reţele de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează „munca murdară” pentru aşa-zisă Elită mondială. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste spectrul combinat al economicului, politicului şi vieţii sociale. Poate aici îşi au originile scepticismul şi sintagma „teoria conspiraţiei”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcţie exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv de valorile morale.
Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur.

Vă prezentăm în acest articol fapte confirmate istoric, declaraţii publice. Poate că în urmă cu 10 ani o minte sceptică ar mai fi putut categorisi aceste adevăruri drept „teorii ale conspiraţiei”. Dar astăzi, când liderii mondiali vorbesc pe faţă despre moneda unică, guvernul mondial, statul unic supranaţional, armata unică mondială, nu putem decât să ne plecăm în faţa evidenţei: planul conducătorilor francmasoni din umbră este instaurarea Noii Ordini Mondiale.

Obiectivul nostru – o nouă ordine mondială

Mihail Gorbaciov a fost primul lider mondial care a vorbit în mod public despre „o nouă ordine mondială”. În discursul rostit în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 7 decembrie 1988, preşedintele Uniunii Sovietice a făcut această declaraţie profetică:„Continuarea progresului global este posibilă numai printr-o ajungere la un consens universal în acţiunile întreprinse în vederea constituirii Noii Ordini Mondiale.” În acelaşi discurs, Gorbaciov dădea glas idealului masonic pe care îl slujea: „Idealul nostru este o comunitate mondială de state, bazate pe domnia legii, state care să-şi subordoneze activităţile de politică externă legii internaţionale.”

George Bush Senior (foto) a demonstrat că este un servitor dedicat al acestei „frăţii”, el fiind primul care a făcut din acest plan al Noii Ordini Mondiale principalul său obiectiv. În discursul din 11 septembrie 1990, susţinut într-o sesiune a Congresului american, George Bush rostea profetic:„Din mijlocul acestor timpuri tulburi, obiectivul nostru –  o nouă ordine mondială – poate sa apară… Astăzi acea lume nouă se chiuie să se nască, o lume mult diferită de cea pe care o cunoaştem.” Tot atunci, înainte de plecarea sa la Helsinki pentru a discuta despre criza Golfului Persic cu preşedintele sovietic Gorbaciov, preşedintele George Bush şi-a exprimat speranţa ca „bazele creării unei noi ordini mondiale să fie puse la Helsinki” sub patronajul Naţiunilor Unite. La conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii celor doi, preşedintele Bush a declarat optimist:„dacă naţiunile lumii continuă să colaboreze, vom aşeza piatra de temelie a unei ordini internaţionale care va aduce mai multă pace decât am cunoscut până acum”. Într-un alt discurs din 16 ianuarie 1991, fostul preşedinte american se referea la o Nouă Ordine Mondială în care„domnia legii să guverneze naţiunile”, iar „Organizaţia Naţiunilor Unite, devenită credibilă, să-şi folosească rolul său de menţinere a păcii cu scopul de a împlini promisiunea şi viziunea fondatorilor Naţiunilor Unite”. Boutros Boutros-Ghali, Secretar General al ONU între 1992 şi 1996, în raportul său „O agendă pentru pace” (iunie 1992) afirma fără niciun echivoc: „Timpul suveranităţii absolute şi exclusive a trecut.” Aceasta deşi articolul 2, Secţia 7 a Cartei Naţiunilor Unite interzice intervenţia ONU în „chestiuni care ţin în mod esenţial de jurisdicţia internă a fiecărui stat”.

Consens sau cucerire?

De-a lungul timpului multe personalităţi politice, care au jucat roluri cheie în istorie, au făcut declaraţii despre Noua Ordine Mondială.
Edward Mandell House (1858-1938), cunoscut drept Colonelul House, unul dintre cei mai puternici oameni ai politicii americane, susţine într-un discurs din 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, idee pe care o actualizează în revista Foreign Affairs: „adevărata problemă este astăzi cea a unui guvern mondial”. Edward Mandell House a fost consilierul personal al preşedinţilor Woodrow Wilson şi Franklin D. Roosevelt, apropiat al dinastiei bancare Morgan şi al puternicelor familii financiare europene. Se credea despre el că este reprezentat al consorţiul Rothschild. Sub influenţa sa, preşedintele Wilson a acceptat proiectele de introducere a taxei pe venit, precum şi crearea Rezervei Federale. Edward Mandell House este cel care reorganizează Institutul de Afaceri Internaţionale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE) – Council of Foreign Relations (CFR).

O altă figură cheie în ofensiva Noii Ordini Mondiale este James Paul Warburg, membru al Clubului Bilderberg, consilier al lui Roosevelt, fiul lui Paul Warburg – autor al Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max Warburg – finanţatorul lui Hitler. În 17 februarie 1949, acesta declara: „marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară, ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace paşnice. Vom avea un guvern mondial, indiferent că vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire”.

Clanul Rockefeller

În filele istoriei Americii, numele familiei Rockefeller este omniprezent. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil, a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate. John D. Rockefeller (1839-1937), fost guvernator al Virginiei de Vest, senator SUA, este considerat a fi cel mai bogat om al tuturor timpurilor. Acesta a donat importante sume de bani pentru constituirea Consiliului Relaţiilor Externe (CRE). Urmaşul său, David Rockefeller (foto), a devenit în 1949 cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată CRE şi a ajuns apoi, la scurtă vreme, preşedinte al acestei organizaţii globaliste. În prezent este preşedinte onorific. Chester Ward, amiral şi fost judecător în Marina Militară SUA, membru în CRE timp de 15 ani afirma: „scopul principal al CRE este slăbirea suveranităţii SUA şi a independenţei naţionale şi supunerea ei unui guvern unic mondial”.
Nelson Rockefeller (1908-1979) a fost guvernator al statului New York (1959-1973) şi apoi cel de al 41-lea vicepreşedinte al SUA (1974-1977), în timpul mandatului preşedintelui Gerald Ford. Într-un articol intitulat „O chemare la construirea unei Noi Ordini Mondiale”, publicat în New York Times în februarie 1962, acesta afirma: „Naţiunile Unite nu au fost şi nu sunt capabile să aducă o Nouă Ordine Mondială, cerută de evenimentele actuale. Este necesar ca SUA să preia conducerea tuturor popoarelor şi să pună în practică conceptele şi aspiraţiile de suveranitate naţională printr-o viziune federală.” În acelaşi an, în articolul „Viitorul federalismului”, Nelson Rockefeller subliniază că evenimentele curente cer instalarea Noii Ordini Mondiale. Cităm: „Există o febră a naţionalismului… însă statul-naţiune este tot mai puţin capabil să-şi îndeplinească sarcinile politice internaţionale.” În timpul campaniei electorale prezidenţiale din 1968, Nelson Rockefeller pledează: „ca preşedinte aş face toate eforturile pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale”. În 1974, conform unui raport Associated Press, acesta reafirmă că va lupta pentru crearea unei Noi Ordini Mondiale.

Lumea se teme de necunoscut

Nelson Rockefeller a fost susţinut şi consiliat de un alt personaj cheie: masonul Henry Alfred Kissinger, participant la ritualurile satanice de la Bohemian Grove, membru Shriner. În prezent acesta este membru în conducerea celor trei mari organizaţii globaliste care reprezintă Noua Ordine Mondială: Consiliul pentru Relaţii Externe, Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală. Kissinger a fost secretar de stat al SUA în timpul lui Richard Nixon şi al lui Gerald Ford, consilier pe probleme de securitate naţională, implicat în războiul din Vietnam şi în bombardarea Cambogiei de către SUA. El a condus toate acţiunile militare americane şi ale CIA în întreaga lume în perioada 1969-1977.
Henry Kissinger (foto) declara la conferinţa grupului Bilderberg din Evian, Franţa, în 1991: „Azi, America ar fi scandalizată dacă trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea (referindu-se la protestele din 1991). Mâine – ea ne va mulţumi! Asta este cu atât mai evident dacă li s-ar spune că există o ameninţare externă, o invazie extraterestră sau de ordin terorist, fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii. În acest fel, toate popoarele lumii ne vor ruga să îi scăpam de această nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial.” În iulie 1993, Henry Kissinger scria în Los Angeles Times despre NAFTA (Tratatul de Comerţ Liber din America de Nord): „Ceea ce Congresul va avea în faţă nu va fi doar o convenţională înţelegere comercială, ci chiar arhitectura unui nou sistem internaţional, primul pas în instaurarea Noii Ordini Mondiale.”
În 1985, în săptămânalul Human Events din Washington, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Grupului Bilderberg, spunea: „Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Niciun argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.”

Preşedinţii americani ai Noii Ordini Mondiale

Robert Kennedy şi Richard Nixon nu ies din tiparul Noii Ordini Mondiale. „Cu toţii vom fi judecaţi după măsura efortului de a contribui la construirea Noii Ordini Mondiale,” susţinea Robert Kennedy în 1967. „Dezvoltarea unei gândiri coerente a regiunii Asiei este reflectată în dispoziţia de a considera problemele în termeni regionali şi de a trece apoi la necesităţile de dezvoltare a unei Noi Ordini Mondiale,” declara Richard Nixon, în octombrie 1967. În 1972, în timpul unei vizite în China a preşedintelui Nixon şi a întâlnirii cu premierul chinez Chou En-lai, Nixton închină un toast pentru „speranţa pe care fiecare dintre noi o nutreşte de a construi o Nouă Ordine Mondială”.
În 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: „Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocându-ne mai puternic să făurim o ordine mondială.” În articolul „Greul drum spre Ordinea Mondială”, apărut în 1974 în Foreign Affairs, Gardner a declarat: „Pe scurt, casa ordinii mondiale va trebui construită de la temelie spre vârf şi nu invers. Va părea asemeni unei mari, explozive, zgomotoase confuzii, pentru a folosi faimoasa descriere a realităţii, exprimată de William James, dar un ocol dat suveranităţii naţionale, erodând-o bucată cu bucată, va realiza mult mai mult decât învechitul asalt frontal.” În acelaşi registru se înscriu şi declaraţiile lui George Soroş făcute la Forumul Economic de la Davos, Elveţia, din 27 ianuarie 1995: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume.” „Până în 2020 va exista un guvern mondial unic”, susţine Ray Kurywell, în 1999.

Richard Gardner era un apropiat al lui Zbigniew Brzezinski (foto), cel care împreună cu David Rockefeller a fondat Comisia Trilaterală, împlinind astfel directiva stabilită în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg din 1972. Brzezinski, un „profet” sclipitor al idealismului unei lumi unite, a fost profesor la Universitatea Columbia şi este autor al câtorva cărţi ce au servit drept „ghiduri în materie de politică” pentru Comisia Trilaterală. Brzezinski a ocupat funcţia de prim director executiv al Comisiei, din momentul debutului acesteia în 1973 până la sfârşitul anului 1976, când a fost numit asistent prezidenţial în probleme de Securitate Naţională de către preşedintele Jimmy Carter.
În ianuarie 1977, Comisia Trilaterală a avut întâlnirea plenară anuală în Tokyo, Japonia. Carter şi Brzezinski nu au putut participa, fiind ocupaţi cu procesul de reorganizare la Casa Albă. Cu toate acestea au trimis scrisori personale adunării, scrisori ce au fost republicate de Trialogue, revista oficială a Comisiei. Iată un fragment din scrisoarea lui Carter: “Împărtăşim nelinişti comune în ceea ce priveşte economia, politica şi securitatea, îngrijorări ce fac logică urmărirea unei crescânde cooperări şi înţelegeri. Şi această cooperare este esenţială, nu numai celor trei regiuni ale noastre, ci şi în procesul global de obţinere a unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale.”Aceeaşi idee o subliniază şi Brzezinski: „Rămân convins că, în chestiunile arhitecturale impresionante de astăzi, colaborarea regiunilor noastre este de o necesitate extremă. Această colaborare trebuie să fie dedicată şlefuirii unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale. Aceasta va necesita un proces prelungit, dar cred că putem privi înainte cu încredere şi putem fi mândri de contribuţia pe care Comisia o aduce.” Într-o declaraţie mai recentă, Brzezinski afirmă: „regionalizarea se desfăşoară conform planului Comisiei Trilaterale, având ca scop convergenţa gradată a Estului şi Vestului către un Guvern Unic Mondial. Suveranitatea naţională nu mai este un concept viabil”.
Comisia Trilaterală, care reuneşte lideri din Europa occidentală, America de Nord şi Japonia se vrea o „agenţie particulară” cu scopul declarat la înfiinţare, în 1973, de a realiza o cooperare între cele trei regiuni „în cadrul unei noi ordini mondiale”.

Despre globalism

În 15 decembrie 1987, senatorul american Jesse Helms, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni de dreapta din Statele Unite, care a făcut parte din Senatul SUA timp de 30 de ani, a tras un semnal de alarmă. Cele afirmate de el în discursul său au fost probate în scurt timp:„O examinare atentă a ceea ce se petrece în spatele uşilor închise arată că grupuri de interese de pe lângă Departamentul de Stat, Departamentul de Comerţ, marile centre bancare, marile reţele mass-media, universităţi, industria filmului, mari fundaţii non-profit, acţionează împreună cu stăpânii de la Kremlin în slujba a ceea ce unii numesc Noua Ordine Mondială. Organizaţii private precum Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală, Grupul Bilderberg, etc. sunt puse să răspândească şi să coordoneze planurile în vederea realizării aşa-numitei Noi Ordini Mondiale […] Astăzi ideologia acestor grupuri se numeşte globalism […] Din punctul de vedere globalist, statele şi graniţele naţionale nu mai contează. Filozofiile şi principiile politice par să devină o chestiune relativă. Chiar şi constituţiile devin irelevante în exercitarea puterii. Globalismul consideră că activităţile forţelor financiare şi industriale trebuie să fie orientate spre transpunerea în viaţă a proiectului unei singure societăţi globale. Aceasta se va realiza în principal prin convergenţa sistemelor american şi sovietic. Singurul lucru care contează cu adevărat pentru aceste grupuri este obţinerea de profituri maxime, profituri rezultate dintr-o practică pe care eu o numesc capitalism financiar, un sistem bazat pe doi mari piloni: îndatorarea ţărilor şi politica de monopol. Acesta nu este capitalismul real, este drumul spre concentrarea monopolistă a activităţii economice şi spre sclavie politică”.

Ideologie

Născut la mijlocul secolului trecut, capitalismul financiar internaţional a fost dintotdeauna dedicat conceptului de „economie globală”, controlată din marile centre financiare. Într-o monumentală „Istorie a lumii din timpurile noastre”, de peste 1300 de pagini, intitulată „Tragedie şi speranţă”, apărută în 1966 – Carroll Quigley, profesor la Universitatea din Georgetown, analizează modul şi mijloacele prin care „confreria financiara internaţională” şi-a propus încă din 1914 „nici mai mult nici mai puţin decât să creeze un sistem mondial de control financiar în mâini private, în stare să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi întreaga economie mondială”. Mărturiile lui Carroll Quigley, care a fost profesorul preşedintelui american Bill Clinton la Universitatea Georgetown, devenind mentorul său, sunt cu atât mai importante, cu cât Quigley afirmă că el însuşi face parte din cercurile de putere care controlează finanţele mondiale: „Cunosc operaţiunile acestei reţele, deoarece am studiat-o timp de 20 de ani şi chiar mi-a fost permis timp de doi ani, la începutul anilor 60, să îi studiez documentele şi înregistrările secrete. Sunt de acord cu marea majoritate a scopurilor sale şi am fost, pe parcursul vieţii mele, un apropiat al acesteia precum şi al instrumentelor sale de acţiune.” Iată câteva dintre afirmaţiile sale: „Puterea capitalismului financiar va avea un rol transcedental, care este nici mai mult, nici mai puţin decât crearea unui sistem de control financiar mondial în proprietate privată, capabil să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi economia lumii, ca pe un întreg”. Marile familii de bancheri americani şi europeni, precum Rothschild, Morgan, Warburg joacă de asemenea un important rol în planul Noii Ordini Mondiale. După Carroll Quigley aceştia au creat „un singur sistem financiar la scară mondială care manipulează cantitatea şi fluxurile de capital aşa încât sunt capabili să influenţeze, sau chiar să controleze guvernele, pe de o parte, şi industriile, pe de altă parte.”
Într-o carte despre Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite, „Creatura din Insula Jekyll”, autorul american Edward Griffin afirmă: „Expresii cum ar fi mecanisme de coordonare monetară, ordinea economică mondială modernă, convergenţa valorilor politice, sau noua ordine mondială nu au un înţeles foarte concret. Ele îi sună plăcut şi nevinovat omului de rând. Totuşi, pentru cei care cunosc dedesubturile, ele sunt expresii codificate, care au un înţeles specific: înlăturarea suveranităţii naţionale şi crearea guvernului mondial.” Aceeaşi idee o regăsim şi la H. G. Wells, socialist fabian, care afirmă în cartea sa „Conspiraţia la vedere”:„Lumea politică trebuie să slăbească, să încorporeze sau să înlăture guvernele existente. Va fi o religie mondială, întreaga populaţie a lumii va deveni o nouă comunitate umană.”

Primul proiect modern al unei federaţii mondiale apare în timpul perioadei de declin a imperialismului colonial european (1884-1914). El aparţine lui Cecil Rhodes, unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni politici ai Imperiului Britanic din acea perioadă. Rhodes şi un grup de prieteni au pus bazele unei societăţi secrete, care îşi propunea extinderea Imperiului Britanic şi organizarea lui într-un sistem federal mondial, garant al păcii lumii. Membrii grupului sperau să atragă Statele Unite în viitoarea ordine mondială, ba chiar să transforme Washingtonul în capitala plănuitei federaţii imperiale. Societatea secretă a lui Cecil Rhodes a fost treptat internaţionalizată, ieşind „la lumină” printr-o reţea de influente „Grupuri ale Mesei Rotunde”. În 1919, grupul din Anglia a înfiinţat Royal Institute of International Affairs (RIIA), a cărei ramură americană a fost şi este CRE. „Pe această bază” – precizează Carroll Quigley – „s-a dezvoltat în secolul XX o structură de putere între Londra şi New York a cărei influenţă s-a răsfrânt puternic în viata universitară, presa şi politica externă.” Carroll Quigley, vorbind despre puterea colosală a unui anumit grup de bancheri, afirma: Scopul acestui grup de bancheri  este acela de a crea un sistem mondial care să depună controlul financiar al acestei lumi în care trăim, în mâna câtorva indivizi. Ei doresc de asemenea să domine economia mondială şi sistemul politic al fiecărei ţări. Această Nouă Ordine se doreşte a fi  controlată în manieră feudală, prin intermediul băncilor  centrale ale lumii şi prin tratate secrete. Această reţea care este una cu Grupurile Mesei Rotunde, nu are nicio aversiune de a colabora destul de des cu diferite grupuri, chiar comuniste.”

Liga Naţiunilor, FMI, Banca Mondială, ONU

Un alt proiect de guvernare mondială a fost introdus sub paravanul Ligii Naţiunii, înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919. Preşedintele american Woodrow Wilson, promotorul entuziast al Ligii, n-a putut însă convinge Senatul american de multiplele aşa-zise avantaje pe care le prezenta chipurile pentru Statele Unite un organism suprastatal internaţional. Spre dezamăgirea lui Wilson şi a cercurilor mondialiste (în special cele finanţate de Andrew Carnegie), Statele Unite nu s-au alăturat Ligii, ceea ce a transformat-o într-o organizaţie „de mucava”. Cel ce îi va succeda lui Wilson la preşedinţia Americii, republicanul Warren G. Harding va pune punctul pe i: „un superguvern mondial este împotriva a tot ceea ce noi consideram demn de admirat, el nu poate primi încuviinţarea Republicii noastre”. „Anihilarea” Ligii Naţiunilor de către Senatul american i-a adus pe promotorii guvernului mondial cu picioarele pe pământ. Ei au înţeles că omenirea nu era pregătită să accepte dintr-o dată o confederaţie mondială. Pentru atingerea obiectivului final nu putea fi urmată decât o strategie graduală a „micilor paşi” – simbolul socialiştilor fabiani este broasca ţestoasă. Încă din 1939, unii dintre arhitecţii americani ai viitoarei Organizaţii a Naţiunilor Unite (mulţi dintre ei membri CRE), reuniţi în influenta Comisie de Studiu a Organizării Păcii (CSOP), propuneau stabilirea unui număr de sisteme regionale – Statele Unite ale Europei, un Sistem asiatic, şi o Uniune Pan Americană, reunite într-o confederaţie mondială. „Este necesar – apreciau membrii comisiei – să recunoaştem inadecvarea statului naţional în actualele condiţii de interdependenţă economică şi culturală; în consecinţă, lumea este pusă în faţa a două alternative: un imperiu a la Hitler sau o federaţie mondială, singura compatibilă cu democraţia.”

Încă un pas în direcţia implementării Noii Ordini Mondiale a fost acordul Bretton Woods, adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional”. „Părinţii lor fondatori” sunt John Maynard Keynes, un proeminent economist englez, adept al ideilor socialiste fabiane, şi americanul Harry Dexter White, care era secretar adjunct al Trezoreriei americane, dar care s-a dovedit ulterior a fi spion sovietic. De la bun început, cele două instituţii au stârnit reacţii critice. S-a invocat argumentul că, pe lângă obiectivul oficial, cele două organizaţii aveau şi o misiune „internaţionalistă”: „Existau, fără îndoială, şi alte raţiuni pentru care comuniştii au primit cu entuziasm înfiinţarea FMI şi a Băncii Mondiale” – afirmă Edward Griffin în „Creatura din Jekyll Island” – „în ciuda faptului că Uniunea Sovietică nu s-a alăturat organizaţiilor. Scopul lor era să creeze o monedă mondială, o bancă centrală mondială şi un mecanism de control al economiilor tuturor naţiunilor. În acest scop, Statele Unite urmau să cedeze, în mod necesar, poziţia lor dominantă. De fapt, ar fi trebuit reduse doar la o parte din întregul colectiv. O situaţie care se potrivea de minune cu planul sovietic.” Aranjamentul de la Bretton Woods mulţumea atât marile carteluri bancare, cât şi pe politicieni, întrucât urma să anuleze folosirea aurului ca baza a schimburilor valutare internaţionale.
În joc intră, din 1945, Organizaţia Naţiunilor Unite. Semnificativ este faptul că sediul ONU din New York a fost construit pe un teren donat de David Rockefeller. Despre ONU am mai vorbit în acest articol, în contextul declaraţiilor făcute de Bush, Gorbaciov şi Boutros Boutros-Ghali.

Bill Clinton şi Noua Ordine Mondială

În 1993, Noua Ordine Mondială a fost recunoscută public drept un principal obiectiv naţional de către social-democratul Bill Clinton. Preşedintele Clinton a fost bursier Rhodes; este francmason, membru al Comisiei Trilaterale şi membru al CRE. De asemenea, a participat la întâlnirile grupului francmasonic Bilderberg, care au loc în fiecare an, când într-o ţară, când în alta.
Ce înseamnă că Bill Clinton a fost bursier Rhodes? Cecil Rhodes, finanţat de bancherii Rothschild, a stors o avere din minele de aur şi diamante din Africa de Sud. A avut toată viaţa două dorinţe: să-şi mărească averea şi să subjuge toate naţiunile lumii într-o singură mare colonie a vorbitorilor limbii engleze. Prin testament, el a înfiinţat o bursă pentru tinerii vorbitori de limba engleză, care să se dedice realizării dorinţei lui. Un bursier Rhodes este un ostaş care luptă pentru realizarea guvernului francmasonic mondial. „Dintre cei 1372 de bursieri Rhodes americani până în 1953”, scrie Rene Wurmser, „431 au ocupat posturi înalte în învăţământ (31 dintre ei au fost preşedinţi la diverse universităţi), 113 au ocupat posturi în guvern; 70 au ocupat posturi în presă şi la radio şi 14 au fost şefii altor fundaţii.”

Atât George Bush, cât şi Bill Clinton, aparţin aceluiaşi ordin secret masonic şi astfel probabil că au manipulat schimbarea preşedintelui. Bush participa de fapt la o campanie politică în vederea pierderii  preşedinţiei.
Globaliştii au considerat că este perioada cea mai favorabilă democraţiei: prin manipulare, sistemul democratic a instalat un lider mondial, socialist New Age, care mai deţinea şi o putere charismatică în genul lui John F. Kennedy şi care era cu totul la dispoziţia lor.
În timpul guvernării lui Bill Clinton, socialiştii Noii Ordini Mondiale au ieşit din anonimat, intrând în lumina reflectoarelor în parlamentul Statelor Unite.„Practic ne redefinim ideile neschimbate după care ne-am ghidat de la început,” declara preşedintele Bill Clinton. Trebuie doar să ne uităm la metodele politice ale lui Clinton cu privire la strategia economică a cheltuielilor şi taxelor, pentru a realiza că libertatea şi independenţa erau obiectivele care se doreau a fi minimalizate, dacă nu chiar distruse.
În cei mai simpli termeni, administraţia Clinton se reducea la transferul – de inspiraţie socialistă – de avere precum şi la un guvern federal care controla afacerile americane, sănătatea, educaţia. Pentru acest guvern federal, „familia americană” era o afacere ca oricare alta pe care dorea să o controleze. Acţiunile lui Clinton demonstrează că el a intenţionat mai mult decât o reînnoire sau o reformă: el a dorit de fapt să creeze o nouă societate controlată de un guvern socialist mare. Administraţia Bush continuă cu sârg munca de implementare a Noii Ordini Mondiale.

Doar frunzărind ziarele de azi remarcăm folosirea intensă a sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Criza economică este fundalul pe care importanţi oameni politici, ce se află în poziţii strategice, ies la rampă cu declaraţii despre planurile elitei: Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă. Jeffrey Garten, membru CRE, solicită crearea Autorităţii Monetare Globale, de fapt o dictatură financiară globală. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”.
Subiectul este extrem de vast şi acest articol este departe de a fi exhaustiv. Internetul oferă sute de mii de pagini de informaţii despre planurile elitei, despre francmasonerie şi Noua Ordine Mondială. Tot mai multe filme, realizate de oameni curajoşi, demască planurile diabolice ale celor care ne conduc din umbră. (Vă recomandăm călduros să vizionaţi, dacă nu aţi făcut-o deja, documentarul lui Alex Jones, Joc Final)

Noua Ordine Mondială nu este o povestire fantastică, futuristă, speculativă, profetică, ci o realitate a lumii în care trăim. Mecanismele şi pârghiile istoriei au fost modificate şi iată că un joc Monopolly la scară foarte mare a fost jucat: cu bani reali, cu schimburi de proprietăţi reale, iar învingătorii şi învinşii sunt la fel de reali.

 

Dictatura financiară, soluţia dictată de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale

Cum se încearcă realizarea (cu banii noştri) a unei etape cheie de pe agenda Noii Ordini Mondiale

de Angela Anghel şi Mihai Vasilescu

Motto:„Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special l-am păstrat pentru sfârşit, ca fiind punctul cel mai greu care totodată este culminant şi hotărâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pământ. Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (n.n. pentru noi) bani din circulaţie.” – Al XX-lea protocol secret francmasonic 

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Franţei şi alţi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială. Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criză, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul Trezoreriei SUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale). Unii autori care au avut curajul să facă  dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între  5 şi 8 iunie 2008) că Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. „Vina”, spunea el, „o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar. Instituţiile care joacă un rol central pe pieţele monetare şi de capital, incluzând aici principalele bănci active la nivel global, dar şi băncile de investiţii, au nevoie să opereze sub tutela unui cadru unic, care să ofere o mai puternică supraveghere consolidată. Pentru că principala sa responsabilitate este asigurarea stabilităţii întregului (!) sistem financiar, Federal Reserve va trebui să joace un rol central în stabilirea acestui cadru, colaborând strâns cu supervizorii din SUA şi alte ţări. Avem nevoie de o mai bună capacitate de a răspunde la crize.”

Sistemul băncilor centrale sau naţionale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor să îl extindă). Prima din această serie a fost Federal Reserve din SUA. O bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retrăgând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei naţionale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Federal Reserve, ca bancă centrală a SUA, este singurul organism care poate produce dolari. Scriitorul Peter T. Whitte a avut curiozitatea să îl întrebe, într-un documentar difuzat de National Geographic, pe un înalt oficial al Federal Reserve, de unde vin dolarii. Iată ce a răspuns acesta „Păi, noi creăm dolarii. Sunt bani care nu au existat înainte.” „Există vreo limită la asta?” l-a întrebat Whitte. „Nu, niciuna, doar judecata sănătoasă şi conştiinţa celor din Federal Reserve.” Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră buzunarul celor care o conduc şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire. În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum să îl extindă la nivel planetar.

25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CRE, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CRE (Consiliul Relaţiilor Externe, Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră. Într-un articol din Financial Times având ca titlu  „Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.

Iată ce scrie el în Financial Times: „Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare. Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală. Hank Paulson, secretarul Trezoriei americane solicită imperios naţiunilor lumii să îşi stabilească propriile programe de salvare. Băncile centrale au început deja să realizeze acţiuni sincronizate de injectare de fonduri în pieţele de capital (n.n. la acel moment, ţările europene încă nu luaseră oficial această decizie, dar ordinul fusese deja dat şi liderii europeni se vor conforma conştiincioşi la scurtă vreme). Aceasta ar trebui să ducă la un răspuns internaţional coerent,  menit nu doar să stingă focarele create, ci şi să reconstruiască şi să menţină pieţele de capital pe termen lung.

Aparatul instituţional actual nu este capabil să facă previziuni. Sistemul financiar evoluează. FMI este nerelevant în această criză, iar G7 nu are nicio legitimitate într-o lume în care China, Brazilia şi alte ţări au devenit jucători importanţi. Federal Reserve este mult prea solicitată ca să acţioneze ca o bancă centrală globală. Acest vid de autoritate este periculos pentru toată lumea. America depinde de intrările masive de capital străin (în valoare brută de 3 miliarde de dolari pe zi), iar acestea vor creşte în mod sigur în anii ce vor urma. Wall Street şi Washington nu vor fi capabile să facă faţă, fără o strânsă cooperare cu alte pieţe. Pe lângă aceasta, dimensiunile internaţionale ale finanţelor sunt dincolo de orice imaginaţie. Activele globale au crescut de la 12.000 de miliarde de dolari în 1980 la aproape 200.000 de miliarde de dolari în 2007. O cantitate în continuă creştere din acest capital se află acum în Asia şi în zona Golfului, nu în SUA sau în Europa.

Toate aceste considerente indică necesitatea unei noi Autorităţi Monetare Globale (GMA). GMA va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul  şi va controla implementarea unor reglementări globale. Va monitoriza riscurile globale şi va instaura un sistem de avertizare mai eficient. Va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumită mărime. Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia. Dacă nu se vor conforma, vor fi trecute pe lista neagră. Aici vor fi incluse băncile, companiile comerciale, fondurile de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), agenţiile de rating, dar şi fondurile naţionale de sănătate. Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită şi Brazilia. Va fi finanţat prin contribuţii obligatorii de fiecare ţară care se va angaja la aceasta şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private.”

Ceea ce Jeffrey Garten descrie în articolul său este de fapt o dictatură financiară globală. Şi nu este doar o teorie, ci un plan care începe să fie pus în aplicare.

13 octombrie – Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cere „o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”

„Uneori este nevoie de o criză, pentru ca oamenii să accepte, că ceea ce era de mult evident şi ar fi trebuit făcut încă de mulţi ani nu mai poate fi amânat acum,” spune Gordon Brown într-un discurs. „Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internaţională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem Bretton Woods, să construim o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii ce vor urma.”

Acordul Bretton Woods a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional” (adică exact acelaşi pretext care este servit şi astăzi).

„Fondatorii Bretton Woods au stabilit reguli pentru o lume în care circulaţia capitalului era limitată,” continuă Gordon Brown. „Noi trebuie să stabilim noi reguli, pentru o lume în care circulaţia capitalului este globală.”

În acelaşi discurs, Gordon Brown compară sarcina actualilor lideri mondiali cu acţiunile lui Winston Churchill (premierul Marii Britanii) şi ale lui Franklin Delano Roosevelt (preşedintele SUA) de la acea vreme. „Chiar şi în toiul bătăliei”, a spus el, „ei se gândeau tot la cadrul general care va fi necesar după război. Cooperarea internaţională este singura cale pentru ca în economia globală să nu se mai repete problemele pe care le-am văzut cu toţii în timpul actualei crize.”

15 octombrie – Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”

Nicolas Sarkozy este un alt personaj cheie în acest joc. Instaurat în fruntea Franţei cu sprijinul masoneriei şi al CIA-ului (este de notorietate faptul că în spatele său se află Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei şi agent CIA), Sarkozy conduce acum grupul liderilor europeni. Deloc întâmplător, Franţa se află acum la preşedenţia Comisiei Europene, exact în perioada deznodământului actualei crize financiare. Nici nu se putea om mai potrivit pentru a aduce ţările Europei la linia trasată de Bilderberg.

La ultima întâlnire care a avut loc pe 15 octombrie la Bruxelles cu liderii ţărilor membre UE, Nicolas Sarkozy a vorbit de un guvern financiar mondial:  „propun ca, la finalul acestui Consiliu, să venim cu un mesaj unitar. În acest spirit am propus un summit internaţional până la finalul acestui an, de preferinţă la New York, acolo unde a început totul, pentru refondarea sistemului financiar internaţional. Doresc ca, în ceea ce priveşte acest subiect, noi, europenii, să fim deplin uniţi. Criza actuală este criza prea-multului. Trebuie să refondăm sistemul, iar această refundamentare trebuie să fie globală. Nicio instituţie financiară nu trebuie să scape reglementării şi supravegherii.”

Sistemul nu trebuie refondat, ci trebuie pur şi simplu să se renunţe la el cu totul, întrucât s-a dovedit deja că este păgubos pentru omenire şi ineficient în a asigura mult râvnita stabilitate economică. Însă Sarkozy nu face decât să îşi joace rolul: el trebuie să determine toate ţările aflate sub tutela UE să se conformeze la linia trasată de  Bilderberg.

„Suntem încrezători că lucrând împreună vom depăşi provocările actuale şi vom reinstaura stabilitatea economiilor noastre şi prosperitatea,” a fost primul mesaj al G8 la începutul lui octombrie 2008. Prin grija lui Sarkozy, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE au cântat pe 15 octombrie, fără să cârtească, acelaşi refren şi au subscris la ruşinoasa soluţie de a aloca miliarde de euro din banii statelor pe care îi conduc pentru a „salva” băncile (în realitate pentru a finanţa noul guvern financiar mondial).

Principalul consilier economic al preşedintelui Sarkozy, François Perol, a explicat presei că „pentru a răspunde crizei financiare, cea mai gravă de după cea din anii ’30, trebuie să lucrăm în trei direcţii. Acest nou Bretton Woods  va implica în primul rând un sistem de reglementare financiară bazat pe controlul tuturor agenţilor financiari, a fondurilor de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), a agenţiilor de rating şi a băncilor.” Acelaşi lucru îl spunea şi Jeffrey Garten.

Al doilea punct propus de Franţa (ţinând cont de cele de mai sus, este evident că Franţa nu face decât să reproducă papagaliceşte ideile trasate de Bilderberg) este „crearea unui guvern economic mondial, care să nu fie redus la G8, pentru că din acesta nu fac parte două dintre ţările cele mai populate din lume, China şi India, şi nici Brazilia, Mexic sau vreo ţară africană.” Până aici nicio noutate. Şi al treilea punct: „Instituirea unui sistem de cooperare monetară între marile state, pentru că unul dintre motivele actualei crize îl constituie dereglările monetare din anii ’90 şi de la începutul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China şi Europa, fiecare pentru sine, să elaboreze o politică diferită”.

Concluzia acestei mascarade? În urma summitului de la Bruxelles, liderii UE au făcut presiuni asupra Washington-ului pentru ca acesta să reformeze rapid şi în profunzime sistemul financiar actual. Iar Washington-ul a fost extrem de mulţumit să subscrie planului care fusese lansat chiar de el, ca instrument docil al Bilderberg.

Istoria se repetă sub acelaşi slogan: „Ordo ab chao” (la ordine prin haos) 

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât repetarea pas cu pas a unei vechi strategii, care a mai fost utilizată de câteva ori de-a lungul istoriei, cu aceleaşi consecinţe dezastruoase pentru omenire. De fiecare dată scenariul a fost identic: s-a creat o situaţie de criză, s-a oferit o soluţie, chipurile pentru a menţine stabilitatea şi apoi au fost implementate măsuri care au creat un şi mai mare control din partea aşa-zisei elite mondiale. Conspiraţioniştii numesc această strategie „dialectica hegeliană a tezei-antitezei şi sintezei”. Masonii o numesc „Ordo ab chao” (la ordine prin haos sau mai bine spus la Noua Ordine Mondială prin haos). Au instaurat-o chiar ca deviză a celui mai înalt grad din Ritul Scoţian, gradul 33.

În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătulă de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bătăliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, din contră, câştiga armata coaliţiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o poziţie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.

Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră. Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo. Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice „fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi. După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori. Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţată tot de Rothschild) şi să ajungă la… stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocată şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei,  bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5400 de bănci au dispărut atunci). Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi trezorier al lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.). Aldrich a propus ca soluţie „salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa  lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat Congresului. Iniţial nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson scria cu regret: „Naţiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate şi mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internaţionali care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul. ”

Publicului i s-a spus atunci că Federal Reserve este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică. (Sună cunoscut, nu-i aşa?) Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflaţia, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei Federal Reserve. A urmat însă marea criză economică din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. În 1971, Federal Reserve a oprit convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.

Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie (sperăm) cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeaşi bancheri din umbră prin intermediul organizaţiilor lor: Federal Reserve, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelaşi grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă.

Guvernanţii din umbră construiesc Banca Unică Globală cu banii noştri

Contribuabil = termen generic (din seria consumator, cap de locuitor etc.) utilizat pentru a desemna fiinţa umană plătitoare de taxe şi impozite. Termenul se opune celui de franc-mason (franc=liber, utilizat de-a lungul istoriei pentru a-i desemna pe cei care erau scutiţi de taxe, impozite, dări).

Liderii celor mai bogate ţări ale lumii au anunţat de curând că unica rezolvare a crizei financiare actuale este să pompeze bani publici în instituţiile aflate în pericol de faliment. Banii publici sunt după cum se ştie, banii colectaţi de la contribuabili prin sistemul de impozite şi taxe, pentru a susţine instituţiile de stat, menite să le ofere cetăţenilor servicii publice şi să vegheze la respectarea intereselor lor.

Pe 14 octombrie, premierul britanic Gordon Brown a ţinut poporului englez un discurs atât de patetic şi hilar, pentru a justifica această ruşinoasă decizie, încât merită să fie reprodus:

„După cum ştiţi, Marea Britanie are o puternică tradiţie financiară. Am fost pionierii sistemului bancar de azi care este construit pe încredere. Nu este nevoie să spun nimănui de aici că sistemul nostru bancar joacă un rol central în tot ceea ce facem ca naţiune. Ştiţi mai bine decât oricine altcineva că băncile nu sunt doar entităţi economice, ele se împletesc intim chiar cu vieţile noastre, sunt vitale pentru cei ce vor să facă economii, pentru cei care au credite ipotecare, pentru afaceri şi pentru familii. Ceea ce spun acum nu este ceva abstract. Este vorba despre ceea ce vor discuta mamele şi taţii în seara aceasta, stând pe canapea în sufragerie, imediat ce copiii s-au dus la culcare. Pentru că dacă problemele din America îi fac pe oameni să se întrebe dacă mai pot obţine vreun credit ipotecar, ştim că trăim vremuri de excepţie. În astfel de vremuri, pieţele normale încetează să mai lucreze. Nu putem să îi lăsăm pe oameni fără apărare, pe cont propriu. Să lăsăm lucrurile la voia întâmplării ar fi o negare a responsabilităţii. Este exact unul dintre acele momente în care oamenii privesc spre guvernele lor pentru ca ele să le dea o direcţie. Şi după cum am spus acum câteva zile, noi nu vom fugi de responsabilitate.”

„Guvernul nostru unic şi absolut nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător,” spune cel de-al XX-lea protocol masonic. Ce au făcut deci aceşti apărători atât de vajnici ai intereselor cetăţenilor şi famililor? Au decis să aloce din fonduri publice miliarde de euro care ajung direct în buzunarele bancherilor internaţionali. Germania a aprobat deja 470 de miliarde de euro, Franţa vorbeşte de 300 de miliarde de euro, Anglia de 500 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 636 miliarde de euro), SUA de 700 de miliarde de dolari.

