Biserica este deci trupul Său pe pământ, complinirea Sa, plinătatea Omului mistic glorificat, în acelaşi fel în care Eva era necesară ca să se împlinească deplin gândurile lui Dumnezeu faţă de primul Adam. Ca mădulare ale trupului lui Hristos, credincioşii sunt uniţi cu El, Capul lor, la dreapta lui Dumnezeu şi ar trebui să îmbrace un caracter ceresc la fel ca El. Acesta este un adevăr important şi singura realizare practică a unirii cu un Hristos urcat la cer pentru a produce acest caracter ceresc.

Scriind corintenilor, apostolul inspirat le spune: „Pentru că, după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristosul. Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1. Corinteni 12:12-13 ).

Acest pasaj şi versetele care urmează folosesc imaginea trupului omenesc cu diversele lui mădulare pentru a arăta că Adunarea este un singur trup, Trupul lui Hristos. Totul fiind format dintr-un mare număr de părţi diverse, trupul omenesc prezintă o minunată unitate. „Tot aşa este şi Hristosul”, spune apostolul. Remarcaţi cuvântul „Hristosul”, care înseamnă: Hristos şi trupul Său, Adunarea. Trupul omenesc cu unitatea Sa şi cu toate acestea o diversitate de mădulare, este astfel o imagine a lui Hristos şi a Adunării Sale, care este Trupul Său spiritual.

Un singur trup

Biserica lui Hristos nu este decât un singur trup, deşi mădularele Lui sunt o mulţime, fiecare diferit de celelalte, împrăştiate pe tot pământul. „Noi, cei mulţi, suntem un singur trup în Hristos, şi fiecare, mădulare unii altora”, le scrie Pavel romanilor (Romani 12:5 ). Le spune corintenilor: „Noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup” (1. Corinteni 10:17 ); „Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup” (1. Corinteni 12:13 ); şi efesenilor: „Este un singur trup” (Efeseni 4:4 ). Acesta este adevărul divin cu privire la cei care alcătuiesc Biserica lui Isus Hristos. Oricare ar fi naţionalitatea sau rasa lor, ei sunt acum „un singur trup în Hristos”. Aceasta era adevărat în zilele apostolilor şi este încă adevărat astăzi. Cuvântul lui Dumnezeu nu spune: „era un singur trup” sau „va fi un singur trup”, ci „este un singur trup”.

Creştinătatea poate fi tare divizată, totuşi Dumnezeu îi vede pe copiii Săi pe pământ, pe credincioşii adevăraţi, ca „un singur trup în Hristos”, oricare ar fi diferitele organizaţii ecleziastice omeneşti cărora le aparţin ei, aşa divizaţi şi împrăştiaţi cum sunt. Aceste diviziuni sunt spre ruşinea lor pentru că această pluralitate de sisteme şi corpuri religioase distincte este contrară gândului şi voii lui Dumnezeu şi nu este recunoscută de El. Ceea ce recunoaşte Dumnezeu pe pământ, este numai trupul lui Hristos şi numai acesta Îi este scump.

Totuşi lui Dumnezeu Îi place să-i recunoască pe toţi copiii Lui care au viaţa divină în mijlocul diverselor sisteme religioase în care se află amestecaţi credincioşi şi necredincioşi, şi îi consideră ca făcând parte din trupul lui Hristos pe care l-a alcătuit Duhul Său.

Unitatea vizibilă

În vremea apostolilor, credincioşii formau literalmente un singur trup vizibil pe pământ; oamenii din jurul lor puteau să vadă unitatea lor; nu existau diviziuni în mijlocul lor; toţi creştinii din aceeaşi localitate se adunau în acelaşi loc şi se găseau uniţi într-o comuniune fericită. Această comuniune se întindea la toţi creştinii şi la toate strângerile creşine din alte oraşe ale provinciei şi în toate celelalte ţări, după cum dau mărturie Faptele şi Epistolele. Era deci evident pentru toţi că aceşti creştini formau „un singur trup în Hristos”, organism viu funcţionând sub conducerea şi prin puterea Duhului Sfânt. Era ceea ce dorea şi poruncise Dumnezeu şi aceasta ar fi trebuit să continue astfel.

