Masonul Iliescu a atras minia Domnului prin minciuni,crime,hotii ,dar si prin masonizarea tarii,caci a decorat pe ascuns pe “cremarii” masoni

333

2. Radu Banciu: Adrian Năstase merita 250 de ani de pușcărie. Asta este moralitatea oamenilor politici!   3 .”Parintele “lui Daniel Constantin –Dan Voiculescu  asteapta salvarea de la trinitatea pseudojustitiara – Viorica Costiniu, Dan Lupașcu sau Isabelle Tocan?   4 . Burghezia fesenista fura in nestire si “justitia” comanda  condamnarile pe banda ,dar unde  sunt banii corupţilor    5. Marine Le Pen nu seamana alesilor nostri si recunoaste: “Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea”   1 . Masonul Iliescu a atras minia Domnului prin minciuni,crime,hotii ,dar si  prin masonizarea tarii,caci a decorat pe ascuns pe “cremarii” masoni

 

Ce ascund de marele public Iliescu,   Nastase si alti potopisti ? Stransa colaborare cu masoneria!

POSTAT DE YOGI BLOGGER
Un articol aparut in ScottishRite Journal – august 2003. 
Puteti remarca modul in care francmasoneria “coafeaza” evenimente istorice, fapte si oameni pentru a fi anexate propriei activitati. De cele mai multe ori insa sunt evitate amanunte care releva clar maleficitatea acestei organizatii. De exemplu Alexandru Ioan Cuza este mentionat ca fiind mason cu ocazia Unirii din 1859, insa se “uita” sa se mentioneze si conflictul ulterior al acestuia cu actiunile masoneriei, in urma caruia este aruncat in exil si inlocuit cu un print strain. Se trece cu vederea faptul ca masoneria a stat la originea comunismului si i-a sustinut financiar si ocult dezvoltarea. Se uita ca masonii Titulescu si Carol al II-lea au fost niste tradatori de tara care au dezavantajat Romania in contextul premergator celui de-al II-lea razboi mondial, iar la sfarsitul conflagratiei cei mai multi masoni au fost ajutati sa paraseasca tara. Putinii care au ramas au fost persecutati nu numai pentru apartenenta la masonerie ci pentru ca erau burghezi sau intelectuali, la fel ca si alti zeci sau sute de mii de romanii nemasoni aruncati in puscarii. In ciuda “inaltelor principii” cu care se tot lauda, ilustri masoni au acceptat sa colaboreze cu securitatea, cele mai elocvente exemple fiind Alexandru Paleoleogu, Dan Amedeo Lazarescu (tatal vitreg al lui Tariceanu) si Constantin Balaceanu-Stolnici. Sa mai mentionam si activiatea masonica a trio-ului Iliescu, Nastase, Geoana care a stopat dupa ’89 elanul schimbarilor politice si a acoperit furtul si devalizarea Romaniei, in anii ce au urmat. MIRACOLUL FRANCMASONERIEI ROMANEIn 30-31 Mai 2003, demnitari masoni din Europa si Statele Unite s-au adunat la Bucuresti pentru a celebra cea de a 10-a aniversare a Francmasoneriei de Rit Scotian in Romania.”Francmasoneria romaneasca este un miracol”. Acestea au fost cuvintele pe care Suveranul Mare Comandor C. Fred Kleinknecht 33° le-a rostit in data de 30 mai 2003, la Bucuresti, Romania, la cea mai mare aniversare masonica care a avut loc in istoria recenta a Europei continentale. Data de 30 mai este o data foarte importanta pentru masonerie, pentru ca la acea data, Frederick cel Mare a constituit primul Suprem Consiliu din lume. In acest an, acea aniversare a coincis cu celebrarea a 10 ani de la renasterea Ritului Scotian in Romania.Aproape 2.000 de oaspeti au participat la evenimentele care au avut loc cu aceasta ocazie, o intreaga aripa a impozantului Palat al Parlamentului devenind pentru doua zile cel mai mare Templu Masonic din lume. Ceremoniile au avut loc in Sala de Conferinte Alexandru Ioan Cuza, un nume cu foarte multe semnificatii pentru romani. In 1856, Fratele Cuza a fost Primul Ministru al primului guvern care a inceput constructia a ceea ce este acum Romania moderna (nota bloggeri: alungat apoi in exil atunci cand nu le-a mai facut jocurile).Mult mai importante decat stralucirea festivitatilor a fost prezenta coplesitoare a Demnitarilor Masoni Internationali, printre care Il. Kleinknecht, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33, Jurisdictia de Sud, S.U.A., Consiliul Mama a Lumii. Supremul Consiliu a facut primele initieri in Ritul Scotian in Romania acum 10 ani, in mai 1993. De asemenea, Supremul Consiliu al Jurisdictiei de Sud a fost alaturi de Fratia Romaneasca in anii dificili care au urmat. De aceea Il. Kleinknecht a avut parte de o primire calduroasa la Bucuresti. Il. Robert O. Ralston, 33°, Suveran Mare Comandor al Jurisdictiei Masonice de Nord a Ritului Scotian si Statele Unite ale Americii si Ill Robert W. Woodward, 33°, Mare Comandor, Reprezentantul Lojilor de Rit Scotian ale Bazelor Militare NATO au onorat de asemenea invitatia Supremului Consiliu pentru Romania condus de Suveranul Mare Comandor, Il. Constantin Iancu, 33°. Germania, Austria, Rusia, Italia, Portugalia, Ungaria si Bulgaria au trimis ca reprezentanti Marii Maestrii si Marii Comandori. Ceremoniile, care au continuat si pe 31 mai, au beneficiat de prezenta a sute de masoni romani si de cunoscuti artisti, jurnalisti, oameni de stiinta si politicieni.Ceremoniile din prima zi au fost impresionante. Deschiderea formala a fost marcata de sunetul puternic al unei trompete de fanfara din Orchestra Fortelor Armate Romane si de corzile Orchestrei Filarmonice Marea Neagra. Primii care au intrat in Templu au fost membrii Supremului Consiliu pentru Romania urmati de Suveranul Mare Comandor Constantin Iancu, insotit de Suveranii Mari Comandori de Onoare Marcel Schapira, 33° si Arnold Hermann, 33°. Apoi au sosit delegatiile straine, fiecare insotita de drapelul national si de imnul national intonat de orchestra. A urmat delegatia Supremului Mare Capitol al Masonilor din Arca Regala din Romania, condusa de Inaltul Mare Preot Stefan Masu, si delegatia Marii Loji Nationale din Romania, condusa de Marele Maestru Gheorghe Comanescu. In final a intrat o delegatie foarte importanta, aceea a Supremului Consiliu, Jurisdictia de Sud, Mama a Lumii, condus de Il. Kleinknecht, insotit de Il. Dwight A. Hamilton, 33°, Mare Trezorier General al Supremului Consiliu si Suveran Mare Inspector General in Colorado, alaturi de Il. Earl E. Ihle, Jr., 33°, Director de Dezvoltare.Un moment extrem de impresionant a fost acela in care Suveranul Mare Comandor Constantin Iancu, alaturi de Suveranul Mare Comandor de Onoare Marcel Schapira si Arnold Hermann, au aprins lumanarile din cele trei triunghiuri intersectate in mijlocul salii in timp ce Marele Orator citea numele Fratilor, straini si romani, care au trecut la Orientul Etern, incepand cu Frederick cel Mare si Nicolae Balcescu. Momentul s-a incheiat cu un moment de reculegere si meditatie.Apoi, in aceasta atmosfera solemna, invitatii au urmarit un scurt film despre istoria Francmasoneriei romanesti. Acest moment a fost urmat de discursul Suveranului Mare Comandor Constantin Iancu. Il. Iancu a subliniat capacitatea si dreptul cultural si spiritual al Romaniei de a face parte din lantul masonic al Fratiei Universale. Acesta a mai accentuat importanta unitatii fata de Masoneria Universala in realizarea importantei misiuni fraterne. Dupa pranz, Marele Comandor Iancu a acordat premii membrilor Corpurilor Rituale Masonice Romane si altor frati membrii ai Fratiei Romanesti.Seara, delegatiile straine, alaturi de membrii Supremului Consiliu pentru Romania au fost invitati la Palatul Prezidential Cotroceni, unde i-a primit Presedintele Romaniei, Ion Iliescu. In cuvantarea tinuta,Presedintele Iliescu a vorbit despre rolul masoneriei in lume si despre importanta ei particulara in dezvoltarea Romaniei moderne. Oaspetii au apreciat gandurile Presedintelui Iliescu, cel care, la inceputul anilor ’90 a recunoscut rolul vital al francmasoneriei in procesul democratizarii si dezvoltarii Romaniei.Discursul a fost urmat de o impresionanta festivitate de premiere in cadrul careia Il. Kleinknecht a primit de la Presedintele Iliescu cea mai inalta decoratie romaneasca, Steaua Romaniei in Grad de Mare Ofiter. Numeroase personalitati din domeniile economic, cultural, politic si militar au luat parte la ceremonie. Seara s-a incheiat cu un dineu la celebrul club McMoni’s.Cea de-a doua zi a inceput cu parada Corpurilor Rituale Romane, fiecare cu propriul sau banner. Apoi, in prezenta Ilustrilor oaspeti si a membrilor Fratiei romane, Supremul Consiliu pentru Romania a premiat 250 de personalitati publice, deopotriva masoni si non-masoni. Artisti, scriitori, medici, politicieni, oameni de stiinta si jurnalisti au primit suveniruri frumos lucrate. Aceasta a fost o ocazie excelenta de a crea legaturi, de a comunica si, cel mai important, de a oferi posibilitatea non-masonilor sa afle mai multe despre Fratie si scopurile ei nobile.La pranz, oaspetii au mers la Guvern, unde i-a intampinat Ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, fost Ambasador al Romaniei in Statele Unite. Primul ministru roman, Adrian Nastase, si-a amintit de redesteptarea francmasoneriei romanesti dupa 1989, o miscare in care a fost direct implicat ca Ministru de Externe in 1990.