Cel puţin, după întâlnirea G7, comunicatul de presă dat către poporul american nu a fost atât de ipocrit ca discursul premierului britanic Gordon Brown. Americanii au spus pe şleau că miliardele pompate în mega-corporaţiile financiare au ca scop „să redea încrederea în bănci pentru ca acestea să poată acorda în continuare împrumuturi populaţiei şi societăţilor comerciale”. „Ne angajăm să continuăm să conlucrăm pentru a stabiliza pieţele financiare şi pentru a restabili fluxul de creditare, ca să fie susţinută creşterea economică mondială,” se arată în comunicatul Trezoreriei americane dat în numele G7. Tot mai mulţi analişti economici au dezvăluit însă că de fapt creşterea economică din ultimele decenii este o mare păcăleală. Realitatea este că atât indivizii, cât şi ţările sunt datori vânduţi băncilor internaţionale.

Auzind concluziile G7, americanii au fost în culmea fericirii că îşi vor putea plăti creditele pe care le au deja şi că pot face în continuare altele. Tristă imagine a stadiului în care au fost aduse fiinţele umane! Ce om cu capul pe umeri ar accepta să dea cuiva bani, dacă ar ştii că acela va utiliza banii săi pentru  a-l împrumuta tot pe el, cerându-i în plus o grasă dobândă şi făcându-l dator pe viaţă?

Epilog

Este posibil ca toate aceste detalii financiare să-i obosească pe unii cititori. Din păcate, guvernul mondial ne-a obişnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama „experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul „elitei” mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră). Pentru cei pe care detaliile îi ostenesc (mai ales pentru a-i convinge de importanţa acestora) vă oferim următoarea povestioară cu tâlc (culeasă de pe Internet), care rezumă pe înţelesul tuturor ce este în neregulă cu actuala criză financiară, cum a fost ea creată de guvernul din umbră şi cum singurii care au de pierdut de pe urma ei nu sunt nici instituţiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, nici preşedinţii şi miniştrii care fac jocurile lor, ci fiecare dintre noi.

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe (verzi!). Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a încasat cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”
Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni.  Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.”  Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe sătenii şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 pe euro de broscuţă. Daca vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

Un magnat al petrolului, mason și membru al grupului Bilderberg, face dezvăluiri șocante. Iată ce ne așteaptă… în curând

 

Frank H. (foto), mare mason și membru al grupului Bilderberg, a făcut o serie de dezvăluiri uimitoare, în ultimele sale zile de viaţă. Frank a pierdut lupta cu cancerul la scurt timp după ce aceste declaraţii au fost făcute publice.

• Aurul şi argintul sunt singurele pe care te mai poţi baza – conversia activelor şi a numerarului în aur – urgent! Nu lânceziţi, pentru că Iluminatti au de gând să prăbuşească în continuare băncile, foarte curând. Intrăm într-o criză prin care vom deveni cu toţii cu adevărat săraci, în termen de doi ani de acum. Atitudine de ţăran şi mod de viaţă ţărănesc.

• Nu depindeţi de imobiliare, active (averi, moşteniri, investiţii etc.)!

• Petrolul brut va fi de 150-200 de dolari pe baril în următoarele câteva luni!

• Băncile orchestrează Criza Ipotecilor Bancare, care va fi reglementată prin legea care a fost validată de Congresul SUA recent şi care permite băncilor să ia casele fără a avea împuterniciri.

• Dacă aveţi o ipotecă, achitaţi-o ACUM sau vindeţi-vă casa, pentru a vă putea permite să plătiţi integral pentru o altă locuinţă – chiar dacă cu banii rezultaţi din vânzare o să cumpăraţi doar o baracă. Asiguraţi-vă că locuinţa dumneavoastră umilă este plătită. Milioane de oameni îşi vor pierde casele!

• Legea Sănătăţii dată de Obama este un instrument de control scris de bănci şi pus în aplicare de societăţile de asigurare! Preluarea controlului de către guvern asupra armelor de foc, eutanasiei etc – este ascunsă în această lege.

• Guvernul SUA a dat, cu mulţi ani în urmă, Canalul Panama Chinei – o strategie a Consiliului de Relaţii Externe (CFR) şi a Comisiei Trilaterale!

• China deţine toate porturile greceşti!

• China deţine 90% din toate mineralele rare ale Pământului – componente pentru tehnologii, arme etc. China produce 80% din componentele armelor pentru armata SUA. SUA se află la mila Chinei!

• China este cel mai mare extractor de resurse minerale naturale la nivel mondial. Ea deţine mai mult de jumătate din exploatările miniere din Australia. China deţine exploatări miniere în Africa, SUA, Orientul Mijlociu, Canada! China deţine un monopol de 90% asupra tuturor mineralelor rare ale Pământului!

• China face tranzacţii în toate monedele, devenind bogată în numerar, astfel încât ea poate cumpăra/vinde în orice monedă.

• Rusia este cel mai mare producător de petrol şi gaze. Trebuie să pândim China şi Rusia. Americanii nu vor câştiga niciodată un război împotriva lor, deoarece SUA şi-a mutat toată industria sa de producţie în China!

• Elitele, globaliştii doresc o criză în Orientul Mijlociu în câteva luni. Goldman Sachs Bank, City Bank şi FMI sunt deja în Iran – au mers pe uşa din dos, ca să spunem aşa, în scopul de a-l paraliza financiar înainte ca ei (Illuminati) să atace.

• De asemenea, trebuie să fiţi conştienţi de faptul că SUA/Europa au vândut computere cu viruşi Iranului – o lovitură deliberată. Deci, vedem cum Iranul este în curs de „aranjare” , aşa cum a fost şi Irakul. Se fac pregătiri pentru un atac împotriva Iranului în câteva luni!

„A trebuit să ne descotorosim de Dumnezeu”

Magnatul bolnav în stadiu terminal a mai spus despre proiectul Devil’s Messiah (Mesia Diavolului): „A trebuit să ne descotorosim de Dumnezeu, pentru a aduce Noua Ordine Mondială”. Mesia Diavolului înseamnă perversiune totală, deoarece ei (Illuminati) nu-l pot aduce pe Mesia Diavolului la un popor drept (un popor cu frica lui Dumnezeu)! Deci, acum ştim de ce homosexualitatea, avortul, eutanasia, pornografia, desfrâul, vrăjitoria sunt impuse cu forţa asupra omenirii – pentru a pregăti venirea lui Antihrist!!!

Illuminati fac presiuni pentru a institui One World Religion (o religie unică a lumii). Consiliul Naţional al Bisericilor din SUA este finanţat de aceste organizaţii masonice – Fundaţiile Rockefeller, Carnegie şi Ford. Este interesant de observat cum comunităţile religioase sunt un factor cheie în ceea ce priveşte falsul ecumenism promovat de aceste consilii şi fundaţii.

Iniţiativele bazate pe cler au preluat majoritatea bisericilor din Statele Unite. Te doare mintea atunci când reflectezi asupra modului în care iniţiativele religioase luate în numele Cuvântului Domnului au fost riguros deturnate în anumite părţi ale SUA, Irlanda şi în special în Arhiepiscopia Westminster din Anglia! Astfel de iniţiative religioase conduc doar spre o Biserică ATOTCUPRINZĂTOARE! De-ajuns, oameni buni!

În unele districte ale SUA au fost adoptate ordonanţe (hotărâri locale) care îl împuternicesc pe şeriful districtual să vină şi să pună lacătul pe o biserică, chiar şi în cazul în care se face o reclamaţie împotriva acestei biserici (pastor) pentru că a vorbit împotriva homosexualităţii, a lipsei de decență vestimentară etc! Ei pot, prin aceste ordonanţe, să închidă biserici în afara oricărui proces legal – la fel ca şi China!

• „Trebuie să avem propriile noastre mass-media naţionale, pentru a aduce Noua Ordine Mondială!” Pe care le au deja – cu o corporaţie mass-media deţinută de o colectivitate masonică, civilizaţia este distrusă în mod premeditat. Elitele controlează China şi Rusia, dar şi pe preşedintele şi Congresul SUA. „Congress are going to try and ram through the Cyber Security Act and the Carbon Tax Act” (Congresul vrea să încerce să bage pe gât Cyber Security Act – legislația privind securitatea cibernetică – şi Carbon Tax Act – legislația privind taxele antipoluare).

Contribuabilul american va fi rugat să salveze ţara din ghearele crizei ipotecare, ceea ce va aduce pe tavă în jur de trei trilioane de dolari marilor bănci. Băncile mari distrug băncile mici care încearcă să salveze economiile noastre, dar Illuminati, care sunt mega zarafii globali, nu permit aşa ceva. Numele jocului lor este CONTROL – al banilor, al casei şi maşinii tale – al întregii tale vieţi!

Bilderberg sau conducerea secretă a lumii de către aşa-zişi «ILUMINAŢI»

 

de prof. univ. dr. Dumitru Mazilu,
membru al Academiei Diplomatice Internaţionale

În iunie 2015, în Alpii austrieci, a avut loc o nouă reuniune a Grupului Bilderberg. În zilele de 11-14 iunie, la Interalpen-Hotel Tyrol din Alpii austrieci, 140 de personalităţi din elita politică, diplomatică, dar şi din mediul economic şi financiar mondial au avut „un schimb de vederi” asupra marilor probleme cu care se confruntă omenirea în zilele noastre.

„Personalităţi proeminente ale lumii, să gestioneze evenimentele la scară planetară”

Când prinţul olandez Bernardt a iniţiat, în anul 1954, constituirea Clubului Bilderberg, nu se gândea probabil că pune bazele unei „asociaţii secrete”, care se va implica tot mai mult în dezbaterea evenimentelor majore ale lumii şi că „interesul pentru o asemenea dezbatere va spori de la an la an” (Daniel Estullin, Clubul Bilderberg. Conducerea secretă a lumii – The True Story of the Bilderberg Group, Dadio Head, S.L., 2005, p. 40).

Cercetările ştiinţifice efectuate au dezvăluit că această iniţiativă s-a conturat sub influenţa mai multor personalităţi care – în anii 1950 – considerau că „marile probleme ale omenirii nu pot fi soluţionate decât prin consultarea elitei mondiale”, a tuturor liderilor proeminenţi din toate ţările lumii, capabili să caute şi să găsească cele mai indicate căi şi modalităţi pentru a depăşi situaţiile critice şi chiar conflictuale care apar în gestionarea problemelor politice, economice şi financiare şi pentru promovarea unor opţiuni strategice coerente.

Prinţul Bernardt, sintetizând poziţiile celor mai mulţi lideri implicaţi în determinarea constituirii Clubului Bilderberg, a solicitat reunirea personalităţilor proeminente ale lumii „cu idei similare”, aşa încât soluţiile propuse să vizeze progresul şi dezvoltarea armonioasă în toate domeniile, la nivel mondial.

În cele patru zile de dezbateri, între 29 mai şi 31 iunie 1954, la Hotelul Bilderberg, Oosterbeek, din Olanda, participanţii au constatat că experienţa acumulată în anii în care au deţinut poziţii în structurile de decizie naţionale şi internaţionale ale economiei, politicii şi chiar în domeniul militar „trebuie valorificată”, pentru „a influenţa gestionarea cât mai inteligentă a evenimentelor la scară planetară”. Personalităţile care au participat la reuniunea din mai-iunie 1954 au decis ca „asociaţia secretă” pe care au constituit-o să păstreze numele locaţiei unde s-au întâlnit: „Bilderberg”.

Teme de maxim interes pentru comunitatea internaţională

Temele aflate pe agenda dezbaterilor din an ale Grupului Bilderberg sunt de maxim interes pentru comunitatea internaţională. Astfel, la reuniune s-au analizat:
a. riscurile prezente în spaţiul cibernetic, în condiţiile în care confruntarea dintre Statele Unite şi China, dar şi dintre Federaţia Rusă şi Occident s-a accentuat în ultimii ani;
b. dezvoltarea inteligenţei artificiale, în condiţiile în care descoperirile în acest domeniu se înmulţesc, iar valorificarea lor se impune a se face în scopuri utile pentru omenire.

Deosebit de importante au fost şi temele cu implicaţii politice şi strategice, între care: alegerile prezidenţiale programate în 2016 în Statele Unite ale Americii; problemele generate de extinderea procesului globalizării; evoluţia crizei din Grecia; eventualitatea ieşirii Marii Britanii din UE, după poziţiile exprimate de mulţi englezi în timpul confruntării electorale de anul acesta, care au susţinut mesajul lui David Cameron privind organizarea unui referendum pentru precizarea poziţiei Angliei în Europa unită.

Sunt de maxim interes şi temele militare, care au un impact major asupra păcii şi securităţii internaţionale. Între acestea, Grupul Bilderberg şi-a propus să discute: situaţia din Ucraina; problemele generate de Statul Islamic; problemele multiplicării actelor teroriste; programul nuclear al Iranului; crizele din Orientul Mijlociu. Este indiscutabil că agenda reuniunii Bilderbergilor din perioada 11-14 iunie 2015 a cuprins principalele teme aflate în atenţia comunităţii internaţionale.

Dar nu numai oamenii politici şi diplomaţii – preocupaţi de găsirea unor soluţii viabile la aceste probleme –, ci şi cetăţenii sunt interesaţi să cunoască „conţinutul punctelor de vedere exprimate de puternicii lumii”, în timpul dezbaterilor organizate la Interalpen-Hotel Tyrol, în Alpii austrieci. Cunoaşterea acestor puncte de vedere nu este posibilă, deoarece ar contraveni statutului Clubului Bilderberg, constituit ca „asociaţie secretă”, în care fiecare participant să se bucure „de o libertate fără oprelişti” în exprimarea poziţiilor sale – inclusiv cele critice – cu privire la problemele supuse discuţiei.

Participanţii – „oamenii din umbră care conduc cu adevărat lumea”

Cu privire la personalităţile care participă la dezbaterile Clubului Bilderberg s-au emis mai multe puncte de vedere, dintre care două sunt dominante:
a. lideri importanţi în conducerea afacerilor politice, economice şi militare ale lumii, a căror expertiză în soluţionarea problemelor s-a dovedit utilă în anii în care au deţinut poziţii de decizie în ţările lor sau la nivel internaţional;
b. personalităţi înclinate să conducă din umbră afacerile naţionale şi mondiale, care au avut un asemenea rol în anii angajării active, dar şi după retragerea lor din „prim-planul sistemului decizional naţional şi internaţional”.

Aceste personalităţi sunt prezentate uneori în mod ironic drept „păpuşari” care se implică în sistemul decizional al lumii. (Elena Dumitru, Conferinţa Bilderberg: păpuşarii din umbră se în trunesc în Austria, în Adevărul din 11 iunie 2015, p. 15).

Constatăm că, în ambele accepţiuni, analiştii avizaţi ai Clubului Bilderberg recunosc că cei care participă la reuniunile acestui club select fac parte din elita mondială a decidenţilor politici, economici şi militari, fiind „oamenii care conduc cu adevărat lumea” (Daniel Estullin, op. cit., p. 41; Elena Dumitru, op. cit. p. 15).

Pentru a înţelege posibilităţile Clubului Bilderberg de a îndeplini acest rol, influenţând politica mondială, amintim că toţi preşedinţii americani, începând cu Eisenhower, au aparţinut Grupului. Membri ai acestui club sunt şi Tony Blair, precum şi principalii miniştri din Cabinetul britanic. La dezbaterile Clubului au luat parte Richard Holbrooke, Henry Cravis, Marie-Josee Eolfensohn, George Soros, Edward Heath, dinastia Rothschild, Romano Prodi, Pascal Lamy, Javier Solana, Pierre Trudeau, Valéry Giscard d’Estaing, Claude Trichet şi multe alte personalităţi influente în sistemul internaţional.

La actualul summit din Alpii austrieci au participat José Manuel Durao Barroso, fostul preşedinte al Comisiei Europene, George Osborne, care deţine portofoliul Finanţelor în Marea Britanie, directori de la Google, Shell şi Deutsche Bank. Au luat, de asemenea, parte magnaţi industriali, precum şi personalităţi implicate în elaborarea opţiunilor strategice naţionale şi internaţionale.

Aşadar, personalităţile care participă la acest al 63-lea summit al Grupului Bilderberg sunt în măsură să ofere expertiza necesară pentru căutarea şi găsirea unor soluţii aşteptate marilor şi complicatelor probleme cu care se confruntă omenirea în prezent.

O implicare vicleană în influenţarea opţiunilor politice şi diplomatice ale lumii contemporane

Cel de-al 63-lea summit al Clubului Bilderberg are loc în condiţiile în care tensiunile din estul continentului european, ca urmare a crizei din Ucraina, se menţin chiar şi după încheierea celui de-al doilea Acord de la Minsk. Criza din Ucraina a generat puncte de vedere determinate de preocuparea participanţilor de a căuta şi găsi o soluţie corespunzătoare problemelor conflictuale existente. Opinia publică nu a avut acces la conţinutul acestor puncte de vedere, datorită constrângerilor impuse de statutul Bilderbergilor, dar participanţii la dezbateri şi-au precizat poziţiile inainte şi după summit.

Ca şi în cazul celorlalte reuniuni ale Clubului, participanţii, fără a vorbi în numele acestui grup select, au dat expresie viziunii lor asupra modalităţilor posibile de soluţionare a unora din problemele cu care se confruntă în prezent omenirea. De pildă, în privinţa crizei din Ucraina, unul din membrii Comitetului Director al Conferinţelor Bilderberg, la 10 iunie 2015, a făcut unele consideraţii cu privire la această criză. Este vorba despre Thierry de Montbrial care, într-un interviu acordat corespondentului special la Bruxelles, Cristina Unteanu, la Adevărul Live, a făcut unele precizări referitoare la criza ucraineană, „născută din greşelile Europei şi ambiţiile Rusiei”. Thierry de Montbrial este directorul Institutului francez de Relaţii Internaţionale; membru al Academiei Regale spaniole de Ştiinţe Financiare şi Economice; preşedinte al Academiei franceze de Ştiinţe Morale şi Politice şi membru al Comitetului Director al Conferinţelor Bilderberg din anul 1976.

Concluzia la care a ajuns Thierry de Montbrial este că actuala „criză ucraineană s-a născut din greşelile Europei şi ambiţiile Rusiei”. Uniunea Europeană „nu este un actor pe scena politică internaţională”. Sancţiunile impuse Rusiei „o împing pe drumul Orientului”, iar, dacă UE va adopta noi sancţiuni, „veţi vedea cum ruşii vor adopta sancţiuni împotriva ţărilor occidentale”. În cazul Rusiei, „marea strategie” nu constă într-o idee de recucerire teritorială, de reconstituire a Imperiului, ci în recâştigarea „unei anumite puteri, a unui rol clar cel puţin în spaţiul continentului eurasiatic”, este vorba „despre câştigarea unei influenţe în spaţiile unde, istoric, prezenţa rusă a fost foarte importantă”. (Adevărul internaţional, 10 iunie 2015, p. 14)

Diplomaţia practicată de Bilderberg este ieşită din tiparele clasice

Cel puţin două modalităţi întâlnim în practicarea diplomaţiei de către personalităţile participante la reuniunile Clubului Bilderberg. Mai întâi este vorba despre:
a. transmiterea unor mesaje, în spiritul orientărilor Clubului, cu prilejul deplasărilor în diferite ţări şi regiuni ale lumii;
b. exprimarea unor opinii privind „soluţii posibile” unor probleme cu care se confruntă omenirea care au făcut obiectul dezbaterilor din cadrul Clubului.

Prin poziţiile importante ocupate în sistemul decizional sau în viaţa academică ori în mediul de afaceri, personalităţile respective, în cele mai multe cazuri, nefiind participanţi activi la adoptarea unor decizii politice, economice sau strategice, le pot influenţa, deoarece se bucură de prestigiul pe care l-au avut în calitate de şefi de stat, de prim-miniştri sau reputaţi oameni de afaceri.

Diplomaţia practicată de Bilderbergi nu este – şi nici nu poate fi – o diplomaţie clasică bilaterală sau multilaterală. Este o diplomaţie „ieşită din tiparele clasice”; o diplomaţie a transmiterii unor convingeri cu privire la opţiunile cele mai potrivite pentru soluţionarea unor probleme care preocupă comunitatea naţională sau internaţională, într-o anumită perioadă.

Diplomaţia practicată de Bilderbergi reprezintă o dovadă că liderii lumii ştiu să valorifice cu inteligenţă expertiza pozitivă a acelor personalităţi care au avut un cuvânt de spus în viaţa politică, economică şi strategică la nivel naţional şi internaţional.

Care este probabilitatea declanșării unei noi crize financiare?


La șapte ani de la criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc, sistemul bancar este amenințat de declanșarea unui nou crah.

 

Cei trei factori care îi îngrijorează pe experți

1. Lumea se dărâmă sub greutatea lichidităților:
Lichiditățile injectate în economie de băncile centrale prin intermediul QE (quantitative easing – politică monetară neconvenţională care constă dintr-un program de injecții directe de lichidități care nu au acoperire în economia reală):
3100 miliarde de euro – Banca Rezervei Federale a Statelor Unite ale Americii (Federal Reserve Bank, FED)
– 1300 miliarde de euro – Banca Japoniei
– 1100 miliarde de euro – Banca Centrală Europeană (BCE)
– 500 miliarde de euro – Banca Angliei

2. Ratele dobânzilor sunt foarte scăzute:
Dobânzile OAT (Obligation assimilable du Trésor – Obligațiuni de tezaur asimilabile)
4% – noiembrie 2008
0,75% – mai 2015

3. Speculațiile financiare ating cote extrem de ridicate:
Totalul produselor financiare derivate aflate în circulație în lume:
– 600 000 miliarde de dolari în 2008
– 700 000 miliarde de dolari în 2015

Ratele dobânzilor scăzute, injecții excesive de lichidități, speculații financiare – Sunt întrunite multe condiții pentru o nouă criză a sistemului bancar

Lumea financiară este cu adevărat incorigibilă. La doar șapte ani de la criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc, care a aruncat în aer sistemul bancar internațional, iată că reapare temerea declanșării unui nou crah. „Stăm pe un butoi cu pulbere, iar întrebarea este pur și simplu care va fi detonatorul”, afirmă economistul Marc Touati. „Ne aflăm într-o zonă de risc asemănătoare cu cea din 2008”, confirmă Christophe Nijdam, de la centrul de expertiză Finance Watch. Altfel spus, ieșirea Greciei din zona euro sau noua creștere cam bruscă a dobânzilor sau simplul faliment al unei bănci ar putea să ne antreneze pe toți într-o teribilă criză financiară și într-o recesiune planetară.

Totuși, fusesem asigurați că un astfel de scenariu catastrofal nu se va mai repeta. Piețele de capital urmau să fie supravegheate, băncile împărțite în două sectoare (pe de o parte finanțarea economiei și a cheltuielilor de întreținere, de cealaltă parte speculațiile bursiere), produsele financiare toxice interzise, pe scurt, ar fi fost sfârșitul unei piețe financiare bolnave. Ei bine, nu a rămas mare lucru din această frumoasă promisiune. Nu numai că oamenii de afaceri din întreaga lume continuă să jongleze cu miliardele, dar condițiile economice obiective fac situația poate și mai fragilă decât acum șapte ani. Cum s-a ajuns aici? Mai este timp pentru a evita dezastrul pe care anumite voci îl anticipează? Rândurile care urmează ar trebui să vă ajute să vă faceți o idee corectă despre riscurile implicate.

De ce creșterea ratei dobânzii va determina căderea obligațiunilor

O obligațiune este un titlu de creanță emis de stat sau de o companie pentru o durată determinată. Ea oferă dreptul la plata unei dobânzi fixe stabilită dinainte, calculată la valoarea nominală. De exemplu, o obligațiune de 100 de euro cu dobândă 3% emisă pe zece ani va fi plătită trei euro pe an timp de zece ani.

Odată ce termenul pentru care a fost emisă va expira, emițătorul obligațiunii trebuie să o cumpere la prețul de emitere, adică 100 de euro. Aceasta este suma pe care va trebui să o achite pentru a-și plăti datoria. În general, statele care cheltuie mulți bani emit imediat o nouă obligațiune pentru acea rată pentru a o compensa.

Între timp, totuși, nimic nu îl împiedică pe deținătorul obligațiunii să o revândă unui alt investitor. Dar atenție: prețul acesteia din urmă pe această „piață secundară” nu va fi neapărat de 100 de euro. Acesta va varia în funcție de ofertă și de cerere, la fel ca pe orice altă piață.

Dacă nivelul dobânzii a scăzut odată cu emiterea de titluri, vechile obligațiuni vor putea fi negociate la un preț mai mare decât valoarea lor nominală. De fapt, acestea vor ajunge să aibă o valoare mai mare decât obligațiunile emise mai nou și, drept urmare, vor fi mai tentante pentru investitori. Din contră, dacă nivelul dobânzii a crescut din nou între timp, valoarea obligațiunilor va scădea pe piața secundară: nimeni nu va dori să achiziționeze un titlu cu 3% în timp ce noile emisii oferă 4%.

În practică, prețurile pe piața secundară evoluează astfel încât randamentele obligațiunilor noi și vechi să fie echilibrate. Dacă ratele se dublează, valoarea titlurilor vechi va fi împărțită în două pentru ca să redea proporțional același lucru precum cele noi. Iată de ce o creștere brutală a dobânzii ar putea provoca un crah obligatar.

 

De ce au apărut aceste himere economice?

Pentru a resuscita economia, după anul 2009 băncile centrale au inundat planeta cu lichidități, bani care de fapt nu au o acoperire reală. Specialiștii numesc acest demers quantitative easing, dar este pur și simplu echivalentul modern al străvechii emiteri de monedă. Marii emițători nu stau cu spatele la tiparniță, din contră: din 2013 încoace Federal Reserve Bank a injectat 3 500 de miliarde de dolari în economie, Banca Angliei aproximativ 500 și cea a Japoniei nu mai puțin de 1 500 de miliarde. După ce a ezitat o perioadă îndelungată, președintele Băncii Centrale Europene, italianul Mario Draghi, a decis să intervină și el pe piață. Și el la rândul lui a prevăzut că va merge direct la țintă dat fiind faptul că va pune pe piață în fiecare lună câte 60 de miliarde de euro până în septembrie 2016, adică în total 1 100 de miliarde. În principiu, această masă monetară ar trebui să irigie companiile (pentru ca ele să investească) și persoanele fizice (pentru ca acestea să consume) prin intermediul sistemului de credite. În realitate, băncile și finanțatorii se folosesc de această situație pentru a realiza noi speculații bursiere, favorizând în acest mod formarea de himere economice. „Piețele se află din nou într-o fază de exuberanță irațională”, scrie Christophe Dembik, de la Banca Saxo.

De ce creșterea bursei provoacă neliniște?

Acest mecanism, această politică a banilor ușori a avut drept efect scăderea dobânzilor. Instituțiile financiare s-au îndepărtat puțin câte puțin de la obligațiunile de Stat, un plasament care în mod tradițional era sigur, dar care nu mai reprezintă mare lucru, iar aceasta s-a petrecut în avantajul investițiilor mai rentabile, cum ar fi acțiunile. Indicele Wall Street S&P 500 s-a mărit astfel de trei ori în șase ani, o performanță care nu poate fi comparată cu cea a economiei americane. Bursa de la Frankfurt și cea de la Paris au crescut și ele la rândul lor cu aproximativ 20% de la 1 ianuarie, în ciuda unei reveniri europene destul de greoaie (o creștere de doar 1,5% prevăzută în 2015 în zona euro, și doar de 1,1% în Franța). Or, nu este ceva sănătos ca sectorul financiar să crească în acest mod în timp ce economia reală de abia ține pasul: acesta este semnul ca ceva nu merge bine. Președintele FED, Janet Yellen, a încercat să calmeze speculațiile bursiere, amintindu-le operatorilor regulile de prudență: „Actualmente dezvoltarea burselor este în general destul de ridicată, și prezintă riscuri în acest domeniu”, a declarat aceasta. Dar totul se petrece ca și cum sectorul financiar, angajat într-o cursă de miliarde, nu mai evaluează riscurile plasamentelor. Chiar perspectiva unei falimentări a Greciei pare a-l lăsa complet indiferent. „O proastă estimare a riscului s-a aflat la baza precedentei crize financiare și se pare că acest fenomen reapare”, avertizează economiștii de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). „Banii obținuți ușor încep să facă probleme”, continuă Christophe Nijdam.

Bursele nu sunt singurele himere economice în formare. Dezvoltarea accelerată a anumitor valori bazate pe internet și a biotehnologiei provoacă neliniște și în rândul experților, la fel ca și munții de împrumuturi acordate studenților americani. Și sectorul imobiliar din Marea Britanie este într-o creștere vertiginoasă, prețurile înregistrând un salt de 10% într-un an. Creșterea ajunge până la 18% la Londra.

De ce nu au fost luate măsuri pentru a preveni apariția acestor efecte?

Înainte de toate, pentru că presiunea lobby-ului făcut de bancheri a fost foarte eficientă. Chiar după criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc, membrii grupului G20 susțineau sus și tare că doresc împiedicarea abuzurilor strigătoare la cer. Dar statele s-au retras rapid în fața exigențelor finanțatorilor. Brusc, dispozițiile lor au trecut în plan secund. Regulile de prudență impuse băncilor de acordurile Basel III, de exemplu, „nu sunt deloc pe măsura problemei”, susține Paul Jorion, profesor de finanțe la universitatea din Bruxelles. La fel se petrece și în cazul setului de reglementări puse în practică de Europa: referitor la anumite subiecte, precum lupta împotriva speculațiilor financiare în ceea ce privește produsele agricole, Statele Unite afișează reguli mai stricte decât Uniunea Europeană! Punerea în funcțiune de către Bruxelles a Fondurilor de rezoluție unică (FRU), destinate amortizării eventualelor falimente ale unor bănci de pe bătrânul continent, este în sine dezamăgitoare. Cu siguranță, obligarea instituțiilor financiare să cotizeze la un sistem de asigurări este o idee foarte bună. Dar FRU nu va fi dotat în primă fază decât cu 13 miliarde de euro față de cele 55 prevăzute, astfel că în caz de criză acută nu va fi capabil să facă față situației.

Chiar și independent de aceste manevre și presiuni, bancherii au găsit modalitatea prin care să ocolească reglementările care îi deranjează. De exemplu, ei au elaborat un sistem paralel, botezat „shadow banking”, care funcționează de comun acord în afara tuturor reglementărilor prudențiale. Între 60 000 și 75 000 de miliarde de dolari sunt tranzitate prin intermediul acestui sistem. De asemenea, s-au înmulțit rețelele de schimburi numite „dark pools” (lichidități ascunse). Aproximativ 15% dintre tranzacțiile bursiere se realizau de altfel în aceste „camere întunecate” imposibil de controlat, care deschid larg ușa tuturor tipurilor de abuzuri din domeniul financiar.

Produsele financiare riscante au dispărut?

Nu. Volumul unora dintre acestea, cum sunt creditele ipotecare cu grad mare de risc și contractele de tip Credit Default Swap (CDS, care acoperă riscul în caz de faliment al unui debitor), a fost mult redus. Însă altele prosperă, precum „Repo” (contractele de report) și titlurile de credit, al căror volum a crescut deja la 20 000 de miliarde de dolari. În total, produsele financiare derivate ar însuma în prezent 700 000 de miliarde de dolari, de zece ori PIB-ul mondial, având o valoare chiar mai mare decât în 2007. Or, prin intermediul acestora s-a răspândit criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc…

Cel mai grav este că fondurile sunt și mai volatile decât în trecut. Practica „high-frequency trading” – altfel spus vânzarea de volume enorme de titluri într-o fracțiune de secundă de către programe informatice – a explodat, de fapt, până acolo încât a ajuns să reprezintă aproape jumătate din tranzacțiile bursiere din Europa și până la 60% din Statele Unite. Având o natură instabilă, acest sistem a provocat un crah fulgerător în 2010. Însă nici nu a fost interzis din acest motiv, și nici măcar supravegheat.

Dobânzile sunt prea scăzute?

Nivelul actual foarte scăzut al dobânzilor face să planeze un risc enorm asupra sferei financiare. În Franța de exemplu, în urmă cu un an, când Parisul dorea să împrumute bani pentru trei ani, emitea bonuri de Trezorerie propunând o dobândă de 0,35%. În prezent, cel care oferă împrumutul trebuie să achite 0,09%! Păstrând proporțiile, este ca și cum băncile ar plăti cheltuielile de întreținere pentru a lua un împrumut imobiliar… Această deviere este unul dintre efectele perverse ale politicii ultra-adaptabile a băncilor centrale: există atât de mulți bani în circulație încât posesorii lor se luptă pentru a putea să pună de-o parte măcar un anumit procent din ei într-un plasament sigur, așa cum îi obligă reglementările prudențiale. Este o situație foarte favorabilă pentru statele care cheltuie mulți bani, dar din punct de vedere economic este vorba despre o aberație care nu poate să dureze mult timp.

În afară de a incita statele să cheltuie, ea apasă asupra rentabilității instituțiilor financiare, o mare parte din fondurile acestora fiind investită în obligațiuni suverane. Astfel, societățile de asigurări de viață germane, care au garantat adesea randamente mai mari de 3% asiguraților, întâmpină în prezent mari dificultăți din cauza faptului că propriile lor plasamente le aduc mai puțin profit. „Politica ratelor scăzute este pe cale să distrugă puțin câte puțin sectorul asigurărilor”, afirma revoltat acum câteva luni patronul reasiguratorului francez Scor, Denis Kessler. De atunci, lucrurile nu au făcut decât să se înrăutățească…

De ce un crah obligatar induce o stare de teamă?

Pentru că este riscul numărul 1 care apăsă asupra economiei mondiale. Și, paradoxal, o nouă creștere a dobânzilor este cea care ar putea să îl declanșeze. Prost gestionate, modificările dobânzilor ar putea, de fapt, să ducă o bancă la faliment și să se transforme, printr-o reacție în lanț, în criză financiară. Un asemenea scenariu a avut loc în 1994. La acea vreme, economia americană era echilibrată. Temându-se de reîntoarcerea inflației, Alan Greenspan, președintele FED, a luat decizia de a crește din nou dobânda, brusc, de la 3 la 3,25%. Aceasta a fost suficient să determine căderea obligațiunilor și să declanșeze o stare de panică printre posesorii acestora.

Această situație este foarte posibil să se repete. Din momentul în care creșterea va demara, băncile centrale (și piețele) vor ridica ratele, fapt știut de toată lumea. Valoarea stocurilor gigantice de obligațiuni deținute de bănci și societățile de asigurări riscă atunci să se prăbușească.

Altfel spus, interesul băncilor centrale este să facă să crească la loc dobânzile într-un mod foarte lent. Ecuația va fi cu atât mai complicată pentru ele cu cât o creștere prost negociată ar putea să stopeze toată activitatea. „Ele sunt în situația asemănătoare unei persoane care își lăcuiește parchetul și se află izolată într-un colț”, comentează Paul Joridon.

Un crah obligatar amenință piața economică

Valoarea Euro-Bund Future (Federal Government Bond Liabilities – Obligațiuni Federale Guvernamentale), care servește drept referință pentru obligațiunile de stat:
– 138 euro – 27 decembrie 2013
– 152 euro – 7 mai 2015

Bursa a făcut un salt mult prea rapid

Evoluția CAC 40 (indicele bursier al pieței de capital din Franța)
- 4005 – 15 decembrie 2014
– 5090 – 10 mai 2015

Valorile tehnologice sunt supracotate
Evoluția indicelui bursier Nasdaq, care regrupează valorile tehnologice cotate la New York
– 4069 – 15 mai 2014
– 5003 – 10 mai 2015

S-a format o himeră imobiliară la Londra
Indicele prețului imobiliar la Londra:
– 100 în principiu – februarie 2002
– 179 – ianuarie 2012
– 242 – ianuarie 2015

Responsabilii pentru criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc au plătit amenzi substanțiale. Cu toate acestea, sistemul bancar se află într-o situație similară.

73,5 miliarde de dolari – Bank of America – a doua bancă americană.
Nu este principala vinovată de criză, dar ea a achiziționat Countrywide și Merril Lynch, două grupuri implicate în criză.

26,4 miliarde de dolari – JP Morgan Chase & Co.
În afară de această amendă, prima bancă din Statele Unite a trebuit să achite 4 miliarde de dolari drept compensare pentru persoanele private afectate de criza financiară de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc.

13,1 miliarde de dolari – CityGroup
Grupul a înregistrat pierderi enorme odată cu criza din 2008. Acesta a fost readus pe linia de plutire de către guvenul federal. În ciuda acestei amenzi consistente, grupul și-a revenit în formă.

9,5 miliarde de dolari – Wells Fargo – a patra bancă americană, al cărui sediu se află în San Francisco, a achiziționat în 2009 Wachovia, unul dintre acționarii majori de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc.

4,5 miliarde de dolari – Morgan Stanley
Această instituție istorică de pe Wall Street nu a ajuns să cunoască aceeași soartă precum Lehman Brothers în timpul crizei financiare de pe piața creditelor ipotecare cu grad mare de risc. Ea a fost adusă pe linia de plutire cu grijă de către banca japoneză Mitsubishi.

4,1 miliarde de dolari – Goldman Sachs
Gigantul de pe Wall Street a fost condamnat să achiziționeze titluri compromise, pe care le vânduse către Fannie Mae și Freddie Mac, cei doi giganți semipublici care garantează creditele imobiliare din Statele Unite.

Piramida bogăției: Jumătate din averea lumii e controlată de 1% din populația globală

Jumătate din averea mondială se află în mâinile a doar 1% din populația globală, arată un nou studiu.

Clasa de mijloc a avut de suferit după declanșarea crizei din 2008, în timp ce bogații au devenit și mai înstăriți, potrivit analizei realizate de Credit Suisse, informează The Guardian.

Studiul citat mai arată o premieră. Pentru prima dată, chinezii au o clasă de mijloc mai numeroasă decât S.U.A.: 109 milioane de oameni, comparativ cu 92 de milioane.

Averea celor care aparțin clasei de mijloc a crescut într-un ritm mai scăzut decât cea a bogaților, astfel că s-a inversat tendința înregistrată înainte de criză”, susțin specialiștii de la Credit Suisse.

Potrivit raportului, o persoană are nevoie de o avere de 3.210 de dolari pentru a se afla în prima jumătate a clasamentului celor mai înstăriți oameni de pe planetă.

Pentru a te afla în primii 10%, trebuie să deții active în valoare de 68.800 de dolari, în timp ce cei ultra-bogați (1%) au peste 759.900 de dolari.

La polul opus, în jur de 3,4 miliarde de oameni, adica 70% din populația de peste 18 ani a Globului, au o avere mai mică de 10.000 de dolari. Un alt miliard de persoane au o avere între 10.000 şi 100.000 de dolari.

383 de milioane de adulți – adică 8% din populație – au o avere mai mare de 100.000 de dolari, 34 de milioane fiind din S.U.A.

Dintre aceștia, 123.800 de persoane – adică 0,026% din populaţia adultă – au mai mult de 50 de milioane de dolari, iar 45.000 – 0,009% din populaţia adultă – dețin bunuri care valorează mai mult de 100 de milioane de dolari.

Un alt aspect interesant este că printre scopurile noii agende ONU (Agenda 2030) se numără şi acela de redistribuire a averilor între state şi în interiorul statelor. Credeţi că cei aflați în vârful piramidei vor fi dispuşi să își diminueze averile fabuloase pentru ajutorarea celor săraci? Istoria ne-a dovedit de nenumărate ori că nu. Oricât de sclipitoare şi aparent nobile ar fi scopurile expuse cu mare emfază şi aplomb în septembrie anul acesta la summitul ONU, cu siguranță calculele organizației nu s-au referit nicio clipă la marii magnați ai lumii finaciare. Într-o societate în care cei câțiva în mâinile cărora se concentrează puterea financiară fac regulile jocului, nu ne putem aștepta decât ca decalajul dintre cei ultrabogați și marea masă de oameni să crească vertiginos, așa cum se prefigurează în acest studiu realizat de Credit Suisse.

 

Citiți și:
Frăţia bancherilor care decid soarta lumii
Bilderberg sau conducerea secretă a lumii de către aşa-zişi «ILUMINAŢI»

Multinaţionalele străine scot anual, zeci de miliarde de euro din România

 

Pe lângă profiturile pe care firmele străine le obţin cu ajutorul filialelor din România, multinaţionalele scot bani de la aceste subsidiare practicând transferuri care, de cele mai multe ori, sunt extrem de mari. Bugetul Statului Român este păgubit, an de an, de existenţa unor companii care raportează pierderi uriaşe.

Multinaţionalele marchează profitul în ţara de origine, sau în paradisuri fiscale, iar în România nu plătesc impozit pe profit căci raportează că nu scot profit, nu sunt în faliment şi nici măcar în insolvenţă.

Pierderile suferite de economia românească pe seama acestor hoţi în ultimii ani se ridică la mii de miliarde de euro. Multinaţionalele şi băncile care operează în România scot anual din ţară zeci de miliarde de euro şi la stat contribuie cu mai nimic.