Vai, această fericită unitate vizibilă a fost curând stricată şi distrusă. Neconvertiţi s-au dat drept credincioşi, şi oameni perverşi s-au strecurat printre credincioşi (Iuda 4 ) şi Biserica pe pământ a devenit o casă mare cu vase spre onoare şi spre dezonoare (2. Timotei 2:19-21 ). Mai târziu au apărut diviziuni, aduse prin voie proprie şi părăsirea Cuvântului lui Dumnezeu; unitatea trupului lui Hristos nu a mai fost vizibilă, şi totuşi exista încă. Ruina, diviziunile, confuzia care caracterizează creştinătatea astăzi arată cât ne-am îndepărtat de gândul şi de voia lui Dumnezeu care declară că nu este decât un singur trup de credincioşi. Deşi această unitate a trupului lui Hristos nu este vizibilă în zilele noastre, ea există cu toate acestea şi va fi văzută din nou când Domnul ne va strânge pe poporul Său la El; şi când Hristos va veni să domnească pe pământ, Adunarea, care este trupul Său, va fi arătată cu El în toată minunata Sa unitate.

Cineva a comparat pe bună dreptate unitatea trupului lui Hristos cu un lanţ întins de-a latul unui râu: îl vedem pe cele două laturi dar se scufundă la mijloc; astfel este şi cu Biserica lui Hristos: a fost văzută în unitatea sa la început, va fi văzută numaidecât; ea este una în ochii lui Dumnezeu astăzi, chiar dacă această unitate nu este vizibilă îm ochii oamenilor (C. H. Mackintosh).

Responsabilitatea

Dar deşi creştinătatea este astăzi atât de divizată, nu suntem pentru aceasta scutiţi de responsabilitatea de a da mărturie în mod vizibil, pentru unitatea Bisericii lui Hristos. Nu ar trebui pur şi simplu să menţinem adevărul teoretic al unităţii trupului, ci suntem chemaţi să arătăm acest adevăr important în comuniunea noastră creştină, să aducem o mărturie practică în faţa a tot ce o contrazice.

Pentru a folosi expresia altuia: „Primul pas pentru a mărturisi unitatea Bisericii lui Dumnezeu este de a ieşi din diviziunile creştinătăţii. Să nu ne oprim pentru a ne întreba care va fi al doilea pas. Dumnezeu nu dă niciodată lumină pentru doi paşi odată. Este adevărat că nu este decât un singur trup? Fără nicio îndoială, pentru că Dumnezeu o spune. Ei bine atunci, diviziunile, sectele, sistemele creştinătăţii sunt în mod deschis opuse gândului, voii lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Este exact aşa. Ce trebuie să facem deci? Să ieşim din ele. Aceasta este – putem fi siguri de aceasta – primul pas în direcţia cea bună. Este imposibil să aducem o mărturie reală pentru unitatea Bisericii lui Dumnezeu rămânând în acelaşi timp asociaţi la ceea ce o contrazice în practică. Putem menţine adevărul prin înţelegere, dezminţindu-l în acelaşi timp în realitatea umblării practice. Dar dacă vrem să aducem mărturie despre adevărul unităţii trupului, cel dintâi pas – prima datorie – este să ne despărţim hotărât de toate schismele şi sectele creştinătăţii. Şi apoi? Să privim la Isus, şi aceasta până la sfârşit. Spuneţi că aceasta înseamnă formarea unei noi secte sau a ne alătura vreunui trup nou? Deloc. Înseamnă numai a fugi de ruinele care ne înconjoară pentru a ne găsi resursele în atotsuficienţa Numelui lui Isus, înseamnă a ne menţine ochii aţintiţi asupra Lui în mijlocul valurilor tumultoase până în ziua în care vom ajunge în pace la portul odihnei şi gloriei eterne” (C. H. Mackintosh).

Diversele mădulare

Vom examina acum diversele mădulare ale trupului lui Hristos şi funcţiile lor, aşa cum sunt prezentate în 1. Corinteni 12 . Diferite părţi ale trupului, ca piciorul, mâna, urechea sau ochiul sunt menţionate acolo, ca şi diversele lor roluri şi nevoia pe care o au una pentru cealaltă. Apoi în versetul 28, apostolul zice: „Dumnezeu a pus pe unii în adunare: întâi, apostoli; al doilea, profeţi; al treilea, învăţători; apoi puteri miraculoase; apoi daruri de vindecări, ajutorări, cârmuiri, felurite limbi”. Acestea sunt câteva dintre diversele daruri sau mădulare specifice ale trupului care se găseau în Biserică la începutul ei.