Festivitatile celei de a 10-a aniversari s-au sfarsit in acea seara cu un bal impresionant in Sala Unirii din Palatul Parlamentului, un alt nume simbolic pentru unitatea francmasoneriei romane, pentru francmasoneria universala si pentru intreaga umanitate. Orchestra Filarmonica si prima companie de dans, Baletul Oleg Danovski, au interpretat valsuri vieneze si secvente din Lacul Lebedelor de Ceaikovsky in fata distinsilor oaspeti. Acesta a fost urmat de un grup folcloric traditional, Fetele de la Capalna, acompaniat de Dumitru Farcasu, al carui stil evocator l-a facut pe Il. Kleinknecht sa-si exprime inca o data admiratia pentru Romania. Cantecele traditionale interpretate de Nicolae Furdui Iancu, “Vocea de aur a Transilvaniei” si de Mioara Velicu, “Privighetoarea Cantecelor Folclorice Romanesti” si dansurile ansamblului folcloric “Coroana din Carpati” au adus bucurie in sufletul tuturor.

In aceasta atmosfera somptuoasa, completata de artificii si sunetul “Odei Bucuriei” a lui Beethoven, a fost adus tortul aniversar. Suveranii Mari Comandori Iancu si Kleinknecht, alaturi de alti oaspeti distinsi, au taiat tortul. Apoi totul s-a transformat intr-un dans traditional romanesc in timpul caruia toata lumea s-a imbratisat intr-o armonie fraterna.

Un alt grup muzical, Big Band-ul national, dirijat de Ionel Tudor, a aparut pe scena si dansatori romani profesionisti au adus o pata de culoare. A fost o noapte de neuitat pentru toti oaspetii si un moment inaltator al acestei importante aniversari masonice.

Francmasoneria are o lunga istorie in Romania, care incepe in 1734, la numai 17 ani de la constituirea Marii Loji Unite a Angliei si cu numai doi ani inainte de nasterea Ritului Scotian. Multe momente-cheie din istoria Romaniei, inclusiv unirea si independenta au fost profund influentate de masoni. Marea Loja Nationala din Romania a fost fondata in septembrie 1880. Un an mai tarziu, in 1881, a fost creat Supremul Counsiliu pentru Romania. In urmatoarea jumatate de secol, francmasoneria a fost forta care a stat in spatele progresului rapid al Romaniei. Aceia au fost ani de mari realizari si schimbari. Romania a aparut ca o natiune moderna cu un guvern democratic, o economie in continua dezvoltare si o bogata viata culturala.

Acea perioada promitatoare s-a sfarsit o data cu inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Insa ceea ce era mai rau inca nu se intamplase. A sosit o data cu tancurile sovietice care au impus un regim comunist la Bucuresti, moment ce a marcat inceputul cosmarului care urma sa dureze 50 de ani. Fancmasoneria romaneasca a platit un pret scump. Francmasonii au fost persecutati, arestati, condamnati, trimisi in inchisori sau in tabere de munca. In 1948, Francmasoneria a fost scoasa in afara legii de catre regimul comunist. La acel moment, mai mult de 1.500 de Frati erau inscrisi in Marea Loja Romana. In 1964 nu mai mult de cateva sute care se mai aflau inca in viata au beneficiat de amnistia generala, iar pana in 1989 numai 10 masoni au supravietuit regimului comunist. Mai existau, desigur, si cativa membri ai Fratiei Romanesti care traiau in stainatate.