România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Americanilor le plac trucurile ieftine din categoria „să-i prostim pe proşti”.

Să luăm un exemplu mai vechi: americanii au fost beneficiarii morţii lui Ceauşescu care a fost executat de către agenţii lor din România, dar (culmea tupeului!) ei doresc ca românii să perceapă execuţia lui Ceauşescu ca o crimă comisă de Rusia.

Economia României s-a privatizat în beneficiul bancherilor străini şi nu al intereselor naţionale

E un fapt real că 90% din economia românească e controlată de străini iar Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu a deschis nici măcar un dosar de corupţie vreunui străin, în timp ce românii minoritari au umplut puşcăriile.

Băncile străine conduc lumea, asta e clar şi nimeni nu îi mai poate opri pentru că au corupt tot.

Tipăresc bani din nimic şi cer dobândă ţărilor prin impunerea de taxe. Cine li se opune îl ucid ca pe Gaddafi care avea monedă proprie şi nu voia să ia bani împrumut de la nimeni.

În acest moment nu ascultă de ei Iranul, Coreea de Nord şi Rusia. Economia României este formată 90% din capital străin. Câţi străini aţi văzut anchetaţi în România pentru corupţie de către DNA? Dar români?

De ce trebuie salvate băncile străine cu banii românilor?

Sistemul bancar din România este doar o extensie a sistemului bancar occidental şi, prin urmare, beneficiază de un tratament special din partea statului. România, fiind o „colonie”, este forţată să acorde prioritate intereselor bancherilor străini şi nu intereselor naţionale.

De ce în România s-a instalat un sistem în care pierderile băncilor sunt suportate de către cetăţeni, iar profiturile băncilor se duc în străinătate?

Veniturile statului nu sunt garantate, veniturile cetăţeanului de rând nu sunt garantate. De ce venitul băncilor trebuie să fie garantat? Nu e capitalism pentru toţi? Sau capitalismul dur şi crud este pentru cetăţeanul de rând, iar băncile străine au dreptul inerent de a trăi într-un paradis socialist finanţat din banii publici? Aşa ar trebui să judece oamenii…

62 cei mai bogaţi oameni ai lumii au o avere egală cu agoniseala a jumătate din populaţia globului

 

Distanţa mare şi în continuă creştere care există între cei bogaţi şi cei săraci a fost expusă recent într-un raport Oxfam. Acesta arată că averea celor mai bogaţi 62 de miliardari ai lumii este cât agoniseala jumătăţii sărace a populaţiei globului. Organizația caritabilă susține că doar mărirea salariilor, eliminarea evaziunii fiscale şi investiţii mai mari în serviciile publice pot stopa creşterea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci.

Oxfam este o confederaţie internaţională formată din 17 organizaţii, care funcţionează în aproximativ 94 de ţări cu scopul de a găsi soluţii pentru sărăcie şi pentru ceea ce consideră nedrept în lume. Raportul Oxfam a coincis temporal cu o adunare de persoane super-bogate la Forumul Economic Anual din Davos, Elveția. Raportul chema la acţiune urgentă care să echilibreze tendinţa care arată că 1% din populaţia globului deţine mai multe bogăţii decât restul de 99%.

Oxfam spune că bogăţia jumătăţii celei mai sărace din populaţia globului a scăzut cu 41% între 2010 şi 2015, perioadă în care populaţia globală a crescut cu 400 de milioane de oameni. În acelaşi interval de timp averea celor mai bogaţi 62 de oameni de pe glob a crescut de la 500 de miliarde de dolari (350 de miliarde de lire sterline) la 1,76 mii de miliarde de dolari.
De asemenea, numărul femeilor miliardare a crescut de şapte ori în ultimii 20 de ani.

Mark Goldring, directorul executiv al Oxfam din Marea Britanie (Oxfam GB), a declarat: „Este pur şi simplu inacceptabil ca jumătatea cea mai săracă a populaţiei globului să deţină mai puţin decât un grup mic de oameni super-bogaţi – atât de puţini, încât pot încape într-un singur autocar. Îngrijorarea liderilor lumii față de criza inegalităţii (averii) care tinde să escaladeze nu a fost încă transpusă în acţiuni concrete pentru a-i asigura pe cei defavorizaţi că vor primi proporția corectă din creşterea economică. Într-o lume în care unul din nouă oameni merge la culcare flămând în fiecare seară, nu ne putem permite să continuăm să dăm bogaţilor de fiecare dată bucata cea mare a tortului”.

Figuri proeminente ale lumii, de la Papa Francisc la Christine Lagarde, directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, au lansat apeluri pentru acţiuni de inversare a acestei tendinţe de inegalitate, dar Oxfam a spus că vorbele nu au fost transpuse în acţiuni concrete. Estimarea că cei mai bogaţi, care sunt 1% din populaţia globului, vor deține mai mult de 50% din averea lumii până în 2016 a devenit adevărată cu un an mai devreme decât fusese anticipat.

Oxfam consideră că este necesară o abordare pe trei căi: eliminarea evaziunii fiscale, investiţii mai mari în serviciile publice şi salarii mai mari pentru cei plătiţi puțin. S-a spus că o prioritate trebuie să fie aceea de a se închide paradisurile fiscale, care sunt utilizate din ce în ce mai mult de oameni bogaţi şi companii care doresc să evite impozitele şi care privează guvernele de resursele necesare pentru contrabalansarea sărăciei şi inegalităţii.

În urmă cu trei ani, prim ministrul Marii Britanii, David Cameron, a afirmat la întâlnirea Forumului Economic Mondial că țara sa va iniţia un vârf de lance al efortului global de stopare a evitării agresive a impozitelor în Marea Britanie şi în ţările sărace. Oxfam a afirmat că măsurile promise de creştere a transparenţei în teritoriile britanice îndepărtate şi în dependenţele coroanei, cum ar fi Insulele Cayman şi Insulele Virgine britanice, nu au fost implementate.

Goldring a declarat: „Este necesar să se pună capăt epocii paradisurilor fiscale care a permis indivizilor bogaţi şi companiilor multinaţionale să evite responsabilităţile lor pentru societate, ascunzând venituri din ce în ce mai mari în afara graniţelor. Ridicarea vălului secretomaniei care înconjoară reţeaua britanică de paradisuri fiscale va fi un pas important spre stoparea inegalităţii extreme. La trei ani după ce a făcut promisiunea că evazioniştii fiscali vor da socoteală, a venit timpul ca David Cameron să o și onoreze”.

Oxfam citează anumite estimări că cei bogaţi au plasat un total de 7,6 mii de miliarde de dolari în conturi în afara graniţelor ţărilor lor, adăugând că dacă ar fi plătite impozite pe venitul generat de această avere, atunci 190 de miliarde de dolari ar fi disponibili guvernelor în fiecare an.

Se pare că 30% din avuţia financiară americană este plasată în astfel de conturi în afara graniţelor. Pierderea estimată la 14 miliarde de dolari ce ar fi putut fi obținute din taxe şi impozite ar fi suficientă pentru a se plăti asigurările de sănătate pentru mame şi copii, ceea ce ar salva 4 milioane de copii pe an şi în plus ar permite angajarea de profesori pentru ca astfel fiecare copil african să aibă acces la educație.

The Equality Trust, care realizează campanii împotriva inegalităţii în Marea Britanie, susține că cele mai bogate 100 de familii britanice şi-au crescut averea cu cel puţin 57 de miliarde de lire sterline din 2010 până în prezent, perioadă în care venitul mediu a scăzut.

Duncan Exley, directorul trustului, a explicat: „Inegalitatea, atât la nivelul întregii lumi cât și în Marea Britanie, a ajuns la un nivel cutremurător. Știm că o prăpastie atât de mare între cei mai bogaţi şi restul populației este dăunătoare pentru economie şi pentru societate. Avem nevoie ca politicienii noştri să se trezească acum şi să rezolve această concentrare periculoasă a bogăţiei şi puterii în mâinile celor puțini”.

Citiţi şi:
Piramida bogăției: Jumătate din averea lumii e controlată de 1% din populația globală
Multinaţionalele străine scot anual, zeci de miliarde de euro din România

Aflati aici o lectie pentucadouri!Imagine
David Rockefeller la 5 iunie 1991, spunea cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg Group:

Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltamplanul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala

Va propun o incursiune in istoricul mass-media si industriei de filme cu detalii despre fondatorii mega ziarelor, televiziunilor, studiourilor dar si despre stapanii lor actuali. Este un foarte amplu material informativ util si necesar pentru a descoperi legaturile dintre acestia si ELITELE din spatele bancilor, economiei si politicului. Vom intelege astfel cum media si cinematografia reprezinta trambitele folosite pentru manipularea, indobitocirea si pregatirea maselor pentru acceptarea GUVERNULUI MONDIAL cu a sa doctrina a NOII ORDINI MONDIALE. Asadar:

NEWS CORPORATION

   News Corporation, cel mai mare conglomerat media mondial, corporatie membra Council on Foreign Relations

Rupert Murdoch

https://i0.wp.com/static.tvtropes.org/pmwiki/pub/images/Rupert_Murdoch_3576.jpg Keith Rupert Murdoch (1931 -), mogul media, suporter al Asia Society (creatie Rockefeller). Actionar principal, chairman si managing director al News Corporation.

Membru Council on Foreign Relations. Participant intruniri Bilderberg Group.Imagine  William Kristol (1952 -), evreu, a fondat magazinul politic The Weekly Standard cu finantare Rupert Murdoch. Peter Chernin (1951 -), evreu, presedinte si Chief Operating Officer al News Corporation, Chairman si CEO al Fox Imagine  Entertainment Group. Corporate Director pentru  American Express. S-a stabilit ca va fi inlocuit in 2009 de James Murdoch, fiul cel mic al mogulului Rupert Murdoch.   Haim Saban

   Imagine  Haim Saban (1944 -), evreu, nascut Egipt, SUA, mogul mass-media. In Franta promoveaza animatia japoneza sau seriale americane. In 2001 el si News Corporation vand Fox Family Worldwide catre The Walt Disney Company pentru ABC, formandu-se ABC Family Channel.  In 2006 conduce un grup de investitori ce cumpara Univision, cea mai mare televiziune de limba spaniola din SUA.

A fost cel mai mare contribuitor catre partidul democrat. Totusi , impreuna cu Steven Spielberg siJeffrey Katzenberg il sprijina pe Arnold Schwarzenegger (membru Bohemian Grove) pentru postul de guvernator republican al Californiei.

Imagine   In 2002 Brookings Institution (finantari enorme din partea Rockefeller siFord Foundation) a intemeiat organizatia pro israeliana Saban Center for Middle East Policy, denumire in onoarea mogulului media Haim Saban care a donat mari sume de bani catre aceasta.

Lista publicatiilor, radio si tv a acestui conglomerat este enorma. Citez pe cele mai cunoscute: The Daily Telegraph, The Sunday Times, The Sun, News of the World, The Wall Street Journal, Dow Jones Newswires, Dow Jones Indexes, Vogue, 20th Century Fox, 20th Century Fox Television, B1 TV, National Geographic Channel, The History Channel, Real Estate TV

   Daily Telegraph

Fondat in 1855 in Marea Britanie , este achizitionat la foarte scurt timp de catre Joseph Moses Levy,tatal primului Baron Burnham.

In 1928 este vandut primului Viscount Camrose, in parteneriat cu Viscount Kemsley si primul Baron Iliffe , ale caror familii il vor controla pana in 1986 cand este preluat de Conrad Black. Atat Lord Camrose cat si Lord Kemsley aveau relatii personale foarte stranse cu familii evreisti puternice. Fiul lui Kemsley fiind chiar casatorit cu o Rothschild.

In 1937 ziarul absoarbe The Morning Post.

In 2004 Daily Telegraph este cumparat de Barclay brothers. Joseph Moses Levy

 Imagine  Joseph Moses Levy (1812 – 1888), evreu, propietarul din 1855 al ziarelor The Sunday Times si Daily Telegraph. Baron Burnham

Imagine Edward Levy-Lawson, 1st Baron Burnham (1833 – 1916), evreu, cunoscut ca Sir Edward Levy-Lawson, 1st Baronet, fiul lui Joseph Moses Levy. Propietar al Daily Telegraph. Titlul Baron Burnham a fost special creat pentru el in 1903.

   20th Century Fox Television

   Twentieth Century Fox Television, Inc., fondata in 1949, subsidiara News Corporation.

   Leslie Moonves a fost vice presedinte 20th Century Fox Television (vezi la CBS Corporation).William Fox

   Imagine  William Fox (1879 – 1952), evreu, pionier in industria filmelor, fondatorFox Film Corporation in 1915 si Fox West Coast Theatres. In 1936 le vinde, devenind studiourile FOX Television Network si 20th Century Fox. Din 1985 ultima apartine gigantului News Corporation

   Twentieth Century Pictures

Twentieth Century Pictures, fosta companie de productie creata in 1932 de Joseph Schenck, fostul presedinte United Artists, Darryl F. Zanuck de la Warner Brothers, William Goetz de la Fox Films . Finantarile au venit de la Nicholas Schenck, fratele primului si de la socrul lui Goetz, Louis B. Mayer, capul MGM Studios .

Schenck a fost presedinte, Zanuck vice presedinte Charge of Production si Goetz vice presedinte. In 1934 produc The House of Rothschild.

In 1935 se uneste cu Fox Film Corporation, creandu-se 20th Century Fox. Joseph Schenck

Imagine Joseph Michael Schenck (1878 – 1961), evreu, mason, pionier si unul din cei mai influenti oameni din industria de film. Primul presedinte United Artists. Chairman 20th Century Fox. Indragostit de Marilyn Monroe (1926 – 1962, evreica), joaca un rol cheie in cariera ei.

Unul din fondatorii Academy of Motion Picture Arts and Sciences (ce decerneaza premiile Oscar).Darryl F. Zanuck

   Imagine Darryl Francis Zanuck (1902 – 1979), mason, producator, recizor, scenarist, actor, a jucat un rol major in sistemul studiourilor de la Hollywood . William Goetz

   Imagine William Goetz (1903 – 1969), evreu, producator de film. Casatorit cu Edith Mayer (1905-1987), fiica lui Louis B. Mayer. Fost presedinte Universal Pictures.
Louis B. Mayer

  Imagine Lazar Meir (1884 – 1957), evreu, mason, co fondator Metro-Goldwyn-Mayer. A avut un parteneriat cu B. P. Schulberg (vezi la Paramount Pictures) creand Mayer-Schulberg Studio. In 1924 Louis B. Mayer fondeaza impreuna Marcus Loew (Loews Theatres) si Samuel Goldwyn(Goldwyn Pictures Corporation) Metro-Goldwyn-Mayer cu supervizarea lui Nicholas Schenck. Mayera controlat efectiv MGM urmatorii 27 de ani.

Twentieth Century Fox Film Corporation, unul din cele sase studiouri majore din SUA. SubsidiaraNews Corporation. Fondata in 1935 ca unire intre Fox Film Corporation fondata de William Fox in 1915 si Twentieth Century Pictures. Printre productii: Star Wars, Home Alone, Die Hard, Revenge of the Nerds, Alien si Predator.

   Sherry Lansing

   Imagine Sherry Lee Heimann (1944 -), evreica, fosta CEO a Paramount Pictures, prima femeie sefa a unui studio important. Mama ei, cand a intrat in SUA, nu stia deloc limba engleza. Prima femeie presedinte 20th Century Fox. Gail Berman

Gail Berman (1956 -), evreu, fost presedinte Fox Broadcasting Company si fost presedinte Viacom.

Harrison Ford

 Imagine  Harrison Ford (1942 -), evreu, actor american. Indiana Jones, Star Wars,Blade Runner, The Fugitive, Air Force One, Witness, Presumed Innocent

Josh Weinstein

 

  Imagine Josh Weinstein (1966 -), evreu, scenarist, scriitor televiziune, The Simpsons, creat pentru Fox Broadcasting Company.

David Duchovny

Imagine   David William Duchovny (1960 -) actor american, castigator Golden Globe Award, cunoscut mai bine din rolul Fox Mulder din The X-Files, creat pentru Fox Broadcasting Company.

 Imagine  Barry Diller, responsabilul media pentru crearea Fox Broadcasting Company (vezi la Paramount Pictures)

   Wall Street Journal

   Irving Kristol

Imagine   Irving Kristol (1920 – 2009), evreu, fondatorul American neoconservatism. Casatorit cu Gertrude Himmelfarb, tatal lui William Kristol.

In 1940 era un activ trotskyist. Chiar a scris in 1983 ca e mandru ca a fost membru al Fourth International in 1940.

   Senior Fellow la American Enterprise Institute din 1988. Membru Council on Foreign Relations, membru Wall Street Journal Board of Contributors din 1972 si presedinte  National Affairs, Inc.

   Sumner Murray Redstone

Imagine   Sumner Murray Rothstein (1923 -), evreu, actionar principal si Chairman of the Board al National Amusements. Impreuna cu familia sa actionari principali CBS Corporation, Viacom, Midway Games, MTV Networks, BET , Paramount Pictures DreamWorks si MovieTickets.com.

Viacom, Inc., predecesorul CBS Corporation.

A cumparat Blockbuster Entertainment (inclusiv compania de productie Aaron Spelling), cea mai mare retea de inchiriei DVD si jocuri video din lume.

Imagine   CBS Broadcasting Inc. (CBS – Columbia Broadcasting System) unul din cele mai mari retele de radio si televiziune din lume.

In octombrie 1938 a creat un test terifiant cu opinia publica americana in momentul in care Orson Welles a transmis prin radio o adaptare dupa romanul “Razboiul lumilor“ al lui H. G. Wells. Totul a parut atat de real incat populatia credea ca asculta in direct o invazie a martienilor.

In 1940, Edmund A. Chester de la CBS a coordonat dezvoltarea Network of the Americas impreuna Department of State, the Office for Inter-American Affairs (Nelson Aldrich Rockefeller) si Voice of America.

   Laurence Tisch

 Imagine  Laurence Alan Tisch (1923 – 2003), evreu, afacerist american, investitor pe Wall Street, CEO al gigantului de televiziune CBS. Impreuna cu fratele sau Bob Tisch propietar partial Loews Corporation care detine si compania Lorillard Tobacco.

Membru Council on Foreign Relations

   Simon & Schuster

Imagine   Simon & Schuster, Inc. este o divizie a CBS Corporation.Fondata in 1924 de Richard L. Simon (evreu), este una din cele mai mari patru edituri in limba engleza din lume.

   Mel Karmazin

  Imagine Melvin Alan “Mel” Karmazin (1943 -), evreu, co fondator si fost presedinte Infinity Broadcasting. Presedinte si chief executive officer al CBS. CEO al Sirius XM Radio.

   Leslie Moonves

  Imagine  Leslie Moonves (1948 -), evreu, presedinte si Chief Executive Officer al CBS Corporation.

Fost fost co presedinte si co-chief operating officer of Viacom, Inc.

Fost vice presedinte 20th Century Fox Television .

Head of creative affairs la Lorimar Television in 1988 si presedinte 1989 – 1993.

Presedinte Warner Bros. Television in 1993, cand aceasta si-a combinat operatiunile cu Lorimar Television.

Este stranepotul lui David Ben-Gurion, primul prim-ministru al Israelului.

   Jeff Fager

Imagine   Jeff Fager (1954 -), evreu, executive producer al cunoscutei emisiuni 60 Minutes.

   Aaron Spelling                   

Imagine   Aaron Spelling (1923 – 2006), evreu, producator american de film, Aaron Spelling Productions, Spelling Entertainment: Sunset Beach, Charlie’s Angels, Beverly Hills 90210, Melrose Place, S.W.A.T. si impreuna cu David Lynch seria Twin Peaks

   Beverly Hills 90210 a fost creat de Darren Star si produs de Aaron Spelling.
Darren Star

Imagine   Darren Bennett Star (1961 -), evreu, producator si scenarist (Beverly Hills 90210, Melrose Place, Sex and the City).

Homosexual.

   Jane Seymour

  Imagine Jane Seymour (1951 -), evreica, nascuta Joyce Penelope Wilhelmina Frankenberg, actrita, Dr. Quinn, Medicine Woman (a rulat 6 sezoane la CBS)

   DreamWorks SKG

   DreamWorks, LLC, cunoscuta si ca DreamWorks Pictures, DreamWorks SKG sau DreamWorks Studios este unul din cele mai importante studiouri de film americane, producator si distribuitor inclusiv de jocuri video si programe de televiziune.

A inceput in 1994 ca proiect ambitios al mogulilor Steven Spielberg, Jeffrey Katzenberg si David Geffen (de unde si initialele SKG) beneficiind de sprijinul lui Paul Allen, cofondatorul Microsoft. In 2006 o parte importanta din actiuni sunt cumparate de un grup condus de George Soros.

David Geffen

  Imagine David Geffen (1943 -), evreu, record executive, producator de film si teatru american, homosexual

Vechi coleg cu Barry Diller, fondeaza in 1970 Asylum Records unde au inregistrat Jackson Browne,The Eagles, Joni Mitchell, Bob Dylan, Tom Waits, Linda Ronstadt si J.D. Souther. Compania se uneste in 1972 cu Elektra Records si devine Elektra/Asylum Records in care ramane pana in 1975 cand pleaca la studiourile de film Warner Brothers ca Vice Chairman.

In 1980 fondeaza Geffen Records si il recruteaza ca presedinte pe Ed Rosenblatt de la Warner Brothers Records. Inregistreaza Donna Summer, Asia cu Steve Howe si John Wetton, Elton John, Cher, Sonic Youth, Aerosmith, XTC, Peter Gabriel, Lone Justice, Blink-182, Guns N’ Roses, Pat Metheny, Sloan, Nirvana, The Stone Roses, Neil Young, Weezer si Rufus Wainwright. Marca este vanduta in 1990 catre MCA, azi fiind parte a Interscope-Geffen-A&M divizie a succesorului MCA,Universal Music Group.

In 1994 cofondeaza studiourile DreamWorks SKG impreuna cu Steven Spielberg si Jeffrey Katzenberg.

L-a sprijinit pe Barack Obama. Despre Hillary Clinton si Bill Clinton spunea: “Toti in politica mint, dar ei a fac atat de usor, incat devine suparator“.

Jeffrey Katzenberg

  Imagine Jeffrey Katzenberg (1950 -), evreu, CEO al DreamWorks Animation, chairman al The Walt Disney Company, producator american de film: Shrek, Shark Tale, Madagascar,Over the Hedge, Bee Movie si Kung Fu Panda.

Asistent al lui Barry Diller (Chairman al Paramount Pictures) are succes cu Star Trek: The Motion Picture (1979). Continua munca si devine presedinte de productie sub Chief Operating Officer (COO)Michael Eisner.

Katzenberg s-a alaturat lui Steven Spielberg si Haim Saban in sustinerea prietenului lor Arnold Schwarzenegger in functia de guvernator al Californiei. L-a sustinut financiar pe candidatul Barack Obama

   Steven Spielberg

  Imagine Steven Allan Spielberg (1946 -), evreu, regizor, scenarist, producatorJaws, E.T. the Extra-Terrestrial, Jurassic Park, Indiana Jones, War of the Worlds, Schindler’s List. Membru Theta Chi Fraternity. Co propietar DreamWorks. Interes in video games.

Impreuna cu prietenii sai Jeffrey Katzenberg si Haim Saban l-au sprijinit pe Arnold Schwarzeneggerpentru postul de Governor of California. Pro casatorie intre homosexuali.

MTV

   Brian Graden

Imagine Brian Graden (1963 -), evreu, homosexual, President of Programming la MTV, VH1, CMT si Logo (televiziune pentru homosexuali)

Paramount

   Barney Balaban

  Imagine Barney Balaban (1887 – 1971), evreu, presedinte al Paramount Pictures (1936 – 1964), inovator in industria cinematografica.

   Hans Beimler

   Hans Anthony Beimler, evreu, scenarist Star Trek: Deep Space Nine, productie CBS Paramount Television

   Cecil B. DeMille

Imagine   Cecil Blount DeMille (1881 – 1959), regizor. A regizat inclusiv The Squaw Man (1914), primul film al Paramount Pictures. Evreu. mason.

   Barry Diller

Imagine   Barry Diller (1942 -), evreu, Chairman si Chief Executive Officer alIAC/InterActiveCorp si responsabilul media pentru crearea Fox Broadcasting Company si USA Broadcasting. Chairman al Paramount Pictures

De asemenea in conducerea The Coca-Cola Company incepand din 2002 (companie membraCouncil on Foreign Relations)

In 2001 s-a casatorit cu creatoarea de moda Diane von Fürstenberg, o foarte veche prietena a sa.

   Michael Eisner

 Imagine  Michael Eisner (1942 -), evreu, CEO al The Walt Disney Company  1984 –  2005.

In 1976, dupa ce Barry Diller devine chairman al Paramount Pictures, il recruteaza pe Eisner facandu-l presedinte si CEO al studiourilor de film. In acea perioada se produc Saturday Night Fever,GreaseStar Trek si  Beverly Hills Cop, precum si succesele TV  Happy Days, Laverne & Shirley,Cheers si Family Ties.

Membru Council on Foreign Relations

   Samuel Goldwyn

 

Imagine   Samuel Goldwyn (1879 – 1974), evreu, producator filme si finantator studiouri Hollywood. A fost naturalizat cetatean american in 1902. Impreuna cu cumnatul sau Jesse L. Lasky si cu Adolph Zukor produc primul lor film folosind ca regizor pe Cecil B. DeMille. Compania lor se va dezvolta mai tarziu, devenind Paramount Pictures

In 1916 pune bazele Goldwyn Pictures Corporation cu binecunoscuta sigla Leo the Lion . Compania este incorporata de Metro Pictures Corporation a lui Marcus Loew, devenind Metro-Goldwyn-Mayer, in care insa Goldwyn nu va mai avea nici o parte.

   Jesse L. Lasky

   Imagine Jesse Louis Lasky (1880 – 1958), evreu, un pionier in industria filmului, fondator cheie al Paramount Pictures impreuna cu Adolph Zukor

   Sora sa Blanche s-a maritat cu Samuel Goldwyn, si in 1913 Lasky, Goldwyn, Cecil B. DeMille siOscar Apfel formeaza Jesse L. Lasky Feature Play Company care se uneste in 1916 cu compania luiAdolph Zukor, Famous Players Film Company, creaindu-se Famous Players-Lasky Corporation.In 1927, Lasky devine unul din fondatorii Academy of Motion Picture Arts and Sciences.

   B P Schulberg

Imagine   Benjamin Percival Schulberg (1892 – 1957), evreu, pionier al productiei de filme. S-a alaturat lui Adolph Zukor devenind capul Paramount Pictures.

Sotia sa, sora producatorului si agentului Sam Jaffe, o infocata promotoare a socialismului.

Dupa plecarea de la Paramount, a mai produs filme pentru Columbia Pictures.

   David Zucker

 Imagine  David Zucker (1947 -), evreu, regizor american, The Naked Gun(Paramount Pictures), Scary Movie, Airplane!, Top Secret!, realizate impreuna cu fratele sau Jerry Zucker

Jerry Zucker

Imagine   Jerry Zucker (1950 -), evreu, regizor american, fratele lui David Zucker

Adolph Zukor

 Imagine  Adolph Cukor (1873 – 1976), evreu, mogul industria filmului, fondatorulParamount Pictures.

   NBC

National Broadcasting Company (NBC), televiziune americana cu sediul in Rockefeller Center.

Formata in 1926 de Radio Corporation of America (RCA), este primul mare broadcast network din SUA. Din 1986 este controlata de General Electric (GE), companie membra a Council on Foreign Relations. Dupa achizitie, chief executive a fost Bob Wright, apoi Jeff Zucker. Acum este parte aNBC Universal, o uniune intre General Electric si Vivendi (cel ce era fostul imperiu media francez).

Multi ani a fost identificata cu David Sarnoff care a folosit-o si ca unealta pentru vanzarea de electronice.

Radio Corporation of America (RCA) se afla ca si GE in Rockefeller Center inca din anii 1930 , prin aranjamentele lui John D. Rockefeller, Jr. cu Owen D. Young chairman al GE si cu David Sarnoff.

  

   General Electric Company , pe vremea cand avea sloganul “ noi aduce lucruri bune pentru viata “, au fost principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei.

Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan. companie membra a Council on Foreign Relations

Acum au sloganul “imaginatia la lucru“. La ce sa ne asteptam?

   Owen D. Young

  Imagine Owen D. Young (1874 – 1962), afacerist si industrias american, diplomat la Second Reparations Conference (SRC) in 1929, ca membru al German Reparations International Commission.

Fondatorul si primul chairman Radio Corporation of America (RCA), subsidiara a General Electric, in 1919.

A ajutat la fondarea National Broadcasting Company (NBC) .

In 1928 devine board of trustees al Rockefeller Foundation  pana in 1939.

A participat pe langa presedintele Woodrow Wilson la Second Industrial Conference dupa primul razboi mondial. De atunci a consiliat cinci presedinti SUA. Co autor in 1924 al Dawes Plan. In 1929 devine presedintele unui organism international ce s-a ocupat cu obligatiile ce-i mai reveneau Germaniei ca plata daune.

Membru Council on Foreign Relations

   David Sarnoff

 Imagine  David Sarnoff (1891 – 1971), evreu, mason, nascut Belarus, afacerist american, pionier al radioului si al televiziunii comerciale. Conducatorul Radio Corporation of America (RCA), fondatorul National Broadcasting Company (NBC), ce va deveni una din cele mai mari companii din lume.

Inca din 1943 a inceput influentarea guvernantilor americani pentru crearea unor posturi de radio pentru perioada post razboi. In 1947 il convinge pe Secretary of State George Marshall sa extinda rolul Radio Free Europe si Voice of America.

In 1959 era membru Rockefeller Brothers Fund pe politica externa americana.

Membru Council on Foreign Relations

   Jack Welch

  Imagine John Francis “Jack” Welch, Jr. (1935 -), fost Chairman si CEO al General Electric.

Membru societatea secreta Phi Sigma Kappa, Bohemian Grove si COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS

   Universal

Subsidiara a NBC Universal

   Carl Laemmle

Imagine   Carl Laemmle Sr. (1867 – 1939), evreu, pionier al filmului american, fondatorul studiourilor Universal.

   William Goetz fost presedinte Universal Pictures. (vezi la News Corporation)

 

   Jeff Zucker

 

 Imagine  Jeffrey Zucker (1965 -), evreu, presedinte si CEO al NBC Universal, vice chairman al General Electric.

Lloyd Braun

Imagine   Lloyd Braun (1958 -), evreu, primul mare succes l-a inregistrat impreuna cu David Chase cu The Sopranos. Chairman al ABC Entertainment Group 2002 – 2004. In 2004 se alatura Yahoo!. In 2006, impreuna cu Gail Berman formeaza compania BermanBraun ce va intra intr-o alianta strategica cu NBC si Pepsi, companie membra COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ). Este chair al NBC Entertainment.

Neal Shapiro, evreu, fost presedinte NBC News.

Imagine  Edgar Miles Bronfman, Jr. fost vice-chairman al Vivendi Universal (vezi la Warner Brothers)

   Jerry Seinfeld

Imagine   Jerome Allen “Jerry” Seinfeld (1954 -), evreu, comic si scriitor american. Celebru pentru serialul Seinfeld (NBC 1989-1998).

  Imagine Jeff Gaspin, evreu, presedinte si chief operating officer al Universal Television Group, divizie NBC Universal’s entertainment cable networks ce include: Bravo, Chiller, SCI FI Channel, Sleuth, Universal HD si USA Network. Sef direct Jeff Zucker.

Presedinte NBC Universal Cable and Digital Content. Fost vice presedinte al Programming and Production la VH1.

   TIME WARNER

   Time Warner Inc., corporatie membra Council on Foreign Relations unul din cele mai mari conglomerate media din lume, cuprinzand: AOL, New Line Cinema, Time Inc., Time Warner Cable,HBO, Turner Broadcasting System, The CW Television Network, UBU Productions, Warner Bros. Entertainment, Cartoon Network, CNN, DC Comics.

   Time Inc.

   Time Inc. este o subsidiara majora a conglomeratului Time Warner ce cuprinde 130 de magazine, cele mai notabile fiind: Sports Illustrated, Fortune,People, Essence, This Old House, Entertainment Weekly, IPC Media (What’s On TV, NME, Country Life, Marie Claire si Nuts)

Henry Luce

   Henry Robinson Luce (1898 – 1967), influent publicist american.

Membru societatea secreta Skull and Bones. Participant Bilderberg Group. Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS

A lansat magazinul de afaceri Fortune in 1930, a fondat pictorialul Life in 1936, a lansat House & Home in 1952 si Sports Illustrated in 1954. A produs de asemenea The March of Time pentru radio si cinema. Era poreclit “Il Luce”.

In 1956 este recrutat de Nelson A. Rockefeller in Special Studies Project (finantat de Rockefeller Brothers)

AOL

 

Imagine   AOL LLC (America Online, Inc.) companie de servicii globale de internet si media.

CNN

A fost fondat de catre Robert Edward “Ted” Turner III (1938 -), cel ce numea crestinismul ca fiind religia invinsilor iar pe opozantii avortului prin absortie ii poreclea “bozos“(prosti, incompetenti, mascarici). Ultima remarca se explica prin apropierea sa de familia Rockefeller care a finantat enorm miscarea pro avort prin absortie si eugenia    

În 1998, Ted Turner a făgăduit solemn că va da mai mult de 1 miliard pentru ONU ca să fie cheltuiţi în implementarea planurilor de reducere a populaţiei la scară planetară. Intr-un interviu în Audubon Magazine, acesta spunea:

O populaţie totală de 250-300 de milioane de oameni o reducere de 95% din prezentul nivel, ar fi ideal.”

Tot de numele lui Ted Turner se leaga indobitocirea prin anumite desene animate a copiilor. Nu intru in detalii , dar cred ca toti ati observat cam ce promoveaza ele … Ma refer la cele marca Cartoon Network.

   UBU Productions

   UBU Productions, Inc., companie de productie fondata de Gary David Goldberg.

 

   Gary David Goldberg

 

Imagine   Gary David Goldberg (1944 -), evreu, scriitor si producator tv si film.

   Warner Bros. Entertainment

   Numita asa in onoarea fratilor ce au pus bazele sale.

   Albert Warner

 Imagine  Albert Warner (1884 – 1967), evreu, unul din fondatorii Warner Bros. Studios, impreuna cu fratii sai Harry, Sam si Jack Warner.

   Harry Warner

 Imagine  Harold Morris “Harry” Warner (1881 – 1958), evreu, unul din fondatoriiWarner Bros. Studios.

   Jack L. Warner

Imagine   Jacob Warner (1892 – 1978), evreu, mason, presedinte Warner Brothers Studios unul din cei mai mari moguli de la Hollywood.

   Sam Warner

   Samuel Warner (1887 – 1927), evreu, unul din fondatorii Warner Bros. Studios.

 

Imagine   Barry Meyer, evreu, actualul Chairman si CEO al Warner Brothers.

 Imagine  Jordan Levin, evreu, la 33 de ani devine cel mai tanar CEO in broadcast television din istorie. Presedintele Entertainment of The WB

Terry Semel

  Imagine Terry Semel (1943 -), evreu, fost chairman si CEO al Yahoo! Incorporated, cu care ocazie a aprobat cooperarea cu oficialitatile chineze oferindu-le informatii confidentiale.

   Chairman si co-chief executive officer pentru 24 de ani la Warner Bros..

   DC Comics

   DC Comics, unul din cei mai mari producatori de carti benzi desenate, subsidiara Warner Bros. Entertainment (parte a Warner Bros.). Creator al Superman, Batman, Wonder Woman, Justice League.

Bill Finger

Imagine   William “Bill” Finger (1914 – 1974), evreu, co creator impreuna cu Bob Kane (Robert Kahn ) al personajelor Batman, The Joker, The Penguin, Catwoman, Two-Face, The Riddler, etc.    RONALD Steven LAUDER

Imagine  Ronald Steven Lauder (1944 -), evreu, controleaza Central European Media Enterprises (ce include si Pro TV) si Israeli TV. In 1987, Lauder a intemeiat Ronald S. Lauder Foundation, ce se dedica reconstructiei comunitatilor evreiesti din centrul si estul Europei. De asemenea, numele sau este legat de numeroase organizatii civice:

Conference of Presidents of Major American Jewish Organizations

Jewish National Fund

World Jewish Congress

American Jewish Joint Distribution Committee,

Anti-Defamation League (chestiuni de defaimare si discriminare ale evreilor)

Jewish Theological Seminary (unul dintre centrele academice si spirtituale ale iudaismului conservator)

Brandeis University

Abraham Fund

Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS

FAMILIA LAUDER

Lauder este fiul cuplului Estée Lauder si Joseph Lauder. De asemenea, este fratele mai mic al altui domn deosebit, Leonard Lauder. Putem face referire si la fiica sa, d-na Jane, maritata cu d-nul Kevin Warsh.

https://i1.wp.com/w1.chabad.org/media/images/163/ennl1631964.jpg   Geniala d-na Estée Lauder, a fost fondatoarea, impreuna cu sotul sau, al gigantului in cosmetice Estee LAUDER Companier (le tot vedeti reclama la tv). D-nul Leonard Lauder, este seful megacompaniei mamei sale.

Valorosul tanar domn Kevin Warsh este membru al consiliului de conducere al guvernatorilorFEDERAL RESERVE SYSTEM.

   London Films

Alexander Korda

   Sir Alexander Korda (1893 – 1956), evreu, nascut in Ungaria, regizor si producator. FondatorulLondon Films (1932), director United Artists.

   Media Most


Compania Hearst detine urmatoarele ziare publicatii:

Beau Monde
Bucataria de azi
Casa si gradina
Cosmopolitan
Femeia
Femeia de azi
FHM
Mami
Mamica de azi
Marie Claire
National Geographic
Sanatatea de azi
Story

“Ringer”

Michael Ringier impreuna cu sotia sa Ellen Ringier sunt evrei din Elvetia care detin o caracatita internationala. Directorul general al “Ringer Romania”  este bineinteles un evreu pe nume Marius Hagger. Numele sau de familie Hagger este de origine evreiasca si inseamna “uitat, las sau strain”.
Sursa 1 – http://vnnforum.com/showthread.php?p=582155
Sursa 2 – http://www.brat.ro/index.php?page=members&table=publisher&id=5
Sursa 3 – http://www.mybaby-name.com/baby-name-full-detail/hager/44175/1

Compania evreiasca Ringer Romania detine urmatoarele publicatii:

100 cele mai bune companii pentru care sa lucrezi
100 femei de succes
300 cei mai bogaţi romani
Bolero

Bravo, Bravo Girl ( numai aceste reviste au stricat si au pervertit viata a mii de copii … )

Capital
Compact Bucuresti
Evenimentul Zilei
Evenimentul Zilei de Duminica
Evenimentul Zilei – ghid TV
Libertatea
Libertatea – Editia de duminica
Libertatea Integrame
Libertatea pentru femei
Libertatea pentru femei – Horoscop
Libertatea pentru femei – Retete
Libertatea pentru femei – Totul pentru mama mea
Libertatea Special Sanatate
Libertatea – Supliment Weekend
Lumea Femeilor
Lumea Femeilor Style
TVMania
TV Satelit
Unica
Unica Wedding

 „Media Promo Valores”

Hadrian Mateescu . Atat Hadrian Mateescu cat si directorul general al ziarului Click! care este bineinteles un evreu pe nume Adrian Halpert sunt cunoscuti de catre A.N.R. ca fiind evrei inca din 12 Noiembrie 2007 . Numele sau de familie Halpert este de origine aşkenazi evreiasca.

Sursa 1 – http://www.brat.ro/index.php?page=members&table=publisher&id=338
Sursa 2 – http://news.ronatvan.com/2007/11/02/exclusive-and-rare-romanian-jews-list/
Sursa 3 – http://boards.rootsweb.com/surnames.halpert/9.12/mb.ashx

Caracatita evreiasca Media Promo Valores detine urmatoarele:

Adevarul
Adevarul de Seara
Averea
Averea Ghid TV
Click
Click! de Duminica
Click! Ghid TV
Dilema Veche
Dilemateca

 „Central European Media Enterprises”

Ronald Lauder este un evreu cunoscut si presedinte al CME. Aceasta caracatita evreiasca se extinde pe tot cuprinsul Europei Centrale si de Est. Pe 10 Iunie 2007, evreul Ronald Lauder a fost ales presedintele Congresului Mondial Evreiesc . Fiica sa, Jane este casatorita cu un evreu pe nume Kevin Warsh care este guvernator la Rezerva Federala SUA . Presedintele caracatitei evreiesti CME din Romania este evreul Adrian Sarbu .