Efeseni 4:18 ne vorbeşte despre Hristos suit în înălţime şi dând „daruri oamenilor”, „pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evanghelişti şi pe unii păstori şi învăţători”. Aceştia, fără nicio îndoială, sunt darurile permanente găsite în Biserică mai târziu, cei care rămân până la întoarcerea lui Hristos, cum arată versetul 13.

Aceste mădulare ale trupului – daruri speciale ale Domnului – enumerate în pasajele de mai sus, sunt mădularele cele mai la vedere, cele mai eminente, ca să zicem aşa, date „pentru zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:13 ). Vom studia mai departe natura şi funcţia acestor daruri când vom aborda slujirea în Biserică.

Dar apostolul, în 1. Corinteni 12 , are grijă să insiste pe importanţa şi utilitatea mădularelor trupului de mai puţină onoare. Nici un mădular nu poate spune altuia: „Nu am nevoie de tine” (v. 21), „ba mai mult, mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt necesare” (v. 22), spune apostolul inspirat. „Dar Dumnezeu a întocmit trupul dând mai multă onoare celor lipsite de onoare, ca să nu fie dezbinare în trup, ci pentru ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi, dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” (v. 24-26).

Acestea sunt consideraţii foarte practice care decurg din faptul că suntem mădulare ale trupului lui Hristos. Ele privesc viaţa noastră cotidiană şi relaţiile noastre ale unora cu ceilalţi în lucrurile materiale, ca şi în cele spirituale şi avem nevoie să veghem zilnic pentru a le aplica.

Citim de asemenea în Efeseni 4:15-16 : „ … Capul, Hristos; din care tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură de întărire, după lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, făcând creşterea trupului, spre zidirea sa în dragoste”. Aceste versete ne amintesc că şi un mădular aşa de mic ca o încheietură trebuie să-şi îndeplinească funcţia hotărâtă de Cap, Hristos, şi că fiecare parte trebuie să lucreze eficace pentru a asigura buna funcţionare şi creşterea întregului trup. Este un mod absolut adevărat pentru trupul omenesc şi este la fel pentru trupul spiritual al lui Hristos.

Un loc hotărât de Dumnezeu

„Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare dintre ele, în trup, după cum a dorit” (1. Corinteni 12: 18 ). Găsim aici suveranitatea lui Dumnezeu dând locul lor credincioşilor în trupul lui Hristos, un loc şi o funcţie bine precizate pentru fiecare mădular, după cum Îi place Lui. Nimeni nu-şi poate alege locul sau ce doreşte să facă în trupul lui Hristos. Fiecare îşi primeşte locul din mâna lui Dumnezeu şi este calificat de El pentru a face, ca mădular al trupului distinct de altele, lucrarea precisă care a fost hotărâtă pentru el. „Fiecăruia lucrarea lui”, acestea sunt cuvintele Domnului în Marcu 13:34 .

Capul conduce mădularele

Rezultă deci că este absolut contrat învăţăturii creştine ca să fie omul cel care să numească, ca omul să aspire la o anumită slujbă sau la o anumită poziţie în Adunarea lui Dumnezeu. Nimeni nu are nici un drept să aleagă să predice sau să înveţe etc. sau să desemneze pe altcineva să o facă. Trebuie să fie chemat de Domnul pentru aceasta. Dacă acesta este cazul, el va fi calificat şi pregătit de Dumnezeu pentru această lucrare şi aceasta va fi evident pentru adunare. El este responsabil înaintea lui Dumnezeu de a o face în dependenţă de Hristos, Capul care l-a chemat.

Se cuvine ca fiecare, frate sau soră, să înveţe de la Domnul, printr-o comuniune şi o lucrare de inimă personale, care este locul său în trupul lui Hristos şi care este lucrarea care îi este dat să o facă în acel loc. Capul reglează mişcările şi funcţionarea trupului omenesc şi, la fel, Hristos, conducătorul Adunării, Capul trupului spiritual, este Cel care trebuie să regleze mişcările şi lucrarea diverselor mădulare.