Dupa aproape o jumatate de secol de dictatura nemiloasa, s-a produs un miracol. Comunismul s-a prabusit, ca si regimul dictatorului Ceausescu. A fost un moment de renastere nationala, dar si o perioada grea. Asa ca era timpul ca masoneria sa renasca. Marele Orient al Italiei si Marea Loja a Californiei au reconstituit prima Loja Romaneasca in 1990, cu asistenta din partea Marilor Loji ale Frantei si Austriei. Trei ani mai tarziu, s-a redeschis Marea Loja Nationala din Romania si Suveranul Mare Comandor Kleinknecht si Supremul Consiliu au initiat primii Maestrii Masoni in Ritul Scotian. In octombrie 1993, acelasi Consiliu Mama a Lumii a reconsacrat, la Washington, D.C., Supremul Consiliu al Romaniei, Portugaliei, si Poloniei. Fratia Romaneasca a fost atunci recunoscatoare, si a ramas asa pana astazi. Acestia au fost incantati ca Il. Kleinknecht si distinsa sa delegatie au putut lua parte la celebrarea celei de-a 10-a aniversari din Romania post-comunista. Aceasta aniversare a inchis un capitol dificil si a deschis unul nou, in care Fraternitatea si Unitatea adevarata din Europa si din lume trebuie si vor triumfa.

Ion Iliescu a decorat patru masoni,printre care şi pe Marcel Schapira

Una dintre rarele ocazii in care Masoneriei i se recunosc, oficial, merite politice a prilejuit-o decorarea, de catre presedintele Iliescu, a catorva lideri masoni. Evenimentul nu a fost mediatizat, dar decretele privind atribuirea decoratiilor au fost emise la sfarsitul lunii mai si au fost publicate, joi si vineri, in Monitorul Oficial. In textul decretelor, numele celor decorati nu sunt insotite de vreo functie sau de vreo referire la Masonerie, ci doar de tara ai carei cetateni sunt. Din punctul de vedere al rangului in Masonerie, dar si al rangului decoratiei, cel mai important personaj este Fred Kleinknecht, care a primit Steaua Romaniei in grad de Mare Ofiter, si care este suveran mare comandor al Supremului Consiliu de Rit Scotian Antic si Acceptat din SUA (Supremul Consiliu Mama al Lumii). Urmatorii ca ierarhie, distinsi cu Steaua Romaniei in grad de Comandor, sunt Constantin Iancu (suveran mare comandor al Supremului Consiliu al Ritului Scotian Antic si Acceptat din Romania) si Alfred Koska (mare maestru al Marii Loji Unite din Germania). Printre masonii decorati se afla si Marcel Schapira, cetatean francez, care a primit Steaua Romaniei in grad de Ofiter, si care detine functia de mare maestru de onoare al Marii Loje Nationale Romane. Tuturor acestora, conform decretelor, decoratiile li se acorda “pentru sprijinul constant acordat in promovarea imaginii reale, in mediile politice si economice internationale, a transformarilor democratice petrecute in Romania dupa Revolutia din Decembrie 1989″ precum si “pentru sustinerea eforturilor tarii noastre de integrare in structurile euroatlantice”.

1 . Marine Le Pen nu seamana alesilor nostri si recunoaste: “Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea”

1. “Globalizarea este o barbarie, ea ar trebui limitată în abuzuri şi reglementată cumva”, a scris Le Pen pe contul său de Twitter.

Problemele generate de corporaţiile multinaţionale şi influenţa lor la nivel mondial au fost şi ele evedenţiate de lederul extremei-dreapta.

“Astăzi, lumea este în mâinile corporaţiilor multinaţionale şi a finanţelor internaţionale”, a precizat Le Pen.

2. Radu Banciu: Adrian Năstase merita 250 de ani de pușcărie. Asta este moralitatea oamenilor politici!

Jurnalistul Radu Banciu a comentat joi seară cazul fostului premier Adrian Năstase a pierdut procesul cu statul la CEDO. Este vorba despre o acţiune iniţiată de avocaţii lui Adrian Năstase imediat după tentativa de suicid a fostului premier din data de 20 iunie.

„A spus că procesul a fost politic, că nu avut dreptul să se apere. Atenție Antena 3, CEDO a spus că cererea e inadmisibilă. El care spunea că e o făcătură. El merita 250 de ani de pușcărie, din care trebuie să execute obligatoriu 125 minimum. Atunci puteai să spui că i-a dat prea mult. El care stătea și îi scria liniștit lui MIhnea că o să vină vremea când Năstașii o să fie reabilitați. Trebuia să te duci să te predai de 500 de ori. Asta este moralitatea oamenilor politici.”, a spus jurnalistul.

3 . “Parintele ” lui Daniel Constantin –Dan Voiculescu  asteapta salvarea de la trinitatea pseudojustitiara – Viorica Costiniu, Dan Lupașcu sau Isabelle Tocan? 

Contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac.

Atat de extraordinara, incat nu ar trebui sa fie disponibila decat in cazuri exceptionale. De pilda, ca in filmele americane, unde apar inainte de executie o dovada care rastoarna tot procesul.

La noi este un film prost romanesc cu buget ieftin. Contestatia in anulare devine o varianta fezabila daca ai suficienti bani sa iti angajezi un avocat de nivelul d-lui Gheorghita Mateut (maestru, ar zice unii) sau alti avocati foarte scumpi.

Intr-un mod popular, contestatia in anulare spune ca munca precedentului complet care a dat solutia definitiva la (foarte probabilul) recurs a fost degeaba. Nu conteaza ca procesul a durat 5-6-10 ani, vine un complet la 3 luni de la incarcerare si spune ca ai fost un idiot, ca ai muncit degeaba si ca nu ai inteles nimic in atatia ani cat inteleg ei in 2 luni. Totul, atentie, pe banii romanilor.

In Romania, contestatiile in anulare ajung sa se faca pentru cele mai stupide motive. Iar cand sunt admise (de judecatori), insulta direct munca de lunga durata a colegilor lor.

In cazul de fata, Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani. Definitiv. Pentru 30000 de puscariasi din sistemul penitenciar, momentul condamnarii definitive este momentul final. Nu si pentru Dan Voiculescu si Sorin Pantis (ilustru fost ministru).

Gheorghita Mateut a depus deci intre doua postari pline de venin ale lui Felix pe blog (cine credeti ca duce textele la postat?) o contestatie in anulare argumentata cica, de impartialitatea judecarii. Ridicolul este explicat foarte bine de Hotnews:

„In cadrul judecarii pe fond a acestei cereri, avocatul lui Voiculescu, Gheorghita Mateut a cerut anexarea la dosar a inregistrarilor sedintelor de judecata in dosarul ICA, intrucat, sustinea aparatorul, se va putea observa comportamentul completului, „care fost constant de rea credinta”.

„Se observa pornirea instantei orientata clar in obtinerea unei solutii de condamnare, de la primul la ultimul termen de judecata”, a spus Mateut in sala de judecata.