Sursa 1 – http://en.wikipedia.org/wiki/Ronald_S._Lauder
Sursa 2 – http://en.wikipedia.org/wiki/World_Jewish_Congress
Sursa 3 – http://en.wikipedia.org/wiki/Kevin_Warsh
Sursa 4 – http://en.wikipedia.org/wiki/Central_European_Media_Enterprises

Caracatita evreiasca Central European Media Enterprises detine urmatoarele publicatii:

Acasă
MTV România
Pro Cinema
Pro TV
Pro TV Internaţional
Sport.Ro

 „Kohlberg Kravis Roberts”

Aceasta caracatita evreiasca se extinde in toata lumea, in special in SUA si in Europa. Fondatorii si patronii KKR sunt evreii: Jerome KohlbergHenry Kravis si George R. Roberts.
Caracatita evreiasca KKR detine mai multe sub-companii, printre care: ProSiebenSat.1 Media AG si SBS Broadcasting Group. Cele doua sub-companii mentionate mai sus detin:

Urmatoarele posturi TV:

Romania
Prima TV (este transmis si in Moldova)
Kiss TV (se numea inainte de noiembrie 2006: TV K Lumea)

Si urmatoarele posturi de radio:

Romania
Kiss FM (inainte ii spunea Radio Contact, disponibil si in Republica Moldova)
Magic FM
One FM

 „News Corporation”

Caracatita News Corporation este una dintre cele mai mari si lacome caracatite din lume. Aceasta caracatita mare si grasa este detinuta de cripto-evreul Rupert Murdoch care s-a nascut in Australia. Mama sa fiind evreica „filantroapa” Dame Elisabeth Murdoch.

B1TV este detinut in proportie de 12,5% de caracatita News Corporation. Cine detine restul de 87,5% ramane sub semnul intrebarii inca. Este posibil sa fie un roman, un strain european sau poate cine stie, tot un evreu. Momentan ramane sub semnul intrebarii.

News Outdoor Group este o subcompanie a companiei evreiesti News Corporation care se ocupa cu publicitatea outdoor (bannere sau panouri mari prin orase sau in afara lor).

Alte companii detinute si conduse de evrei:

Bine! pentru mine (revista)

Peter Jansen este directorul revistei, numele sau de familie Jansen este de origine evreiasca si inseamna “maretia lui Dumnezeu”.

Sursa 1 – http://baby-names.familyeducation.com/name-meaning/jansen

Slab sau Gras (revista)

Otilia Ostrotki este directorul general al revistei, numele sau de familie Ostrotki deriva din numele aşkenazi evrei Ostrowski .

Sursa 1 – http://www.ancestry.com/facts/Ostrowski-family-history.ashx . Acum, nu vi se pare al naibii de ciudat că o mare parte din actorii americani care s-au remarcat la Hollywood sunt de origine evreiască? Originea Ocultei Mondiale se afla mari familii evreieşti (doar să zic Rothschild şi cred că am zis totul).

Imagine

* Winona Ryder (născută în 1971, ca Winona Laura Horowitz); înaintaşii ei au fost evrei din România şi Rusia. E cunoscută pentru multe filme, dar marele ei succes a avut loc în anul 1993, când a obţinut premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă din filmul “Vârsta inocenţei”.

* Sylvester Stallone (născut în 1946), cu numele său întreg de Michael Sylvester Gardenzio Stallone. Mama lui Stallone a fost evreică rusă. Cine nu-l cunoaşte pe Stallone din seria de filme Rambo?

* Steven Seagal (născut în 1952), şi-a păstrat numele (ca şi Stallone), dar tatăl său a fost evreu. Seagal e cunoscut în special pentru incendiarele filme poliţiste.

* Jean Claude Van Damme (născut în 1960), celebru pentru filmele de arte marţiale. Mama sa a fost evreică, iar numele său adevărat este Jean-Claude Camille François Van Varenberg.

* Leslie Howard (1893-1943), a fost un cunoscut actor englez, celebrul pentru rolul său din “Aripile vântului”. Numele său complet a fost Leslie Howard Steiner, tatăl său fiind evreu.

* Bob Dylan (născut în 1941). Deşi nu este actor, el a compus muzica pentru o mulţime de filme. Numele său adevărat este Robert Allen Zimmerman, el fiind evreu din naştere.

* Woody Allen, născut în 1935, este un celebru actor, scenarist şi regizor de origine evreiască, numele său adevărat fiind Allan Stewart Konigsberg.

* Brad Garrett, născut în 1960, este un celebru actor şi comic american. Numele său real: Brad H. Gerstenfeld. Desigur, evreu.

* Gene Wilder, născut în 1933, s-a născut ca evreu sub numele de Jerome Silberman. Este actor, scriitor şi regizor.

* George Burns (1896-1996), unul dintre cei mai de succes actori americani. Numele său adevărat este Nathan Birnbaum, iar familia sa este de origine evreiască din România.

* Barbara Hershey, născută în 1948, cu o carieră de aproape 50 de ani a jucat într-o mulţime de roluri de televiziune şi de cinema. Numele său adevărat: Barbara Lynn Herzstein. Bineînţeles, evreică.

* Fred Astaire (1899-1987), considerat a fi “cel mai mare actor şi dansator al tuturor timpurilor”. Numele său real a fost Frederick Austerlitz, bunicii săi fiind evrei. Richard Dreyfuss, născut în 1947, cunoscut pentru roluri celebre din filme ca “Fălci” sau “American Graffiti”. Deşi nu şi-a schimbat numele, Dreyfuss este evreu.

* David Duchovny, născut în 1960, cunoscut pentru celebrul său rol din serialul “Dosarele X”, s-a născut într-o familie de evrei.

* Michael Douglas (născut în 1944) şi tatăl său, Kirk Douglas (născut în 1916) sunt doi actori celebri americani. Kirk Douglas provine din familie de evrei, numele său real fiind Issur Danielovitch.

* Peter Falk (1927-2011), celebru pentru rolul său de detectiv “Columbo” s-a născut într-o familie de evrei.

* Harrison Ford, născut în 1942, binecunoscut publicului pentru rolurile sale din “Indiana Jones” şi“Războiul stelelor”. Bunicii săi erau evrei.

* Jack Benny (1894-1974), născut ca Benjamin Kubelsky, a fost un mare actor, comic şi violonist american. Originea sa este evreiască.

* Jon Stewart, născut în 1962, este un actor, autor, comic și producător de televiziune american, cel mai cunoscut pentru emisiunea sa de televiziune “The Daily Show”. El s-a născut în familie evreiască, numele său adevărat fiind Jonathan Stuart Leibowitz.

* Mel Brooks, născut în 1926, este un regizor, actor, scenarist și producător de film american, fiind laureat al premiului Oscar. Numele său real este Melvin Kaminsky, el născându-se într-o familie evreiască de proveniență germano-rusă.

* Walter Matthau (1920-2000), un actor de filme binecunoscut, ambii părinţi fiind de origine evreiască.

Iar lista cu actori celebri de origine evreiască continuă… e prea mare şi cred că v-aş plictisi. Însă am s-o închei cu 2 regizori şi producători celebri de la Hollywood, de origine evreiască:

* Steven Spielberg, născut în 1946 într-o familie evreiască, poate cel mai mare regizor modern.

* Aaron Spelling (1923-2006), mare producător american, născut din părinţi evrei emigranţi.http://theunjustmedia.com/Media/Six%20Jewish%20Companies%20Control%2096%25%20of%20the%20World%E2%80%99s%20Media.htm

Lovendal

 

2- Un chimist dezvaluie ca toate medicamentele sunt fabricate pentru a reduce populația

Deci este un model de business care permite a oferi oamenilor medicamente toată viața. Ce este de făcut când se termină simptomele? Următorul nivel de publicitate a medicamentelor – a inventa maladii.

Dacă nu există simptome, atunci se termină clientela pentru vânzări și rămâne doar să se inventeze alte maladii. Cu preparate psihiatrice puteți inventa maladii fără sfârșit. Exista doua cuvinte de care se teme un psihiatru. Două cuvinte: Dovediți acest lucru.

Și dacă medicul nu poate dovedi, iar el nu poate dovedi în nouă cazuri din zece, nu administrați medicamentul. Acest lucru oferă pacientului puterea de a lua o decizie. Fiind chimist, eram surprins – se fabrică medicamente cu capacitatea de a ucide, acest lucru se depistează în toate laboratoarele, medicamentele sunt periculoase, ineficiente, provocând aceleași efecte pentru care ele sunt concepute. Cum companiile farmaceutice reușesc să le vândă? Cum le vând?

Companiile farmaceutice au departamente de marketing, giganții farmaceutici au cele mai bune departamente de marketing din lume. Pur și simplu, geniale. Trebuie doar să plătiți profesioniștii – medicii, savanții, psihiatrii – pentru rapoarte care indică că studiul a avut rezultate pozitive. Le plătiți, cumpărați știința. Cel puțin 125 de mii de persoane în fiecare an mor din cauza medicamentelor prescrise de medici, s-ar crede că ar trebui să se cheltuiască mai mulți bani pentru cercetare, pentru a reduce rata mortalității. Nu. Companiile farmaceutice continuă să dezvolte marketing. Publicitate, publicitate, publicitate. Să hipnotizeze oamenii. Ii hipnotizați și ii obișnuiți cu medicamente, ii îndreptați la psihiatri, încât oamenii să înghită în liniște Cymbalta sau Prozac sau orice altceva pe care le vor oferi, indiferent de numele preparatului. Veți primi o industrie de miliarde de dolari, care face o mulțime de oameni bolnavi și care prosperă în urma acestui lucru. http://youtu.be/fOT5DSIUTOYArticol de pe http://suntsanatos.ro/documentare/chimistul-shane-ellison-relateaza-adevarul-despre-fabricarea-medicamentelor.html

 

3- Moartea oamenilor picura din Industria farmaceutică

  de Alex Ionescu

„Istoria omenirii devine din ce în ce mai mult o cursă între educaţie şi catastrofă.”
H.G. Wells (1866-1946) The Fate of Homo Sapiens.

„Oare folosesc la ceva, cu adevărat, în prezent, aceste medicamente nemaipomenite, dacă luăm în considerare efectele lor secundare îngrozitoare? Răspunsul, din punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă independenţi de industria farmaceutică este foarte simplu: NU!” (John Virapen).

I. Industria farmaceutică – rădăcini

Scotocind gigantica cantitate de informaţii oferită de articole, site-uri de internet şi cărţi referitoare la istoria industriei chimice, ies la iveală o serie de realităţi cutremurătoare. Urmărind să descoperim rădăcinile acestei industrii, găsim două filoane puternice: unul germano-elveţian şi un altul american. În prezent, ambele au multiple ramificaţii. Există numeroase dovezi care arată că de-a lungul deceniilor aceste două carteluri au dominat şi domină nu numai lumea medicamentelor de sinteză, a pesticidelor, fertilizatorilor, combustibililor şi armelor chimice şi biologice, dar şi lumea bancară, cea a mass-mediei şi cea geopolitică. Este vorba de cartelul german cunoscut în trecut sub numele de I.G. Farben şi de cel patronat de Rockefelleri.

Cartelul german I.G. Farben

Industria chimică germană a luat naştere în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a început cu producţia de vopsele pentru dresuri. La începutul anilor 1900 s-a iniţiat şi producţia de medicamente – pentru început novocaină şi aspirină.
Cu câţiva ani înaintea primului război mondial, oamenii de ştiinţă Fritz Haber (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1918) şi Carl Bosch (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1931) de la BASF, au inventat un procedeu de a „fixa” azotul din aer. Ei presupuneau că la nivel planetar se vor termina nitraţii organici care erau utilizaţi ca fertilizatori, de aceea s-au gândit la o modalitate de „stocare” a azotului prezent în aer. Însă nitraţii puteau fi folosiţi şi ca explozibil. Astfel, după începerea primului război mondial, când Anglia încetase să mai exporte nitraţi către Germania, această problemă a fost rezolvată de industria chimică. Folosind procesul Haber-Bosch se furniza armatei germane explozibili făcuţi cu ajutorul azotului din aer. Haber a inventat şi apoi firma a furnizat şi gaz otrăvitor, a cărui utilizare a condus la moartea a aproximativ 91.000 de oameni şi a afectat sănătatea a 1,3 milioane de oameni în primul război mondial.

În timpul războiului, mai multe companii germane printre care BASF, Bayer, Hoechst, Agfa au fost nevoite să lucreze împreună. După primul război mondial, aceste firme, dorind să îşi redobândească poziţiile la nivel mondial, au decis să realizeze o  semifuziune care a dus la apariţia cartelul I.G. Farben.
În 1920, I.G. Farben (având numele întreg Interessen Gemeinschaft Farbenindustrie Aktiengesellschaft) era cel mai mare conglomerat producător de medicamente, substanţe chimice şi vopseluri. Sediul a fost ales în Frankfurt, pentru poziţia sa centrală şi a accesibilităţii.
În 1920, investiţia cea mai riscantă a lui I.G. Farben a fost un proiect Bosch, prin care se urmărea fabricarea de combustibil din cărbune. Germania avea mult cărbune dar niciun pic de petrol. Bosch a crezut că aceşti carburanţi vor deveni o afacere profitabilă pentru nemţi când rezervele mondiale de petrol se vor sfârşi. Dar descoperirea, la vremea respectivă, a unui zăcământ de petrol în Texas a făcut ca preţul petrolului să scadă puternic şi rivalii lui I.G. Farben să dorească stoparea proiectului. Atunci firma şi-a îndreptat atenţia spre sfera politică. Se pare că încă de la începutul secolului XX industria chimico-farmaceutică a fost activă în domeniul lobby-ului politic (termenul „lobby” desemnează actul de a urmări influenţarea deciziilor luate de oficiali, cel mai adesea în domeniul legislativ). Primul „campion” în domeniul politic pentru I.G. Farben, în 1931, a fost Heinrich Brüning de la Partidul de Centru. Următorul „campion”, în 1933, a fost Hitler. După 6 ani, când diviziile armatei germane intrau în Polonia, maşinile acestora aveau anvelope de cauciuc sintetic I.G. Farben şi motoare care consumau combustibil sintetic I.G. Farben. Mai apoi, lagărele de concentrare au folosit gaz ucigător I.G. Farben, inventat de fapt pentru a fi utilizat ca pesticid.
Se spune că Bosch, omul de ştiinţă care a inventat multe dintre „produsele” care au generat atât de multă suferinţă şi au ucis atât de multe fiinţe umane în cele două războaie mondiale, spre finele anilor ‘30 era scufundat în depresie şi alcoolism.
Pe măsură ce naziştii invadau ţările Europei, I.G. Farben prelua controlul companiilor chimice din ţările respective. Dacă aceste preluări forţate erau bune pentru afaceri, sclavia era şi mai bună. În loc de„muncă, nu vorbe”, multe dintre lagăre aveau pe porţi inscripţia „munca vă va face liberi”. A fost cel mai sinistru slogan din istoria omenirii, pentru că prin „liberi” se înţelegea „morţi datorită epuizării”. I.G. Farben a creat propriul lagăr privat numit Monowitz – cunoscut de asemenea ca Auschwitz III. Monowitz, situat în Polonia, era cel mai mare complex industrial german din afara graniţelor şi cea mai mare fabrică I.G. Farben. Mai era cunoscut şi sub numele de I.G. Auschwitz. Locul amplasării a fost ales datorită resurselor bogate de apă şi cărbune din zonă, dar şi pentru munca gratuită pe care o prestau cei din lagărele de concentrare Auschwitz I şi II.

Diferitele tipuri de gaz şi numeroase medicamente produse de I.G. Farben au fost testate pe prizonierii de la Auschwitz, transformaţi în felul acesta în cobai umani. Mulţi dintre cobaii umani au murit datorită acestor experimente. Unul dintre doctorii SS de la Auschwitz, dr. Helmut Vetter, mult timp angajat al firmei Bayer, a fost implicat în testarea experimentală a vaccinurilor şi medicamentelor pe deţinuţi. El a fost executat după război, ca urmare a deciziei tribunlului de la Nürnberg pentru că a administrat deţinuţilor injecţii fatale. Este unul dintre puţinii care au fost executaţi, din toţi cei care au participat la genocidul monstruos care a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial în lagărele de concentrare.
Bayer trimitea constant „noi preparate” care să fie testate pe prizonieri. Însă nu acesta a fost începutul şi, din păcate, nici sfârşitul departamentului foarte profitabil de arme biologice al firmei Bayer.
În 1948, la procesul de la Nürnberg, un mic număr de directori de la I.G. Farben, toţi martori sau/şi chiar autori ai genocidului săvârşit, au fost declaraţi vinovaţi de ucidere în masă. Din cauza presiunilor făcute de legislatorii de dreapta din Statele Unite, care considerau că adevăratul inamic era„comunismul, nu afaceriştii germani”, aceşti directori au fost toţi scoşi din puşcărie după patru ani. În ciuda introducerii gazului de luptă, a muncii forţate, a „pricipiului Führer-ului”, în ciuda încurajării anti-semitismului, în ciuda faptului de a fi fost cei mai mari suporteri financiari ai nazismului, ei au fost toţi achitaţi, curtea stabilind că nu erau suficiente dovezi „pentru cunoaşterea rezultatului imediat” al acţiunilor lor. Pe cât de neverosimilă pare această decizie, pe atât de adevărată este.

La 15 ani după ce au fost condamnaţi de tribunalul de la Nürnberg pentru crime de război, cei de la Bayer, BASF şi Hoechst, adică I.G. Farben, au devenit „arhitecţii” unei noi criminale ofense aduse drepturilor omului: Comisia Codex Alimentarius înfiinţată în 1962 (după cum susţine dr. Rath Health Foundation)!!!  Cei care au format comisia pentru Codex Alimentarius nu sunt alţii decât cei condamnaţi ca şi criminali de război la tribunalul de la Nürnberg!! Probabil că aceşti criminali urmăresc ca „alimentele” pe care nu au reuşit să le testeze pe deţinuţii din lagăr, pentru că la momentul respectiv nu existau sau nu exista încă ideea, să fie „testate” pe întreaga populaţie a planetei. Şi aceasta în niciun caz pentru că ar dori binele oamenilor. Numele Codex Alimentarius nu este un accident! Acest nume a fost dat de aceleaşi companii şi ACEIAŞI NAZIŞTI care au dat deţinuţilor de la Auschwitz sloganul „Arbeit mach frei” = „munca te face liber” (am precizat mai sus care era de fapt înţelesul sinistru al acestui slogan). Aşa cum au dovedit din plin acţiunile lor în timpul războiului, nu au nicio dorinţă reală de îmbunătăţire a vieţii oamenilor, ci de „rarefiere” a populaţiei globului. Dacă nu credeţi, citiţi cu atenţie toate documentele referitoare la TOATE experimentele care s-au realizat pe deţinuţii din lagăre, experimente făcute cu scopul de a vedea cum se poate crea o rasă pură, ariană, sau cu scopul de a testa diferitele medicamente sau substanţe create de I.G. Farben, dar nu pentru îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor! Altfel, în momentul în care ar fi găsit substanţele căutate, dacă buna sănătate a oamenilor ar fi fost scopul adevărat, le-ar fi administrat tuturor deţinuţilor şi nu ar mai fi existat atâtea victime.

Această perioadă „cenuşie” a industriei chimico-farmaceutice pe care am dezvăluit-o mai sus a fost legată de numele Fritz ter Meer. Acesta a fost membru al Consiliului managerial al I.G. Farben de la înfiinţarea cartelului până la disoluţia sa. Ca manager pe timp de război el a fost responsabil cu I.G. Auschwitz. În 1948 ter Meer a fost condamnat de tribunalul de la Nürnberg la şapte ani de închisoare pentru jaf şi sclavie. În 1952, prin intervenţia unor prieteni puternici şi influenţi, sentinţa a fost comutată. În perioada 1956-1964 ter Meer a fost reinstalat membru în comitetul managerial al firmei Bayer AG. Iar în 1962 participa la constituirea comisiei Codex Alimentarius.

În continuare vă prezentăm un alt fapt cutremurător, susţinut de mai multe surse. La începutul anilor ‘40 compania chimică I.G. Farben a angajat la departamentul vânzări un polonez care vindea cianură naziştilor pentru a fi utilizată la Auschwitz. Acelaşi vânzător a lucrat, de asemenea, ca şi chimist la fabricarea gazului otrăvitor. Aceeaşi cianură sub formă de gaz, împreună cu Zyklon B şi malation au fost utilizate pentru a extermina în cel de-al doilea război mondial milioane de evrei şi alte grupuri. După război, temându-se pentru viaţa sa, vânzătorul polonez a îmbrăţişat catolicismul şi, în 1946, a fost hirotonisit preot. În 1958 acest om a devenit cel mai tânăr episcop al Poloniei. Iar în 1978, ex-vânzătorul de gaz ucigător şi-a început… ghiciţi ce?… „domnia” papală, ca papa Ioan Paul al II-lea!

Companiile farmaceutice Bayer şi Hoechst au fost reorganizate în 1951 sub direcţia Allied High Comission, influenţată din plin de înaltul comisar al SUA John J. McCloy, avocat şi bancher din Philadelphia, cu legături puternice în lumea bancară Rockefeller şi interesele lor petroliere.

Compania farmaceutică germană Merck, care nu a intrat în cartelul I.G. Farben, dar totuşi a funcţionat în epoca nazistă, după cel de-al doilea război mondial a continuat să producă medicamente, pesticide, conservanţi alimentari, reactivi şi substanţe chimice pentru laborator. Foarte repede după război s-a produs bum-ul cunoscut ca „miracolul economic” pentru această firmă. Adică creşterea nivelului de vânzări cu două cifre. Care este misterul acestei îmbunătăţiri? La finele războiului, compania a primit o parte importantă din „capitalul de zbor” nazist, capitalul de muncă al I.G. Farben. După cum putem observa, nimic nu se pierde totul se… redistribuie!

Aceste aspecte au fost făcute publice de dr. Norman Covert, directorul pentru relaţii publice de la Fort Detrick, acelaşi „campus Detrick” care i-a fost pus la dispoziţie pentru munca de cercetare lui George Merck pe timp de război. Un alt aspect interesant legat de acest campus este următorul: Corpul de Arme Chimice de la Camp Detrick a lucrat şi cu specialistul german în arme biologice – Gral.Mr. Kurt Blome, chiar la două luni după ce acesta a fost achitat de tribunalul de la Nürnberg.

Prin urmare, cei care au conceput medicamente/substanţe chimice/agenţi bacteriologici, împreună cu unii din cei care au testat aceste substanţe în timpul războiului pe oamenii aflaţi în lagărele de concentrare au fost până la urmă scoşi de sub incidenţa legii, prin influenţa „prietenilor” aflaţi în libertate, şi puşi să lucreze în continuare pentru aceleaşi sau alte firme farmaceutice într-un scop asemănător? Lupul îşi schimbă părul dar năravul… nu prea. Timpul a scos la suprafaţă, şi mai scoate încă, multe dovezi care să susţină acest proverb care se aplică foarte bine şi în domeniul industriei farmaceutice. Aşa cum se poate parafraza ceea ce  afirma Dr. Med Matthias Rath – „mass murderers of Big Pharma, then and now” = „ucigaşii de mase de oameni ai industriei farmaceutice, atunci şi acum”.

Cartelul american Rockefeller

Acest cartel farmaceutic american a avut o altfel de implicare şi abordare la nivel global, cu scopul promovării industriei farmaceutice a la long, în viaţa oamenilor. Spre finele secolului XIX Rockefeller deţinea şi controla 95% din tot petrolul produs în Statele Unite. Devenise miliardarul numărul unu din America. Din primii ani ai secolului XX, Rockefeller a început să dea bani fundaţiilor, fondurilor, centrelor de cercetare şi institutelor care urmau să promoveze toate medicamentele pe care chimiştii lui trebuiau să le descopere în anii următori.
Dar cum să convingi opinia publică, când existau atâtea metode alternative – remedii homeopate, medicini tradiţionale cu remedii specifice şi eficiente, osteopatie, chiropraxie etc., cum să convingi oamenii să înceapă să ia în exclusivitate medicamente?

Şcoli medicale alopate şi tratament alopat – aproape în exclusivitate

De la începutul secolului XX, Rockefeller a început să infuzeze capital în acţiunea de promovare a medicinei alopate. În 1910 Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller a furnizat 600 de milioane de dolari instituţiilor de educaţie medicală alopată (Barbara Griggs – „Green Pharmacy”). Cuvântul „alopatie” înseamnă tratarea bolii cu substanţe chimice dure. Raportul Flexner din 1910 a reuşit să elimine şcolile medicale homeopate şi toate medicamentele naturale în întreaga SUA. Raportul a fost finanţat şi promovat de Fundaţia Carnegie şi Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller. Acest raport a „ajutat” la reducerea la jumătate a numărului de colegii medicale până în 1930. În 1977, declaraţia de la Alma Ata a internaţionalizat, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „recomandările” raportului Flexner.

Raportul, numit şi Buletinul nr. 4 al Fundației Carnegie, cerea şcolilor medicale americane să impună standarde mai ridicate la admitere şi la absolvire, şi să adere strict la protocoalele ştiinţifice în ceea ce priveşte predarea şi cercetarea. Multe dintre şcolile medicale americane au fost astfel eliminate pentru că nu puteau respecta standardele impuse. Înainte de apariţia raportului Flexner, medicina „modernă” trebuia să facă faţă unei competiţii viguroase care venea din partea osteopatiei, medicinei chiropractice, medicinei eclectice, naturopatiei şi homeopatiei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Asociaţia Medicală Americană făcea lobby peste tot pentru standardizarea învăţământului medical. Astfel, după impunerea acestui raport, şcolile medicale în care se predau diferite discipline de genul medicină eclectică, naturopatie, homeopatie, au fost somate să renunţe la aceste cursuri sau altfel îşi vor pierde acreditarea şi susţinerea economică.

Majoritatea opiniei publice şi, în mod virtual, toţi medicii cred astăzi în superioritatea medicinei alopate, ştiinţifice. Totuşi, homeopatia şi medicinele tradiţionale au reuşit să supravieţuiască, ca nişte flori rare,  în întreaga lume.  La modul global, prin acea mişcare strategică de inspiraţie Rockefeller care a urmărit eliminarea medicinilor naturale, s-a ajuns la o medicină a corpului fizic şi nu a fiinţei umane în ansamblul ei. O medicină care tratează boli, nu oameni. O medicină care promovează substanţe chimice de sinteză şi nu substanţe naturale, pentru refacerea sănătăţii.

Relaţia Rockefeller–Farben

Această relaţie datează de mai bine de trei sferturi de secol, din anii ’20.
Al doilea război mondial s-a desfăşurat cu tetraetilul de plumb, necesar pentru combustibilul avioanelor, care era livrat de americani (firmele Rockefeller) atât englezilor cât şi nemţilor!
Înainte de cel de-al doilea război mondial, doar Standard Oil (al cărui fondator şi preşedinte era John D. Rockefeller), Du Pont şi General Motors puteau produce tetraetil de plumb. În 1938, managerul de la Standard Oil, Walter Teagle, a ajutat I.G. Farben să cumpere 500 de tone de tetraetil de plumb. În 1939 cei de la I.G. Farben au reuşit să mai cumpere o cantitate de tetraetil de plumb în valoare de 15 milioane de dolari.

După ce a început războiul în Europa, englezii s-au supărat pe americani pentru că au comercializat spre Germania materiale strategice. Dar se pare că americanii nu se opriseră din aceste vânzări. Standard Oil a schimbat imediat înregistrarea vaselor care livrau petrol nemţilor, pentru a evita cercetările sau sechestrele britanice. Vasele americane au continuat să care petrol în insulele Canare, unde încărcau petrolierele nemţeşti care mergeau spre Hamburg.
Cel care urma să devină preşedinte, Harry S. Truman, a spus la momentul respectiv că relaţia Rockefeller-Farben „se apropie de trădare” (afirmaţie mult prea blândă faţă de realitate).

În 1941 compania Standard Oil din New Jersey era cea mai mare companie petrolieră din lume, controlând 84% din piaţa americană de petrol. Banca acestei companii era Chase, iar deţinătorii băncii erau Rockefellerii. După Rockefelleri, al doilea deţinător de acţiuni la Standard Oil era I.G. Farben.

La finele războiului, când americanii au intrat în Germania şi au ajuns la Frankfurt, au fost uimiţi să găsească intacte toate clădirile I.G. Farben şi imensa fabrică. Piloţii americani au demolat orice altă clădire din oraş în afară de I.G. Farben. Ceea ce nu ştiau cei care au observat aceasta era că Secretarul de Război american, Robert P. Patterson, era avocatul familiei Rockefeller, numit de preşedintele Roosevelt la ordinele lui Rockefeller, şi era proaspăt ieşit din Dillon, Read and Co. Concernul Dillon-Read era o sucursală Rockefeller şi în acelaşi timp banca ce finanţa I.G. Farben.
Corespondentul de război al CBS News, Paul Manning, raporta că pe 10 august 1944, partenerii Rockefeller-Farben au mutat „capitalul lor de zbor” prin băncile afiliate din America, Germania, Franţa, Anglia şi Elveţia. Astfel au putut continua fără probleme afacerile în domeniile pe care le-au dorit, inclusiv în mult promiţătorul domeniu farmaceutic.

Dacă tragem o linie ca să vedem cine a beneficiat de pe urma războiului, ce observăm? Farben a testat medicamente, vacinuri, gaze toxice pe deţinuţii din lagăre, i-a folosit pentru a munci în fabrica Monowitz, a vândut cauciucuri, combustibil şi gaz de luptă armatei germane. Rockefeller a vândut petrol şi tetraetil de plumb pentru luptă atât armatei americane, cât şi nemţilor, şi a urmărit distrugerea şcolilor de medicină tradiţională, homeopatie şi promovarea alopatiei şi, implicit, a industriei farmaceutice. Rezultatul obţinut: războiul a reprezentat un profit extraordinar pentru cele două carteluri.

Industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, aflată pe locul al treilea în 2008 şi 2009, după cum se observă din datele rezumate în tabelul de mai jos.

Anul 2009

Anul 2008

Tipul de industrie

profituri ca % din câştigurile pe 2008

profituri ca % din câştigurile pe 2007

1

Network and Other Communications Equipment

20.4

28.8

2 (2009)

Internet Services and Retailing

19.4

x

3 (2008)

Mining, Crude-Oil Production

x

23.8

4

Pharmaceuticals

19.3

15.8

La ora actuală industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, pentru că:
– există consumatori – oamenii, care au fost convinşi cu persuasiune, prin reclame abil realizate şi de către medicii curanţi care primesc cadouri şi atenţii substanţiale de la firmele farmaceutice dacă prescriu medicamentele produse de acestea
– există boli – unele reale, unele inventate prin activitatea de marketing a firmelor farmaceutice
– există noi şi noi substanţe chimice (medicamente), care se fabrică uşor şi se diversifică din ce în ce mai mult, pentru tratarea bolilor. Spre exemplu antibioticele – cam la 2-3 ani apare un antibiotic nou despre care se spune că este mai puternic, eliminând bacteriile care au devenit rezistente la antibioticele utilizate până atunci. O întrebare simplă ar fi: cum reuşesc microbii să dobândească rezistenţă la antibiotice şi omul nu reuşeşte să dobândească rezistenţă la astfel de microorganisme? Se pare că aceste bacterii sunt mai…inteligente. Ele ştiu să se adapteze. Omul nu este lăsat, pentru că trebuie să consume substanţele produse de industria farmaceutică. Prin  reclame agresive, repetate cu tenacitate pentru diverse medicamente omului ajunge să îi fie sădită în minte ideea că este foarte vulnerabil. Şi rămâne cu ideea că numai acele substanţe îl pot ajuta.

Cum se realizează marketingul companiilor farmaceutice?

Companiile farmaceutice, la ora actuală, au mai multe pârghii prin intermediul cărora îşi duc la împlinire scopul principal, care este profitul financiar. Să nu vă faceţi iluzii în privinţa scopului acestor companii: „sănătatea pacientului nu e niciodată în prim plan” aşa cum afirmă şi John Virapen, fost manager general al companiei Eli Lilly din Suedia.
Aceste pârghii cuprind trei arii importante: medicii, articolele despre medicamentele produse de companiile farmaceutice publicate în reviste de specialitate şi, de curând, mass-media. „Companiile farmaceutice doresc doar ca voi şi medicul vostru să gândiţi că medicamentele pe care le produc ele sunt fantastice – incluzând cumpărarea congresului, a mass-mediei, şi corupând studiile din jurnalele medicale pentru ca să arate doar rezultate favorabile” (dr. Mercola).

 

Relaţia companiilor farmaceutice cu medicii – nu este spre beneficiul pacientului!

Marketingul ţintit asupra medicilor curanţi este o practică bine cunoscută şi utilizată de mult timp de către aceste companii. „Există reprezentanţi ai companiilor farmaceutice a căror singură responsabilitate este de a „educa” medicii asupra unui nou medicament, o practică care include cadouri generoase, mese festive şi călătorii, ca modalităţi persuasive de convingere. Aproximativ 282 milioane de dolari a fost plătit doctorilor de către companiile farmaceutice în 2009. Aceasta, împreună cu tehnicile lor de «spălare a creierului», de anulare a gândirii medicale critice şi obiective, permite industriei farmaceutice să influenţeze din greu prescripţiile realizate de medici.” (dr. Mercola)
Adică, dumneavoastră nu vi se va mai prescrie medicamentul cu care eraţi obişnuit şi cu care vă simţeaţi bine dacă a apărut unul nou pentru aceeaşi afecţiune şi compania farmaceutică care produce acel medicament a trecut, prin intermediul unui agent de vânzări, pe la medicul dumneavoastră cu o mică atenţie.

Companiile farmaceutice şi  articolele publicate despre medicamente

Dr. Mercola, la jumătatea lunii decembrie anul trecut a făcut cunoscute mai multe aspecte referitoare la industria farmaceutică printr-un articol publicat pe site-ul său – “The drug companies’ newest profit weapon to steal your money”.  În continuare redăm fragmentul referitor la modul în care companiile farmaceutice influenţează opinia publică prin articolele care sunt publicate în revistele de specialitate despre medicamentele produse.
„Dr. Beatrice Golomb, medic, profesor asociat de medicină internă şi profesor asociat de medicină de familie şi medicină preventivă la Universitatea California din San Diego, ne împărtăşeşte informaţii şocante referitoare la întunecatele dedesubturi ale ştiinţei medicale pentru a putea să înţelegeţi cum şi de ce «metoda ştiinţifică» a devenit atât de manipulabilă şi distorsionată la voinţă de către industria farmaceutică.
Pentru ca studiile ştiinţifice să poată fi realizate, cineva trebuie să le finanţeze. Sponsorul şef pentru orice studiu referitor la un medicament este compania farmaceutică care îl produce, întrucât fabricantul este cel mai interesat în a «demonstra» cât de spectaculos este medicamentul.
Dr. Golomb dă drept exemplu statinele (inhibitori ai 3-hydroxy-3-metilglutaril-coenzima A reductazei) – arătând că toate studiile importante referitoare la statine au fost finanţate în exclusivitate de industria medicamentelor.
Al doilea finanţator important al studiilor clinice este Institutul Naţional pentru Sănătate (NIH – National Institute of Health), care nu este grupul neutru de experţi guvernamentali pe care ai crede că este. De fapt, NIH acceptă o sumă mare de bani de la marile concernuri farmaceutice şi este puternic implicată în această industrie.
Mai mult, companiile farmaceutice publică doar o parte din studiile pe care le finanţează – studiile care le promovează medicamentele. Deseori aceste articole favorabile sunt trimise spre publicare de mai multe ori, un studiu fiind astfel publicat în forme diferite – astfel încât cititorul să nu observe că este acelaşi studiu, schimbându-se doar lista de autori şi diferite detalii.
Dacă studiul nu prezintă concluzii care sunt favorabile produsului investigat, cel mai probabil nu va fi publicat niciodată.
Deseori, în cazul unor studii ştiinţifice ale căror rezultate ridică semne de întrebare privind eficacitatea medicamentului, descoperirile negative sunt metamorfozate în rezultate pozitive prin manipularea interpretării statistice şi a semanticii.
Articolele extinse care urmează unui studiu, trimise spre publicare în reviste cu o reputaţie foarte bună, după ce trec de analiza unor aşa-zişi experţi nepartinici, sunt deseori refăcute de alte laboratoare non-neutre care au o legătură financiară cu piaţa medicamentelor. Se pretinde că multe din articolele ce apar în revistele medicale de specialitate sunt scrise de cercetători renumiţi, dar de fapt sunt redactate de scriitori fantomă necunoscuţi care se află pe statele de plată ale companiilor farmaceutice.
Revistele medicale sunt considerate în general, de către medici, o sursă de informaţii de încredere. Dar revistele ştiinţifice reprezintă de asemenea o afacere. În 2003, companiile farmaceutice au cheltuit 448 milioane de dolari pe reclame în aceste reviste medicale. S-a calculat că profitul care revine din investiţia în revistele medicale este între 2,22 şi 6,86 dolari pentru fiecare dolar cheltuit, plus  branduri mari şi o bună reputaţie.
Profiturile pe termen lung pot fi chiar mai mari în cazul în care  considerăm că o reclamă văzută de un medic se poate transforma în sute sau chiar mii de cumpărări ale acelui medicament, bazate pe prescripţiile pe care medicul le-a dat.
Există şi reviste de specialitate ce sunt pe cale să îşi recâştige reputaţia de a fi nepărtinitoare. În 2011 revista Emergency Medicine Australasia a anunţat că nu va mai primi reclame medicale spre publicare în paginile sale, citând creşterea dovezilor care arată că industria farmaceutică «distorsionează» rezultatele cercetărilor şi sunt angajate în practici dubioase şi lipsite de echitate în ceea ce priveşte publicarea.
Ştire scrisă în British Medical Journal: «George Jelinek, fost editor al revistei Emergency Medicine Australasia şi Anthony Brown, editor şef, scriau: «marketing-ul medicamentelor realizat de către industria farmaceutică, al cărui prim scop este să influenţeze cititorii pentru a prescrie un anumit produs (subliniere realizată de autorul prezentului articol), este în mod fundamental opus misiunii revistelor medicale»”
(dr. Mercola).

Industria farmaceutică şi mass-media

„Industria medicamentelor cheltuie aproximativ dublu pe reclamă faţă de sectorul propriu de cercetare şi dezvoltare. «Sângele» dătător de viaţă al mass-mediei este publicitatea. O analiză independentă apărută într-o revistă cu acces deschis publicată de Public Library of Science estima cheltuieli de 57,5 ale companiilor farmaceutice din SUA pentru promovarea diferitelor medicamente în 2004, de aproape două ori mai mult decât au cheltuit pe cercetare şi dezvoltare” (dr. Mercola).
„Dacă încă credeţi că mass-media furnizează informaţii nepărtinitoare, imparţiale este timpul să vă treziţi, deoarece majoritatea (mass-mediei – n.r.) este controlată de interese corporatiste, incluzând aici companiile  farmaceutice” (dr. Mercola).
Cum afirma şi neurochirurgul Rusell L. Blaylock: „…nu mai avem reporteri de investigaţie, avem o mass-media controlată de corporaţii. Nu mai este un secret faptul că majoritatea canalelor de livrare a informaţiilor, a mass-mediei, sunt avide de bani, în special în această societate aşa cum este ea la ora actuală. Orice canal TV, revistă, jurnal este plin de reclame (foarte costisitoare). Aceşti furnizori de informaţii nu îşi pot permite să piardă aceşti bani iar aceasta permite companiilor farmaceutice să stabilească chiar politici editoriale (cu alte cuvinte, companiile farma dictează ce este bine să se spună şi ce nu, despre diferite medicamente! – n.r.). Articolele ce critică vaccinurile sunt la fel de rare ca dinţii găinii. Există miliarde de dolari disponbili (la companiile farma – n.r.) pentru a influenţa, şi se pot observa rezultate corespunzătoare (influenţei realizate – n.r.) în sfera academică şi în agenţiile guvernamentale, care sunt responsabile de validarea produselor care vor intra pe piaţă ”.
„Chiar Centrul de prevenţie şi control al bolilor – CDC, care are de asemenea anumite legături îngrijorătoare cu industria farmaceutică, a cheltuit 1,7 milioane de dolari pentru o legătură cu Hollywood-ul ca parte a Programului lor de Educaţie Prin Divertisment, care face ca atunci când show-ul dumneavoastră preferat de televiziune prezintă un subiect de sănătate, acea informaţie este «precisă», sau «aprobată de CDC»”
(dr. Mercola).