În trupul nostru, controlul mădularelor de către cap se face prin intermediul sistemului nervos care leagă capul de fiecare mădular şi de fiecare parte a trupului. În trupul spiritual, acest control şi această dirijare a mădularelor de către Hristos, Capul, se face de către Duhul Sfânt care locuieşte în fiecare dintre ele şi care le uneşte împreună şi de Capul din cer. Dacă Duhul nu este întristat în noi, va produce o lucrare în inima noastră cu privire la o anumită slujbă pentru Domnul şi ne va conduce acolo sub călăuzirea lui Hristos, Capul trupului. Dar aceasta implică faptul că trebuie să ne supunem Duhului Sfânt şi să nu Îl stingem.

Dacă cititorul se întoarce cu gândul la Fapte 13:1-5 , va găsi acolo un exemplu al călăuzirii Capului prin intermediul Duhului Sfânt. Atunci când profeţii şi învăţătorii adunării din Antiohia slujeau Domnului, „Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”.” Adunarea şi-a exprimat atunci comuniunea cu ei. „Atunci, după ce au postit şi s-au rugat şi au pus mâinile peste ei, le-au dat drumul”. Atunci este spus în mod expres: „Ei deci, fiind trimişi de Duhul Sfânt, au coborât la Selencia”. În această ordine s-au petrecut lucrurile în acel moment şi în acest fel doreşte Dumnezeu ca ele să se petreacă şi pentru noi.

Trupul, organism viu

După ceea ce ni s-a pus în faţă, trebuie să fie evident că Adunarea lui Dumnezeu nu este o organizaţie făcută de om, ci un organism viu, alcătuit din mădulare vii, sub călăuzirea şi controlul Său. Există o diferenţă între aceste două lucruri: o organzaţie şi un organism? Desigur: prima este o societate formată din oameni; al doilea, o fiinţă vie formată de Dumnezeu.

Cartea Faptelor ne arată funcţionarea acestui organism viu, Adunarea, la începutul ei. Primind energie şi călăuzire de la Capul lor din cer prin mijlocirea Duhului Sfânt, diversele mădulare ale trupului s-au dus şi au împlinit lucrarea lui Dumnezeu în absenţa oricărui conducător şi a oricărei organizaţii pe pământ. Şi totul se făcea în armonie, care este mai mult în unitate, o unitate aşa cum nu o produce niciodată o organizaţie sau o întreprindere colectivă omenească. Există într-adevăr o „unitate a Duhului” pe care suntem îndemnaţi să o păstrăm. Ei au făcut de asemenea experienţa că aveau un Cap viu în glorie şi că Hristos nu este în cer fără să intervină; dimpotrivă, El este o prezenţă vie şi deplin suficientă. El a fost întotdeauna de ajuns pentru nevoile Adunării, în toate împrejurările dificile şi în timpul tuturor evenimentelor, de-a lungul secolelor, şi aşa va fi până la sfârşit, numai dacă ne bazăm pe El. De am putea face această experienţă, că El este Capul nostru glorificat în cer, deplin suficient pentru tot!

Contrastul cu timpul actual

Dacă privim în jurul nostri astăzi în creştinătate, vedem totuşi că totul, practic, prezintă un contrast surprinzător cu ceea ce era Biserica în timpul Faptelor şi a Epistolelor, când ea răspundea gândului lui Dumnezeu. În loc de funcţionarea unui organism viu, sunt pretutindeni organizaţii ecleziastice, fiecare având conducătorul ei şi o ierarhie, etc., având autoritate asupra celorlalţi membri. Hristos şi Duhul Sfânt sunt practic înlocuiţi de maşinăriile omeneşti de grupe religioase organizate după metodele omului. Şi aceasta nu se produce numai la persoanele neavând viaţa lui Dumnezeu având în acelaşi timp o aparenţă religioasă, ci la adevăraţii credincioşi, deşi poate într-o măsură mai mică.

Preaiubiţilor, nu ar trebui să fie astfel! „Ce spune Scriptura?”, iată ce ar trebui să căutăm şi „Aşa spune Domnul”, iată ce ar trebui să fie regula noastră pentru orice chestiune de umblare şi de doctrină. Tot ce nu este conform Cuvântului Său este contrar voii Sale şi ar trebui să fie părăsit. De ar putea Domnul Capul Adunării, să-i conducă pe cititorul şi pe autorul acestor rânduri să pună la inimă aceste adevăruri capitale care privesc trupul lui Hristos şi să umble în ele în despărţire de tot ce le contrazice.