Asadar se ajunge ca Dan Lupascu si Viorica Costiniu sa-si judece colegii Camelia Bogdan (respect!) si Alexandru Mihalcea cum ca nu ar fi fost judecatori. Acestia au admis in luna octombrie „in principiu” contestatia in anulare a lui Voiculescu.

Nicio proba suplimentara, nicio descoperire spectaculoasa vis-a-vis de caz, nimic. Pur si simplu i s-a „parut” cuiva ca judecatorii nu au fost impartiali. Oare ceilalti 30000 de puscariasi nu or avea aceeasi senzatie sau singurul care se considera nevinovat acolo este tovarasul Felix?

De ce are acces la aceasta absurditate doar Dan Voiculescu? O sa admita Curtea de Apel judecarea unor contestatii in anulare (deci judecarea activitatii judecatorilor) si pentru ceilalti?

Dupa esecul planului cu legea amnistiei, optiunile Varanului Voiculescu de a scrie porcarii pe blog din libertate sunt foarte limitate. Silviu Ionescu, rusinea corpului diplomatic romanesc, a murit in penitenciarul Rahova zilele trecute. La 68 de ani, Dan Voiculescu isi face socoteala folosind calculul probabilitatilor. Si cum rezultatul „da cu minus”, apeleaza la solutii bine ticluite dar ridicole. Au vrut inclusiv stramutarea dosarului. Aranjase Voiculescu unde sa fie stramutat.

Pentru cei care au uitat deja, Dan Voiculescu a continuat hartuirea judecatorilor care au indraznit sa-l condamne, facandu-le plangere penala atat Cameliei Bogdan cat si lui Alexandru Mihalcea.

Dan Lupascu si Isabelle Tocan au avut pozitii divergente. Se pare ca Dan Lupascu a facut o cauza personala din eliberarea Varanului Felix. Cum a „disparut” din peisaj Viorica Costiniu (care impreuna cu Dan Lupascu admisese „in principiu” contestatia in anulare in octombrie) si a aparut doamna Tocan, ramane un mister. Poate apare mai tarziu, din nou. Ar fi „ghinion curat. Va fi clar ca totul este de fapt un scenariu. Cert este ca unul voia cu tot dinadinsul sa il scoata din puscarie pe Dan Voiculescu. Nu s-au inteles sa declare amandoi ca ceilalti doi colegi, Camelia Bogdan si Alexandru Mihalcea au fost niste amatori. Se spune ca au dezbatut „dilema” timp de 6 ore. Asa ca va fi numit un al treilea judecator care sa incline balanta. Suspansul maxim este „al cui este” acest al treilea judecator. Jocurile se fac in aceste zile si au mize foarte mari. Depinde enorm cine va fi numit al treilea judecator.

Pana atunci, otravitul Dan Voiculescu va sarbatori Anul Nou 2015 in puscarie. In speranta ca va fi un an bun. Toata lumea spera acelasi lucru dar multi in directia opusa gandurilor lui Voiculescu. Pe 6 ianuarie  i se va da verdictul. Are timp sa „gandeasca”. Si DNA si SRI sa supravegheze respectarea impartialitatii atat de „dorite” de domnul Dan Voiculescu.

4 . Burghezia fesenista fura in nestire si “justitia” comanda  condamnarile pe banda ,dar unde  sunt banii corupţilor  

7,6 milioane euro au fost supuse confiscării de instanţe în 2013 în dosarele penale soluţionate definitiv. Acesta este singura cifră certă pe care autorităţile o pot oferi. Nimeni nu ştie însă cât din cele 7,6 milioane euro a recuperat ANAF, pentru că instituţia susţine că orice informaţie despre acest tip de proceduri este confidenţială. Un exemplu ilustrativ este dosarul ICA, în care statul are de recuperat 60 milioane euro.

ExpertForum a organizat miercuri o dezbatere privind modul în care statul român recuperează prejudiciile din dosarele penale. La dezbatare au participat Daniel Morar, judecător al Curţii Constituţionale, reprezentanţi ai DNA, Ministerului Justiţiei, dar şi ai ANAF. ExpertForum a prezentat şi o analiză a procedurilor privind

ANAF, instituţia care este responsabilă de recuperarea prejudiciilor, nu acţionează şi, în consecinţă, rata de executare a sentinţelor judecătoreşti este mică.

► Nu există date clare privind nivelul prejudiciului suferit de bugetul statului an de an din perspectiva daunele stabilite de parchete şi instanţe. Există doar o cifră globală de 2 miliarde euro – prejudicii constatate în toate dosarele penale de până acum. De altfel, chiar un reprezentant al ANAF prezent la dezbatarea ExpertForum a declarat că instituţia nu are o evaluare globală pe recuperarea prejudiciilor.

► Nu există un control public al activităţii de recuperare a prejudiciilor de la ANAF.

► Singurele cifre certe sunt cele legate de dispoziiţiile de confiscare date de instanţe: 7,6 milioane în 2013.

► Nu există însă date precise cât din această sumă a fost recuperată de stat.

►Soluţia ExpertForum la problema recuperării prejudiciilor este crearea unei noi instituţii independente de ANAF care să se ocupe numai de această chestiune.

Ce înseamnă suma de 2 miliarde

În 2013, potrivit Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni al Ministerului Justiţiei, toate parchetele din România au constatat prin rechizitorii că bugetul statului a fost prejudiciat cu aproape 2 miliarde de euro. În aceste 2 miliarde de euro sunt incluse, pe lângă daunele cauzate statului, şi daunele cauzate persoanelor fizice sau companiilor private. E de subliniat că nu există o statistică oficială a prejudiciilor cauzate bugetului de stat. Din aceste 2 miliarde de euro, pentru 434 de milioane euro s-au pus sechestre.

Singura cifră exactă emisă oficial de MJ este cea a bunurilor confiscate de instanţe. Astfel, pe anul 2013, au fost contabilizate din confiscări (fie ele speciale sau extinse) 7,6 milioane euro.

Din nou, trebuie menţionat faptul că vorbim în acest caz de bunuri pentru care instanţele au dispus confiscarea. Asta nu înseamnă că acestea sunt acum în proprietatea statului. De preluarea şi cofiscarea în fapt a bunurilor se ocupă tot ANAF, care nu a prezentat public vreodată o statistică cu ce a confiscat. În acest moment, după cum subliniază ExpertForum, nu există o analiză a modului în care sentinţele de confiscare date de instanţe sunt puse în aplicare de ANAF.

În privinţa recuperării prejudiciilor din dosarele penale, în România există următoarele proceduri:

► Confiscarea specială, care este prevăzută la articolul 112 din Noul Cod Penal. În esenţă, această procedură vizează confiscarea bunurilor provenite dintr-o faptă penală. În acest caz, se pot confisca doar bunurile persoanei judecate şi nu se prevede confiscarea de la o rudă căreia i-a înstrăinat averea, spre exemplu.