Un astfel de exemplu de rezultat al influenţei industriei farma asupra celor ce trebuie să valideze medicamentele este dat de John Virapen, în lucrarea sa Efecte secundare: moartea. Dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice, referitor la promovarea substanţei fluoxetină, de Eli Lilly.  „Agenţia Europeană a Medicamentelor, într-o delcaraţie de presă din 6 iunie 2006, recomandă utilizarea fluoxetinei, în termenii următori, pentru copii: «părinţii şi medicii vor monitoriza cu atenţie copiii şi tinerii trataţi cu fluoxetină, urmărind îndeosebi tendinţele sinucigaşe». Şi AEM adaugă: «producătorul american, Eli Lilly, ar trebui să efectueze în continuare studii asupra siguranţei utilizării acestui medicament.»  Dar astfel de studii nu ar fi trebuit să fie efectuate înainte să intre medicamentul pe piaţă??? Nu indică aceasta faptul că medicamentul a fost 20 de ani pe piaţă fără a exista siguranţa administrării sale? Deci…cine sunt cei de la Agenţia Europeană a Medicamentelor? şi cine îi plăteşte?”

„În ultimii ani industria medicamentelor a fost supusă tirului publicităţii negative referitoare la legăturile ei nu numai cu medicii ci şi cu facultăţile de medicină şi revistele de specialitate; astfel, nu este surprinzător că ei îşi vor redirecţiona atenţia asupra furnizorilor acestei publicităţi, adică jurnalişti şi mass-media.
Dacă nu îţi place reclama proastă pe care mass-media ţi-o face, de ce să nu cumperi mijloace mass-media pentru a avea un cuvânt în ceea ce se tipăreşte? Acesta este pasul logic pe care industria farma îl face, întrucât bugetul său de marketing (constând în miliarde) nu cunoaşte limitări.
British Medical Journal raporta că jurnalul-emblemă al imperiului Murdoch în Australia a acceptat o cantitate nepublicată de bani ca sponsorizare de la industria de medicamente pentru o serie de articole asupra politicii de sănătate – şi că ideea a venit la o întâlnire a agenţilor de publicitate. Apărând afacerea, editorul jurnalului The Australian a spus că independenţa şi integritatea au fost menţinute; dar, aşa cum alţi reporteri au subliniat, această nouă formă de apropiere financiară între jurnalişti şi companiile despre care scriu este îngrijorătoare”
(dr. Mercola).

Ca o scurtă informare: Keith Rupert Murdoch, născut pe 11 martie 1931, este un magnat australiano-american. Este preşedintele, CEO (chief executive officer) şi cel care a înfiinţat  News Corporation, al doilea mare conglomerat media din lume. În 1953, Murdoch a devenit director executiv la News Limited, moştenită de la tatăl său. În anii ’50 şi ’60, a achiziţionat multe ziare în Australia şi Noua Zeelandă, înainte de a se extinde în Anglia în 1969, când a preluat News of the World şi The Sun. S-a mutat la New York în 1974 extinzându-se pe piaţa americană şi a devenit cetăţean SUA în 1985. În 1981 a cumpărat The Times. News Corporation pe care o deţinea a achiziţionat Twentieth Century Fox în 1985, Harper Collins în 1989 şi Wall Street Journal în 2007. A format BSkyB în 1990, iar în anii ’90 s-a extins în reţelele asiatice şi sud-americane de televiziune. În anul 2000 News Corporation deţinea 800 de companii în mai mult de 50 de ţări cu un venit net de 5 miliarde usd.

Ce este foarte interesant este că această relaţie între industria farma şi mass-media arată ca o uniune de interese îndreptate împotriva pacientului care trebuie doar să consume medicamentele produse, fără să fie pus la curent asupra tuturor efectelor nocive pe care acestea le pot produce. Această uniune s-a realizat nu numai ca urmare a cumpărării spaţiului publicitar şi sau a jurnaliştilor, dar şi prin faptul că anumite persoane care au funcţii decizionale în diferite firme de mass-media, au poziţii înalte şi în anumite companii farmaceutice. Ce concubinaj mai bun credeaţi că s-ar fi putut realiza?
Spre exemplu, fiul lui Rupert Murdoch, James Murdoch, este din 2009 membru al comitetului gigantului farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK). Cu ce se ocupă James Murdoch în GSK? Nici mai mult nici mai puţin decât cu revizuirea „problemelor externe care pot avea potenţial un serios impact asupra afacerilor şi reputaţiei grupului” (dr. Mercola) – o poziţie pentru care el este foarte potrivit prin aparteneţa la „familia” mass-media. James Murdoch este de asemenea preşedintele şi CEO-ul (chief executive officer) la News Corporation Europe and Asia şi preşedintele BskyB.
Dr. Mercola afirmă că „este evident beneficiul pe care fabricanţii de medicamente îl pot avea de pe urma faptului că un mogul al mass-mediei este pe statele lor de plată, ca şi în echipa de «sponsorizare» a conţinutului mass-mediei asupra politicii de sănătate. Este evident ce rol important are această «înrudire» – determină mass-media să menţină tăcerea asupra diferitelor aspecte spinoase. Mă gândesc că este bine să se arate în acest caz, că, atunci când va fi necesar să fie trase nişte sfori, acestea vor fi trase din greu.”

V-aţi întrebat vreodată de ce rareori vedeţi un program TV care să prezinte un grafic cu neajunsurile/problemele cauzate de vaccinuri sau reacţiile adverse la diferite medicamente, chiar dacă acestea sunt foarte obişnuite în viaţa reală? Acum aveţi răspunsul.
Când începi să tragi cu ochiul în spatele cortinei şi descoperi sursele de finanţare ale multor canale mass-media, devin clare cauzele cenzurii din presa principală privind adevărul despre industria farmaceutică. Aceasta se aplică chiar şi în ceea ce priveşte dovezile ştiinţifice referitoare la riscurile vaccinurilor sau ale anumitor medicamente, aşa cum vom vedea într-o secţiune ulterioară a acestei lucrări.

Industria farmaceutică şi lobby-ul politic

Astfel de uniuni profitabile s-au realizat nu numai între companii farmaceutice şi mass-media, ci şi între industria farmaceutică şi formaţiuni politice. Astfel:
– Fostul preşedinte George Herbert Walker Bush  a fost timp de un an membru în consiliul executiv al Eli Lilly
– Fostul şef al finanţelor şi managementului din echipa lui George W. Bush, Mitch Daniels  a fost vicepreşedinte al Eli Lilly
– Sidney Taurel este în prezent CEO la Eli Lilly şi de asemenea consilier la Homeland Security Advisory Council, al lui George W. Bush
– Henry Kissinger, mult timp membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, a fost membru al comitetului director al firmei Merck.
Probabil mai există şi alte uniuni de acest gen.

În articolul menţionat, dr. Mercola ne informeză cum „într-o emisiune la CBS News, abilul lobby-st Jack Abramoff explica modul în care a influenţat congresul SUA timp de mulţi ani, şi cum acest tip de corupţie încă continuă. El a cheltuit un milion de dolari pe an pe bilete la concert şi la evenimente sportive, şi chiar a avut doi membri full-time din echipa sa care erau dedicaţi rezervării de bilete!
Dacă vacanţele, avioanele particulare, cinele pompoase şi alte facilităţi nu au fost de ajuns pentru a influenţa congresul, grupul lui Abramoff va oferi membrilor Congresului o slujbă când vor părăsi Capitol Hill, cu un salariu dublu sau triplu. Aşa cum spunea Abramoff în emisiune, odată ce ei au acceptat oferta aceasta, asta era: «…noi îi avem… tot ceea ce vrem, ei vor face».
Companiile farmaceutice, bineînţeles, sunt cel mai mare lobby-st politic, iar lobby-ul politic este unul din motivele pentru care companiile de medicamente controlează întreaga industrie a sănătăţii.
Lobby-ştii, prin definiţie, «conduc activităţi cu scopul de a influenţa oficialii publici şi în special membrii corpului legislativ». Aceasta este Marea Afacere, făcând ceea ce ştiu mai bine: folosirea puterii şi a banilor pentru a controla procesul legislativ.
Industria farmaceutică a cheltuit 1,5 miliarde de dolari pe lobby-ul în Congres în ultimul deceniu, şi în acest proces a manipulat implicarea guvernului în medicină şi, prin politica guvernamentală, a reîntărit dependenţa oamenilor de medici.”
(dr. Mercola)

Când observăm prezenţa aceluiaşi nume atât într-o companie farmaceutică cât şi în politică, nu ne mai miră faptul că acea companie, împreună cu toate produsele ei sunt promovate direct sau implicate în anumite proiecte de anvergură, la nivel naţional, aspecte care bineînţeles fac să  sporească profiturile companiei respective.

Medicamentul minune al GSK dovedit a fi foarte periculos

Medicamentul minune Avandia contra diabetului fabricat de GlaxoSmithKline (GSK) a fost lăudat din plin în mass-media, cu toate că se constatase că acest medicament prezintă riscuri majore, ţinute ascunse mult timp şi sub multe lacăte de către cei de la GSK. Aşa cum s-a dovedit ulterior, GSK a petrecut 11 ani mușamalizând rezultatele studiilor clinice din care reieşea că Avandia prezintă riscuri importante pentru inimă, demonstrându-se încă o dată că pentru companiile farmaceutice rolul medicamentelor este de a aduce bani şi nu de a îmbunătăţi sănătatea oamenilor. Avandia a ajuns în topul listei medicamentelor cu efecte adverse letale în 2009, conform unei analize realizate de FDA – 1354 de morţi cauzate de Avandia doar în acel an. FDA a decis recent să restricţioneze accesul la acest medicament. În SUA, Avandia se poate administra acum doar la pacienţi care nu au posibilitatea de a ajunge la un control al glicemiei cu ajutorul altor medicamente şi decid împreună cu medicul curent să nu ia alt medicament din motive medicale. Europa a hotărât să interzică medicamentul datorită riscurilor mari pe care le comportă.”  (dr. Mercola)

Cum se introduc medicamentele pe piaţă

Probabil vă întrebaţi cum anume se testează un medicament de către firma producătoare înainte de introducerea lui pe piaţă şi apoi cum anume se aprobă comercializarea lui, din moment ce unele medicamente, după ce apar pe piaţă, ajung să fie contestate ca urmare a efectelor secundare grave pe care le determină. John Virapen, fost manager general al companiei Eli Lilly din Suedia, descrie în cartea sa Efecte secundare: moartea modul în care se derulează aprobarea şi comercializarea unui medicament:

Aprobarea unui medicament implică diverse etape autoconţinute.
Criteriile importante sunt eficacitatea şi siguranţa ingredientului activ. Mai întâi, medicamentul este tesat în laborator. Dacă se dovedeşte promiţător, se testează pe animale. Are ingredientul activ efect asupra animalelor? Este eficient asupra organelor asupra cărora vrem să acţioneze? Modifică el comportamentul animalelor în modul dorit? Ce alte efecte are respectivul medicament? Şi, în final, iese la iveală un model privind funcţionarea, beneficiul şi daunele asupra animalului căruia i s-a administrat acest medicament? Ce prognoză derivă din aceasta în ceea ce priveşte folosirea medicamentului pentru fiinţele umane?
Răspunsul la aceste întrebări poate fi aflat, în ultimă instanţă, doar prin testarea medicamentului pe om, în condiţii controlate, în clinici. Protocoalele pentru studiile clinice sunt scrise de companiile farmaceutice. Şi, cel mai important, dacă un protocol este întrerupt, rezultatele nu trebuie trimise la autorităţile de reglementare! Dar de ce seriile testelor se opresc? Pentru că apar dificultăţi: probabil prea mulţi pacienţi nu tolerează medicamentul – ei se sinucid sau, din cauza altor probleme de sănătate, nu mai vor să continue testul. Exact aceasta este informaţia de cea mai mare importanţă pentru autoritatea de reglementare şi pentru viitorii pacienţi, informaţie care dispare în cabinetul managerului farmaceutic!” (sublinierile au fost adăugate de autorul prezentului articol).

Muşamalizările efectelor secundare în cazul benoxaprofenului

În lucrarea amintită mai sus, John Virapen ne arată, printre alte aspecte, cum s-a reuşit până la urmă interzicerea şi scoaterea de pe piaţă de către autorităţile de reglementare a medicametului cu substanţa activă benoxaprofen produs de Eli Lilly, firma al cărei angajat era.

Practica ascunderii pericolelor pe care le implică administrarea anumitor medicamente este posibilă deoareceeste la alegerea fabricantului ce informaţii să trimită autorităților şi, în plus, există întotdeauna o marjă de abatere de la faptele reale. Scandalul (referitor la benoxaprofen – n.r.) a izbucnit pentru că acest lucru se făcea intenţionat, în ideea de a nu periclita vânzările produsului.
Sănătatea pacientului nu e niciodată pe primul loc!
Numai profitul contează, iar din cauza câtorva zeci de morţi şi a câtorva procese posibile pentru daune acesta este în pericol să scadă
.”

Cronologia deceselor ascunse:
Modelul de acoperire şi acceptare a deceselor în numele profiturilor era ușor de recunoscut.
1980 – începutul poveştii: Eli Lilly aplică, pentru aprobarea comecializării, la FDA pentru ingredientul activ benoxaprofen (produs numit Opren, Oraflex şi Coxigon)
1981 – rapoarte referitoare la problemele hepatice, care în unele cazuri au determinat decese,  descoperite la pacienţii ce luau benoxaprofen, au ajuns la sediul Lilly de la filialele din UK
1982 – benoxaprofen e aprobat în Germania. Se estimează că până în anul 1982 au fost primite de autorităţile germane din sănătate aproximativ 91 de rapoarte despre efectele secundare (dintre care unele severe) ale acestei substanţe. Se presupune că autorităţile britanice că au primit aproximativ3500 de rapoarte, dintre care 61 erau cazuri fatale, din cauza deteriorării mai multor organe.  Acestea nu au avut niciun fel de urmări. Mirajul benoxaprofenului continuă.
Ianuarie 1982 – rapoarte despre 23 de decesedin cauza efectelor secundare şi 26 de rapoarte privind o serioasă insuficienţă hepatică, dintre care două s-au soldat cu moartea, au fost trimise de la sediul Lilly din UK la sediul din SUA. În acelaşi timp, FDA se pregăteşte să finalizeze aprobarea pentru comercializarea benoxaprofenului în SUA. Deoarece autorităţile nu primesc nicio informaţie independentă, ci doar ceea ce le furnizează compania farmaceutică, ele nu ştiu nimic despre decesele nepublicate din UK.
Februarie 1982 – 27 de cazuri de insuficienţă hepatică şi 5 decese în UK. Tot nu transpare nimic. Angajaţii de la Eli Lilly se întâlnesc cu cei de la FDA pentru a discuta detalii legate de prospect. Problemele şi decesele cauzate de medicament bineînţeles nu sunt menţionate.
7 aprilie 1982 – cu 12 zile înainte ca FDA să emită aprobarea pentru comercializare a benoxaprofenului în SUA, Lilly primeşte rapoarte din Danemarca despre cazuri de deces din cauzainsuficienţei hepatice produse de substanţa activă. O lună mai târziu, FDA este informată despre aceasta, probabil de autorităţile daneze. Companiile farmaceutice sunt întotdeauna obligate să transmită astfel de informaţii, dar nu este reglementat clar când trebuie să transmită acest fel de informaţii, puţine dar vitale pentru pacienţi.
Februarie – aprilie 1982 –un specialist de la Universitatea Queens din Belfast discută constatările sale referitoare lainsuficienţa hepatică legată de benoxaprofen cu biroul Eli Lilly din Anglia. Constatările acestui cercetător sunt publicate de British Medical Journal. Două zile mai târziu, Lilly trimite informaţia la FDA, pentru a evita ca acest fapt să devină jenant.
Mai 1982 – Lilly a început o campanie PR care a costat milioane de dolari. Aceasta a însemnat 6100 truse de presă, pe care FDA le-a catalogat mai târziu ca fiind „false şi înşelătoare”.
Iunie 1982 – FDA începe să devină activă – cere la Eli Lilly rapoarte săptămânale asupra insuficienţei hepatice. Lilly i-a furnizat FDA doar un număr de cazuri deja publicate, pe care autorităţile de reglementare, publicul şi lumea deja le ştia. Acele cazuri despre care numai Lilly ştia au fost tăinuite în continuare.
August 1982 – Departamentul de Justiţie al SUA a decis că cel puţin 27 de persoane fuseseră ucise de benoxaprofen, alte 200 de cazuri suferiseră deteriorări ale rinichilor şi ficatului. Toate doar în câteva luni. Pe 5 august 1982 benoxaprofen a fost retras definitiv de pe piaţa americană.
August 1985 – admiterea vinovăţiei vine mult prea târziu, cu o decizie a tribunalului care ridiculizează victimele. Într-o instanţă de cameră din Indianapolis, Indiana, Eli Lilly admite, înainte de procesul propriu-zis, că a ascuns informaţiile autorităţilor competente, privind decesele legate  de produsul ei – benoxaprofen. Amenzile au fost un mărunţiş – de exemplu 25000 de dolari pentru Eli Lilly şi 15000 de dolari pentru şeful corpului medical de cercetare. Făcând această mişcare şi admiţându-şi vinovăţia înainte de începerea procesului, procesul devine de fapt o formalitate. Amenzile mici (de acest fel) sunt pentru contravenţii, nu pentru crime
!” (sublinierile au fost adăugate de autorul prezentului articol).
Guvernul SUA ar fi putut să insiste pentru acuzaţii penale, dar au ales să nu o facă” – au spus Joyce şi Lesser în lucrarea publicată în august 1985 în New Scientist – Morţile Opren ţinute secret.

Pentru a o face, ei ar fi trebuit să  dovedească că Eli Lilly şi şeful corpului medical de cercetare au violat în mod voit legea. (Aşa cum s-a desfăşurat –n.r.), procesul e mai favorabil pentru pârât: deoarece acuzaţia nu poate fi pusă în judecată a doua oară, înregistrarea oficială nu va arăta niciodată că ei au violat legea intenţionat.

Tribunalul stabileşte că muşamalizarea deceselor de la Eli Lilly există în practica standard din industrie, şi confirmă ceea ce J.V. povesteşte în cartea sa din propria experienţă.
Aşadar, aveţi aici scris negru pe alb, în decizia oficială a tribunalului: muşamalizările sunt «o practică comună» pentru companiile farmaceutice.  Sau, altfel spus… dacă ai omorât destui oameni, crima devine un nou standard moral.

Acelaşi scandal care s-a petrecut cu benoxaprofen recidivează în 2004, la compania Merck cu Vioxx. Cu un an înainte de a fi retras de pe piaţă, Vioxx a generat un profit de 2,5 miliarde dolari” (John Virapen – Efecte secundare: moartea).

Mitul „toleranţei” – o altă modalitate de muşamalizare a efectelor adverse nedorite şi de promovare a medicamentelor

Noile medicamente sunt aprobate în câteva ţări, în acelaşi timp. Şi sunt lansate pe piaţă agresiv. Mii de oameni din lumea întreagă sunt afectaţi de efecte secundare neaşteptate”, după cum afirmă preşedintele Comisiei pentru Medicamente a Asociaţiei Medicale Germane, prof. Dr. Muller-Oerlinghausen.
Reclamele celor mai multe medicamente cuprind cuvântul „toleranţă”, pentru a convinge oamenii să nu îşi facă probleme referitoare la capacitatea organismului de a accepta substanţa respectivă. Astfel, mitul toleranţei adoarme vigilenţa pacienţilor. Mai jos sunt exemple de marketing pentru agenţi anti-reumatici, exemple menţionate de John Virapen în lucrarea sa:
Benoxaprofen – „toleranţă gastrointestinală excelentă”
Indoprofen – „toleranţă superioară”
Rofecoxib – „are protecţie gastrointestinală”
Ketorolac – „loveşte durerea nu pacientul”
Tometin – „e posibil doar un mic efect secundar”.

Toate aceste medicamente au fost retrase de pe piaţă din cauza intoleranţei.
Vă miră? Câte vieţi se pierd înainte ca un medicament să fie retras de pe piaţă? Unde se stabileşte limita?

În general, riscurile unui medicament sunt depistate cu mult înainte. Cu toate acestea, nu a existat niciun fel de investigaţie sistematică a cauzelor acestor efecte secundare neaşteptate. În schimb, fabricanţii produselor farmaceutice au avut tendinţa să banalizeze efectele nedorite, uneori chiar intenţionat. Iar astfel de afirmaţii John Virapen le expune cu prudenţă în cartea sa.

John Virapen, cunoscând din interiorul industriei farmaceutice tot ceea ce se poate face pentru introducerea pe piaţă a unui medicament, spune că pentru sănătatea pacienţilor ar fi mult mai bine dacă :

– toate companiile farmaceutice ar fi obligate legal să publice toate efectele adverse serioase pe baza unui studiu finalizat
– s-ar crea obligaţia juridică de a publica toate complicaţiile serioase observate pe baza unui studiu finalizat
– s-ar defini clar graniţele între industria farmaceutică şi cercetătorii care să realizeze studii clinice şi să evalueze sistematic datele.

Declaraţia de la Berlin asupra farmaco-vigilenţei cheamă la o înţelegere asupra tuturor datelor de siguranţă şi reglementare relevante asupra medicamentelor.

 4- Pentru omorarea lumii,merg mana in mana industria farmaceutica mass- media, politrucii ,guvernantii si alti descurcareti din  -Industria farmaceutică şi mass-media

„Industria medicamentelor cheltuie aproximativ dublu pe reclamă faţă de sectorul propriu de cercetare şi dezvoltare. «Sângele» dătător de viaţă al mass-mediei este publicitatea. O analiză independentă apărută într-o revistă cu acces deschis publicată de Public Library of Science estima cheltuieli de 57,5 ale companiilor farmaceutice din SUA pentru promovarea diferitelor medicamente în 2004, de aproape două ori mai mult decât au cheltuit pe cercetare şi dezvoltare” (dr. Mercola).
„Dacă încă credeţi că mass-media furnizează informaţii nepărtinitoare, imparţiale este timpul să vă treziţi, deoarece majoritatea (mass-mediei – n.r.) este controlată de interese corporatiste, incluzând aici companiile  farmaceutice” (dr. Mercola).
Cum afirma şi neurochirurgul Rusell L. Blaylock: „…nu mai avem reporteri de investigaţie, avem o mass-media controlată de corporaţii. Nu mai este un secret faptul că majoritatea canalelor de livrare a informaţiilor, a mass-mediei, sunt avide de bani, în special în această societate aşa cum este ea la ora actuală. Orice canal TV, revistă, jurnal este plin de reclame (foarte costisitoare). Aceşti furnizori de informaţii nu îşi pot permite să piardă aceşti bani iar aceasta permite companiilor farmaceutice să stabilească chiar politici editoriale (cu alte cuvinte, companiile farma dictează ce este bine să se spună şi ce nu, despre diferite medicamente! – n.r.). Articolele ce critică vaccinurile sunt la fel de rare ca dinţii găinii. Există miliarde de dolari disponbili (la companiile farma – n.r.) pentru a influenţa, şi se pot observa rezultate corespunzătoare (influenţei realizate – n.r.) în sfera academică şi în agenţiile guvernamentale, care sunt responsabile de validarea produselor care vor intra pe piaţă ”.
„Chiar Centrul de prevenţie şi control al bolilor – CDC, care are de asemenea anumite legături îngrijorătoare cu industria farmaceutică, a cheltuit 1,7 milioane de dolari pentru o legătură cu Hollywood-ul ca parte a Programului lor de Educaţie Prin Divertisment, care face ca atunci când show-ul dumneavoastră preferat de televiziune prezintă un subiect de sănătate, acea informaţie este «precisă», sau «aprobată de CDC»”
(dr. Mercola).

Cinci coloși ai industriei farmaceutice, care comercializează antidotul împotriva gripei porcine și a celei aviare, își rotunjesc conturile, anual, cu aproximativ 10 miliarde de dolari. Vaccinările și campaniile mediatice duse de Organizația Mondială a Sănătății merg mână-n mână. Riscul epidemiilor de gripă sezonieră sau al formelor noi (gripa aviară și cea porcină) provoacă an de an o panică generală, pe toate continentele. Și, în timp ce virușii vin și pleacă, spitalele fiind luate cu asalt de cei care vor să țină piept epidemiei, marile companii farmaceutice, puse să fabrice antidoturi miraculoase, rămân cu profituri de miliarde. Pentru că afacerea vaccinurilor este estimată anual la 10 miliarde de dolari, în condițiile în care teama de îmbolnăvire nu are granițe. Cei mai importanți beneficiari ai acestui business sunt giganți ai industriei farmaceutice precum GlaxoSmithKline, Roche, Sanofi Aventis, Novartis, Astra Zeneca.

Un exemplu al modului în care aceste firme se îmbogățesc a fost adus de una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume, J.P. Morgan, care a calculat că, numai în cazul gripei porcine, guvernele diverselor state au încheiat acorduri, în 2010, cu 3-4 companii farmaceutice, pentru producerea de vaccinuri pe scară largă, solicitând cel puțin 600 de milioane de doze, a căror contravaloare a fost între 3 și 4,5 miliarde de dolari.

În ultimii ani, companiile farmaceutice din Europa sau SUA au făcut bani frumoși din răspândirea alertelor privind ravagiile făcute de gripă, provocate de tot felul de viruși. Isteria creată de epidemia de gripă de tip AH1N1 (denumită gripă porcină), apărută pentru prima dată în Mexic, în aprilie 2009, s-a răspândit rapid în toată lumea.

Cei care au știut să profite la maximum au fost șefii și acționarii marilor companii farmaceutice, în cazul de față, multinaționale Roche (Elveția) și GlaxoSmithKline (Marea Britanie), care produc medicamente și produse antigripale și la care guvernele din întreaga lume au apelat pentru achiziționarea vaccinurilor de combatere a acestui virus – Tamiflu și Relenza.

2010, cele două vaccinuri au adus companiilor care le-au fabricat, prin milioanele de doze de Tamiflu și Relenza vândute, 1,8 miliarde de dolari, din statele bogate, și peste 1,32 miliarde de dolari, din statele în curs de dezvoltare.

La aceste sume se adaugă alte peste cinci miliarde de dolari obținute de Roche și Glaxo din vânzarea altor medicamente contra gripei.

Conexiunile lui Rumsfeld

Mai puțin cunoscut este însă faptul că Tamiflu a fost produs și patentat de o firmă de biotehnologie din California, numită Gilead Sciences Inc., cotată la bursă, care a preferat să rămână în umbră. Motivul este ușor de înțeles: unul dintre principalii săi acționari a fost Donald Rumsfeld (foto, jos), fostul șef al Pentagonului din timpul administrației Bush, post pe care l-ar fi deținut până în 2001. În 1997, Gilead a acordat firmei Roche licența exclusivă pentru producerea vaccinului Tamiflu.

Bun și pentru aviară

În 2005, un alt virus provoca isterie planetară, după apariția sa în Asia. Despre H5N1 s-a spus că este virusul care declanșează gripa aviară și că, dintre cele 15 subtipuri de virusuri de gripă, are particularitatea de a se modifica rapid. S-a spus și atunci că există riscul unei epidemii și că singurul medicament folosit în tratarea cazurilor umane de gripă aviară este Tamiflu. În 2008, o altă companie farmaceutică gigant, Novartis, a fost implicată într-un scandal uriaș, după ce a făcut o serie de teste clinice împotriva gripei provocate de virusul H5N1 în Polonia. Peste 300 de oameni, majoritatea persoane fără adăpost, au fost vaccinate experimental, de către cadre medicale poloneze, 21 dintre cei testați pierzându-și viața.

H3N2, alt virus, același remediu

2013 a adus o nouă isterie în SUA, după ce s-a anunțat o epidemie de gripă fără precedent.

Mână-n mână cu OMS

Companiile farmaceutice au realizat și că au nevoie de o colaborare intensă cu Organizația Mondială a Sănătății, motiv pentru care au încheiate o serie de acorduri cu OMS pentru studiul și producerea de vaccinuri împotriva gripei aviare sau a gripei porcine. Francezii de la Sanofi Aventis și-au deschis deja în Mexic un laborator pentru fabricarea unui vaccin împotriva unei eventuale pandemii de gripă, iar americanii de la Baxter au distribuit în 18 state vaccinuri antigripă contaminate cu virusul gripei aviare.

Febra vaccinărilor în masă

Ordinul vaccinării în masă provine de la Organizația Mondială a Sănătății. În 2009, la începutul lunii iulie, un grup de experți în vacccinuri concluziona că o pandemie de gripă este inevitabilă, iar Marie-Paul Kieny, directoarea OMS pentru vaccinuri, afirma că toate națiunile trebuie să aibă aceste doze de vaccin, care în cursul lunii septembrie trebuiau să fie la dispoziția oamenilor. Criticii acestei campanii îi acuzau pe „experții OMS în vaccinuri” că beneficiază de contracte importante de pe urma medicamentelor și vaccinurilor antivirale pe care și le achiziționează guvernele.

Pericol general

Primejdia pe care o reprezintă vaccinurile asupra sănătății oamenilor a fost dezvăluită de Lucija Tomljenovici.

Marile companii farmaceutice plătesc scump pentru ca informația conform căreia vaccinurile lor sunt periculoase pentru sănătatea copiilor să nu fie scoase la lumină. Cele mai frecvente reacții negative în rândul copiilor sunt boli genetice grave, autism sau deteriorarea celulelor creierului. Chiar dacă raportul este îndreptat împotriva sistemului de sănătate britanic, dezvăluirile sunt valabile pentru întreaga lume.

Virusurile gripale, mai costisitoare decât toate virusurile IT la un loc

În ultimii ani, industria de „sănătate” a sistemelor cibernetice a avut o creştere mult mai rapidă decât cea a sănătăţii umane. Cel mai probabil, într-un viitor nu prea îndepărtat, piaţa „vaccinurilor” pentru virusurile informatice care ameninţă inteligenţele artificiale o va ajunge din urmă pe cea a vaccinurilor pentru virusurile biologice.

Veniturile globale din vânzarea de software antivirus către consumatorii finali au ajuns, în 2011, la 7,6 miliarde de dolari, potrivit cercetării de piaţă a companiei International Data Corporation (IDC). Dar, spre deosebire de producătorii de vaccinuri pentru uz uman, companiile IT care dezvoltă soluţii antivirus au şi versiuni gratuite, pe care „pacienţii” le pot descărca liber de pe internet.

Cifra este încă mai mică decât cea obţinută de companiile farmaceutice care produc vaccinuri antigripale, însă creşte rapid. Cheltuielile globale cu „sănătatea” informatică au atins, în 2011, 63,7 miliarde de dolari, iar în 2017, vor ajunge la 120 de miliarde de dolari, potrivit site-ului de specialitate researchandmarkets.com.

Spre comparaţie, dacă suma costurilor criminalităţii informatice de pe glob este estimată la un trilion de dolari, o pandemie de gripă la nivel mondial ar costa trei trilioane de dolari (potrivit estimării făcute în 2008 de Banca Mondială). Luciana Pop/ Gilda Popa

 

5- Strategiile de marketing ale marilor corporații farmaceutice occidentale ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi

Big-Pharma-well-org_crime

Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale. Slăbiciuni sau stări mai proaste obişnuite sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare şi din ce în ce mai mulţi oameni normali se trezesc bolnavi peste noapte.
Este gândirea liberă și nonconformistă o boală mintală? În conformitate cu ultima completare Manualului de diagnosticare și statistica a tulburărilor mintale – DSM-IV – cu certitudine este. Manualul identifică o nouă boală mintală numită „ODD”, tulburarea de opoziție și comportament sfidător. Definită că: „un model de comportament sfidător, neascultător și ostil”, simptomele includ: chestionarea autoritatior, negativism, ostilitate, scrie themindunleashed.org .
Manualul este utilizat de psihiatrii pentru a diagnostica bolile mintale și cu fiecare ediție nouă se găsesc în el noi boli. Începem să devenim mai bolnavi? Este din ce în ce mai greu să fi sănătos la minte? Autorii spun că da din cauza că sunt capabili să găsească aceste tulburări mai ușor în prezent. Criticii spun că de fapt psihiatrii au prea mult timp liber.Noile tulburări mintale identificate în DSM-IV includ: aroganța, narcisisim, creativitate peste medie, cinism și comportare anti socială. În trecut se numeau „trăsături de personalitate”, dar acum sunt boli. Și da, există tratamente disponibile.În ultimii 50 de ani, manualul a crescut de la 130 la 357 de boli mintale. Majoritatea acestora afectând copiii. Cu toate că manualul este o unealtă foarte importantă de diagnosticare pentru psihiatrii, de asemenea este responsabil cu schimbările sociale. Creșterea tulburărilor de atenție și memorie, tulburărilor bipolare și a depresiei la copii este legată de faptul că manualul a identificat unele comportamente drept simptome. Un articol apărut în Washington Post susține că dacă Mozart s-ar fi născut în prezent ar fi fost diagnosticat cu „tulburare de atenție și memorie” și ar fi fost îndopat cu medicamente până s-ar fi comportat normal.În conformitate cu DSM-IV diagnosticarea „ODD” este pentru copii, dar adulții pot foarte ușor suferi și ei de această boală. Asta ar trebui să dea fiecărui om care gândește liber un motiv de îngrijorare. Uniunea Sovietică utiliza aceste „boli mintale” din motive politice. Oamenii care nu acceptau să creadă în Partidul Comunist dezvoltau câte un nou tip de schizofrenie. Sufereau de iluzia convingerii că comunismul era ceva greșit. Erau izolați, îndopați forțat cu medicamente și supuși unor terapii represive care să-i „însănătoșească”.Când a fost publicată ultima ediție a DSM-IV, a fost un salt în diagnosticarea și identificarea simptomelor diferitelor boli mintale la copii. Unele state au legi care permit agențiilor să trateze forțat și chiar să facă din refuzul tratamentului un delict ce trebuie pedepsit. Cu toate că autorii manualului susțin că nu există motive ulterioare ci doar îmbunătățirea calității diagnosticărilor, etichetarea gândirii libere și a nonconformismului că boli mintale are potențialul unui abuz. Ar putea foarte ușor să devină o armă a statelor represive.

Creatorii de boli: cum marile corporatii farmaceutice si-au facut o adevarata mafie in intreaga lume pentru a-si vinde medicamente pentru boli inexistente!

Multe din bolile de inima nu se vindeca cu medicamente sau cu operatii, ci cu o alimentatie naturala! – in care aratam ca multe medicamente prescrise pentru hipertensiune va multiplica problemele (aparitia gutei, diabetului, durerilor de cap, ametelilor, depresiei si cresterea colesterolului). Durerile de cap nu se trateaza cu medicamente, ci cu spanac, morcovi, sfecla si alte tratamente naturiste!

Firmele care au o boala de inventat pentru a crea o piata pentru un anumit medicament racoleaza medici pe care ii folosesc intr-o schema de marketing cu scopuri stabilite dinainte si in care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de miscare. Totul, evident, in schimbul unor avantaje financiare, dar si al prestigiului, notorietatii, pe care o asemenea campanie o aduce.

Cea mai eficienta strategie de marketing pentru „vanzarea” bolilor este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauza hormonul de substitutie s-a mizat pe frica de criza cardiaca. Pentru a vinde parintilor ideea ca cea mai mica depresie necesita un tratament greu si indelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama mortii premature. Si asta in pofida faptului ca de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate.

7068_1

La ora actuală industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, pentru că:
– există consumatori – oamenii, care au fost convinşi cu persuasiune, prin reclame abil realizate şi de către medicii curanţi care primesc cadouri şi atenţii substanţiale de la firmele farmaceutice dacă prescriu medicamentele produse de acestea
– există boli – unele reale, unele inventate prin activitatea de marketing a firmelor farmaceutice
– există noi şi noi substanţe chimice (medicamente), care se fabrică uşor şi se diversifică din ce în ce mai mult, pentru tratarea bolilor. Spre exemplu antibioticele – cam la 2-3 ani apare un antibiotic nou despre care se spune că este mai puternic, eliminând bacteriile care au devenit rezistente la antibioticele utilizate până atunci. O întrebare simplă ar fi: cum reuşesc microbii să dobândească rezistenţă la antibiotice şi omul nu reuşeşte să dobândească rezistenţă la astfel de microorganisme? Se pare că aceste bacterii sunt mai…inteligente. Ele ştiu să se adapteze. Omul nu este lăsat, pentru că trebuie să consume substanţele produse de industria farmaceutică. Prin  reclame agresive, repetate cu tenacitate pentru diverse medicamente omului ajunge să îi fie sădită în minte ideea că este foarte vulnerabil. Şi rămâne cu ideea că numai acele substanţe îl pot ajuta.Cum se realizează marketingul companiilor farmaceutice?
Companiile farmaceutice, la ora actuală, au mai multe pârghii prin intermediul cărora îşi duc la împlinire scopul principal, care este profitul financiar. Să nu vă faceţi iluzii în privinţa scopului acestor companii: „sănătatea pacientului nu e niciodată în prim plan” aşa cum afirmă şi John Virapen, fost manager general al companiei Eli Lilly din Suedia.
Aceste pârghii cuprind trei arii importante: medicii, articolele despre medicamentele produse de companiile farmaceutice publicate în reviste de specialitate şi, de curând, mass-media. „Companiile farmaceutice doresc doar ca voi şi medicul vostru să gândiţi că medicamentele pe care le produc ele sunt fantastice – incluzând cumpărarea congresului, a mass-mediei, şi corupând studiile din jurnalele medicale pentru ca să arate doar rezultate favorabile” (dr. Mercola).
Marketingul ţintit asupra medicilor curanţi este o practică bine cunoscută şi utilizată de mult timp de către aceste companii. „Există reprezentanţi ai companiilor farmaceutice a căror singură responsabilitate este de a „educa” medicii asupra unui nou medicament, o practică care include cadouri generoase, mese festive şi călătorii, ca modalităţi persuasive de convingere. Aproximativ 282 milioane de dolari a fost plătit doctorilor de către companiile farmaceutice în 2009. Aceasta, împreună cu tehnicile lor de «spălare a creierului», de anulare a gândirii medicale critice şi obiective, permite industriei farmaceutice să influenţeze din greu prescripţiile realizate de medici.” (dr. Mercola).
Industria medicamentelor cheltuie aproximativ dublu pe reclamă faţă de sectorul propriu de cercetare şi dezvoltare.
legal_steroid_pharmacies

Cheltuieli de 57,5 ale companiilor farmaceutice din SUA pentru promovarea diferitelor medicamente în 2004, de aproape două ori mai mult decât au cheltuit pe cercetare şi dezvoltare” (dr. Mercola).
„Dacă încă credeţi că mass-media furnizează informaţii nepărtinitoare, imparţiale este timpul să vă treziţi, deoarece majoritatea (mass-mediei – n.r.) este controlată de interese corporatiste, incluzând aici companiile  farmaceutice” (dr. Mercola).
Cum afirma şi neurochirurgul Rusell L. Blaylock: „…nu mai avem reporteri de investigaţie, avem o mass-media controlată de corporaţii. Nu mai este un secret faptul că majoritatea canalelor de livrare a informaţiilor, a mass-mediei, sunt avide de bani, în special în această societate aşa cum este ea la ora actuală. Orice canal TV, revistă, jurnal este plin de reclame (foarte costisitoare). Aceşti furnizori de informaţii nu îşi pot permite să piardă aceşti bani iar aceasta permite companiilor farmaceutice să stabilească chiar politici editoriale (cu alte cuvinte, companiile farma dictează ce este bine să se spună şi ce nu, despre diferite medicamente! – n.r.). Articolele ce critică vaccinurile sunt la fel de rare ca dinţii găinii. Există miliarde de dolari disponbili (la companiile farma – n.r.) pentru a influenţa, şi se pot observa rezultate corespunzătoare (influenţei realizate – n.r.) în sfera academică şi în agenţiile guvernamentale, care sunt responsabile de validarea produselor care vor intra pe piaţă ”.
„Chiar Centrul de prevenţie şi control al bolilor – CDC, care are de asemenea anumite legături îngrijorătoare cu industria farmaceutică, a cheltuit 1,7 milioane de dolari pentru o legătură cu Hollywood-ul ca parte a Programului lor de Educaţie Prin Divertisment, care face ca atunci când show-ul dumneavoastră preferat de televiziune prezintă un subiect de sănătate, acea informaţie este «precisă», sau «aprobată de CDC»”
(dr. Mercola).

Un astfel de exemplu de rezultat al influenţei industriei farma asupra celor ce trebuie să valideze medicamentele este dat de John Virapen, în lucrarea sa Efecte secundare: moartea. Dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice, referitor la promovarea substanţei fluoxetină, de Eli Lilly.  „Agenţia Europeană a Medicamentelor, într-o delcaraţie de presă din 6 iunie 2006, recomandă utilizarea fluoxetinei, în termenii următori, pentru copii: «părinţii şi medicii vor monitoriza cu atenţie copiii şi tinerii trataţi cu fluoxetină, urmărind îndeosebi tendinţele sinucigaşe». Şi AEM adaugă: «producătorul american, Eli Lilly, ar trebui să efectueze în continuare studii asupra siguranţei utilizării acestui medicament.»  Dar astfel de studii nu ar fi trebuit să fie efectuate înainte să intre medicamentul pe piaţă??? Nu indică aceasta faptul că medicamentul a fost 20 de ani pe piaţă fără a exista siguranţa administrării sale? Deci…cine sunt cei de la Agenţia Europeană a Medicamentelor? şi cine îi plăteşte?”

An Interesting Phenomenon for the Input and Output of Pharmaceutical Industry(1)

„În ultimii ani industria medicamentelor a fost supusă tirului publicităţii negative referitoare la legăturile ei nu numai cu medicii ci şi cu facultăţile de medicină şi revistele de specialitate; astfel, nu este surprinzător că ei îşi vor redirecţiona atenţia asupra furnizorilor acestei publicităţi, adică jurnalişti şi mass-media.
Dacă nu îţi place reclama proastă pe care mass-media ţi-o face, de ce să nu cumperi mijloace mass-media pentru a avea un cuvânt în ceea ce se tipăreşte? Acesta este pasul logic pe care industria farma îl face, întrucât bugetul său de marketing (constând în miliarde) nu cunoaşte limitări.

Jurnalul-emblemă al imperiului Murdoch în Australia a acceptat o cantitate nepublicată de bani ca sponsorizare de la industria de medicamente pentru o serie de articole asupra politicii de sănătate – şi că ideea a venit la o întâlnire a agenţilor de publicitate. Apărând afacerea, editorul jurnalului The Australian a spus că independenţa şi integritatea au fost menţinute; dar, aşa cum alţi reporteri au subliniat, această nouă formă de apropiere financiară între jurnalişti şi companiile despre care scriu este îngrijorătoare” (dr. Mercola).

Ca o scurtă informare: Keith Rupert Murdoch, născut pe 11 martie 1931, este un magnat australiano-american. Este preşedintele, CEO (chief executive officer) şi cel care a înfiinţat  News Corporation, al doilea mare conglomerat media din lume. În 1953, Murdoch a devenit director executiv la News Limited, moştenită de la tatăl său. În anii ’50 şi ’60, a achiziţionat multe ziare în Australia şi Noua Zeelandă, înainte de a se extinde în Anglia în 1969, când a preluat News of the World şi The Sun. S-a mutat la New York în 1974 extinzându-se pe piaţa americană şi a devenit cetăţean SUA în 1985. În 1981 a cumpărat The Times. News Corporation pe care o deţinea a achiziţionat Twentieth Century Fox în 1985, Harper Collins în 1989 şi Wall Street Journal în 2007. A format BSkyB în 1990, iar în anii ’90 s-a extins în reţelele asiatice şi sud-americane de televiziune. În anul 2000 News Corporation deţinea 800 de companii în mai mult de 50 de ţări cu un venit net de 5 miliarde usd.

Ce este foarte interesant este că această relaţie între industria farma şi mass-media arată ca o uniune de interese îndreptate împotriva pacientului care trebuie doar să consume medicamentele produse, fără să fie pus la curent asupra tuturor efectelor nocive pe care acestea le pot produce. Această uniune s-a realizat nu numai ca urmare a cumpărării spaţiului publicitar şi sau a jurnaliştilor, dar şi prin faptul că anumite persoane care au funcţii decizionale în diferite firme de mass-media, au poziţii înalte şi în anumite companii farmaceutice. Ce concubinaj mai bun credeaţi că s-ar fi putut realiza?
Spre exemplu, fiul lui Rupert Murdoch, James Murdoch, este din 2009 membru al comitetului gigantului farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK). Cu ce se ocupă James Murdoch în GSK? Nici mai mult nici mai puţin decât cu revizuirea „problemelor externe care pot avea potenţial un serios impact asupra afacerilor şi reputaţiei grupului” (dr. Mercola) – o poziţie pentru care el este foarte potrivit prin aparteneţa la „familia” mass-media. James Murdoch este de asemenea preşedintele şi CEO-ul (chief executive officer) la News Corporation Europe and Asia şi preşedintele BskyB.
Dr. Mercola afirmă că „este evident beneficiul pe care fabricanţii de medicamente îl pot avea de pe urma faptului că un mogul al mass-mediei este pe statele lor de plată, ca şi în echipa de «sponsorizare» a conţinutului mass-mediei asupra politicii de sănătate. Este evident ce rol important are această «înrudire» – determină mass-media să menţină tăcerea asupra diferitelor aspecte spinoase. Mă gândesc că este bine să se arate în acest caz, că, atunci când va fi necesar să fie trase nişte sfori, acestea vor fi trase din greu.”

dependence-on-prescription-drugs

V-aţi întrebat vreodată de ce rareori vedeţi un program TV care să prezinte un grafic cu neajunsurile/problemele cauzate de vaccinuri sau reacţiile adverse la diferite medicamente, chiar dacă acestea sunt foarte obişnuite în viaţa reală? Acum aveţi răspunsul.
Când începi să tragi cu ochiul în spatele cortinei şi descoperi sursele de finanţare ale multor canale mass-media, devin clare cauzele cenzurii din presa principală privind adevărul despre industria farmaceutică. Aceasta se aplică chiar şi în ceea ce priveşte dovezile ştiinţifice referitoare la riscurile vaccinurilor sau ale anumitor medicamente, aşa cum vom vedea într-o secţiune ulterioară a acestei lucrări.

Industria farmaceutică şi lobby-ul politic

Astfel de uniuni profitabile s-au realizat nu numai între companii farmaceutice şi mass-media, ci şi între industria farmaceutică şi formaţiuni politice. Astfel:
– Fostul preşedinte George Herbert Walker Bush  a fost timp de un an membru în consiliul executiv al Eli Lilly
– Fostul şef al finanţelor şi managementului din echipa lui George W. Bush, Mitch Daniels  a fost vicepreşedinte al Eli Lilly
– Sidney Taurel este în prezent CEO la Eli Lilly şi de asemenea consilier la Homeland Security Advisory Council, al lui George W. Bush
– Henry Kissinger, mult timp membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, a fost membru al comitetului director al firmei Merck.
Probabil mai există şi alte uniuni de acest gen.

În articolul menţionat, dr. Mercola ne informeză cum „într-o emisiune la CBS News, abilul lobby-st Jack Abramoff explica modul în care a influenţat congresul SUA timp de mulţi ani, şi cum acest tip de corupţie încă continuă. El a cheltuit un milion de dolari pe an pe bilete la concert şi la evenimente sportive, şi chiar a avut doi membri full-time din echipa sa care erau dedicaţi rezervării de bilete!
Dacă vacanţele, avioanele particulare, cinele pompoase şi alte facilităţi nu au fost de ajuns pentru a influenţa congresul, grupul lui Abramoff va oferi membrilor Congresului o slujbă când vor părăsi Capitol Hill, cu un salariu dublu sau triplu. Aşa cum spunea Abramoff în emisiune, odată ce ei au acceptat oferta aceasta, asta era: «…noi îi avem… tot ceea ce vrem, ei vor face».
Companiile farmaceutice, bineînţeles, sunt cel mai mare lobby-st politic, iar lobby-ul politic este unul din motivele pentru care companiile de medicamente controlează întreaga industrie a sănătăţii.
Lobby-ştii, prin definiţie, «conduc activităţi cu scopul de a influenţa oficialii publici şi în special membrii corpului legislativ». Aceasta este Marea Afacere, făcând ceea ce ştiu mai bine: folosirea puterii şi a banilor pentru a controla procesul legislativ.
Industria farmaceutică a cheltuit 1,5 miliarde de dolari pe lobby-ul în Congres în ultimul deceniu, şi în acest proces a manipulat implicarea guvernului în medicină şi, prin politica guvernamentală, a reîntărit dependenţa oamenilor de medici.”
(dr. Mercola)

Când observăm prezenţa aceluiaşi nume atât într-o companie farmaceutică cât şi în politică, nu ne mai miră faptul că acea companie, împreună cu toate produsele ei sunt promovate direct sau implicate în anumite proiecte de anvergură, la nivel naţional, aspecte care bineînţeles fac să  sporească profiturile companiei respective.
images
Medicamentul minune Avandia contra diabetului fabricat de GlaxoSmithKline (GSK) a fost lăudat din plin în mass-media, cu toate că se constatase că acest medicament prezintă riscuri majore, ţinute ascunse mult timp şi sub multe lacăte de către cei de la GSK. Aşa cum s-a dovedit ulterior, GSK a petrecut 11 ani mușamalizând rezultatele studiilor clinice din care reieşea că Avandia prezintă riscuri importante pentru inimă, demonstrându-se încă o dată că pentru companiile farmaceutice rolul medicamentelor este de a aduce bani şi nu de a îmbunătăţi sănătatea oamenilor.

In SUA, la fiecare opt minute, un copil primeste medicatie gresita, raportat la afectiunea medicala pe care o prezinta, o rata  ce ar fi o rusine si pentru Madagascar. Multe din cazuri sint cu un final mai mult decit neplacut, lasind micutii cu traumatisme grave sau parintii, plingind pe holurile spitalelor.

 Daca facem o analiza agregata, sesizam ca, in SUA, peste 106.000 de persoane mor anual datorita retetelor medicale gresit emise de doctori, iar in Canada cifra este de peste 10.000, ANUAL.

Aproximativ 700.000 de copii sub virsta de 6 ani, au trait, din pacate, experienta ingurgitarii unor medicamente gresit prescrise de doctori. Un copil american din patru, caruia i se administreaza o medicatie gresita, are virsta de sub un an. Erorile au condus la 12 copii morti si peste 1.900 dintre ei in conditie critica cu sanatatea. Opt din zece erori in prescrierea  medicamente copiilor americani, implica medicamente lichide oferite micutilor.

 Cam asa arata nivelul medicinei, celor ce investesc in rachete si armament, celor care au corporatii farmaceutice ce doresc sa domine piata mondiala, in final lasind impresia ca vindicarea cu metode naturiste si traditionale, din anumite zone, este singura posibilitate, daca nu dorim sa murim de mina acestor “dezvoltati” in ale medicinei…

Companiile farmaceutice capitaliste au gasite reteta ideala

Marile companii farmaceutice capitaliste incep sa isi stringa rindurile si sa creeze un sistem complex pentru exploatarea celor ce apeleaza la ei de nevoie si nu de placere. Ele nu au imbunatatit nici un medicament, doar ambalajele sint diferite, nu au facut nimic ci doar au pastrat linia de fabricatie a medicamentelor.
Dupa cum vedem, Pfizer a propus lui Astra Zeneca achizitionarea ei pentru o suma uriasa de peste 150 de miliarde de dolari, ceea ce arata ca industria farmaceutica se consolideaza si se concentreaza, ceea ce face ca preturile sa creasca exponential, datorita monopolului.
Preturile medicamentelor sfideaza legea gravitatiei in evolutia lor. Incepind din 2007, costul medicamentelor originare, de firma, s-au dublat la cele cu o tinta exacta si extrem de necesare, cum ar fi cele destinate bolnavilor de scleroza multipla, care sint din ce in ce mai multi, celor bolnavi de cancer, care a devenit in vest mai frecvent decit gripa, celor cu presiune arteriala si chiar persoanelor cu deficiente erectile.
In timp ce indicele pretului de consum (CPI) a crescut in perioada 2007-2013 cu 12%, numai un medicament pentru diabet a crescut cu 160%.

Cincisprezece medicamente impotriva cancerului, introduse pe piata in ultimii cinci ani, costa peste 10.000 de dolari pe luna pentru un tratament complet, dupa cum releva datele eliberate de Memorial Sloan Kettering Cancer Centre. Cine si-l poate permite in conditiile acestea economice? Ce pot face cei fara loc de munca si bolnavi, care sint din ce in ce mai multi sau cei care nu primesc nici un plan de sanatate de la angajatori? Pot sa moara linistiti cu gindul ca sistemul capitalist a facut „tot ce a putut” pentru ei.
Un tratament pentru aducerea colesterolului in limitele normale, pentru aceia cu istorie a colesterolului, deci genetic, costa 311.000 de dolari pe an. Iar pentru un tratament al fibrozei cistice, costul este de peste 300.000 de dolari pe an.
Recentele fuziuni si achizitii de alte companii, pot duce preturile cu mult mai sus decit credem, deoarece cu cit o companie are mai multe medicamente strategice in fabricatie, cu atit puterea de a pune preturile discretionar, este mai mare si poate negocia sub alta forma cu lanturile de magazine.Concentrarea productiei aduce fara discutie preturi mai mari.
Chiar daca acum, in SUA, medicamentele generice reprezinta 86% din consumul total de medicamente, cheltuielile cu medicamentele ale populatiei americane nu numai ca nu au scazut ci sint din ce in ce mai mari.
In 2012, americanii au cheltuit pe medicamente 263 de miliarde de dolari, cu 11% mai mult decit in 2007, cind au cheltuit „numai” 236 de miliarde de dolari, dupa cum arata datele guvernului american.
Numai cresterile in preturi la medicamentele existente, au adus un volum de bani din vinzari, suplimentar, de peste 20 de miliarde de dolari, numai in 2013.
Foarte multe companii farmaceutice au multe medicamente ale caror preturi au crescut cu peste 75%, in perioada 2007-2011.
Capitalisti s-au obisnuit sa minta legat de rezultatele financiare, punind sumele de bani in analiza si nu unitatile vindute, numarul medicamentelor vindute, pentru a vedea daca tehnologia a ajutat la ceva si a generat preturi mai accesibile.

La orice se vinde in vest, ei arata cu cit a crescut suma vinzarilor si in general la obiectele strategice, dar aceste vinzari cresc datorita cresterilor de preturi si nu a vinzarii mai mltor unitati de produs. Aceasta o arata si somajul crescut, si saracia din ce in ce mai mare care afecteaza familiile vestice, si stadiul sanatatii lor si multe altele.

Minciuna nu mai merge,asta este problema, au inceput sa o vada chiar si tinerii ceva mai naivi.
De exmplu, firma de produse farmaceutice Biogen Idec, fabrica medicamentul pentru scleroza multipla denumit Avonex, care a scazut in vinzari pe unitati in ultimul an, dar pretul lui este de 1.363,50$ pe injectie in acest moment, fata de 552,19$ cit era in 2007. Darorita acestor cresteri de preturi, vinzarile Avonex au crescut ca volum de bani, cu peste 1,9 miliarde de dolari. Deci asa cresc ei cifrele de afaceri, fara rusine, dupa care vorbesc de tehnologie avansata si de ultim moment, care ar fi principala ratiune a somajului.
Pai ce economist poate crede aceste baliverne ? Ei au acces la credite cu dobinzi din ce in ce mai ieftine, achizitioneaza tehnologie de productivitate mare, micsoreaza fondul de salarizare prin scoaterea in afara cimpului muncii a mii de lucratori, au din ce in ce mai multe facilitati fiscale, si chiar in aceste conditii, ei vind mult mai scump, lasindu-l pe cel ce a iesit din cimpul muncii in totala imposibilitate de a-si procura mediamentele necesare pentru a supravietuii, dupa ce a fosta dus la sapa  lemn cu sanatatea de un sistem capitalist „competitiv”.
Printre cele mai mari cresteri de preturi, le-a inregistrat Insulina pentru diabetici, un medicament strategic pentru ca ei sa supravietuiasca, ceea ce stiu si companiile farmaceutice criminale.

Din 2007 si pina in prezent, insulina a crescut la pret cu peste 162% pentru diferite forme vindute de Lily’s Humulin, iar alte forme ale produsului au crescut chiar cu 400%.
Ar fi multe de spus la acest capitol, dar as vrea sa vedeti cum isi cresc ei cifrele de afeceri si prostesc lumea cu sageti verzi pe indexurile de pe Wall Street pe sticla ecranelor TV, in timp ce in milioane de case, oamenii mor din cauza incapacitatii materiale de a procura aceste medicamente, asta dupa ce au fost munciti ca niste sclavi intr-un sistem de tensiune maxima in unitatile economice capitaliste.
Ar fi cazul sa ne gindim daca vrem sa ajungem la aceasta faza, mai ales ca Romania a avut o industrie farmaceutica de stat care furniza cam tot ce era necesar pentru piata interna si externa, la preturi accesibile tuturor. Ramine sa decidem noi daca ne avantajeaza jaful capitalist instaurat in Romania….

 

6- Coruptia din spatele industriei medicale si farmaceutice

Imagine   Corporatiilor farmaceutice le pasa  doar de profit

„In Statele Unite”, spune Mike Adams, „avem un sistem de ingrijire a sanatatii monopolist, care este proiectat pentru a genera profit, nu sanatate publica.”

Adams, editor-sef al NaturalNews.com, spune ca o mare parte a Americii este determinata sa creada ca are nevoie de medicamente, si cu un sistem asistenta medicala de tip monopol, asa cum nu gasim nicaieri in lume, nu bunastarea clientilor lor este ceea ce urmaresc serviciile medicale, spune el, ci conturile bancare ale corporatiilor „.

In America, spune Adams, oamenii sunt prinsi intr-un sistem de dependenta fata de tratamentul bolilor. „Sistemul nu are cu adevarat motivatia de a-i invata pe oameni cum sa fie sanatosi”, ci mai degraba sa se bazeze pe lucruri care nu sunt necesare – medicamente – inca costisitoare.

„Alte tari sunt mai deschise fata de medicamentele generice, care tind sa micsoreze costurile conventionale de ingrijire a sanatatii”, spune Adams, si in timp ce alte natiuni ar fi mai dispuse sa incurajeze metodele alternative de tratament, reclamele americane insista asupra faptului ca tara are nevoie de pastile pe baza de prescriptie medicala – si, ca urmare, clientii sistemelor de sanatate au o dorinta nemasurata pentru medicamente.

Acest lucru nu este necesar, insa, atesta Adams. In schimb, spune el, este „un exemplu clar in care corporatiile au tradat cu adevarat interesului public doar pentru a putea face mai multi bani.”

„Statele Unite se pare ca stapanesc aceasta arta in industria farmaceutica.”

Medicamentele sunt prescrise cu 50 la suta mai mult in America decat in alta parte, iar copiii au de trei ori mai multe sanse, decat in cazul natiunilor europene, sa primeasca antidepresive. „Oamenii cred ca au nevoie de un medicament pentru a controla fiecare aspect al existentei lor”, spune Adams. Si antidepresivele? „Sa te simti trist, din cand in cand, nu este o boala”, spune el. „Este o emotie umana.”

Agentii de publicitate pot convinge o multime de oameni ca sunt bolnavi, spune Adams, iar statisticile arata ca el are, cu siguranta, dreptate. Nu lasati numele de „ingrijire a sanatatii” sa va induca in eroare. Singurul lucru de care acestor corporatii le pasa sunt banii.
http://dantanasescu.ro/2011/07/18/corporatiilor-farmaceutice-le-pasa-doar-de-profit.html

Imagine  Dacă am avea în România părinţi responsabili şi conştienţi, aceşti părinţi s-ar documenta foarte bine înainte să-şi vaccineze orbeşte copiii. AR CITI MAI MULT DESPRE VACCINARE înainte să îşi otrăvească proprii copii cu acele substanţe chimice-toxice. Din păcate însă una dintre marile probleme ale României este faptul că foarte mulţi români au încredere maximă în medici şi îi consideră Dumnezei în domeniul medicinei şi sănătăţii. Mare greşeală! La noi, dacă medicul a zis “fă asta şi asta”, pacientul român o să-i mulţumească fericit că l-a ajutat, va asculta orbeşte de sfatul lui şi se va otrăvi cu toate acele medicamente prescrise ca “să se facă sănătos”. Românii umplu buzunarele marilor patroni de companii farmaceutice luând “leacuri miraculoase sub formă de pastile şi medicamente” din farmacii, în loc SĂ CAUTE ALTERNATIVE NATURISTE – plante, seminte, sâmburi, ceaiuri etc, aşa cum făceau strămoşii nostri pe vremuri. Cu dedicaţie pentru părinţi: uitaţi 3 articole pe care le puteţi citi pentru a vedea pe scurt nemernicia din spatele vaccinurilor:

30 de ani sub acoperire – stenograme guvernamentale care expun pericolele vaccinarii

Farsa din spatele vaccinurilor pentru copii

Gripa de Marketing si Epidemia de Profit / Big Money – Pig Pharma. Pentru că țipă „Gripă!”

Printre concluziile pe care le veţi afla dacă veţi citi cele două articole se află:

1. Vaccinurile nu functioneaza;
2. Vaccinurile cauzeaza bolile pe care ar trebui sa le previna;
3. Vaccinurile prezinta un risc pentru copii;
4. S-a complotat la pacalirea publicului;
5. S-a facut tot posibilul sa se impiedice studiile de siguranta ale vaccinurilor;

Un scurt sumar a celor mai importante argumente care sustin NON-VACCINAREA:
1. Vaccinurile contin o combinatie de cel putin 39 de metale grele deosebit de toxice, substante care cauzeaza cancer, chimicale toxice, virusi vii si modificati genetic, bacterii, ser contaminat cu virusi animali si material genetic strain, decontaminanti si adjuvanti extrem de toxici, antibiotice netestate, dintre care niciunele nu pot fi injecatate fara pericol. Contaminantii din vaccin includ, contaminanti virali bovini (vaci), aviari (gaini) si virusi si bacterii din maimute, cum ar fi streptococul din vaccinul DTP Diftero-Tetano-Pertussis [Pediatrics, Vol. 75, No. 2, Feb 1985] si Serratia marcesens din vaccinul anti-influentz (sezonul de influentza din 2004).

2. Nu exista studii stiintifice care sa determine daca, intradevar, vaccinurile au prevenit boala. Mai degraba, graficele de boala arata ca vaccinurile au fost implementate la sfarsitul epidemiilor, cand boala se afla deja in stadiul final. In cazul variolei, de fapt, vaccinul a cauzat o crestere brusca in imbolnavirile de variola inainte ca reactiile publice ulterioare sa duca la retragerea acestui vaccin.

3. Nu exista studii de lunga durata pentru cercetarea sigurantei vaccinurilor. Se fac teste pe durata scurta unde pacientii vaccinati sunt verificati in comparatie cu un alt grup caruia i s-a facut un alt vaccin. Tehinc vorbind, aceste teste ar trebui sa se desfasoare in comparatie cu un grup nevaccinat. Nimeni nu prea stie ce fel de protocoale sunt urmate intr-un domeniu atat de sustinut de industrie cu teste sponsorizate de industrie.

4. Mercurul, aluminiul si virusii vii din vaccinuri pot fi in spatele imensei epidemii de autism (1 din 110 cazuri in SUA), fapt admis si de Instanta Vaccinului in SUA.

5. Ambele vaccinuri, variola si Polio Oral sunt facute din ser din maimuta. Acest ser a ajutat multi virusi de maimuta sa intre in sistemul circulator uman. Din toate acestea, singurul virus cercetat este SV40, care s-a descoprit ca fiind cancerigen. Acesti virusi continua sa fie prezenti in vaccinuri. Prezenta virusului SV40 in variate celule canceroase umane a fost demonstrata. Se stie astazi ca virusul este pasat viitoarelor generatii, acesta fiind prezent in laptele matern dar si in sperma umana.

6. Numarul de cazuri de polio a fost in declin inainte de administrarea la scara mare a vaccinului Salk. Cazurile care inainte se raportau drept polio, astazi se inregistreaza drept meningita. Riscul de a contracta polio de la un virus viu este mult mai mare decat de la un virus din natura.

7. Multi medici argumenteaza ca bolile din timpul copilariei sunt datorita sistemului imunitar pus la treaba de catre organism. Suprimarea acestor boli duc la un sistem imunitar subdezvoltat cauzand diverse boli autoimune in adulti precum diabet si artrita, care au devenit o epidemie in zilele noastre.

8. Vaccinurile suprima imunitatea naturala a organismului iar corpul nu mai are anticorpi naturali. Laptele matern nu mai contine acesti anticorpi naturali, drept pentru care copilul nu mai poate fi protejat impotriva bolilor.

În SUA, efectele adverse ale vaccinurilor sunt inregistrate iar guvernul ofera victimelor compensatii de milioane de dolari (cel mai recent caz in Instanta Vaccinurilor se pare ca a primit pana la 200 de milioane de dolari compensatie). In SUA, pana acum , instanta a platit aproape 2 miliarde de dolari in daune.

Vaccinurile incearca sa creeze imunitate umorala (in sange) in timp ce cunoastem faptul ca imunitatea se dezvolta la diverse nivele: umoral, celular si specific pe organe. Noi inca nu cunoastem suficient de multe despre sistemul imunitar, drept pentru care nu ar trebui sa interferam cu el.

9. Pe langa vaccinarea din copilarie, vaccinurile la moda care contunua sa apara, cum ar fi Vaccinul anti Gripa Porcina, Anti Gripa Aviara, Gardasil, anti virusul HPV si vaccinul antigripal anual, continua sa degradeze sanatatea oamenilor de-a lungul vietii. Yves Thomas, directorul Centrului Gripal National din Geneva a spus ca” dezbaterea si argumentele care s-a petrecut in jurul virusului influentza (AH1N1) acum doi ani, a marit neincrederea publicului in ce priveste vaccinul sezonal anti gripal”. In 2010, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a fost acuzata ca a dramatizat cazurilor de influenza pe plan mondial cu scopul de a mari volumul de vanzari ale vaccinurilor, intrucat multe tari au semnat contracte care stipuleaza achizitii automate de vaccinuri in momentul in care OMS emite cel mai inalt nivel de alerta.

Nu te lasa intimidat de medici, ei nu sunt Dumnezeu si mai mult ca probabil ei sunt dezinformati, multi dintre ei fiind corupti sau nu vor sa recunoasca pericolele vaccinurilor. Majoritatea scolilor iti vor oferi dreptul la non-vaccinarea copilului daca-l ceri. Nu exista lege care sa-ti ia acest drept. Scutirea de vaccinare se ofera in general oamenilor care au un sistem imunitar compromis, allergii la componentele din vaccin sau obiectii puternice. Toate statele in afara de West Virginia si Mississippi accepta scutiri pe baza religioasa, iar 20 de state permit parintilor sa invoce motivatii filozofice. Informeaza-te pe acest subiect, intrucat este vorba de viata copilului tau!

Site dedicat luptei împotriva vaccinurilor toxice:

http://nuvaccinurilor.blogspot.ro/

Citeşte şi:

6 aprilie 2014: Vaccinurile intre DA si NU – Dr. Rares Simu, medic specialist in imunologie clinica si alergologie – Subliniez inca o data cresterea alarmanta a cazurilor de boli alergice, boli autoimune, cancere, care toate au ca punct comun dereglarea sistemului imunitar. Aceasta crestere este in directa corelatie cu numarul de vaccinuri administrate pe parcursul vietii

http://www.naturalnews.com/044461_vaccines_Suzanne_Humphries_immune_system.html

Uite ce informații manipulatorii promovează site-uri de specialitate (autorități în domeniu):Vaccinurile – dureroase, dar sanatoase!

6 ian 2014: Vaccinarea – cea mai mare agresiune impotriva fiintei umane !  – Fara frica de boli, nimeni nu s-ar vaccina. Frica e mai mare cand inamicul e de nevazut cu ochiul liber, asta e tactica folosita. Inainte, oamenii se temeau de zei nevazuti, mai tarziu si chiar azi, se tem de un Dumnezeu aspru, iata ca acum chiar si pentru atei a fost gasit motiv de teama. Atata timp cat traiesti in frica, esti manipulat, ajungi sa ceri singur “protectie” . Vreau vaccin, vreau totusi si ceva pastile, antibiotice preventiv, vreau cip RFID, vreau trupe antitero, vreau sa fiu monitorizat, etc. Toate acestea vin din frica.

26 aug 2013: COPIII VACCINATI AU CU PANA LA 500% MAI MULTE BOLI DECAT COPIII NEVACCINATI

Pentru cei care inca mai cred in vaccinuri…(en-ro)

Dr. Christa Todea-Gross: Vaccinul provoacă dezechilibru sistemului imunitar

Schema programului naţional de vaccinări – 24 de vaccinuri in 3 ani!

Cum vă vaccinează ThinkAgainRO împotriva prostiei!

30 de ani sub acoperire – stenograme guvernamentale care expun pericolele vaccinarii

Farsa din spatele vaccinurilor pentru copii

Gripa de Marketing si Epidemia de Profit / Big Money – Pig Pharma. Pentru că țipă „Gripă!”

Au inceput să recunoască: VACCINURILE PROVOACĂ AUTISM

29 ian 2013: Dr. Christa Todea-Gross: „Vaccinurile: prevenţia care îmbolnăveşte şi uneori chiar ucide”

Dr. Christa Todea-Gross si ADEVARUL DESPRE VACCINUL BCG. De ce este Romania singura tara din UE care face vaccinul BCG la nastere?

Oamenii MOR după ce sînt vaccinaţi anti-H1N1

Multe alte informații anti vaccinuri aici: http://ortodoxia.md/despre-vaccine

Sursa articol : http://ceicunoi.wordpress.com/2013/01/19/vaccinuri-pt-copii-o-minciuna-afacerea-profitabila-vaccinarea-copiilor-nu-va-vaccinati-copiii-coruptia-din-spatele-industriei-medicale-si-farmaceutice-s22/

 

 7-Corpul se vindecă singur, dacă bolnavul înţelege CAUZA BOLII

https://i2.wp.com/www.financiarul.ro/wp-content/uploads/Creier-200px.jpg Există o LEGATURĂ dintre diferitele zone creiereului şi anumite organe

Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical.

Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un eveniment traumatizant perfect identificabil.

Mai exact, a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile sub forma de cercuri concentrice pe tomografie, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca, oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibraii mai intense EXACT in aceleasi zone ale creierului.

Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect.

Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA (pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptul de a mai profesa (pentru ca perturba afacerile marilor companii farmaceutice, care, pentru a supravietui, trebuie sa vanda anual citostatice, vaccinuri, medicamente care dau dependenta etc.).

Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienti ai dr. Hamer, cu cancer in faza terminala, erau inca in viata. In cazul tratementelor conventionale, cifra aceasta este inversa.

Noua medicina porneste de la “Regula de Fier a Cancerului”

Regula de Fier a Cancerului:

Fiecare cancer sau alta afectiune grava, are drept cauză un CONFLICT care genereaza UN SOC EMOTIONAL:  numit DHS (Sindromul Dirk Hamer – denumit astfel in onoarea fiului sau) care imbolnaveste omul mai intai la nivel mental, cand apar dereglari in creier, iar in final boala se rasfrange asupra unui organ.

La această regulă, se adaugă alte două concluzii esenţiale:

a. Tipul conflictului care a generat SOCUL EMOTIONAL(DHS) determină ZONA in care apar vibratii anormale in creier. Zona de pe creier in care apar aceste inele concentrice, determina organul in care va aparea boala.

b. Cu cat dureaza mai mult conflictul, cu atat se imbolnaveste mai rau organul corespunzator acestui tip de conflict.

Aceste concluzii au rezultat in urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni si pe animale. A demonstrat mai intai cum, si animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor un urma unui conflict care genereaza un soc emotional.

Originea bolilor este în creier

Dr. Hamer a stabilit ca „orice boala este cauzata de un soc emotional (numit DHS) care surprinde individul total nepregatit”.

Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, conditionat si determinat de experientele noastre trecute, de vulnerabilitati, de perceptiile personale, de valorile si credintele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emotional, ci si biologic, care trebuie inteles in contextul evolutiei noastre personale.

Animalele experimenteaza aceste socuri biologice in urma pierderii bruste a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separarii de partener sau de grup, a unei amenintari nesteptate, a unei perioade de nemancare sau a unei amenintari de moarte.

Un barbat, de exemplu, poate suferi un soc conflictual de „pierdere a teritoriului” , cand isi pierde casa sau locul de munca, pe neasteptate; pentru o femeie, un soc conflictual „in camin” poate fi o grija pentru binele unuia dintre membrii familiei; un soc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declansat de un divort neprevazut sau de o spitalizare de urgenta; copii sufera deseori un soc conflictual „de separare”, cand mama se decide sa se intoarca la munca sau cand se despart parintii.

Analizand mii de tomografii (CT) in relatie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit ca, atunci cand are loc DHS, socul impacteaza o zona specifica, predeterminata din creier, cauzand o leziune care este vizibila pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (In 1989, Siemens, producatorul german de aparate tomografice, a confirmat ca aceste inele nu provin de la o proasta functionare a aparaturii).

Dupa impact, celulele cerebrale transmit socul impactului catre organul corespondent care, la randul lui, raspunde cu o modificare specifica, ce poate fi anticipata. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela ca, de-a lungul evolutiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programata sa raspunda instantaneu la posibile conflicte sau amenintari.

In timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliana) este programat cu instuctiuni de baza legate de supravietuire, care corespund respiratiei, hranirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai av ansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate si cele legate de autoapreciere, increderea si respectul de sine.

Cercetarile medicale ale Dr. Hamer sunt strans legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul in care organul raspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea tesutului sau prin dereglarea functionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atat organul, cat si tesutul cerebral corespondent.

GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier” care deriva din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precumplamanii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea in profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., genereaza intotdeauna proliferare celulara, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (initiata de DHS).

EXEMPLE

Cancerul de plaman

Sa luam exemplul cancerului de plaman: conflictul biologic asociat cu cancerul de plaman este un soc de tipul „frica de moarte”, deoarece, in termeni biologici, panica de moarte este echivalenta cu incapacitatea de a respira. Odata cu socul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care regleaza respiratia incep instantaneu sa se multiplice, formind o tumoare pulmonara.

Contrar parerilor conventionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fara rost, ci serveste unui scop biologic foarte bine definit, si anume sa creasca capacitatea pulmonara, optimizand astfel sansele de supravietuire ale organismului.

Analizele tomografiilor intreprinse de Dr. Hamer demonstreaza ca fiecare persoana bolnava de cancer de plaman prezinta o configuratie clara de tip inele concentrice in zona corespondenta din creier si ca fiecare pacient a suferit un soc conflictual emotional total neasteptat, de tipul „frica de moarte”, inaintea declansarii cancerului. In majoritatea cazurilor teama de moarte a fost declansata de socul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimtit ca o sentinta la moarte.

Cancerul de san

Cancerul de san, potrivit cercetarilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul “mama-copil” sau “probleme cu partenerul”. Aceste tipuri de conflicte impacteaza intotdeauna vechiul creier, in zona care controleaza glandele producatoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mama-copil, intrucat isi face foarte multe griji, atunci cand copilul ei este ranit sau se imbolnaveste grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cat conflictul este activ, celulele glandei mamare continua sa se multiplice, formand o tumora.

Scopul biologic al proliferarii celulare este acela de a mari capacitatea de lactatie pentru copilul suferind, grabind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie si fiecare femela din lumea animala se naste cu acest program de reactie biologica pentru crestere si dezvoltare.

Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, chiar si atunci cand nu alapteaza, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui parinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).

Ceea ce a fost spus despre cancerul de plaman sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce isi are originea in „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declansat de un conflict soc specific, care activeaza un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologica), ce permite organismului sa depaseasca obisnuintele functionarii zilnice si sa se confrunte fizic cu situatia urgenta. Pentru fiecare tip de conflict exista o zona cerebrala specifica, de unde este coordonat acest program de urgenta.

Ce se întâmplă cu organele controlate de noul creier

In vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului- soc, situatia este opusa in cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele si tesuturile ce corespund si sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alaptare etc.) isi au originea in ectoderm sau mesoderm-ul noului creier.

In momentul producerii conflictului- soc, tesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului raspund prin degenerare celulara.

Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situatii care apar doar atunci cand persoana se afla intr-o stare emotionala de stres relationata cu conflictele- soc corespondente. Asa cum este de asteptat, distrugerile tesuturilor respective au o semnificatie biologica precisa.

Sa luam exemplul tesuturilor canalelor de lactatie. Ele se dezvolta mult mai tarziu decat glanda mamara, acest tesut fiind controlat de o zona mai tanara a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde tesutului canalelor de lactatie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experiente de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la san. O femela din lumea animala sufera un astfel de conflict, atunci cand puiul ei se pierde sau este omorat. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, tesutul canalelor de lactatie incepe sa ulcereze. Scopul acestei reactii este marirea diametrului canalelor de lactatie, astfel incat laptele nefolosit sa se poata drena mai usor si sa nu se congestioneze in interiorul sanului. Creierul fiecarei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic. Din moment ce sanul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija si hranirea, femeile sufera un conflict-soc cauzat de separarea brusca de o persoana iubita. Pe durata fazei active a conflictului- soc nu exista practic nici un simptom, cu exceptia unor ocazionale puseuri usoare in interiorul sanului.

Faza de îmbonăvire(de conflict) şi Faza de vindecare(post conflict)

Dr. Hamer a descoperit de asemenea ca orice conflict si orice boala are si o rezolvare, iardesfasurarea oricei boli are loc in doua faze. (A Doua Lege Biologica).

In timpul primei faze, a conflictului activ (si anume atata timp cat acesta exista) intregul organsim este orientat catre a face fata conflictului. In timp ce, la nivel fizic, au loc dereglari celulare specifice, psihicul si sistemul nervos vegetativ autonom se confrunta de asemenea cu situatii neasteptate.

Comutata intr-o faza de stres (sympathicotonia) , mintea devine total preocupata de continutul conflictului. Tulburari ale somnului si lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atentiei asupra conflictului si orele de activitate in plus constituie conditiile propice pentru rezolvarea conflictului.

Faza activa a conflictului este denumita si „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constrictia vaselor de sange, simptomele specifice ale activitatii conflictuale sunt extremitatile reci (in special mainile), tremurul si transpiratia rece. Intensitatea simptomelor depinde, in mod natural, de intesitatea si impactul socului conflictual. Daca o persoana ramane in aceasta stare prea mult timp, urmarile pot fi fatale.

Dr. Hamer a demonstrat, fara nici o indoiala, ca organismul nu poate muri niciodata de cancer, in sine. O persoana poate muri ca rezultat al complicatiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar in nici un caz celulele canceroase, in sine, nu pot provoca moartea. In German New Medicine distinctia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o constructie artificiala (la fel ca marcarii tumorali) care, pur si simplu, indica o activitate de reproducere celulara ce a depasit o anumita limita complet arbitrara.

Daca o persoana moare pe durata fazei initiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slabirii exagerate, a lipsei de somn si a epuizarii mentale si emotionale.

De cele mai multe ori este vorba de impactul emotional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul “Mai ai doar sase luni de trait!”, impact ce arunca pacientii de cancer si pe cei apropiati lor intr-o stare de disperare. Cu foarte mica speranta sau chiar deloc, sunt privati de forta lor vitala, isi consuma inutil energia si, in cele din urma, mor in urma unui proces agonizant pentru pacientii de cancer pe care tratamentele conventionale de cancer nu fac decat sa il accelereze.

Daca pacientul nu a facut nici un tratament conventional de cancer (in special chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rata de succes de 95 pana la 98 %. Este o ironie ca aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autoritati.

Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6000 din 6500 de pacienti cu cancer in faza terminala erau inca in viata. In cazul tratamentelor conventionale, cifra aceasta este inversa.

Conform declaratiilor epidemiologului si biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), succesul majoritatii chimioterapiilor este jalnic… nu exista nici o dovada stiintifica referitoare la abilitatea de a extinde in mod apreciabil viata pacientilor care sufera de cele mai comune forme de cancer organic…Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operatie, care reprezinta 80% din totalul cancerelor, reprezinta un “pustiu stiintific” (“scientific wasteland” – Lancet 1991).

Corpul se vindecă singur

Rezolvarea conflictului generat de semnalele initiale reprezinta inceperea fazei a doua a programului biologic. Emotiile si organismul nostru se comuta imediat in modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat in mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obositi (putem chiar sa nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna si furnizarea tuturor nutrientilor necesari organismului sunt esentiale pe perioada de vindecare. A doua faza este denumita faza calda si, in aceasta perioada, vasele de sange se maresc, incalzind extremitatile si pielea.

Odata cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulara (vechiul creier – controlul cresterii tumorale) si distrugerea celulara (creierul nou – controlul degradarii tesuturilor) se opresc imediat si este declansat procesul de reparare specific.

O zona care s-a necrozat sau a prezentat ulceratii in timpul fazei active a conflictului este acum regenerata si refacuta cu celule noi. Acest proces este insotit, de regula, de inflamatii potential dureroase cauzate de edeme care protejeaza tesutul pe durata vindecarii.

Alte simptome tipice regenerarii sunt: hipersensibilitate, mancarimi, spasme (daca tesuturile musculare sunt implicate) si inflamatii. Exemple de boli care apar doar in procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrita, ateroscleroza, disfunctii ale rinichilor si vezicii urinare, anumite boli ale ficatului si infectii.