► Confiscarea extinsă rezolvă exact problema de mai sus. „Codul Penal românesc a inclus începând cu 2012 măsura confiscării extinse: art. 1121. Aceasta permite instanţei de judecată să confişte mai mult decât bunurile provenite din infracţiunile deduse judecăţii: se pot confisca şi bunurile obţinute cu 5 ani înainte de comiterea infracţiunii dacă ele depăşesc în mod vădit veniturile obţinute de respectiva persoană în mod licit şi dacă instanţa are convingerea ca ele provin din infracţiuni similare celor pentru care se pronunţa condamnarea”, se arată într-o analiză a ExpertForum.

► Confiscarea averilor nejustificate. În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate poate cere instanţelor confiscarea unor bunuri sau sume de bani dacă, după evaluarea unui parlamentar, spre exemplu, constată că acesta nu poate justifica provenienţa acestora.

► Recuperarea prejudiciilor de către instituţiile publice prejudiciate. Distinct de procedurile de mai sus, dacă într-un caz de corupţie instanţa stabileşte că un infractor a prejudiciat bugetul Inspectoratului de Stat în Construcţii, de pildă, atunci suma respectivă trebuie să ajungă în bugetul ei. Astfel că această instituţie, dar şi ANAF, sunt obligate să recupereze aceste sume.

Daniel Morar, judecător al Curţii Constituţionale a explicat faptul că CCR a stabilit că, în cazul confiscării extinse, procedura nu intră în contradicţie cu articolul 44 aliniatul 8 din Constituţie care prezumă caracterul licit al dobândirii avere. Altfel spus, confiscarea extinsă este constituţională astfel că instituţiile statului nu au nici un impediment pentru a aplica această procedură.Fostul procuror şef al DNA a menţionat că şi în perioada când conducea parchetul nu existau date certe despre cât din prejudiciile constate de procurori şi confirmate de judecători sunt confiscate de ANAF. Judecătorul CCR a subliniat că grosul banilor care ar trebui să revină în bugetul statului îl reprezintă prejudiciile cauzate instituţiilor statului, cele pentru care nu se dispune confiscarea extinsă sau confiscarea specială.

Toate aceste proceduri sunt iniţiate numai după ce o instanţă constată prin sentinţă definitivă vinovăţia suspectului şi dispune recuperarea prejudiciului prin confiscare specială/extinsă/procedura civilă a ANI.

În dosarele penale, fie ele de corupţie sau evaziune fiscală, spălare de bani, etc. în prima fază, procurorul care conduce investigaţia stabileşte care este prejudiciul (cât a furat suspectul, fie că vorbim de furt din bugetul statului sau de la un privat). Următorul pas este să dispună sechestre. Adică să se asigure că cel care este suspect nu va înstrăina bunurile şi la finalul procesului statul să nu mai poată recupera prejudiciul. Pe urmă, dosarul se duce în instanţă. Acolo, judecătorul poate în timpul procesului să menţină sechestrele sau chiar să le extindă, să dispună confiscarea specială sau extinsă. În final judecătorul, dacă îl găseşte pe suspect vinovat, decide şi recuperarea prejudiciului. Asta este însă prima etapă. Nu înseamnă că, automat, banii şi bunurile ajung la stat şi se acoperă prejudiciul.

Cel mai important rol în recuperarea prejudiciilor cauzate statului îl are ANAF. Această instituţie este cea care este titulara procedurii de recuperare efectivă a daunelor cauzate statului. În acest moment, opinia publică nu ştie cât recuperează ANAF. Reprezentanţii oficiului MJ care supervizează aceste proceduri spun că rata de recuperare este undeva la 5%, însă nu există o evaluare publică oficială. De altfel, chiar un reprezentant al ANAF prezent la dezbatarea ExpertForum a declarat că instituţia nu are o evaluare globală pe recuperarea prejudiciilor.

Expert Forum: ANAF trebuie să pună în aplicare deciziile instanţelor

Faptul că ANAF nu prea recuperează prejudiciile din dosarele penale a fost constatat şi în evaluarea ExpertForum: “Rata mică a punerii în executare de către ANAF a deciziilor definitive de confiscare e un motiv de îngrijorare atât pentru reprezentanţi ai sistemului judiciar, cât şi pentru observatori externi. Se invocă deficienţe procedurale legate de responsabilităţile actorilor instituţional în procedura punerii în executare a deciziilor definitive. Au existat şi discuţii legate de prescriptibilitatea sau nu a punerii în executare a măsurii confiscării, discuţii finalizate în sensul imprescriptibilităţii. Este urgent să se elimine aceste deficienţe procedurale pentru că nepunerea în executare a deciziilor de confiscare elimină un element esenţial al deciziilor de condamnare. Este inacceptabil ca prin (in)acţiunea unei instituţii executive să se altereze o decizie definitivă a puterii judecătoreşti“.

Cum răspunde ANAF

Raluca Drăgan de la ANAF, prezentă la dezbatare, a explicat de ce instituţia nu recuperează prejudiciile. “ANAF are în lucru 3 cazuri în care s-au pronunţat confiscări extinse. Ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor instanţelor a fost realizată cu ajutorul DNA, DIICOT şi Ministerul Justiţiei. În multe cazuri ANAF-ul, ca parte, a fost în imposibilitate de a executa şi de a aduce bani la buget deoarece majoritatea inculpaţilor nu mai deţinea bunuri pe numele lor”, a explicat Raluca Drăgan. Oficialul ANAF a recunoscut că, la nivelul direcţiei centrale, nu există o statistică oficială cu cât a recuperat fiecare din direcţiile din teritoriu.

Secretizarea procedurilor în cazul Dan Voiculescu

ANAF a fost criticată şi pentru lipsa de transparenţă. gândul a formulat o cerere în baza legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, în care solicitam ca ANAF să informeze cum decurge procedura de recuperare a prejudiciului de 60 milioane euro din dosarul lui Dan Voiculescu. Agenţia a răspuns oficial că acest tip de informaţii nu este destinat uzului public invocând secretul fiscal.

Pe de altă parte, Raluca Drăgan de la ANAF a explicat că atâta vreme cât jurnaliştii nu au solicitat numele de conturi bancare şi rulajele financiare din aceste conturi, informaţiile privind recuperarea prejudiciilor nu pot fi secretizate. În acelaşi sens, s-a pronunţat şi judecătorul CCR Daniel Morar, care a declarat că, atâta vreme cât este vorba de punerea în executare a unor hotărâri definitive, nu se poate vorbi de secretizare.