Bazandu-se pe observarea multiplicarii celulare (mitoza) si pe distinctia standard dintre tumoare benigna si maligna, medicina conventionala interpreteaza procesul natural de producere celulara a tesutului care se vindeca drept tumoare maligna.

In GNM distingem la fel doua tipuri de tumori. Dar tumorile nu sunt impartite in bune sau rele, ci mai degraba sunt clasificate dupa tipul de tesut si zona cerebrala din care provin si de unde sunt controlate. Exista acele tumori care se dezvolta, in mod exclusiv, in faza activa a conflictului- soc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostata etc.) si cele care apar in timpul procesului natural de vindecare.

In felul in care creierul vechi controleaza cancerul, cresterea tumorala nu este nici accidentala si nici fara sens, din moment ce proliferarea celulara se opreste, de indata ce tesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial si laringial si cancerul cervical, toate sunt de natura curativa si fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu conditia ca procesul de vindecare sa nu fie intrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului soc, aceste tumori dispar pana la urma, pana la sfarsitul procesului de vindecare.

Principiile pentru VINDECARE

A. In primul rand: Pacientul devine ’stapanul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru conditia lui si nu-si pune sperantele in numeni mai mult decat in el insusi.

B. Apoi pacientul va lucra la intelegerea CAUZEI care a provocat conflictul si implicit boala.

C. In final va colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de de rezolvare a conflictului atat MENTAL cat si PRACTIC.

*Este absolut necesar ca pacientul la inteleaga cat mai bine CE se intampla de fapt cu el, pentru a putea sa aiba o atitudine constructiva si motivata in procesele de autovindecare.

* Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA (practica) a orcarui conflict emotional, insa pot fi benefice si psihoterapia, terapiile prin hipnoza si regresie sau altele de acest fel.

* Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe langa cel existent. E nevoie sa renunti total la astfel de ganduri, pentru ca faza de vindecare sa se desfasoare fara probleme.

* O persoana sanatoasa, bine hranita, odihnita,relaxata,cu activitate fizica zilnica si care are convingeri pozitive, va face mult mai usor fata orcarui conflict, si de asemenea se va lovi de mult mai putine.

* Persoanlele cu situatie materiala buna au un risc mult mai mic de a se imbolnavi spre deosebire de cei saraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflite)

* La femeile insarcinate orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturală, începând cu a 3-a lună de sarcina, deoarece sarcina are prioritate absoluta, spune dr. Hamer.

A primit ultimatum sa renunte la descoperirile sale stiintifice

Rezultatul cercetarilordoctorului Ryke HAMER se constituie intr-o diagrama stiintifica ce ilustreazalegatura biologica dintre psihic si creier si corelatia cu organele si tesuturile intregului organism uman (varianta engleza a “Diagramei stiintifice a GNM” este in lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale “Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine”, datorita faptului ca aceste legi biologice valabile in cazul oricarui pacient, ofera o perspectiva cu totul noua asupra intelegerii cauzei, a dezvoltarii si a procesului natural de vindecare a bolii.

In 1981, Dr.. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totusi, pana astazi, Universitatea a refuzat sa testeze cercetarile Dr. Hamer, in ciuda obligativitatii legale de a o face. Acesta este un caz fara precedent in istoria universitara. In mod similar, medicina oficiala a refuzat sa aprobe descoperirile sale, in ciuda a 30 de verificari stiintifice diferite, facute atat de medici independenti, cat si de asociatii profesionale.

La scurt timp dupa ce Dr. Hamer si-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunta la descoperirile sale stiintifice, sau i se va refuza reinnoirea contractului sau la Clinica Universitara. In 1986, desi munca sa nu a fost niciodata pusa la indoiala sau dezaprobata, doctorului Hamer i-a fost ridicata licenta medicala pe motive ca a refuzat sa se conformeze principiilor medicinei standard.

Cu toate acestea, era hotarat sa-si continue munca si, in 1987, a reusit sa-si extinda descoperirile practic catre orice boala cunoscuta de medicina.

Dr. Hamer a fost persecutat si hartuit timp de 25 ani, in special de catre autoritatile germane si de catre cele fraceze. Din 1997, Dr. Hamer locuieste in exil in Spania, unde isi continua cercetarile si continua sa se lupte pentru recunoasterea oficiala a “New Medicine”. Insa, din moment ce Facultatea de Medicina a Universitatii din Tübingen isi mentine tactica de amanare, pacientilor din intreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revolutionare ale Dr. Hamer.Alte detalii şi un documentar aici. http://dantanasescu.ro/2013/11/09/noua-medicina-germanica.htmlSursa http://2blackjack1.wordpress.com/2011/11/26/descoperiri-uluitoare-despre-adevaratele-cauze-ale-cancerului-corpul-se-vindeca-singur-daca-bolnavul-intelege-cauza-bol

 

 

Praf in ochi :Tariceanu, dat in judecata pentru subminarea economiei nationale

Tariceanu, dat in judecata pentru subminarea economiei nationale

Deputatul PD-L Mircea Toader va depune o plangere penala impotriva fostului premier Calin Popescu Tariceanu acuzandu-l de subminarea economiei nationale, in problema Insulei Serpilor.

Parlamentarul democrat-liberal solicita un punct de vedere in aceasta chestiune din partea comisiei juridice a Camerei Deputatilor, iar conducerea s-a pronuntat marti asupra oportunitatii acestei cereri, anunta Antena 3.”Cererea de urmarire penala impotriva lui Calin Popescu Tariceanu a fost trimisa Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor. Aceasta va face un raport si o va prezenta plenului, iar daca se intrunesc toate motivele se va incepe urmarirea penala”, a declarat marti Valeriu Zgonea, secretar general al Camerei Deputatilor.La finalul mandatului, Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu a cedat dreptul de explorare a unor perimetre aflate in zona de litigiu din jurul Insulei Serpilor unei firme cu un capital social de numai 200 de lei, desi Curtea de la Haga nu se pronuntase inca asupra acestui diferend intre Romania si Ucraina.Subminarea economiei nationale este o infractiune care face parte din grupul de infractiuni contra sigurantei statului si consta in fapta de a folosi o autoritate publica, institutie publica sau alte persoane juridice de interes public, ori de a impiedica activitatea normala a acesteia, daca fapta este de natura sa submineze economia nationala.

sfaturi simple pentru cultivarea unor legumele gustoase ca pe vremea bunicilor

Rosii delicioase

1. Amenajati gradina in zone cu expunere la soare

Lumina este esentiala pentru a creste legume sanatoase. Amenajati gradina de legume in zone cu expozitie sudica, sud-vestica iar daca nu este posibil atunci in locuri unde primeste cel putin 6 – 7 ore / zi de lumina solara directa. Intr-o zona umbrita va limitati la legume pentru frunze ca salata, spanac, loboda sau radacinoase ca morcov, patrunjel.

2. Mentineti solul sanatos

Solul sanatos este cheia unei gradini de legume ca pe vremea bunicilor. Fertilizati solul cu materie organica de tip compost, gunoi de grajd descompus, muschi de turba sphagnum, ingrasaminte verzi functie de aprovizionarea din sol cu nutrienti si necesarul plantelor cultivate.

3. Pregateste terenul la timp

Pregateste terenul toamna tarziu si primavera devreme prin mobilizarea solului determinand refacerea echilibrului dintre cele 3 faze ale solului (solida, lichida si gazoasa). Pe un sol compact germinatia semintelor are loc mai greu, procentul de prindere a rasadurilor plantate este mic, veti avea multe goluri in plantatie. Modelati solul in brazde inaltate si veti obtine legume timpurii.

4. Mulciti solul pentru rasaduri

Pentru culturile infiintate prin rasad mulciti solul. Metoda va ajuta sa scapati de buruieni si mentine umiditatea in sol. Utilizati agrotextil, paie, talas sau fan. Ce este mulcirea? Acoperirea solului cu materie organica, precum paie, frunze sau resturi vegetale.

5. Intercalati culturile

Fiti eficienti si optati pentru culturi intercalate astfel incat sa obtinati maxim de recolta pe unitatea de suprafata fara sa inghesuiti plantele. Intercalati cultura de ceapa (care creste repede) intre randurile de conopida sau brocoli (care cresc mai lent).

6. Organizati eficient gradina

Plantati legume ca spanac, loboda, salata, stevie, mazare, fasole pitica in randuri largi si nu individual pentru a obtine recolte mai mari.

7. Optimizati udatul

Economisiti apa daca optati pentru sistemul de udare prin picurare. Acest sistem va furnizeaza apa direct la radacina plantelor iar daca sistemul este prevazut cu un regulator de timp, gradina este udata automat si va scuteste de corvoada udatului zilnic la ore matinale ca sa nu spun ca nu veti avea vreun stres cand sunteti plecati in vacanta si n-are cine uda gradina. Poate ca bunicii nostrii nu faceau asa, dar de ce sa nu prfitam de tehnologia moderna?

8. Cresteti legumele pe verticala

Folositi spaliere, pergole, grilaje si cresteti legume pe verticala lasand spatiul liber pe sol pentru alte plante. Castravetii, pepenii, fasolea urcatoare se simt bine la inaltime.

9. Folositi folie protectoare

Accelerati timpurietatea folosind folia protectoare pentru a acoperi randurile de legume. Utilizati tunelele joase pentru a proteja legumele de gerurile tarzii de primavara. Puteti utiliza protectii de tip clopot pentru legumele sensibile la frig. Acestea pot fi transplantate afara cu cateva saptamani mai devreme decat data normala de plantare fara a fi afectate.

10. Dublati recolta

Puteti obtine recolta dubla de pe aceeasi suprafata daca aveti 2 recolte/an. Pe acelasi razor se poate semana primavara devreme salata, spanac, loboda, ridichi, dupa 30 – 40 zile ii ia locul cultura de vara care poate fi de fasole, dovlecei, tomate sau cartof timpuriu iar toamna, dupa desfiintarea culturii de vara se seamana din nou salata, spanac, ridichi.

11. Alegeti legumele cu atentie

Nu plantati mult si fara rost. Alegeti doar acele legume care va plac si le savurati cu placere dar care sa fie si usor de intretinut altfel gradinaritul devine o corvoada si veti investi timp si bani in legume pe care nu le mancati.

12. Eliminati buruienile

Tineti la distanta daunatorii si bolile daca eliminati buruienile de pe langa casa, gard. Jur imprejurul culturilor de legume e bine sa infiintati garduri de protectie din cimbrisor, lavanda, coriandru. Mirosul acestor plante nu este pe placul daunatorilor.

13. Protejati fauna utila

Aveti grija de fauna utila! Albinele, bondarii sunt buni polenizatori. Viespile, aricii, pasarile va tin daunatorii departe de culturile de legume. Pentru arici amenajati-le un culcus undeva in gradina. Pasarile sunt utile in gradina, hranindu-se cu afide, omizi, viermi, melci. Amenajati-le casute si doline pentru mancare si apa. Aveti grija sa nu utilizati pesticide care le fac rau acestor vietati.

14. Utilizati seminte de calitate

Utilizati seminte de buna calitate, certificate si pastrate in bune conditii. Daca v-ati produs singuri semintele si le aveti de mai multi ani, faceti un test de germinatie inainte de semanat in camp. Pe  o bucata de sugativa sau un prosop din hartie umezit, presarati cateva seminte. Daca mai mult de 80 % din ele au incoltit, le puteti semana si in camp.

15. Folositi o sperietoare de ciori

Ciorile sunt pasari daunatoare pentru culturile din gradina. Bunicii nostri aveau cate o sperietoare in gradina pentru a le tine departe de straturile cu legume. Aveti grija ca acestea sa aiba obiecte stralucitoare, metalice (care lucesc in bataia soarelui) fiindca ciorile le evita si stau departe de gradina.

16.  Rotiti culturile

Si nu uitati de rotatia culturilor ca nici bunicii nu o uitau si va hraneau cu legume sanatoase si gustoase.

 

Autor: Diana Chetreanu

Inginer horticultor

Carlo Petrini (Slow Food International): „Aveti o tara minunata, in care dormiti !? De ce nu mancati romaneste?”

Carlo Petrini, presedintele Slow Food International, a primit astazi aplauze la scena deschisa in cadrul conferintei „High Natural Value: un raspuns la marile provocari ale comunitatilor si peisajelor rurale romanesti” (un proiect din care face parte si Coltul nostru Romanesc) Noi l-am aplaudat in picioare si redam mai jos pasaje notate in timp real din discursul sau  fantastic, care ar trebui printat si expus ca o icoana in casa fiecarui roman!

Carlo Petrini Coltul Romanesc

„Sunt de ieri in Romania si am fost invitat de prieteni in 2 restaurante din Bucuresti, in care am mancat frantuzeste si italieneste. De ce? De ce la micul dejun din acest hotel in care suntem, in Romania, nu exista produse si preparate romanesti? De ce aveti doar 3 produse protejate si promovate la nivel European, cand aveti mii de hectare necontaminate, de inalta valoare naturala, tarani si mici producatori care se incapataneaza sa lupte pentru produsul romanesc? De ce dormiti asa linistiti si nepasatori pe o mina de aur?”

„Romania se poate lauda cu una dintre cele mai mari densitati de zone cu inalta valoare naturala, necontaminate. Cat Elvetia intreaga. Cat o buna parte din Italia. Ce aveti voi aici, nu mai exista demult in Italia mea. Dar noi tinem cu unghiile si cu dintii si aparam, si promovam si ne mandrim cu ce mai avem. Voi de ce dormiti?  Aveti produse extraordinare, tehnici de conservare in saramura si fum specifice, aveti ceapa si branza si palinca si silvoita de prune si miere. Aveti taranii care trebuie ajutati sa supravietuiasca, sa inteleaga ca trebuie sa fie mandri de ceea ce fac. E mostenirea voastra, e patrimoniul de care trebuie sa aveti grija. Produsele si producatorii sa se afle primii pe lista celor de care va preocupati. Abia apoi ca prioritate ar trebui sa vina zonele si dupa aceea infrastructura. Dragii mei, degeaba faceti drumuri care vor ajunge sa nu  mai duca nicaieri… Incepeti de jos! Orice se construieste de jos in sus. Nu dati vina pe politica si politicieni, nu asteptati fonduri europene. Construiti de jos in sus. Fiti mandri!”

„Sunt intr-un tur prin tarile Balcanice. Cu cat merg mai mult, cu atat descopar ca problemele nu sunt zonele la modul general, ci lipsa de valoare si respect pe care le au comunitatile pentru ceea ce detin sau au mostenit. Vorbim de produse? Le avem, le aveti cu siguranta. Aveti oamenii care le fac de sute de ani. Dar daca voi, romanii, nu credeti in ele, nu le promovati, nu le cumparati, nu sunteti mandri cu ele, totul e in zadar. In Romania, multe produse romanesti cu care v-ati putea mandri, nu mai apartin romanilor. Dedicati-va taranilor si produselor acestora! M-am plimbat ca un caine prin Bucuresti in cautarea unor piete cu specific romanesc, am fost in restaurante, si nu v-am gasit pe voi, romanii!”

„Lucrurile, si in special mancarea, nu mai au valoare. Nu doar aici, in intreaga lume. Conteaza doar pretul! Dar exista o diferenta capitala intre valoare si pret. Nimeni nu se mai concentreaza asupra valorii. Dincolo de ceapa sau un borcan de miere care costa o anumita suma, este vorba de teritorii, de mediu, de oameni, de „savoire faire”, de patrimoniu pastrat si transmis de-a lungul a foarte multe generatii. Asta e valoarea! Aveti valoare si nu o valorificati! Doar asa ii veti convinge pe tarani sa ramana acolo unde sunt, sa faca ce stiu ei mai bine. Trebuie sustinuti, promovati. Trebuie sa reinvatati sa mancati romaneste, sa fiti mandri de fiecare produs corect pe care il aveti. Sa se faca educatie in scoli, la nivel guvernamental, la nivel de societate civila. Trebuie sa reconstituiti acest tesut care face parte din voi!”

carlo petrini in Romania Coltul Romanesc

Carlo Petrini la standul de prezentare Coltul Romanesc

” La un moment dat, prietenul meu Printul Charles, mi-a spus sa vin in Romania, in Transilvania, sa vad aceasta realitate ambientala minunata! Am venit. Am inceput sa valorificam dulceturile dupa retete vechi, painea de casa facuta in cuptor si, pe rand, celelalte bunatati de la voi. De ce nu se poate replica asta si in Delta sau in Moldova? Trebuie sa vreti! Si sa va reactivati mandria locala. Este obligatoriu! Si nu e greu delos. Ma bucur sa descopar acest Colt Romanesc. E semn ca se poate. Mai sunt si alte exemple. Dar e inca foarte – foarte putin! Uite, mierea asta de prune care se fierbe doua zile si doua nopti, fara zahar! Da, sa fiti mandri! Si de prunele astea uscate cu miez de nuca. De unde? Valea Barcaului? Unde e asta? A, Transilvania de Nord Vest. Foarte bine! Otetul asta e facut dupa reteta traditionala si din ingrediente locale? La fel si uleiul asta presat la rec? Foarte bine! Invatati-i pe romani ca exista! Nu e usor, trebuie sa vreti sa construiti temeinic, de jos in sus. Drum bun! :)”

 

 

Cadouri pentru femei – idei romanesti dichisite

Cadouri pentru femei – poate este cea mai des cautata expresie pe Google in aceasta perioada! Stim, femeia ar trebui sarbatorita si pretuita in fiecare zi – teoretic suntem cu totii de acord. Noroc insa ca, practic, ii si dedicam o zi oficiala. 8 martie e data aceea din calendar in care lumea se opreste in loc si totul se invarte in jurul ei: femeia mama, sora, iubita, vecina, colega, prietena, etc

Materialul acesta este dedicat domnilor . Indiferent ca sunt tati, frati, iubiti, vecini, colegi, prieteni. E o mana de ajutor de care, suntem siguri, au mare nevoie in aceasta perioada. Asadar, iata cateva propuneri de daruri pe care le puteti face doamnelor dragi. Cadouri de la mici producatori si designeri romani, frumos ambulate, cu rezonanta si poveste. Cadouri care bucura si femeile din viata dumnevoastra si pe cele din spatele unor mici afaceri romanesti! Nu uitati ca, arta de a darui incepe prin a cumpara de la tine de acasa, de la ai tai!

daruri femei

Pentru romanca apriga si dichisita.

(Cadouri pentru femei: buget intre 150 si 4-500 de lei) Tipul asta de femeie ar aprecia o ie autentica sau un tricou statement, o cana din portelan pictata manual de Una ca Luna cu o maneca de camasa veche, un inel din argint cu motive romanesti de la Mihaela Ivana Bijuterie Contemporana, sau un Tricou Fain de la Mandra Chic. Acestea si alte idei practice, gata impachetate, le gasiti aici!

dar pentru femei

Pentru femeile sensibile.

(Cadouri pentru femei: buget intre 50 – 150 lei ) Genul acesta de femeie ar prefera oricand o carte, o icoana cu Maica Domnului sau o perna de zestre, oricarui alt cadou. Iata cateva propuneri aici!

cadou femei

Pentru gospoDive.

(Cadouri pentru femei: buget 250-300 lei ) Exista femei practice, care sunt adevarate dive in bucatarie si care s-ar bucura tare de un cosulet cu bunatati romanesti ecologice, imbuteliate de unii dintre cei mai buni mici producatori din Romania. Nu orice produse: miere cu chimen pentru fripturile alea minunate pe care le face, magiun de prune la ceaun, dulceata de capsuni sau zacusca de casa pentru micul dejun, ulei preset la rece pentru salatele cu care va incanta serile, siropuri pentru mesele de duminica, un vin bun si un sort de bucatarie unicat din atelierul Mandra Chic de la Muzeul de Panze si Povesti. Aici gasiti o multime de produse pe care le puteti alege in functie de preferinte. Daca aveti nevoie de ajutor, sa construim impreuna cadoul, scrieti-ne la contact@coltulromanesc.ro

cadouri pentru femei

Pentru femeia careia ii place sa isi aleaga singura cadourile.

(Cadouri pentru femei: buget 100 – 300 de lei ) Avem cu totii prin preajma femei carora am vrea sa le daruim ceva care sa le placa, dar nu prea stim ce sa alegem si suntem convinsi ca un voucher le-ar bucura. Tocmai de aceea avem pregatite 3 tipuri de astfel de daruri moderne, care le permite femeilor sa “primeasca” ceva ce pot alege singure. Un voucher de 100 de lei, unul de 200 si unul de 300 de lei. Li-l daruiti frumos, in plic, de aici si apoi ne ocupam noi de domniile lor, ca intre femei!:)

cadouri exclusiviste

Pentru doamne sofisticate.

(Cadouri pentru femei: buget 365 euro ) Avem, de multe ori, in jurul nostru, si femei carora nu le lipseste absolut nimic. E foarte greu sa gasesti un cadou potrivit pentru o astfel de doamna. Incercati The Art of DAR – cel mai exclusivist produs din Europa, lansat la Paris in urma cu cativa ani. Un recipient de cristal inseriat, unicat, plin cu diverse tipuri de miere delicatesa de la Sanatate Dulce, de pe Valea Barcaului. Recipientul este insotit de o lingurita de argint, e in rama de lemn si vine la pachet cu 5 stejari plantati intr-o padure din Transilvania, care vor purta numele celei care va primi acest produs cu pasaport exclusivist! Povestea si produsul le gasiti aici

CADOURI FEMEI

Absolut orice femeie se va bucura de  o cutie cadou impecabila de la M A R C E L L A.

(Cadouri pentru femei: buget 100-150 de lei) Dragoste si traditie. Pentru femeile sofisticate, sensibile, gospoDive, aprige sau carora le place sa isi aleaga singure darurile. Acesta este un cadou cu care nu poti da gres. Niciodata, niciunde, in fata niciunei femei!

Printre multi angajaţi din primării, cei din  Motru nu au primit salarii întregi nici  pe luna iulietrr

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a declarat că salariaţii nu au primit toţi banii cuveniţi deoarece fostul executiv a lăsat arierate foarte mari, el menţionând însă că, până la sfârşitul lunii, vor fi adunate din surse proprii sumele necesare achitării diferenţelor salariale.
El a mai menţionat că încasările Direcţiei de Taxe şi Impozite au fost mici în această perioadă, dar şi sumele virate de către Complexul Energetic Oltenia (CEO) au fost mai scăzute, toate conducând la diminuarea fondului pentru salarii. Cei aproximativ 170 de angajaţi ai Primăriei municipiului Motru ,impreuna cu membri familiilor nu maninca nici  arierate,nici …

ui

 

Primarul Municipiului Tg Mures,  Dorin Florea , continua lupta cu lacunele legislative: “Toate proiectele mari de infrastructură sunt blocate în lipsa de legislaţiei privind zona periurbană”

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că acest al cincilea mandat la conducerea municipiului va fi unul extrem de greu şi nu doar din cauza opoziţiei care deja se manifestă în Consiliul Local, ci ca urmare a lacunelor legislative, care vor împiedica administraţiile publice locale să acceseze fonduri europene.

 

ttt

Primăria Roman a lansat campania “Spune-ne ce să simplificăm!”

 

 

Potrivit unui anunţ făcut de Biroul de presă al primăriei, acesta se intitulează “Spune-ne ce să simplificăm!” şi se va desfăşura după modelul iniţiat de Guvernul României.
Iniţiativa are ca obiectiv implicarea în mod direct a cetăţenilor pentru a obţine o interacţiune mai eficientă dintre administraţia publică locală şi cetăţeni. În acest sens, pe site-ul www.primariaroman.ro va fi lansată o secţiune cu scopul de a colecta şi centraliza propunerile transmise de cetăţeni.

 vk

Mai multe primării hunedorene şi organizaţii din zona de munte s-au asociat în cadrul Forumului Montan

Aceasta, în vederea găsirii în comun de programe şi finanţări prin care oportunităţile din zonele de munte să poată fi valorificate în favoarea oamenilor care trăiesc acolo.
“Trebuie să găsim acele modalităţi prin care să venim în sprijinul oamenilor care trăiesc în zona de munte, prin proiecte special dedicate acestora. Ne propunem să ajutăm fermierii din zona montană, turismul rural, meşteşugarii. Vrem să atragem finanţări prin mai multe proiecte, astfel încât să putem determina tinerii să nu mai plece de acasă”, a declarat Georgeta Dulgheru, preşedinta Forumului Montan, filiala Hunedoara.

În cadrul lucrărilor Forumului Montan, ce au avut loc în comuna Buceş, participanţii au putut afla exemple de bune practici din judeţele Neamţ şi Bistriţa-Năsăud, unde, prin asocierea localnicilor au fost realizate mai multe proiecte de succes. “În Bistriţa-Năsăud avem exemplul unei fabrici de procesare a laptelui construită prin asocierea într-o cooperativă a mai multor localnici şi atragerea unei finanţări nerambursabile europene. În Neamţ, asocierea a permis realizarea a şase stâne în zona Fărcaşa, cu fonduri nerambursabile atrase din Elveţia şi Norvegia”, a explicat Georgeta Dulgheru.

Filiala judeţeană Hunedoara a Forumului Montan este formată prin asocierea primăriilor din comunele Buceş, Vălişoara, Ribiţa şi Râu de Mori, alături de alţi 17 membri – asociaţii sau chiar persoane fizice. Filiala este deschisă şi pentru alţi membri, în scurt timp urmând să fie prezentat şi un program de acţiune.

Potrivit preşedintei filialei Forumul Montan Hunedoara, aproape două treimi din suprafaţa judeţului este considerată ca zonă montană, în acest spaţiu regăsindu-se 47 de primării din totalul celor 69 de unităţi administrativ-teritoriale locale.

 

www

 

Probleme financiare pentru primăriile din judeţul Vaslui

Conducerea Consiliului Judeţean Vaslui a atras atenţia cu privire la lipsurile financiare grave cu care se confruntă primăriile din judeţ. Într-o declaraţie, preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a explicat că primăriile au bani doar pentru plata salariilor şi pentru cheltuielile minime de întreţinere, de bani pentru investiţii sau cofinanţări pentru anumite proiecte neputând fi vorba.

“Primăriile din judeţul nostru au o stare financiară înfloritoare. Nu le lipsesc banii, au de toate, nu au deloc nevoie de o rectificare bugetară. Îmi imaginez că acestea sunt concluziile la care au ajuns cei din Guvern, din moment ce, la repetatele noastre solicitări de fonduri, nu am primit niciun răspuns. Probabil, de prin birourile de la Guvern, cei care ne conduc au impresia că în teritoriu curge lapte şi miere. Acestor domni rupţi de realitate, le transmitem cu toată seriozitatea că nu e deloc aşa şi că primăriile au urgent nevoie de fonduri, de o rectificare bugetară, deoarece, în caz contrar, riscă să intre în colaps”, a declarat, preşedintele CJ Vaslui.

 

Salariile execrabile alunga contabilii din unele primării ale  judeţului Harghita/www

DATORITA SALARIILOR DE MIZERIE,unele primării harghitene se confruntă cu lipsa contabililor, în condiţiile în care salariile sunt mici iar tinerii nu consideră atractivă această meserie, motiv pentru care se poate ajunge la blocarea activităţii unor instituţii din comunităţile respective. Directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Harghita, Kedves Imre, a declarat, la şedinţa Colegiului Prefectural, că tinerii nu se îndreaptă către această meserie şi este nevoie de persoane specializate care să introducă datele în programele lansate de Direcţia Generală a Trezoreriei.

 

 

Primăria Cluj-Napoca a lansat o platformă dedicată mediului de afacerixd

Primăria Cluj-Napoca a lansat joi o platformă dedicată tuturor entităţilor de business care doresc să obţină sau să promoveze informaţii cu privire la mediul de afaceri din municipiu şi din zona metropolitană a acestuia sau chiar din întreaga regiune de nord-vest. Platforma a fost lansată în încercarea de a răspunde cerinţelor pieţei şi de a permite unui public cât mai larg să obţină informaţii despre Cluj, dar şi despre mediul de afaceri existent în această zonă, în speranţa că aceste date vor ajuta la creşterea dinamismului economic al oraşului.

 

 

Florin Farcaşiu, primarul comunei arădene Târnova, este cel mai longeviv edil din Româniaxz

Cel mai longeviv primar din România este edilul liberal al comunei Tîrnova, Florin Farcaşiu. El a fost ales pentru prima oară primar al comunei arădene Tîrnova în data 10 ianuarie 1990 şi având până acum la activ 6 mandate, a fost recent reales pentru a şaptea oară, liberalul Florin Farcaşiu este cel mai longeviv primar din România.

Farcaşiu se luptă pentru acest titlul neoficial de “Cel mai longeviv primar din ţară” cu primarul recent reales, tot pentru a şaptea oară, al comunei Sîntimbru, din judeţul Alba, Ioan-Iancu Popa. “M-am interesat la Sîntimbru şi am aflat că diferenţa dintre noi este de 21 de zile în favoarea mea, Ioan-Iancu Popa fiind ales primar, pentru prima oară, în data de 1 februarie 1990″, a declarat Florin Farcaşiu.
Recent realesul primar Florin Farcaşiu nu va avea probleme cu majoritatea în Consiliul Local al comunei, din cele 15 mandate 10 aparţinând PNL, celelalte 5 mandate aparţinând Alianţei pentru Tîrnova. AGERPRES

 

 

Primarii hunedoreni sunt instruiți să acceseze fonduri europeneyt

 

Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Vest au avut  la Deva, o întâlnire cu reprezentanții administrațiilor locale din județ, pentru a prezenta în detaliu Programul Operațional regional 2014-2020.

 

Concret, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Hunedoara și cei ai primăriilor din județ au putut afla ce trebuie să facă pentru a obține bani europeni în acest exercițiu financiar.

Potrivit reprezentanților ADR Vest, suma alocată regiunii noastre (Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin) pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală este de 705 milioane de euro (cu 60%  mai mult față de POR 2007-2013). Astfel, banii vor putea fi atrași prin 12 axe prioritare de finanțare: Transfer tehnologic (24,31 mil. euro), Microintreprinderi, incubatoare, IMM (80,43 mil. euro), Eficiență energetică și mobilitate urbană (198,65 mil. euro), Dezvoltare urbană durabilă (163,24 mil. euro), Patrimoniu cultural și zone abandonate (40,20 mil. euro), Drumuri județene (95,45 mil. euro), Turism (11,69 mil. euro), Sănătate și social (50,06 mil. euro), Comunități defavorizate (10,54 mil. euro), Educație (30,77 mil. euro), Cadastru și Asistență tehnică (gestionate la nivel național).

Directorul ADR Vest, Sorin Maxim (foto), le-a recomandat primarilor să se implice în atragerea fondurilor europene și a explicat noutățile introduse în procedurile de aprobare a proiectelor, pe înțelesul tuturor3.

„În ceea ce privește finanțarea proiectelor pe Axa prioritară 3 – Eficiența energetică, primul pas este să mergeți să discutați cu oamenii, cu asociațiile de proprietari. E un proces de lungă durată, birocratic, apar probleme, dar rezultatele sunt pe măsură. Acum se finanțează lucrări de reparații capitale la clădiri, nu doar de reabilitare termică”, a declarat Sorin Maxim.

 

 

La rândul său, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, i-a îndrumat pe primari să se apuce de treabă pentru că, de acum, nu se vor mai putea scuza că „nu au știut”.

„Atrag atenția la modul cel mai serios că Guvernul, indiferent că e tehnocrat sau politic, nu mai finanțează proiecte care pot fi realizate cu fonduri europene. Cei care nu înțeleg  se vor uita unii la alții la final de mandat. După această întâlnire nu vor putea spune că nu au auzit, că nu au știut. Contați pe Consiliul Județean că va fi de partea dumneavoastră”, a spus Laurențiu Nistor.

Cioloş îl trimite pe Patriarh după bani la primari şi enoriaşi. „Lăcaşurile de cult nu au alocare în bugetul de stat”z

Forma finală proiectului de buget nu prevede alocări financiare pentru construcţia de biserici, premierul Cioloş transmitându-i Patriarhului că fondurile pot veni de la enoriaşi, dar şi de la primării. Declaraţia şefului Guvernului vine după un schimb de mesaje publice între Guvern şi Biserică pe tema finanţării lăcaşurilor de cult, ultima intervenţie fiind cea a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei care a susţinut că e nevoie de bani de la buget pentru că românii sunt prea săraci.

 

Lăcaşurile de cult nu au alocare în bugetul de stat pentru 2016. Acesta a fost mesajul transmis de premierul dacian Cioloş Bisericii, la finalul şedinţei de Guvern în care s-a aprobat proiectul bugetului pentru anul viitor. Şeful executivului a sugerat şi o soluţie pentru această situaţie care i-a nemulţumit profund pe capii Bisericii, care s-au văzut şterşi de pe lista fondurilor publice.

„Faptul că nu avem alocări bugetare nu înseamnă că investiţiile care se fac în lăcaşele de cult nu sunt importante, dar cred, pe de o parte, că aici e importantă implicarea enoriaşilor, a credincioşilor, şi a autorităţilor locale.

Acestea pot să decidă cel mai bine în ce fel anumite investiţii sunt prioritare sau nu pentru comunităţile respective. Nu ştiu dacă bugetul de stat – mai ales în condiţiile bugetare foarte dificile pe care le avem mai e cazul să alocăm aceste bugete. Nu ne-am putut permite aceste alocări”, a declarat Cioloş.

O portiţă pentru bani publici ar fi însă finanţarea anumitor proiecte sociale ale Bisericii. „Am spus şi în discuţiile cu Părintele Patriarh, cred că putem mobiliza cultele în proiectele cu caracter social. Programele, proiectele pe care le avem la dispoziţie vor fi deschise şi pentru culte”, a spus Cioloş.

Premierul a mai comentat că a ţinut cont şi de tensiunea socială pe subiectul finanţării Bisericii de către stat, lucru pe care i l-a semnalat şi Patriarhului. „Am trăit sentimentul în aceste zile, când au fost discuţiile legate de finanţarea sau nu a lăcaşurilor de cult, dincolo de justificarea sau nu a implicării bugetului public, am simţit şi o tensiune foarte mare în societate legată de aceste lucruri. Cred că împreună trebuie să vedem cum facem să depăşim aceste tensiuni şi aceste conflicte din societate, care nu fac bine nici de o parte, nici de alta. Nu cred că în felul acesta putem să ne clarificăm lucrurile, să ne limpezim principiile şi valorile pe care vrem să cheltuim inclusiv banul public şi nu cred că în felul acesta putem să ajungem la o stare de încredere în noi şi în ceea ce putem face”, a arătat Cioloş.

Măsura ştergerii din bugetul pentru anul viitor a fondurilor pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea unora existente vine după ce, în 2014 şi 2015, guvernul condus de Victor Ponta a alocat în total 325 de milioane de lei (peste 72 de milioane de euro) pentru lăcaşurile de cult.

Bisericile primesc însă în continuare plata salariilor personalului clerical de la bugetul de stat.

 

Statisticile prezentate de Guvern arată că în România erau în construcţie 525 de biserici noi în 2014, 251 în 2015, iar pentru 2016 se prevăd 291 de biserici nou construite.

Un calcul care reflectă indicatorul de eficienţă a construirii de biserici noi în România, arată că în 2014 Guvernul a investit în medie 90.000 de lei pentru fiecare biserică nou construită, în 2015 această sumă a scăzut la 62.000 de lei. În medie, reparaţia fiecărei biserici unde s-au început lucrări de modernizare a costat Guvernul României 289.000 de lei în 2014, în 2015 media scăzând la 25.000 de lei.

Pictura bisericilor a primit de la Guvern, în medie pentru fiecare biserică, 85.000 de lei în 2014, 6.000 de lei în 2015.

Activităţile de asistenţă socială ale bisericilor au fost finanţate de la Guvern cu 143.000 de lei în 2014, în medie pentru fiecare biserică, în 2015 cu o medie de 18.000 de lei, iar în 2016 media ar urma să scadă la 8.000 de lei pentru astfel de activităţi.

Citeşte şi Sfintele afaceri ale Bisericii Ortodoxe. Topul celor mai bogate eparhii ale BOR şi ce profituri au declarat la Finanţeza

Sâmbătă dimineaţă, întrebat ce le transmite celor care spun că biserica ar putea fi un bun Moş Nicolae pentru bugetul de stat, Patriarhul Daniel a răspuns: “Da, noi am spus de mai multe ori că suntem de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci să şi renunţăm la salariile de la stat dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv a luat statul ca proprietăţi”.

Patriarhul Daniel a mai spus că Biserica Ortodoxă Română nu vrea să stea “cu mâna întinsă la stat tot timpul”, dar trebuie ca statul să dea înapoi ceea ce a fost luat de la Biserică.

Duminică, Guvernul a anunţat că premierul Dacian Cioloş a avut o discuţie cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, “în funcţie de posibilităţi”, pentru lăcaşele de cult în construcţie.

De asemenea, Executivul a anunţat că bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de acest an atât în ceea ce priveşte personalul clerical, cât şi cel neclerical.

“Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă”, se menţiona într-un comunicat de presă al Guvernului.

La rândul său, Ministerul Finanţelor a precizat că anul viitor contribuţia statului la salarizarea personalului clerical va creşte la 315,1 milioane lei, de la 278,3 milioane lei în 2015, iar cea pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor va urca de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei.

“Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariilor acordate personalului clerical şi neclerical. În cazul personalului clerical, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult creste de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuţia statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% faţă de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016″, arăta Ministerul Finanţelor Publice.

Evenimentul CATACLISMIC care va duce la PRĂBUŞIREA Europei!zz

 

Europa se îndreaptă spre un “eveniment cataclismic”, care ar putea duce la prăbuşirea monedei euro şi sfârşitul proiectului european aşa cum îl cunoaştem noi, potrivit economistul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, scrie Business Insider.

Într-un interviu acordat portalului american după lansarea ultimului său volum “Euro: Cum o monedă comună ameninţă viitorul Europei” – care susţine că moneda unică europeană va înceta în mod inevitabil să existe la un moment dat în viitor, dacă nu sunt luate măsuri drastice – Stiglitz spune că un eveniment politic “dezastruos”, similar cu decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană ar putea declanşa un astfel de colaps.

“Cred că cel mai probabil lucru este ceva de-a lungul liniilor unui eveniment politic cataclismic, aşa cum ar fi Brexit. Cu alte cuvinte, ţările membre ale zonei euro sunt democraţii şi se vede o ostilitate în creştere faţă de euro, care se adaugă din păcate unei ostilităţi pe scară largă la adresa amplului proiect european şi a valorilor liberale”, a declarat Stiglitz pentru Business Insider de la biroul său din New York.

Stiglitz a continuat: “Acesta va fi sfârşitul. Ce se va urma este că va exista un consens bine definit că Europa nu funcţionează. Diagnosticul va fi de a se răsfrânge totul pe monedă şi să se păstreze restul sau că Europa nu funcţionează şi ar putea urma o respingere mai largă – la fel ca în Marea Britanie.”

“Deci, îngrijorarea este că exact acest tip de eveniment politic – ceva de genul Brexit – ar putea fi catalizatorul pentru schimbare.”

 

Întrebat dacă el crede că problemele în curs de desfăşurare – atât politice, cât şi economice – din Italia ar putea declanşa un astfel de eveniment, Stiglitz a fost de acord, spunând: “Este un mare risc. Mulţi oameni încearcă să-l convingă acum pe Matteo Renzi, prim-ministrul Italiei,  să renunţe la angajamentul că va demisiona dacă referendumul său eşuează”.

Renzi a reiterat în mod frecvent că va demisiona din funcţia de prim-ministru în cazul în care pierde referendumul, o mişcare care ar imita demisia premierul britanic David Cameron după referendumul din iunie privind ieşirea din UE.

În stadiul actual, argumentează Stiglitz, referendumul este “nu doar o consultare cu privire la schimbările constituţionale, ci de asemenea şi în ceea ce-l priveşte pe Renzi”. Cu toate că premierul italian este convins că el şi guvernul său vor reuşi în intenţia lor de reformare a Senatului italian, declarând într-un interviu recent: “Voi câştiga!” – Stiglitz consideră că cea mai bună opţiune pentru stabilitatea viitoare a Europei ar fi ca referendumul din Italia să fie abandonat.

“Există un argument care să-l determine să facă pasul înapoi în ce priveşte desfăşurarea referendumului şi anume că Brexit-ul a dus la o întreagă schimbare în dezbaterea privind viitoarea democraţie în Europa, şi că aceşti termeni trebuie reexaminaţi.”

“Sentimentul meu este că pentru orice persoană preocupată de evitarea un rezultat dezastruos, trebuie să existe un pas înapoi. În caz contrar, ne îndreptăm spre un alt eveniment cataclismic.”

În ciuda afirmaţiei lui Stiglitz că organizarea referendumului nu ar trebui să meargă mai departe, este puţin probabil că acesta va fi anulat cu doar câteva luni înainte de a avea loc. Votarea a fost aprobată în mod oficial de Înalta Curte din Italia şi este programată să aibă loc la o dată încă neprecizată în luna noiembrie a acestui an.

În perioada premergătoare votului din Marea Britanie privind părăsirea Uniunii Europene, problemele Italiei au trecut aproape neobservate. Cu toate acestea, în ultimele luni, centrul atenţiei s-a întors spre statul european din sud, a treia cea mai mare economie din zona euro. Italia nu numai că se confruntă cu turbulenţe politice, ci şi cu probleme economice enorme.

Italia are o productivitate scăzută, o istorie a ratării ţintelor de creştere, şi în general a înregistrat contraperformanţe faţă de restul Europei în ultimii ani. La începutul lunii August, datele economice ale ţării au arătat că PIB-ul nu a crescut în al doilea trimestru al anului 2016, un rezultat substanţial mai rău decât aşteptările de creştere modeste, de 0,2%, ale economiştilor.

În acest grafic se poate vedea cât de drastice sunt lucurile atunci când vine vorba de economia italiană în comparaţie cu alte economii importante:

Nu numai că Italia se află în mijlocul unei drame politice şi economice majore, ci se confruntă cu o criză uriaşă a sistemului său financiar.

“O temă care ar putea dicta direcţia pe termen scurt pentru pieţe şi pe care, fără îndoială, Brexit a reaprins-o şi a adus-o în prim plan se referă la starea suferindă şi fragilă a sectorului bancar italian”, spune Jim Reid de la Deutsche Bank într-o notă din Iulie.

Sectorul financiar al Italiei este afectat atât de mult de o abundenţă enormă de credite neperformante, încât guvernul a fost forţat, în luna aprilie, să determine directorii bancari, asiguratorii şi investitorii să plaseze 5 miliarde de euro într-un fond de salvare pentru cele mai slabe bănci ale sale. Fondul Atalante este conceput pentru a cumpăra aşa-numitele credite neperformante de la creditori şi să investească în acţiunile acestora, în speranţa că băncile revigorate astfel vor împrumuta mai mult pentru companii şi vor stimula creşterea economică.

Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche bancă din lume, este cel mai grav afectată, deţinând credite neperformante echivalentă cu aproape de 50 de ori capitalizarea sa de piaţă. Banca a reuşit să implementeze un pachet de salvare care implică măsuri similare luate de JP Morgan, Deutsche Bank, HSBC, la sfârşitul lunii iulie.

Cu toate acestea, la puţin timp după ce creditorul a terminat aproape mort, pe ultimul loc, testele de stres la nivel continental ale Asociaţiei Bancare Europene, în ultima săptămână a ieşit la iveală că CEO-ul companiei, Fabrizio Viola, este investigat pentru presupusa manipulare a pieţei.

Problemele sistemului bancar din Italia, spune Stiglitz, sunt endemice, de o rigiditate inutile în cadrul normelor zonei euro.

 

“O regulă care funcţionează de cele mai multe ori, care spune că ar trebui să-i laşi pe deţinătorii de obligaţiuni să suporte costul arata ca aceasta situaţie nu poate fi o regulă potrivit pentru Italia.”

“Acesta este un caz în care cred că rigiditatea europeană poate avea costuri foarte ridicate, atât pentru democraţie, cât şi pentru Italia şi în cele din urmă, în cazul în care există un referendum, pentru viitorul zonei euro.”

Indiferent de “cataclismul” care duce la eventuala prăbuşire a monedei euro şi a proiectului european, se pare că exact în acest moment Italia este cel mai probabil vinovatul de serviciu.

 

HENRY KISSINGER: „DACA NU AUZITI TOBELE RAZBOIULUI, INSEAMNA CA SUNTETI SURZI!”

La NEW YORK, in Statele Unite ale Americii – Henry Kissinger, fostul secretar de stat din era Nixon, dezvăluie ceea ce se întâmplă în acest moment în lume şi în special în Orientul Mijlociu.

Vorbind din apartamentul său de lux din Manhattan, New York, omul de stat, care a implinit in mai varsta de 89 de ani, a facut o analiza predictiva din punctul sau de vedere, a situaţiei actuale geopolitice şi economice in lume.

Statele Unite le-a momit pana acum pe China şi Rusia, iar ultimul cui în sicriu va fi Iranul, care este, desigur, principala ţintă a Israelului.

Am permis Chinei sa-si mareasca puterea militară şi Rusiei sa se recupereze dupa sovietizare, pentru a le da un sentiment fals de bravadă, acest lucru va duce la un deces foarte rapid al ambelor state.

Suntem ca tintasul istet, provocandu-ul pe neiscusit sa ridice arma, şi atunci când încearcă, Bang Bang.

Războiul care vine va fi atât de grav, încât o singura superputere poate câştiga, şi aceia suntem noi.

Acesta este motivul pentru care UE este într-o asa mare grabă pentru a forma un superstat, pentru că ei ştiu ce se apropie, iar pentru a supravieţui, Europa va trebui să fie un singur stat întreg si unit.

Aceasta grabire a lucrurilor, mi-a aratat că ei ştiu foarte bine că ceea ce urmeaza este foarte aproape. O, cât de mult am visat la acest moment încântător. „

Cine controleaza petrolul, controleaza naţiunile; Cine controleaza mancarea, controleaza oamenii. „

Dl Kissinger a adăugat apoi: „Dacă sunteti persoane obişnuite, atunci puteţi să vă pregătiţi pentru război prin mutarea la ţară şi construirea unor ferme, dar trebuie să sa va luati armele cu voi, ca hoardele infometate nu va vor da pace. De asemenea, chiar dacă elitele vor avea paradisurile lor sigure şi adăposturi specializate, acestea trebuie să fie la fel de atenţe în timpul războiului ca civilii de rând, pentru că adăposturile lor pot fi compromise. „

După o pauză de câteva minute, facuta pentru a-si aduna gândurile, domnul Kissinger, a continuat:

Am spus armatei ca trebuie sa cucereasca in jur de şapte ţări din Orientul Mijlociu pentru a le exploata resursele şi aproape ca si-au încheiat treaba. Știti cu toţii ce parere buna am despre armata noastra, dar trebuie să spun ca de data aceasta au ascultat ordinele superficial.

Am ajuns la ultima piatra de temelie, adică Iranul, care într-adevăr va înclina balanţa. Cât timp mai pot China şi Rusia sa stea deopate si sa se uite cum America curata totul?

Marele URS rusesc şi Secera chineză se vor trezi din somnul lor, moment in care Israelul va trebui să lupte cu toată puterea şi cu toate armele sale pentru a ucide cât mai mulţi arabi.

Sperăm că, dacă totul merge bine, jumătate din Orientul Mijlociu va apartine Israelului.

Tinerii nostri au fost instruiţi bine in ultimul deceniu, iar jocurile de razboi jucate pe calculator au ajutat foarte mult in modul lor de gandire, de exemplu jocul Call of Duty Modern Warfare 3, reflecta exact ceea ce va urma în viitorul apropiat, este o programare predictivă.

Tinerii nostrii, în SUA şi Occident, sunt pregătiti pentru că au fost programati pentru a fi soldaţi buni, carne de tun, iar atunci când acestora li se va comanda să iasă în stradă şi să lupte cu acesti chinezi nebuni şi russkies, vor asculta ordinele.

Din cenuşa vom construi o societate nouă, o nouă ordine mondială; va fi doar o singura superputere ramasa, şi un singur guvernul global care câştigă.

Nu uita, Statele Unite ale Americii, are cele mai bune arme, avem tehnologie pe care nici un alt popor nu o are şi vom scoate aceste arme, atunci când este momentul potrivit.

Sursa: dailysquib.co.uk

Traducerea: capital.ro

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENITIN LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)

Sincer, sunt foarte fericit ca ma aflu aici, in mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversari de la infiintarea acestei atat de vechi si de ilustre universitati. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevarul insa e foarte rar placut auzului; el este mai intotdeauna amar.

Discursul meu de astazi contine o parte de adevar. Vi-l aduc fiindu-va prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus in S.U.A. sa spun lucruri care au fost respinse, care au parut inacceptabile. Astazi sunt numerosi cei care le consimt

Caderea ‘elitelor’

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternica a Apusului. Lumea occidentala si-a pierdut curajul civic, atat in ansamblu, cat mai cu seama in fiecare tara, in fiecare guvern si, desigur, in Organizatia Natiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seama in patura conducatoare si predominant in patura intelectuala, de unde senzatia ca intreaga societate este lipsita de curaj.

Politicienii si intelectualii in mod deosebit manifesta aceasta slabiciune, aceasta sovaiala, in actiunile lor, in discursuri si mai ales in consideratiile teoretice pe care le ofera cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra ca acest fel al lor de a actiona, care fundamenteaza politica unui stat pe lasitate si servilism, este unul pragmatic, rational, legitim, situandu-se chiar la o anume altitudine intelectuala si chiar morala.

Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge pana la pierderea oricarei urme de barbatie, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor si/sau intelectualilor cuprinsi de un acces subit de vitejie si de intransingenta, in fata guvernelor slabe, a tarilor slabe pe care nu le sustine nimeni sau ale miscarilor condamnate de toti si incapabile de orice riposta. In schimb, limbile li se usuca si mainile le intepenesc atunci cand se afla in fata guvernelor puternice, a fortelor amenintatoare, in fata agresorilor si a Internationalei terorii. Mai este cazul sa amintim ca declinul curajului a fost intotdeauna socotit ca semnul premergator al sfarsitului?

Atunci cand s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul ca guvernele se afla in slujba omului, a carui viata este orientata spre libertate si cautarea fericirii (lucruri evidentiate de catre americani in Declaratia de Independenta). Astazi, in sfarsit, dupa atatea decenii de progres social si tehnic, s-a ajuns la indeplinirea acestei aspiratii: un Stat care sa asigure bunastarea generala. Fiecare cetatean si-a vazut libertatea atat de mult dorita, calitatea si cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispozitie, pe care oricand poate sa si le procure, cel putin teoretic, o fericire completa, dar o fericire in sensul unei saraciri, daca avem in vedere felul in care s-au scurs aceste decenii.

O societate in depresie

In tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorinta de a poseda mereu mai mult si de a avea o viata si mai buna, iar lupta permanenta pentru acestea a intiparit pe numerosi obraji din Apus, trasaturile adanci ale anxietatii si chiar ale depresiei, cu toate ca e obisnuit fireste, sa ascunda cu grija astfel de sentimente. Aceasta competitie intensa si activa sfarseste prin a acapara gandirea umana, nedeschizand deloc lumii calea spre libertatea unei cresteri spirituale.

Independenta individuala in fata mai multor forme de presiune a fost garantata de stat, majoritatea oamenilor a beneficiat de bunastare la un nivel pe care parintii si bunicii lor nu si l-au putut imagina; a devenit posibila cresterea tinerilor in conformitate cu aceste idealuri, de a-i pregati si chema la dezvoltarea fizica, la fericire, la divertisment, la posesia de bunuri materiale si bani, la recreere, la o libertate practic nelimitata in alegerea placerilor. Pentru ce sa renunte la toate astea? In numele a ce sa-si riste pretioasa existenta pentru apararea binelui comun, mai cu seama cand, in mod suspect, securitatea nationala ar trebui aparata undeva, intr-o tara indepartata?

Biologia insasi ne invata ca un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astazi confortul vietii din societatea occidentala incepe sa-si dea de-o parte masca vatamatoare. Societatea occidentala si-a ales tipul de organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care as numi-o legalista. Limitele drepturilor omului si ale binelui sunt fixate in cadrul unui sistem de legi; aceste limite insa sunt foarte relative. Occidentalii au dobandit o impresionanta usurinta in a utiliza, interpreta si manipula legea, in acelasi timp in care legile tind sa devina mult prea complicat de inteles pentru o persoana de nivel mediu, fara sprijinul unui specialist.

Orice conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care trebuie sa-si spuna ultimul cuvant. Daca cineva se situeaza pe un punct de vedere legal, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i poate atrage atentia ca s-ar putea afla totusi intr-o situatie ilegitima. De neconceput sa-i vorbesti despre jena, retinere sau renuntarea la aceste drepturi; cat despre a-i cere vreo jertfa sau un gest dezinteresat, asta ar parea cu totul absurd. Nu vom auzi niciodata vorbindu-se despre o abtinere, o renuntare de buna voie. Fiecare lupta pentru a-si extinde propriile drepturi pana la limita extrema a cadrului legal.

‘Mediocritate spirituala’

Toata viata mea am trait sub un regim comunist si pot sa va spun ca o societate fara o raportare legala obiectiva este ceva absolut ingrozitor. Insa o societate bazata doar pe litera legii, fara sa mearga putin mai departe, esueaza lipsindu-se de folosirea in propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibilitati umane. Litera legii este prea rece si prea formala pentru a avea o influenta benefica asupra societatii. Cand intreaga viata, in ansamblul ei, este intesata de relatii in spiritul legii, se degaja o atmosfera de mediocritate spirituala care paralizeaza si cele mai nobile elanuri ale omului. Si va fi pur si simplu imposibil sa facem fata provocarilor secolului nostru, inarmat amenintator, doar cu armele unor structuri sociale legaliste.

Astazi societatea occidentala ne arata ca imparateste peste o inegalitate intre libertatea de a indeplini binele si libertatea de a savarsi raul. Un barbat de Stat care vrea sa faca un lucru efectiv constructiv pentru tara sa trebuie sa actioneze cu o sumedenie de precautii, chiar cu timiditate, am putea spune. Inca de la inceput se izbeste frontal de mii de critici pripite si iresponsabile. Se afla expus constant directivelor Parlamentului European si presei. Trebuie sa-si justifice pas cu pas deciziile, cat de bine sunt intemeiate si lipsite de cea mai mica greseala. Iar un om exceptional, de mare valoare, care are in cap proiecte neobisnuite si neasteptate, nu are nici o sansa sa se impuna.

Inca de la inceput i se vor intinde mii de capcane. Rezultatul este acela ca mediocritatea triumfa sub masca restrictiilor democratice. Este usor sa subminezi de oriunde puterea administrativa si, de fapt, ea chiar s-a diminuat considerabil in toate tarile occidentale. Apararea drepturi lor individuale a capatat asemenea proportii, incat societatea ca atare se afla acum complet lipsita de aparare impotriva oricarei initiative. In Apus este timpul de a apara nu atat drepturile omului, cat mai cu seama indatoririle sale.

Pe de alta parte, s-a acordat un spatiu nelimitat unei libertati distructive si iresponsabile. Se adevereste ca societatea nu are decat infime mijloace de aparare in fata prapastiei decadentei umane, bunaoara in ceea ce priveste proasta folosire a libertatii in materie de violenta morala asupra copiilor, prin filme care abunda in pornografie, crime si groaza. Se considera ca toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate si ca poate fi contrabalansata, teoretic, prin dreptul pe care acesti copii il au sa nu se uite sau sa respinga asemenea spectacole. Organizarea legalista a vietii si-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apara impotriva eroziunii raului

Evolutia a fost treptata, insa pare sa fi avut ca punct de plecare binevoitoarea conceptie umanista conform careia omul, stapan al lumii, nu poarta in sine nici un fel de samanta a raului, si tot ceea ce existenta noastra ne ofera in materie de viciu este pur si simplu rodul sistemelor sociale gresite, ce trebuie amendate si corectate. Totusi, este destul de straniu sa vezi cum crima nu a disparut in Occident, chiar daca aici par a fi fost atinse cele mai bune conditii de viata sociala. Ba chiar crima este mai prezenta decat in societatea sovietica mizerabila si fara lege

Media confectioneaza un ‘spirit al vremii’

Desigur, presa se bucura si ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce responsabilitate se exercita asupra jurnalistului sau jurnalului, la intalnirea cu cititorii sai, ori cu istoria? In cazul in care acestia au fost inselati prin divulgarea unor informatii sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori ce s-au comis la cel mai inalt nivel de Stat, exista un singur caz de jurnal sau jurnalist care sa-si fi exprimat public regretul? Nu, bineinteles ca nu, asta ar afecta vanzarile. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai rau pentru o natie, jurnalistul ‘se scoate’, scapa intotdeauna.

Avand in vedere ca este nevoie de o imediata si credibila informare, el se vede nevoit sa recurga la zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, si nimic din toate astea nu e dat la o parte; insa minciunile astea se instaleaza in memoria cititorului. Cate judecati pripite, fara discernamant, superficiale si inselC4toare sunt astfel emise zilnic, revarsand tulburare asupra cititorului si lasandu-l prada ei? Presa poate juca rolul de opinie publica sau de a amagi.

Asa se face ca vedem teroristi zugraviti cu trasaturile unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea nationala divulgate in piata publica, sau amestecul fara pic de rusine in viata intima a persoanelor cunoscute, in virtutea sloganului ‘Toata lumea are dreptul sa stie tot’. Numai ca este un slogan ipocrit, al unei societati ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept, dreptul oamenilor de a nu sti, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de barfe, prostii si vorbe in vant. O persoana care duce o viata plina de truda si sens nu are deloc nevoie de acest suvoi apasator si neintrerupt de informatii (…)

Alt lucru care nu va scapa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa riguros univoca: descoperirea unui curent general de idei privilegiate in sanul presei occidentale in ansamblu, un fel de spirit al vremii, dupa criterii de judecata recunoscute de toti, de interese comune, suma acestora dand sentimentul nu al unei competitii, ci al unei uniformitati. Exista poate o libertate nelimitata a presei, dar cu certitudine nu si una pentru cititor. Ziarele nu fac decat sa transmita cu putere si emfaza toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie dominant.

Fara sa aiba nevoie de cenzura, curentele de gandire, de idei la moda sunt separate cu grija de cele care nu le canta in struna, iar acestea din urma, fara a fi propriu-zis interzise, nu au decat putine sanse sa patrunda printre celelalte reviste literare si periodice, ori chiar sa fie transmise in invatamantul superior. Studentii vostri sunt liberi in sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtati goi de entuziasmul modei.

Fara sa fie vorba, ca in Est, de o violenta fatisa, aceasta selectie operata de moda, aceasta nevoie de a te conforma modelelor standardizate, impiedica pe ganditorii cei mai originali sa-si aduca contributia lor la viata publica si provoaca aparitia unui primejdios spirit gregar, care se opune unei cresteri in adevaratul sens al cuvantului. In S.U.A. mi s-a intamplat sa primesc scrisori din partea unor persoane de o eminenta inteligenta poate un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renasterea si mantuirea tarii sale, dar tara nu avea cum sa-l auda, pentru ca mediei nici nu-i trecea prin cap sa-i dea cuvantul. Iata ce da nastere unor puternice prejudecati de masa, unei orbiri care, in epoca noastra, este in mod special primejdioasa (…)

Eroarea materialista a gandirii moderne

Toata lumea accepta ca Vestul este cel care arata lumii calea catre reusita dezvoltarii economice, chiar daca in acesti ultimi ani a putut fi serios zdruncinat de o inflatie haotica. Cu toate astea, o multime de oameni din Vest nu sunt satisfacuti de societatea in care traiesc. O desconsidera, sau o acuza ca nu se situeaza la nivelul de maturitate cerut de umanitate. Si multi se simt indemnati sa alunece spre socialism, ceea ce reprezinta o tentatie falsa si periculoasa.

Nadajduiesc ca nimeni dintre cei prezenti aici nu ma va suspecta ca doresc sa fac critica sistemului occidental in ideea de a sugera socialismul ca alternativa. Nici gand! Dat fiind ca am cunoscut o tara unde socialismul a fost pus in lucrare, nu ma voi pronunta catusi de putin pentru o asemenea alternativa. Dar de as fi intrebat invers, daca as putea propune Vestul, in stadiul sau actual, ca model pentru tara mea, as da cu toata onestitatea un raspuns negativ.

Nu, nu voi lua societatea voastra drept model de transformare pentru tara mea. Bineinteles o societate nu poate sa ramana in abisurile anarhiei, cum este cazul tarii mele. Dar este la fel de injositor pentru o societate sa se complaca intr-o stare fada, lipsita de suflet, cum este cazul vostru. Dupa ce a suferit vreme de decenii din pricina violentei si agresiunii, sufletul omenesc aspira la lucruri mai inalte, mai arzatoare, mai pure decat cele oferite astazi de stereotipiile unei societati masificate, modelate prin revoltatoarea invazie a publicitatii comerciale, prin abrutizarea venita prin intermediul televizorului si printr-o muzica intolerabila.

Toate acestea reprezinta un lucru sensibil pentru numerosi observatori din orice colt al planetei. Modul de viata occidental reprezinta din ce in ce mai putin un model de urmat. Sunt simptome relevante prin care istoria lanseaza avertismente inspre o societate amenintata ori aflata in pericol. Astfel de avertismente sunt, in cazul de fata, declinul artelor, sau absenta unor barbati de Stat. Si se intampla uneori ca semnele sa fie in mod particular concrete si explicite. Centrul democratiei si culturii voastre a fost lipsit de curent vreme de cateva ore (in ziua de 13 iulie 1977 o pana de curent a afectat noua milioane de oameni in New York, ramasi in intuneric pentru 25 de ore – n. tr.), si iata ca brusc o multime de cetateni americani s-au dedat la jafuri si scandal.

Ceea ce inseamna ca tencuiala mai trebuie finisata si ca sistemul social e instabil si chiar slab intr-un anume punct. Dar lupta pentru planeta noastra, o lupta fizica si spirituala, o lupta de proportii cosmice, nu se afla undeva intr-un viitor indepartat, ea deja a inceput. Fortele Raului au inceput ofensiva lor decisiva. Deja simtiti presiunea pe care o exercita, si, cu toate astea, ecranele si scrierile voastre sunt pline de zambete la comanda si pahare ridicate. De ce aceasta bucurie? Cum oare de a putut Vestul sa alunece din mersul sau triumfal in debilitatea lui de azi? A cunoscut cumva in evolutia sa momente fara intoarcere care sa-i fi fost fatale, a ratacit drumul? Nu pare a fi cazul. Vestul a continuat sa avanseze cu pasi fermi, adecvati intentiilor proclamate pentru societate, brat la brat cu un progres tehnologic uluitor. Si absolut dintr-o data s-a pomenit in starea de slabiciune de azi.

Asta inseamna ca eroarea trebuie sa se afle la radacina, la fundamentul gandirii moderne. Ma refer la viziunea asupra lumii care a prevalat in Occident, in epoca moderna. Ma refer la viziunea asupra lumii care a prevalat in Occident si care s-a nascut in Renastere, si ale carei dezvoltari politice s-au manifestat incepand cu Secolul Luminilor. Ea a devenit baza doctrinei social-politice si ar putea fi numita umanismul rationalist sau autonomia umanista; autonomia proclamata si exercitata de om la intalnirea cu toate fortele superioare lui. Putem vorbi, de asemeni, de antropocentrism: omul este vazut ca fiind centrul a tot si a toate.

Din punct de vedere istoric, este posibil ca usorul declin care s-a petrecut in Renastere sa fi fost inevitabil. Evul Mediu ajunsese la epuizare din pricina represiunii intolerabile asupra naturii carnale a omului, in favoarea naturii sale spirituale. Insa, indepartandu-se de spirit, omul s-a instapanit de tot ceea ce este material. Cu exces si fara nici o masura. Gandirea umanista, care s-a proclamat drept calauza a noastra, nu admitea existenta unui rau intrinsec in om si nu vedea alta indatorire mai nobila decat raspandirea fericirii pe pamant.

Iata ce angaja civilizatia occidentala moderna, nou nascuta, pe panta primejdioasa a adorarii omului si nevoilor materiale. Tot ceea ce se afla dincolo de bunastarea fizica si de acumularea bunurilor materiale, toate celelalte nevoi umane caracteristice unei naturi subtile si superioare, au fost zvarlite in afara campului interesului de Stat si a sistemului social, ca si cum viata n-ar avea nicidecum un sens mai inalt. In acest fel s-au lasat falii deschise, prin care s-a napustit raul, iar halena lui putregaita sufla astazi libera. Mai multa libertate in sine nu reduce catusi de putin din problemele umane ale lumii, ba chiar adauga unele noi.

Vestul la fel de materialist ca si Estul

Cu toate astea, in tinerele democratii, precum democratia americana nou nascuta, toate drepturile individuale ale omului se intemeiaza pe credinta ca omul este o creatura a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordata individului conditionat, supusa constant responsabilitatii sale religioase. Aceasta a fost mostenirea secolului trecut [XIX].

Toate limitarile de acest fel s-au atenuat in Occident, unde a survenit o emancipare deplina, in pofida mostenirii morale a veacurilor crestine, cu miracolele lor de indurare si jertfa. Statele devin fara incetare din ce in ce mai materialiste. Occidentul a aparat cu succes si chiar cu asupra de masura drepturile omului, insa omul a vazut cum i se ofileste de tot constiinta propriei responsabilitati fata de Dumnezeu si de societate. In tot timpul ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel incat lumea se gaseste intr-o crunta criza spirituala s i intr-un impas politic. Iar toate izbanzile tehnicii, inclusiv cucerirea spatiului, a Progresului atat de mult trambitat, n-au reusit sa rascumpere mizeria morala in care a cazut veacul al XX-lea si pe care nimeni nu a banuit-o in veacul al XIX-lea .

Umanismul devenind in cresterea sa din ce in ce mai materialist, permite, cu o incredibila eficacitate, conceptelor sale sa fie utilizate mai intai de socialism, apoi de comunism, astfel incat Karl Marx a putut spune in 1894 ca ‘comunismul este un umanism naturalizat’. S-a adeverit ulterior ca aceasta judecata era departe de a fi falsa. Vedem aceleasi pietre care stau atat la baza unui umanism alterat, cat si la cea a tuturor tipurilor de socialism: un materialism de nestavilit, o eliberare fata de religie si de responsabilitatea religioasa, o concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare pretins stiintifica. Nu este intamplator ca toate aceste promisiuni retorice ale comunismului se centreaza pe Omul cu O mare si fericirea lui terestra. La prima vedere este vorba de o apropiere rusinoasa: cum ar putea exista astazi puncte comune intre gandirea occidentala si cea a Estului? Aici este logica materialista

Nu ma gandesc la cazul unei catastrofe aduse de un razboi mondial si la schimbarile ce ar putea surveni in societate. Atata vreme cat ne sculam in fiecare dimineata sub un soare blajin, viata noastra inevitabil se va tese din banalitatile cotidiene. Insa este vorba de un dezastru care pentru multi este deja prezent in noi. Ma refer la dezastrul unei constiinte umaniste perfect autonome si nereligioase. Ea a facut din om masura tuturor lucrurilor pe pamant, omul nedesavarsit, care nu este niciodata complet dezbracat de mandrie, egoism, invidie, pofte, vanitate si atatea alte pacate. Platim astazi pentru greselile care n-au aparut asa hodoronc-tronc la inceputul calatoriei noastre. Pe drumul care ne-a purtat din Renastere pana astazi, experienta noastra s-a imbogatit, dar am pierdut ideea unei entitati superioare care, odinioara, mai infrana din patimile si iresponsabilitatea noastra.

Ne-am pus prea multe nadejdi in transformarile politico-sociale, iar acum iese la iveala faptul ca am dat la o parte tocmai ce aveam mai de pret: viata noastra interioara. In Est ea e calcata in picioare de balciul Partidului unic, in Vest de balciul Comertului. Ceea ce e infricosator nu este nici macar realitatea unei lumi sfaramate, ci faptul ca partile ei sufera de aceeasi boala. Daca omul, asa cum o declara umanismul, ar fi fost nascut numai pentru fericire, cu atat mai mult nu ar fi fost nascut ca sa moara. Insa, dedicat trupeste mortii, sarcina lui pe acest pamant este cu atat mai spirituala. Nu un urlet zilnic, nu cautarea celor mai bune mijloace de achizitie, iar apoi cheltuiala vesela de bunuri materiale, ci implinirea unei dure si permanente indatoriri, astfel incat drumul intregii noastre vieti sa devina experienta unei inaltari spirituale: sa parasim aceasta lume ca niste creaturi mai inalte decat cum am intrat in ea.

A privi in sus la scara valorilor noastre umane

Este imperativ sa privim in sus, in ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actuala este inspaimantatoare. Nu mai este posibil ca vechea masura cu care se cuantifica eficienta unui presedinte sa se limiteze doar la cat de multi bani pot fi castigati, ori la cat de indreptatita este constructia unui gazoduct. Este vorba de o miscare acceptata de bunavoie, care sa atenueze patimile noastre, o miscare acceptata cu seninatate, astfel incat umanitatea sa se ridice deasupra curentului materialist care a incatusat lumea. Chiar daca am reusit sa o ferim a fi distrusa de un razboi, viata noastra trebuie sa se schimbe, daca nu vrem sa piara prin propriul ei pacat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru viata si societate. Este adevarat ca omul se afla deasupra tuturor si a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitatile umane si sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea materiala? Avem dreptul de a promova aceasta expansiune in detrimentul integritatii vietii noastre spirituale?

Daca lumea nu a ajuns inca la final, atunci ea atins o etapa hotaratoare in istoria ei, asemanatoare cu importanta cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renastere. Aceasta cotitura pretinde din partea noastra o dragoste spirituala. Va trebui sa ne ridicam la o perspectiva mai inalta, la o noua conceptie de viata, in care natura noastra carnala sa nu mai fie diabolizata, asa cum s-a intamplat in Evul Mediu, iar firea noastra spirituala sa nu mai fie calcata in picioare, asa cum s-a intamplat in epoca moderna. Ascensiunea noastra ne indreapta spre o noua etapa antropologica. Nimeni, pe acest Pamint, nu mai are alta solutie decit sa se ridice spre inaltimi

„Mica Europă” dintr-un sat-bijuterie al României. Locul superb unde s-au mutat zeci de străini

richiș

Richiș, un sat sibian cu numai 679 de locuitori, a devenit în ultimii ani o adevărată localitate multinațională, după ce zeci de străini și-au cumpărat case și s-au mutat aici in Germania, Franța, Olanda, Italia sau Statele Unite ale Americii.

Soții Schmid din Munchen, Germania, au vizitat Richiș prima dată în urmă cu 2 ani și jumătate, la îndemnul fiului lor. Le-a plăcut atât de mult încât au decis să se mute aici.

„Richiș e a doua casă pentru mine. Am o viață bună aici cu soția mea, mult mai bună decât în Germania”, a povestit Heribert Schmid pentru postul de televiziune.

„Ne place foarte mult, ne place natura și facem multe plimbări cu câinele. Avem și prieteni aici cu care jucăm în fiecare săptămână cărți”, a explicat și soția sa, Roswitha Schmid.

În trecut, localitatea era denumită „satul celor bogați”, însă expresia se potrivește și prezentului. În afară de sași și de germani, în Richiș locuiesc și elvețieni, olandezi, americani, francezi, italieni și lituanieni.

richiș
richiș
richiș
richiș
richiș
richiș
richiș


Olandezii Eleine și au vizitat satul în anii ’90 cu niște prieteni și au rămas fermecați de tot ce au descoperit.

„Tot ceea ce ne înconjoară, atmosfera, uitați-vă la dealurile din jur! Natura! Și să nu uitam ce le spunem mereu românilor: Fiți mândri cu propria țară! Sunt atâtea naționalități care au ales să-și ia o casă aici. Trebuie să fie ceva special la locul ăsta!”, a declarat olandezul Martin Engbrenghof

Cei doi soți au cumpărat o casă veche de la sași, au investit mulți bani în ea, dar nu au aruncat nimic, nici măcar războiul de țesut, la care Eleine a fost învățată să lucreze de două vecine.

Richiș, un sat splendid vechi de 700 de ani

Cu timpul, satul Richiș s-a dezvoltat foarte mult. Străinii deveniți localnici în Richiș au deschis mai multe magazine și un centru infoturistic, iar vara și primăvara organizează brunch-uri cu produse tradiționale și un festival de literatură.

Ascuns printre dealuri, Richiș este un sat pitoresc, vechi de peste 700 de ani, care ține de comuna Biertan. Satul a fost atestat prima dată în anul 1283.

 

Dincolo de casele săsești, la Richiș (cu denumirea săsească de Reichesdorf) poate fi admirată și o biserică gotică veche de peste 500 de ani. Altarul lăcașului de cult este decorat în stil baroc și are în prim-plan scena răstignirii, fiind construit în 1775 de un artist sighișorean, Johann Folbarth. Amvonul din lemn este o altă capodoperă, iar orga ce datează din 1788 a fost realizată de un vestit constructor de orgi de la acea vreme, Johann Prause

Comuna din România în care se trăiește ca în Germania. Vrei să te muți? Te așteaptăPetrești, Satu Mare FOTO: Nicu Farcaș/Wikimedia Commons

Arată ca un oraș cochet, are școală modernă, cămin de bătrâni și zonă de agrement. Este vorba despre o comună din Satu Mare care și-a câștigat renumele de „Mica Germanie”, potrivit Digi24.

Edilii au reușit să modernizeze comuna Petrești accesând fonduri europene. Au construit întreaga rețea de canalizare și apă potabilă, au asfaltat drumuri și au făcut o sală de sport cu 180 de locuri.

„Acum 10-15 ani, ne-am dat seama că din surse proprii nu prea avem ce să facem multe și frumoase în comuna noastră și ne-am axat pe proiecte de finanțare europene. În jur de 7 milioane de euro, deci o sumă destul de mare”, a declarat primarul din Petrești, Csaba Karadi

În școala „Dr. Ștefan Vonhaz” din Petrești, de exemplu, există table inteligente, laptopuri și PC-uri pentru elevi, televizoare de ultimă generație, inclusiv două lifturi pentru persoane cu dizabilități.

A fost construit chiar și un parc industrial prin care edilii vor să atragă investitori oferindu-le mai multe facilități.

„Nu se plăteşte impozit pe teren, pe construcţie, nu se plăteşte pentru autorizaţia de construcţie, plus ca în zona exista forţă de muncă calificată”, a declarat viceprimarul Otto Marchio,

Trei ani la rând, Petrești a primit premiul pentru „cea mai curată și bine gospodărită comună din județul Satu Mare”. În primul an au primit premiu o mașină pentru primărie, apoi un premiu de 10 mii de euro. Cu acești bani au cumpărat tractor de tuns iarba și coasă electrică.

Nu există o populație majoritară. Potrivit recensământului din 2011, aici trăiesc în jur de 1.600 de oameni: maghiari (46,91%), germani (27,33%), români (12,53%) și romi (10,52%). Singura problemă o reprezintă depopularea comunei și populația îmbătrânită

Romania, declarata CEA MAI CORUPTA TARA din Europa! Gunoiul de justitie din Romania, cea mai corupta din Europa: fura sute de milioane de euro, ii aresteaza de forma si sunt condamnati cu suspendare!

Tricolor

 

Noi, colonia Statelor Unite si Israelului, carpele de sters pe picioare ale tuturor neamurilor straine, tara unde gunoaie umane ca Dragnea – condamnat pentru coruptie, ajung sa tina prelegeri despre democratie, unde fostul premier este finul ex-directorului Serviciului Roman de Informatii – copilul retardat si bolnav psihic al Securitatii Comuniste, sa fim declarati cei mai corupti europeni? Agenturile straine lucreaza impotriva coloniei noastre, imediat vom scoate intelligence-ul modern la Marea Neagra sa remedieze problema! Va rog mult sa nu deschideti gura: Securitatea – SRI este pregatita imediat sa intervina dupa modelul 1955!

Doar in mizera colonie Romania, vezi asa ceva: directorul principalului serviciu secret sta la masa cu mafia!

 

870

 

Bulgaria, Croaţia şi România sunt cele mai corupte dintre cele 28 de state UE, potrivit unui studiu întocmit pentru Parlamentul European (PE) de RAND Europe şi alte organizaţii şi cercetători. Cele trei țări se află în fruntea unui clasament în care toate statele membre din Europa de Est înregistrează niveluri peste media europeană, potrivit indicilor corupţiei folosiţi în acest studiu. Autorii raportului recomandă extinderea unor mecanisme de tip MCV la un număr de state. Mecansimul de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost special conceput pentru Bulgaria şi România şi le este aplicat de la aderarea la UE în 2007. Toţi indicii corupţiei folosiţi în raport relevă un tipar asemănător, potrivit căruia aproape acelaşi grup de ţări prezintă, de-a lungul timpului, un nivel superior mediei corupţiei în cele 28 de state membre UE”. Din acest grup fac parte Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Grecia, Italia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Autorii studiului recomandă, de asemenea, înfiinţarea unei procuraturi europene. Potrivit studiului, care analizează costul non-Europei în legătură cu corupţia, inabilitatea de a lupta împotriva acestui fenomen în interiorul blocului european conduce la pierderea a până la un trilion de euro anual, reprezentând 6,3% din PIB-ul UE. Însă costul corupţiei în termeni economici variază mult de la un stat la altul. De exemplu, Bulgaria, Croaţia, România şi Letonia pierd anual 15% din PIB-ul lor, din cauza corupţiei, se arată în raport. Bulgaria, în special, înregistrează pierderi de 22 de miliarde de dolari, reprezentând 22% din PIB anual, potrivit diverşilor indici utilizaţi în această cercetare. În afară de costul financiar, această corupţie endemică accentuează inegalitatea, creşte nivelul crimei organizate şi slăbeşte statul de drept, se subliniază în raport.

Autorii raportului recomandă trei măsuri UE: să aplice mecanisme de tip MCV statelor în care nivelul corupţiei depășește media europeană, apreciind că această măsură va reduce impactul corupţiei cu 70 de miliarde de euro anual; să înfiinţeze o procuratură europeană, apreciind că măsura va reduce aceste pierderi cu 0,2 miliarde de euro anual, şi să implementeze un sistem de licitaţii publice european, estimând că acest lucru va reduce costurile corupţiei, estimate la cinci miliarde de euro anual, cu 920 de milioane de euro anual.

 

Timpul trece,dar faptele primarului Ion Georgescu dainuie- si pentru ca  a fost desemnat cel mai bun primar din ţară

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu a participat , la Sergiana Center din Braşov, la Gala “APLH/Administraţia Locală la Înălţime” în cadrul Forumului Administraţiei Româneşti – Ediţia a VI-a. În cadrul Galei APL.H sunt evidenţiaţi primarii români care s-au remarcat în anul în curs şi ca extensie din anii precedenţi printr-o activitate cu rezultate deosebite şi impact major în transformarea localităţilor pe care le reprezintă. Premiile sunt acordate de rrAPL- Revista Româna de Administraţie Publică Locală, în baza urmăririi activităţii primarilor din România şi a unei consultări prealabile a partenerilor, a factorilor importanţi de decizie din administraţia şi din sfera publică românească. În cadrul evenimentului au fost acordate premii pentru cel mai bun primar de comună, oraş, municipiu din România, cel mai bun primar de comună, oraş, municipiu din fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare. Edilul Ion Georgescu, a primit pentru a doua oară, premiul pentru “Cel mai Bun Primar de Oraş la nivel Naţional”. Acesta este cel de-al doilea premiu care răsplăteşte eforturile administraţiei locale pentru dezvoltarea orasului Mioveni, în octombrie 2011, Ion Georgescu fiind desemnat “cel mai bun primar de oraş din ţară” de către Revista de Administaţie Publică Locală din România. Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu a declarat: “Acest premiu mă onorează dar vreau să subliniez că el reflectă de fapt activitatea întregii echipe de la primărie pentru evoluţia pozitivă şi normală a actului administrativ şi eforturile depuse pentru dezvoltarea localităţii. Ion Georgescu a mai precizat “doresc să-l felicit pe primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, care a obţinut premiul pentru “Cel mai bun primar de municipiu din România” dar şi pe secretarul Municipiului Piteşti, Iosiv Cerbureanu, care a fost premiat ca “Cel mai bun secretar de primărie din regiunea Sud-Muntenia”.” De asemenea, la Concursul Naţional de Proiecte din Administraţia Publică Locală “Cele bune să se-adune!”, primaria Mioveni a obţinut “premiul pentru cel mai bun proiect” la sectiunea Dezvoltare Locală, la nivelul regiunii Sud Muntenia

 

Ion Georgescu, performerul de la oraşe

Ion Georgescu

Este vremea analizelor politice. PSD s-a impus din nou în Argeş de o manieră categorică. Iar oraşele Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel şi Ştefăneşti au redevenit fiefuri ale social-democraţilor; PNL continuă să fie a doua forţă politică din judeţ, dar la toamnă va avea, probabil, emoţii la alegerile parlamentare, în condiţiile în care scorul obţinut acum nu este mulţumitor. Partide cu tradiţie precum PNŢCD ori PRM îşi consfinţesc declinul în care au intrat de ani buni, iar UNPR şi-a arătat limitele. Pe de altă parte, unii primari au obţinut rezultate foarte bune la alegeri, iar performerul este Ion Georgescu de la Mioveni (referindu-ne strict la mediul urban).

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*