Soluţia ExpertForum la problema recuperării prejudiciilor este crearea unei noi instituţii independente de ANAF care să se ocupe numai de această chestiune. În plus, ExpertForum susţine în analiza proprie că România are nevoie şi de o instituţie care să gestioneze bunurile puse sub sechestru. “În prezent aceste bunuri se depreciază pe durata procedurilor judiciare, pierzându-şi din valoare. Bunurile mobile depozitate în condiţii improprii sau uzura morală corespunzătoare duratei procedurilor judiciare fac aproape imposibilă recuperarea prejudiciului generat prin infracţiune. Bunurile imobile rămân în majoritatea cazurilor în administrarea persoanelor trimise în judecată, care nu au interesul de a le menţine în bună stare pentru că anticipează riscul de a fi deposedate de respectivele bunuri”, arată analiza ExpertForum.

150 milioane euro sub sechestru în dosarele DNA

Consilierul procurorului şef al DNA, Marius Bulancea, a declarat, miercuri, că procurorii anticorupţie au pus sechestru, de la începutul anului până în prezent, asupra unor bunuri ce valorează 150 de milioane de euro, însă acestea vor ajunge în patrimoniul statului abia peste patru-cinci ani, arată Mediafax.

“Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este creşterea eficienţei statului în a identifica bunurile care au fost dobândite din infracţiuni şi care urmează să fie confiscate. Nu suntem nici măcar pe aproape de un ideal, de ceea ce ne-am dori, dar s-a ajuns la un punct în care doar DNA, în 2014, până acum, a instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri care valorează 150 de milioane de euro”, a spus Bulancea, la o dezbatere organizată în cadrul proiectului “Susţinerea confiscării extinse şi recuperării prejudiciului în România”, finanţat de Uniunea Europeană.

Bulancea a adăugat că bunurile sechestrate de procurori vor intra efectiv în posesesia statului, după ce vor fi date sentinţe definitive în dosarele în care s-au dispus măsurile asigurătorii.

Ţinând cont că aceste bunuri sechestrate în 2014 vor fi implicate în nişte hotărâri de condamnare în România peste trei, patru, cinci ani, abia atunci vom putea vorbi că aceste bunuri vor intra efectiv în patrimoniul statului. Fiind vorba de bunuri efectiv sechestrate – 416 imobile, 93 de autoturisme – sunt bunuri a căror valorificare va trebui să se realizeze relativ uşor”, a spus consilierul Laurei Codruţa Kovesi, citat de Mediafax.

5. Marine Le Pen nu seamana alesilor nostri si recunoaste: “Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea”

 “Globalizarea este o barbarie, ea ar trebui limitată în abuzuri şi reglementată cumva”, a scris Le Pen pe contul său de Twitter.

Problemele generate de corporaţiile multinaţionale şi influenţa lor la nivel mondial au fost şi ele evedenţiate de lederul extremei-dreapta.

“Astăzi, lumea este în mâinile corporaţiilor multinaţionale şi a finanţelor internaţionale”, a precizat Le Pen

///////////////////////////////////////////////////

Dezvăluirile unui asasin economic confirmă punerea în practică a directivelor trasate de Protocoalele maeştrilor francmasoni

de Mihaela Gheorghiu

Motto: „Ceea ce noi, asasinii economici, facem cel mai bine

este să clădim imperiul global.” – John Perkins
Aşa cum există ucigaşi plătiţi pentru a elimina persoane incomode, există şi ucigaşi de naţiuni. Ei sunt armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic, pentru ca ţări întregi, cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor a fost prevăzută de multă vreme în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă acum avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani acest rol, descrie acum pe larg în cartea „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat, etc.

Ce sunt asasinii economici?„Suntem un grup de elită alcătuit din femei şi bărbaţi care utilizează organizaţiile financiare internaţionale pentru a crea condiţiile în măsură să determine aservirea celorlalte naţiuni corporatocraţiei aflate în fruntea celor mai mari corporaţii, guverne şi bănci,” recunoaşte John Perkins în introducerea cărţii sale.„Mercenarii sau asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării.”

„Meseria mea avea două obiective principale. Primul era să justific împrumuturi internaţionale uriaşe care erau direcţionate înapoi către Main (firma sub umbrela căreia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster şi Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologică şi construcţii. În al doilea rând, trebuia să lucrez pentru a falimenta ţările care obţineau împrumuturile (bineînţeles, după ce ar fi achitat sumele pentru Main şi alţi contractori din SUA), astfel încât să fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor şi să devină ţinte uşoare, în cazul în care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi în ONU sau accesul la ţiţei sau alte resurse naturale.”„Datoria mea era de a încuraja liderii mondiali să devină o parte din vasta reţea care promovează interesele comerciale ale SUA. Într-un final, liderii respectivi sunt prinşi în capcana unei reţele de datorii care ne asigură loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. În schimb, ei îşi sprijină poziţiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice şi aeroporturi.”„În ciuda faptului că banii sunt returnaţi aproape imediat corporaţiilor membre ale corporatocraţiei (creditorul), ţara care primeşte împrumuturile este obligată să returneze întreaga sumă, plus dobânda. Dacă un asasin economic dobândeşte un succes deplin, atunci împrumuturile sunt atât de mari încât, după câţiva ani, debitorul ajunge în imposibilitatea de a le mai plăti. În astfel de cazuri, întocmai cum procedează Mafia, ne revendicăm partea care ni se datorează, ceea ce înseamnă, de cele mai multe ori, una sau mai multe din următoarele pretenţii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse preţioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continuă să ne datoreze bani şi uite aşa, o altă ţară se mai adaugă la imperiul nostru global.”

John Perkins dezvăluie de fapt într-un mod detaliat şi confirmă existenţa unui mecanism stabilit de mult în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Una dintre armele cele mai importante pentru instaurarea statului global planetar este tocmai războiul economic purtat de o armată de agenţi nevăzuţi:

„Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri.” (Al doilea protocol francmasonic)„Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceată întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor.” (Al optulea protocol francmasonic)
Fabricarea de statistici
„Pe parcurs, continuă John Perkins, am înţeles că statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gamă variată de concluzii, inclusiv pe acelea care să oglindească predilecţiile analistului. Slujba mea era să analizez efectele investiţiilor de miliarde de dolari într-o ţară. Şi, la modul mai specific, eu trebuia să concep studii care să proiecteze o creştere economică în viitorii douăzeci-douăzeci şi cinci de ani şi care să evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, dacă se lua decizia de a împrumuta unei ţări un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia să nu susţină Uniunea Sovietică, eu trebuia să compar beneficiile acelei investiţii într-o uzină electrică cu beneficiile investiţiei într-o reţea naţională de căi ferate sau într-un sistem de telecomunicaţii. Sau mi se spunea că acelei ţări i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie îmi revenea sarcina de a demonstra că acel sistem va avea drept rezultat o creştere economică suficientă pentru a justifica împrumutul.” (mascând în acelaşi timp faptul că această creştere economică avea de fapt efecte dezastruoase asupra mediului şi oamenilor n.n.)
„Factorul primordial în fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuală a PIB era câştigător. Dacă nu exista decât un singur proiect, trebuia să demonstrez că dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului. Aspectul ţinut sub tăcere al fiecăruia dintre aceste proiecte era acela că, prin ele, se intenţiona crearea unor profituri uriaşe pentru contractori, precum şi pentru o mână de familii bogate şi influente din ţara care primea împrumutul, în timp ce se asigura dependenţa financiară pe termen lung şi, prin urmare, loialitatea politică a guvernelor de pretutindeni. Cu cât împrumutul era mai mare, cu atât era mai bine. Faptul că povara datoriei apăsând pe spinarea unei ţări îi priva pe cetăţenii acesteia de servicii de sănătate, de educaţie şi de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat în considerare. Între noi discutam deschis despre esenţa înşelătoare a PIB-ului. De exemplu, creşterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singură persoană, cum ar fi individul care deţine o companie de utilităţi publice, în ciuda faptului că majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci şi mai săraci. Şi totuşi, din punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.”
„Ca şi cetăţenii SUA, în general, majoritatea angajaţilor de la Main au impresia că le facem favoruri acestor ţări când le construim centrale electrice, autostrăzi şi porturi. Şcolile noastre şi presa ne-au învăţat să percepem aceste acţiuni ca pe nişte fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titraţi, au diplome care dovedesc cât sunt de educaţi. Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap că motivul pentru care ne instalăm ambasade peste tot în lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumătăţi a secolului al XX-lea, au însemnat transformarea Republicii americane într-un imperiu global. În ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranţi ca şi coloniştii din secolul al XVIII-lea care credeau că indienii care luptau pentru a-şi apăra pământurile erau unelte ale diavolului.”
Corporatocraţia şi statul unic planetarScopul final al tuturor acestor acţiuni este prin urmare crearea statului planetar global. Construirea unor corporaţii internaţionale mamut este principalul mijloc prin care se realizează centralizarea puterii, şi a fost indicat în Protocoalele maeştrilor francmasoni, pe care acum asasinii economici precum John Perkins le duc la îndeplinire:

„Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice, trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mână nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Îi vom sili apoi să ne ofere o stăpânire internaţională a cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul nostru Suprem care va conduce întreaga planetă.” (Al cincilea protocol francmasonic)

„În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii.” (Al şaselea protocol francmasonic)

„În viziunea noastră împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile „luări de sânge” benevole. Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi.” (Al douăzecilea protocol francmasonic)

În cartea sa, John Perkins nu face decât să arate în detaliu cum sunt puse în practică directivele masonice de mai sus. După cum şi el punctează, încetul cu încetul acestea au fost transformate în valori şi modele de comportament care au înlocuit adevăratele valori, fiind infiltrate prin intermediul educaţiei şi imitaţiei sociale în rândul maselor.
„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decât conspiraţia. El este condus de un concept care a ajuns să fie acceptat drept literă de lege: orice creştere economică este în avantajul omenirii şi cu cât este mai mare această creştere, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei. Această credinţă mai are şi un corolar, şi anume că aceia care excelează în alimentarea focului creşterii economice trebuie preamăriţi şi recompensaţi, în timp ce aceia născuţi la periferie pot fi exploataţi după bunul plac.
Evident, conceptul este unul eronat. Ştim că în multe ţări doar o mică parte a populaţiei beneficiază de creşterea economică, în vreme ce pentru majoritatea această creştere poate genera efectiv situaţii din ce în ce mai disperate. Acest efect este întărit de concepţia conform căreia liderii industriali care pun în mişcare sistemul ar trebui să se bucure de un statut special, concepţie din care izvorăsc multe dintre problemele noastre actuale. Când femeile şi bărbaţii sunt recompensaţi pentru lăcomie, atunci lăcomia devine un stimulent corupător. Când înfruptarea din resursele Pământului o considerăm totuna cu sfinţenia, când ne învăţăm copiii să se ia la întrecere cu toţi dezechilibraţii, când uriaşe părţi din populaţie le considerăm ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar că o căutăm cu lumânarea. Şi o şi găsim.
În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporaţiile, băncile şi guvernele (reunite sub denumirea colectivă de corporatocraţie) îşi folosesc puterea financiară şi politică pentru a avea garanţia că şcolile, afacerile şi mass-media noastră susţin atât concepul fals, cât şi rezultatul acestuia. Ele ne-au adus în situaţia în care civilizaţia noastră mondială a ajuns un fel de maşină monstruoasă care necesită cantităţi de combustibil şi de întreţinere în creştere exponenţială, într-atât de uriaşe încât, în cele din urmă, aceasta va consuma totul, nemairămânându-i altă soluţie decât să se devoreze pe sine.
Una dintre funcţiile cele mai importante ale corporatocraţiei este de a perpetua, extinde şi consolida în permanenţă acest sistem. Vieţile celor care „au reuşit”, precum şi posesiunile lor – reşedinţele, iahturile şi avioanele particulare – sunt prezentate ca nişte modele care să ne stimuleze pe noi toţi să consumăm şi iar să consumăm, la infinit. Orice ocazie este exploatată din plin pentru a ne convinge că achiziţionarea de bunuri este datoria noastră civică, prădarea planetei este benefică pentru economie şi, în consecinţă, ea serveşte intereselor noastre superioare.” (John Perkins face aici referire la îndemnul oficial pe care conducerea SUA l-a făcut către cetăţenii săi în timpul războiului din Irak, atunci când le-a spus că „este o datorie patriotică să consume”.)
Acţiunile asasinilor economici lasă în urmă doar dezastrePeste tot pe unde acţionează, asasinii economici lasă în urmă ravagii: distrugeri ecologice ireparabile, secătuirea rezervelor naturale, sărăcie, foamete, sclavie, mizerie, dependenţă. Referindu-se la misiunea sa din Ecuador, John Perkins creionează doar o parte dintr-un tablou înfricoşător, care se vrea a fi extins la nivelul întregii lumi, pentru a facilita implementarea statului unic planetar ca unică soluţie de salvare:

„La vremea primei mele vizite, în 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniană a Ecuadorului. Astăzi, petrolul reprezintă aproape jumătate din exportul ţării. O conductă ce traversează Anzii, construită la scurt timp după vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumătate de milion de barili în fragila pădure tropicală – de peste două ori cantitatea scursă în cazul Exxon-Valdez. Azi, o nouă conductă, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construită de un consorţiu organizat de tip Asasini Economici, promite să ducă Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observăm că această formă de dependenţă economică şi sclavie statală este prezentată drept un privilegiu de care ţările în cauză ar trebui să fie mândre – n.n.). Întinderi uriaşe din pădurea tropicală au fost distruse, papagalii macao şi jaguarii aproape că au dispărut, trei culturi indigene din Ecuador au fost împinse în pragul extincţiei, iar râuri pure au fost transformate în haznale curgătoare. În aceeaşi perioadă, reprezentanţii culturilor indigene au început să riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocaţi americani, reprezentând peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, împotriva Chevron Texaco Corp. Plângerea consta în faptul că, între 1971 şi 1992, gigantul petrolier aruncase până la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, în gropi deschise şi râuri, şi că aceeaşi companie a lăsat neacoperite aproape 350 de asemenea puţuri care continuă să omoare atât oameni, cât şi animale.”„Din cauza semenilor mei de la Main şi a mea, Ecuadorul este azi într-o stare mult mai rea decât era înainte de a cunoaşte „miracolele” economiei, finanţelor şi tehnologiei moderne. Începând din 1970, în timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de sărăcie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publică a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Între timp, partea din resursele naţionale alocată celor mai sărace segmente ale populaţiei s-a redus de la 20% la 6%.
Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrării sale – peste 375 miliarde pe an în 2004 – este mai mult decât plăteşte toată lumea a treia pe educaţie şi sănătate, şi de douăzeci de ori mai mare decât suma primită anual ca ajutor internaţional de către ţările în curs de dezvoltare. Peste jumătate din populaţia lumii supravieţuieşte din mai puţin de doi dolari pe zi, ceea ce înseamnă, în mare, aceeaşi sumă pe care o primeau la începutul anilor ’70. Între timp, procentul de la vârf, de 1% din familiile lumii a treia, deţine între 70% şi 90% din toate resursele financiare private şi proprietăţile din ţările lor; procentul efectiv este în funcţie de ţara respectivă.
Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este copleşit de datoria externă, trebuind să aloce o parte exorbitantă din bugetul naţional pentru a o achita, în loc să-şi utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetăţeni ai săi, înregistraţi oficial ca trăind sub pragul sever al sărăciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate să-şi achite obligaţiile externe este de a-şi vinde pădurile tropicale către companiile petroliere. Într-adevăr, unul dintre motivele pentru care asasinii economici şi-au îndreptat de la început privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii că marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizează cu câmpurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global îşi revendică partea sa sub forma concesiunilor petroliere.
Această cerere a devenit deosebit de urgentă după 11 septembrie 2001, când Washingtonul se temea că s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curând un preşedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o poziţie foarte fermă împotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a ameninţat să întrerupă vânzările către Statele Unite. Asasinii economici eşuaseră în Irak şi în Venezuela, dar reuşiseră în Ecuador; acum aveam să-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.
Ecuadorul este una dintre ţările tipice, aduse de asasinii economici în dependenţă economică şi politică totală. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din pădurea tropicală ecuadoriană, companiile primesc 75 de dolari. Din suma rămasă de 25 de dolari, trei sferturi trebuie să meargă în contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce rămâne acoperă cheltuielile militare şi guvernamentale – ceea ce înseamnă că rămân în jur de 2,5 dolari pentru sănătate, educaţie şi programe menite a-i ajuta pe săraci. Astfel, la fiecare sută de dolari luată pentru petrolul extras din Amazon, mai puţin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale căror vieţi au fost atât de crunt afectate de baraje, foraje şi de conducte şi care mor din lipsa mâncării comestibile şi a apei potabile.”
Colonialismul modern sub masca civilizării şi modernizăriiAcţiuni similare, având aceleaşi efecte, au fost realizate de asasinii economici precum John Perkins şi în alte ţări: Indonezia, Venezuela, Panama, Arabia Saudită, Iran, etc. În cartea sa el le descrie pe larg. Privind însă lucrurile în ansamblu observăm din nou că toate cele prezentate mai sus sunt doar consecinţa punerii în practică a unei directive cuprinse în al treilea protocol al maeştrilor francmasoni:

„Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie.”Această nouă formă de sclavie este însă şi mai periculoasă decât cea din vechime, pentru că este una ascunsă, insidioasă. Colonialismul modern face din oameni nişte sclavi cu atât mai docili şi mai uşor de condus, cu cât li se inoculează pe toate căile ideea că toate acestea sunt făcute în interesul şi pentru confortul lor:„Ingeniozitatea construcţiei acestui imperiu modern îi eclipsează pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli şi pe coloniştii europeni din secolele al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am învăţat din istorie. Astăzi, nu mai purtăm săbii. Nu mai purtăm armuri sau haine care să ne scoată în evidenţă. În ţări precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne îmbrăcăm asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. În Washington şi Paris, arătăm ca nişte birocraţi din guvern sau ca nişte bancheri. Părem modeşti, normali. Vizităm şantiere în proiectare şi cutreierăm prin satele sărace. Proclamăm altruismul, discutăm cu ziarele locale despre minunatele acţiuni umanitare întreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinţă ale comisiilor guvernamentale cu hârtiile noastre şi cu proiectele noastre financiare, şi ţinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem în legalitate, lucrăm pe faţă. Sau aşa ne autozugrăvim şi aşa suntem acceptaţi. Acesta este felul în care funcţionează sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul însuşi este construit pe subterfugii, fiind prin definiţie unul legitim.”

„În orice caz, şi acesta este un avertisment foarte serios, dacă noi dăm greş, o rasă cu mult mai ticăloasă intră în scenă, aceia cărora asasinii economici le spun şacalii, bărbaţi care descind direct din acele imperii timpurii. Şacalii se află întotdeauna undeva, pândind din umbră. Când apar ei, şefi de state sunt îndepărtaţi sau mor în „accidente” violente. Şi dacă se întâmplă ca vreun şacal să dea greş, aşa cum au făcut-o în Afganistan şi în Irak, atunci reapar vechile modele. Când şacalii eşuează, atunci treaba pică în sarcina armatei.”

John Perkins a vorbit despre acţiunile sale în ţările arabe sau ale Americii Latine. Cel care îi citeşte cartea nu se poate împiedica să nu observe că şi în România s-a acţionat în acelaşi mod. Creşterea galopantă a datoriei naţionale, dezastrele ecologice de la Roşia Montană, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din domeniul Electricităţii, autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Se dezvăluie astfel cu o foarte mare claritate modul în care aceştia au acţionat cu sprijinul unor personaje din sfera politică, ce au trădat România, în schimbul acumulării unor averi personale şi al obţinerii unei temporare puteri politice. Vă invităm să citiţi această carte şi să reflectaţi.

Bibliografie:
John Perkins – Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera Internaţional, 2007.

Masonul Iliescu a atras minia Domnului prin minciuni,crime,hotii ,dar si prin masonizarea tarii,caci a decorat pe ascuns pe “cremarii” masoni

/////////////////////////////////////////////////////////

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*